Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




AL XIV-lea CONGRES DE DACOLOGIE – BUZĂU

Maggio 17th, 2013 2 Comments   Posted in Attualità

Iată mai jos, conţinutul unui schimb de mesaje cu d-l Napoleon Săvescu, apropos de participarea noastră la CONGRESUL DE DACOLOGIE, programat la Buzău şi Chişinău, în aceeaşi perioadă cu Întâlnirea aderenţilor Mişcării Dacia. Vor urma detalii asupra modului în care ne vom implica, bineînţeles de comun acord cu organizatorii Congresului !

Gheorghe Giovanni Ţeavă :

Stimate domnule Săvescu,

Mă numesc Ţeavă Gheorghe şi scriu în numele Mişcării Dacia, al cărei administrator-fondator sunt.

Cu bucurie şi interes, am aflat că anul acesta, Congresul de Dacologie se va desfăşura pe parcursul a mai multor zile şi în locaţii cu importante semnificaţii. Din fericire, Mişcarea Dacia are programată în aceleaşi zile Întâlnirea Anuală a membrilor Sfatului, astfel că se iveşte oportunitatea unei „acţiuni paralele” : pe de o parte acţiunea dumneavoastră în plan istoriografic, la care o să participăm cu viu interes, iar pe de altă parte acţiunea noastră, în mod complementar, dar nu neapărat cu implicarea dumneavoastră directă, dacă aşa o să consideraţi oportun, deşi v-aţi anunţat participarea personală. Noi am fi onoraţi de o implicare directă a dumneavoastră în activitatea noastră de PROIECTARE A UNEI NOI PARADIGME SOCIO-ECONOMICE, profund ancorată în SPIRITUALITATEA DACO-ROMÂNEASCĂ, dar asta rămâne fără îndoială, la latitudinea dumneavoastră s-o decideţi.
Noi suntem activi de mai bine de 4 ani şi suntem pregătiţi să participăm la Congres, chiar şi într-un „atelier” deschis interesaţilor, unde să prezentăm Proiectul nostru, care nu are încă un „caracter politic”, ci mai degrabă, un caracter de „proiect de arhitectură socio-economică”, cu profunde rădăcini în spiritualitatea daco-românească, aşa cum am mai specificat şi cum o demonstrează Principiile noastre şi Obiectivele pe termen lung derivate din acestea.
Titulatura Atelierului ar putea fi : MIŞCAREA DACIA – PROIECT PENTRU O NOUĂ PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ, CU RĂDĂCINI ÎN SPIRITUALITATEA DACO-ROMÂNEASCĂ.
Consider că această preocupare pentru Viitorul Neamului, ar completa-lărgi, şi ar fi în sintonie cu prestigioasa dumneavoastră activitate legată de Rădăcinile Neamului.
Eu îmi declar deplina disponibilitate pentru orice implicare a Mişcării Dacia pe care o consideraţi oportună, asigurându-vă de inexistenţa în proiectul nostru, a oricăror extremisme, sau alte „călcâie ale lui Ahile” !
Aştept în acest context, decizia dumneavoastră şi eventualele sugestii.
În cazul că se va considera oportun, am chiar şi „modeste contribuţii personale în plan istoric”, referitoare la :
1. Ipoteză originală asupra materialului din care era produs pileusul dacic.
2. Popularizarea lucrărilor etruscologului Mel Copeland, care scrie între altele :
„„ I suspect that the similarities will outline an early period of separation when Latin and Gaelic separated. (the theory being that Romanian preserves early forms peculiar to that separation. The coincidence of Etruscan to Romanian confirms the antiquity of the Romanian forms, since the Etruscan language ceased to be spoken about 300 B.C. and thus is an untouched relic from the past (ie., it has not been affected by other languages since its demise). The other part of this finding is a link with the Phrygian language. The Phrygians originally came from an area southeast of Macedonia and were related to the Thracians, according to Herodotus. I believe that the Etruscans, Thracians (Daceans, Getae) and Phrygians represent a Latin-like language group that occupied southeastern Europe ~1,200 B.C., at the time of the Trojan War. The Iliad mentions the Thracians and Phrygians as allies. “.
3. Coiful de aur de la Coţofeneşti prezintă o reprezentare „mitraică” (tauroctomia)?
4. OIERITUL – ocupaţia de bază a strămoşilor noştri, marea revoluţie socio-economică ce a schimbat soarta omenirii în arealul euro-asiatic.
5. Diverse consideraţii personale asupra lingvisticii „oficiale”, cu exemple concrete.

