Vă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Care e explicaţia?
Suntem martorii unei exacerbări a IPOCRIZIEI SISTEMULUI, care pe de-o parte STIMULEAZĂ CONFLICTELE conform STRATEGIEI TENSIUNII, iar pe de alta manifestă SENTIMENTE DE COMPASIUNE pentru chiar VICTIMELE lor!?!?
EXPLICAŢIA FENOMENULUI MIGRATOR este însă deosebit de simplă şi cu toate astea, puţini sunt capabili s-o priceapă!?
SISTEMUL are nevoie de CREŞTERE pentru conservarea PARADIGMEI, chiar dacă este evident că este NESUSTENABILĂ din toate punctele de vedere!?!?
Fără CREŞTERE, totul se dărâmă ca un castel de cărţi de joc!!!
Cum CAPITALURILE au luat drumul spre ŢĂRILE EMERGENTE şi cum acestea au deposedat treptat occidentul de KNOW-HOW, utilizând şi O MÂNĂ DE LUCRU IEFTINĂ, occidentul „se coboară la standardele acestora” şi mizează pe MÂNA DE LUCRU IEFTINĂ oferită (şi) de sirienii scăpaţi de urgia războiului. Deja CEO de la Mercedes a programat o „vizită de selecţie” în lagărele unde sunt cazaţi aceştia!?… vrea ca Mercedesul să coste puţin… fără a se gândi la NEMŢII ce-şi vor pierde astfel slujbele!?!?
SISTEMUL este într-o CRIZĂ din ce în ce mai profundă, iar SOLUŢIILE DE IEŞIRE sunt din ce în ce mai ABERANTE!
MIŞCAREA DACIA este SINGURA MIŞCARE POLITICĂ ce-şi propune ca PRINCIPIU de bază DESCREŞTEREA FERICITĂ, adică o descreştere care să nu afecteze nivelul de WELFARE şi care să se materializeze prin ELIMINAREA ACTIVITĂŢILOR OMENEŞTI FĂRĂ APORT SOCIAL, care reprezintă după opinia unor cercetători serioşi, circa 75% din total!?
Cine cunoaşte materialele de la MIŞCAREA DACIA, ştie că vorbim de ani de zile de aceste IDEI, fiind singurii CONŞTIENŢI de PRĂPASTIA în care stă să ne arunce CONDUCEREA OCULTĂ MONDIALISTĂ!
DESCREŞTEREA FERICITĂ capătă o tot mai importantă APROFUNDARE ŞTIINŢIFICĂ ŞI FILOSOFICĂ, iar MIŞCAREA DACIA a propus diverse MATERIALE DE SUSŢINERE IDEOLOGICĂ. Nu mai puţin decât zilele acestea am dat spaţiu filosofilor DIEGO FUSARO şi SERGE LATOUCHE (materialul este în italiană):
MIŞCAREA DACIA atrage atenţia OPINIEI PUBLICE să nu se mai lase antrenate în CONFLICTE FUTILE, deoarece acestea sunt create şi întreţinute de SISTEM cu scop de DIVERSIUNE!!!
ADEVĂRATUL DUŞMAN este SISTEMUL, iar pentru demolarea acestuia este necesară o FORŢĂ POLITICĂ PUTERNICĂ, aşa cum intenţionează să producă MIŞCAREA DACIA, unde principalul atribut să fie COMPETENŢA, ci nu POPULISMUL unor concepturi golite de conţinut precum RELIGII, LIBERALISM, SOCIAL-DEMOCRAŢIE, MONARHISM, GLOBALIZAREE, LIBERTATE, NON-VALORI, CAPITALISM, PROFIT, CONSUMERISM, etc. (vezi DENUNŢURILE de la MIŞCAREA DACIA).
