Dacia Iluministă

Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




„Mişcarea Dacia” la Congresul Internaţional de Dacologie – Buzău şi Chişinău – 16-21 August 2013 (2)

Settembre 6th, 2013 No Comments   Posted in Attualità

În dimineaţa zilei de 16 August, a avut loc Ceremonia Oficială de deschidere a lucrărilor Congresului de Dacologie, în prezenţa autorităţilor judeţene şi municipale, a celor religioase, militare şi ale societăţii civile. Ceremonia s-a desfăşurat la Obeliscul ridicat în 1976 în Parcul Crâng, în cinstea celor 1600 de ani de atestare documentară a Buzăului

La încheierea Ceremoniei, d-l Napoleon Săvescu a răspuns întrebărilor jurnaliştilor prezenţi, care au participat apoi şi la Conferinţa de Presă de la Hotel Pietroasa.

Napoleon Săvescu intervievat în Parcul Crâng

După masa de prânz, s-a vizitat Episcopia Buzăului cu al său bogat Muzeu, după care grupul de participanţi la Congres , s-a deplasat cu autocarele la Mânăstirea Ciolanu şi la Tabăra de Sculptură de la Măgura , aflată în vecinătate :

Episcopia BuzăuluiLa Episcopia Buzăului

IMG_20130816_184148La întoarcerea spre Buzău, s-a făcut popas la Fântâna lui Mihai, aflată pe şoseaua spre Siriu-Braşov :

Fântâna lui Mihai
Reţineţi simbolul solar prezent pe Monument, deoarece îl veţi regăsi într-o postare viitoare, referitoare la o descoperire pe care am făcut-o în „ambient familiar”
Seara, a avut loc Cina Festivă în saloanele Hotelului Pietroasa, după care s-a mers la culcare târziu în noapte.
(va urma)

„Mişcarea Dacia” la Congresul Internaţional de Dacologie – Buzău şi Chişinău – 16-21 August 2013 (1)

Agosto 22nd, 2013 No Comments   Posted in Politica romena

IMG_20130820_191826Congresul Internaţional de Dacologie este foarte important pentru Mişcarea Dacia, în primul rând deoarece are loc PRIMA MANIFESTARE PUBLICĂ a noastră şi în al doilea rând, deoarece am avut CONFIRMAREA INTERESULUI pe care-l stârnim, probat de adevărate „aplauze la scenă deschisă” !!!… este adevărat că au fost şi unii care au strâmbat din nas, dar opinia lor nu ne interesează, fiind ei susţinători din INTERES a ACTUALEI PARADIGME. După expunerea succintă pe care am făcut-o în plen, datorită timpului limitat acordat tuturor relatorilor, ţinând cont de numărului mare de lucrări, am fost asaltat de profesori universitari, oameni de cultură şi artă, filozofi, istorici, filologi, medici, etc. şi am continuat dezbaterile, în aşa fel că în cele 5 nopţi, am dormit circa 4,5 ore !?!? A fost un adevărat „maraton fizic şi intelectual” ! Am stabilit contacte cu personalităţi COMPETENTE în diverse domenii, am făcut input de la ele şi am pus baze pentru colaborări viitoare. Ca fapt divers, am primit 7 cărţi cu dedicaţie din partea autorilor şi voi mai primi prin poştă altele ! Celor perplecşi, le aduc la cunoştinţă că DACIA REVIVAL – RENAŞTEREA DACIEI, are între preocupări şi… POLITICA ! Pe de altă parte, SCHIMBAREA VIZIUNII ASUPRA TRECUTULUI NOSTRU, este o adevărată formă de manifestare ANTI-SISTEM, ceea ce ne pune din nou alături ! Cu ocazia manifestărilor de la Buzău şi Chişinău, am avut întâlniri şi dezbateri cu aderenţi ai MD din ambele state româneşti. Nu o să fac nume, deoarece nu acestea contează în acest moment, dar vă asigur că dpdv calitativ, avem importante motive de satisfacţie. În zilele următoare, voi prezenta detalii ale lucrărilor Congresului, inclusiv cu imagini şi materiale video.

