Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




PROIECTUL DACIA – POLITICA EXTERNĂ

Gennaio 8th, 2011 No Comments   Posted in Politica romena

Noi vrem Respect !

Aşa cum este prevăzut în Principiile şi Obiectivele „Mişcării DACIA”, România va trebui să tindă spre un statut de neutralitate, pe o politică de Pace şi Prietenie, de respect pentru afacerile interne ale statelor, de respect ale drepturilor fundamentale ale oamenilor, ca prim pas pentru o bună înţelegere cu toţi vecinii noştri, cu care intenţionăm să creăm un Spaţiu de comun interes.

În această direcţie, se va începe o intensă activitate diplomatică de informare asupra Principiilor şi Obiectivelor noastre, începând cu vecinii noştri.

În momentul de faţă, toate ţările ex-comuniste sunt nemulţumite de evoluţiile din ultimii 20 de ani. Acestea au deschis porţile Occidentului, care a ieşit parţial din Criză, pe seama „noilor achiziţii”.

Acest lucru a fost posibil prin :

  1. Deschiderea unor noi Pieţe de desfacere pentru propriile produse, fenomen uşurat de dezmembrarea metodică a industriilor şi agriculturii „fraierilor”.
  2. Acapararea resurselor naturale şi capacităţilor de producţie la preţuri de nimic.
  3. Invadarea Pieţei de Credit, cu practicarea pentru autohtoni a unor dobânzi mai mari decât în ţările de origine.
  4. Exploatarea la sânge a mâinii de lucru şi desfacerea produselor provenite (chiar şi) din Est la preţuri de … Vest. Este cunoscut profitul pe 2010 de 6 miliarde de Euro al colosului Fiat, numai pe seama lucrătorilor din Polonia. Acelaşi lucru este valabil pentru Renault în România, WV în Cehia, etc. Deci se creează Profit în Vest, sărăcind pe producători în Est, care lucrează ca în Vest, dar sunt plătiţi ca în… Est, sau altfel spus : DISCRIMINATORIU, deoarece CAPITALURILE nu au restricţii de tip „Schengen” ! Acest fenomen se extinde şi la celelalte activităţi economice, prin acapararea sau dezmembrarea capacităţilor productive proprii, cu scopul precis de a ne face dependenţi de … alţii !

Aceste ţări (şi în special România), au oferit Occidentului importante avantaje strategice (accesul la Marea Neagră şi Baltică, apropierea de colosul rus, accesul la resurse umane şi materiale importante, noi Pieţe, etc.), fără a fi răsplătite cum se cuvine.

Încă nu suntem acceptaţi fără vize în SUA, suntem trataţi ca „râme” în Europa, aşa cum se vede din recenta respingere la intrarea în Spaţiul Schengen. În acest din urmă caz, România trebuie să declare boicotarea produselor germane şi franceze (inclusiv revederea acordurilor cu Renault) !!! Occidentul nu poate trage de urechi România pentru corupţie (deşi există), când Berlusconi este incriminat în zeci de procese fără ca nimeni să zică ceva !!! Corupţia este o caracteristică a Sistemului şi soluţia este DEMOLAREA DIN TEMELII a acestuia !!! Capitalismul lor este acela care a adus în Estul Europei plăgile prostituţiei, drogurilor, armelor, etc. !

Franţei îi convine aportul lui Brâncuşi, Ionescu, Coandă şi mai recent al miilor de cadre cu studii superioare care „umplu goluri”, ca să nu mai vorbim de profiturile realizate de băncile şi multinaţionalele lor, dar se cramponează de 20.000 de ţigani nomazi !?!?

Păi dacă sunt NOMAZI, să-i trateze ca atare, odată ce sunt pe teritoriul lor !!!

Uniunea Europeană trebuie să devină o PATRIE pentru toţi, cu aceleaşi salarii, drepturi şi obligaţii, altfel, este destinată să… DISPARĂ !

Cum „peştii graşi” nu vor dori acest lucru, avem datoria să ne uităm în altă parte şi să vedem dacă nu cumva împreună cu vecinii noştri de la Baltică până la Mediterană şi tratând cu ruşii, ba chiar şi cu chinezii, nu vom putea găsi soluţii mai bune !

În acest scop propunem „dezgroparea” politicii lui Titulescu, în scopul realizării unei zone centro-europene, cu circa 200 milioane de locuitori, cu o întindere teritorială semnificativă, cu resurse imense, în care să fie aplanate toate conflictele existente şi unde, pe baza Principiilor şi Obiectivelor noastre, să creăm o alternativă, deschisă tuturor celor dispuşi să se alăture ulterior.

