Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




Poziţia MIŞCĂRII DACIA faţă de manifestaţiile din România

Febbraio 1st, 2017 1 Comment   Posted in Senza categoria

Această poziţie este dictată de PRINCIPIILE expuse pe larg în Manifestul „Ω NOUĂ LUME – OPORTUNITĂȚI EGALE PENTRU TOȚI COPIII”.
Singurul aspect pozitiv al manifestaţiilor este că avem de-a face cu o TREZIRE, dar în viziunea noastră e necesară o DEŞTEPTARE, după cum spune şi Imnul. Cei din Piaţă au priceput că sunt o FORŢĂ şi asta este bine. Probleme se nasc în momentul în care această FORŢĂ
în valoare absolută nu are componentele vectoriale pe aceeaşi direcţie, suma lor tinzând spre Zero.
Dacă în Piaţă avem galeria lui Dinamo, Steaua, sau altor echipe de ghiolbani ce câştigă milioane pentru a alerga după o băşică, avem o problemă.
Dacă în Piaţă venim mânaţi de promotorii Liberalismului, Globalizării, Consumerismului,
Banksterilor, Privilegiilor Moştenite sau dobândite ILEGAL, Monopolismului Global, Statului Debil, CRAPitalismului şi ai STRATEGIEI TENSIUNII, avem o problemă.
ROMÂNIA a rămas singura ţară din zonă ancorată încă unei Uniuni Europene desuete, deznaţionalizante, dictatoriale, fără a spune pâs!?
Lumea este în cea mai mare fermentaţie din ultimii 72 de ani şi nimic din ceea ce Azi pare SOLID, nu va mai fi ca atare Mâine, iar „Întârziaţii” sunt destinaţi să suporte consecinţe grave.
Paradoxal, în Piaţă sunt cei cărora li se umple zilnic gura de DEMOCRAŢIE!?
Păi dacă PSD a câştigat detaşat alegerile, cum poţi tu Opoziţie să emiţi pretenţii de Guvernare?
Vreţi MAIDAN-izarea României? Voi tinerii, ştiţi ce înseamnă???
O Românie INSTABILĂ POLITIC este în pericol de EXTINCŢIE!!!
Vă asumaţi acest RISC, mai ales voi tinerii ce veţi fi sigur CARNE DE TUN!?!?
Atenţie, că e suficientă o Măciucă la un car de Oale!
Să nu se înţeleagă greşit: MIŞCAREA DACIA nu
sprijină NICIUN PARTID şi mai ales PSD-ul, responsabilul major al DEZASTRULUI DIRIJAT DIN AFARĂ AL ROMÂNIEI!!!
Şi MIŞCAREA DACIA urmăreşte REVOLUŢIA, dar cu ÎNŢELEPCIUNE, pentru a evita TRAUME.
Nu este greu de priceput că Opoziţia actuală, la guvernare până mai ieri, nu e uşă de biserică şi are şi ea „faliţii” ei, în aceeaşi măsură ca PSD-ul.
Disperarea Opoziţiei
în acapararea Puterii este evidentă dacă ţinem cont că totuşi PSD-ul a mărit salariul minim şi cele din Educaţie şi Sănătate, a mărit pensiile, a eliminat o serie de taxe şi promite o atitudine mai critică în Uniunea Europeană.
Oare voi tinerii de azi credeţi că puteţi face Revoluţie
fără a poseda o IDEOLOGIE REVOLUŢIONARĂ? Mai credeţi în basmul că în 1989 a fost Revoluţie? Nu puişori, a fost o LOVITURĂ DE STAT orchestrată din AFARĂ!
Revoluţiile se fac în altă parte, ci nu în Piaţă, mai ales într-o Colonie cum e România azi!
O REVOLUŢIE înseamnă SCHIMBAREA SISTEMULUI, ci nu a unor OAMENI sau PARTIDE ce vor doar „o altă Mărie cu aceeaşi pălărie”.
De ce nu ieşiţi în Piaţă împotriva Bogaţilor, Multinaţionalelor Neocolonialiste, Banksterilor, Privilegiaţilor Supraplătiţi din
Economie, Media, Sport, Modă, Politică, Justiţie, Publicitate, împotriva Globalizării, Puterii Financiare Globale, Imperialismului Militarist, Multiculturalismului Deznaţionalizant, Religiilor Abrahamice, Dezvoltării Nesustenabile Psihopatice, Inechităţii Sociale, şi tot ce mai combate MIŞCAREA DACIA pe baza unor PRINCIPII ILUMINSTE???
Nici MIŞCAREA DACIA nu aprobă actuala Lege, dar spre deosebire de voi, nu aprobă ÎNTREGUL SISTEM DE LEGI, începând cu Constituţia IMPUSĂ DIN AFARĂ după 1989!!!
MIŞCAREA DACIA ştie ce vrea să pună în loc: MERITOCRAŢIA ILUMINISTĂ izvorâtă din minţile cele mai ÎNŢELEPTE ale Omenirii.
Voi, ce PRINCIPII aveţi?
Zero Barat! Iată de ce nu sunteţi un PERICOL PENTRU SISTEM!
Voi tinerii de azi, sunteţi mult mai bine spălaţi pe creiere de SISTEM. Pe vremea Împuşcatului, ştiam măcar că TRĂIM ÎNTR-O MINCIUNĂ… voi nici măcar asta nu pricepeţi, decât cu mici excepţii!?
SISTEMUL e puternic şi numai O FORŢĂ EGALĂ ŞI DE SENS CONTRAR îl poate dărâma!
Nu o spunem ca să vă rănim, ci ca să vă împărtăşim CUNOAŞTEREA!
Şi noi am fost tineri şi am greşit, dar am avut Onestitatea Intelectuală de a ne recunoaşte GREŞELILE, în urma
PROPRIILOR EXPERIENŢE şi a INFORMĂRII PERMANENTE din „Surse Alternative Sistemului”. Nu ne-am mulţumit cu ce „ni s-a dat”, ci am CĂUTAT şi altceva!
Depinde de voi dacă veţi constitui o MASĂ CRITICĂ REVOLUŢIONARĂ, sau CARNE DE TUN!

