Vă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
„Liga pentru Libertatea Nimenilor” (L.L.N.) – Poveşti (2)
FRANGULEA GEIAR
Frangulea Geiar se opri în faţa şefului de secţie şi cu o faţă răvăşită îi spuse că viaţa sa e în pericol şi că numai Poliţia îl poate apăra. Şeful de secţie îl îndemnă să se calmeze şi să explice despre ce este vorba, rugând-o pe frumoasa Urdea să fie părtaşă, având el o bănuială că există o legătură între cele două cazuri.
Frangulea Geiar e centru înaintaş în echipa naţională de fotbal şi joacă la actuala echipă campioană cu un contract milionar în euro. E considerat printre cei mai talentaţi tricolori şi e curtat de mari cluburi europene. Se mândreşte că el nu pleacă din ţară, deşi gurile rele spuneau că e dificil pentru el să se descurce într-o ţară străină, de dată ce până şi pentru declaraţiile post-partidă în limba strămoşească angajase un doctorand în litere să-i facă fiţuici.
Chiar pe 11.11.2017 avusese loc o întâlnire din cadrul grupei preliminare de calificare la Campionatul European împotriva Luxemburgului, terminată surprinzător cu victoria adversarilor, cu un autogol în ultimul minut de joc. Exact de la această partidă îşi începu Geiar povestirea. Toată ţara văzuse la televizor ceea ce nu se mai văzuse la o partidă de fotbal. Chiar la fluierul de începere, de pe tribuna principală se desfăşură un banner pe care era scris: „DERBEDEI CARE CÂŞTIGĂ MILIOANE PE LUNĂ CA SĂ DEA CU PICIORUL ÎNTR-O BĂŞICĂ, ÎN VREME CE COMPETENŢII MUNCESC TOATĂ VIAŢA PENTRU O AŞA SUMĂ !?!? – L.L.N. -” La început s-a făcut o linişte mormântală în tribune, după care s-a pornit un zumzet din ce în ce mai viguros. În vreme ce poliţiştii constatau că bannerul se desfăşurase printr-un mecanism dirijat de la distanţă, din ce în ce mai mulţi spectatori părăseau tribunele, spre stupefacţia galeriilor „Câinii din Ferentari” şi „Tifoşii din Voluntari”, rămase curând stăpâne pe stadion. Antrenorul francez al naţionalei, plătit regeşte de FRF, declara după meci că moralul jucătorilor a fost grav afectat de acest comportament „nepatriotic”, de unde şi rezultatul nefavorabil.
Imediat după partidă Geiar s-a strecurat din vestiar spre garajul unde tronau maşinile care mai de care mai bengoase ale tricolorilor şi trepăduşilor din ambientul „sportului rege”. Nu mică îi fu surpriza, când constată că toate erau scrijelate cu fel de fel de mesaje dispreţuitoare şi cu cauciucurile la pământ. Chemă un taxi, deoarece trebuia să ajungă neapărat la restaurantul „V.I.P.” unde avea întâlnire cu celebra show-girl Miţa Bocca. Surprizele continuară şi cu taximetristul, care-i ceru 1000 de lei pentru cursă. La nedumerirea lui Geiar, acesta îi spuse că „fiecare ar trebui să plătească după cât are, ci nu egal”. Înjurându-l, îi aruncă un sutar pe geam şi intră degrabă în restaurant. La acea oră era deja plin ochi cu toată hipsterimea bucureşteană, iar siliconata Miţa era deja în separeul rezervat din timp. Ospătarul apăru imediat pentru a lua comanda, după care dispăru grăbit spre bucătărie, de unde nici după o jumate de oră nu mai reapăru. Geiar fluieră în cele din urmă după şeful de sală şi-i ceru să-l cheme pe proprietarul pe care-l cunoştea bine, deoarece aşa ceva nu i se putea întâmpla tocmai lui. Proprietarul apăru şi aflând despre ce e vorba, îl chemă pe ospătarul neglijent pentru a-l mustra. Acesta însă, spre surpriza celor prezenţi, dar şi a celor din jur, îşi scoase fracul şi anunţă solemn că el nu mai serveşte bogaţi. Patronul restaurantului rămase cu gura căscată şi falca îi căzu de tot în momentul în care toţi chelnerii şi bucătarii se indreptară spre uşă spunând acelaşi lucru: „noi nu mai servim bogaţi” şi punând pe mese fiţuici cu „Liga pentru Eliberarea Nimenilor”. Ieşit din local uluit de cele întâmplate, ochii îi căzură pe un panou publicitar unde chiar el zâmbea precum Clark Gable, cu un tub de o cunoscută pastă de dinţi în mână, care fusese acoperit cu litere groase: PLĂTIT GRAS PENTRU PUBLICITATE MINCINOASĂ – L.L.N –
Se dezmetici doar în momentul în care 11 tineri cu măşti de Carnaval făcură o horă în jurul său, arătându-şi tricourile pe care erau mesajele „eşti ignorant”, „eşti super-plătit”, „la muncă!”, „de foame, competenţii pleacă din ţară”, „doctori nu mai avem, dar avem fotbalişti!?”, „la oi cu voi!”, „valoarea ta e non-valoare”, „Mingea şi Televizorul, au îmbolnăvit poporul!”, „construim catedrale şi stadioane”, „fără sport pe bani!”, „fără pariuri sportive şi jocuri de noroc!”. Dispărură tot aşa de rapid după cum apărură, împrştiind fiţuici cu „Liga pentru Libertatea Nimenilor”, lăsând lumea ce se adunase curioasă, efectiv cu gurile căscate. Un val de vociferări începu treptat, astfel că Geiar o rupse la fugă şi se adăposti în secţia de poliţie nr. 13, unde şi acum îi tremurau picioarele. Tocmai terminase de povestit, când plutonierul Vasile intră val-vârtej în biroul şefului de secţie spunând: „Ai auzit şefu’ ce-a păţit omul de afaceri Flocea Izmenescu chiar în fabrică la el?”
