Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




DE CE NU ARE SUCCES „MIŞCAREA DACIA”? (1)

marzo 4th, 2017 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

 

MIŞCAREA DACIA are o „istorie” de 8 ani în care şi-a propus proiectarea unei NOI PARADIGME SOCIO-ECONOMICE, pornind de la constatarea că cea actuală frânează EVOLUŢIA SPECIEI OMENEŞTI, ba chiar o ameninţă cu EXTINCŢIA. Tot mai mulţi indivizi sesizează că „nu e bine vacii noastre”, dar puţini sunt aceia care se gândesc la „vindecare” atacând CAUZELE, majoritatea limitându-se la combaterea unor EFECTE!?… despre „majoritatea democratică” nici nu mai vorbim, deoarece este IGNORANTĂ şi deci incapabilă să producă vreo SCHIMBARE pe baza LIBERULUI ARBITRU care-i lipseşte cu desăvârşire, fiind subiectul docil al MANIPULĂRII ÎN MASĂ.
MIŞCAREA DACIA a elaborat INTUITIV de la începuturi, nişte PRINCIPII de bază pe care le-a cizelat,
le-a redefinit, le-a documentat şi le-a susţinut în timp fără a le denatura, prin DEZBATERI INTERNE şi în urma unor INFORMĂRI DIN SURSE DE MARE VALOARE, de cele mai multe ori inaccesibile publicului larg prin străduinţa SISTEMULUI „OLD WORLD ORDER” (OWO). Acesta este interesat în menţinerea status-quo-ului, adică a unui SISTEM SCLAVAGIST în care „o mână de oameni” controlează şi supune restul populaţiei. MIŞCAREA DACIA nu-şi face iluzii, cunoscând ADEVĂRUL că cca. 95% din oameni au o PERSONALITATE DE DOMINAŢI, dar mai ştie şi că TOŢI OAMENII AU O „SCÂNTEIE DIVINĂ” şi că BUNĂSTAREA INDIVIDUALĂ este strâns legată de BUNĂSTAREA COLECTIVĂ.
MIŞCAREA DACIA a priceput că Omenirea se află în pragul unei MARI SCHIMBĂRI DE PARADIGMĂ, pornind de la constatarea că actuala e NESUSTENABILĂ.
MIŞCAREA DACIA a priceput de asemenea că O
ld World Order (OWO) ştie că SISTEMUL este NESUSTENABIL şi se pregăteşte să controleze în continuare prin REDUCEREA DRASTICĂ A POPULAŢIEI, pornind de la evidenţa că PROGRESUL ŞTIINŢIFIC şi TEHNOLOGIC a redus „necesitatea de sclavi”, că RESURSELE sunt insuficiente pentru toţi şi că un număr prea mare de SCLAVI DEŞTEPTAŢI prezintă un PERICOL pentru ei. Iată de ce MIŞCAREA DACIA „a coborât în arenă”, tocmai pentru a elabora un alt „scenariu” pentru Omenire, în sintonie cu grupuri similare de pe mapamond. Acest „scenariu” este prezentat pe scurt în Manifestul „Ω NOUĂ LUME – OPORTUNITĂȚI EGALE PENTRU TOȚI COPIII” ce poate fi citit gratis aici: https://www.academia.edu/29966650/%CE%A9_NOUA_LUME.pdf
Nu avem pretenţia de a fi la „punctul omega”, dar nici nu o să manifestăm o falsă modestie, deoarece ŞTIM că acest Manifest este UNIC în spaţiul românesc şi că are o mare VALOARE INTELECTUALĂ şi UMANISTĂ având la bază PRINCIPII ILUMINISTE. Nu este uşor să contempli la 360 de grade Societatea Omenească, ba să mai şi propui un Proiect de această anvergură, dar MIŞCAREA DACIA a făcut-o! Nu a beneficiat de POPULARIZARE deşi ne-am străduit să „penetrăm” şi cu mici excepţii, nu am reuşit să atragem mai mulţi colaboratori, fiind noi limitaţi de „nivelul (sub)cultural al Fakebook-ului” unde i-am căutat în lipsă de altceva.
MIŞCAREA DACIA şi-a atins Obiectivul pentru această primă etapă: editarea Manifestului
Ω NOUĂ LUME – OPORTUNITĂȚI EGALE PENTRU TOȚI COPIII”.
În viitor, cei care-l vor adopta şi (de ce nu?) îmbunătăţi, au o „bază de pornire”… au o IDEOLOGIE ILUMINISTĂ… au un MANIFEST. Mai rămâne să se ORGANIZEZE în vederea GUVERNĂRII.
De acum, nimeni nu mai poate DETURNA sau DENATURA nimic, deoarece ESTE TOTUL SCRIS!… are deja un loc în MINTEA UNIVERSULUI
şi ar trebui să fie un motiv de mândrie pentru IDENTITATEA ROMÂNEASCĂ.
Conştienţi de valoarea Proiectului nostru,
nu ne „dezarmăm” în faţa „lipsei de interes”, deoarece ştim DE CE nu avem ADERENŢI şi ştim că această situaţie se va schimba rapid când vor fi CONJUNCTURI FAVORABILE. Dacă asta nu se va petrece, deoarece suntem într-o LUPTĂ pe care o şi putem pierde, Omenirea va suporta CONSECINŢE GRAVE… nu că o spunem noi, ci alţii mult mai DEŞTEPTAŢI ca noi!!! Oricum, chiar dacă vom pierde această LUPTĂ, RĂZBOIUL va fi câştigat în cele din urmă, deoarece EVOLUŢIA (BECOMING) este OBLIGATORIE conform LEGILOR UNIVERSALE.
Dacă RĂZBOIUL va fi pierdut, adică vom rămâne sclavii MATERIALISMULUI (BEING), OMENIREA aşa cum o cunoaştem VA DISPARE şi va apare o altă RASĂ/SPECIE pe PLANETA ALBASTRĂ care să răspundă COMANDAMENTULUI UNIVERSAL…. la voi ALEGEREA!