TREZIŢI-VĂ până nu e prea târziu şi nu vom fi antrenaţi cu toţii în SCENARII APOCALIPTICE ce se pot încheia chiar cu EXTINCŢIA SPECIEI, deoarece OCULTA MONDIALĂ PSIHOPATICĂ este în stare de aşa ceva!… că de-aia e PSIHOPATICĂ!!!
Un pic de GEOGRAFIE, dar şi… GEOPOLITICĂ
Trăim în plină DEMOCRAŢIE, în ciuda unor păreri contrare MAJORITARE!?
Pulimea şi pizdimea care reprezintă MAJORITATEA DEMOCRATICĂ la nivel global (nu numai naţional cum greşit cred unii), decide soarta, inclusiv a oamenilor DEŞTEPTAŢI!?!?
Urmăresc cu interes evoluţia EXODULUI ÎN MASĂ DIN AFRICA ŞI ORIENTUL APROPIAT şi nu am găsit pe nimeni care să se întrebe: DE CE VIN ĂŞTIA PRIN UNGARIA???
Dacă eu aş fi un NAŢIONALIST ŞOVIN, m-aş bucura de RĂUL ALTORA, dar eu nu sunt aşa, iar MIŞCAREA DACIA va avea această orientare, ori o voi părăsi, după a o fi fondat!?
Cine cunoaşte un pic de GEOGRAFIE, dar şi GEOPOLITICĂ, poate observa că „DRUMUL CEL MAI SCURT ŞI LESNICIOS CĂTRE NORDUL EUROPEI”, unde declară toţi CLANDESTINII că vor să meargă, trece prin BOSNIA, CROAŢIA, SLOVENIA, AUSTRIA, GERMANIA, deoarece particularităţile de relief, vegetaţie, grănicerat, religie „de suport”, distanţe kilometrice, etc. sunt mult mai favorabile decât prin Ungaria!?!?!?
De ce nu se întreabă nimeni DE CE???
Vă spun eu: pentru că UNGARIA e „OAIA NEAGRĂ” în acest moment, iar postarea de mai jos e proba!!!
În final, celor care se dau de ceasul morţii, că cei care condamnă exodul ar fi necreştini, dobitoci, xenofobi, inumani, etc., le spun că AU DREPTATE… PARŢIAL!
Asta, deoarece niciunul nu vorbeşte încă şi nu DENUNŢĂ, ceea ce este CAUZA, limitându-se a evoca doar EFECTELE!?
Am citit INSULTELE unui JURNALIST, dar pe mine nu mă păcăleşte: dacă e JURNALIST şi dacă-i mai vedem moaca în televiziuni, chiar spunând şi chestii de bun simţ (că trebuie s-o facă pentru AUDIENŢĂ), se datorează faptului că e o SLUGĂ A SISTEMULUI!!!
SISTEMUL, după ce a ORGANIZAT „REVOLUŢII”, „PRIMĂVERI”, „EXPORTURI DE DEMOCRAŢIE”, „CIVILIZĂRI”, „CREŞTINĂRI”, etc. (a se citi NEOCOLONIALISM), ne aruncă nouă, SCLAVILOR săi, RESPONSABILITATEA ACŢIUNILOR SALE OCULTE!!!
RESPONSABILITATEA ACTUALEI SITUAŢII este a SISTEMULUI SCLAVAGIST NEOCOLONIALIST şi trebuie ca acesta să fie DEMOLAT!
Orice altă cale, ne va duce la ACEEAŞI MĂRIE CU ALTĂ PĂLĂRIE!… iată de ce MIŞCAREA DACIA nu are nimic de-a face cu NIMENI! Deoarece numai la noi SE GÂNDEŞTE ASTFEL!!!
O NOUĂ LUME E POSIBILĂ!… dar dacă pulimea şi pizdimea DOARME, va suporta consecinţele!?!?
Voi reveni cu o postare mai pe larg, pentru a explica CUI PRODEST …
Tags: clandestini, Democraţie, exod, jurnalişti, manipulare, O NOUĂ LUME, oculta mondială, războaie, Sistem, Ungaria
SURPRIZĂ DE PROPORŢII ÎN GRECIA!!!