(va urma)
„Liga pentru Libertatea Nimenilor” (L.L.N) – Poveşti (1)
URDEA PLEAŞCA
Urdea Pleaşca este o membră de seamă a partidului Partidului Liberal Moderat (PLM), care se bucură de mare popularitate, în special datorită fizicului superb cu care încântă „majoritatea democratică”, chiar dacă a ajuns „pe val” trecând prin paturile unor bulibaşi, ale unor baroni locali, iar mai apoi prin unele „de nivel naţional”. A ajuns astfel până în Parlamentul ţării şi bineînţeles, pe paginile jurnalelor naţionale şi pe toate posturile de televiziune. Nu s-a mulţumit ca Cicciolina să-şi reprezinte „bresla”, ci s-a metamorfozat într-o adevărată Maica Tereza la un pas de a deveni „mireasa lui Isus”. Totul părea să decurgă de parcă se căcase în scăldătoare şi nu mică fu mirarea poliţiştilor de la Secţia a 13-a, când aceasta se prezentă să denunţe un şir de agresiuni la care fusese supusă în ultima vreme. cerând o protecţie suplimentară, deoarece cei 2 spp-işti nu făceau faţă situaţiilor. Şeful secţiei o rugă să pună pe hârtie episoadele respective, promiţând că va lua măsurile ce se impun. Iată ce declară frumoasa parlamentară:
– În ziua de miercuri 11.11.2017, în vreme ce se afla la cumpărături pe b-dul Magheru, dădu nas în nas cu un şir de 11 fete şi băieţi cu măşti de Carnaval, purtând tricouri pe care scria printre altele „eşti o curvă”, „eşti o lipitoare”, „eşti o ignorantă”, „ eşti o fufă” şi altele de care nu-şi aducea aminte, spre deosebire desigur de lumea din jur, care roia în jurul tinerilor pentru a nu pierde ceva. Sub „mesaj”, pe bluze erau tipărite trei litere: L.L.N. Brusc, tinerii împrăştiară mici fiţuici cu cuvintele: LIGA pentru LIBERTATEA NIMENILOR (L.L.N.) şi dispărură după cum apăruseră, în hohotele mulţimii ce devenea tot mai numeroasă datorită „telefonului fără fir” care se activase. Hohotele deveniră treptat vociferări, insulte şi numai intervenţia spp-iştilor o scoaseră pe frumoasa parlamentară din cercul ce se strângea tot mai mult şi mai „vocal”.
– În aceeaşi zi, în timp ce se afla în restaurantul Elita, în momentul în care i se punea pe masă primul fel de mâncare, un tânăr mascat îi scuipă gras în farfurie şi îi puse pe masă un bilet pe care scria: „schimbă farfuria, dar să ştii că de scuipat s-ar putea să nu scapi – L.L.N.”, după care dispăru spre bucătărie şi de acolo afară pe o uşă din dos. Cuprinsă de neîncredere, părăsi localul fără să mănânce. Fiindu-i foame, se opri la un Snack-Bar şi ordină un hot-dog, dar îl aruncă la primul coş de gunoi, deoarece i se păru ciudată privirea barmanului şi mai ales modul cum scotea de sub tejghea muştarul de culoare dubioasă. Sări degrabă în SUV-ul parcat pe un loc dedicat handicapaţilor şi demară în forţă urmată de maşina spp-iştilor uluiţi şi increduli. La primul semafor însă, o găleată de rahat i se revărsă pe parbriz ca din senin. Speriată de moarte, părăsi automobilul şi se aruncă disperată în maşina spp-iştilor buimăciţi, nu înainte ca senzorul de ploaie al SUV-ului să-şi facă datoria şi s-o umple de stropi urât mirositori. Ajunsă la vila personală, constată că pe zidurile înalte erau scrise aceleaşi mesaje de pe tricourile tinerilor mascaţi. Pe imensul panou publicitar care-i purta imaginea şi lozinca electorală pentru alegerile din decembrie „Cu mine în Parlament, Nimeni nu e repetent”(un apropos direct la Legea Învăţământului pe care a promovat-o în actuala legislatură), era scris cu litere de-o şchioapă… CURVĂ, iar dedesubt… L.L.N.
