Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




Despre „cele trei coroane, puse una peste alta”

marzo 24th, 2014 No Comments   Posted in Senza categoria

Pentru cei care vor să se lumineze apropos de PRIMATUL VATICANULUI, propun lămuriri asupra DONATIO CONSTANTINI (wiki):

Donatio Constantini (limba latină) sau Dania lui Constantin este un act prin care împăratul Constantin cel Mare ar fi acordat papei Silvestru un drept de întâietate (=primatul papal) asupra Bisericii de Răsărit şi dreptul de guvernare temporală (lat. imperium – putere imperială) asupra Occidentului.

Acest document a fost dovedit ca fals în secolul al XV-lea de către savanţii Lorenzo Valla [1] (1407–1457) şi Nikolaus von Kues (1401-1464).

Documentul, cuprinzând cca. 3000 cuvinte, are două părţi: prima (confessio) ar data din perioada celui de-al patrulea consulat al lui Constantin (315), iar a doua (donatio) ar data din perioada consulatului lui Quinius Gallicanus (317).

Confessio vorbeşte despre credinţa pe care papa Silvestru ar fi transmis-o lui Constantin, precum şi de faptul că papa Silvestru l-ar fi vindecat pe împăratul Constantin de lepră, înainte de convertirea lui (episodul este reluat şi în Actus Silvestri din secolul al V-lea).

Donatio este o enumerare a teritoriilor şi privilegiilor pe care împăratul Constantin le-ar fi dat papei (şi urmaşilor lui):
 – primatul asupra Bisericilor din Răsărit; 
 – basilicile Sf. Ioan din Lateran, Sfântul Petru şi “Sfântul Pavel din afara zidurilor”; 
 – bunuri în diferite provincii ale Imperiului; 
 – palatul din Lateran; 
 – dreptul pentru papă de a purta însemnele imperiale, iar pentru anturajul acestuia cele senatoriale; 
 – guvernarea asupra Romei, Italiei şi în a Occidentului în general. 

Documentul se încheie cu o declaraţie de retragere a Împăratului în Orient, lăsând astfel Occidentul în puterea (potestas) papei.
Istoria şi uzul textului

Timp de peste 600 ani (între secolele IX-XV), papii s-au servit de documentul falsificat Donatio Constantini (Dania împăratului Constantin cel Mare) spre a-şi justifica pretenţia de a avea un rol conducător în lumea creştină, inclusiv în ceea ce privea puterea temporală (politică).

Donatio Constantini a fost menţionat însă pentru prima dată în secolul al IX-lea, constituind o armă redutabilă în cadrul aprinselor dispute pentru întâietate dintre Biserica din Occident (Roma) şi cea din Răsărit (Constantinopol), iar apoi în Lupta/Cearta pentru învestitură între papi și împărații romano-germani. Controversa a culminat cu Marea Schismă din anul 1054, după care cele două mari Biserici (catolică şi ortodoxă) s-au despărţit și s-au înstrăinat tot mai mult.

Mulţi papi și teologi latini s-au bazat pe „actul” Donatio Constantini de-a lungul timpului, fără ca autenticitatea lui să fie pusă la îndoială, timp de peste 600 ani.

Textul Donatio Constantini, tradus în limba greacă în secolul al XI-lea, a fost folosit însă şi în Răsăritul creştin în articularea relaţiei între împăratul bizantin şi patriarhul Constantinopolului, îndeosebi în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, după prima cădere a Constantinopolului în faţa cruciaţilor (1204). Matei Vlastares includea textul în Nomocanonul publicat în 1335. Potrivit interpretării răsăritene, privilegiile acordate de Constantin cel Mare papei Silvestru fuseseră “translate” odată cu capitala imperială – Constantinopolul era “Noua Romă”, iar scaunul constantinopolitan moştenea de drept toate privilegiile acestuia. [2]

Savanții protestanți Nikolaus von Kues şi Lorenzo Valla au observat pentru prima dată că actul Donatio Constantini nu a fost amintit niciodată în lucrările istorice ale episcopului Eusebiu de Cezareea, contemporanul şi biograful împăratului Constantin cel Mare. Cercetările ulterioare au confirmat faptul că Donatio Constantini este un fals istoric, întocmit probabil în jurul anului 760 spre a susţine primatul papal.

Biserica Romano-Catolică a recunoscut oficial caracterul apocrif al textului (precum şi al Decretaliilor pseudo-isidoriene) în secolul al XIX-lea.

