Dacia Iluministă

„Mişcarea Dacia” şi… NOUA LEGE ELECTORALĂ

Nu se poate imagina o NOUĂ PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ, fără a se stabili o nouă modalitate de alegere a REPREZENTANŢILOR.
În primul rând trebuie schimbate CRITERIILE de alegere, iar noi am desemnat ca esenţiale : COMPETENŢA şi TERITORIALITATEA.
Se observă imediat că APARTENENŢA PARTIDICĂ este exclusă, considerând noi că INTERESUL NAŢIONAL trebuie încredinţat exclusiv unor buni… ADMINISTRATORI.
O noutate absolută faţă de principiile şi obiectivele celorlalte forţe politice, aducem cu LARGILE AUTONOMII LOCALE în concomitanţă cu STATUL PUTERNIC !? Pare paradoxal, dar nu este !!!
Trebuie spus de la bun început că actualul concept de ALEGERI va fi „demolat”, dispărând din practica socio-politică atât cele prezidenţiale, cât şi cele politice naţionale.

Iată în linii mari, cum ne imaginăm NOUL SISTEM ELECTORAL care să fie consonant cu Principiile şi Obiectivele „Mişcării Dacia” :

Concret, „alegerile” se vor desfăşura pe plan local, în cadrul unor comunităţi de 10.000-30.000 de locuitori şi vor avea ca scop ALEGEREA UNUI SFAT LOCAL, care va desemna DEMNITARII LOCALI (guvernul), alcătuit din SPECIALIŞTI pentru fiecare domeniu socio-economic, specific zonei respective (educaţie, sănătate, industrie, agricultură, logistică, apărare, comerţ, turism, etc.). Pentru localităţile cu un număr mai mare de locuitori, se împarte teritoriul în circumscripţii, corespunzătoare unei populaţii de 50.000-100.000.
Următoarea fază de desemnare a REPREZENTANŢILOR, se desfăşoară la nivel REGIONAL (8 Regiuni -vezi materiale anterioare-), cu participarea demnitarilor rezultaţi de la alegerile locale, din rândul cărora se stabileşte SFATUL REGIONAL, care va desemna DEMNITARII/GUVERNUL REGIONAL. „Învingătorii” promovaţi în Sfatul Regional, vor fi înlocuiţi la nivel local de următorii clasificaţi, în ordine firească.
Ultima fază a procesului de desemnare a REPREZENTANŢILOR, este cea NAŢIONALĂ, care urmează să se desfăşoare pe acelaşi „calapod”.
În urma acestui proces, se va forma SFATUL ŢĂRII, alcătuit din maxim 100 SFETNICI ce vor desemna dintre ei pe capul statului, precum şi DREGĂTORII (Guvernul) în număr de 12, defalcaţi pe DREGĂTORII corespunzătoare tuturor domeniilor de INTERES NAŢIONAL, care se vor ocupa de ADMINISTRARE.
În mod concret, promovarea „pe verticală în sus” pentru organele regionale, respectiv naţionale, se va face COMPUTERIZAT, pe baza unui PROGRAM TEST cu zeci de întrebări cu caracter personal şi profesional, aşa cum deja procedează anumite corporaţii.
Acest PROGRAM TEST, va fi elaborat de un colectiv multidisciplinar de EXPERŢI, pentru fiecare „ramură de competenţă”.
În SFATURI vor accede COMPETENŢI din toate domeniile de interes.
Evident că la alegerile locale, vor fi tot atâtea urne (max.12), câte DOMENII DE COMPETENŢĂ sunt prezente în respectiva comunitate şi că fiecare va introduce un vot într-o  urnă conform propriei pregătiri/profesiuni/competenţe (educaţie, sănătate, infrastructură, construcţii, industrie, agricultură, turism, etc.)
În această perspectivă, se renunţă la actualul concept de „ 3 puteri în stat”, urmând ca acestea să corespundă domenilor de competenţă : astfel vom avea „putere juridică” atribuită juriştilor, „putere educaţională” atribuită specialiştilor în Educaţie, „putere sanitară” atribuită specialiştilor din Sănătate, etc. Şi asta deoarece azi, cele 3 puteri sunt de fapt… una : cea financiară !?
Cele trei niveluri de conducere vor „dialoga” strict pe temele de COMPETENŢĂ SPECIFICĂ (de jos în sus şi invers).
Întrunirea fizică a REPREZENTANŢILOR va fi calibrată în aşa fel ca să fie cât mai rară, un rol important în procesul de conducere, urmând a avea video-conferinţa şi alte mijloace IT.
Mediatizarea iniţiativelor administrative va fi încredinţată PURTĂTORILOR DE CUVÂNT pentru fiecare formă organizatorică şi domeniu de interes, urmând ca „dialogului cetăţean-reprezentant” să-i fie atribuit spaţiul mediatic necesar (audio-video-IT). Deci nu-şi mai vor da cu presupusul TOŢI pe toate canalele mediatice, ci numai cei desemnaţi pentru acest rol !!!
Alegerea unui reprezentant nu este o garanţie de permanenţă pe durata mandatului încredinţat, cazurile de „incompatibilitate” fiind rezolvate pe loc prin substituire cu „următorul clasificat”, prin decizia „ambientului specific” în care activează.
Pentru „chestiuni de interes general” se implementează instrumentul REFERENDUMULUI, care urmează să fie electronic, pe baza DOCUMENTULUI UNIC ce „Mişcarea Dacia” are în vedere să-l introducă cât mai rapid posibil.