Şeful secţiei o asculta holbat, când în încăpere dădu buzna renumitul fotbalist Frangulea Geiar…
(va continua)
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova
Coerent cu PRINCIPIILE sale, iată punctual poziţia MIŞCĂRII DACIA faţă de alegerile prezidenţiale din 13 Noiembrie din stânga Prutului:
1. În stânga Prutului lipseşte o forţă politică REUNIONISTĂ de STÂNGA, lăsând câmp liber mancurţilor socialişti. Tinerii moldoveni reunionişti trebuie să conştientizeze MOARTEA CAPITALISMULUI şi a întregului său SET DE VALORI şi să-şi adapteze poziţiile, riscând altfel să împărtăşească soarta acestuia.
MIŞCAREA DACIA nu este nici de stânga şi nici de dreapta, ci de DEASUPRA şi militează în mod fundamental pentru OPORTUNITĂŢI EGALE PENTRU TOŢI COPIII şi în mod special pentru MERITOCRAŢIA ILUMINISTĂ (asta ca să nu fim acuzaţi de apologia Stângii). O astfel de mişcare este alternativă TUTUROR PARTIDELOR existente pe ambele maluri de Prut! Luaţi de vă „adăpaţi”!
MIŞCAREA DACIA se adresează:
Celor care simt că ceva este profund în neregulă cu lumea;
Celor care „caută ceva” fără să ştie ce caută şi fără să ştie unde să caute;
Celor care percep că omenirea a rămas fără busolă şi a pierdut drumul;
Celor cărora talentul le permite să înţeleagă;
Celor cărora voinţa le poate susţine efortul;
MIŞCAREA DACIA le poate arăta calea.
2. RUSOFOBIA nu favorizează procesul REUNIRII, deci trebuie căutat (ca întotdeauna) ECHILIBRUL GEOSTRATEGIC, deoarece „poziţiile extreme produc efecte extreme”. Celor din stânga Prutului trebuie să li se explice fundamental că interesul Rusiei faţă de ei este exclusiv GEOSTRATEGIC-MILITAR, pe când al României este bazat pe SÂNGELE COMUN. România este gata să facă SACRIFICII pentru integrare, fără ca asta să-i aducă substanţiale avantaje materiale sau geostrategice, de care o ŢARĂ BOGATĂ şi PACIFICĂ precum a noastră nu are nevoie. Asta nu înseamnă să se desconsidere influenţa rusească, ci să se instaureze o poziţie ECHILIBRATĂ. MIŞCAREA DACIA militează pentru RELAŢII BUNE cu Rusia, dar în condiţiile unui RESPECT RECIPROC, ci nu pe bază de VASALITATE. Este adevărat că acum România este vasală altora, dar tendinţele la nivel european sunt centrifuge, astfel că ÎMPREUNĂ, prin REUNIRE, putem să înfruntăm mai uşor SFIDELE de la orizontul întunecat!
FEDERAŢIA RUSĂ este azi un IMPERIU OLIGARHIC MULTIETNIC, iar în acestă realitate contrară PRINCIPIILOR MIŞCĂRII DACIA, aşteptăm din partea poporului vecin o DEŞTEPTARE precum dorim şi alor noştri şi atunci vom fi PRIETENI!
3. „Legarea” REUNIRII de ideologia LIBERALĂ sau şi mai rău, de MONARHIE, după cum procedează azi inclusiv tinerii de la Acţiunea 2012 şi Tinerii Moldovei, este o GREŞEALĂ STRATEGICĂ în contextul unei populaţii dogmatizate de bolşevici pentru multe decenii. Nu poţi cere „să vină jandarmul român” să te scape de corupţie şi să te vaieţi muiereşte că aceştia „te omoară” când ai încălcat flagrant regulile statului!?
