Dacia Iluministă

Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




ÎNTREBĂRI PENTRU OCCIDENTALI (rom./eng./ita.)

Ottobre 2nd, 2022 No Comments   Posted in Senza categoria

CIUPERCA ATOMIC – NewsMaker



ÎNTREBĂRI PENTRU OCCIDENTALI ( rom./eng./ita.)
(română)

Occidentul este fără îndoială solidar cu Ucraina, chiar dacă aceasta nu este membră a NATO și nici a UE. Campania RUSOFOBĂ a devenit generalizată în Occident, devenind o formă inechivocabilă de RASISM: este invocată MOARTEA tuturor rușilor, interzicerea CULTURII ruse, interzicerea participării rușilor la competiții SPORTIVE, interzicerea cooperării economice și financiare cu Rusia, într-un cuvânt, IZOLAREA acesteia în toate domeniile. Remarc faptul că nici NAZISMUL nu ajunsese la astfel de manifestări.
În acest context, adresez câteva întrebări VECTORILOR acestor inițiative din Italia de exemplu (jurnaliști, politicieni, militari, ONG-uri, cler), aplicabile însă oricărei țări occidentale în care se regăsesc diferite Minorități Rasiale, Religioase, Lingvistice și Culturale.
Fiind sigur că nimeni nu-mi va răspunde, o să răspund tot eu:
Î.1. Ce ar face locuitorii minoritari din Alto Adige, Tirol, Gorizia sau Val d’Aosta dacă li s-ar interzice folosirea Limbii Materne, a Tradițiilor, a propriilor Culturi și li s-ar interzice partidele etnice ?
R: Locuitorii minoritari, deși în procente mult mai mici decât ale rusofonilor din Ucraina, s-ar răzvrăti pe bună dreptate împotriva acestei DISCRIMINĂRI și s-ar organiza pentru a o combate. Este exact ceea ce fac rusofonii din Ucraina.
Î. 2. Care ar fi reacția acestor minorități dacă ar fi categorisite ca INFERIOARE și destinate MORȚII ?
R: Ar aduce argumente istorice, culturale, religioase, economice și sociale că nu este justificată această caracterizare. Este exact ceea ce fac rușii în Ucraina și în Lume. Naziștii au avut astfel de concepții și am văzut cum s-a terminat: cu o Rusie învingătoare și capabilă azi să înfrunte orice amenințare externă.
Î. 3. În cazul că aceste minorități își vor exprima Respingerea Discriminării, Italia le va bombarda și ucide ?
R: Bineînțeles că nu !
Ucraina a făcut asta timp de 8 ani, producând mii de morți și refugiați printre proprii cetățeni.
Î. 4. Care ar fi reacția Austriei, Franței și Sloveniei la aceste Discriminări și Atrocități ?
R: Aceste țări ar Protesta, ar începe Tratative, ar stabili Acorduri și ar interveni militar în cele din urmă în caz de nerespectare a acestora.
Este exact ce a făcut Rusia !
A protestat, a cerut Tratative și a încheiat două Acorduri la Minsk, care au fost semnate inclusiv de Franța și Germania.
Urmarea ?
Ucraina nu a respectat aceste Acorduri care prevedeau Autonomia regiunilor rusofone și a dezlănțuit un Război Fratricid cu mii de victime. Rusofobia a devenit atât de virulentă, că zeci de rusofoni au fost arși de vii la Odessa de exemplu, fără ca occidentul să scoată o vorbă !?
Astfel, s-a ajuns la ajutorul militar al Rusiei pentru proprii etnici și apoi la Intervenția Militară Deschisă. Nu același lucru l-au făcut România, Ungaria, Slovacia și Polonia aflate sub „umbrela” NATO și UE, pentru proprii etnici Discriminați asemenea rusofonilor.
Menționez că în tot acest timp Rusia s-a declarat favorabilă Tratativelor în vreme ce Ucraina le-a respins regulat, având cretina convingere de a putea învinge cea mai mare Putere Nucleară. Putin a declarat răspicat că „nu va exista o Lume fără Rusia și că vor muri ca martiri în vreme ce toți ceilalți vor muri ca proștii”. Occidentul ar trebui să deschidă bine urechile când se tratează de un popor care a avut 20 de milioane de victime în WW2 !
Astăzi se demolează monumentele ce amintesc de WW2 care a consfințit ÎNFRÂNGEREA NAZIȘTILOR !? Oare NAZISMUL se întoarce în Occident ???
Î. 5. Care ar fi reacția Musulmanilor din Italia și din întreaga lume dacă RELIGIA lor ar fi interzisă, sau pusă sub controlul statal ?
R: Este evident că musulmanii nu ar accepta așa ceva și ținând cont de Numărul acestora și Fundamentalismul lor, nu sunt greu de priceput Consecințele.
Interzicerea Limbii Ruse în Ucraina (și nu numai ruse, deoarece sunt și minorități române, maghiare, poloneze, slovace), înseamnă și interzicerea Tradițiilor Religioase ale acestora. Să nu uităm că Ucraina are în Vest puternice centre catolice, spre deosebire de Estul Ortodox. Această diviziune religioasă este similară celei dintre sârbi și croați, care deși sunt același popor, sunt atât de divizați de Satana Occidentală, că au ajuns și la un Război Fratricid. Un exemplu clasic de TOXICITATE A RELIGIILOR AVRAAMICE.
Î. 6. Care ar fi reacția Italiei în cazul renașterii NAZI-FASCISMULUI ?
R: Desigur că Istoria a condamnat Nazi-Fascismul odată cu WW2, dar mulți uită acest lucru și ignoră să învețe din Lecțiile Istoriei.
În Ucraina s-a extins fără îndoială Nazismul, criminalul Bandera a devenit erou național, Curățeniile Etnice au devenit tot mai dese și violente, iar occidentul ignoră această realitate !?
Să ne mai mirăm oare că un partid cu rădăcini fasciste a câștigat ultimele alegeri în Italia și că în tot Vestul Europei, mișcări politice de acest fel sunt în creștere de popularitate și consens electoral ?
Reamintesc celor ce ignoră sau uită Lecțiile Istoriei, că și Fascismul și Nazismul au „rădăcini” socialiste dar „coroană” de dreapta extremă. Este exact ce se petrece azi în Europa, unde partide de stânga favorizează ascensiunea extremei drepte. Este exact ce cultivă de exemplu FABIAN SOCIETY asupra căreia nu mai revin aici. Menționez doar că doctrina acestei Mișcări al cărui Simbol este LUPUL ÎMBRĂCAT ÎN BLANĂ DE OAIE, este ca „Stânga să facă Munca Murdară pentru instaurarea Controlului Populației”.
Î. 7. Care ar fi reacția Italiei la un Plan Extern de Dezmembrare a țării ?
R: Desigur că reacția ar fi categorică.
Circulă pe Net o hartă a Rusiei Dezmembrate și diverși politicieni occidentali afirmă că trebuie acționat în acest sens. Pentru Occident, nu a fost deci suficientă dezmembrarea URSS.
Este adevărat că URSS a fost ca și actuala Rusie un stat multietnic clădit pe bazele unui Imperiu. Dar acest imperiu are o Istorie de sute de ani, e cu mult mai vechi decât alte imperii care au fost construite ulterior prin Forță Militară, Economică și Religioasă de alte națiuni occidentale. Inclusiv actuala SUA s-a construit și lărgit prin deposedarea forțată și decimarea populației autohtone și prin războaie cu țări învecinate.
Într-un lung interval de timp, pe teritoriul actualei Rusii s-a instaurat o adevărată Cultură Națională, ce nu poate fi ușor dezrădăcinată.
Este ridicolă pretenția unui stat care nu exista până în 1922 de a dezmembra un stat milenar precum Rusia ! Este tot atât de ridicol faptul că acest stat promovează sonor DECOMUNIZAREA, când este de fapt „invenția” bolșevicilor !?
Ucraina a fost creată de comuniști din teritorii locuite și în prezent de multe milioane de ruși, români, maghiari, slovaci și polonezi.
Este ridicol, dacă nu chiar hilar, să crezi că rușii vor accepta așa dezmembrare, fără a produce un ARMAGEDDON la nivel global, lucru deja anunțat în diverse ocazii de Putin și alți politicieni, jurnaliști și strategi militari.
Acest eveniment catastrofic este din păcate foarte probabil, atât datorită dârzeniei rușilor, cât și disperării Occidentului aflat în plină IMPLOZIE datorită NESUSTENABILITĂȚII ACTUALEI PARADIGME.
Elita Occidentală are de ales azi între „Ghilotină” și „Moartea Atomică”, iar aceasta din urmă pare varianta cea mai favorabilă, sprijinită de Speranța Idioată că Adăposturile Antiatomice construite recent îi vor salva. Numai eliminarea acestei Elite ar putea schimba soarta omenirii, dar masele populare ignorante (99%) nu au această capacitate deoarece Sistemul a pus bazele unei adevărate IDIOCRAȚII, așa că pregătiți-vă de ARMAGEDDON !!!
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
QUESTIONS FOR WESTERNERS
(english)

