Dacia Iluministă

… „istorie adevărată” este un anonim, care combate denigratorii Dacismului, foarte bine argumentat. Iată o selecţie din postările sale… „între duşmani” :

„Nu vreau să cad în mreaja dulce-amăruie a înflăcărării dacomanilor sau în marasmul lânced al latiniştilor. Dacă vrem să aflăm adevărul, nu trebuie să punem accent pe anumite amănunte ale problemei şi să le omitem deliberat pe celelalte. Basilica Sant’ Apollinare Nuovo din Ravenna, provincia Emilia-Romagna, e fără îndoială una din cele mai impunătoare şi bine conservate monumente ale antichităţii. Ea se află în Italia, pe teritoriul vechiului Imperiu Roman, dar nu are lagătură cu acesta. Construcţia ei a avut loc în perioada dominaţiei gote în peninsula Italică, sub domnia lui Theodoric cel Mare. Citez: “Magii poarta costume ale unor nobili persani iar forma bonetei lor nu are absolut nici o legatura cu dacii.”. Această axiomă cu pretenţie de adevăr absolut este mai mult decît răutăcioasă. Goţii nu au venit din Persia, ci prin Dacia. Ei nu au luat legătură cu perşii, ci cu dacii. Ei nu cunoşteau portul perşilor, ci pe al dacilor. Să-şi fi imaginat ei cum ar fi arătat o bonetă persană, sau au reprodus una de dac, cu care erau dealtfel familiari !? În fotografia prezentată pe blog, informaţia e trunchiată. În ea sînt înfăţişaţi doar cei trei magi. Amănuntul care face diferenţa nu ni se arată. În spatele magilor care aduc daruri, se află mironosiţele. Ele, ca să păstrez logica autorului blogului, nu poartă costume tradiţionale romane, italice sau persane, iar asemănarea cu maramele şi portul ţărnesc românesc nu are absolut nici o legatura, fiind absolut întîmplătoare. Vezi imaginea aici :

Portul înseamnă identitate culturală. Portul înseamnă continuitate. Este flatant pentru ţărăncuţele de astăzi să afle că ele sînt păstrătoarele unei tradiţii milenare care, de fapt, este un kitsch ieftin al unei mode domneşti vremelnice. Probabil stră-străbunicile noastre dădeau mai bine cu sapa ştiindu-se îmbrăcate ca nişte mici domniţe

………………………………….

La adresa http://cimec.wordpress.com/tag/muzeul-romanatiului/ e un exemplu milenar de port popular care arată o continuitate în spaţiul Carpatin. Ni se spune că civilizaţia paşnică şi egalitaristă a neoliticului a dispărut fără a lăsa urme materiale şi lingvistice. Depinde de noi dacă vrem să ne lăsăm îndoctrinaţi în continuare sau să încercăm să găsim adevăratele urme ale identităţii noastre!

…………………………………

Este trist să vedem istoria naţională scrisă de cărturari străini. Dar acesta este adevărul. Ştim despre daci şi geţi din surse romane şi greceşti. Dacă strămoşii noştrii foloseau scrisul pe tăbliţe de lemn, piei de animale sau alte suporturi perisabile, sînt puţine şanse să găsim în viitor ceva. Piatra, metalele neferoase şi lutul ars sînt ideale pentru mesajele care răzbesc prin milenii. Deşi existau cioplitori în piatră, artizani în aur, argint şi olari iscusiţi, nici unii, nici ceilalţi nu au lăsat nimic scris. E foarte probabil ca, pe teritoriul locuit de daco-geţi, scrisul să fie necunoscut sau interzis ca practică. Nu avem astfel acces la o sursă directă. Practic, nu ştim nici ce fel de limbă vorbeau. Dar sîntem învăţaţi că limba şi portul lor a dispărut. Aceasta este dată ca o certitudine. Dacă sînt jefuit de un individ cu cagulă, cum reuşesc să-l identific la poliţie dintr-un grup de suspecţi? Dacă nu ştim nici un cuvînt în limba dacilor, cum sîntem siguri de dispariţia ei? Toate popoarele care au trecut sau rămas peste Carpaţi au lăsat urme lingvistice şi vestimentare. A existat o vreme a grecismelor, latinismelor, slavismelor, maghiarismelor, turcismelor etc. Inclusiv astăzi, limba noastră este asaltată de termeni de origine englezească. Timpul a sedimentat şi debarasat balastul. Timpul a impus sau exclus cuvinte, dar nu o limbă şi un port întreg! Aria de răspîndire a căciulilor asemănătoare pileusului purtat de daci, este mai mare de şase mii de km în diametru. Impresionant! O arie care putea fi străbătută de populaţiile migratoare de păstori. Asemănarea portului dintre aceşti păstori nu este întîmplătoare. Şi nu este singura. Există şi o asemănare lingvistică. Trecem prea uşor peste istoria neoliticului european care începe în zona Balcano-Danubiano-Carpatică. Apariţia agriculturii europene este legată de acest spaţiu. Explozia demografică şi migrarea către teritoriile ocupate de vînătorii-culegătorii sporadici care populau continentul la acea dată are legătură cu acest spaţiu. Nu avem mărturii lingvistice de acum şapte mii de ani. Dar avem această probă a timpului, care este judecătorul suprem în comparaţie cu grămăticii cancelariilor străine care ne povăţuiesc că vorbim un arlechino lingvistic moştenit de la toţi vîntură-lume care s-au perindat peste Carpaţi, care spune că românescul apă se regăseşte în persanul âb [ اب ] şi sanscritul aapa [ आप ]. Evident, pentru un latinist este mult mai simplu să spună că au transformat un schimonosit aqua, iar limba şi portul strămoşilor a fost dat uitării de o populaţie isterizată de a asimila cît mai mult şi cît mai repede din preţioasa civilizaţie romană. Urmăriţi aşa-zisa romanizare care a avut loc în Peninsula Italică. Dacă nu ar fi limba italiană literară, iar fiacare italian ar vorbi pe dialectul lui, nu s-ar înţelege unii cu alţii! Este identic cu încercarea de a înţelege un aromîn ce spune pe limba lui. E imposibil! În schimb, graiurile vorbite în jurul Carpaţilor nu sînt dialecte, ci regionalisme, ceea ce face ca un oltean să se poate înţelege lesne cu un moldovean fără a fi nevoie să se vorbească în limba literară. Această omogenitate arată o continuitate lingvistică mult mai mare de două milenii. Despre originea germanică a goţilor nu ne vorbesc sursele contemporane lor, ci un manuscris medieval găsit de călugări germani pe teritoriu german. Cît este istorie adevărată, cît este istorie falsificată? Eu nu ştiu ce limbă vorbeau goţii, dar Jordanes, got de origine, scrie în Getica despre originea comună a goţilor şi geţilor. Pentru cărturarii germani, bineînţeles, Jordanes nu ştia ce spune, dar cum explică ei dispariţia geţilor odată cu apariţia goţilor şi inexistenţa urmelor lingvistice germanice în teritoriile stăpînite de ei?”