Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




Despre secui

Aprile 30th, 2012 2 Comments   Posted in Attualità

Secuii în Evul Mediu

Primele izvoare scrise privitoare la secui datează din anul 1116, când au fost menționați, alături de pecenegi, ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare.[47] Ca popor asociat maghiarilor, secuii au fost colonizați în sistemul de prisăci medievale de-a lungul graniței nou extinse. Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei. Astfel, prima mențiune a lor, din anul 1116, îi descrie ca participanți la bătălia de la Olsava, sub comanda regelui Ștefan al II-lea al Ungariei (1116-1131). O altă mențiune autentică a secuilor pare să fie un document al regelui Béla al II-lea (1108/1110-1141), databil în jurul anului 1131, care pomenește o slugă însărcintă cu transportul sării, cu numele de Scichul.[48]Câteva decenii mai târziu, în 1146, secuii, alături de aceiași pecenegi, făceau parte din oastea regelui Géza al II-lea al Ungariei (1141-1162), fiind implicați în luptele de pe Leitha, împotriva markgrafului Heinrich al II-lea de Austria.

………………………………..

De asemenea, „Cronica lui Marcus” menționează că secuii ar fi un rest de populație hună, care s-a retras în munți, stabilindu-se alături de valahi. De la aceștia secuii au împrumutat alfabetul. Aceste informații se reîntâlnesc și în „Chronicon pictum vindobonense” (Cronica pictată de la Viena).
„Au rămas însă din huni trei mii de bărbați care, scăpați din bătălia Crumheldină printr-o pătrundere plină de groază, s-au îngrijit a se aduna în câmpia Chiglamezey. Care bărbați, deoarece se temeau de națiunile occidentale, ca nu cumva să-i atace pe neașteptate, au intrat în Erdeelw și s-au numit pe sine nu unguri, ci Zecul… totuși, după cum au vrut ungurii, nu și-au hotărât soarta în câmpia Pannoniei, ci cu valahii în munții din vecinătate”
—Cronica lui Marcus

………………………………..

Cronicarul ungur Símon de Kéza arăta în cronica Gesta Hunnorum et Hungarorum, scrisă în jurul anului 1283:
„De aceea (secuii) amestecându-se cu blackii se zice că se foloseau de literele lor”
„cum Blackis in montibus confinii sortem habuerunt” (wiki)

……………………………….

… deci „alfabetul secuiesc” este de fapt… valah !!!

… cum hunii au „cutreierat” Europa  la cumpăna anilor 300-400 d.C. pentru circa 50 de ani, rezultă că VLAHII deja existau în Ardeal.

Codex Rohonczi

Aprile 30th, 2012 No Comments   Posted in Attualità

„Melodia din Rohonczi Codex“

La finele anilor optzeci, etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu, ghidându-se după atestarea făcută de Viorica Enăchiuc (pe atunci, Mihai), studiază conținutul codicelui și descoperă o notație similară unei cântări în neume gregoriene, pe care o numește cea mai veche notație descoperită a unei melodii românești. Deși este probabil ca argumentele cercetătorului să vizeze o situație reală (este mult mai la îndemână a identifica un set de neume decât o scriere), atestarea filigranului hârtiei arată clar faptul că nu poate fi vorba de cea mai veche melodie.” (wiki)

 

… obiecţiunea referitoare la GRAMATICĂ este puerilă dacă ne gândim la o limbă veche de milenii (probabil), de pe vremea când GRAMATICA nu exista şi se scria : „mama apa”, de la care s-a ajuns azi la ” Mama , te rog frumos să-mi dai un pahar cu apă” (exemplu)

… o altă obiecţie : „absența oricărei surse istorice din secolul XI, contemporane cu Alexie Comnenul, Constantin Dukas sau Robert de Flandra care să îl menționeze pe Vlad;” … istoricii ăştia au o idee fixă ! … cum se comportă ei când găsesc un PRIM DOCUMENT despre cineva ? … îl ignoră deoarece nu mai există altă „atestare documentară” anterioară ???  🙂

‎… ce ciudat că toţi se leagă de „hârtia italienească” (principala obiecţie la autenticitate), fără să se gândească la posibilitatea ca manuscrisul ”Codex Rohonczi” să fie o… COPIE după un document mai vechi !?!?

… poate e mai bine ca „documentele Vaticanului” (dacă există) să rămână acolo până o guverna Mişcarea Dacia, deoarece istoricii de azi ar fi capabili să le ardă, ca să nu cadă de fazani !  🙂

Cuiul Dacic

Aprile 30th, 2012 No Comments   Posted in DIASPORA

 

CUIUL DACIC :

Stimati prieteni,

De mai mult timp s-a nascut intrebarea legata de adevarul istoric al devenirii natiei noastre, al realitatii meleagurilor pe care traim, comparativ cu ce ne-a fost oferit spre studiu scolastic si…credinta oarba !

Suntem martori, in viata, a doua curente de opinie :- unul ce incearca, pe baze pur stiintifice, sa devoaleze adevarata istorie, originea limbii si a stramosilor extrem de puternici din care ne tragem neamul;- altul care reuseste, cu sprijin deplin interesat si informat, sa disipe initiative cu demnitate nationala, pentru mentinere sub obroc si continuare a unui parcurs “desenat”, de multa vreme, de catre manipulatorii istoriei;

Ce este cu adevarat vizibil ? Dezinteresul vadit al conducerii politice,de toate culorile, pentru cultura si educatie, singurele directii care, alaturi desanatate, pot schimba existenta si destinul acestui neam !