The West is undoubtedly in solidarity with Ukraine, even though it is not a member of NATO or the EU. The RUSSOPHOBIC campaign has become widespread in the West, becoming an unequivocal form of RACISM: it calls for the DEATH of all Russians, the banning of Russian CULTURE, the banning of Russian participation in SPORTS competitions, the banning of economic and financial cooperation with Russia, in a word, its ISOLATION in all areas . I note that even NAZISM had not reached such manifestations.
In this context, I address some questions to the VECTORS of these initiatives in Italy for example (journalists, politicians, military, NGOs, clergy), but applicable to any Western country where there are different Racial, Religious, Linguistic and Cultural Minorities.
Being sure that no one will answer me, I will answer myself:
Q. 1. What would the minority inhabitants of Alto Adige, Tyrol, Gorizia or Val d’Aosta do if they were forbidden to use their Mother Tongue, their Traditions, their own Cultures and their ethnic parties were forbidden?
A: Minority residents, although in much smaller percentages than Russian-speaking Ukraine, would rightly rebel against this DISCRIMINATION and organize to fight it. This is exactly what Russian speakers in Ukraine do.
Q. 2. What would be the reaction of these minorities if they were categorized as INFERIOR and destined for DEATH?
A: They would bring historical, cultural, religious, economic and social arguments that this characterization is not justified. This is exactly what the Russians are doing in Ukraine and in the World. The Nazis had such conceptions and we saw how it ended: with a victorious Russia, today able to face any external threat.
Q. 3. If these minorities express their Rejection of Discrimination, will Italy bomb and kill them?
A: Of course not!
Ukraine did this for 8 years, producing thousands of dead and refugees among its own citizens.
Q. 4. What would be the reaction of Austria, France and Slovenia to these Discriminations and Atrocities?
A: These countries would Protest, start Negotiations, establish Agreements and eventually intervene militarily in case of non-compliance.
This is exactly what Russia did!
They protested, demanded Treaties and concluded two Agreements in Minsk, which were also signed by France and Germany.
The Result?
Ukraine did not respect these Agreements that provided for the Autonomy of Russian-speaking regions and unleashed a Fratricidal War with thousands of victims. Russophobia has become so virulent, that dozens of Russophones were burned alive in Odessa, for example, without the West saying a word!?
Thus, it came to Russia’s military aid for its own ethnic groups and then to Open Military Intervention. The same thing was not done by Romania, Hungary, Slovakia and Poland under the “umbrella” of NATO and the EU, for their own ethnic groups Discriminated like Russophones.
I mention that all this time Russia declared itself favorable to the Treaties while Ukraine regularly rejected them, having the cretinous belief that it could defeat the biggest Nuclear Power. Putin bluntly stated that “there will be no World without Russia and they will die as martyrs while everyone else will die as fools.” The West should open its ears well when dealing with a people that had 20 million victims in WW2!
Today the monuments commemorating the WW2 that consecrated the DEFEAT OF THE NAZIS are being demolished!? Is NAZISM returning in the West???
Q. 5. What would be the reaction of Muslims in Italy and around the world if their RELIGION were banned, or put under state control?
A: It is obvious that Muslims would not accept such a thing, and considering their Numbers and their Fundamentalism, the Consequences are not hard to see.
Banning the Russian Language in Ukraine (and not only Russian, as there are also Romanian, Hungarian, Polish, Slovak minorities), also means banning their Religious Traditions. Let’s not forget that Ukraine has strong Catholic centers in the West, unlike the Orthodox East. This religious division is similar to that between the Serbs and the Croats, who, although they are the same people, are so divided by Western Satan that they have even reached a Fratricidal War. A classic example of TOXICITY OF THE ABRAMIC RELIGIONS.
Q. 6. What would be Italy’s reaction in the event of the revival of NAZI-FASCISM?
A: Of course History condemned Nazi-Fascism with WW2, but many forget this and ignore to learn the Lessons of History.
Nazism has undoubtedly spread in Ukraine, the criminal Bandera has become a national hero, Ethnic Cleansing has become more frequent and violent, and the West ignores this reality!?
Should we be surprised that a party with fascist roots won the last elections in Italy and that throughout Western Europe, political movements of this kind are growing in popularity and electoral consensus?
I remind those who ignore or forget the Lessons of History, that Fascism and Nazism also have socialist “roots” but an extreme right “crown”. This is exactly what is happening in Europe today, where Left-wing Woke parties favor the rise of the Extreme Right. It is exactly what the FABIAN SOCIETY cultivates for example, which I will not return on. I only mention that the doctrine of this Movement, whose Symbol is the WOLF IN SHEEP’S WEAR, is that “The Left will do the Dirty Work for the establishment of Population Control”.
Q. 7. What would be Italy’s reaction to an External Dismemberment Plan of the country?
A: Of course the reaction would be categorical.
A map of Dismembered Russia is circulating on the Net, and various western politicians are saying that action must be taken. For the West, the dismemberment of the USSR was therefore not enough.
It is true that the USSR was, like today’s Russia, a multi-ethnic state built on the foundations of an Empire. But this empire has a History of hundreds of years, it is much older than other empires that were later built by Military, Economic and Religious Force by other western nations. Including the present USA, it was built and expanded through forced dispossession and decimation of the native population and through wars with neighboring countries.
In a long period of time, a true National Culture was established on the territory of present-day Russia, which cannot be easily uprooted.
It is ridiculous the claim of a state that did not exist until 1922, as Ukraine, to dismantle a millennial state like Russia! Is it also ridiculous that this state loudly promotes DECOMMUNIZATION, when in fact it is the “invention” of the Bolsheviks!?
Ukraine was created by communists from territories still inhabited by many millions of Russians, Romanians, Hungarians, Slovaks and Poles.
It is ludicrous, if not hilarious, to think that the Russians will accept such dismemberment without producing a global ARMAGEDDON, something already announced on various occasions by Putin and other politicians, journalists and military strategists.
This catastrophic event is unfortunately very likely, both due to the boldness of the Russians and the desperation of the West in full implosion due to the UNSUSTAINABILITY OF THE CURRENT PARADIGM.
The Western Elite today has a choice between “Guillotine” and “Atomic Death”, and the latter seems the most favorable option, supported by the Foolish Hope that the recently built Fallout Shelters will save them. Only the elimination of this Elite could change the fate of mankind, but the ignorant masses (99%) do not have this ability because the System has laid the foundations for true IDIOCRACY, so prepare for ARMAGEDDON !!!
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
DOMANDE PER OCCIDENTALI
(italiano)