Pentru cei care vor să afle părerile lui DANTE sau ARIOSTO şi alte „picanterii”, recomand wiki în alte limbi, decât româna:

http://en.wikipedia.org/wiki/Donation_of_Constantine

Videoconferinţa Mişcării Dacia din 22.03.2014

marzo 22nd, 2014 No Comments   Posted in Politica romena

Interviu Beppe Grillo – lider MIŞCAREA 5 STELE

marzo 22nd, 2014 No Comments   Posted in Politica italiana

Un interviu al liderului spiritual al Mişcării 5 Stele din Italia, în care acesta punctează asupra :
1. Construcţia unei ALTE EUROPE.
2. Plata DEBITULUI SUVERAN în mod PARŢIAL, deoarece mare parte din acesta este IMORAL.
3. DELEGITIMAREA ÎNTREGULUI SISTEM PARTIDIC ACTUAL.
4. Trasarea unei alte VIZIUNI ASUPRA VIITORULUI (energii alternative combustibililor fosili, descreştere fericită, reducerea deşeurilor, demascarea masoneriei, etc.)… cam tot ce am cuprins noi la MIŞCAREA DACIA în proiectul pentru O NOUĂ PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ.
5. VENIT MINIM GARANTAT.
6. ELIMINAREA PROVINCIILOR.
7. REFERENDUM PENTRU EURO.
8. „RECALL” pentru deputaţii M5S, adică semnarea unui contract de reprezentare, care prevede inclusiv o amendă de 250.000 de euro pentru „dezertori”
etc.

http://www.beppegrillo.it/2014/03/beppe_grillo_intervistato_da_mentana_-_lanteprima.html

PĂGÂNI???

marzo 16th, 2014 No Comments   Posted in Attualità

Ca să nu mai zică cineva, că la Vatican nu ar exista NOUTĂŢI pentru rumâni!?

In un documento scritto, secondo alcuni scienziati, intorno agli anni 1313, scoperto nella Biblioteca Apostolica Vaticana e che è una variante di un testo di cronaca universale copiato nel 1394, viene precisato cosi :”(…) la settima prouincia si è Ungheria ( … )in quella medesima prouincia sono i Rumeni …e sono paghani.

TRADUCERE:

Într-un document scris după opinia unor cercetători, în anul 1313, descoperit în Biblioteca Apostolică Vaticană, care este o variantă a unei Cronici Unversale copiate în 1394, se precizează astfel: „ (…) a şaptea provincie e Ungaria (…) în acea provincie SUNT „RUMENII”… ŞI SUNT PĂGÂNI”.

Astăzi se explică termenul de PĂGÂN cu ORTODOX, dar eu am mari dubii!?!?!?
Pe de altă parte, din text rezultă NUMELE PROVINCIEI, dar şi OCUPANŢII acesteia… RUMÂNII, fără a se menţiona şi alte neamuri, care se subînţelege că dacă erau, erau… minoritare!!!
Apoi, este scris în text de A ŞAPTEA PROVINCIE… A CUI PROVINCIE???
Astăzi, termenul de PĂGÂN are un anumit sens în dogma iudeo-creştină, dar şi GALERIU era PĂGÂN în sec al IV-lea d.C. şi nu era un … SĂLBATIC!?!?… cred că trebuie meditat profund asupra acestui termen de PĂGÂN!… tot aşa cum trebuie să medităm asupra termenilor de ŢĂRAN şi CIOBAN care astăzi sunt TERMENI DISPREŢUITORI, când de fapt reflectă apartenenţa la BAZA SOCIETĂŢII, aceştia fiind PĂSTRĂTORII IDENTITĂŢII NAŢIONALE, ei fiind LUCRĂTORII TĂRÂNII şi OIERII PRIMORDIALI, care „duc în cârcă Neamul” de milenii!!!
Rumânii mai există ca atare, deoarece am fost „conservaţi” în CIVILIZAŢIA SĂTEASCĂ, o CIVILIZAŢIE ORALĂ şi poate pentru mult timp… PĂGÂNĂ!? Bineînţeles că adepţii CIVILIZAŢIEI ORĂŞENEŞTI vor să ne bage în cap „alte alea”, dar „OPINCA ŢĂRII” suntem noi şi suntem mai „căpoşi”  decât îşi pot imagina unii!?
Poate că proiectul nostru de la MIŞCAREA DACIA pentru o LUME NOUĂ, trebuie să se adape din altceva, decât din dogme şi ideologii STRĂINE NOUĂ!?!?

tarani-300x187

Unde s-au retras ţăranii, intrebăm din nou? Căci din istoria aceasta copleşită de valurile nihilismului şi ale anarhiei, este mai mult decat evident că ei s-au retras. O boicotează. Cine-ar putea să ignore, dacă vrea să nu se smintească, acest boicot ţărănesc al istoriei? Se inţelege, oare, ce fapt teribil este acesta? Ce efecte cumplite trebuie să decurgă din acest boicot? Alo! Este cineva la capătul firului ca să asculte acest strigăt de alarmă, această alarmă tarzie, poate prea tarzie? Lumea fără de ţărani ar fi o lume infricoşător de mediocră, o lume de manele, in care bunul simţ s-ar veşteji cu totul, cumpăna lumii s-ar deregla, osia lumii s-ar inţepeni, fiindcă nimic pe lume nu poate funcţiona fără de oamenii pămantului, cu tot cu inţelepciunile şi cu invăţăturile lor.”

Autor: Prof. Univ. Dr. Ilie Badescu

VIDEOCONFERINŢA Mişcării Dacia din 15.03.2014

marzo 15th, 2014 No Comments   Posted in Politica romena


QR Code Business Card