“Intunericul” fiintei nationale vine din greutatea pamantului ce acopera inca vestigii istorice, din mizeria care se strange pe siturile expuse intelegerii, din nemernicia conducatorilor de tara, din valorificarea istoriei ca orice alt bun de piata, din directia privirilor generatiilor recente atrase numai de sclipirea comerciala si de culoarea diferitelor monede… Vine din lasitatea noastra, a tuturor romanilor !

 

Mugur Preda –  Bucuresti/Romania

 

Cititi si va minunati, in continuare :

*”CUIUL DACIC” *

Pe data de 4 septembrie 1997 soseam la Chisinau sa-mi intalnesc un prieten,Tudor Pantiru – fostul Ambasador al Republicii Moldova la Natiunile Unite. L-am cunoscut pe Andrei Vartic, de profesie fizician-spectroscopist, un pasionat al istoriei dacilor, care-mi spunea: “Este trist sa stai de vorba cu”profesori universitari in arheologie” care sapa tot cu lopata veche de 20-40-100 de ani si nimic altceva, mentinand cercetarea arheologica, in Romania, pe pozitii aproape paukeriste, negand or refuzand sa vada radacinile extraordinare pe care romanii o au in civilizatia lumii”. A face azi cercetare arheologica fara laboratoare de teren, care sa-i spuna cercetatorului ce roca sapa, ce compozitie are cutare caramida sau ciob, fara acces la Internet, la cele mai solide baze de date, fara urmarire prin satelit a ceea ce se intampla in Carpati (ca de pilda misterioasele “arsuri”), fara o echipa solida multi -disciplinara incluzand sociologi, etnologi, istorici, medici, economisti, este in cercetarea arheologica moderna un fel de a juca turca pe rampa de lansarea unei rachete, nevazand altceva decat tuiul.

L-am intrebat cum de ajuns sa fie asa de pasionat de daci, la care Andrei mi-a raspuns: “Pe vremea cand eram student in anul I la Fizica, in 1966 laLeningrad, unchiul meu, Grigore Constantinescu – absolvent al Sorbonei,mi-a facut cadou cartea lui Daicoviciu, “Dacii” – pe atunci o carte interzisa pe teritoriul Republicii Socialiste Sovietice Moldovenesti. Ce a realizat Andrei Vartic, in expeditia sa, este formidabil. Acesta descifreaza Topografia Dacica, redescoperaMetalurgia Dacica – cea mai avansata din lumea antica, descrie materialele de constructie dacice, in special Betoanele Dacice, vorbeste despre Cosmogonia Dacica, Moralitatea la Daci si ce este cel mai important, ii redescopera pe Daci, scriind carti ca: “Ospetele Nemuririi”, “Enigmele Civilizatiei Dacice”, “Fierul-Piatra, Dacii-Timpul”, “MagistraleleTehnologice ale Civilizatiei Dacice”, publicindu-si cercetarile chiar si in conferinte NATO. El, Andrei Vartic, ridica valul nepasarii de pe trecutul nostru dacic. In timp ce se plimba, acum 7-8 ani, in jurul Movilelor Ciclopice de la Sona, descopera in huma acestora o veritabila Ghiara de Sfinx; fiind un om corect, el cheama Institutul de Arheologie din Cluj, care,trimite pe cineva pe soseste peste noapte, o ridica si … dispare.

“Ei, asa or fi legile pe aici” si-a spus Andrei, putin necajit ca ei, arheologii,nu au discutat si cu el. Era vara, frumos, papadii galbene peste tot, cand Andrei gaseste calupuri de fier dacic de peste 40kg si din nou, corect, ii anunta pe “tovarasii” arheologi care vin, iau si … pleaca. Tot el gaseste in sanctuarul dacic de la Racos, Cuie Dacice si din nou “echipa” de bravi arheologi romani (?) soseste in frunte cu dl. prof. dr. Ioan Glodariu si il felicita, iau Cuiele Dacice, nu inainte de a-i da “cadou” si lui Andrei … un Cui Dacic “cu tema” sa-l cerceteze. Andrei trece cu Cuiul peste granita,acasa, de cealalta parte a Prutului, la ceilalti romani. urmasi ai acelorasi Daci, dar despartiti de niste politicieni care i-au convins pe istoricii moldoveni ca ei ar fi de un alt neam si ca ar vorbi si o alta limba, diferita,Moldoveneasca, ce ar avea si niste foarte mici asemanari cu Limba Romaneasca, dar prea mici pentru a fi luate in consideratie. Dar ei, politicienii din dreapta si din stinga Prutului, cand se intalnesc, uita ca nu folosesc traducatori, ba de multe ori sunt veri ori cumnati, avand si aceleasi nume.Dar sa revenim la Andrei Vartic. Se facuse iarna la Chisinau, intr-o zi ningea, in alta ploua, iar el, Andrei, intr-una din dupa amieze se uita cand pe geam, afara la ploaie, cand la Cuiul Dacic vechi de peste 2000 de ani, primit ca “tema de lucru”, care nu era nici mancat, nici acoperit de rugina, o adevarata minune. Astfel incepe istoria acelui Cui Dacic, Cui al lui Pepelea(spun eu), primit de la profesorul roman, de arheologie, de din dreapta de Prut. Andrei ia cuiul si fuge cu el la Institutul de Metalurgie de la Balti unde,minune, X-Ray-ul arata ca, acel cui de peste 2000 de ani, acel Cui Dacic ce nu vrea sa rugineasca, avea in componenta lui nici mai mult nici mai putin decit alfa-fier pur de 99,97%; nici urma de impuritati, adica de compusi ai carbonului ce raman de la prelucrare. O “Minune Antica”, careva atrage atentia, ca se poate obtine numai in conditii speciale de laborator sau in cosmos! Pana la ora actuala sunt cunoscute in lume numai doua  exemple de astfel de fier antic: stalpul de fier de la Delhi si un disc dinMongolia, datat din secolul IX, cercetat si in laboratoarele de la NASA, cat si la Universitatea Harvard. Specialistii spun ca procesul modelarii unui obiect din fier pur, este mult mai complicat chiar decat obtinerea lui, data fiind posibilitatea introducerii in el a unor impuritati. Discul din Mongolia putea fi modelat doar in cosmos, sustin specialistii de la NASA, iar cercetatorii de la Chisinau aveau aceasi parere despre Cuiul Dacic.Andrei, pragmatic, mai neincrezator, a fugit cu Cuiul la Leningrad, la Institutul Metalurgic caci, fier pur o fi el, dar poate ca suprafata lui sa fi fost vopsita cu vreo vopsea speciala “dacica”, sa nu rugineasca. La Leningrad,cercetatorii au mai descoperit o minune, despre care va voi vorbi mai tarziu.Vrand sa verifice minunea, Andrei ia “Cuiul lui Pepelea” si merge laMoscova. Si de asta data rezultatul a fost acelasi: Cuiul Dacic care nu voia sa rugineasca de peste 2000 de ani, format din alfa-fier pur in proportie de99,97% era acoperit, nu cu vopsea ci cu 3 straturi moleculare, perpendiculare, care-l protejau impecabil, pastrandu-i puritatea – aceste trei straturi fiind, tineti-va respiratia va rog:

1. suprafata – Magnetita “Fe3O4”

2. oxid de fier “FeO”

3. alumo-silicati.

Prin cercetarile efectuate de profesorul Kiosse si de doctorul GalinaVolodin, utilizand metode de iradiere cu raze X, aplicate la pelicule subtiride semiconductori (asa numitele unghiuri mici), s-a putut observa peliculele protectoare despre care am vorbit mai sus. Profesor Daria Grabco a studiat la microscop microstructura deosebita a fierului dacic si a mai observat ca acest fier are doua straturi de “domene”, unul central si unul de suprafata.Domenele – si aici este “ciudatenia” – sunt orientate perpendicular unul pe altul, asta insemnand ca, mai intai s-a solidificat (in campul magnetic al Pamantului) stratul interior, apoi, peste el s-a aplicat in stare lichida!!! un alt strat, care s-a solidificat si el, dar … in alta pozitie fata de campul magnetic al Pamantului!!!

Ei, domnilor, si asta se intimpla acum peste 2000 de ani, intr-o tara salbatica, populata de tarani daci, primitivi si salbatici. Cuceriti mai tarziu de romani (numai 14% din teritoriul Daciei) care au sosit cu o “mica” armata de 150,000 de legionari si carora le-au trebuit mai mult de 6 ani sa cucereasca ce … cativa kilometri din Spatiul Dacic. Oare s-a intrebat cineva cum a putut rezista in fata Romei, o simpla civilizatie taraneasca? De ce se temeau romanii de daci? De ce Cesar si Burebista au murit in acelasi timp? De ce,de la moartea lui Caesar (care dorise sa porneasca razboiul impotriva dacilor) si pana la cucerirea a numai 14% din Dacia, de catre Traian, au mai trebuit sa treaca 150 de ani? De ce,in toti acesti 150 de ani, romanii si dacii nu s-au avantat in conflicte directe? De ce nici o armata romana nu pleca la razboi, fara sa aibe cel putin unDoctor Dac cu ea?
Ce or fi avut de impartit ei, dacii si romanii, ca acestiadin urma, dupa cucerirea unei bucati atat de neinsemnate din teritoriul Daciei, sa declare cea mai lunga sarbatoare cunoscuta pana in zilele noastre, o sarbatoare de nici mai mult nici mai putin de 123 de zile, in care poporul roman putea sa manance si sa bea gratuit, pe socoteala statului … 123 de zile?!!!
Ce or fi sarbatorit, de fapt, romanii? Astfel se demonstreaza ca ei, Dacii, au lasat documente mult mai rezistente in fata macinarii timpului, decat cele ale anticilor Greci sau Romani, dar in altlimbaj decat in cel scris-vorbit. Limbile sunt si ele supuse distrugerii -alfabetele la fel. Ca dacii ne-au lasat mostre de “civilizatie” extraordinara ca:

– Betoane perfecte, nedistruse de timp, apa si intemperii, de peste 2000 deani

– Metalurgie mai avansata decat ceea din zilele noastre

– Cuie care nu ruginesc de 2000 de ani,

– Calupuri de fier de 40 kg, cand romanii nu puteau sa topeasca in cuptoarele lor bucati mai mari de 25kg.

– Modelele Matematice de la Gradistea Muscelului si, desigur, cele Topografice, prin asezarea “asa ziselor cetati” din Muntii Sureanului,Cindrelului, Persanilor (Racos), intr-o ordine perfect geometrica, de invidiat chiar si azi.Dar nimanui, se pare, ca nu ii pasa acolo sus, la nivel “profesoral” ,de acesti daci – iar Andrei Vartic, in loc sa gaseasca nu intelegere, ci dorinta arzatoare din partea compatriotilor romani, sa fie nevoit sa se duca in Rusia cu acel “Cui al lui Pepelea”, spre a-i cerceta misterele. De ce nu s-a oferit Institutul de Metalurgie din Romania sa faca studii – daca nu din sentiment patriotic, macar din interes stiintific? Pe Andrei Vartic l-a chemat si presedintele de atunci, Ion Iliescu, pentru o intrevedere de 15 minute, care adurat o ora si jumatate, urmata de promisiuni – dar guvernul s-a schimbat !