L’Occidente è indubbiamente solidale con l’Ucraina, anche se non è membro della NATO o dell’UE. La campagna RUSSOPHOBICA si è diffusa in Occidente, diventando una forma inequivocabile di RAZZISMO: si chiede la MORTE di tutti i russi, il bando della CULTURA russa, il divieto della partecipazione russa alle competizioni SPORTIVE, il divieto della cooperazione economica e finanziaria con la Russia , in una parola, il suo ISOLAMENTO in tutte le aree. Noto che neanche il NAZISMO non aveva raggiunto tali manifestazioni.
In questo contesto, rivolgo alcune domande ai VETTORI di queste iniziative in Italia ad esempio (giornalisti, politici, militari, ONG, clero), ma applicabili a qualsiasi Paese occidentale dove ci sono diverse minoranze razziali, religiose, linguistiche e culturali.
Essendo sicuro che nessuno mi risponderà, risponderò io stesso:
D. 1. Cosa farebbero le minoranze altoatesine, tirolesi, goriziane o valdostane se fosse loro vietato l’uso della propria Lingua Madre, delle proprie Tradizioni, delle proprie Culture e dei propri partiti etnici?
R: I residenti delle minoranze, anche se in percentuali molto inferiori rispetto all’Ucraina di lingua russa, si ribellerebbero giustamente a questa DISCRIMINAZIONE e si organizzerebbero per combatterla. Questo è esattamente ciò che fanno i russofoni in Ucraina.
D. 2. Quale sarebbe la reazione di queste minoranze se fossero classificate come INFERIORI e destinate alla MORTE?
R: Porterebbero argomenti storici, culturali, religiosi, economici e sociali che questa caratterizzazione non è giustificata. Questo è esattamente ciò che stanno facendo i russi in Ucraina e nel mondo. I nazisti avevano tali concezioni e abbiamo visto come andò a finire: con una Russia vittoriosa, oggi in grado di far fronte a qualsiasi minaccia esterna.
D. 3. Se queste minoranze esprimono il loro Rifiuto della Discriminazione, l’Italia le bombarderà e le ucciderà?
R: Certo che no!
L’Ucraina ha fatto questo per 8 anni, producendo migliaia di morti e rifugiati tra i suoi stessi cittadini.
D. 4. Quale sarebbe la reazione di Austria, Francia e Slovenia a queste discriminazioni e atrocità?
R: Questi paesi protesterebbero, avvieranno Negoziati, stabiliranno Accordi ed eventualmente interverrebbero militarmente in caso di non conformità.
Questo è esattamente ciò che ha fatto la Russia!
Hanno protestato, chiesto trattati e concluso due accordi a Minsk, firmati anche da Francia e Germania.
Il risultato?
L’Ucraina non ha rispettato questi accordi che prevedevano l’autonomia delle regioni di lingua russa e scatenato una guerra fratricida con migliaia di vittime. La russofobia è diventata così virulenta che decine di russofoni sono stati bruciati vivi a Odessa, per esempio, senza che l’Occidente dicesse una parola!?
Quindi, si è trattato dell’aiuto militare russo ai propri gruppi etnici e poi dell’intervento militare aperto. La stessa cosa non è stata fatta da Romania, Ungheria, Slovacchia e Polonia sotto l'”ombrello” della NATO e dell’UE, per le proprie etnie discriminate come i russofoni.
Dico che per tutto questo tempo la Russia si è dichiarata favorevole ai Trattati mentre l’Ucraina li ha regolarmente respinti, credendo stupidamente di poter sconfiggere la più grande potenza nucleare. Putin ha affermato senza mezzi termini che “non ci sarà un mondo senza la Russia e loro moriranno da martiri mentre tutti gli altri moriranno da sciocchi”. L’Occidente dovrebbe aprire bene le orecchie quando ha a che fare con un popolo che ha avuto 20 milioni di vittime nella seconda guerra mondiale!
Oggi vengono demoliti i monumenti commemorativi della seconda guerra mondiale che hanno consacrato la SCONFITTA DEI NAZISTI!? Il NAZISMO sta tornando in Occidente???
D. 5. Quale sarebbe la reazione dei musulmani in Italia e nel mondo se la loro RELIGIONE fosse bandita o posta sotto il controllo statale?
R: È ovvio che i musulmani non accetterebbero una cosa del genere, e considerando i loro Numeri e il loro Fondamentalismo, le Conseguenze non sono difficili da vedere.
Mettere al bando la lingua russa in Ucraina (e non solo il russo, poiché esistono anche minoranze rumene, ungheresi, polacche, slovacche), significa anche bandire le loro tradizioni religiose. Non dimentichiamo che l’Ucraina ha forti centri cattolici in Ovest, a differenza dell’Oriente ortodosso. Questa divisione religiosa è simile a quella tra serbi e croati, i quali, sebbene siano lo stesso popolo, sono così divisi da Satana occidentale da essere persino giunti a una guerra fratricida. Un classico esempio di TOSSICITÀ DELLE RELIGIONI ABRAMICHE.
D. 6. Quale sarebbe la reazione dell’Italia in caso di rilancio del nazifascismo?
R: Naturalmente la Storia ha condannato il nazifascismo con la seconda guerra mondiale, ma molti lo dimenticano e ignorano di imparare le lezioni della storia.
Il nazismo si è indubbiamente diffuso in Ucraina, il criminale nazista Bandera è diventato un eroe nazionale, la pulizia etnica è diventata più frequente e violenta e l’Occidente ignora questa realtà!?
Dovremmo sorprenderci che un partito con radici fasciste abbia vinto le ultime elezioni in Italia e che in tutta l’Europa occidentale movimenti politici di questo tipo stiano crescendo in popolarità e consenso elettorale?
Ricordo a coloro che ignorano o dimenticano le Lezioni della Storia, che anche il Fascismo e il Nazismo hanno “radici” socialiste ma una “corona” di estrema destra. Questo è esattamente ciò che sta accadendo oggi in Europa, dove i partiti di Sinistra Woke favoriscono l’ascesa dell’Estrema Destra. È esattamente ciò che coltiva, ad esempio, la FABIAN SOCIETY, su cui non tornerò. Dico solo che la dottrina di questo Movimento, il cui Simbolo è il LUPO TRAVESTITO DA PECORA, è che “La Sinistra farà il Lavoro Sporco per l’instaurazione del Controllo della Popolazione”.
D. 7. Quale sarebbe la reazione dell’Italia a un Piano esterno di smembramento del Paese?
R: Ovviamente la reazione sarebbe categorica.
In Rete sta circolando una mappa della Russia smembrata e vari politici occidentali affermano che bisogna agire. Per l’Occidente, quindi, lo smembramento dell’URSS non è stato sufficiente.
È vero che l’URSS era, come la Russia di oggi, uno stato multietnico costruito sulle fondamenta di un impero. Ma questo impero ha una storia di centinaia di anni, è molto più antico di altri imperi che furono poi costruiti da forze militari, economiche e religiose da altre nazioni occidentali, compresi gli attuali Stati Uniti, che fu costruito e ampliato attraverso l’espropriazione forzata e la decimazione della popolazione nativa e attraverso guerre con i paesi vicini.
In un lungo periodo di tempo si è affermata sul territorio dell’attuale Russia una vera Cultura Nazionale, che non può essere facilmente sradicata.
È ridicola la pretesa di uno stato che non esisteva fino al 1922, come l’Ucraina, di smantellare uno stato millenario come la Russia! È anche ridicolo che questo Stato promuova a gran voce la DECOMUNIZZAZIONE, quando in realtà è “l’invenzione” dei bolscevichi!?
L’Ucraina è stata creata dai comunisti da territori ancora oggi abitati da molti milioni di russi, rumeni, ungheresi, slovacchi e polacchi.
È ridicolo, se non esilarante, pensare che i russi accetteranno tale smembramento senza produrre un ARMAGEDDON globale, qualcosa già annunciato in varie occasioni da Putin e da altri politici, giornalisti e strateghi militari.
Questo evento catastrofico è purtroppo molto probabile, sia per l’audacia dei russi che per la disperazione dell’Occidente in piena implosione per l’INSOSTENIBILITÀ DEL PARADIGMA ATTUALE.
L’Elite occidentale oggi ha una scelta tra “Guillotine” e “Atomic Death”, e quest’ultima sembra l’opzione più favorevole, supportata dalla idiota speranza che i rifugi antiatomici di recente costruzione li salveranno. Solo l’eliminazione di questa élite potrebbe cambiare il destino dell’umanità, ma le masse ignoranti (99%) non hanno questa capacità perché il Sistema ha gettato le basi per la vera Idiocrazia, quindi preparati per ARMAGEDDON !!!


