QR Code Business Card

Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




Despre CEVA şi NIMIC, Dialectică şi… Alchimie

Aprile 15th, 2019 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia
„Leibniz a pus întrebarea: “De ce este ceva mai degrabă decât nimic?” Heidegger a declarat că aceasta este cea mai profundă și cea mai cuprinzătoare întrebare din toate. William James s-a referit la aceasta ca fiind „cea mai intunecată întrebare din toată filosofia”.
 
Nimic nu este mai misterios decât „Nimic”. Din el, totul urmează. De mult timp, conceptul de infinit a fost la fel de misterios ca și „nimic”, dar Georg Cantor a revoluționat înțelegerea umană a infinității…
 
În mod simplist, „Nimic”, spre deosebire de “Ceva”, pare să nu necesite nici o explicație. Nu necesită nicio muncă și niciun creator. De îndată ce apare „Ceva”, întrebările curg. De unde a venit „Ceva”, din ce e făcut, unde se întâmplă, după ce legi, dacă există, se supune, cine sau ce a făcut-o? Celelalte „Ceva”-uri vor interacționa cu primul “Ceva” și așa mai departe. Golul dintre Nimic și Ceva pare infinit și de netrecut.
 
Oamenii care pretind că problema este irelevantă deoarece „Dumnezeu” a existat întotdeauna și, prin urmare, nu a existat niciodată o stare de „Nimic”… Acum trebuie să răspundem de ce este Dumnezeu mai degrabă decât Nimic… Cum poate “Dumnezeu” să fie mai probabil decât „Nimic”? Dumnezeu este cea mai complexă entitate imaginabilă. Cum poate complexitatea infinită să fie mai probabilă decât nimic? Nimic nu necesită nimic. Dumnezeu necesită totul. Existența, mai mult decât a fi improbabilă, ar trebui să fie inevitabilă, astfel încât misterul Nimicului trebuie rezolvat înainte ca misterul lui Dumnezeu să poată fi cercetat.
 
Unii atei spun că existența a „Ceva” este un fapt brut. La urma urmei, nimeni, indiferent de ce cred ei, poate nega că există ceva. Deci, spun oamenii, să ignorăm problema „Nimic”. Ei spun că timpul, spațiul, materia și energia au început cu Big Bang și nu se poate spune nimic despre ceea ce s-a întâmplat înainte de acel eveniment. (Ciudat, unii susțin apoi că Big Bang-ul a fost rezultatul unei „fluctuații a vidului”, acceptând astfel în mod paradoxal că Ceva s-a întâmplat totuşi înainte de Big Bang.)
 
A privilegia „ceva” peste „nimic” sau invers, este a face imposibilă înțelegerea adevăratei naturi a universului. Eroarea constă din a face „a fi” (BEING) principalul fapt al universului. Religiile iudaismului, creștinismului și islamului sunt toate vinovate în această privință. Punctul lor de plecare este ființa perfectă – Dumnezeu – care apoi creează Ceva, dar mai puțin perfect, Ființa – „Creația” (cea mai mare parte este mai degrabă perisabilă decât eternă, ceea ce este ciudat fiindcă Dumnezeu Creatorul este veșnic). Dacă aceasta este falsă și cu siguranță este, atunci orice concluzie la care au ajuns aceste religii este de asemenea falsă.
 
Înțelepciunea mai înaltă a gnosticismului examinează mai profund întrebarea lui Leibniz… Dar este această diviziune aparent infinită între „ceva” și „nimic” justificată?
Iluminarea ne învață că „nimic” și „ceva” sunt la fel de fundamentale și că sunt legate în mod inextricabil. Nu poate exista una fără cealaltă. De fapt, într-un sens, acestea sunt același lucru. Cum vine asta?
Următorul pas în rezolvarea problemei aparține lui G.W. Hegel, o altă figură în filosofie și un alt Iluminist secret.
Hegel a introdus Dialectica. Procesul Dialectic funcționează astfel:
 
Pasul 1) Descoperim un „lucru” care are nevoie de explicații și facem o declarație despre el, de ex. „Există ceva.” Noi numim aceasta Teză.
 
Pasul 2) Descoperirea și analiza ulterioară dezvăluie o contradicție, ceva ce se opune tezei. Noi numim aceasta Antiteză. Antiteza la “Ceva există” este “Nimic nu există”.
 