Până atunci, să vedem DE CE NU AVEM SUSŢINĂTORI.
Răspunsul e evident pentru noi: SUNT PRIZONIERI AI SISTEMULUI.
Iată cine sunt aceştia:


(va urma)

„Liga pentru Eliberarea Nimenilor” (L.E.N.) – Poveşti (4)

novembre 24th, 2016 No Comments   Posted in Poveşti

POLIŢIA
Şeful de la secţia a 13-a puse mâna pe telefon şi formă numărul Poliţiei Capitalei, pentru a raporta cele aflate. Nu mică îi fu uimirea când colonelul Cizmaru îi spuse că nu sunt fenomene izolate, ci par a fi manifestări bine organizate şi de mare amploare.
– David Aşchie de exemplu, director de la Banca Europeană Luterană de Investiţii în Turism (BELIT), a fost prins în centrul unei „hore” de 11 tineri mascaţi pe ale căror tricouri era scris: „Cine tipăreşte banii de hârtie cu care cumpără apoi Lumea?”, „Costul unei hârtii de 500 euro este… 20 euro-cent. Rentabil, nu?”, „Faceţi bani din tastieră!?”, „Aveţi bonusuri grase chiar şi când falimentaţi propria bancă!?”, „Falsificatorii amatori primesc pedepse grele pentru bani contrafăcuţi, pe când voi falsificatorii profesionişti, nu!?”, „FMI şi BCE, ţara noastră a cui e?”, „România are aur, da-i la Londra în  Tezaur!?”, „România are Lei, gestionaţi de derbedei”, „Banca şi Biserica, sprijină Politica”, „Băncile ce sunt private, musai naţionalizate” şi „Suverană monetar, în al Patriei hotar!”. Pe frontispiciul băncii se desfăşura simultan un banner cu litere de-o şchioapă: „AICI SE FURĂ LEGAL ŢARA! – L.E.N.”
– Topor Codiţă, redactor-şef la „Jurnal de Noapte”, invitat frecvent la talk-show-urile Televiziunii Naţionale, a avut parte de: „Hârtie igienică finanţată de stat”, „Publicitate Mincinoasă, ocupaţie bănoasă”, „Codiţă Topor, mare manipulator”, „Doar cu fufe şi mitici, pline-s paginile aici”, „Pupăturile în dos, acţiuni cu mult folos”, „Cu scandaluri pagini pline, că place la mârlănime!?”, şa.
– La concertul manelistului Gălbează aparatura a produs un adevărat foc de artificii, exact în momentul în care s-a desfăşurat un banner pe care era scris cu litere mari: SUBCULTURĂ.
Ţinând cont de toate aceste evenimente, colonelul Cizmaru îl înştiinţă pe şeful de la secţia a 13-a că a doua zi vor fi convocaţi toţi şefii de secţii pentru analiză şi pentru a se stabili măsurile corespunzătoare.
A doua zi, punctuali la întâlnire, şefii de secţii  sesizară o mare tensiune pe coridoarele Poliţiei Capitalei. Totul fu lămurit când colonelul Cizmaru le spuse că în toată România, dar şi în alte ţări, au avut loc şi continuă să aibă, acţiuni similare împotriva unor cunoscuţi politicieni, bancheri, jurnalişti, sportivi, bogătaşi, muzicieni, industriaşi şi alţi PRIVILEGIAŢI. Manifestările nu erau violente şi nu produceau „daune colaterale”. Cea mai frecventă manifestare era REFUZUL de a servi PRIVILEGIAŢI, ignorarea lor totală, sau zeflemeaua.
În chiar cursul reuniunii, colonelul Cizmaru fu chemat de urgenţă la Guvern, unde urma să se creeze o Unitate de Criză alcătuită din magistraţi, procurori, lucrători ai Siguranţei Statului, Forţelor Armate, Ministerului de Interne şi Guvernului.