Trebuie să recunosc faptul că nu aş fi pariat nici un ban pe victoria lui OXI la Referendumul din Grecia!
REALITATEA este insă aceasta: grecii erau atât de disperaţi şi atât de mulţi, cât eu nu am putut percepe!?
Victoria fără drept de apel a OXI, este de fapt un vot de blam pentru actuala PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ, nu numai împotriva politicii de austeritate a TROICII (Merkel-BCE-FMI), deoarece CONSECINŢELE vor fi substanţiale şi se vor succeda într-o adevărată SPIRALĂ DEGENERATIVĂ PENTRU SISTEM!
În vreme ce SISTEMUL promite deja să rediscute cu Grecia despre REEŞALONAREA DATORIEI SUVERANE, aceasta are în vedere REDIMENSIONAREA DRASTICĂ a acesteia!?
Care va fi consecinţa?
Se vor trezi şi alte ţări victime ale SISTEMULUI FINANCIARO-BANCAR GLOBALIZAT şi vor porni pe calea Greciei, iar de data asta nu se vor mulţumi în final cu REDIMENSIONAREA DEBITULUI SUVERNAN, ci vor cere ELIMINAREA TOTALĂ, deci SFÂRŞITUL ACTUALULUI SISTEM FINANCIARO-BANCAR!
Acesta este un scenariu posibil azi, dar viitorul este imprevizibil în actuala situaţie mult mai fluidă decât se poate imagina!?
Un lucru e sigur: SISTEMUL a „plusat” pe seama Greciei şi este foarte probabil să implodeze tocmai ca urmare a acţiunii sale!?!?
Un alt lucru e sigur: Grecia a pus dinamită la bazele SISTEMULUI şi urmează să vedem REACŢIA acestuia, care nu va întârzia!?
Alternativa ieşirii Greciei din Euro, sau chiar din UE, ar deschide porţile BRICS şi nu cred că aşa ceva va fi permis!
… un Maidan ceva???
… nişte primăveri autumnale???
… ceva generali globalişti???
Om trăi şi om vedea!?
Cert este că SISTEMUL „ia apă peste tot” şi la sfârşit, tot se va scufunda!!!
MIŞCAREA DACIA militează fără doar şi poate ANTI-SISTEM, deci suntem în tabăra justă!
BRAVO GRECIA!!!
O altă UNIUNE EUROPEANĂ este posibilă!!!
O ALTĂ LUME E POSIBILĂ!!!
ULTIMATIMUL URSS din 26 Iunie 1940
„
Lecturarea atentă a acestui document impune câteva aprecieri de ordin istoric:
1. Între Basarabia şi Ucraina nu a existat nicio legătură istorică sau de sânge. În 1918, ca şi astăzi, populaţia majoritară a Basarabiei era formată din români.
2. Basarabia nu a fost „desfăcută” de România ci ea s-a alăturat patriei mame în mod firesc şi democratic prin decizia Sfatului Ţării (27 martie/9 aprilie 1918).
3. Basarabia s-a desprins de Rusia ţaristă şi nu de URSS. Deci, Basarabia nu aparţinu-se până în 1940 Uniunii sovietice, care a fost creată de abia în 1922. Aşadar, România nu putea să „desfacă” de la URSS Basarabia pentru simplul motiv că URSS nu exista în 1918.
4. Bucovina nu a aparţinut niciodată Rusiei. Bucovina a fost răpită Moldovei de către Imperiul austriac în 1775. În 1918, acest teritoriu s-a unit cu România prin decizia organelor reprezentative ale acestei provincii. Românii erau cei mai numeroşi locuitori ai acestei regiuni. Ucrainenii nu au niciun drept istoric sau de alt fel asupra acestui teritoriu.
5. Nu URSS avea dreptul la compensaţii. România avea acest drept pentru exploatarea Basarabiei de către Rusia în intervalul 1812-1918.