Plăcuțele de aur de la Sinaia

Settembre 30th, 2022 No Comments   Posted in Senza categoria

https://www.academia.edu/25323933/The_Sinaia_lead_plates_Understanding_the_Thracian_language_Rev_6_10_16_?email_work_card=view-paper


SUA vs. UE

Settembre 23rd, 2022 No Comments   Posted in Senza categoria

Rapporto riservato Usa della Rand Corporation svela il piano segreto degli Stati Uniti per l’Europa.


Russia

Settembre 22nd, 2022 No Comments   Posted in Senza categoria

https://www.facebook.com/watch/?v=525274972743941

 


WAKE UP !

Agosto 27th, 2022 No Comments   Posted in Senza categoria

Ar putea fi o caricatură cu text


(română)
WAKE UP !


Motto:
„- Proștii discută despre ALȚI OAMENI
– Mediocrii discută EVENIMENTE
– Deștepții discută IDEI”

A venit vremea să discutăm și să ne spunem părerea despre adevăratele probleme la
ordinea zilei ! THE GRAND RESET, COHOAX și UCRAHOAX sunt cele mai elocvente și sunt
total ignorate de iluminiști !? „Silenzio Assenso” ???
Trăim vremuri de mari transformări determinate de NESUSTENABILITATEA SISTEMULUI,
fapt ce a determinat Vechea Ordine Mondială să plănuiască O MARE RESETARE:
Urmează a fi consolidată Hegemonia Elitei OWO, prin:

A. Dictatura MEDIA, BIG FINANCE, BIG PHARMA, BIG TECH și BIG DISTRIBUTION
pentru instaurarea CONTROLULUI TOTAL al populației;
B. MILITARISMUL și UNIPOLARISMUL GEOSTRATEGIC al Occidentului dirijat exclusiv
de SUA;
C. Consolidarea IDIOCRAȚIEI;
D. PROGRAME ALIMENTARE IRAȚIONALE, PSEUDO-AMBIENTALISMUL și
TRANSUMANISMUL MATERIALIST;

O să detaliez în continuare aceste subiecte ignorate, sau tratate superficial chiar și de
Autorii Illuminati, ca să nu mai vorbim de marea majoritate a „iluminiștilor de
FAKEBOOK”, preocupați acum doar de „Chestiunea Morgue”, pe care eu am clasat-o de
acum aproape trei ani. Mulți din cei care mă contrastau pentru Gândirea mea Critică, ba
chiar mă eliminau din grupul hiperienilor sau îmi dădeau „unfriend”, sunt azi pe val ca
Eroi Iluminiști !?
„Mai Bine Mai Târziu Decât Niciodată !”
E foarte bine că în sfârșit Morgue a fost demascat, dar a venit vremea să ne ocupăm și de
IDEI, ci nu exclusiv de OAMENI !!
Pe Morgue trebuie să-l demolăm demascând IDEILE sale și dezbătând ceea ce el nu a
dezbătut, și din nefericire, nici iluminiștii nu au făcut-o !?
Altfel, după cum atrag atenția de ani de zile, vom avea soarta Imperiului Roman De
Răsărit, decăzut datorită faptului că „Liderii discutau de Sexul Îngerilor în vreme ce
Otomanii demolau Zidurile Constantinopolului !?”
ÎNTREBAREA la care trebuie să răspundem în actuala conjunctură și să-i înțelegem
semnificația, este:
– suntem IACOBINI, sau NU ?
Acum, să detaliem AGENDA OWO și să vedem care trebuie să fie AGENDA noastră de
contrastare. Aici deja putem să-l ridiculizăm pe Morgue care susținea că „OWO nu are o
AGENDĂ și că se cacă pe ei de frică”. Nu Morgue, OWO are o AGENDĂ și o
implementează cu succes, dacă noi nu ne DEȘTEPTĂM urgent !
DEȘTEPTAREA începe cu Identificarea Inamicului, continuă cu Tactici de Contrastare și o
Strategie pe termen lung.
Elemente ale acestor etape au fost deja predispuse de Illuminati, dar puțini le-au
interpretat în mod Rațional și Logic.
Nu e cazul să vorbesc chiar de Analfabetism Funcțional, dar pe o primă treaptă a acestuia
se găsesc și câțiva dintre cei care pretind a fi citit ceva Cărți Illuminați.