(va urma)

Un pic de GEOGRAFIE, dar şi… GEOPOLITICĂ

agosto 30th, 2015 No Comments   Posted in Attualità

 

Trăim în plină DEMOCRAŢIE, în ciuda unor păreri contrare MAJORITARE!?
Pulimea şi pizdimea care reprezintă MAJORITATEA DEMOCRATICĂ la nivel global (nu numai naţional cum greşit cred unii), decide soarta, inclusiv a oamenilor DEŞTEPTAŢI!?!?
Urmăresc cu interes evoluţia EXODULUI ÎN MASĂ DIN AFRICA ŞI ORIENTUL APROPIAT şi nu am găsit pe nimeni care să se întrebe: DE CE VIN ĂŞTIA PRIN UNGARIA???
Dacă eu aş fi un NAŢIONALIST ŞOVIN, m-aş bucura de RĂUL ALTORA, dar eu nu sunt aşa, iar MIŞCAREA DACIA va avea această orientare, ori o voi părăsi, după a o fi fondat!?
Cine cunoaşte un pic de GEOGRAFIE, dar şi GEOPOLITICĂ, poate observa că „DRUMUL CEL MAI SCURT ŞI LESNICIOS CĂTRE NORDUL EUROPEI”, unde declară toţi CLANDESTINII că vor să meargă, trece prin BOSNIA, CROAŢIA, SLOVENIA, AUSTRIA, GERMANIA, deoarece particularităţile de relief, vegetaţie, grănicerat, religie „de suport”, distanţe kilometrice, etc. sunt mult mai favorabile decât prin Ungaria!?!?!?
De ce nu se întreabă nimeni DE CE???
Vă spun eu: pentru că UNGARIA e „OAIA NEAGRĂ” în acest moment, iar postarea de mai jos e proba!!!
În final, celor care se dau de ceasul morţii, că cei care condamnă exodul ar fi necreştini, dobitoci, xenofobi, inumani, etc., le spun că AU DREPTATE… PARŢIAL!
Asta, deoarece niciunul nu vorbeşte încă şi nu DENUNŢĂ, ceea ce este CAUZA, limitându-se a evoca doar EFECTELE!?
Am citit INSULTELE unui JURNALIST, dar pe mine nu mă păcăleşte: dacă e JURNALIST şi dacă-i mai vedem moaca în televiziuni, chiar spunând şi chestii de bun simţ (că trebuie s-o facă pentru AUDIENŢĂ), se datorează faptului că e o SLUGĂ A SISTEMULUI!!!
SISTEMUL, după ce a ORGANIZAT „REVOLUŢII”, „PRIMĂVERI”, „EXPORTURI DE DEMOCRAŢIE”, „CIVILIZĂRI”, „CREŞTINĂRI”, etc. (a se citi NEOCOLONIALISM), ne aruncă nouă, SCLAVILOR săi, RESPONSABILITATEA ACŢIUNILOR SALE OCULTE!!!
RESPONSABILITATEA ACTUALEI SITUAŢII este a SISTEMULUI SCLAVAGIST NEOCOLONIALIST şi trebuie ca acesta să fie DEMOLAT!
Orice altă cale, ne va duce la ACEEAŞI MĂRIE CU ALTĂ PĂLĂRIE!… iată de ce MIŞCAREA DACIA nu are nimic de-a face cu NIMENI! Deoarece numai la noi SE GÂNDEŞTE ASTFEL!!!
O NOUĂ LUME E POSIBILĂ!… dar dacă pulimea şi pizdimea DOARME, va suporta consecinţele!?!?
Voi reveni cu o postare mai pe larg, pentru a explica CUI PRODEST …

http://www.cotidianul.ro/inalt-oficial-ungar-sua-sunt-la-originea-problemei-imigrantilor-din-europa-261740/