Astfel s-ar putea garanta şi celor de un sânge cu noi din ţările vecine, drepturile fundamentale ce azi le sunt negate !!!

Tactica avută în vedere de Mişcarea DACIA, prevede în primul rând afirmarea Principiilor şi Obiectivelor noastre în cadrul UE, paralel cu puternice contacte diplomatice zonale.

În cazul respingerii viziunii noastre, se va trece la un parcurs independent, de preferat în compania cât mai multor dintre vecinii noştri, căutând concomitent acorduri pe scară largă cu ţări din afara UE, pe baza unui nou concept geo-politic.

Această politică poate părea irealizabilă azi, dar pe fondul unor crize puternice în UE, care ar distrage atenţia, totul poate fi posibil.

Deschiderea către noi scenarii, chiar dacă nu vor fi puse în practică în totalitate, va constitui cel puţin, un stimulent pentru o reconsiderare a statutului României în UE, pe baza acestui POTENŢIAL DE TRATATIVĂ.

Cu alte cuvinte, UE trebuie să priceapă că dacă nu face concesii serioase, există şi alte posibilităţi.

Noi dorim o Lume diversă, iar dacă UE nu va fi receptivă, o vom face singuri, sau … cu alţii !

La Mulţi Ani DACIA !

Gennaio 6th, 2011 2 Comments   Posted in Politica romena

Mesaj de An Nou

Urez tuturor aderenţilor la „Mişcarea DACIA” un An Nou cu sănătate şi cât mai multe bucurii !

Vă aduc la cunoştinţă că procesul de „rafinare” a membrilor este în plină desfăşurare, mulţi părăsindu-ne din diverse motive, fiind înlocuiţi de „forţe proaspete”, în aşa fel că pentru moment suntem numericeşte… stabili.

Eu consider această situaţie normală, în condiţiile în care mulţi sunt angrenaţi în rezolvarea problemelor de zi cu zi, sau chiar sunt pe poziţii de favoare în actualul Sistem. Ceea ce vreau să garantez tuturor, este că în DACIA viitoare, nimeni nu este de prisos şi nu vor fi victime colaterale, chiar dacă viaţa noastră va suferi o drastică schimbare de rută !

Tuturor le reamintesc importanţa Proiectului nostru, în care fiecare este invitat să-şi aducă aportul după Capacităţi şi Posibilităţi. Nu ne punem deocamdată problema liderilor, fiind noi în stadiul de difuzare a Mesajului şi lărgire a Participării, aşa că toţi pot aduce un aport substanţial, fie că sunt „oşteni”, fie că sunt… „mareşali”. Ca să-l parafrazez pe Napoleon, pot afirma că fiecare oştean are în „traistă” un baston de mareşal ! Fiecare aderent trebuie deja să-şi imagineze DACIA de mâine şi contribuţia pe care o poate aduce pentru realizarea ei, fără altă motivaţie în afară de Iubirea de Patrie şi ai ei locuitori !

Proiectul DACIA este ambiţios, dar este bine definit, are la bază studii şi analize Competente, poartă Principii şi Obiective fatibile şi nu are nimic violent sau imoral. Mesajul nostru este de Pace, ci nu de Răzbunare, este de Iubire, ci nu de Ură, iar dacă mai criticăm pe ici, pe colea şi anume în punctele esenţiale, o facem Justificând, propunând Soluţii, ci nu aruncând invective !

Scepticilor le garantez că vom „exploda”, în ciuda aparenţelor şi … „beznei mediatice”!

Eu am încercat să ating punctele principale ale Noii Ideologii, pentru că lansarea „Mişcării DACIA” în viaţa politică. se va produce numai când vom avea Cadrul Complet. Cine vrea să priceapă mai mult, are posibilitatea să judece inclusiv mesajele mele pe blog, Vimeo şi Youtube, care completează activitatea de pe Facebook. Bineînţeles că nu tot ce am „produs” eu este relevant, sau complet, de aceea vă aştept cu dezbateri. Bineînţeles că odată „descoperită oala”, parcursul poate suferi mari reorientări, chiar şi în cadrul unei conservări ale Principiilor şi Obiectivelor ! Ceea ce propunem noi, nu sunt lozinci, sau vechi ideologii (chiar dacă anumite aspecte pot fi parţial încadrate) şi va trece multă apă pe Dunăre, până vom atinge ţelurile noastre. Noi nu propunem Soluţii pe termen scurt, ci „cu bătaie lungă” !