Istoria poporului nostru Carpato-Dunarean, nu a fost scrisa inca, iar Sarmisegetuza este inca un mister acoperit de pamanturi care poate ca o protejaza. Unii spun ca numele ei vine de la Sarmis e (si) Getuza, altii mai initiati in tainele Vedice, il citesc Sarmi Seget Usa, adica “Eu ma grabesc sacurg” (in sanscrita). Din nefericire, azi plang si caprele din Muntii Orastieide mizeria ce domneste in “Zona Sacra” a Sarmi-Segetusei. Excavatii cu buldozere, nepasare, chiar reavointa, iau locul a ceea ce ar fi trebuit sa fie declarata rezervatie a cetatilor dacice din Muntii Sureanului. Ce nume ciudat si acest Sureanul – ce o fi insemnand, domnilor arheologi, istorici, lingvisti?

Il citez din nou pe prietenul meu Andrei Vartic, care spunea ca “Lipsa idolilor in asezarile dacilor din Muntii Suryanului (Surya, zeul soarelui laindienii arhaici, urmasi ai arienilor Carpato Danubieni, spun eu) ne duce cu gandul la Marele creator Divin al poporului dac, Daksha, zapacit si el de Creatia sa, aflata in continua, ireversibila si cuantificata descoperire aDrumului Frumos. De aceea el, daco-romanul, cand spune “buna ziua” de fapt spune “Bun e Dyaus”. El Dyaus Pitar (pitar – cel ce aduce pita – insanscrita) a fost primul mare zeu al arienilor (indo-europeni cum se maispune). De la el se trage Zeus, Saturn, si intorcandu-ne la cea mai veche,poate, poveste a genezei, cand Zeului Suprem i-a placut Pamantul, le-a dat nastere prin respiratia sa, celor 7 zei ai genezei lumii, avandu-l conducator pe Marele Zeu Dak-Sha.

Sursa care cuprinde şi alte materiale interesante despre înaintaşii noştri  : http://www.scribd.com/doc/74393450/CUIUL-DACIC

Artefactul „extraterestru” de la Aiud

Aprile 30th, 2012 No Comments   Posted in Attualità

„Un obiect cu provenienţă necunoscută, descoperit întâmplător lângă râul Mureş la Aiud, judeţul Alba, ridică întrebări fără răspuns de 40 de ani. Denumit „călcâiul de aluminiu“, obiectul pare din altă lume, iar unii susţin că este extraterestru.
Obiectul a fost descoperit în anul 1973, de câţiva muncitori care lucrau la o balastieră pe malul Mureşului, lângă Aiud. Au scos din pământ, de la peste 10 metri adâncime, trei corpuri, dintre care două erau asemănătoare, iar unul diferit.
Chemat la faţa locului, un specialist a identificat două corpuri ca fiind fosile, iar al treilea ceva ce semăna cu un topor din metal.
Obiectele au fost duse la Cluj-Napoca pentru a fi analizate amănunţit. Specialiştii din Cluj au identificat două fragmente de os din scheletul unui mastodont, dar nu au putut identifica ce reprezintă a treia piesă în greutate de aproximativ 2 kilograme.
„Obiectul, lung de circa 20 de centimetri, lat de circa 12,5 cm şi gros de 7 cm, prezenta două goluri cilindrice, de diametre diferite, practicate astfel încât golul cu secţiunea mai redusă penetra către baza celuilalt, perpendicular. Golul cu diametrul mai mare prezenta în plus o ovalizare a părţii sale inferioare, efect ce părea a fi produs de un ax cu capul rotunjit, cu care s-ar fi asamblat. Pe suprafaţa sa inferioară cât şi lateral, obiectul prezenta urme ale unor lovituri repetate, dintre care unele au fost puternice. Toate detaliile remarcate sugerau faptul că piesa a facut parte cândva dintr-un ansamblu funcşional şi că a fost pierdută dintr-un motiv oarecare, în albia de atunci a raului“, a scris inginerul Florin Gheorghiţă, în cartea „Enigme in Galaxie“, apărută în anul 1983.
Cercetările efectuate la Cluj au indicat că oasele găsite au aparţinut unui rinocer păros, animal care a trăit între perioadă cuprinsă între 10.000 de ani şi 80.000 de ani în urmă. Problemele au apărut atunci când s-a încercat datarea călcâiului de aluminiu.
Supoziţie: Talpa unui suport pentru aterizare
„Repetatele analize metalografice aveau să ridice semne de întrebare şi mai mari. Astfel, din buletinul emis de centrul de cercetări ICPMMN (Măgurele) rezulta că metalul din care fusese realizată piesa era de fapt un aliaj complex, format din 12 elemente diverse, între care elementul principal, era aluminiul, în proporţie de circa 80%. Deci, piesa respectivă este un aliaj din aluminiu!
Un aspect cu totul neobişnuit era existenţa unui strat anormal de oxid de aluminiu pe întrega suprafaţă a obiectului. Este ştiut faptul că acest metal se oxidează foarte greu în profunzime, în mod uzual acoperindu-se cu un strat superficial de oxid protector care limitează pătrunderea fenomenului de oxidare în masa metalului.
Explicaţia cea mai plauzibilă pare a fi şi din acest punct de vedere, vechimea foarte mare a obiectului… Dar aluminiul a fost descoperit în laborator în anul 1825 de catre Oersted, şi producerea sa pe cale industrială a început abia în 1883… Într-un secol era practic imposibil sa se produca un strat de oxid atât de gros”, afirmă autorul Florin Gheorghiţa.
Nimeni nu a putut să identifice obiectul sau să-i găsească vreo asemănare cu un produs al omului. Excepţie a făcut un specialist în tehnica aviatică ce a sugerat că obiectul ar putea fi talpa unuia din suporţii de aterizare, de la un aparat de zbor nu prea mare, care în coborâre, se aşeaza lent pe sol. O mostră din obiect a fost analizată în Elveţia, unde s-au confirmat rezultatele buletinului de la Măgurele. Unii specialiştii au spus că ar avea o vechime de 250.000 de ani. Rezultatele analizelor efectuate indică faptul că obiectul ar avea între 400 de ani şi 80.000 de ani.
Alţii au mers mai departe şi au apreciat că fiind găsit lângă oasele de mastodont ar fi putut rămâne acolo după o luptă dintre animalul preistoric şi aparatul care a aterizat pe pământ. Toate sunt speculaţii care încing imaginaţia celor care analizează posibile prezenţe extraterestre pe pământ.
„Călcâiul“ de la Aiud este şi astăzi în custodia Muzeului de Istorie din Cluj-Napoca, care nu l-a expus niciodată pe motiv că nu are o provenienţă certă.