Bineînţeles că nu cifrele trebuiesc absolutizate, ci doar … conceptul !
Această formă de alegere a REPREZENTANŢILOR corespunde conceptului denumit de noi… TRIBAL.
Modul de funcţionare a instituţiilor rezultate în urma acestui proces, este determinat de coroborarea tuturor Principiilor şi Obiectivelor : grilă de salarizare, transparenţă, internetizare, competenţă, responsabilitate, lege egală pentru toţi, etc. deja trasate generic în alte materiale.
Esenţial, este să se asigure „alegătorii” că la conducere ajung COMPETENŢII şi că aceştia acţionează TRANSPARENT şi ETIC în INTERESUL GENERAL !

Cineva s-ar putea întreba : Ce sunt toţi termenii ăştia arhaici ?
Răspuns : Păi de ce să utilizăm noi „termenii altora”, când îi avem pe ai noştri ???

Noi aderenţi la „Mişcarea Dacia”

În postarea anterioară vi l-am prezentat pe Silviu Pricope, iar acum o să vă prezint pe Tiberiu Chirilă, un tânăr student român din Liverpool :

„Pentru a functiona, economia are nevoie de un flux constant de tranzactii, corolar, trebuie sa existe o nevoie constanta de tranzactii. Aceasta nevoie este satisfacuta de un consum constant, insa, cu cat consumul este mai mare, cu atat cresc profiturile si astfel tendinta de a incuraja un consum cat mai mare posibil. Astazi, companiile au ajuns in situatia de a vinde periodic o noua versiune al aceluiasi produs intreg in loc sa vanda un produs care poate fi imbunatatit folosind conceptul modular, fiindca asa este mai profitabil (exemplu iPhone).

Acest fenomen duce la accelerarea epuizarii resurselor pamantului. Devine tot mai evident ca actualul model economic este incompatibil cu modul de operare a naturii.
 Practic am ajuns sa avem un soi de anti-economie: in loc sa economisim, consumam resurse cat mai rapid posibil, in loc sa distribuim resursele acolo unde este nevoie, le irosim acolo unde este cel mai profitabil, atat in detrimentul oamenilor cat si a naturii.

Cum ar fi daca maine s-ar descoperi un leac pentru cancer foarte ieftin? Din punct de vedere medical ar fi un succes legendar, insa din punct de vedere financiar ar fi un dezastru colosal pentru furnizorii de medicamente, tratamentul pentru cancer fiind extrem de profitabil. Nu putem spune ca avem o economie atunci cand aceasta prospera prin suferinta oamenilor si prin distrugerea mediului doar pentru a maximiza profiturile.

 In natura, totul se naste si moare, sistemele economice nu fac exceptie. Capitalismul ne-a ajutat sa progresam, insa vremea lui a trecut. Usor, usor nu mai face fata realitatilor perioadei in care am intrat. Capitalismul e ca o ciorba, o vreme este hranitoare si gustoasa, insa la un moment dat expira si daca vom continua sa o consumam dupa acest punct pentru a o manca, devine otrava.”

Iată cum încet, dar sigur, reuşim să creştem dpdv … CALITATIV !