Etapa 3) Al treilea pas se numește Sinteză și încearcă să concilieze teza și antiteza. Hegel folosește cuvântul “aufheben” pentru a descrie acest amestec de teză și antiteză. Este un cuvânt greu de tradus în limba engleză, deoarece conține simultan semnificații de „conservare”, „anulare” și „ridicare”. Deci, sinteza păstrează ceea ce este mai adevărat în teză și antiteză, înlătură ceea ce este cel mai fals și ridică ceea ce este lăsat într-un Adevăr mai înalt.
 
Etapa 4) Procesul nu se încheie cu această Sinteză, care pur și simplu devine o Teză nouă și cu care începem procesul din nou. Cu fiecare iterație a acestui ciclu dialectic, avansăm, reducem contradicțiile, perfecționăm conceptele noastre și ne apropiem de ceea ce se poate numi Adevărul Absolut, adică adevărul care nu conține nici o contradicție de sine și nu poate fi contestat. Într-o anumită măsură, dialectica seamănă cu metoda științifică pe care se bazează astăzi atât demult Cunoașterea. Metoda științifică creează Adevăruri Provizorii, care devin tot mai puternice și mai puternice prin testare și perfecționare continuă. În cele din urmă, ipotezele științifice devin teorii științifice – care sunt efectiv legile științei.
 
De asemenea, există o legătură clară între Dialectica și arta medievală a Alchimiei – arta secretă introdusă pentru prima oară de Illuminati. Alchimia vizează transformarea plumbului în aur. Nu într-un sens fizic (deși unii alchimiști au crezut că este posibil), dar într-un sens metaforic. Pentru a ajunge la aur (puritate perfectă în termeni simbolici) de la punctul de plecare al plumbului (materialul de bază, impur și coruptibil simbolic) necesită distilare constantă, rafinare, îndepărtarea impurităților. Același lucru este cu Dialectica – o rafinare continuă pentru a elimina erorile. Pe măsură ce ajungem la nivele mai ridicate și mai ridicate de Sinteză, urcăm pe scara Adevărului – ne mutăm de la Adevărurile Parțiale murdar şi, confuze la Adevărurile de Aur incoruptibile prin care ne pot conduce în viaţă.
Și Adevărul trebuie să fie distilat și rafinat”
 

The Illuminated Pleb

Revoluţie (7)

Gennaio 22nd, 2018 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Desigur cine cunoaşte MIŞCAREA DACIA, va pricepe ce e diferit în MERITOCRAŢIA ILUMINISTĂ faţă de MARXISM (şi nu e puţin!). Trebuie remarcate Obiective ale acestuia din urmă ce au fost preluate de Iluminişti în urma SINTEZEI dintre Ideologia Capitalistă (TEZA) şi cea Marxistă (ANTITEZA):

Revoluția va stabili mai întâi o Constituție Democratică și prin această formă de guvernare va începe să exercite un control sporit asupra Economiei. Măsurile susținute de Engels (1847) includ limitări ale Proprietății Private prin Impozitarea Progresivă și Impozitarea Succesiunii; cumpărarea de către stat a întreprinderilor economice existente; organizarea muncii; centralizarea banilor și a creditului în mâinile națiunii; creșteri ale forțelor de producție proporționale cu capitalul disponibil și cu forța de muncă disponibilă a națiunii; Educația Universală pentru toți la costul național; și concentrarea tuturor mijloacelor de transport în mâinile națiunii (13-14). [8] Începuturile Revoluției vor avea loc numai în statele capitaliste avansate care au dezvoltat forțe productive la limitele sistemului de profit. Revoluțiile adevărate nu pot fi făcute arbitrar sau prin intențiile oamenilor sau chiar a unor clase întregi; acestea pot apărea numai atunci când sunt îndeplinite Condițiile Obiective (12). Dar, deoarece statele capitaliste avansate sunt strâns integrate unul cu celălalt, odată ce Revoluția începe într-una, se va răspândi la alții și prin piețele lor globale până la restul lumii. Revoluția Proletară va schimba radical Evoluția economică, astfel încât să servească mai degrabă POPORUL decât Interesele CAPITALIŞTILOR, eliberând producția de bunuri și servicii de constrângerea PROFITULUI”.