A. Dictatura MEDIA, BIG FINANCE, BIG PHARMA, BIG TECH și BIG DISTRIBUTION
pentru instaurarea CONTROLULUI TOTAL al populației

Toți acești reprezentanți ai OWO au colaborat strâns pentru implementarea AGENDEI.
Numai un Idiot nu sesizează această Dictatură în fază de implementare și contribuțiile în
acestă direcție a celor enumerați !?
De exemplu, amintim poziția lui Morgue care ne îndemna să purtăm Mască, să ne
Vaccinăm și să ne încredem în ȘTIINȚA MATERIALISTĂ a BIG PHARMA pusă în slujba
Sistemului !? Nimeni dintre iluminiști (cu puține excepții) nu s-a sesizat de această poziție
!? Au căzut cu toții în Capcana OWO ce inducea în eroare populația cu motivația
INTERESULUI GENERAL, când de fapt era vorba de INTERESUL ELITEI OWO !?
Organismul Omenesc este o mașinărie mult mai complexă decât cred Oamenii de Știință
Materialiști și trebuie mers cu pași de plumb când se acționează asupra sa, mai ales când
promotorii intervențiilor sunt Supuși lui Satan ! Illuminati promovează categoric
Medicina Naturistă în fața celei Homeopate !
„Dacă vrei să vindeci Corpul, trebuie să tratezi MINTEA !” spuneau Părinții Medicinei.
Or OWO tocmai MINTEA o sabotează de milenii !
Detalii și Argumente suplimentare am mai scris și nu o să revin aici.
Se deduce LOGIC, faptul că din rândul iluminiștilor lipsesc cu desăvârșire MEDICII DE
CALITATE, IDEALIST RAȚIONALIȘTI, deoarece evoluțiile recente demonstrează
INEFICACITATEA și TOXICITATEA măsurilor impuse de Sistem. Desigur că OILE s-au grăbit
să semneze pentru a fi supuse unui EXPERIMENT GENETIC, în ciuda avertismentelor
unor adevărați medici și cercetători științifici !? Mulți dintre aceștia au fost suspendați
sau avertizați de Ordinele Profesionale datorită pozițiilor lor. De exemplu, în Italia sunt
peste 2300 de medici suspendați și circa 30.000 atenționați, ceea ce a dus la o lipsă
cronică de cadre medicale în Spitale. Culmea ridicolului este că s-a apelat la 500 de
medici cubanezi pentru a acoperi această lipsă !? Mai are cineva dubii că avem de-a face
cu un Regim Psihopatic ??
Eliminarea FREE SPEACH și CRITICAL THINKING prin implementarea CENZURII și a
DISCRIMINĂRII adversarilor GÂNDIRII UNICE a devenit Regulă. Diverși Algoritmi asigură
îngroparea ADEVĂRULUI … că doar trăim în IMPERIUL MINCIUNII !?
Tot ce nu e pe linia GÂNDIRII UNICE este catalogat ca TEORIE A CONSPIRAȚIEI și mulți
iluminiști imbrățișează această NARATIVĂ.
În concluzie, singurul Drept Natural al Oamenilor, LIBERUL ARBITRU, este negat de către
OWO, iar noi iluminiștii nu ridicăm niciun deget împotriva acestei VIOLENȚE !?

B. MILITARISMUL și UNIPOLARISMUL GEOSTRATEGIC al Occidentului dirijat exclusiv
de SUA

Este de-a dreptul revoltător că iluminiștii nu iau o poziție în legătură cu Războiul din
Ucraina, care nu este decât ultima etapă din lungul șir de Agresiuni ale Occidentului
împotriva Omenirii !?
Irak, Afganistan, Yugoslavia, Libia, Siria, sunt numai cele mai recente Probe ale
Satanismului Occidental, Istoria ultimelor secole consemnând astfel de acțiuni pe tot
globul. Dacă această politică a avut succes cu țări mici și izolate, azi avem Rusia ca
protagonistă, iar asta schimbă datele problemei, mai ales că și China i se va alătura,
deoarece pricepe că e următoarea pe lista Globaliștilor Neoliberali.
În acest context, nu se pune problema susținerii unui Imperiu Rus integrat în Paradigma
Capitalistă ca și Imperiul Chinez, ci a faptului de necontestat că Rusia și apoi China vor
contrasta THE GRAND RESET imaginat de OWO și noi trebuie să sprijinim acest efort, cusperanța că aceste țări vor face în viitor Sintezele Raționale necesare implementării
MERITOCRAȚIEI ILUMINISTE.
Detalii despre actualele și probabilele viitoare Conjuncturi Geopolitice le-am dat în
„Picătura Chinezească” și nu o să revin aici.
Este de-a dreptul paradoxal că niciun iluminist în afară de mine nu vorbește despre THE
GRAND RESET !?!?
Câți iluminiști știu ceva despre THE FABIAN SOCIETY, AGENDA 21, EVENT 201 ???
Pentru mulți sunt TEORII ale Conspirației, când de fapt sunt adevărate CONSPIRAȚII !
Oare chiar poate crede cineva că numai lectura Cărților Illuminati poate duce la o
Schimbare de Paradigmă ??? La noi se zice „Teoria ca Teoria, dar Practica ne omoară!”
Este de-a dreptul revoltător că Dreapta abordează în aceste zile subiecte pe care noi le
ignorăm, acaparând atenția Opiniei Publice. Tocmai de aceea am ipotizat că tot ce se
petrece azi la nivel global, nu e altceva decât o MANIPULARE a ARIPII DREPTE.
Principiul atingerii unei Mase Critice Revoluționare, nu poate fi actualizat din postura de
Spectatori, ci din aceea de Participanți !!!
Când AC a declarat că la începutul lui Iulie 2022 vom avea un Mare Anunț, am crezut că se
va coborî pe Câmpul de Luptă, dar am fost din nou deziluzionat. OWO își face în
continuare de cap, iar noi ne ocupăm de „sexul îngerilor”, adică de unul care folosește
Spada, dar nu pentru ce ar servi cu adevărat !?
În momentul de față se dă o luptă acerbă pentru MULTIPOLARISM, adică împotriva
UNIPOLARISMULUI promovat de OWO, iar noi suntem spectatori aflați sub influența
Simțurilor și Emoțiilor, ignorând RAȚIUNEA care ne spune că trebuie să sprijinim orice
efort îndreptat împotriva OWO !? Illuminati au sprijinit Revoluția Bolșevică tocmai
datorită RAȚIUNII !!
Ne aflăm în vecinătatea demolării Conceptului de FIAT MONEY care a stat la baza
NEOCOLONIALISMULUI ECONOMIC din ultimele decenii, tocmai prin contribuția țărilor
BRICS, dar noi nu suntem capabili să descifrăm acest ADEVĂR !?
FIAT MONEY este baza de susținere a MILITARISMULUI și NEOCOLONIALISMULUI și
sfârșitul acestor „bani din tastieră” va coincide cu IMPLOZIA SISTEMULUI, în vreme ce noi
nu intrăm în Ecuația Schimbării de Paradigmă, ignorând subiectul !?
Vom intra într-o Nouă Paradigmă Economică și Socială având la bază RESURSELE, ce
lipsesc Occidentului, dar noi nu scoatem o vorbă despre SUSTENABILITATE !?
DEDOLARIZAREA lumii este în curs și va produce IMPLOZIA SISTEMULUI, iar noi nu
scoatem o vorbă despre asta !?
În concluzie, se vede că lipsesc din rândurile iluminiștilor specialiști în Geopolitică,
Economie și Strategie Militară.