Ca să mai şi râdem, propun o postare a acestui tânăr :

„Scriitorul brazilian Fernandes Millor a lansat o dezbatere publică cu tema:
Care este diferenţa dintre “politician” şi “hoţ”?
Raspunsul unuia dintre repondenti i-a sărit în mod special în ochi.
“Diferenţa dintre un politician şi un hoţ este că pe primul îl aleg eu, în timp ce al doilea mă alege el pe mine”.
Iar replica lui Millor fu doar: “Stimate domn, sunteţi un geniu. Sunteţi singurul care a reuşit să găsească o diferenţă între cei doi!”

Cu o mână de astfel de oameni, România poate realiza … MAREA SCHIMBARE DE PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ !!!… este ceea ce urmăreşte „Mişcarea Dacia” !!!

CE AR TREBUI SĂ FIE ŞI NU ESTE TEORIA ECONOMICĂ ACTUALĂ?

Am plăcerea să prezint pe Silviu Pricope, ca pe o achiziţie de valoare a „Mişcării Dacia” !
Iată una din analizele sale, în perfectă armonie cu Principiile noastre, motiv pentru care a fost adoptată ca DOCUMENT al „Mişcării Dacia” :

CE AR TREBUI SĂ FIE ŞI NU ESTE TEORIA ECONOMICĂ ACTUALĂ?

Creată iniţial de civilizaţia umană ca să răspundă cât mai bine satisfacerii nevoilor acesteia, teoria economică de azi îşi poartă sămânţa răului în însăşi principiile care o guvernează. De aceea, vom încerca să definim în mare câteva din acestea. Pentru cei obişnuiţi cu limbajul discursului economic contemporan, toate acestea vor părea cât se poate de fireşti.

Primul principiu de bază al teoriei economice actuale presupune că dezvoltarea economică continuă şi susţinută, măsurată cantitativ – la nivelul unei ţări – prin volumul produsului intern brut, este calea către progresul umanităţii. Consecinţele acesteia sunt lăsate deliberat la o parte, pentru că la o analiză atentă s-ar descoperi mult mai multe dezavantaje decât avantaje sau oricum, mult trâmbiţatele avantaje ar păli foarte mult în faţa evidenţelor aduse de inconveniente. Analiza responsabilă a acestor neajunsuri este etichetată imediat drept neo-comunism sau anarhism. 

Al doilea principiu de bază al ideologilor economişti este piaţa liberă, neîngrădită în nici un fel de guvern sau de alte ingerinţe externe. Despre aceasta se spune cu aplomb, că produce în general cea mai eficientă şi mai optimă distribuire a resuselor din punct de vedere social, fiind practic reglementată de o lege naturală, cum este aceea a cererii şi ofertei. Însă, cât de libere sunt aceste pieţe se poate vedea din analizele sociologice privind comportamentul indus consumatorilor in general sau de poveştile de succes ale unor finanţişti celebri precum George Soros, care într-un atac speculator asupra lirei sterline a reuşit să învingă Banca Angliei şi să câştige din simpla mişcare a banilor prin intermediul unor tranzacţii financiare aproape două miliarde de dolari. Reamintim că a făcut acest lucru fără a adăuga nici măcar un şurub sau vreun produs fizic pe piaţă şi fără a rezolva vreo nevoie sau trebuinţă economică, alta în afară de simpla goană după profit. 

Al treilea element de propagandă al acestei teorii este globalizarea economică. Conform convingerilor acestor propagandişti, aceasta ar trebui realizată prin înlăturarea barierelor de orice tip din calea liberei circulaţii a capitalului, această circulaţie mai uşoară a acestuia aducând avantajul sporirii concurenţei economice – cu efect benefic asupra consumatorilor –, creând locuri de muncă în zone care altfel ar fi private de acest efect, reducând preţurile de consum şi lărgind opţiunile consumatorilor cu privire la serviciile şi bunurile pe care doresc să le achiziţioneze, şi fiind – cu alte cuvinte – benefică pentru întreaga societate umană.

De asemenea, privatizarea este un alt element de bază al teoriei economice, pentru că prin transferul de funcţii şi valori din mâinile guvernului în cele ale sectorului privat se ameliorează substanţial eficienţa. În accepţiunea economiştilor, responsabilitatea guvernului ar trebui să se rezume la asigurarea infrastructurii necesare producţiei, comerţului şi serviciilor şi la impunerea unui sistem legislativ aplicabil, în ceea ce priveşte dreptul la proprietate şi respectarea contractelor comerciale. 

