Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




PSIHOCOSMOS (10)

Novembre 3rd, 2017 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

NeConştienţa Cosmică

Jung susţine ca fiecare om are un NeConștient cu două părți: Personal (unic pentru noi) și Colectiv (împărțit între întreaga rasă umană), dar el nu a făcut următorul pas şi mai revoluționar – că toți avem acces la NeConștientul Cosmic: întregul Domeniu Informaţional: r = 0
Aceasta este provincia
Sufletului și Vieţii de Apoi. Prin NeConștientul Cosmic puteți să vă conectați la orice Minte. Aceasta este Aria Arhetipurilor, a paranormalului, a puterilor psihice, a telepatiei, a percepției extra-senzoriale, a profeţiei (rețineți că nimeni nu poate cunoaște viitorul pentru simplul motiv că este un ” neexistent “- nu s-a întâmplat încă – însă „profeţii” pot adesea să prevadă Viitorul cu o precizie incredibilă dacă au o cunoaștere detaliată a situației actuale și o cunoaștere detaliată a proceselor care operează în toate.
Ce poate fi mai „profetic” decât să faci un proiect pentru O Nouă Lume şi să se adeverească? Este ceea ce fac ILLUMINATI PITAGOREICI şi credem că facem şi noi la Mişcarea Dacia pe baza CUNOAŞTERII.
Dacă doriți să trăiți cea mai minunată și mai energică viață, ar trebui să vă aruncați în
Existența Arhetipală. Asta înseamnă că trebuie să vă rupeţi de Conștieă și să accesaţi comorile infinite care strălucesc în NeConștientul Cosmic. Totul poate fi găsit aici.
Apelați la
arhetipurile Puterii, Vieții, Schimbării,Transformării, Transfigurării.
Conștiența – versiunea slabă a noastră – ne împiedică calea spre Iluminare. Aceasta este o “glumă” cosmică. Ne identificăm cu Ego-ul nostru, cu Conștiența noastră și această identificare fatală ne blochează în Spațiu și Timp și ne îndepărtează de Interconectivitatea Cosmică a domeniului r = 0.
Există acum sute de milioane de oameni care, uimiți de descoperirile științei și de pseudo-infa
Ilibiliatea lor, nu acceptă existența Sufletului și spun, disprețuitor, “Unde este atunci Sufletul? Arată-mi-l!“. Cu toate acestea, dacă cineva i-ar întreba dacă acceptă existența Big Bang-ului, cu siguranță vor spune da. Dar când le adresați câteva întrebări secundare, și anume: 1) Unde a fost universul înainte de Big Bang? 2) Arata-mi cum naşte Ceva din Nimic – atunci ei tac. Încep să se bâlbâie.
Big Bang nu a venit din Nimicul Absolut. Mai degrabă, spațiul, timpul și materia – existența dimensională – au provenit din existența non-spațială, non-timp și non-materială, adică fără dimensiuni: Minte.
Cu alte cuvinte,
Big Bang este cauzat de Sufletul Cosmic, care conține toate celelalte Suflete – a dat naștere la Existența Materială. Departe de a fi ceva incredibil și nebunesc, Sufletul este sursa a tot ceea ce trăim: Realitatea Obiectivă.
Sufletul Primordial Cosmic poate fi considerat ca Dumnezeu așteptând ca Potenţialul său să fie Actualizat, printr-un proces etern de BECOMING/DEVENIRE. Și noi, rasa umană, suntem scânteie divină, Suflete Individuale în Sufletul Cosmic, Sufletul lui Dumnezeu. Se aplică principiul holografic – fiecare parte este în ansamblu, iar întregul este în fiecare parte.