Articol preluat de la Magazin Cultural Ştiinţific : http://www.2012en.ro/2012/04/artefactul-extraterestru-de-la-aiud/

 

… nu înţeleg de ce nu este expus !? Faptul că „nu are origine cunoscută” nu este un argument. Mîine-poimâine cineva va spune că provine de la căruţa lui Atilla (presupunând că acesta cunoştea roata) şi atunci poate va fi expus !? 🙂

Cert este că dacă putem proba ştiinţific existenţa unor „obiecte prelucrate” mai vechi decât permit „documentele”, ori unele ori altele au hibe importante. Să ne amintim de „cuiul dacic” ce este alcătuit din fier pur şi care are o structură intimă posibil de obţinut numai în… imponderabilitate,dar asta o ştiu metalurgii, ci nu … istoricii !

Aceste obiecte EXISTĂ şi ridică mari semne de întrebare, la care „istoricii” nu ştiu să răspundă. Iată de ce trebuie „trimişi” la Legende, care sunt mult mai fundamentate decât „documentele lor” !… dar ei nu o vor face, deoarece se dau „oameni de ştiinţă” care „nu cred până nu văd (documente)”. Sunt curios ce vor scrie în viitor istoricii despre Războiul din Afganistan, Irak, etc. Cum ştiu deja răspunsul, concluzionez că Istoria Scrisă nu este rodul unei „cercetări ştiinţifice”, ci doar „mijloc de manipulare”.

Mişcarea Dacia şi… Lingvistica

Aprile 28th, 2012 1 Comment   Posted in Politica romena

 

Continui aici să propun ”Antroponimie Românească”, lucrare a d-lui Gabriel Gheorghe, un alt inginer ce se ocupă alături de doctori, ofiţeri, avocaţi şi alţi profesionişti, de „umplerea golurilor” din Istoria şi (în cazul de faţă) Lingvistica noastră.

Cine crede că numai ISCORNICII sunt de vină pentru propagarea unor teorii roesleriene ce „minează” CONTINUITATEA noastră, se înşeală deoarece LIMBIŞTI precum IORGU IORDAN sau A.I.PHILIPPIDE sunt implicaţi până la prăsele !

Aşa se explică de ce DICŢIONARELE noastre sunt alcătuite „din căutări în dicţionarele altora” !?!?

Avem datoria morală să RESCRIEM ISTORIA ŞI DICŢIONARELE, deoarece ne-am săturat să „facem pe placul duşmanilor” !!!

Ăştia nu se satură cu resursele noastre, ba chiar vor să ne desfiinţeze ca Neam !!!

Iată câteva „contre” ale d-lui Gabriel Gheorghe :

 

„Acest fel de vorbărie capătă proporţii apocaliptice, într-o totală lipsă de scrupule ştiinţifice, în volumul, nereprezentativ, al lui Iorgu Iordan, Dicţionar al numelor de familie româneşti [15]î.

Fiul unui grădinar <bulgar>, refugiat de la sud de Dunăre şi stabilit în mahalaua dinspre Tecucel, la marginea oraşului Tecuci (7.000 locuitori la naşterea lui I. I., conform memoriilor sale), I. Iordan face în “opera lui ştiinţifică“ un acerb naţionalism bulgar, pentru o realitate iluzorie.

Indecenţa lui I. I. merge pînă acolo că şi nume ca nenea (care face parte din sistemul, unic, al apelativelor româneşti pentru grade de rudenie – a se vedea Prefaţa), neica, Gogu, Lac, Lacea, Ladea, Latu, Paiu, Pacea, Raliţa etc. sînt date, fără nici o încercare de dovadă, ca provenind din bulgară.

Infantilismul naţionalistului bulgar I. I., dezvoltat pe teren românesc, merge pînă acolo încît, pe multe pagini, trece câte 13 – 14 – dar şi 21 (p. 387) ori 23 (p. 386) – nume româneşti de origine “bulgară“. Fără pic de logică şi argumentaţie, aplică sistemului antroponimistic primordial al Europei o iluzorie influenţă bulgară.

Roeslerian întârziat, lipsit de orice brumă de spirit ştiinţific, eminamente agitator politic şi politruc, ridicat politic de către partidul comunist la ranguri importante în viaţa socială, dar şi în cea ştiinţifică, unde aplica “politica partidului”, slavizant al limbii române pînă în 1950, (când apare broşura lui I. V. Stalin Cu privire la marxism în lingvistică, afirmând că româna nu este slavă), Iorgu Iordan a încercat, cu nişte lucrări derizorii, să schimonosească, să distrugă caracterele civilizaţiei şi culturii române multimilenare.

Pentru a dovedi că influenţa antroponimiei zisă bulgară nu putea să existe deoarece, de aproape o mie de ani, nu mai existau bulgari în Europa, trebuia să aducem dovezile de rigoare. Acesta este motivul pentru care s-a dezvoltat partea privind scurta perioadă a prezenţei bulgare la sudul Dunării.”