Prezentarea Mişcării Dacia la Congresul de Dacologie 2013

Agosto 18th, 2013 No Comments   Posted in Politica romena

Larry Watts

Luglio 28th, 2013 No Comments   Posted in Politica romena

Ţin să precizez de la bun început că apreciez în cel mai înalt grad contribuţiile d-lui Watts la delinierea contextului geostrategic al anilor „războiului rece”. Domnia sa are meritul de a produce probe importante pentru ceea ce eu doar bănuiam.
Nefiind eu instruit la Ştefan Gheorghiu, nefiind mason, membru de partid, nefiind eu alogen cu „surse de informare neconvenţionale”, sau altă rasă de „favorizat de soartă în chestiuni sensibile”, ci doar un „autodidact” în materie de geopolitică, am dobândit în timp, o viziune ce şi-a găsit confirmarea în cărţile istoricului american.
Ştiam deci că noi românii suntem înconjuraţi de neprieteni, că suntem asimilaţi care încotro în afara graniţelor, , că există o nouă Yalta, etc.
Chestiunea care mă preocupă azi, este că NIMIC NU S-A SCHIMBAT ÎN BINE pentru România, în contextul marilor schimbări din ultimii 24 de ani !?… suntem în aceeaşi situaţie „fără acoperire”, chiar dacă „libertatea” lăsată d-lui Watts de strategii de la Washington de a „descoperi cărţile”, ar putea avea o oarecare semnificaţie. Părerea mea este că această semnificaţie este în linii mari derizorie, deoarece dacă am fost eu capabil să am anumite „senzaţii”, cred că serviciile secrete româneşti erau deja „la curent”. O influenţă profundă au însă cărţile  d-l Watts, asupra OPINIEI PUBLICE, care era în „beznă” din motive obiective legate de „accesul limitat la informaţii”, mai ales înainte de 89 şi a exploziei internetului !
În ceea ce mă priveşte, ca simplu cetăţean român care nu va avea acces la „hotărârea soartei României”, fiind eu numai unul care proiectează o lume în care să nu mai existe „jocuri de putere”, nu pot decât să sugerez „după mintea mea”, calea de urmat pentru „a ieşi din corzi”.
Aşa cum am mai scris, poziţia geostrategică a României este foarte puternică şi poate produce efecte benefice, dar în prezenţa unei POLITICI EXTERNE INTELIGENTE, care să se axeze pe „jocul echilibrului funiilor multiple ce ne trag de toate părţile”… adică fiind noi „la mijlocul unor interese multiple”, trebuie să avem inteligenţa de a le „combina” în aşa fel, încât „forţele antagoniste nouă să se anuleze reciproc”… ca într-o SUMĂ VECTORIALĂ CU REZULTATUL NUL.
Dacă pe vremea „împuşcatului”, acest „joc” a avut „momente de glorie”, bine recepţionate de d-l Watts, astăzi am ajuns să „selectăm de ce parte să tragem” şi o facem „pe faţă”, dar fără rezultate confortante. Astfel, încă avem nevoie de vize pentru SUA, avem în vigoare Pactul Ribbentrop – Molotov, am devenit o piaţă de desfacere pentru „prieteni care nu trag la jug şi pentru noi”, participăm la războaiele altora, dar nu intrăm în Schengen, avem „nomazi” care trebuie să nomădească numai la noi, contribuim la UE cu mai mult decât absorbim, am dat gratis resursele „prietenilor”, dar nu suntem de încredere cu corupţia noastră, în vreme ce Berlusconi acumulează proces după proces şi condamnare după condamnare şezând la cârma Italiei, şi aş putea să continui pe pagini întregi despre cum NOI DĂM, fără să PRIMIM !
Eu nu sunt un copil, ca să cred că „libertatea de a dezvălui acordată d-lui Watts” este întâmplătoare : ştiu că SUA vrea să destabilizeze UE… ştiu că în SUA „lobby-ul maghiar” este mai semnificativ decât cel rumânesc… ştiu că americanii au baze militare şi în alte ţări vecine… ştiu că „nu iese fum fără foc” !… etc.
Ştiind eu chestiile astea, nu mă las impresionat la lacrimi de „dezvăluirile senzaţionale” ale d-lui WATTS, ba chiar mi-aş propune să discut şi cu DUGHIN (prieten cu Putin), care „ne oferă Basarabia”, în schimbul unei asocieri la Uniunea Economică Euroasiatică , tot un fel de UE, chiar dacă  (zic ei) numai ECONOMICĂ.
Păi dacă e exclusiv ECONOMICĂ, de ce NU ???
Dacă e interesată RUSIA de poziţia noastră strategică (vezi investiţiile masive ruseşti la noi), de ce să nu avem şi beneficii ???… astfel, am putea să deschidem SUBIECTE DE TRATATIVE, altele decât BASARABIA PĂMÂNT ROMÂNESC, precum TEZAURUL şi alte teritorii româneşti luate cu japca !? Rusiei îi fuge pământul de sub picioare de când cu NOUA POLITICĂ ENERGETICĂ MONDIALĂ ce contemplă reducerea dependenţei de COMBUSTIBILI FOSILI, CRIZA GLOBALĂ, CREŞTEREA CHINEI, etc. Ce-ar fi să PROFITĂM ???
În al treilea rând, să nu uităm CHINA, care ar fi foarte bucuroasă de a avea un „picior de pod” în inima Europei !!!… de ce să nu prospectăm o LĂRGIRE a cooperării cu „minunea minunată” ???
În al patrulea rând, poate că dacă România ar pune probleme astfel, UNIUNEA EUROPEANĂ îşi va schimba politica în ceea ce ne priveşte !?
În final, dacă România ar reuşi să implementeze o NOUĂ POLITICĂ REGIONALĂ în centrul Europei, s-ar ajunge la o NOUĂ FORŢĂ GEO-POLITICĂ cu resurse proprii şi cu o populaţie egală celei a SUA, a restului UE şi a Rusiei, ceea ce ar echilibra „raportul de forţe”, cu efecte benefice pentru toţi, mai ales în domeniul STABILITĂŢII ŞI SUSTENABILITĂŢII, iar dacă de-a lungul timpului s-ar reuşi IMPLEMENTAREA UNEI NOI PARADIGME SOCIO-ECONOMICE, aşa cum o proiectează EXCLUSIV Mişcarea Dacia, am ajunge noi rumânii să nu mai fim CIUCA BĂTĂII (de joc) a altora şi ne-am revendica rolul profeţit de GHID SPIRITUAL AL OMENIRII !… e mult ?… e exagerat ?… eu unul, cred în aşa ceva !

