Vă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
CE VREM NOI, ILUMINIŞTII PITAGOREICI?
„CE VREM?
Vrem să vedem sfârșitul tuturor RELIGIILOR VECHI, DECĂZUTE, PSIHOTICE din lume. Acesta este secolul douăzeci și unu, iar vechile Superstiții și “Poruncile” tribale nu mai au dreptul să fie aici.
Vrem să vedem sfârșitul CAPITALISMULUI PRĂDĂTOR – sistemul economic conceput pentru a permite unei ELITE MICI, LACOME, INFINIT DE EGOISTE, NARCISISTEşi PSIHOPATICE să stăpânească asupra celorlalți și să instaureze mari DINASTII ale BOGĂŢIEI şi PUTERII ce ne stăpânesc în perpetuitate.
Vrem ca fiecare om de pe pământ să aibă o ŞANSĂ REALĂ de a-și demonstra MERITUL și de a se ridica în raport cu TALENTUL lor, fără ca niciun obstacol invizibil să fie plasat în calea lor, fără a fi nevoie să participe la un joc gândit împotriva lor şi să fie victima unor carteluri nevăzute care trag sforile în numele jucătorilor aleși (PRIVILEGIAŢI).
Vrem ca ființele umane cele mai INTELIGENTE și TALENTATE să conducă lumea, deoarece ar fi o NEBUNIE să o dăm la vârf oamenilor stupizi și neinteligenți, așa cum facem în prezent.
Avem o lume în care se aplică Principiul Lui Petru (https://ro.wikipedia.org/wiki/Principiul_lui_Peter) … oamenii din vârf au fost promovați peste nivelul lor de COMPETENŢĂ, dar nu este nimeni deasupra lor să-i concedieze și ei refuză să fie concediați de cei de sub ei. Trebuie să ne asigurăm că fiecare persoană INCOMPETENTĂ aflată într-o poziție influentă să fie răspunzătoare în fața oamenilor și să poată fi ușor concediată.
Suntem pentru CONTROLUL PUBLIC al societății, nu pentru CONTROLUL PRIVAT. Capitalismul este un sistem economic destinat să aducă dominarea sferei publice de către sfera privată, prin intermediul “Pieței”, care este nealeasă și neresponsabilă față de popor și în care poporul nu are nici o reprezentare și nici un cuvânt de zis. Capitalismul De Piață Liberă este mijlocul exact prin care s-a sabotat și subminat Democrația, iar oamenii au fost împiedicați să-și controleze destinul.
Poți avea guvernarea de către popor sau guvernare pe către piețele private, dar nu le poți avea pe amândouă. Care ar fi de făcut? TREBUIE să alegeți.
Vrem ca METODELE ŞTIINŢIFICE şi MATEMATICE să fie extinse la politica economică, politica socială, politica religioasă, politica în domeniul drogurilor, politica în domeniul educației, politica în domeniul sănătății, politica polițienească etc. Vrem sfârșitul moralizării ieftine și predicării religioase. Vrem sfârșitul oamenilor predicatori pioși, pomposi, sfinți, să pălăvrăgească despre codurile și credințele lor morale din epoca de piatră.
Vrem sfârșitul abuzului parental asupra copiilor prin îndoctrinare religioasă și chiar mutilare lor fizic (circumcizia şi infibularea).
Vrem ca părinților nebuni să nu li se mai permită să producă copii nebuni, deveniţi nebuni cu credințele nebunești ale părinților lor.
Vrem ca CREDINŢA să fie desființată, să nu fie tratată deloc cu respect. RAŢIUNEA trebuie să fie noul standard.
Vrem o SOCIETATE LOGOS şi o EPOCĂ A RAŢIUNII. Mythos trebuie să rămână în arena de divertisment inofensiv.
Vrem o A DOUA ŞI ULTIMĂ ILUMINARE în care umanitatea să se elibereze în sfârşit de cancerul miturilor religioase antice, care au făcut mai multă pagubă PSIHICULUI UMAN decât orice altceva. Religiile antice au făcut și continuă să facă, miliarde de oameni deranjați MINTAL.
Putem construi RAIUL pe pământ, dar numai prin RAŢIUNE, CUNOAŞTERE și o RASĂ UMANĂ OPTIMIZATĂ INTELECTUAL.
Azi vedem cât de RETARDATĂ este rasa umană de dată ce există miliarde de oameni care disprețuiesc noțiunea de maximizare a inteligenței umane ca obiectiv principal al politicii guvernamentale.
Ce poți să faci cu o umanitate care iubește să fie PROASTĂ și are dispreț absolut pentru INTELIGENŢĂ și niciun interes pentru ea?