Pentru a deveni Iluminați, trebuie să depășim cel mai greu lucru din toate – noi înșine. Trebuie să depășim fixarea noastră pe Conștiența noastră îngustă, pe identificarea noastră obsesivă cu Conștiența noastră. De îndată ce vă identificați prea mult cu Conștiența voastră, plonjați în agitația existențială și teama de moarte, pentru că știți subconştient că această Conștiență a voastră este muritoare și va pieri. În Realitate sunteți atemporali, indisolubili și nemuritori. Sunteți o Energie care nu poate fi nici creată nici distrusă, ci transformată.
Imaginați-vă
nişte mici microbi inteligenți care trăiesc pe suprafața dublului helix al ADN-ului într-una din nenumăratele noastre celule. Ei pot percepe modele și organizații incredibile, dar nu au perspectiva de a vedea dublul helix – sunt mult prea mici. Nici nu bănuiesc faptul că există nenumărate alte celule în jurul lor, fiecare conținând exact același ADN. Mai presus de toate, ei nu bănuiesc faptul că toate aceste celule sunt cuprinse într-o ființă cu o Minte care poate contempla Dragostea, Filozofia și Eternitatea. De fapt, ei sunt ca niște oameni de știință încastraţi în actuala Paradigmă Materialist-Empiricistă miniaturali. Ei sunt dedicați unei filosofii materialiste. Cum ar ghici vreodată că sunt într-o ființă omenească gânditoare? Noi trăim în interiorul celulelor corpului Cosmosului, lui Dumnezeu și suntem la fel de nevăzători ca microbii apropos de adevărata natură a locului unde suntem. Marea majoritate dintre noi nu suspectăm nicio clipă că suntem în interiorul unei ființe gânditoare. Nu putem să vedem sau să atingem gândurile pe care Dumnezeu le gândește, așa cum microbul dintr-una din celulele noastre nu are niciun „instrument material” de a vedea sau de a ne atinge gândurile.
Mintea nu este materială. Nu poate fi cunoscută prin mijloace materiale, ci doar prin
mijloace mentale.

GNOSTICISM – „Dumnezeu înăuntru” sau „Dumnezeu în afară”?


Illuminati recomandă acelora care nu cunosc Matematica Ontologică, Filosofia, Psihologia, Fizica Cuantică şi Ştiinţele în general, „să arunce un ochi” la GNOSTICISM.
Istoria Abrahamismului este istoria unei erori psihologice extraordinare. Abrahamicii/Avraamicii L-au căutat pe Dumnezeu În Afara când de fapt, El se află Înăuntru.
Calea către Dumnezeul Adevărat este prin Conștiență care se înfruptează din NeConștienţă.
În centrul
NeConștientului Cosmic nu este altceva decât Dumnezeu.
NeConștientul este pur și simplu ceea ce nu este în Conștient.
Dumnezeu este în centrul fiecăruia dintre noi, despărțit de
Conștiența noastră de mari părţi ale NeConștientului. Căutarea noastră sacră este să călătorim prin acel Tărâm Necunoscut, să ucidem fiecare Monstru pe care îl întâlnim în drum, și întâlnim în final cea mai prețioasă Comoară a universului: Dumnezeu însuși. Este o călătorie spirituală, o expediție psihologică în cel mai adânc interior al nostru: Minte.
Răspunsurile la
Existența noastră nu se află altundeva decât în ​​Noi. De ce şi-ar putea imagina cineva se află în altă parte?
Adevarul este „Acolo”?
Nu, este
„Aici” – În Noi.
Fiecare dintre noi poartă
Cosmosul în Sine, Răspunsul la Toate Cele se află adânc în Noi.
Dar unii oameni au ales să se uite
În Afara lor pentru răspunsurile la viața lor. Au luat Imago DeiImaginea lui Dumnezeu – pe care o purtau În Interiorul lor și au proiectat-o pe o fantezie externă.
Este adevărat că
Abraxas, în cea mai veche încarnare, a avut un corp fizic, dar acum el a evoluat în Pură Minte și nu are nici o parte în Lumea Materială – de aceea vechii gnostici au identificat lumea fizică ca domeniu al Demiurgului, al Satanei și nu al adevăratului Dumnezeu. Lumea Fizică este lumea Înstrăinării, unde suntem despărțiți de Dumnezeu.
Cea mai gravă greșeală posibilă este aceea de a-
L considera pe Abraxas ca fiind o ființă Externă, ci nu una Internă.
Odată ce îți dai seama că tu însuți îl ții pe Dumnezeu în tine, viața ta se schimbă pentru totdeauna. Toat
ă Frica și Furia ta dispare. Nu mai ești înstrăinat de sursa inefabilă a tuturor răspunsurilor și înțelegi totul. Știți că sunteți capabili să reduceți distanța dintre Dumnezeu și Voi la „Zero.
Când faceți contrariul – când
îl căutați pe Dumnezeu În Afara voastră, puneţi Infinitatea între voi şi El.
Dumnezeu este ÎN
ĂUNTRU. El se află în TINE. Mai mult decât atât – El este TU, versiunea finală a TA pe Calea Devenirii/Becoming. Este sarcina voastră cea mai sacră și sfântă de a deveni cel mai înalt creator de sine – DUMNEZEU ATOTPUTERNIC.
Aceasta este
Evanghelia Illuminatilor.
Iluminismul Pitagoreic nu vă cere să (ne) CREDEŢI, ci să CERCETAŢI.
Nu are CĂRŢI SFINTE,
dar are Cărţile de Text ce favorizează CUNOAŞTEREA.
Nu are BISERICI,
dar are Biblioteci, acum şi Virtuale.
Nu are SFINŢI,
dar are Mari Filosofi, Psihologi, Matematicieni şi Oameni de Ştiinţă.
ABRAXAS nu ne vrea PROŞTI, ci ne vrea DEŞTEPŢI, deoarece altfel ar fi masochist, ceea ce numai dumnezeiesc nu este.