CONCLUZIE :
Pentru început, trebuie să devenim conştienţi că NU AVEM PRIETENI în momentul de faţă, toţi având numai GÂNDURI ASCUNSE, fie că sunt unii, sau alţii !… deci trebuie trataţi toţi ÎN ACELAŞI FEL !!!
ROMÂNII trebuie să înceteze să mai tremure în faţa „marilor puteri”, deoarece cu înţelepciune şi cu TACTICI şi STRATEGII adecvate, suntem… NEMURITORI ! Marile puteri nu-şi mai pot face mendrele în aceste vremuri, iar Vietnamul, Irakul, Afganistanul, etc. sunt PROBA.
Actuala CRIZĂ SISTEMICĂ este ELEMENTUL DECLANŞATOR al unor MARI TRANSFORMĂRI !… depinde de noi, cum vom profita de conjuncturi !!!
NU TREBUIE SĂ ASCULTĂM CÂNTECE DE SIRENE şi să nu sărim cu ambele picioare în bărcile altora, ci să ne concentrăm pe al nostru… INTERES NAŢIONAL !

P.S. 03.08.2013

Astăzi, în prima zi de concediu în România, am văzut pe primul post de televiziune naţional, o „emisiune puternică” la care a participat ca protagonist Larry Watts şi un „lucrător al serviciilor de siguranţă naţională”, în care s-au „spus foarte clar” ADEVĂRURI privitoare la ruşi la maghiari, într-o manieră care demonstrează o ATITUDINE RADICAL DIFERITĂ faţă de cea „dulce” de până acum. Asta este echivalent cu o ATITUDINE VIITOARE bazată pe ADEVĂRATA ISTORIE, ceea ce este un semnal de atenţie pentru revanşişti şi „prieteni de la răsărit” !… nu e exclus ca anumite persoane să-şi piardă cetăţenia română în cazul că mai insistă ca până acum pentru DEZAGREGAREA NAŢIONALĂ !!! Reamintesc faptul că Mişcarea Dacia are printre OBIECTIVE retragerea cetăţeniei celor care încalcă grav legile fundamentale ale statului !

DESPRE EMIGRAŢIE-IMIGRAŢIE-ROIRE

Luglio 27th, 2013 No Comments   Posted in Politica romena

Să pornim de la definiţii, pentru a pricepe despre ce vorbim :
EMIGRÁ, emigrez, vb. I. Intranz. A pleca din patrie şi a se stabili (definitiv sau temporar) în altă ţară; a se expatria.
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o ţară străină pentru a se stabili aici
ROIRE, … (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna.

