
Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘drum dacic’
Prostie, sau … manipulare ?
Frizează ridicolul, teoria potrivit căreia acest canal, aflat în Incinta Sacră de la Sarmizegetusa Regia, ar fi servit la … scurgerea sângelui provenind de la sacrificiile umane !
Ar insemna că ”se vărsa mult sânge” şi nu numai la dreapta, ci şi la stânga, aşa cum se vede din fotografie :
Şuvoiul era aşa de puternic şi frecvent, că au predispus chiar şi treceri pe sub drumul de piatră masivă :
Oare cine ne crede aşa idioţi şi … de ce o face ?
Noi, cei de la Mişcarea DACIA, … avem ceva idei !
Drum dacic
Aşa drumuri nu au nici grecii, nici romanii, nici americanii, ca să nu mai vorbim de … Băsescu ! La Forul Imperial din Roma, trebuie să mergi cu grijă, altfel rişti o … luxaţie !!!
Cine are interes ca săpăturile să nu se facă în Sarmizegetusa Regia ?
Motivul precum că este Parc naţional, este ridicol, dacă ne gândim la JAFUL ce se practică în restul pădurilor … DACIEI !!!
Lăsaţi Adevărul să iasă la Lumină !!!