Chiar dacă sub presiunea şi manipularea la care suntem supuşi de către mass-media, toate acestea ar putea să ni se pară extraordinar de benefice şi demne de atins, trebuie să avem în vedere că ele se bazează pe un set de presupuneri de bază explicite în teoriile neoclasicismului economic. Dintre aceste presupuneri implicite putem enumera câteva: presupunerea că oamenii sunt motivaţi doar de interesul economic, exprimat în primul rând de goana după profitul de natură financiară; presupunerea că acţiunea care aduce cel mai mare profit persoanei sau firmei este cea mai bună pentru ansamblul societăţii; presupunerea că societatea bazată pe un comportament concurenţial este cea mai raţională pentru un individ sau un agent economic, spre deosebire de comportamentul de cooperare care şi-a dovedit falimentul prin experienţa comunistă a secolului XX şi de aceea, este astfel normal, firesc şi demn de încurajat ca întreaga societate să fie construită în jurul acestui tip de comportament concurenţial. O ultimă presupunere de bază a teoriei economice este aceea că progresul umanităţii se măsoară cel mai bine prin intermediul creşterilor valorice a ceea ce consumă membrii societatii, iar nivelurile tot mai mari de cheltuieli din partea consumatorilor sporesc bunăstarea societăţii prin stimularea unei producţii economice mai mari. 

Cu alte cuvinte, voalat, se încearcă acreditarea ideii că oamenii sunt motivaţi în primul rând de lăcomie, iar impulsul de a acumula şi de a consuma cât mai mult reprezintă cea mai înaltă expresie a ceea ce înseamnă să fii uman şi civilizat conducând la rezultate optime din punct de vedere social. Şi mai mult decât atât, este spre binele societăţii să încurajeze, să onoreze şi să recompenseze valorile menţionate mai sus: lăcomia şi spiritul consumerist, fără de care tot acest eşafodaj s-ar prăbuşi ca un castel din cărţi de joc. Rădăcinile acestei probleme sunt foarte adânci, încurajarea acestor valori făcându-se de cele mai multe ori inconştient de întreaga societate, de întreg sistemul educaţional, de mass-media, de o întreagă paradigmă care ne-a acaparat cu totul. 

Toate ideile nobile ale umanismului şi un set de intuiţii realmente valabile au fost răstălmăcite complet formându-se – prin intermediul acestei paradigme socio-economice în mijlocul căreia trăim – o adevărată ideologie fundamentalistă autojustificativă, care preţuieşte cele mai josnice aspecte ale firii umane. În loc de a lupta contra lăcomiei, aceasta e preţuită şi recompensată. În loc de a promova grija pentru resursele noastre naturale limitate şi pentru ecosistemul în care trăim, aceste griji sunt mai degrabă ignorate, ca să nu spunem că uneori acestea nu sunt luate deloc în considerare în goana după profit. 

În anul 1855, una din cele mai cunoscute căpetenii indiene, pe numele său Seattle, căpetenie a indienilor Dwamish, a scris Preşedintelui SUA, Franklin Pierce, o scrisoare ca răspuns la cererea acestuia de a le cumpăra o parte din pământurile tribului său. Aceasta va dăinui mereu ca o mostră de înţelepciune, putând fi considerat pe drept cuvând unul din primele mesaje ecologiste din lume. 

„Cum s-ar putea vinde sau cumpăra cerul ori căldura pământului? Ideea ni se pare stranie. Dacă prospeţimea aerului şi murmurul apei nu ne aparţin, cum le putem vinde?
Pentru poporul meu nu există colt al acestui pământ care să nu fie sacru. Un ac de pin care sclipeşte, un mal nisipos, o brumă întinsă în mijlocul pădurii întunecate, totul este sfânt în ochii şi în memoria celor din poporul meu.” 