„Celor care simt că ceva este profund în neregulă cu lumea;

Celor care „caută ceva” fără să ştie ce caută şi fără să ştie unde să caute;

Celor care percep că omenirea a rămas fără busolă şi a pierdut drumul;

Celor cărora talentul le permite să înţeleagă;

Celor cărora voinţa le poate susţine efortul;

MIŞCAREA DACIA le poate arăta calea.”

https://www.academia.edu/29966650/%CE%A9_NOUA_LUME.pdf

VIDEOCONFERINŢA Mişcării Dacia din 15.03.2014

Marzo 15th, 2014 No Comments   Posted in Politica romena

Beppe Grillo despre alianţele cu partidele „tradiţionale”

Aprile 3rd, 2013 No Comments   Posted in Politica italiana, Politica romena

 

Mulţi acuză M5S că refuză alianţa cu Partidul Democratic, cu care ar avea majoritatea absolută în cele două Camere ale Parlamentului italian, asigurându-şi PARTICIPAREA LA GUVERNARE.
Astăzi 03.04.2013, Grillo scrie pe blogul său o postare cu titlul „DE CE AI VOTAT PENTRU M5S ?” din care spicuiesc :

Perché hai votato il MoVimento 5 Stelle?

Per fare un governo con i vecchi partiti?
Per votare in Parlamento i meno peggio?
Per legittimare una classe dirigente che ha fatto fallire il Paese?
Per mantenere i finanziamenti elettorali ai partiti?
Per erogare i contributi diretti e indiretti ai giornali di propaganda che infettano il Paese?
Per non fare nessuna legge anti corruzione?
Per non fare nessuna legge contro il conflitto di interessi?
Per non mandarli tutti a casa?
Per mantenere una televisione pubblica indecente e mantenuta dalle tasse degli italiani, controllata dai partiti ?
Per vedere ogni giorno le solite facce degli esponenti dei partiti che hanno rovinato il Paese?

Se hai votato per il M5S anche soltanto per uno di questi punti, allora hai sbagliato voto. Mi dispiace.
La prossima volta vota per un partito

TRADUCERE :

De ce ai votat M5S ?

Ca să facem un guvern cu VECHILE PARTIDE ?
Ca să votăm în Parlament „RĂUL MINOR” ?
Ca să legitimeze o CLASĂ POLITICĂ care a dus ţara la Faliment ?
Ca să menţinem FINANŢAREA PUBLICĂ A PARTIDELOR ?
Ca să asigurăm în continuare FINANŢAREA PUBLICĂ A JURNALELOR DE PROPAGANDĂ PARTIDICĂ ce infectează ţara ?
Ca să nu facem nicio LEGE ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI ?
Ca să nu facem nicio LEGE ÎMPOTRIVA CONFLICTULUI DE INTERESE ?
Ca să nu-i TRIMITEM PE TOŢI ACASĂ ?
Ca să menţinem din taxe o TELEVIZIUNE PUBLICĂ CONTROLATĂ DE PARTIDE ?
Ca să vedem în continuare ACELEAŞI FEŢE DE POLITICIENI care au ruinat ţara ?

Dacă ai votat M5S numai pentru unul din motivele de mai sus, atunci ai greşit votul ! Îmi displace !
Data viitoare VOTEAZĂ UN PARTID !