C. Consolidarea IDIOCRAȚIEI

Ce Armă poate fi mai eficientă pentru CONTROLUL POPULAȚIEI de către OWO, decât
IDIOCRAȚIA !?
Orice om rațional o percepe în toate domeniile de activitate umană, începând cu
Educația și terminând cu Cultura, fără a ocoli Știința.
Problema e că astfel Occidentul se condamnă pe termen lung la IGNORANȚĂ, cu grave
consecințe pentru viitor. Alții tratează corespunzător Educația și Știința și vor avea în
scurt timp supremația bazată pe CUNOAȘTERE.
OWO pricepe această perspectivă și tocmai de aceea este disperată în a-și asigura
Controlul Global, chiar și cu riscul unui Război Nuclear… pentru ei este indiferent dacă
mor de Ghilotină, sau de Atom !?
Sunteți gata pentru ARMAGEDDON ?
Illuminati o spun clar: ori vom avea Meritocrația Iluministă, ori vom avea Armageddon !?Ce facem noi iluminiștii de fakebook pentru a evita Extincția ? NIMIC !!!
Ba din rândurile noastre s-au ridicat indivizi ca Morgue care a pus nestingherit bazele
unui Cult, insuflând adepților ideea că sunt DEJA GOD, când suntem doar în DEVENIRE,
având în față un lung șir de REÎNCARNĂRI pentru a ne actualiza POTENȚIALUL. Se zice că
suntem în a treia Densitate pe Calea Devenirii, din cele zece de parcurs până la a DEVENI
GOD !? Pentru ei, cei care au ANINA/ANIMUS „confuz”, sunt Superoameni !?
Ei sprijină mișcarea BLM proiectată de OWO cu scopul de „Divide Et Impera”, chiar dacă
adepții mișcării dărâmă statuia lui Thomas Jefferson și jefuiesc până și magazinele altora
din aceeași categorie cu ei !?
Această poziție a mea, nu înseamnă că ignor discriminarea africanilor de-a lungul
secolelor, ci că personal consider prioritar a mă preocupa azi de soarta a milioanelor de
persoane care mor de foame sau de războaie și a Sclavilor de toate culorile ce suntem cu
toții. Azi, persoane de culoare sunt prezente în rândurile OWO și consider ridicol orice
îngenunchiere a unor Celebrități, ce nu este altceva decât o nouă formă de Rasism.

D. PROGRAME ALIMENTARE IRAȚIONALE, PSEUDO-AMBIENTALISMUL și
TRANSUMANISMUL MATERIALIST

Suntem azi supuși unui Bombardament Mediatic și Politic pe teme Alimentare,
Ambientaliste, Climatice, Transumaniste, fără ca vreun iluminist să exprime vreo opinie în
aceste domenii !?
Ni se recomandă să mâncăm insecte, deoarece alte nații o fac de milenii. Se ignoră că
tocmai faptul că a practica aceste obiceiuri alimentare de milenii a predispus anumite
populații la aceste obiceiuri. „În Natură Nu Se Fac Salturi” zice Leibnitz.
Ni se spune că trebuie să renunțăm la carne, deoarece Poluarea produsă de Industria
Agro-Alimentară este cea mai importantă. Acest lucru este parțial adevărat, dar nu
pentru că ar fi cauza principală a Poluării, ci deoarece excesul, ca orice exces nu e bun, iar
Industrializarea Producției de Carne (dar și de Vegetale) pe bază de Antibiotice,
Hormoni, Substanțe Chimice și Modificări Genetice, are efecte dezastroase pentru
Bagajul Genetic al speciei umane.
Se bate toba cu Ambientalismul, dar în realitate sunt ignorate efectele Războaielor, ale
Chimizării, ale Consumerismului, ale Activităților Futile, ale faptului că deja consumăm
într-un an Resursele regenerabile de Mama Natura în doi ani. Se fac Conferințe pe tema
Ambientalismului unde sute de reprezentanți ai Elitei OWO sosesc cu avionul privat. Se
introduce Taxa pe Carbon, apoi se redeschid Centrale pe Cărbune pentru că așa vrea
Unchiul Sam să pedepsească Rusia. Se oprește importul de gaz ieftin din Rusia pentru a
aduce în Europa GAZ DE ȘIST la un preț de câteva ori superior și transportat sub formă
lichidă cu mari consumuri de combustibil și necesitând activități energetice de lichefiere
și regazificare, ca să nu mai vorbim de Dezastrul Ambiental produs de Exploatările
acestor gaze.
Știința Materialist-Empiricistă dedicată PROFITULUI a pus la punct tehnici pentru Copii În
Eprubetă, a favorizat Uterul cu Chirie, justifică Adopția Copiilor în mod indiscriminat, fără
a lua în considerație Legile Naturii. Imaginați-vă un Suflet Superior care ar dori să se
Reîncarneze într-un corp elaborat într-o eprubetă !? Sunt Studii ce demonstrează că un
copil își începe practic Existența, încă înainte de Concepție, în Ecuația Vieții intrând
Iubirea dintre Părinți, de exemplu. E clar că Eprubeta va crea un Corp Fără Suflet ! Orice
intervenție externă, nenaturală asupra Concepției este respinsă de Natură !!! Această
expresie a Transumanismului trebuie combătută cu fermitate ! Și noi suntem
Transumaniști și vrem să creăm o Hiperumanitate, dar exclusiv prin CUNOAȘTERE și
RESPECTARE A LEGILOR NATURII.
Un homosexual e liber să facă ce vrea cu corpul său, dar trebuie să conștientizeze că NUPOATE AVEA COPII. Numai un Sistem Ticălos le poate permite și chiar favoriza așa ceva !
Oamenii de știință materialist-empiriciști, în Ignoranța lor, chiar cred că pot face ce vor pe
lumea asta, ignorând Legile Naturii !?

CONCLUZII

Ținând cont de eșecurile noastre din ultima vreme, inclusiv Illuminati trebuie să-și
schimbe anumite poziții exprimate în trecut. Eroarea făcută cu Morgue, demonstrează că
„și ei sunt oameni”, deci pot greși.
Eu militez de multă vreme pentru FREE SOURCE inclusiv pentru cărțile autorilor
Illuminati. Eu aplic acest principiu deoarecev altfel degeaba mai vorbim de ALTRUISM.
CUNOAȘTEREA trebuie să fie FREE SOURCE !
De asemenea, consider că a vorbi în același timp de TAXA DE SUCCESIUNE de 100% și de
CAPITAL/CAPITALISM, este un Nonsens ! De ce să nu vorbim pur și simplu de
MERITOCRAȚIE ILUMINISTĂ ? De ce nu este luat în considerație COMUNITARIANISMUL
ILUMINIST ?
Evenimentele din ultima vreme demonstrează că nu suntem capabili să ne organizăm ca
o FORȚĂ IACOBINĂ, tocmai deoarece nu există un PROGRAM POLITIC corespunzător,
deci fiecare își face propriile idei, fără un GHID ILLUMINATI pentru un PROGRAM DE
ȚARĂ detaliat, așa cum noi la MIȘCAREA DACIA am făcut de 4 ani deja.
Neabordarea CHESTIUNILOR enumerate în acest material demonstrează CONFUZIA ce
domnește în rândul iluminiștilor, căzuți pradă NARATIVEI SISTEMULUI OWO.
DEȘTEPTAREA !
REVOLUȚIA este în act, iar iluminiștii nu sunt pe câmpul de luptă !?