Deşi, această ideologie a lăcomiei despre care am discutat denigrează cele mai fundamentale valori şi idealuri ale umanităţii, ea a devenit atât de adânc înrădăcinată în cadrul valorilor, instituţiilor şi culturii noastre de masă, încât o acceptam fără o pune la îndoială. Prin presiunea mass-mediei şi a educaţiei de masă, această ideologie şi-a şlefuit caracterul fundamentalist, transformându-se în dogmă, iar punerea ei la îndoială este răsplătită cu zâmbete ironice, denigrare aducând după sine riscul cenzurii profesionale şi daune carierei celui în cauză (prin încadrarea în categoria neo-marxistilor, neo-comuniştilor sau anarhiştilor), în cele mai multe instituţii economice, guvernamentale şi academice. 

Elemente ale acestei ideologii le găsim pretutindeni în jurul noastru, în societatea în care trăim şi ele joacă un rol profund nociv în formularea a aproape fiecărui aspect al politicii guvernelor noastre.

David C. Korten (David C. Korten – Corporaţiile conduc lumea) aminteşte că în opinia noilor propagandişti ai neo-liberalismului, „reminiscenţele ideologilor marxisti au ieşit acum din scenă, apologeţii acestei ideologii extremiste caută să închidă discuţia, proclamând inevitabilitatea forţelor istorice în favoarea cauzei lor. Ei ne spun că o piaţă mondială liberă, care să lase deciziile referitoare la distribuirea resurselor în seama marilor corporaţii este inevitabilă şi că am face mai bine sa ne concentrăm asupra învăţării modului cum trebuie să ne adaptăm noilor reguli ale jocului. Ei ne previn că cei care vor da înapoi şi nu vor intra in joc vor fi excluşi de la compensaţiile ce vor reveni doar celor care consimt”. 

Astfel, problema viitorului – după cum spun Hans – Peter Martin şi Harald Schumannse reduce la una de tipul “to have lunch or to be lunch”, a avea mâncare sau a fi mâncat. (Hans–Peter Martin, Harald Schumann – Capcana globalizării: atac la democraţie şi bunăstare, Editura Economică, 1999) 

Noua dogmă economică nou creată a fost îmbrăţişată fără discernământ de lumea întreagă cu fervoarea unei credinţe religioase. Cu siguranţă, în lumea în care trăim, credinţa că un PIB mai mare va aduce cu siguranţă o viaţă mai bună este poate mai adânc înrădăcinată decât multe din fundamentele unor religii. Banii sunt singurul criteriu demn de luat în calcul, iar casta preoţiei a „religiei” nou formate este constituită din economiştii care justifică permanent practica sa de promovare a unor politici care adâncesc pretutindeni dezastrul social şi ecologic. După cum spune sociologul australian Michael Pusey, economia a fost redusă la un « scut ideologic împotriva introspecţiei inteligente şi a responsabilităţii civice » şi în cele mai multe universităţi a insuflat studiului economic un element puternic de indoctrinare ideologică. 

Dar aspectul cel mai periculos al acestei ideologii este, pe lângă înjosirea valorilor spiritului uman, acela că ea restructurează instituţiile guvernamentale în moduri care fac din ce în ce mai dificilă rezolvarea unor probleme fundamentale a societăţii, distorsionând scopurile care trebuie urmărite pentru ridicarea calităţii vieţii în general şi promovând paradigme aberante, cum ar fi aceea a „profitului cu orice preţ”. 

Revenind la prima lecţie de economie în care am aflat că ştiinţa economică are rolul de a găsi cea mai eficientă modalitate de a satisface în mod optim trebuinţele economice (nevoile oamenilor) prin folosirea cât mai eficientă a resurselor limitate de care dispunem, nu putem să nu observăm că de aici şi până la presupunerile făcute pentru crearea acestei teorii este o cale lungă care a fost străbătută însă, printr-o simplă trăsătură de condei. În loc să se concentreze asupra scopului pentru care a fost creată (satisfacerea optimă a trebuinţelor economice), teoria economică actuală urmăreşte mai degrabă scopuri politice, decât pragmatice, cum ar fi: creşterea profitului, promovarea globalizării capitalului, creşterea produsul intern brut, a consumului, etc. Scopul iniţial a fost deturnat către anumite mijloace de obţinere a acestuia, aparent fără intenţie, dar dacă vom studia şi înţelege mai bine aceste „noi scopuri” induse societăţii în ansamblu vom vedea şi cui servesc acestea. Întrebarea „qui prodest?” ar trebui sa fie cheia înţelegerii acestor fenomene. Este relativ simplu de văzut că toată această ideologie economică are doar un caracter justificativ al unei stări de fapt: acumularea din ce în ce mai accelerată a prosperităţii globale în mâinile unei elite dominante. 