Reamintesc rolul meu de „aruncător de sămânţă” şi „paznic al Principiilor şi Obiectivelor”, după care mă voi limita la rolul de „oştean”, când „Mişcarea DACIA” va ajunge la Tribunal.

Aşa să ne ajute Dumnezeu !

Mitul Cavernei – Platon

Dicembre 20th, 2010 No Comments   Posted in Politica romena

După publicarea ultimelor două postări, am primit câteva acuzaţii că aş fi  utopist şi rupt de realitate.

Vreau să prezint pe înţelesul tuturor Mitul Cavernei, o metaforă de-a lui Platon, cuprinsă în cartea a 7-a a operei „Republica”:

Imaginaţi-vă o masă de oameni sechestraţi de la naştere într-o cavernă, obligaţi să vadă numai un Perete. În spatele lor, se află un zid, după care se aprind focuri. Nişte MANIPULATORI, interpun la adăpostul Zidului, între Foc şi Perete, fără ştirea „cobailor”, diferite panouri, reprezentând oameni, animale, sau chiar fiinţe inexistente în Realitate, dând naştere la Umbre, cărora li se pot „ataşa” chiar sunete identificatoare.

Eliberând unul din aceşti „cobai”, acesta va refuza să accepte noua (şi adevărata) Realitate a existenţei şi rolului Focului (care ar şi dăuna vederii), a Panourilor şi chiar a… MANIPULATORILOR. Ba mai mult, dacă „va fi scos din Cavernă la Lumină”, acesta va suferiarsura Soarelui” şi va vedea o Lume mult mai complexă decât ar putea înţelege !

Odată terminată „Iluminarea”, să ne imaginăm ce s-ar întâmpla, dacă va fi trimis din nou în Cavernă, ca să povestească Experianţa sa, foştilor tovarăşi.

În primul rând, ar avea dificultăţi să se obişnuiască la… Întuneric.

Dacă ar încerca să explice foştilor săi tovarăşi Realitatea, ar fi considerat … Nebun, sau chiar s-ar încerca … Eliminarea sa, ca fiind … Periculos.

Metafora este complexă şi o să mă rezum la câteva consideraţii :

Greşesc eu când „mă expun” cu ideile PROIECTULUI DACIA, sau … cei ce mă acuză ?

Principiile şi Obiectivele „Mişcării DACIA” sunt realizabile, sunt juste, sunt profund Umaniste şi totuşi sunt considerate … Utopii. De ce ? Pentru că Lumea este obişnuită să accepte numai… Umbre, produse de … MANIPULATORI !

Păi cum să vină un oarecare să explice ceva ”afară din tipare” ? Mai bine îl luăm în consideraţie pe … Vanghelie !!! Acesta este EXPUS de … MANIPULATORI !!! (deşi se pot folosi şi alte nume mai… ilustre, inclusiv teoreticieni ale diverselor curente ideologice)

Mulţi aşteaptă izbăvirea de la … Lideri, care nu sunt decât … PANOURI !

Ieşiţi la SOARE, români !

…………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Închei prezentând câteva exemple concrete :

O Umbră ce ni se proiectează este ŞOMAJUL. Dacă am aplica principiul enunţat la Mişcarea DACIA” : MUNCĂ MAI PUŢINĂ ŞI PENTRU TOŢI, ar dispărea sindicatele, grevele, agenţiile de colocare, munca la negru, şantajul intreprinzătorilor, ajutorul social, etc.

O altă Umbră este PUBLICITATEA. Suntem induşi (inclusiv subliminal) să cumpărăm produse, care de multe ori sunt inferioare altora, în ceea ce priveşte raportul calitate-preţ., sau care sunt dăunătoare (apa minerală – în realitate… moartă).

O altă Umbră este CREDITUL BANCAR, ce sub acoperirea satisfacerii unor necesităţi impuse de Sistem (automobil, locuinţă, mobilier, etc.), ne transformă în SCLAVI PE VIAŢĂ, desemnaţi să „acopere găurile” provocate în Bănci, pentru a asigura Manipulatorilor câştiguri disproporţionate.

O altă Umbră este DEPENDENŢA DE PETROL, fiind noi obligaţi să cumpărăm automobile, când soluţia de bun simţ este dezvoltarea transporturilor în comun ecologice şi distribuirea raţională a forţei de muncă în spaţiu şi timp. Statusul social este măsurat azi în caii putere ai propriului automobil, când metrourile circulă goale ! Ca să nu mai vorbim de kilometrii de asfalt ce sufocă Planeta, pentru o „fâţâială fără sens”, care otrăveşte aerul, apa şi solul.