6. Prin Pactul Ribbentrop-Molotov (23 august 1939) Germania nazistă a dat mână liberă Uniunii sovietice să anexeze Basarabia. Sovieticii au profitat de ocazie pentru a-şi însuşi şi nordul Bucovinei. Acest fapt l-a nemulţumit pe Hitler care s-a simţit păcălit de Stalin. În definitiv, între gangsteri nu poate exista onoare.
7. Astăzi, propaganda rusă a devenit ceva mai sofisticată. Nu se mai face vorbire despre drepturile naţiunii ucrainene asupra Basarabiei. Federaţia Rusă nu vrea să creeze drepturi pentru Ucraina independentă, cu care are numeroase litigii. Acum, se discută despre drepturile naţiunii moldoveneşti şi despre limba moldovenească. Acest argument este la fel de rizibil ca şi argumentul Basarabiei locuite de ucraineni. Republica Moldova este un stat românesc, în care populaţia majoritară este românească, iar românii din Basarabia vorbesc limba română, nu o inventată limbă moldovenească. Desigur, există numeroase grupuri minoritare a căror identitate trebuie respectată.
Autor: Prof. dr. Gheţău Gh. Florin”
DOCUMENT AL ACADEMIEI REPUBLICII MOLDOVA (fragment concluziv)
Documentele de arhivă, cercetările istoricilor din Republica Moldova şi alte ţări atestă de o manieră indubitabilă că actul din 28 iunie 1940 este o consecinţă directă a tranzacţiei sovieto-naziste din 23 august 1939 privind partajul „sferelor de influenţă” între cele două regimuri totalitare ale secolului XX.
Anexarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei a fost concepută şi realizată de comandamentul politic şi militar sovietic ca o operaţiune militară de ocupare a acestor teritorii, iar regimul terorii în masă instaurat în urma acestui act a fost unul al ocupantului şi nu al „eliberatorului” sovietic.
Prin urmare, data de 28 iunie 1940 consemnează o pagină neagră în istoria noastră. Această zi este începutul ocupaţiei sovietice, începutul unor drame şi tragedii fără precedent în trecutul nostru istoric. În numele unei pretinse „eliberări” sociale, regimul totalitar comunist instalat prin forţa baionetelor sovietice a comis crime abominabile care trebuie făcute publice şi condamnate, iar victimele regimului stalinist trebuie să fie onorate. Acesta este adevărul istoric care trebuie asumat fără ură şi părtinire, ca bază pentru o reconciliere civică profundă şi durabilă. Cunoaşterea şi asumarea adevărului istoric trebuie să consolideze societatea noastră, să contribuie la buna informare a cetăţenilor şi la calmarea spiritelor, la întărirea încrederii în argumentele ştiinţei academice.
Comisia de experţi:
Academician Andrei Eşanu, preşedinte
Membru corespondent Demir Dragnev
Dr. Ion Jarcuţchi
Dr. hab. Anatol Petrencu
Dr. Anatol Ţăranu
Dr. Gheorghe Nicolaev
Dr. Gheorghe Cojocaru
Dr. Mihai Taşcă
– text integral: http://basarabia-bucovina.info/2012/01/14/ultimatul-sovietic-din-26-iunie-1940-urmat-de-ocuparea-basarabiei-si-bucovinei/#sthash.Nf93BXEz.dpuf
Laudato si’ – Enciclica papei Francisc
MIŞCAREA DACIA a afirmat de la începuturi, adică de acum 6 ani, că militează pentru SPIRITUL OPEN-FREE SOURCE, adică nu va emite pretenţii de PROPRIETATE INTELECTUALĂ asupra IDEILOR ÎN INTEGRITATEA LOR, exprimate în materialele sale… cam cum a procedat şi RICHARD STALLMAN în domeniul său. Ca şi el (scuzaţi comparaţia, deşi poate nu e exagerată!?), MIŞCAREA DACIA a fost bălăcărită de „societatea civilă”, cu fel de fel de epitete şi insulte: extremistă, comunistoidă, fascistoidă, UTOPISTĂ, masonică, elitistă, egalitaristă, etc.