…………………………………………………………………………………………….

„ Pînă şi nume ca Dacu, Daciu, Daca sînt, după Iordan, de origine bulgară !?  Anumite nume pe care un Dicţionar echivalent bulgar le consideră de origine română (v. de ex. Datcu), Iordan le consideră de provenienţă bulgară. Magister dixit. şi cu asta basta.

Nume tipic româneşti ca Gaia, Gaga (substantiv comun, sora mai mare, în Oltenia rurală), Dardu, Maica, Nana (mătuşă, sau femeie mai în vîrstă), Ilinca etc., unele menţionate în scris, în această zonă, cu secole înainte de sosirea bulgarilor la Dunăre, sînt declarate împrumuturi din bulgară.

Atunci cînd două cuvinte, sau două nume se găsesc în două limbi diferite, fără dovezi exterioare, fără argumente incontestabile, un om de ştiinţă n-ar cuteza să afirme care-i împrumutătorul şi care-i împrumutatul, mai ales că s-ar putea ca împrumutătorul să fie un terţ. O astfel de circumspecţie ar trebui observată cu atît mai mult cînd în joc apare limba română, o limbă străveche, închegată înainte de apariţia unora din limbile vecine.

În scrisoarea pe care mi-a adresat-o, la 16 ianuarie 1981, Preşedintele Universităţii Jean Moulin, din Lyon, prof. Jacques Goudet, unul din cei mai mari romanişti ai lumii, scrie:  Un anumit număr de fapte privind structura limbilor română şi albaneză, mă determină să gîndesc eu însumi că substratul daco-trac a jucat un rol foarte important în formarea limbilor română şi albaneză şi, de asemeni, bulgară, aşa cum le cunoaştem… În ce priveşte lexicul, eu cred că cel daco-trac a fost cu necesitate mult mai bogat decît considerăm noi.

 

……………………………………………………………………………………………………

 

Iată alte „perle” ale stimabilului bulgarofil :
„ Populaţia autohtonă a Daciei era, să zicem pe vremea aceea de cel mult (!) un milion de oameni. N-am nici o idee clară, dar vorbesc aşa (!). Deci din punct de vedre etnic, noi sîntem daci, dar din punctul de vedere al limbii şi al culturii, cam 80 la sută (!) sîntem romani. Sigur că n-avem de la daci numai sîngele, cum se zice, avem şi ceva spiritual, fără nici o discuţie. Nu era un popor înapoiat, n-a trăit în epoca de piatră (sic!). Avea o cultură şi o civilizaţie, dar modeste (sic!!) în comparaţie cu a romanilor. Erau mai ales păstori, din cauza configuraţiei solului (!). Ce se putea face? Agricultură foarte puţină (!)… Nu cunoşteau o parte din unelte (!) amintite mai sus (p. 10).

hahahaha ! (nu mă pot abţine… dar să-l lăsăm pe G.Gheorghe să „răspundă” )

Pe lîngă pronunţarea cu aplomb, cu cifre precise, asupra unor lucruri despre care mărturiseşte singur că n-are nici o idee clară, că vorbeşte aşa (s. n.), ca să se afle în treabă, metodă de lucru frecventă în lumea <ştiinţifică>, dar spune nişte enormităţi că şi copiii s-ar prăpădi de rîs citindu-le. Şi asta cu aerul cel mai dezinvolt şi… <savant> din lume.

Vă rog să găsiţi, alăturat, o pagină (anexa 11) din revista americană <National Geographic>, noiembrie 1977 (deci apărută cu mult înaintea interviului publicat în revista noastră) în care se arată că metalurgia cuprului era înfloritoare în spaţiul carpatic cu peste 2000 ani înainte de cele mai vechi unelte similare din Grecia (p. 621), deci cu peste trei milenii înaintea fondării Romei.

Vă place, nu? Uneltele pe care spaţiul carpatic le produce cu peste 3000 ani înainte de existenţa Romei, după omul de ştiinţă I. Iordan nu erau cunoscute în spaţiul carpatic!

După corectarea datărilor cu radiocarbon 14, tot după specialiştii americani, civilizaţia spaţiului carpatic depăşeşte 4000 ani î. e. n., în timp ce piramidele şi Sumerul sînt datate la 3000 î. e. n., Creta la 2600, Micene la 1600 î. e. n. etc., neexistînd (v. art. citat, p. 617) nici o datare mai veche de 4000 î. e. n. în Europa.

Aceeaşi realitate este relevantă de savanţi sovietici (v. <Znanie Silo>, numerele din ianuarie şi februarie 1983), ca şi de numeroşi savanţi britanici, vest-germani, francezi etc.

Dacă aţi fi numai foarte puţin obiectiv, aţi recunoaşte deschis ce nivel de <ştiinţă>, de anticunoaştere răspîndeşte veneratul I. Iordan. Şi, asta, chiar printre elevi.

Deci, ne spune I. Iordan că la daci se făcea agricultură puţină, din cauza configuraţiei solului (sic!!) – în cea mai mănoasă cîmpie din Europa, reprezentînd cca 40% din suprafaţa ţării!!

Să vedem ce spun autorii antici (V. Muşat şi I. Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, p. 21):

1) Agricultura era ramura cea mai importantă a economiei geto-dace, rezultă din însemnările lui Herodot, Ptolemeu, completate cu informaţiile date de Criton, medicul grec al lui Traian.

2) Din aceleaşi izvoare rezultă marea dezvoltare a agriculturii şi viticulturii, iar în scrierile lui Strabon, Arrian şi Ptolemeu se menţionează marea întindere a semănăturilor de grîu.