Ni se propune cu neruşinare NUCLEARUL, când Soarele ne-ar putea satisface toate necesităţile energetice, pentru că aşa vor … PANOURILE lor ( nu cele solare, ci ale lui Platon )!

Dar cea mai mare Umbră este MEDIA, ce cultivă interesele personale ale Mogulilor, impunând Opiniei Publice non-valori, modele sociale imorale, sub-cultura.

Voi încheia cu WikiLeaks, care nu a făcut altceva decât să DĂRÂME ZIDUL şi să deconspire MANIPULATORII. Cum au reacţionat … DEMOCRAŢII ? Arestându-l pe Assanje pentru un prezervativ rupt, pe când Berlusconi continuă să … POARTE PANOURI !!!

„PROIECTUL DACIA” – HABITAT

Dicembre 19th, 2010 No Comments   Posted in Politica romena

Principala revoluţie propusă în PROIECTUL DACIA, trebuie să fie adoptarea unui nou concept de HABITAT.

Oamenii trebuie să trăiască şi să muncească într-un spaţiu cât mai restrâns în jurul propriei locuinţe, care să fie INDEPENDENTĂ ENERGETIC şi să fructifice la maxim resursele oferite de natura înconjurătoare (apă de ploaie, îngrăşăminte naturale, apă curgătoare, terenuri agricole, materiale de construcţie, etc.). Locuinţele vor fi proiectate astfel încât să fie SIGURE, EFICIENTE ENERGETIC şi CONSTRUITE CU MATERIALE NATURALE-RECICLABILE.

La nivelul localităţilor, se va organiza o DIVIZIUNE A MUNCII, în funcţie de condiţiile naturale, competenţe, disponibilităţi, etc., în vederea asigurării RESTRINGERII SPAŢIULUI DE ASIGURARE A AUTOSUFICIENŢEI COMUNITĂŢII. Tot la nivel local se vor rezolva conflictele de orice fel dintre componenţii comunităţii (Legea Pământului).

În vederea asigurării NECESITĂŢILOR COMUNITĂŢII, se pot imagina forme comerciale MARFĂ CONTRA MARFĂ, sau forme de cooperare între localităţi cu resurse diverse şi complementare. Aprovizionarea cu bunurile de consum, se va face centralizat, periodic şi computerizat, de la depozite locale, sau cât mai apropiate.

Concediile vor fi programate în funcţie de dorinţe, dar şi de necesităţile Comunităţii, pe cât posibil în grupuri organizate.

De organizarea COMUNITĂŢII, se va ocupa SFATUL acesteia, ales de şi dintre localnici, pe criterii de COMPETENŢĂ şi cu fixarea clară a RESPONSABILITĂŢILOR.

Proprietatea privată, va fi subordonată INTERESULUI COMUNITAR ŞI NAŢIONAL.

Fiecare localitate va avea un unic ORGAN FINANCIAR-COMERCIAL, care va administra resursele private şi comunitare, fără dobânzi şi fără circulaţie monetară lichidă.

Pe acelaşi „calapod”, se va trece la formele superioare de organizare : judeţene, regionale şi naţională.

Vă aştept la dezbateri şi cu noi propuneri.

PROIECTUL DACIA

Dicembre 18th, 2010 No Comments   Posted in Politica romena


Invit pe toţi cititorii mei să fie cinstiţi cu ei înşişi şi să-şi răspundă la întrebarea :

„ştiu eu ce înseamnă doctrina liberală, sau social-democrată, sau … ?”

Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar puţini vor putea răspunde afirmativ !

Acest adevăr ar trebui să determine pe mulţi să renunţe a se înhăma la o căruţă, care nu se ştie unde duce ! Acesta este principalul argument al Mişcării DACIA, atunci când cere desfiinţarea partidelor şi alocarea responsabilităţii deciderii soartei Neamului unor … ADMINISTRATORI COMPETENŢI ŞI RESPONSABILI.

O altă întrebare ce capătă un răspuns automat, este : „credeţi că vreuna din VECHILE IDEOLOGII, reprezintă speranţa pentru Viitorul Naţiei ?”

Eu cred că au avut suficient timp la dispoziţie să o demonstreze şi nu au făcut-o ! Ba au creeat şi diversivul curentelor, ce nu tratau fondul Crizei, ci erau numai operaţii estetice de salvare a unui Sistem Diabolic, azi muribund.