PSIHOCOSMOSUL (4)

Ottobre 27th, 2017 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

UMBRA/SHADOW

Umbra/Shadow este arhetipul NeConștientului Individual. Înmagazinează tot ceea ce este respins de Ego și Persona. Este întotdeauna de același sex ca Persona, adică Persona/Masca unui bărbat va fi însoţită de o Umbră masculină și Persona/Masca unei femei de o Umbra de sex feminin.Umbra este imaginea lui Dorian Gray ținută închisă în cel mai profund seif. Totuși, cu cât este mai mult ascunsă, cu atât îi crește puterea.
Umbra este partea noastră întunecată – necivilizată, animală, primitivă, brută, neadaptată.
O persoană sănătoasă trebuie să se străduiască să-şi integreze
Jekyll și Hyde pentru a obține un bun Echilibru al Psihicului.
Umbra poate fi, de asemenea, un depozit al Creativității Reprimate. Băiatul care vrea să fie dansator de balet sau violonist, dar nu poate pentru că prietenii și familia lui consideră asta inacceptabil, își va îngropa partea artistică în Umbra sa.
Umbra este
forța întunecată din natură care, dacă este exploatată și sublimată, poate da naștere la o Creativitate incredibilă, iar dacă o lăsăm liberă, poate elibera o Distrugere teribilă, poate provoca Nevroze, Psihoze, sau chiar acţiuni criminale.
Nevroza se instalează atunci când un Ego este atacat de elemente NeConștiente și nu se poate ocupa de ele corect, dar totuși rămâne intact. În Psihoză, un Ego vulnerabil este copleșit de conținutul NeConștientului, atât Individual cât și Colectiv, și se dezintegrează complet. Victima Psihozei nu mai este o ființă umană Conștientă. Ego-ul său s-a destrămat. El și-a pierdut capacitatea de a fi Conștient și acum sălăşluieşte doar în lumea crepusculară a NeConștientului.

ANIMA / ANIMUS

Anima / Animus provine din latină şi înseamnă Suflet.
În timp ce
Umbra este de același sex cu Persona, dar are caracteristicile psihologice opuse, Anima (pentru bărbați) sau Animus (pentru femei) are atât aspectele psihologice opuse, cât și sexul opus. Anima / Animus este, de asemenea, cunoscut sub numele de Soul-Image. Reprezentarea noastră internă a „sufletului geamăn” perfect. Aceasta ghidează relațiile noastre cu sexul opus și mai presus de toate, determină cum și de cine ne “îndrăgostim”.
Primul nostru contact cu
Anima / Animus este prin părintele nostru de sex opus. Această relație are în mod invariabil o influență imensă asupra dezvoltării ulterioare a Soul-Image. Este posibil să încorporăm multe dintre calitățile părintelui sau dimpotrivă, să respingem calitățile pe care le manifestă.
Soul-Images sunt proiectate în interesele noastre apropos de dragoste – de aceea iubiţii/tele noștri/
astre par a avea o calitate deosebită pe care nimeni nu o posedă.
Pentru bărbați,
Anima reprezintă Eros (dragoste / sex). Poate fi reprezentată de o fecioară, o curvă, o seducătoare, o femme fatală, o sirenă, o muză – cineva care ne electrizează.
Pentru femei,
Animus reprezintă Logos (Raţiunea) și reflectă căutarea femeii pentru Înţelegere și Cunoaștere. Când este fată, Animus este de regulă tatăl ei. Înaintând în vârstă, devine figura ideală a unui Erou. Mai târziu, poate fi o figură respectabilă, cum ar fi un filosof, om de ştiinţă, doctor sau un preot.