FANARIOŢII DE AZI

novembre 17th, 2014 No Comments   Posted in Politica romena

PREMISA

Deşi nu a beneficiat de votul meu, care a fost NUL, urez d-lui Preşedinte Iohannis să facă o figură cât mai frumoasă în fruntea statului!
Aceeaşi urare i-aş fi făcut-o şi lui Ponta, dar nu a fost să fie!?
Rămâne cert, că niciunul dintre candidaţi nu corespunde PRINCIPIILOR MIŞCĂRII DACIA!

PARADOXURI

Alegerea d-lui Iohannis în fruntea statului dă următoarele indicaţii PARADOXALE:
1. Se demonstrează încă o dată, că poporul român nu este NAŢIONALIST-ŞOVIN. Să sperăm că şi alte etnii mai mult sau mai puţin conlocuitoare, vor ştii să interpreteze şi să aprecieze la fel!?
Poporul român este bun!… uneori, prost de bun!?… vorba aia: „cin’ se ia cu mine bine, îi dau haina de pe mine…”
În acelaşi timp, există pericolul ca evenimentul să fie interpretat de unii, ca o DOVADĂ DE SLĂBICIUNE ŞI LIPSĂ DE AUTOSTIMĂ, în virtutea unui trecut milenar de SUBORDONARE ŞI CEDARE FORŢATĂ A SUVERANITĂŢII, deşi azi condiţiile sunt oarecum schimbate!? Alde Gherman&co, deja au trecut la concluzii, punându-şi pe profil o Românie roş-albastră, deşi după opinia mea e în întregime… gri!?
2. În faţa EUROPEI facem „un figurone”! Suntem un caz unic de toleranţă etnică!!!
Există însă pericolul ca Europa să creadă că în România fiind posibil ORICE, pot face şi ORICÂT, de dată ce au dinainte o turmă uşor de păstorit de … lupi!?
3. Românii au demonstrat că deşi ORTODOCŞI, sunt atât de toleranţi, că pot alege un Preşedinte REFORMAT… păcat că eu am văzut un filmuleţ într-o biserică reformată, unde se cântau anumite imnuleţe în germană şi nu ştiu dacă era frumos din partea lor!?
4. ORTODOCŞII din Deal, au declarat prin gura preasfinţitului, că uneori „străinul” poate lucra pentru români, parafându-l pe neamţ şi avându-i cumva în memorie pe FANARIOŢI!?
Păcat că au făcut-o după ce zarurile fuseseră aruncate, iar mai devreme se gândeau la alte neamuri… tot străine!?
5. DIASPORA a demonstrat că are o mare capacitate de mobilizare, când ţara o cere.
De exemplu, la primul tur, unde am votat eu am fost 222 votanţi, iar la turul 2 am fost 1.800 de EROI!?
Eu am văzut EROII la faţa locului şi  ţin să vă spun că aveam altă imagine în minte!
Pe total diasporă, s-a trecut de la 130.000 la aproape 400.000!?!?… şi asta ca răspuns la pieţele din România, care s-au revoltat că unii n-au putut să voteze la primul tur, pentru că s-au dus toţi buluc… după ce au terminat grătarele!?… sau poate au fost mobilizaţi astfel, că numai cine nu-i cunoaşte, nu ştie de ce sunt capabili unii!?  Să fie oare, că cineva are un simţ organizatoric foarte dezvoltat???
Dacă da, cinste lor, că au făcut o treabă excelentă, mai ales că am impresia că „tabăra ailaltă”, a epuizat cartuşele în primul tur,
sperând într-un blitzkrieg, uitând că e şi un neamţ pe acolo!?
6. ROMÂNII au demonstrat că POT SCHIMBA FOAIA şi se pot UNI atunci când se mobilizează.
Păcat că numai o răsucesc şi nimeni nu se uită în spatele lui Iohannes, ca să vadă că sunt TOT ĂIA, care erau în prim plan şi înainte… mai sacrifică EI câte unul, ca să potolescă turma, dar sunt „pierderi programate, limitate şi nesemnificative”.
Românii consideră că s-au UNIT în sfârşit ca să scape de „ciuma comunistă”, nerealizând că DIVIZIUNEA este tot mai profundă, fie între cetăţenii de „acasă”, fie între ei şi cei de „afară”. Această DIVIZIUNE este rodul dictonului multimilenar: DEZBINĂ ŞI STĂPÂNEŞTE şi ar fi suficient să ne întrebăm CUI PRODEST pentru a pricepe!? Din păcate, românii continuă să fie prizonierii MITULUI CAVERNEI şi să sufere de SINDROMUL STOCKHOLM!?
Românii încă mai cred în mod paradoxal, că un om poate face Istorie!?!?
Nu doamnelor şi domnilor!
Istoria o scriu mereu la ÎNALTE PORŢI şi până nu li se ia „creionul” din mână, tot aşa va fi!
MIŞCAREA DACIA le-ar da peste mână, dar nu are cu cine!?