K. Marx “Criza capitalismului”
De la Sistemele Socio-Culturale: Principiile Structurii și Schimbării.

Illuminati (15)

Dicembre 25th, 2017 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Meritocraţia

„Fie că place sau nu, următorii termeni vor deveni în mod inevitabil sinonimi: Illuminati, Illuminism, Meritocrație, The Movement, Dialectica, Republica Legilor, Contractul Social, Monadologia, A Doua Iluminare, Era Raţiunii, Logos, Matematica Ontologica. Toți merg împreună indisolubil.
Dușmanii Meritocrației vor insista să facă legătura cu Taxa de Moştenire de 100% (baza fundamentală a unei Lumi Raționale, Meritocratice opuse Privilegiilor, Cronismului, Nepotismului și Puterii Ereditate), fie cu fascismul, fie cu comunismul, pentru a-l discredita. Așa funcționează lumea.
Trebuie să fiți pregătit să apărați întreaga Agendă Raționalistă, sau deloc.
Războiul este între un viitor Logos, Raţionalist, pentru omenire și continuitatea unei Omeniri Emoționale, Senzoriale, Mistice, așa cum avem în prezent.
Meritocrația trebuie să fie o Revoluție în natura rasei umane, sau va fi doar o altă activitate stupidă, fără rost. Trebuie să fie autoarea unei viziuni radicale asupra umanității și a destinului ei, sau are șanse nule să reușească.
Lumea este deja plină de sisteme puternice: Abrahamism, Karmism, Democrație, Monarhie și Capitalismul Pieței Libere. Meritocrația nu poate reuși niciodată dacă nu inspiră oamenii mai mult decât oricare dintre acestea, ceea ce înseamnă că trebuie să aspire pentru a fi o formulă cuprinzătoare pentru transformarea stării Omenirii. Nu poate fi doar un alt partid politic marginalizat și grup de presiune.
Meritocrații trebuie să aibă o Mare Viziune. Orice altceva este sigur că va eșua. Nimeni nu va fi atras de Meritocrație, până ce nu o vor considera drept un tratament definitiv, inevitabil dialectic, pentru toate relele omenirii. Marxismul s-a manifestat în exact aceşti termeni și a devenit puternic şi influent. Dar Marxismul nu era decât o Antiteză Dialectică, opusă Democrației Capitaliste (Teza).
Meritocrația este Sinteza Finală, Leacul atât pentru Comunism, cât și pentru Capitalism.
Meritocrația este Sfârșitul Istoriei, adică etapa finală a politicii.
Nu va exista nimic după Meritocrație.”

Illuminati (14)

Dicembre 25th, 2017 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Despre Critică

“Este surprinzător câte persoane din cercurile Mișcării sunt incapabile de acceptarea, construirea și exprimarea Criticii. Acceptarea Criticii este foarte importantă – este stadiul Antitezei în procesul Dialectic. Fără aceasta, nu ar exista niciun progres real, deoarece există foarte puțini indivizi care sunt capabili să-și evalueze critic activitatea și ideile.
Este clar că majoritatea oamenilor din Occident, în special din SUA și din Marea Britanie, sunt foarte precauți atunci când oferă Feedback Critic din teama de a afecta sentimentele oamenilor. Acest lucru creează o cultură în care să fii prietenos este mai important decât să fii cinstit și tu însuţi. În această cultură, oamenii nu sunt obișnuiți să primească critici grave și constructive; prin urmare ei sunt copleşiţi de ideea că prima lor încercare este întotdeauna suficient de bună.
Această cultură este a Mediocrităţii: îi încurajează pe sofisti, pe plictisitori, pe egomaniacii senzitivi, care sunt incapabili de a accepta că au greșit sau că lucrarea lor nu este la fel de bună pe cât credeau ei. Ce este mai rău, odată ce primesc vreun cuvânt negativ, o iau ca pe un atac la persoană.
Atunci ei ignoră comentariile dvs. și evită să interacționeze cu dvs. sau renunță complet. Acești oameni trebuie să se deschidă spre Critică și să învețe să Analizeze Rațional acest Feedback și să-l integreze în Dezvoltarea lor de sine.
Când cineva te critică serios, ia în considerare dacă Critica are Bază – dacă este Rațională. Critica Emoțională este aproape întotdeauna subiectivă și deci nesemnificativă. Pe de altă parte, Critica Rațională este ca o hartă care vă poate duce la o insulă de comori. La evaluarea și analizarea Criticii, este important să luați în considerare Criticul, deoarece acestea ar putea să nu aibă Expertiză sau Cunoaşterea pentru a vă oferi o opinie valabilă. În acest caz avem de-a face de cele mai multe ori cu Troll-ii. Așa cum unele hărți sunt mai exacte decât altele, tot aşa unele Feedback-uri sunt mai utile decât altele. Dacă abordezi Critica Rațional și nu Emoțional, nu există niciun motiv pentru care ar trebui să te simţi prost atunci când eşti criticat. Acceptând Critica atunci când e suportată de Raţiune, este cea mai bună cale de urmat pentru Auto-Îmbunătățire. Prin ignorarea oricăror observații critice, vă opriți Dezvoltarea/Becoming. Fiecare dintre noi percepe lumea diferit – trăim în propriile realități percepute. Dacă întrebați oamenii din jurul vostru și vă dau opinia lor onestă, aproape întotdeauna părerea lor despre tine diferă de a ta. Acesta este motivul pentru care Critica este atât de vitală.
Adesea survolăm punctele noastre slabe, sau nu avem un standard bun de comparaţie.
“Când oamenii care vă sunt aproape vă dau Feedback-ul cinstit, vă ajută să vă construiți o imagine mai bună a situației în care sunteți în raport cu ceilalți. Critica este ca o reflecție imaterială într-o oglindă pe care nu o veți putea vedea fără ajutorul cuiva. Aceasta este o informație prețioasă și, dacă este folosită în mod corespunzător, vă poate ajuta să vă transformați din metalul de bază în aur.