În ultimii ani am combătut în diverse locuri „latinopaţii” şi am o discretă experienţă de „dialectică” în domeniu. Aştept cu interes un semn de la dumneavoastră.

Cu stimă,
ing. Ţeavă Gheorghe
 administrator-fondator al grupurilor Facebook „Mişcarea Virtuală Dacia” şi „Mişcarea Dacia”

Azi
16:04
Napoleon Savescu

Va multumesc pentru informatiile de mai sus cat si pentru dorinta de a va implica si participa la Cel de al XIV lea Congres de Dacologie
Sunteti Bine venit si , daca doriti, ma gasiti la Tel # XXX XXX XXXX
Cu cele mai bune ganduri
N.S.

P.S.  Tocmai am avut o convorbire telefonică cu d-l Napoleon Săvescu şi am rămas plăcut surprins de aprecierile dânsului la adresa Mişcării Dacia !? Urmează să continuăm contactele, pentru a stabili împreună cu organizatorii Congresului, detaliile participării noastre. Probabil că Întâlnirea noastră din August, o să fie „intersectată” cu Congresul de Dacologie. Vor urma comunicări importante pentru cei interesaţi !

„Monarhia salvează România” ???

Maggio 15th, 2013 No Comments   Posted in Politica romena

Mi-a plăcut postarea celor „în linie dreaptă” :

http://inliniedreapta.net/insemnare/monarhia-salveaza-si-decoreaza-grupul-infractional-organizat-oprescu-decorat-ciorbea-e-pe-lista-de-asteptare/

Iată spicuiri din comentariile de la grupul fb „Mişcarea Virtuală Dacia” https://www.facebook.com/groups/141387601036/:

Gheorghe Giovanni Ţeavă
… da domnilor în linie dreaptă !… începem să ne înţelegem, deşi sunt anti-capitalist ! Sper să nu vă supăraţi !?… o să aştept să vă convingeţi şi voi că „orice are un început şi un sfârşit” !

Gheorghe Giovanni Ţeavă
… eu cred că nu avem repere „valabile” printre „personajele” pe buzele tuturor azi ! … şi nu numai printre personaje, ci şi printre IDEOLOGIILE lor !… puţină FANTEZIE nu ar strica !

Costin Andrieș
cind vedeti grozaviile casei regale, alianta cu grupul infractional organizat, cum l-a numit un dezertor din psd, tot basescu e de vina !?
… nu basescu a stricat relatiile cu occidentul si le-a imbunatatit pe cele cu tirania kgbista rusa !

Trifan Nicky
E adevărat, Băsescu nu a stricat relaţiile cu occidentul, dimpotrivă, a îngenunchiat România occidentului.

Gheorghe Giovanni Ţeavă
Trifan Nicky şi Costin Andrieș, nu vă certaţi, că pentru că noi nu facem deosebiri între unii şi alţii !… sunt toţi ACEEAŞI MIZERIE !… altfel nu mai eram pe aici să combatem SISTEMUL !?… ne înscriam pe colo şi pe dincolo ! Vreau să specific faptul că nu-i urâm, ci doar îi … compătimim !… ca oameni… pentru că dpdv MATERIAL, o să-i lăsăm „în chiloţi”… să vadă şi ei cum e !… bineînţeles că unii vor folosi elicoptere, fără să bănuiască faptul că piloţii sunt şi ei oameni, ca să nu mai spun că o să fie greu de găsit un „aeroport sigur” !?

Vlad Ţepeş
… tare mi-e teamă că în graba mare, ţepele mele nu o să facă… deosebiri ! … nu de altceva, dar cine de ŢEPE trăieşte, de ŢEPE „piereşte” ! hahaha !

Costin Andrieș
Trifan, relatia cu occidentul este de colaborare, nu de ingenunchere, cum este cu alternativa rusa.