Astfel ne trezim într-o Lume ce afundă din ce în ce mai mult în Imoral şi Iraţional.

Imoral deoarece Valorile propagate de Sistem sunt de fapt Non-Valori.

Iraţional, deoarece Omenirea este purtată cu nonşalanţă de Sistem spre Autodistrugere, prin retezarea legăturii fundamentale Om-Natură. Omul de azi a devenit dependent de tehnologii, de sisteme financiare şi de procese productive, ce nu ţin cont de EPUIZABILITATEA RESURSELOR.

Este de râs (dacă nu de plâns) reţeta Sistemului pentru ieşirea din Criză.

Numai ignoranţii, sau manipulatorii ce urmăresc exterminarea a miliarde de oameni, numai cu scopul de a salva Puterea ce o deţin azi, pot crede că soluţia este creşterea… CONSUMULUI, cu creşterea simultană a PRODUCŢIEI !? Cu ce consecinţe ?

În primul rând :EPUIZAREA RESURSELOR

În al doilea rând : DISTRUGEREA AMBIENTULUI

În al treilea rând : RUPEREA ECHILIBRULUI SOCIAL, prin creearea unei mase de oameni… inutili. deoarece automatizarea şi informatizarea limitează accesul la muncă, tot mai multor oameni !? Este clar că această masă de „loosers”, devine … inutilă şi las fiecăruia libertatea de a-şi imagina scenarii de… eliminare!

Soluţia propusă de „Mişcarea DACIA”, este revenirea la ECHILIBRUL BINOMULUI OM-NATURĂ.

V-aţi întrebat vreodată ce s-ar întâmpla, în cazul că s-ar prăbuşi Sistemul Informatic, sau cel Energetic, sau cel Financiar, sau… ???   Ar fi o Apocalipsă !!!   De ce ?   Pentru că ne-am încredinţat Viaţa, unor Realităţi Artificiale, ce nu ţin cont de Necesităţile Reale ale Omenirii ! Numai Natura răspunde prin definiţie acestui Imperativ ! Numai echilibrul Om-Natură, poate asigura Omenirii un … Viitor ! Acest echilibru, se poate restabili, în primul rând prin eliminarea FUTILITĂŢILOR, coroborată cu o nouă abordare a MODULUI DE VIAŢĂ.

Azi împânzim globul de asfalt, brăzdăm cerul pentru a merge în concedii exotice, intoxicăm aerul cu automobilele, poluăm aerul, apa şi pământul cu mii de substanţe toxice pe care le producem noi înşine cu dezinvoltură criminală, conducem războaie devastatoare, etc.

Singura soluţie este … renunţarea la toate astea ! Nici o IDEOLOGIE nu propune aşa ceva !!!

Oamenii NU SUNT STĂPÂNII LUMII ÎNCONJURĂTOARE, CI PARTE INTRINSECĂ !!!

Imaginaţi-vă Pământul ca un organism viu, pe care noi oamenii suntem azi nişte entităţi dăunătoare. Perspectivele sunt două : ori Pământul moare, ori găseşte soluţii ca să se descotorosească de noi (are şi El un sistem… imunitar)!

Precizez că ceea ce scriu, se bazează pe … instinct, nefiind eu decât unul ce tratează incomplet şi superficial, o problematică prea complexă pentru a fi abordată de un singur om ! De aceea fac apel la COMPETENŢE la „Mişcarea DACIA”, pentru a creea un nou model social, în care fiecare să priceapă că PROPRIA BUNĂSTARE, se obţine când se urmăreşte BUNĂSTAREA TUTUROR, ci nu diavoleşti INTERESE DE PUTERE !

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

În acest sens, la un an de la cristalizarea Principiilor şi Obiectivelor „Mişcării DACIA”, vom da startul „PROIECTULUI DACIA”, la care sunteţi invitaţi cu toţii a vă aduce contribuţia !!!

Cei care vor aduce contribuţii semnificative, vor deveni după o atentă selecţie şi discuţie, membrii ai ADUNĂRII PENTRU DACIA, din rândurile căreia se vor ridica conducătorii : CAVALERII DANUBIENI. Acest proces nu va fi realizat bătând din palme, ci va fi unul de durată, ca şi transformarea întregii societăţi din Spaţiul Carpato-Dunăreano-Pontic.

Eu o să fac unele propuneri, care se regăsesc deja în materialele publicate la Mişcare şi vă aştept la dezbaterea şi completarea lor.