Glumind, aproape că ne căim că nu am instituit PROPRIETATE INTELECTUALĂ asupra IDEILOR noastre, deoarece în ultimul timp, tot mai mulţi NE COPIAZĂ!?!?
ÎNTREBAREA care se pune este: DE CE O FAC?… care le e INTERESUL?
MIŞCAREA DACIA este mândră că IDEILE sale încep să aibă AUDIENŢĂ, până şi în ambientul VATICANULUI CATOLIC şi al CONSTANTINOPOLULUI ORTODOX şi speră din inimă că se şi va ACŢIONA pe aceste baze.
Păi cum să nu te bucuri, când papa Francisc, împreună cu patriarhul Bartolomeu „vorbesc” aceeaşi limbă cu MIŞCAREA DACIA???… şi o fac după consultări cu diverşi clerici de pe tot Pământul, ba chiar şi cu oameni de ştiinţă precum John Schellnhuber, fondator şi director al „Potsdam Institute for Climate Impact Research” şi Carolyn Woo decan al „Mendoza College of Business”, din Universitatea nordamericană „Notre Dame”.
În enciclica LAUDATO SI’, subtitrată „ECOLOGIA INTEGRALĂ”, papa Francisc vorbeşte despre:
– Planeta noastră este azi jefuită şi maltratată în numele PROFITULUI.
– Societatea omennească este din ce în ce mai polarizată în bogaţi şi săraci, cu o tot mai accentuată diferenţiere.
– „Proprietatea privată nu este absolută, sau intangibilă”(!!!)
– Incapacitatea ONU de a stăvili SCHIMBĂRILE CLIMATICE.
– Salvarea BĂNCILOR pe seama CETĂŢENILOR este IMORALĂ.
– Avertizare asupra pericolului ARMELOR DE DISTRUGERE ÎN MASĂ.
– DEBITUL SUVERAN trebuie soluţionat.
– Statele puternice jefuiesc în toate planurile pe celelalte (NEOCOLONIALISM).
– Statele puternice sunt responsabile pentru RĂZBOAIELE, pe care le alimentează „cât mai departe de casa lor”.
– VALORILE PROMOVATE în societate sunt tot mai IMORALE.
– Trebuie să renunţăm la CREŞTERE şi să ne gândim la DESCREŞTEREA FERICITĂ, care comportă SCHIMBAREA RADICALĂ A MODULUI DE TRAI.
– samd.
Bineînţeles că s-au auzit şi voci de protest… ghici de unde? Episcopi nord-americani reproşează papei că „nu e un om de ştiinţă” pentru a emite astfel de idei!?
Li se răspunde că nici ei nu sunt!!!
Din punctul nostru de vedere, FAPTELE pe care le aşteptăm sunt foarte simple:
Aşteptăm o AFURISIRE CU NUME ŞI PRONUME a celor vizaţi, fără a fi numiţi!
Mai aşteptăm ca Vaticanul să-şi lichideze imensul patrimoniu, constituit pe aceleaşi baze cu toate patrimoniile din lume.
Aşteptăm ca papii şi clericii să nu mai binecuvânteze bombardierele şi armele, ci să-i afurisească pe PRODUCĂTORI.
Aşteptăm să fie afurisită CLASA POLITICĂ ce cultivă acest SISTEM SCLAVAGIST.
Într-un cuvânt, aşteptăm FAPTE, ci nu VORBE!… … altfel este doar IPOCRIZIE, sau poate ÎNCERCARE DE A-ŞI ÎNSUŞI IDEI PROMOVATE de adevăratele forţe ANTI-SISTEM, pentru a le bagateliza şi goli de conţinut!!!