Dacă cineva are o Raţional-Persona (thinking type), Soul-Image este Sentiment-Orientat (feeling type) și invers. Dacă e Intuitiv, va avea un Senzitiv Soul-Image și invers.
Anima este partea feminină a bărbatului, femeia sa interioară. Este prin intermediul ei, că înțelege sexul feminin. Pentru o femeie, Animus este aspectul masculin, bărbatul ei interior.
Dacă se întâmplă
ceva în neregulă cu dezvoltarea arhetipală a Anima / Animus, un individ se poate identifica cu Soul-Image și astfel, poate dobândi caracteristici ale sexului opus. Jung a considerat acest lucru ca fiind la baza homosexualității și transvestismului. Dacă un bărbat se identifică cu Anima, el devine efeminat și Persona și Anima lui se răstoarnă și se îndrăgostește de bărbați.
În alte cazuri, Anima (feminin) și Umbra (masculin) (sau Animus-masculin și Umbra -feminin în cazul femeilor), se amestecă. Acest lucru poate face ca Soul-Image să se conecteze la sexul greșit sau la impulsurile Umbrei întunecate și periculoase. Aceasta conduce la fenomene precum homosexualitatea non-efeminată, bisexualitatea, bondage, sadomasochismul, dominația și supunerea, precum și toate tipurile de “perversiune” sexuală. În alte cazuri, Anima / Animus se poate asocia cu anumite
Obiecte, ceea ce duce la Fetișism.

MANA

“Mana” este un cuvânt polinezian care înseamnă „o forță vie, supranaturală, divină”, care poate alege să dăruiască noroc, puteri magice și mare înțelepciune asupra oamenilor. În ceea ce privește psihologia jungiană, ea se referă la puteri superioare ascunse în profunzimile psihicului pe care le putem accesa și elibera. Intuiţia şi Inspirația provin de acolo, precum și Spiritele și Îngerii Păzitori care pot apărea oamenilor în timp de criză pentru a-i salva.

„Istoricul religiilor și scriitorul Mircea Eliade clarifică faptul că MANA (sau echivalentul său în alte culturi primitive, atât antice cât și contemporane) se găsește în aceeași prezență fizică a lucrurilor. Fiind o ființă animată (vizibilă sau invizibilă) sau inanimată, există pentru omul arhaic o forță de viață latentă; evocarea forței latente a lucrurilor de către preot este însăși esența practicilor șamanice proprii religiilor arhaice” – Wikipedia (Ita)

Aceasta este puterea divinităților Mana care deși ne pot conferi puteri divine, ele pot la fel de bine să ne conducă şi spre
nebunie și să ne distrugă, la fel ca și practica kundalini (“Puterea Şarpelui”) ce poate duce la Iluminare sau Nebunie.
Personalitățile sau divinitățile Mana pot părea cu totul copleșitoare pentru Ego, în special pentru un Ego vulnerabil. Ele au caracterul unei forțe externe, superioare. Astfel de divinități pot induce Schizofrenie. Persoanele care devin posedate de ele sunt consumate de Megalomanie. Cineva ca Hitler – un orator fermecător capabil să utilizeze Energia Umbrei și să captiveze o mare națiune – a fost un om posedat, o Personalitate Mana. Cu toate acestea, dacă divinitățile Mana sunt integrate corect în Conştienţă, te pot face un SuperOm.

„De ce monarhii sunt încă populari? De ce țările din secolul 21 au încă familii “regale”? Este pentru că oamenii reduşi mintal proiectează divinități Mana în acești regi și regine, prinți și prințese. Oricine admira regalitatea este un nebun. În mod similar, “profeții” sunt proiecții Mana. Din nou, numai minoraţii mental sunt posedaţi de ei. Lecția este că toate cele mai mari comori pe care le oferă NeConștientul vin cu avertismente. Acestea vă pot afecta serios sănătatea. Toate aceste abilități superioare la care avem potenţial acces trebuie tratate cu mare grijă și integrate cu Conștiența noastră cu prudență, abilitate și control suprem… puţini sunt capabili de aşa ceva.”