Adaug în plus, că astăzi M5S a anunţat că va promova o iniţiativă parlamentară pentru RETRAGEREA TRUPELOR DIN AFGANISTAN , precum şi una referitoare la IMPIEDICAREA CUMPĂRĂRII A 30 DE AVIOANE DE LUPTĂ AMERICANE !?… pe când şi noi ?

sursa : http://www.beppegrillo.it/2013/04/perche_hai_votato_per_il_m5s.html#commenti

Sper că vor pricepe şi unii critici ai Mişcării Dacia, de ce „nu discutăm cu nimeni” !… nu pentru că suntem aroganţi, ci pentru că IDEILE noastre, nu sunt împărtăşite ÎN ANSAMBLU de nimeni, iar „abordările parţiale” care ni se propun, sunt PIERDERE DE TIMP şi „joc după muzica Sistemului” !
MD este coerentă principiilor sale, care nu pot fi aplicate „parţial” !!!… ca să aveţi idee care sunt acestea, citiţi aici :

https://www.facebook.com/groups/141387601036/doc/10151202817756037/

Manifest electoral al Mişcării DACIA

Marzo 5th, 2011 2 Comments   Posted in Politica romena

Manifest electoral al Mişcării DACIA

Primele măsuri ale Mişcării DACIA ce se vor actua după dobândirea PUTERII DE GUVERNARE, în urma alegerilor :

  1. Lege pentru asigurarea unui loc de muncă cel puţin unui membru al fiecărui nucleu familial (muncim toţi şi mai puţin).
  2. Lege pentru realizarea unui document unic de identitate şi financiar (CIRCULAŢIE EXCLUSIV ELECTRONICĂ A BANILOR).
  3. Lege pentru comasarea tuturor Băncilor în BANCA NAŢIONALĂ DACIA (UNIFORMIZAREA DOBÂNZILOR).
  4. Lege pentru desemnarea Băncii Naţionale drept responsabilă pentru relaţiile financiare cu Exteriorul (REGULAMENTAREA CIRCULAŢIEI CAPITALURILOR).
  5. Lege pentru comasarea tuturor firmelor de Asigurări, într-un unic Subiect, sub administraţie statală.
  6. Lege pentru interzicerea nomadismului şi a oricărui câştig fără muncă.
  7. Lege pentru CONTROLUL AVERILOR.
  8. Lege pentru interzicerea PORTULUI DE ARME LETALE.
  9. Legea Familiei (responsabilizarea părinţilor)
  10. Lege pentru ÎNLESNIREA REPATRIERII COMPETENŢELOR.
  11. Lege pentru stabilirea GRILEI DE SALARIZARE şi a PLAFONULUI VENITURILOR NETE.
  12. Lege pentru TRANSPARENŢA CONTABILĂ a Agenţilor Economici.
  13. Lege pentru constituirea GRUPULUI DE LUCRU PENTRU DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ.
  14. Lege pentru trecerea EDUCAŢIEI ŞI SĂNĂTĂŢII în administrarea Statului.
  15. Lege pentru alocarea a 0.5% din Buget, românilor din afara graniţelor.
  16. Lege pentru trecerea în Administrarea Statului a EXPLOATĂRII RESURSELOR NATURALE.
  17. Lege pentru stabilirea principiilor de COMPETENŢĂ ŞI RESPONSABILITATE pentru toate domeniile de activitate.
  18. Lege pentru constituirea OBSERVATORULUI ETIC al AUDIO-VIZUALULUI.
  19. Lege pentru REFOLOSIREA, RECICLAREA ŞI RECUPERAREA MATERIALELOR.
  20. Lege pentru organizarea unui REFERENDUM în scopul REFORMEI POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE A STATULUI (primul punct : schimbarea numelui ţării în DACIA) – vezi prevederile în postările anterioare-

Pe termen lung, după aprobarea REFERENDUMULUI, se va procede la :

  1. Imediat după aprobarea REFERENDUMULUI, se va trece la PUNEREA ÎN PRACTICĂ a prevederilor acestuia.
  2. Se vor repropune Legile de mai sus, care nu au fost emise în prima Legislatură din motive de TIMP LIMITAT.
  3. Se va trece la o ECONOMIE BAZATĂ PE PRINCIPIILE DEZVOLTĂRII SUSTENABILE.
  4. Se va trece la o nouă POLITICĂ EXTERNĂ REGIONALĂ.
  5. Se va face o mare REFORMĂ A SISTEMULUI JURIDIC.
  6. Se va trece la REDOBÂNDIREA RESURSELOR NATURALE parţial sau total înstrăinate.
  7. Se va institui principiul PROMOVĂRII INTERESULUI NAŢIONAL ÎN RAPORT CU PROPRIETATEA PRIVATĂ.
  8. Se vor pune bazele REVOLUŢIEI „HABITAT”.
  9. Se va interzice PUBLICITATEA.
  10. Sportul va fi exclusiv AMATORIAL, iar cel de performanţă va fi subvenţionat de Stat.
  11. Se vor face toate demersurile necesare pentru realizarea, cel puţin a unei Federaţii a celor două state româneşti.

Aceasta este baza de pornire pentru definitivarea „MANIFESTULUI MIŞCĂRII DACIA”, la care sunteţi invitaţi să dezbateţi şi să contribuiţi.