Ideea că TINERII pot face rahatul praf este o ILUZIE SOROŞISTĂ, deoarece pentru aşa întreprindere e nevoie mai ales de ÎNŢELEPŢI, iar ÎNŢELEPCIUNEA este indisolubil legată de vârstă, experienţă, competenţă, şamd. Din păcate mulţi din tinerii reunionişti se afişează cu regi, regine, prinţese, politicieni români urâţi în propria ţară, partide şi partiduleţe, făcând DAUNE REUNIRII!?… „la loc comanda!” sau veţi da socoteală! Ţineţi cont de ce scrie pe aici şi veţi avea şi vom avea SUCCES!
Tinerilor români le lipseşte deocamdată cu desăvârşire CULTURA POLITICĂ (nu numai în stânga Prutului), ce nu se rezumă la IDEALURI, ci trebuie să înglobeze şi TACTICA, STRATEGIA, PRAGMATISMUL, DIPLOMAŢIA, INTELIGENŢA, COMPETENŢA, şamd.
4. Maia Sandu nu a propus celor din stânga Prutului niciun PROGRAM POLITIC, axându-şi propaganda exclusiv pe LUPTA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI. Ea nu pricepe că aceasta este INTRINSECĂ SISTEMULUI şi că nu poate fi eliminată decât cu DEMOLAREA acestuia!? CAPITALISMUL E MORT şi Maia Sandu nu a priceput, ba se pare că a picat în „plasa soroşistă”!? Considerăm deci că nu e o tragedie alegerea lui Dodon, mai ales că „fiecare pasăre pre limba ei piere” şi vom avea curând confirmarea. Nu poţi milita impotriva oligarhiei şi să vrei să te ancorezi unui Imperiu Oligarhic, fără să plăteşti poliţele!? Încetaţi cu protestele inutile, că riscaţi şi riscăm un Maidan, iar atunci vă va judeca Istoria, ci nu „jandarmul român”!?
VICTORIA nu trebuie să fie fulminantă, ca un foc de paie! E de MUNCĂ! Făceţi-o cu INTELIGENŢĂ şi IMPLICARE cu toţi concetăţenii voştri şi DACIA vă va mulţumi!
5. „Performanţele” actualei guvernări de la Chişinău au fost şi sunt de tot rahatul, astfel că REUNIREA este împiedicată fundamental tocmai de aceia care se manifestă (cel puţin în aparenţă) pentru INTEGRAREA EUROPEANĂ.
Pe de altă parte, guvernanţii de la Bucureşti nu sunt mai breji, împărţind RESPONSABILITATEA cu cei de pe celălalt mal de Prut pentru actualul HAOS NAŢIONAL.
6. Regiunile Transnistria şi Găgăuzia trebuiesc somate să-şi definească poziţia faţă de SUVERANITATEA STATULUI, iar în cazul că se menţin „refractare”, trebuie scoase din atenţia acestuia şi de la deciderea SOARTEI ŢĂRII, menţinându-se atenţia în teritoriul lor exclusiv pentru etnicii românii cu scopul apărării drepturilor inalienabile şi identităţii lor naţionale. Acestea se vor întoarce cu coada între picioare dacă lucrurile vor decurge în mod natural, fiind izolate din toate punctele de vedere între Ucraina şi Uniunea Europeană.
7. În procesul REUNIRII trebuiesc antrenate şi MINORITĂŢILE, cărora trebuie să li se explice că statutul lor în contextul Reglementărilor Europene este garantat şi la cel mai ridicat nivel posibil. REUNIREA trebuie făcută DE TOŢI ŞI PENTRU TOŢI, ci nu de dreapta, liberală, socialistă, etnică, şamd.!
CONCLUZIE
Omenirea este în pragul unor importante SFIDE şi numai cei INTELIGENŢI vor evita TRAUMELE!
– Nu vă pierdeţi în DETALII NESEMNIFICATIVE!
– LUPTA ANTI-SISTEM e dură, acesta beneficiind de MINŢI ÎNTUNECATE!
– Fiţi LUMINA şi vom birui!
Cum pot procura cartea/manifest „Ω NOUĂ LUME – OPORTUNITĂȚI EGALE PENTRU TOȚI COPIII”?

1. Expediere prin curierat. Doritorii pot trimite o solicitare pe emailul obladuire@miscareadacia.ro;
2. Librăria Glissando Bacău (deocamdată);
3. Editura Vicovia;
3. Direct de la unul dintre autori.
Lansarea la Ploieştiul FALANSTERULUI DE LA SCĂIENI şi a primei REPUBLICI a MANIFESTULUI MIŞCĂRII DACIA
Celor care simt că ceva este profund în neregulă
cu lumea;
Celor care „caută ceva” fără să ştie ce caută şi
fără să ştie unde să caute;
Celor care percep că omenirea a rămas fără
busolă şi a pierdut drumul;
Celor cărora talentul le permite să înţeleagă;
Celor cărora voinţa le poate susţine efortul;
MIŞCAREA DACIA le poate arăta calea.