Cele mai dese acuze aduse celor care atrag atenţia asupra acestor probleme fundamentale şi asupra dezvoltării economice ilogice provin tocmai din partea celor care nu fac nici cel mai mic efort de înţelegere a situaţiei. Aceştia sunt aşa numitele cozi de topor sau idioţi utili, folosiţi de cei care au cu prisosinţă interesul de a menţine o astfel de stare de fapt. Mulţumiţi cu dulcele trai conferit de apa curentă, maşina cumpărată cu împrumut de la bancă şi posibilitatea de a-şi face comod cumpărăturile de la supermarket, aceştia văd aceste semnale ca ameninţări directe la luxul lor personal. Psihologic vorbind, în mod inconştient ei simt, nu că aceste lucruri ar fi nemeritate, ci că ele s-ar cuveni cu mult mai multor oameni, dar teama de a nu pierde ceea ce cu greu au obţinut îi face să-şi astupe urechile, devenind insensibili la orice idee care atentează la paradigma lor dobândită – nu în mod natural – ci prin educaţie. Ceea ce ei nu înţeleg însă, este faptul că paradigma economică actuală nu provine dintr-o lege naturală sau morală, ci din contra, chiar atentează la bunul nostru simţ, la toate legile morale sau naturale cunoscute. Persistenţa în această paradigmă economică greşită provine din teamă, nu din necesitate, aşa cum ar fi normal şi firesc. 

Pentru a nu fi înţeles greşit, mesajul care se vrea transmis nu este unul de natură neo-marxistă sau socialistă. În ciuda tuturor celor transmise anterior, oamenii nu sunt creaţi egali. Nu dispun de aceleaşi calităţi fizice sau intelectuale, nu au dispus sau nu dispun de acelaşi tip de educaţie, nu au avut norocul sau ghinionul să beneficieze de îndrumarea aceloraşi dascăli, nu sunt loviţi în aceeaşi măsură de ghinioane sau noroc. Nu sunt animaţi de aceleaşi idealuri, nu dispun de aceeaşi energie pe care să o canalizeze în atingerea acestora. Nu îşi doresc aceleaşi lucruri, nu cred în aceleaşi idealuri, nu dispun de aceeaşi compasiune pentru semenii lor, şi aşa mai departe. De aceea, nici beneficiile economice nu trebuie să fie egale pentru toată lumea. Egalizarea şi nivelarea aceasta a societăţii ar avea efecte cumplite, iar experienţa comunismului totalitar din secolul trecut este cel mai bun exemplu în acest sens. 

Din toate acestea rezultă că diferenţa dintre ce ar trebui să fie economia şi ceea ce a ajuns în ziua de azi, este o distanţă colosală !!!

Silviu Pricope

Sursa :  http://silviupricope.wordpress.com/2012/10/10/ce-ar-trebui-sa-fie-si-nu-este-teoria-economica-actuala-partea-ii/ 

Manifest al Mişcării Dacia

Am văzut că mulţi vor un MANIFEST AL MIŞCĂRII DACIA pentru a-l distribui. Pe lângă materialele de la FIŞIERE, vă propun „ceva de ultimă oră” ! Tocmai am primit de la un ANONIM un manifest în versuri !?!? … rezultă că respectivul, este fără îndoială un bun cunoscător al Principiilor şi Obiectivelor noastre !!! Am fost autorizat de asemenea să permit „completarea” cu noi versuri, bineînţeles legate de Principiile şi Obiectivele mişcării şi fără „asumare de paternitate” … va fi o OPERĂ COLECTIVĂ , că doar avem printre Obiective… OPEN SOURCE !!! Suntem astfel şi prima mişcare politică ce are un PROGRAM nu numai UNIC , ci şi … VERSIFICAT ! Eu nu sunt un „om de litere” şi nu mă voi exprima în legătură cu „valoarea literară”, dar ideea mi se pare … excelentă ! Pe parcurs, invităm pe cei „cu patalama” să „finalizeze” … PROGRAMUL !!!

Dragii mei compatrioţi,
Noi vrem MUNCĂ PENTRU TOŢI !
Unii vor sări în sus,
Că-i ceva ce s-a mai spus !?