Deci, un român este EMIGRANT în altă ţară, în care este numit IMIGRANT. Atunci când comunităţi întregi se stabilesc în alte teritorii, în căutare de condiţii de supravieţuire mai bune, sau în urma unor strămutări împotriva voinţei lor, se vorbeşte de ROIRE (vezi saşii, şvabii, maghiarii, slavii, etc.).
Trebuie menţionat că actuala EMIGRAŢIE din România, are aproape caracterul unei ROIRI, sate întregi din anumite zone ale ţării golindu-se practic , mai ales de FORŢA DE MUNCĂ.  Acest fenomen este INDUS de actuala apartenenţă la UNIUNEA EUROPEANĂ şi de liberalizarea mişcării indivizilor, promovată de „spiritul vremii” – GLOBALIZAREA.
Asistăm astfel la SITUAŢII IMORALE, în care ţările dezvoltate, beneficiază de FORŢĂ DE MUNCĂ (de cele mai multe ori CALIFICATĂ), fără a contribui la FORMAREA PROFESIONALĂ , în detrimentul „ţărilor sărace”. Avem deci de a face cu un adevărat NEOCOLONIALISM, prin care se exploatează RESURSELE UMANE. Acest NEOCOLONIALISM se manifestă şi prin EXPROPRIEREA RESURSELOR MATERIALE ale aceloraşi ţări, în numele COMERŢULUI GLOBAL LIBERALIZAT şi al CIRCULAŢIEI LIBERE A CAPITALURILOR FINANCIARE. Dacă menţionăm realitatea că aceste „puteri occidentale” sunt monopoliste în TIPĂRIREA MONEDELOR ETALON, rezultă clar că acestea sunt singurele capabile să cumpere cu nişte CRÂMPEIE DE HÂRTIE TIPĂRITĂ, adevărate RESURSE NATURALE ŞI UMANE !?!?… ceea ce e bine pentru ele şi viceversa pentru restul !!!
Când spunem că E BINE PENTRU ELE, ne gândim la CLASA CONDUCĂTOARE DEŢINĂTOARE DE CAPITALURI, deoarece aceste fenomene de IMIGRAŢIE şi de EXPORT LIBER DE CAPITAL, conduc la sărăcirea propriilor populaţii, prin crearea cu IMIGRANŢII, a unei FORŢE DE MUNCĂ ALTERNATIVE, SUBPLĂTITE ŞI ŞANTAJABILE, care înlocuieşte FORŢA DE MUNCĂ AUTOHTONĂ., expusă „exploziei” ŞOMAJULUI  în rândurile sale. Dacă adăugăm şi NOILE TEHNOLOGII , INFORMATIZAREA ŞI AUTOMATIZAREA, efectul este şi mai evident. EXPORTUL LIBER DE CAPITALURI favorizează pe de altă parte, DELOCALIZAREA ACTIVITĂŢILOR PRODUCTIVE în ţări subdezvoltate, pentru MAXIMIZAREA PROFITURILOR pe baza PLĂŢII INFERIOARE A LUCRĂTORILOR şi a CONDIŢIILOR FISCALE FAVORIZANTE, create de nomenclaturile autohtone, „mânjite” cu BENEFICII derizorii, comparativ cu PROFITURILE URIAŞE ale „coruptorilor”.
Ceea ce nu pricepe CLASA CONDUCĂTOARE POLITICĂ ŞI ECONOMICĂ, este că acest MECANISM este destinat COLAPSULUI, deoarece „autohtonii” fiind ŞOMERI, iar imigranţii fiind SĂRACI, se ajunge la DEMOLAREA BAZEI SISTEMULUI care este … CONSUMERISMUL !
De asemenea, DELOCALIZAREA ACTIVITĂŢILOR PRODUCTIVE, conduce la creşterea nejustificată a SECTORULUI NEPRODUCTIV DE SERVICII, la PIERDEREA AVANTAJULUI TEHNOLOGIC şi în final la DEPENDENŢA DE PRODUSELE ALTORA care în orice clipă pot „tăia macaroana”, din motive de INTERES NAŢIONAL PROPRIU.
În plan SOCIAL, asistăm în ţările dezvoltate la RĂZBOIUL SĂRACILOR, adică între săracii autohtoni şi cei imigraţi, dar şi la fenomene grave de DILUIRE ETNICĂ, cu EFECTE INPREVIZIBILE  pe termen lung.
Cineva ar putea să mă acuze de RASISM deoarece evidenţiez aceste chestii, fără să priceapă PROFUNZIMEA ŞI PERICULOZITATEA FENOMENULUI MIGRATOR, orbit de „lozincile” MANIPULATORILOR MONDIALI apropos de LIBERTATE, DEMOCRAŢIE şi alte „concepturi de lemn”. REALITATEA este că MIGRAŢIA se explică prin cele scrise mai sus !!!
MIGRAŢIA MASIVĂ trebuie să înceteze , deoarece periclitează IDENTITATEA NAŢIONALĂ A POPOARELOR, pe lângă EFECTELE COLATERALE expuse mai sus !
SOLUŢIA este O NOUĂ PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ, care să nu păstreze nimic fundamental din actuala !
Iată de ce apar tot mai multe FORŢE ANTI-SISTEM, printre care şi MIŞCAREA DACIA, care nu este un „fenomen izolat pe plan mondial”, PROCESUL DE TREZIRE fiind din ce în ce mai prezent în toate ţările lumii. O mişcare de seamă este desigur MIŞCAREA 5 STELE din Italia (MoVimento Cinque Stelle), o adevărată „deschizătoare de drumuri” , pe care noi o monitorizăm pentru a face INPUT !