Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




Videoconferinţa Mişcării Dacia din 24.04.2019

aprile 26th, 2019 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Dunning Kruger şi Social Media

aprile 21st, 2019 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

 

„Privind înapoi la creșterea Social Media, a fost inevitabil faptul că ar da naștere la ura experților și la o explozie a credințelor și opiniilor inutile ale omului de masă, legiunile mediocre.

Social Media este efectul Dunning-Kruger transformat într-o tehnologie globală. Social Media este platforma arhetipală pentru Mediocritate. Ea se îndreaptă spre Narcisismul tot atotputernic al Mediocrului, la fel cum face Capitalismul De Consum. Social Media este cea mai înaltă expresie a capitalismului de consum. Mediocritatea este mesajul, iar Media este canalul efectului Dunning-Kruger.

În “Lumea Veche” a „PORTARILOR” ÎNTUNECAŢI, masele au fost ținute afară, iar numai aleșii – experții acceptați – au fost admişi și au voie să aibă voce, prin jurnale scumpe, cărți, documentare și așa mai departe. Numai vocile lor au fost auzite. Un fel de standard de Merit ar putea fi aplicat, dacă era pur și simplu dorit și ales de ESTABLISHMENT / ÎNTUNECAŢI.

Acum, când „Portarii” au fost copleșiți și fiecare poartă este permanent deschisă, permițând maselor mediocre să pătrundă, orice standard a căzut. Acum, masele pot să închidă gura oricărui expert și puteți fi siguri că fiecare expert are dușmanii săi, așa că este sigur că sunt troll-ați sălbatic, indiferent de ce spun ei.

Martin Luther King, Jr. a spus că oamenii ar trebui să fie judecați după conținutul Caracterului lor. Astăzi, oamenii sunt judecați după cât de Populari sunt. Nu este Calitatea, Conținutul și Meritul de care se ține cont de lumea de astăzi, ci de Populism. Creșterea Populismului este o consecință directă a mediei populiste supreme – Social Media – care este totul despre Mediocritate și nu are nimic de-a face cu Excelența și Meritul.

Imaginați-vă o Social-Media în care numai persoane de cea mai înaltă calitate au permisiunea de a posta. Nu ar fi nici o asemănare cu media socială actuală. Nu numai Mediocritatea este mesajul, ci și cei cărora le este permis să folosească Media. Dacă permiteți Mediocrului să preia Media, atunci rezultatul este inevitabil Mediocritatea. Ce altceva ar putea fi posibil? Dacă permiteți oamenilor de cea mai înaltă calitate să preia Media, vor produce ceva de o valoare excepțională.

Platon era îngrijorat de efectul malign al Democrației, acela de a da Puterea mulțimii needucate, mulțimii de mediocrii. Îngrijorarea nu a dispărut niciodată. De-a lungul secolelor, tehnologia s-a schimbat pentru a facilita creșterea Mediocrităţii. Tipografia a fost primul mijloc de a produce propaganda în masă pentru legiunile de Mediocrii. Protestantismul lui Martin Luther nu ar fi reușit niciodată, fără presă, cu care să inunde cu broșuri de propagandă care să îi susțină cauza. Întotdeauna a existat Martin Luther-i, dar nu au reușit niciodată pentru că tehnologia lipsea.Televizorul a fost un imens pas înainte pentru Puterea Mediocrităţii, fiind încă controlată de „Portari”. Acum, din cauza Internetului, Portarii sunt în mare măsură dispăruți sau sunt irelevanți. Oricine poate face spectacolul său și îl poate pune pe YouTube, oricine poate avea un blog, oricine poate publica o carte. Tot ce contează acum este care dintre acestea devin Populare și care nu.

De ce ar trebui să se afirme Calitatea? Mediocrul înțelege și apreciază Calitatea? Cred că glumești. Dacă ar fi făcut-o, nu ar fi Mediocru.

Nu înțelegeți lumea modernă decât dacă înțelegeți că Mediocritatea, Turma, Mulțimea, efectul Dunning-Kruger și Narcisismul epidemic – transmise de “Selfies” – se află acum la baza sa, definind lumea și aducând totul la nivelul lor . Mediocritatea este mesajul, iar internetul este o Social-Media pentru Mediocritate, ceea ce face lumea din ce în ce mai mediocră.