Capital (tu, ce capital ai?) -1-

Marzo 12th, 2017 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

crapitalism

Pentru a simplifica înţelegerea MERITOCRAŢIEI ILUMINISTE, azi vom analiza teza CAPITALISM, urmând să facem acelaşi lucru pentru antiteza COMUNISM.
Simplificând şi apelând la Dialectica Hegeliană, MIŞCAREA DACIA consideră MERITOCRAŢIA ILUMINISTĂ ca fiind SINTEZA acestora.
După lectura fragmentului din cartea „CRAPITALISM” a lui Michael Faust, o să concluzionăm cu MODALITĂŢILE DE EXTIRPARE A CAPITALISMULUI, ce sunt contemplate de Manifestul „Mişcării Dacia”:
„Ω NOUĂ LUME – OPORTUNITĂȚI EGALE PENTRU TOȚI COPIII”
CAPITALISMUL nu este „Sfârşitul Istoriei” cum susţine Fukuyama, ba este chiar în „moarte clinică”.
Fukuyama ignoră „DEVENIREA PERPETUĂ” (BECOMING) ca LEGE UNIVERSALĂ… numai EXTINCŢIA SPECIEI UMANE ar reprezenta „Sfârşitul Istoriei” şi fără a fi luată în consideraţie de acesta, nu e exclusă.