Trăim într-o lume în care BANII (MAMMON), ci nu INTELIGENŢA, este Forța Motrice, iar cei cu bani nu vor renunța niciodată la PUTEREA lor lăsând pe cel mai DEŞTEPT să o preia. Întrebarea este foarte simplă … CE AU DE GÂND DEŞTEPŢII SĂ FACĂ?
Au EI voința de a prelua PUTEREA de la cei bogați?
În Star Trek, exact așa s-a întâmplat.
Viitorul umanității trebuie să fie al unei SPECII INTELIGENTE, MERITOCRATICE şi RAŢIONALE, nu ca o specie religioasă în genunchi pentru zeii invizibili sau o specie capitalistă înrobită și stăpânită de super-bogați.”
http://www.armageddonconspiracy.co.uk/
Tags: Capitalism, Competenţă, Iluminism, inteligenţă, Metitocraţie, Piaţa Liberă, Privat, Privilegiu, Public, raţiune, religii, Sclavie, Talent
TEORIA M
TEORIA M, ultima încercare a oamenilor de știință de a formula o „Mare Teorie A Tuturor Lucrurilor” (The Grand Unified Theory Of Everything), este sortită eșecului încă de la început. De ce? Deoarece ignoră domeniul neexplorat în afara Spațiului și Timpului, domeniul lui ZERO și INFINIT. TEORIA M ăncearcă în mod explicit a preveni apariția lui ZERO și INFINIT în oricare dintre ecuațiile sale. Este „ultima dorință” și „testament” al Materialismului, încheierea Marii Nebunii, înainte de a se confrunta în cele din urmă cu Adevărul unui „partener” IMATERIAL al Lumii MATERIALE.
Iată povestea acestui Cosmos extraordinar al nostru:
Te vom duce în cea mai ciudată „călătorie”, de la Kabbalism, Zoroastrianism, Manichaeism, Gnosticism, Hermeticism, Rosicrucianism, Platonism, Neoplatonism, Tableta De Smerald, Epoca de Aur, Aleister Crowley, Filosofia Perenă, Genii, Aristotel, Entelehie, Forme și Materie, Minte și Materie, Universalităţi și Particularități, până la Materialism, Darwinism și Teoria M. Judecă tu, cine are raspunsurile mai bune cu privire la Natura Adevarată a Existentei: oamenii de ştiinţă, sau Illuminati Pitagoreici.
Destinul Sufletului tău este în joc.”

N Ox Prognatus to Anunnaki, Alien Gods and Spirituality
7 hrs ·
M-theory, the latest attempt by scientists to formulate a grand theory of everything, is doomed to failure from the outset. Why? Because it ignores the unextended domain outside space and time, the domain of zero and infinity. M-theory explicitly sets out to prevent the appearance of zero and infinity in any of its equations. It is the last will and testament of materialism, its concluding grand folly before it finally confronts the truth of an immaterial partner to the material world.
Here is the tale of this extraordinary cosmos of ours. We will take you on the strangest journey, from Kabbalism, Zoroastrianism, Manichaeism, Gnosticism, Hermeticism, Rosicrucianism, Platonism, Neoplatonism, the Emerald Tablet, the Golden Dawn, Aleister Crowley, the “perennial philosophy”, genies, Aristotle, entelechy, forms and matter, mind and matter, universals and particulars, all the way to materialism, Darwinism, and M-theory.
Judge for yourself who has the better answers regarding the true nature of existence: scientists or the Pythagorean Illuminati. The destiny of your soul is at stake.
Tags: Aleister Crowley, Aristotel, Darwinism, Entelehie, Epoca de Aur, Filosofia Perenă, Forme și Materie, Genii, Gnosticism, Hermeticism, Kabbalism, Manichaeism, Minte și Materie, Neoplatonism, până la Materialism, Platonism, Rosicrucianism, Tableta De Smerald, Universalităţi și Particularități, Zoroastrianism
Videoconferinţa Mişcării Dacia din 23.01.2019
„#NoDreamNoDeal
Oricum ai lua-o, atât timp cât acești babalâci ai Vechii Ordini Mondiale (OWO) continuă să controleze fluxurile mari de bani din lume, o lume mai bună nu se va avea. Trebuie să ieșim cu adevărat din acest Sistem Multipartit, pentru că nu va ieși nimic radical din el. Niciunul dintre PARTIDE nu va propune niciodată să preia controlul asupra tuturor activităților bancare, financiare, Wall Street, bursa de valori și chiar Goldman Sachs. Totuși, trebuie să se întâmple asta. Niciun PARTID nu are un VIS. Nu există viziune în conducerea actuală. Nu devii nerăbdător? Avem nevoie de o Schimbare De Sistem. Pentru a intra în Epoca Hiperienilor, trebuie să preluăm controlul asupra tuturor multinaționalelor, deoarece funcționarea lor nu este calea de urmat. Nu vrem să vedem PUBLICITATEA produselor lor în mass-media. Vrem să știm care sunt cele mai bune IDEI pe care le poate avea Omenirea. Veți vedea că cele mai bune IDEI sunt ale unor oamenii care nu au deloc bani. Deci spun că toți acești oameni din domeniul bancar și al finanțelor trebuie să plece. Ei sunt fundamental NECREATIVI şi PATETICI. Ei trebuie să fie disprețuiți.”