Iată un exemplu de Arhetipuri din MATRIX:
Neo trebuie să renunțe nu numai la falsul Persona, dar și la o întreagă lume falsă. Agentul Smith este Umbra lui, Trinity este Anima lui, în timp ce Morpheus, Oracolul și Arhitectul sunt înţelepţii săi consilieri Mana.

SINELE / SELF

Sinele/Self este arhetipul Unității, Totalității și Integrității.
Jung susţinea că „
din acest Arhetip a venit ideea Dumnezeului monoteist.”
Putere
a mai mare decât Ego, la care avem cu toții acces, este Sinele.
Scriitorii mari, artiștii, oamenii de știință și gânditorii, apelează la această sursă: Sinele Superior.
Psihicul este totalitatea Conștienței și a NeConștienţei, iar Sinele se află în centrul său.
Acesta este
Sinele nostru Superior în comparație cu Sinele Inferior reprezentat de Ego. Este Sinele nostru adevărat ce este legat la Inima Vie a Cosmosului.
Jung spunea despre Self că „ nu este numai Centrul, ci și întreaga Circumferință care îmbrățișează atât Conștientul, cât și NeConștientul; este Centrul acestei totalități, la fel cum Ego este centrul Conştientului.“. Self/Sinele este definit perfect de Monada Leibniziană:


Pentru „a închide Cercul”, iată „Generatorul de Monade”: Formula lui Euler, „The God Formula


În termeni religioși, l-am numi pe
Lucifer drept Persona Morală, pe Satana ca Umbra Malefică, pe Sofia ca Anima Înțeleaptă, Logos-ul ca Animus Raţional, și Abraxas ca Sine Superior, Entelehia Cosmică.
Sarcina noastră, ca
Ego individual, este de a integra toate aceste componente. Dacă reușim atunci ajungem la același nivel ca Abraxas. Devenim literalmente GOD.
În povestea lui
Goethe despre Faust, chipul public al lui Faust este Persona (la care el renunță atunci când își vinde sufletul Diavolului), Mephistopheles este Umbra lui, Elena din Troia este Anima, iar Dumnezeu este Sinele Său Superior.
Sinele/Self este “întreaga persoană”.
Ego este capabil să integreze conținutul NeConștientului Individual, dar nu poate face același lucru cu NeConștientul Colectiv.
Sinele, la ultimul nivel, poate realiza acest lucru.

“Viața mea este o poveste despre auto-realizarea NeConștientului”.
Jung

LUCEAFĂRUL – parabolă gnostică?

Ottobre 13th, 2016 No Comments   Posted in Eminescu

Nu ştiu dacă a mai sesizat cineva, dar oricum, nu e important. Să facem LUMINĂ!
Încercaţi să citiţi LUCEAFĂRUL lui Eminescu (aici doar fragmente) „citind” în loc de:

Luceafărul – Lucifer

„Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele –
Părea un fulger ne’ntrerupt
Rătăcitor prin ele.”

Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorau lumine;”

Cătălina – Omenirea

„Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!”

…………..

Ea-l asculta pe copilaş (Cătălin)
Uimită şi distrasă,
Şi ruşinos şi drăgălaş,
Mai nu vrea, mai se lasă,

Şi-i zice-ncet: – Încă de mic
Te cunoşteam pe tine,
Şi guraliv şi de nimic,
Te-ai potrivi cu mine…

Dumnezeu – Abraxas

„- Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;

Tu vrei un om să te socoţi
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.

Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri –
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;

Ei doar au stele cu noroc
Şi prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc
Şi nu cunoaştem moarte.”

Cătălin – Satana

„În vremea asta Cătălin,
Viclean copil de casă,
Ce umple cupele cu vin
Mesenilor la masă,

Un paj ce poartă pas cu pas
A-mpărătesii rochii,
Băiat din flori şi de pripas,
Dar îndrăzneţ cu ochii,”

Veţi avea o parabolă gnostică.
Eminescu merită a fi considerat un ILLUMINATUS!
Până şi SOARTA i-a fost pe măsură!