„It’s not enough for the elite 1% to be masters of economic capital (cash and financial assets) alone. They must control all versions of capital. There are three non-economic types of capital which are immensely significant: social, cultural and symbolic. French sociologist Pierre Bourdieu introduced this extended definition of capital. He said of capital that it applied “to all the goods material and symbolic, without distinction, that present themselves as rare and worthy of being sought after in a particular social formation.”
1) Social capital. Think of this as the groups and networks to which you belong, and the quality of the relationships you enjoy. Do you belong to the elite Harvard circle, or to Oxford’s Bullingdon Club? Do you get an invite to Bohemian Grove? Do you mix with millionaires, with politicians and celebrities? Who will help you when the chips are down? Who will support you? Do you think the people born into privilege ever have “hard times”? Bourdieu described social capital as: “the aggregate of the actual or potential resources which are linked to possession of a durable network of more or less institutionalized relationships of mutual acquaintance and recognition.”
Most of us have low social capital. We don’t know anyone significant, or anyone who has any meaningful resources. Our networks are transient, low-level and can’t help us to set up a business, or make any real difference in our lives. It’s the elite who define all important forms of social capital, and they establish exclusive groups for the rich in order to perpetuate their elite status. Everyone wants to join their groups; they have no interest in joining yours.
2) Cultural capital. Think of this as the extent to which you share the cultural values of the elite (the elite are the ones who shape the cultural values). Do you like what they like? Do you like opera, ballet, classical music, modern art, fine wine, high cuisine, literary fiction, exclusive holidays in luxury resorts where hoi polloi never go? If you want to have a higher status in society, you have to be knowledgeable about the cultural values of the top 1%. If you share their values, they might invite you into their charmed circle. If all you can talk about is “working class” culture, they will regard you as a barbarian, and you will never get any invites. “Social climbing” is about adopting the necessary values to allow you to mix easily with the ruling elite. If you have low economic capital but high cultural capital, you might be able to ascend the social ladder to some extent. If you have low cultural capital but high economic capital, you will always be regarded as “vulgar”, as “new money”.
So, cultural capital is about “table manners”, the extent to which you can exhibit “refined” taste (such taste being dictated by the value system of the elite, which is designed to exclude 99% of the people). Bourdieu refers to cultural capital most especially in relation to education. That’s the primary arena where you can adopt the values of the elite and gain a higher status for yourself. If you reject education, you are unlikely to acquire any cultural capital. You will be more like Tony Montana in Scarface – an uncouth, violent thug with no class. Most parents are clueless about how to acquire cultural capital, and so their children are equally ignorant. You don’t get it by eating junk food, watching junk TV, and playing video games.
Cultural capital is about non-financial social nous; knowing what the elite like. It can help you with your networking (social capital), and then lead to the acquisition of greater economic capital because you will get a better job than those lacking cultural capital.
Understanding cultural capital is the best route to social mobility for anyone outside the privileged elite. Cultural capital opens the doors that would otherwise be locked. But, crucially, it’s all about embracing the values of a profoundly elitist and snobbish group who despise ordinary people. Why should you have to play that game in order to get on in the world? And what would it say about you if you did play along?
3) Symbolic capital. This is perhaps most important of all because it targets the imagination. Consider the “Royal Wedding” in the UK. Think of all the pomp, splendour and grandeur on show, the projection of the power and glory of the British Establishment. All of this is designed to emphasize the legitimacy of the regime and to show any republicans that when they denounce the Queen, they stand opposed to the whole British nation.
Think of the importance of the American flag and the Star Spangled Banner anthem to ordinary Americans. Think of the power of the Koran over the collective Muslim mind. Think of Ferrari cars, Rolex watches, designer labels and so on. These contain immense symbolic capital.
People crave certain consumer goods not because they have great intrinsic value but because they are priceless in terms of symbolic value. Everyone wants the symbols that impress others. People are obsessed with signs and symbols. We are all judging each other according to the signs and symbols we have on show. These are the basis of status, and underpin the perpetual status war in which we are all engaged. Everyone wants to have the signs and symbols associated with the highest status. The rich, of course, are always the winners in the status war. They are the ones who can afford the highest value status symbols.
Symbolic capital is all about prestige, honour, recognition, glory, status, your place in the pecking order. Everyone, whether they like it or not, is caught in the game of symbolic capital.
*****
In summary, we can think of economic capital as “what you own” (personal wealth, often produced by inheritance), social capital as “who you know” (nepotism, cronyism and privilege), cultural capital as “what you know about the values and tastes of the ruling elite, and how well you are in accord with those values and tastes”, and symbolic capital as “the signs and symbols that indicate your status, with the highest and most desirable signs and symbols being those linked to the rich elite.”
Capital in its four forms is the key to our world, and is entirely defined and shaped by the elite. They control not only your financial circumstances, but also how you think, what you think, and to what you aspire. They dictate what you believe in, but they allow you to think you chose those beliefs for yourself. They dictate how you vote: you always vote for them or their puppets. They construct your identity. They even construct the stuff of which you dream. They are the true controllers of the Matrix. You are the batteries for the capitalist machine. You power it, and every time you make a purchase you make the rich richer. You are the perfect drones and droids, and all the while you delude yourselves that you are free and you have meaningful choices. You don’t.
What you dream of most of all is being one of the rich elite. Ergo they are the last people in the world you would attack because they are what you aspire to be. And that’s why 400 people can dominate 150,000,000 with almost no effort. They don’t have to spy on you and check up on you. You automatically do everything required of you because that’s how they’ve programmed you.
Isn’t it time to wake up? Stop swallowing the elite’s propaganda. These people are scum and it’s time they were swept away by the people’s righteous anger, just as they were in the French and Russian Revolutions.”
„CRAPITALISM”
Michael Faust