Totul a fost afundat. Toată lumea este angajată într-o cursă spre fund. Donald Trump – regele Stupid al Twitter – este emblematic al lumii internetului alimentat de gusturi mediocre. Hillary Clinton, o femeie foarte inteligentă cu toate greșelile ei, nu a avut nicio șansă. Nu era în jocul Populist, pe când Trump a fost.

Populismul va fi din ce în ce mai cuceritor. Internetul și mass-media sociale o garantează.”

Cimmeria
20 aprilie 2018 ·

Istoria Hiperiană a lumii (secolul al IV-lea î.Hr., Partea I)

aprile 18th, 2019 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia
În secolul al IV-lea î.en, influența lui Socrates în societatea greacă era imensă. Socrate, totuși, nu scrisese niciodată nimic și toată filozofia lui fusese făcută sub forma unui dialog verbal cu ceilalți. A fost unul dintre studenții lui Socrates, Plato, care a transformat aceste dialoguri filosofice într-o formă scrisă și din aceste scrieri ale lui Platon am desprins cea mai mare parte a cunoștințelor noastre despre Socrate. Problema este însă că Platon a scris aceste lucrări după moartea lui Socrate și, deși Plato fusese studentul lui Socrates și a fost prezent în multe dintre discuțiile reale ale maestrului său, nu există nici o modalitate de a ști exact în ce măsură lucrările lui Platon reprezintă filozofia lui Socrates sau dacă Platon folosea caracterul lui Socrate pentru a-și prezenta propriile idei. Oricum, filosofia lui Platon reprezintă o culminare a tuturor ideilor marilor gânditori anteriori și în ceea ce priveşte scrierile sale, rămâne, fără îndoială, cea mai importantă și influentă activitate filosofică din toate timpurile.
 
Cu un secol înaintea lui Platon, Anaxagoras a pregătit calea reconcilierii ideilor lui Heraclit și a celor lui Parmenide, iar Platon a făcut din această reconciliere obiectivul său principal. Parmenides sugerase că în lumea materială Schimbarea era doar o iluzie și că adevărata realitate nu se schimbă niciodată. Aceasta a fost prima dată când un filosof a susținut că ar putea exista două aspecte ale realității. Platon a preluat această idee și a afirmat că există două domenii distincte de existență, una materială și una imaterială. Tărâmul imaterial era tărâmul Formelor. Platon afirmă că tărâmul Formelor este realitatea adevărată. Formele sunt perfecte în orice mod, ascultând matematica lui Pitagora. Tărâmul material conține doar copii inferioare ale Formelor, de aici iluzia schimbării despre care a vorbit Parmenides. Este tărâmul perfect al Formelor care nu se schimbă niciodată (N.T. – aici greşeşte Platon… totul e în „mişcare”, Devenire, inclusiv Formele – Illuminati), doar domeniul material făcând-o, conform ideilor lui Heraclit și Anaxagoras.
 
Platon a realizat că, în domeniul material, nu există niciodată nici un fel de perfecțiune. De exemplu, se poate desena un cerc pe hârtie sau se poate observa ceva circular în natură, dar nici unul dintre aceste cercuri nu vor fi cercuri adevărate. Nu vor fi perfect circulare. Va exista întotdeauna un fel de imperfecțiune pentru ele. Singurele cercuri adevărate, perfecte există în domeniul imaterial al Formelor, ca Formă a cercului. Nu putem niciodată să „simțim” un cerc perfect cu Simțurile noastre, numai cu Rațiunea putem concepe un cerc perfect, Raţiunea fiind singura care ne oferă acces la domeniul Formelor.
 