………………………………………………………………………………………………………………….

(english)
WAKE UP!


Motto:
“- Stupid people talk about OTHER PEOPLE
– Mediocres discuss EVENTS
– Smart people discuss IDEAS”

The time has come to discuss and express our opinion about the real issues of the day!
THE GRAND RESET, COHOAX and UCRAHOAX are the most eloquent and totally ignored
by the illuminists!? “Silenzio Assenso” ???
We are living in times of great transformations determined by the UNSUSTAINABILITY
OF THE SYSTEM, which led the Old World Order to plan a GREAT RESET:
The Hegemony of the OWO Elite is to be consolidated, through:

A. Dictatorship of MEDIA, BIG FINANCE, BIG PHARMA, BIG TECH and BIG
DISTRIBUTION to establish TOTAL CONTROL of the population;
B. MILITARISM and GEOSTRATEGIC UNIPOLARISM of the West led exclusively by
the US;
C. Consolidation of IDIOCRACY;
D. IRRATIONAL FOOD PROGRAMS, PSEUDO-ENVIRONMENTALISM and
MATERIALIST TRANSHUMANISM;

I will further detail these topics ignored, or treated superficially even by Illuminati
Authors, not to mention the vast majority of “FAKEBOOK illuminists”, now only
concerned with the “Morgue Question”, which I ranked by almost three years ago. Many
of those who contrasted me for my Critical Thinking, even removed me from the group
of Hyperians or “unfriended” me, are today on the wave as Illuminist Heroes!?
“Better late than never !”
It is very good that the Morgue has finally been unmasked, but the time has come to deal
with IDEAS as well, not exclusively with PEOPLE!!
We must demolish Morgue by exposing his IDEAS and debating what he did not debate,
and unfortunately, neither did the illuminists!?
Otherwise, as I’ve been pointing out for years, we’ll have the fate of the Eastern Roman
Empire, decaying because “Leaders were discussing the Sex of Angels while the
Ottomans were tearing down the Walls of Constantinople!?”
The QUESTION we must answer in the current situation and understand its meaning is:
– are we JACOBINS, or NOT?
Now let’s break down the OWO AGENDA and see what our contrasting AGENDA must
be. Here we can already ridicule Morgue who claimed that “OWO has no AGENDA and
that they are shitting their pans”. No Morgue, OWO has an AGENDA and is implementing
it successfully, if we don’t WAKE UP urgently!
AWARENESS begins with Enemy Identification, continues with Counter Tactics and a
Long-Term Strategy.
Elements of these stages have already been predisposed by the Illuminati, but few have
interpreted them Rationally and Logically.It is not necessary to talk about Functional Illiteracy, but on its first stage there are also
many who claim to have read some Illuminati Books.

A. Dictatorship of MEDIA, BIG FINANCE, BIG PHARMA, BIG TECH and BIG
DISTRIBUTION to establish TOTAL CONTROL of the population

All these OWO representatives collaborated closely to implement their AGENDA.
Only an Idiot does not notice this Dictatorship in the implementation phase and the
contributions in this direction of those listed!?
For example, we remember Morgue’s position urging us to wear a Mask, to Vaccinate
and to trust in the MATERIALISTIC SCIENCE of BIG PHARMA put at the service of the
OWO!? None of the illuminists (with few exceptions) noticed this position!? They all fell
into the OWO Trap that was misleading the population with the motivation of the
GENERAL INTEREST, when in fact it was the INTEREST OF THE OWO ELITE!?
The Human Organism is a much more complex machine than the Materialist Scientists
believe, and one must take lead steps when acting on it, especially when the promoters
of the interventions are Subject to Satan! The Illuminati categorically promotes
Naturopathic Medicine over Homeopathy!
“If you want to heal the BODY, you have to heal the MIND!” said the Fathers of Medicine.
Or OWO precisely the MIND has been sabotaging it for millennia!
I have written additional details and arguments before and I will not return here.
It is LOGICALLY inferred that among the illuminists there is a complete lack of QUALITY
DOCTORS, IDEALIST RATIONALISTS, because recent developments demonstrate the
INEFFICIENCY and TOXICITY of the measures imposed by the OWO. Of course the
SHEEPS rushed to sign up to undergo a GENETIC EXPERIMENT despite the warnings of
real doctors and scientific researchers!? Many of them have been suspended or warned
by the Professional Orders because of their positions. For example, in Italy there are
more than 2,300 suspended doctors and about 30,000 cautioned, which has led to a
chronic shortage of medical staff in hospitals. The height of the ridiculous is that 500
Cuban doctors were called in to cover this shortage!? Does anyone still have doubts that
we are dealing with a Psychopathic Regime??
Eliminating FREE SPEECH and CRITICAL THINKING by implementing CENSORSHIP and
DISCRIMINATION of opponents of SINGLE THINKING has become the Rule. Various
Algorithms ensure the burying of the TRUTH … that we only live in the EMPIRE OF LIES !?
Everything that is not in line with SINGLE THINKING is labeled as CONSPIRACY THEORY
and many illuminists embraced this NARRATIVE.
In conclusion, the only Natural Right of Humans, FREE WILL, is denied by OWO, and we
illuminists do not lift a finger against this VIOLENCE!?