Scurtă analiză post-electorală

novembre 3rd, 2014 No Comments   Posted in Politica romena

MIŞCAREA DACIA a suferit o înfrângere grea!
Dar nu ne mirăm prea tare, deoarece suntem conştienţi de FORŢA SISTEMULUI!
MIŞCAREA DACIA rămâne ferm pe baricade şi are mulţumirea de sine, că nu va regreta alegerea pe care a făcut-o, spre deosebire de cei care au votat valabil, sau au boicotat, amânând OBŞTESCUL SFÂRŞIT AL UNUI SISTEM SCLAVAGIST!!!
Cu toată campania noastră pentru VOTUL NUL, procentul acestora a scăzut de la 5,83 de la Europene, la 2,44 acum!?
Este adevărat că semnificaţia alegerilor e diferită, acum partidele aruncând în luptă toate măgăriile de care sunt capabile, deoarece era în joc, uneori chiar libertatea personală a unor lideri.
Eu personal am văzut turişti electorali, pomeni electorale, curvăsăreli electorale, etc. de a trebuit să fac apel frecvent la … lămâie!?
Tot aşa de adevărat este, că „hipsterii societăţii civile” de „acasă” au promovat BOICOTUL, probabil deoarece aveau altceva în program duminică, sau deoarece aşa li s-a indicat, sau „sugerat subliminal”, de la „centru”!?
Explicaţia de fond, rămâne lipsa unei forţe politice independente de partidele de la Bucureşti, care să împiedice penetrarea peninsulei de „filiale”, cu tot tacâmul lor de rozători de oase, asociaţii (a)culturale, turism electoral, limbişti, asistaţi, etc. întocmai ca „acasă”!
Partidele româneşti au adus cu ele cele mai rudimentare METODE DE MANIPULARE, a acelora pe care ele însele i-au trimis departe de ţară, în virtutea unui „ordin superior”!
Am văzut şi o diasporă revoltată că nu poate vota!
Foarte frumos… la prima vedere!?
Apoi, când citesc rezultatele alegerilor şi văd 3,5% VOTURI NULE în Prahova şi numai 0,9% la Torino, mă enervez!
Cum adică? Sunt mai ANTI-SISTEM „maneliştii” de prahoveni, decât căpşunarii, zidarii, şoferii şi badantele care au luat cunoştinţă chiar cu studii superioare de LIBERALISM???
Nu ştiu de ce, dar am impresia că diasporenii care merg de Sărbători acasă cu BMW-uri şi se cacă în fundul curţii, devin majoritari şi se impun din ce în ce mai acerb şi în viaţa cetăţii!?!? Ştiu eu ce zic, că doar sunt pe aici de la începuturi şi am putut să constat atât degradarea welfare-ului italian, cât şi a diasporei româneşti, încăpute pe mâna unor fufe şi ţopârlani (a)culturali, (a)politici, (a)nalfabeţi, (a)pucători, etc. care rod şi ei un os pe unde apucă, chit că trebuie să folosească frecvent şi limbile!?
Mulţi se supără totuşi în mod nejustificat pe diasporă, că ar fi votat altfel decât cei de acasă. Au votat 170.000 de rumâni, adică 0.75% din total şi au făcut mai mult valuri, decât să influenţeze rezultatul global.
Faptul că diaspora preferă majoritar dreapta, nu se datorează înţelegerii liberalismului, ci doar orgoliului prostesc de a trăi „afară”, adică în leagănul liberalismului. Din păcate, mulţi au dat cu capul în muchiile Sistemului, şi alţii îi vor urma, deoarece CRIZA a trimis şi va mai trimite pe mulţi acasă!? Tot din păcate, acolo nu-i va aştepta, decât ceea ce au favorizat când erau pe aici!?


QR Code Business Card