Platon a sugerat că tărâmul material a fost modelat de un fel de sculptor cosmic pe care l-a numit Demiurgul. Demiurgul, o ființă conștientă, a putut să acceseze Formele cu Rațiunea lui și apoi a procedat la sculptarea materiei în copii ale Formelor. Platon a reușit să reunească toate ideile marilor geniali care l-au precedat. Tărâmul său imaterial al Formelor a fost derivat din Parmenide, în timp ce tărâmul său material al materiei a fost derivat din Heraclit. Demiurgul său, care desăvârșește domeniul material bazat pe Forme, este similar cu cel al lui Anaxagoras, iar Formele reprezintă ele însele Perfecțiunea Matematică de tipul pe care Pitagora l-a prevăzut.
 
Platon și-a înființat Academia din Atena, o formă timpurie a Universității, pentru a-și preda filosofia altora. Spre deosebire de școala secretă a lui Pitagora, Academia lui Platon a fost o instituție mai publică și aceasta arată progresul intelectualității din secolele al VI-lea și al IV-lea î.Hr. În Şcoala Misterelor a lui Pitagora a existat o sinteză a intelectualității raționale și a misticismului aproape religios. Totuși, în timpul lui Platon, aceste două moduri de gândire s-au despărțit, iar filosofii au avut tendința de a se angaja în intelectualismul rațional în detrimentul misticismului. Aşa cum s-a petrecut și în Tragedia Greacă, când, după ce Apollo și Dionysus lucraseră împreună, au fost separați și Dionysus a fost trimis în Obscuritate. Este marea sarcină a hiperianismului să-l restabilească pe Dionysus în locul lui de drept, alături de Apollo. Acești doi zei vor fi întotdeauna în opoziție, dar o Sinteză a celor doi ne va ridica întotdeauna la înălțimi mai mari decât oricare ar putea face-o separat”.
 

Brice Merci

Videoconferinţa Mişcării Dacia din 17.04.2019

aprile 17th, 2019 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Despre CEVA şi NIMIC, Dialectică şi… Alchimie

aprile 15th, 2019 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia
„Leibniz a pus întrebarea: “De ce este ceva mai degrabă decât nimic?” Heidegger a declarat că aceasta este cea mai profundă și cea mai cuprinzătoare întrebare din toate. William James s-a referit la aceasta ca fiind „cea mai intunecată întrebare din toată filosofia”.
 
Nimic nu este mai misterios decât „Nimic”. Din el, totul urmează. De mult timp, conceptul de infinit a fost la fel de misterios ca și „nimic”, dar Georg Cantor a revoluționat înțelegerea umană a infinității…
 
În mod simplist, „Nimic”, spre deosebire de “Ceva”, pare să nu necesite nici o explicație. Nu necesită nicio muncă și niciun creator. De îndată ce apare „Ceva”, întrebările curg. De unde a venit „Ceva”, din ce e făcut, unde se întâmplă, după ce legi, dacă există, se supune, cine sau ce a făcut-o? Celelalte „Ceva”-uri vor interacționa cu primul “Ceva” și așa mai departe. Golul dintre Nimic și Ceva pare infinit și de netrecut.
 
Oamenii care pretind că problema este irelevantă deoarece „Dumnezeu” a existat întotdeauna și, prin urmare, nu a existat niciodată o stare de „Nimic”… Acum trebuie să răspundem de ce este Dumnezeu mai degrabă decât Nimic… Cum poate “Dumnezeu” să fie mai probabil decât „Nimic”? Dumnezeu este cea mai complexă entitate imaginabilă. Cum poate complexitatea infinită să fie mai probabilă decât nimic? Nimic nu necesită nimic. Dumnezeu necesită totul. Existența, mai mult decât a fi improbabilă, ar trebui să fie inevitabilă, astfel încât misterul Nimicului trebuie rezolvat înainte ca misterul lui Dumnezeu să poată fi cercetat.
 
Unii atei spun că existența a „Ceva” este un fapt brut. La urma urmei, nimeni, indiferent de ce cred ei, poate nega că există ceva. Deci, spun oamenii, să ignorăm problema „Nimic”. Ei spun că timpul, spațiul, materia și energia au început cu Big Bang și nu se poate spune nimic despre ceea ce s-a întâmplat înainte de acel eveniment. (Ciudat, unii susțin apoi că Big Bang-ul a fost rezultatul unei „fluctuații a vidului”, acceptând astfel în mod paradoxal că Ceva s-a întâmplat totuşi înainte de Big Bang.)
 