Gheorghe Giovanni Ţeavă
„Fereşte-mă Doamne de prieteni, că de duşmani mă feresc singur !”
… cam asta e SOARTA României !… cu o DATORIE de 100 de miliarde de euroi, cu o INDUSTRIE pusă la pământ, cu toate RESURSELE înstrăinate, cu un sistem de ÎNVĂŢĂMÂNT şi de SĂNĂTATE mai rele ca pe vremea „împuşcatului”, cu o agricultură OGM pentru „combustibili ecologici”, cu un SISTEM BANCAR cu sedii şi cavouri pe alte meleaguri, cu o CRIZĂ IMOBILIARĂ dirijată de „prieteni” pentru a stimula ÎNDATORAREA românului, etc. (şi e mare etc-ul ăsta !!!), mai-mai că nu prea văd „colaborarea” asta !?… nu ne rămâne decât să sperăm că-i ia DRACONES pe toţi, şi la est şi la vest, ca să putem şi noi EXPLODA !

Mişcarea Dacia şi… COMPETENŢA

Maggio 12th, 2013 No Comments   Posted in Politica romena

COMPETENŢA este un principiu de bază al Mişcării Dacia, care va fi implementat în cadrul mişcării, în cazul că aceasta se va legaliza în vederea participării la competiţia electorală. În cazul că nu se va merge pe această linie a LEGALIZĂRII, vom propune „forţelor responsabile ale Naţiunii”, deschiderea unei dezbateri pe această temă.
Despre acest principiu am scris pe larg, dar astăzi o să dau pentru o înţelegere mai bună, exemplul ALEGERILOR CADRELOR DE CONDUCERE ALE STATULUI, care în viziunea noastră nu implică POLITICIENI şi PARTIDE, ci… ADMINISTRATORI, din motive asupra cărora nu mai revin, fiind pe larg expuse în diversele noastre materiale.

Să luăm ca punct de pornire ALEGERILE LOCALE, singurele „alegeri directe” din punctul nostru de vedere, în baza principiul LARGILOR AUTONOMII LOCALE. Acestea vor fi organizate în vederea constituirii GUVERNULUI LOCAL, cu o compoziţie dictată de specificul locului.
GUVERNELE LOCALE vor participa la alegerea GUVERNULUI REGIONAL, care se va constitui pe bază COMPUTERIZATĂ, în urma completării unui FORMULAR, cu date relevante pentru o cât mai exactă evaluare şi colocare în funcţiile de conducere. Guvernele Regionale odată desemnate, vor constitui baza de selecţie computerizată pentru SFATUL ŢĂRII, din rândurile căruia se va alege GUVERNUL NAŢIONAL şi ŞEFUL STATULUI. Acesta va avea numai FUNCŢIE REPREZENTATIVĂ, neavând nicio putere suplimentară faţă de un membru al Sfatului Ţării şi fiind ales LA TERMEN şi cu MANDAT UNIC. Locurile rămase vacante în urma promovărilor la nivel superior, vor fi ocupate de următorii clasificaţi.
În paralel cu desemnarea ADMINISTRATORILOR, se vor desemna la toate nivelurile, demnitari prin ALEGERI ÎN CADRUL CATEGORIILOR respective, pentru următoarele funcţii : APĂRARE şi PROTECŢIE CIVILĂ, SĂNĂTATE, EDUCAŢIE şi CULTURĂ, JUSTIŢIE.
Aceste categorii vor fi INDEPENDENTE dar INTEGRATE, astfel că dispare conceptul de INDEPENDENŢĂ A PUTERILOR aşa cum este cunoscut azi. Reprezentanţii acestor categorii vor face parte din toate formele de guvernare.
„Programele de evaluare computerizată” (FORMULAR) vor fi întocmite pe baza unei largi participări a unor specialişti din toate domeniile de activitate, pentru a crea o SITĂ DE SELECŢIE cât mai eficientă.
Acest sistem de organizare statală, consfinţeşte O SINGURĂ PUTERE ÎN STAT şi anume … SFATUL ŢĂRII, ce va cuprinde COMPETENŢE DIN TOATE DOMENIILE, pentru a răspunde SOLIDAR tuturor exigenţelor INTERESULUI NAŢIONAL.