B. MILITARISM and GEOSTRATEGIC UNIPOLARISM of the West led exclusively by
the US

It is downright outrageous that the illuminists do not take a position on the Ukraine War,
which is only the latest stage in the long line of Western Aggressions against Humanity!?
Iraq, Afghanistan, Yugoslavia, Libya, Syria, are only the most recent Evidence of Western
Satanism, History of the last centuries recording such actions all over the globe. If this
policy was successful with small and isolated countries, today we have Russia as the
protagonist, and this changes the data of the problem, especially since China will also
join it, because it knows that it is next on the list of Neoliberal Globalists.
In this context, the question is not of supporting a Russian Empire integrated into the
Capitalist Paradigm like the Chinese Empire, but of the undeniable fact that Russia andthen China will contrast THE GRAND RESET envisioned by OWO and we must support
this effort, with the hope that these countries will in the future make the Rational
Syntheses necessary to implement the ILLUMINIST MERITOCRACY.
I gave details about the current and likely future Geopolitical Conjunctures in the
“Chinese Drop” and I will not return here.
It’s downright paradoxical that no illuminist but me talks about THE GRAND RESET !?!?
How many illuminists know anything about THE FABIAN SOCIETY, AGENDA 21, EVENT
201 ???
For many they are Conspiracy THEORIES, when in fact they are real CONSPIRACIES!
Can anyone really believe that only reading Illuminati Books can lead to a Paradigm
Shift??? We say “Theory as Theory, but Practice kills us!”
It is downright revolting that these days the Right tackles topics that we ignore,
capturing the attention of Public Opinion. That is precisely why I hypothesized that
everything that is happening today at the global level is nothing more than RIGHT WING
MANIPULATION.
The principle of reaching a Revolutionary Critical Mass cannot be updated from the
position of Spectators, but from that of Participants!!!
When AC stated that in early July 2022 we would have a Big Announcement, I thought it
would descend on the Battlefield, but I was once again disappointed. OWO is still
messing around, and we’re dealing with the “sex of angels”, meaning one who uses the
Sword, but not what it would really be for!?
At the moment there is a fierce battle for MULTIPOLARISM, that is, against the
UNIPOLARISM promoted by OWO, and we are spectators under the influence of Senses
and Emotions, ignoring the REASON that tells us that we must support any effort
directed against OWO!? The Illuminati supported the Bolshevik Revolution precisely
because of REASON !!
We are in the vicinity of demolishing the Concept of FIAT MONEY which was the basis of
ECONOMIC NEOCOLONIALISM in the last decades, precisely through the contribution of
the BRICS countries, but we are not able to decipher this TRUTH!?
FIAT MONEY is the support base of MILITARISM and NEO-COLONIALISM and the end of
this “keyboard money” will coincide with the SYSTEM IMPLOSION, while we do not enter
the Paradigm Shift Equation, ignoring the subject!?
We will enter a New Economic and Social Paradigm based on RESOURCES, which the
West lacks, but we don’t say a word about SUSTAINABILITY!?
The DEDOLLARIZATION of the world is underway and will cause SYSTEM IMPLOSION
and we are not saying a word about it!?
In conclusion, it can be seen that specialists in Geopolitics, Economics and Military
Strategy are missing from the ranks of illuminists.

C. Consolidation of IDIOCRACY

What Weapon can be more effective for OWO’s POPULATION CONTROL than
IDIOCRACY!?
Any rational man perceives it in all fields of human activity, starting with Education and
ending with Culture, without bypassing Science.
The problem is that in this way the West condemns itself to IGNORANCE in the long
term, with serious consequences for the future. Others treat Education and Science
accordingly and will soon have supremacy based on KNOWLEDGE.
OWO understands this perspective and that is precisely why it is desperate to secure its
Global Control, even at the risk of a Nuclear War… for them it does not matter if they die
by the Guillotine, or by the Atom!?Are you ready for ARMAGEDDON?
The Illuminati make it clear: either we will have the Illuminist Meritocracy or we will have
Armageddon!?
What do we fakebook illuminists do to avoid Extinction? NOTHING !!!
Yes, individuals like Morgue have risen from our ranks, who unhindered laid the
foundations of a Cult, instilling in followers the idea that they are ALREADY GOD, when
we are only BECOMING, facing a long line of REINCARNATIONS to actualize our
POTENTIAL. It is said that we are in the third Density on the Path of Becoming, from the
ten to go to BECOME GOD!? For them, those who have “confused” ANINA/ANIMUS, are
Supermen!?
They support the BLM movement designed by OWO with the goal of “Divide Et Impera”,
even though the followers of the movement tear down the statue of Thomas Jefferson
and even rob the stores of others of the same category as them!?
This position of mine does not mean that I ignore the discrimination of Africans over the
centuries, but that I personally consider it a priority to concern myself today with the
fate of the millions of people who die of hunger or wars and the Slaves of all colors that
we all are. Today, black people are present in the ranks of OWO and I find any celebrity
kneeling ridiculous, which is nothing more than a new form of Racism.

D. IRRATIONAL FOOD PROGRAMS, PSEUDO-ENVIRONMENTALISM, and
MATERIALIST TRANSHUMANISM

Today we are subjected to a Media and Political Bombardment on Food, Environmental,
Climate, Transhumanist topics, without any illuminist expressing any opinion in these
fields!?
We are advised to eat insects because other nations have been doing it for millennia. It is
ignored that the very fact of practicing these eating habits for millennia predisposed
certain populations to these habits. “There are no jumps in nature,” says Leibnitz.
We are told that we have to give up meat because the pollution produced by the Agro-
Food Industry is the most important. This is partly true, but not because it is the main
cause of Pollution, but because excess, like any excess is not good, and the
Industrialization of Meat (and Vegetable) Production based on Antibiotics, Hormones,
Chemicals and Modifications Genetically, it has disastrous effects on the Genetic
Baggage of the human species.
The drum is beaten with Environmentalism, but in reality the effects of Wars, of
Chemicalization, of Consumerism, of Futile Activities, of the fact that we already
consume in one year the renewable Resources of Mother Nature in two years are
ignored. Conferences are held on the theme of Environmentalism where hundreds of
representatives of the OWO Elite arrive by private plane. The Carbon Tax is introduced,
then Coal Power Plants are reopened because that’s how Uncle Sam wants to punish
Russia. The import of cheap gas from Russia is stopped in order to bring to Europe
SHALE GAS at a price several times higher and transported in liquid form with high fuel
consumption and requiring energy activities of liquefaction and regasification, not to
mention the Environmental Disaster produced by the Exploitation of these gases.
The Materialist-Empiricist Science dedicated to PROFIT has developed techniques for
Test Tube Babies, favored the Womb for Rent, justifies the Adoption of Children
indiscriminately, without considering the Laws of Nature. Imagine a Superior Soul
wanting to Reincarnate into an elaborate body in a test tube!? There are studies that
prove that a child practically begins its existence, even before Conception, in the
Equation of Life by entering the Love between the Parents, for example. It is clear that
the Test Tube will create a Body Without a Soul! Any external, unnatural intervention on
Conception is rejected by Nature!!! This expression of Transhumanism must be foughtfirmly! We too are Transhumanists and we want to create a Hyperhumanity, but
exclusively by KNOWLEDGE and RESPECTING THE LAWS OF NATURE.
A homosexual is free to do what he wants with his body, but he must realize that he
CANNOT HAVE CHILDREN. Only a Wicked System can allow and even favor such a thing!
Materialist-empiricist scientists, in their Ignorance, really think they can do whatever
they want in this world, ignoring the Laws of Nature!?

CONCLUSIONS

In view of our recent failures, including the Illuminati must change certain positions
expressed in the past. The mistake made with Morgue, proves that “they are human
too”, so they can make mistakes.
I have been campaigning for FREE SOURCE for a long time, including books by Illuminati
authors. I apply this principle because otherwise we talk about ALTRUISM for nothing.
KNOWLEDGE must be FREE SOURCE!
I also consider that talking about 100% INHERITANCE TAX and CAPITAL/CAPITALISM at
the same time is Nonsense! Why not simply talk about ILLUMINIST MERITOCRACY? Why
is not ILLUMINIST COMMUNITARIANISM taken into consideration?
The events of recent times prove that we are not able to organize ourselves as a
JACOBINE FORCE, precisely because there is no proper POLITICAL PROGRAM, so
everyone makes up their own ideas, without an ILLUMINATI GUIDE for a detailed
COUNTRY PROGRAM, as we did at the DACIA MOVEMENT for 4 years already.
Failure to address the ISSUES listed in this material demonstrates the CONFUSION that
reigns among the illuminists, who have fallen prey to the OWO NARRATIVE.
WAKE UP!
THE REVOLUTION is underway and the illuminists are not on the battlefield!?