A privilegia „ceva” peste „nimic” sau invers, este a face imposibilă înțelegerea adevăratei naturi a universului. Eroarea constă din a face „a fi” (BEING) principalul fapt al universului. Religiile iudaismului, creștinismului și islamului sunt toate vinovate în această privință. Punctul lor de plecare este ființa perfectă – Dumnezeu – care apoi creează Ceva, dar mai puțin perfect, Ființa – „Creația” (cea mai mare parte este mai degrabă perisabilă decât eternă, ceea ce este ciudat fiindcă Dumnezeu Creatorul este veșnic). Dacă aceasta este falsă și cu siguranță este, atunci orice concluzie la care au ajuns aceste religii este de asemenea falsă.
 
Înțelepciunea mai înaltă a gnosticismului examinează mai profund întrebarea lui Leibniz… Dar este această diviziune aparent infinită între „ceva” și „nimic” justificată?
Iluminarea ne învață că „nimic” și „ceva” sunt la fel de fundamentale și că sunt legate în mod inextricabil. Nu poate exista una fără cealaltă. De fapt, într-un sens, acestea sunt același lucru. Cum vine asta?
Următorul pas în rezolvarea problemei aparține lui G.W. Hegel, o altă figură în filosofie și un alt Iluminist secret.
Hegel a introdus Dialectica. Procesul Dialectic funcționează astfel:
 
Pasul 1) Descoperim un „lucru” care are nevoie de explicații și facem o declarație despre el, de ex. „Există ceva.” Noi numim aceasta Teză.
 
Pasul 2) Descoperirea și analiza ulterioară dezvăluie o contradicție, ceva ce se opune tezei. Noi numim aceasta Antiteză. Antiteza la “Ceva există” este “Nimic nu există”.
 
Etapa 3) Al treilea pas se numește Sinteză și încearcă să concilieze teza și antiteza. Hegel folosește cuvântul “aufheben” pentru a descrie acest amestec de teză și antiteză. Este un cuvânt greu de tradus în limba engleză, deoarece conține simultan semnificații de „conservare”, „anulare” și „ridicare”. Deci, sinteza păstrează ceea ce este mai adevărat în teză și antiteză, înlătură ceea ce este cel mai fals și ridică ceea ce este lăsat într-un Adevăr mai înalt.
 
Etapa 4) Procesul nu se încheie cu această Sinteză, care pur și simplu devine o Teză nouă și cu care începem procesul din nou. Cu fiecare iterație a acestui ciclu dialectic, avansăm, reducem contradicțiile, perfecționăm conceptele noastre și ne apropiem de ceea ce se poate numi Adevărul Absolut, adică adevărul care nu conține nici o contradicție de sine și nu poate fi contestat. Într-o anumită măsură, dialectica seamănă cu metoda științifică pe care se bazează astăzi atât demult Cunoașterea. Metoda științifică creează Adevăruri Provizorii, care devin tot mai puternice și mai puternice prin testare și perfecționare continuă. În cele din urmă, ipotezele științifice devin teorii științifice – care sunt efectiv legile științei.
 
De asemenea, există o legătură clară între Dialectica și arta medievală a Alchimiei – arta secretă introdusă pentru prima oară de Illuminati. Alchimia vizează transformarea plumbului în aur. Nu într-un sens fizic (deși unii alchimiști au crezut că este posibil), dar într-un sens metaforic. Pentru a ajunge la aur (puritate perfectă în termeni simbolici) de la punctul de plecare al plumbului (materialul de bază, impur și coruptibil simbolic) necesită distilare constantă, rafinare, îndepărtarea impurităților. Același lucru este cu Dialectica – o rafinare continuă pentru a elimina erorile. Pe măsură ce ajungem la nivele mai ridicate și mai ridicate de Sinteză, urcăm pe scara Adevărului – ne mutăm de la Adevărurile Parțiale murdar şi, confuze la Adevărurile de Aur incoruptibile prin care ne pot conduce în viaţă.
Și Adevărul trebuie să fie distilat și rafinat”
 

The Illuminated Pleb


QR Code Business Card