3) Demostene (Discursuri) în sec. IV î. e. n. arată: Cantitatea de grîu adusă din Pont este mai mare decît tot ceea ce ne vine din celelalte porturi, deoarece ACEST ŢINUT PRODUCE CEA MAI MARE CANTITATE DE GRÎU.

4) Descriind expediţia lui Alexandru cel Mare la nordul Dunării, Arrian din Nicomedia scrie: În cursul nopţii au mers prin locuri unde holdele de grîu erau îmbelşugate. În felul acesta au rămas neobservaţi în înaintarea lor pe mal. La ivirea zorilor Alexandru a pornit prin holde. El a poruncit pedetraşilor să înainteze, culâînd grîul cu lăncile înclinate pînă au ajuns la locurile necultivate (s. n.).

Faţă de I. Iordan nu pot să aibă dreptate Herodot, Criton, Strabon, Arrian, Ptolemeu etc., toţi la un loc neavînd atîtea titluri cîte are I. Iordan singur. Mai vreţi şi alte mostre de <ştiinţă> la I. Iordan? Dacă da, să ştiţi că am o tîrnă plină.”

…………………………………………………………………………………….

 

„…   ştiţi mai bine decît mine că într-un anumit moment, I. Iordan silabisea, după Philippide, cea mai mare enormitate istorică: românii sînt un popor migrator (!). Poate în filologie să se poată afirma orice, doar domeniul filologiei (e) mai puţin solid, fiindcă-i prea subiectiv (I. Iordan, lucr. cit., p. 25).

Să-l ascultăm pe eminentul savant care, de mai bine de 70 de ani, slujeşte cu strălucire ştiinţa etc., etc.

a. Dar unde D-l Philippide atinge maximum de originalitate este la stabilirea VALURILOR DE MIGRAŢIE A (sic!) Românilor (I. Iordan, Originea românilor, Extras din <Revista Critică>, 1929, p. 6).

b. Spre a urmări geografic MIGRAŢIILE DIFERITELOR RAMURI ALE ROMANILOR (subl. ns.)… singurul mijloc cu putinţă era cel folosit de D-l Philippide… Pentru a fi imaginat acest procedeu, un fel de ou al lui Columb, (!) dacă vreţi,… decanul lingviştilor români merită admiraţiunea deplină a tuturor oamenilor de specialitate (sic!) – p. 7.

c. Dacoromânii s-au stabilit în actualele lor teritorii mai de curînd, relativ, mai în îndelungată vreme şi mai treptat… În migraţia lor spre nord şi spre răsăsrit Dacoromânii s-au despărţit în două ramuri (p. 8).”

……………………………………………………………..

 

Dar să mai luăm aminte. Într-o cărticică de fabule despre limba română, I. Iordan, în 1983, îl desfiiţează pur şi simplu pe I. Iordan din 1934: A intervenit un punct de vedere pur politic, drept consecinţă, interpretată interesat şi neştiinţific, a părăsirii Daciei de către Aurelian în a doua jumătate a sec. al III-lea (p. 9). Chestiunea cu golul este pur şi simplu o copilărie şi de aceea nu merită a fi pusă. Interpretarea aceasta a părăsirii Daciei de către romani este contrară celei mai elementare logici… etc. …poporul român, deci şi limba lui, s-au format atît la nordul, cît şi la sudul Dunării (p. 10).”

 

……………………………………………………………….

 Aberaţiile limbistice ale lui Iorgu Iordan au fost „desfiinţate” şi de alte personalităţi, precum Al Graur, P Ciuculescu , Gh Bolocan, Al Pele, ş.a. după cum se demonstrează mai jos : 

„ Penibila improvizaţie a lui Iorgu Iordan a apărut în iulie 1983, iar prima menţiune a acestui aşa-zis Dicţionar s-a publicat la 22 sept. 1983 în <România literară> şi a aparţinut lui Al. Graur. Este o prezentare de cîteva rânduri, neutră. Totuşi, cu toată prietenia, Al. Graur nu poate să nu-l ironizeze pe prietenul său, dezlănţuit în a acorda origini bulgare, ucrainiene, maghiare etc. unor nume româneşti şi, uneori, numai româneşti.

Deşi ironia lui Al. Graur n-au priceput-o mulţi, chiar universitari (a se vedea scrisoarea lui I. Fischer în partea II.2 şi răspunsul autorului acestor rînduri în partea II.3), ea apare limpede: în materie de nume de persoane, nu avem un sens al cuvîntului, afară de faptul că ne serveşte pentru a denumi un individ. Prin urmare, când găsim că acelaşi grup e folosit în două limbi (…), nu putem stabili cu siguranţă etimologia. Altfel spus, nu înţelegi că, în ce priveşte numele de familie, nu ai nici un criteriu, nici o metodă de a stabili etimologia? Cum poţi să distribui arbitrar origini pentru mii de nume de familie?

Indirect, Graur îi spune lui I. Iordan, prin presă, că-i un act de tembelism să atribui origini fără acoperire.”…şi ţineţi cont că Graur e… evreu (zic eu).

……………………………………………………………….

 

În <Convergenţe româneşti> din aprilie 1984 ă36î, P. Ciuculescu reţine că Dicţionarul lui I. I. a trezit un val de critici foarte aspre, iar mai departe: Există nume proprii de persoană în România de aspect slav care însă nu pot fi găsite la nici unul din popoarele slave din jur … I. Iordan, lingvist de oarecare reputaţie, dar subordonat unor vederi mai curând politice decât lingvistice. Bulgar la origine…, cu o carieră spectaculoasă şi politică, mai ales după cel de al doilea război mondial, când devine un fel de papă neîncoronat al lingvisticii româneşti şi ambasador român la Moscova. I. I. a oferit prin onomastica românească o lucrare rigidă, dogmatică ştiinţific, de un roeslerianism întîrziat…”

…………………………………………………………………..