#NoDreamNoDeal
However way you look at it, as long as these old OWO retards keep controlling the big money flows in the world, a better world is not going to happen. We must really step out of this multiparty system thinking because nothing radical will come out of that. None of them is ever going to propose to take control of all banking, finance, Wall Street, the stock exchange and even Goldman Sachs. Yet this is what must happen.
None of them has a Dream. There is no vision in the current leadership. Aren’t you becoming impatient?
We need a system change. For the Hyperian age, we need to take control of all multinationals as their functioning is not the way forward. It is not their products that we want to see advertised in the media. We want to know what the best ideas are that humanity can come up with. You will see that the best ideas are with people who have no money at all. So I say that all these people in banking and finance must go. They are ultimately uncreative and pathetic. They must be despised.
MANIFEST al MERITOCRAŢIEI
MANIFESTUL MERITOCRAŢIEI
[în 7 puncte]
1. O lume in care fiecare copil primeste o sansa egala de a reusi in viata.
2. Abolirea partidelor politice.
3. Numai persoanele care au o educație și o experiență profesională relevante ar trebui să aibă dreptul de a vota, mai degrabă decât oricine care a ajuns la vârsta de 18 sau 21 de ani.
4. Introducerea unui impozit de moștenire de 100%, astfel încât superbogaţii să nu mai poată transfera bogăția lor unor puţini la număr (privilegiaţii lor copii). Aceasta ar însemna sfârșitul dinastiei elitelor și monarhiei ereditare.
5. Un sistem de învățământ radical reformat, bazat pe tipurile de personalități Myers-Briggs, și inspirat de la inovatori radicali precum Rudolf Steiner și Maria Montessori.
6. Înlocuirea capitalismului pieței libere cu capitalismul social și înlocuirea democrației cu o republică meritocratică totală, sub o constituție meritocratică.
7. Sfârșitul nepotismului, cronismului, discriminării, privilegiilor și șanselor inegale.
ADDENDUM: “Din punct de vedere politic, încercăm să înlocuim Democrația cu Meritocrația. Democrația este triumful mulțimii, turmei comune, celui mai mic numitor comun, celor care se afundă în abisul ignoranţei. La un alt nivel, Democraţia a fost deturnată de cei bogați , ceea ce înseamnă că în practică, este pur și simplu o Plutocrație deghizată, este guvernarea poporului de către bogați pentru bogați,
HL Mencken a spus: “Democrația este arta și știința conducerii circului din cușca maimuțelor.”
Din punct de vedere Economic,urmărim a înlocui capitalismul de piață liberă cu capitalismul social, cunoscut și ca Piaţa Socialistă (unde macrostructura economică este socialistă, dar microstructura este determinată de piață) “.
– Faust, Michael. – ”The Case for Meritocracy” – (The Political Series Book 3) . Hyperreality Books. Kindle Edition.

THE MERITOCRACY MANIFESTO
[in 7 points]
1. A world in which every child gets an equal chance to succeed in life.
2. The abolishment of party politics.
3. Only those with a relevant education and work experience should be allowed to vote, rather than just anyone who has reached 18 or 21.
4. The introduction of 100% inheritance tax, so that the super-rich can no longer pass on their wealth to a select few (their privileged children). This would mean the end of the elite dynasties and hereditary monarchy.
5. A radically reformed education system, based on the MBTI personality types, and insights from radical innovators such as Rudolf Steiner and Maria Montessori.
6. To replace free market capitalism with social capitalism and to replace democracy with a fully transparent meritocratic republic, under a meritocratic constitution.
7. The end of nepotism, cronyism, discrimination, privilege and unequal chances.
ADDENDUM: “Politically, we seek to replace democracy with meritocracy. Democracy is the triumph of the mob, the common herd, the sheeple, the lowest common denominator, those racing for the bottom. On another level, it has been hijacked by the rich, meaning that democracy in practice is simply disguised plutocracy. It is government of the people by the rich for the rich. H. L. Mencken said, “Democracy is the art and science of running the circus from the monkey-cage.” Economically, we seek to replace free-market capitalism with social capitalism, also known as market socialism (where the economic macrostructure is socialist, but the microstructure is market driven).” – Faust, Michael. The Case for Meritocracy (The Political Series Book 3) . Hyperreality Books. Kindle Edition.
