Comuniştii bunăoară,
Chiar dacă străini de ţară,
Au adus din Răsărit,
Seminţe ce-au răsădit.

Toate bune şi frumoase,
Dacă nu ar fi rupt oase !?
Oase de intelectuali,
De burgheji şi … proletari.

De ţărani, ce să mai zic,
Tot neamul, mare şi mic,
În colhoz de nu intrau,
La Canal îi trimiteau !

Când gândeşti la aşa treabă,
Normal că unu se-ntreabă :
Ăştia oare ce doresc
Vărsând sânge românesc ?

Când pe tancuri au venit
Provenind din Răsărit,
Ne-au promis marea cu sarea
Şi-ncepură… deportarea ?

Aveam multipartidism
Şi un copilandru rege,
Şi ne-au dus spre comunism,
Complici la fărădelege !?

Noi speram cu toţii-n ei,
Dar s-au dovedit … mişei.
La fel ca americanii
Aşteptaţi în munţi cu anii !?

Iată însă dragii mei,
Că noi nu suntem ca ei !
Noi vrem MUNCĂ PENTRU TOŢI
Fără credit pentru hoţi !

Vrem o PARADIGMĂ NOUĂ
Când ceilalţi se fac că plouă.
Vrem bază pe COMPETENŢĂ,
Iar ceilalţi pe delincvenţă !?

Vrem cu Moldova UNIRE,
O reală înfrăţire
Într-o ţară cu vechi nume,
Cel al DACIEI străbune.

Cu vecinii, PACE vrem !
Doar un lucru noi cerem :
Aşa cum au toţi ceilalţi,
DREPTURI pentru-ai noştri FRAŢI !

Vrem SALARII-echilibrate,
Gratis tot în SĂNĂTATE,
ŞCOALĂ gratis pentru toţi,
Puşcărie pentru HOŢI !

Vrem respect pentru NATURĂ,
Fonduri la AGRICULTURĂ,
NUCLEAR nu mai dorim,
SOARE-VÂNT să folosim !

Nu vrem LEGI din altă parte,
Nici chiar de la Bonaparte,
Căci strămoşii ne-au lăsat
LEGI BELAGINE de-urmat !

EI vor CREŞTERE, PROFIT,
Omul tot mai asuprit.
Noi îl vrem în LIBERTATE
Şi trăind cu DEMNITATE.

Cu FUTILITĂŢI ne-ocupă
Timpul nostru limitat
Iar RESURSE pentru „după”,
Fiilor nu au lăsat.

„După noi Potopul !”
„Important e scopul !”
Gândind mişeleşte
Cu vârf se plăteşte !

Suntem mulţi cei ce urzim
Fără să ne auzim
Vremurile nu sunt coapte
Şi vorbim încă în şoapte

Dar va veni ca un val
BLESTEMUL LUI DECEBAL !
Cu MIŞCAREA DACIA,
Curăţi-vom Patria !

N-o să fie VIOLENŢĂ,
Ci o mare CONVERGENŢĂ.
Căci noi vă propunem vouă
Altă PARADIGMĂ, nouă !

Herodot spunea în veac
Despre GEŢI că-s renumiţi
Şi erau din Neamul Trac,
Cei mai VITEJI ŞI CINSTIŢI !

BUREBISTA ne veghează !
DECEBAL, nu este mort !
Ei ne vor cu mintea trează,
În CARPATICUL LOR FORT !

„Mişcarea Dacia” şi… CREŞTEREA NESUSTENABILĂ

În documentele Mişcării Dacia se pomeneşte despre NECESITATEA UNEI DEZVOLTĂRI SUSTENABILE, ca parte esenţială a NOII PARADIGME SOCIO-ECONOMICE.

Iată un documentar avându-l ca protagonist pe Dr. Albert Bartlett (http://en.wikipedia.org/wiki/Albert_Bartlett ), despre anacronismul TEORIEI CREŞTERII pe care se bazează Sistemul.

Datoriile imense acumulate de state, nu pot fi onorate, fără o CREŞTERE CONTINUĂ, care se demonstrează NESUSTENABILĂ, conducând la concluzia logică : SISTEMUL ESTE MORT !!!

Vizionând aceste episoade, poate mai pricepe cineva ce zicem noi !?… că om fi noi consideraţi UTOPIŞTI, dar nu suntem… PROŞTI !!!