 

Gh. Bolocan, într-o lungă recenzie ă38î, critică absenţa a numeroase surse şi foarte multe nume, apreciind că Dicţionarul nu conţine decît cca 30% din numele de familie folosite în ţara noastră.”

……………………………………

 

Alexandru Pele (Oradea), într-o recenzie de 42 pagini, rămasă, din păcate, în manuscris [39], face o analiză de profunzime şi dovedeşte că unele nume, cărora I. I. le atribuie origini bulgare, figurează în Iliada (cu 17 secole înainte de aducerea bulgarilor în sudul Dunării, în diferite inscripţii etc. dinainte de apariţia bulgarilor.”

…………………………………………….

 

CONCLUZII  ale d-lui Gabriel Gheorghe :

Tuturor celor care au scris despre Dicţionarul numelor de familie româneşti al lui I. Iordan, de care avem cunoştinţă, nu le-a scăpat observaţia, formulată în varii forme, că tipul nu este decît un prestidigitator căruia îi place să califice şmecheriile şi vicleniile lui infantile ca strict ştiinţifice (a se vedea Convorbirea cu Mihai Zamfir [37]).

În realitate (v. Partea II), noi n-am putut identifica urme de ştiinţă în lucrările sale, pe care le-am studiat. Dicţionarul nu reprezintă decît ultima consecinţă dintr-o succesiune de lucrări produse de un creier care s-a ilustrat prin lipsă de sistematizare, prin neorînduială mintală. Astfel că Dicţionarul, lipsit de virtuţile speciei, este inutilizabil pentru antroponimie, ceea ce dovedeşte – a cîta oară? – că un om de ştiinţă poate deveni un bun politician, dar, dintr-un politruc, nu se poate obţine niciodată un om de ştiinţă.

Dată fiind importanţa deosebită a unui Dicţionar de antroponime româneşti pentru spiritualitatea românească şi europeană, sperăm ca organele abilitate să ia în seamă necesitatea alcătuirii unui corpus de nume româneşti, pe bază de surse determinate apriori. După rezultatele de pînă acum ale Margaretei Dovganiuc, sîntem îndreptăţiţi să estimăm că acesta va depăşi 150.000 de nume, mai ales populare, ceea ce va situa antroponimstica românească de departe pe primul loc în Europa.

 

Închei aici postarea, concluzionând că mulţi venetici „au spus iordane” despre Istoria şi Limba noastră şi că a venit vremea „să facem curăţenie în ograda noastră, ci nu a lor” !!! … la astfel de „bulgăroi cu ceafa groasă şi grecotei cu nas subţire” se referea şi Marele Eminescu !!!… nu suntem „naţionalişti extremişti”, dar nici nu acceptăm ca „venetici” să ne stâlcească Istoria şi Limba !!! 

 

P.S. Menţionez că d-l Gabriel Gheorghe este inginer, dar se prezintă astfel :

„ Am solicitat admiterea în Societatea de Studii Clasice în 1978, iar activităţile care-mi conferă autoritatea, exclusiv ştiinţifică (atîta cît există), sînt cu totul independente de prezenţa mea în SSC.

Astfel:

a. Sunt de două ori laureat (în 1968 şi 1069) al premiilor republicane pentru lucrări deosebit da valoroase în cercetare – proiectare,

b. Am elaborat (în afara articolelor de ziar şi conferinţelor) şi publicat cca 50 lucrări, însumînd cca 5000 pagini editoriale. Dintre acestea unele au fost publicate direct în străinătate: Franţa, 1967 şi 1973, R. F. Germania, 1969 şi 1973, Belgia, 1968, Italia, 1969 şi 1970, Austria, 1977.

Ultimele mele cărţi s-au bucurat de traduceri în engleză, spaniolă, germană şi maghiară, ca să mă refer numai la cele pentru care am fost solicitat şi am dat acorduri scrise. O lucrare de specialitate, de peste 500 pagini este în curs de publicare la una din cele mai celebre edituri din străinătate.

c. Numeroase inovaţii, invenţii, metode de lucru şi de calcul proprii, comunicate şi recunoscute pe plan internaţional.

d. Activitatea mea ştiinţifică, concretizată în lucrări, este cunoscută şi apreciată în:

– SUA (anexele 1 şi 2);

– Marea Britanie (anexele 3 şi 4);

– Franţa (anexele 5, 6 şi 7);

– Italia (anexa 8);

– Austria (anexa 9);

– Ungaria (anexa 10) etc.

Deşi deţin cîteva zeci de aprecieri de genul celor menţionate, mă opresc la 10 anexe) a5î , care pot fi ilustrative, pentru a nu risca refuzul poştei la expedierea scrisorii.

Calificat în SUA ca well known Rumanian specialist (anexa 2), în Italia ca noto sul piano internationale (anexa 8), lucrările mele, însumînd cca 1800 pagini editoriale, fiind considerate impressive, very fine (anexele 1, 3, 4), fondamentale (anexa 6) etc., ce spor de autoritate ar putea adăuga calitatea de simplu membru într-o societate de studii, oricare ar fi aceasta? Şi ce înseamnă un membru (poate fi şi de simplu auditor) între sutele de membri ai unei astfel de societăţi?

Nu cred în acest neant înregistrabil, totuşi neant, care este autoritatea titlurilor, şi nu calific lucrările decît după valoarea lor intrinsecă, a sporului de cunoaştere pe care-l aduc. Nu există cercetător conştiincios care să nu fi parcurs munţi de prostie, imprimaţi sub titulaturi pompoase.”

 

Sursa : http://getica.go.ro/antroponimie.htm