QR Code Business Card

Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




PAMFLET de un CINISM EXTREM de tip CORONA PARTY

Aprile 30th, 2020 No Comments   Posted in Dacia Iluministă

 

Desigur că voi fi acuzat cel puţin de lipsă de empatie pentru rândurile ce urmează, dar mă doare drept în cot, pentru că sunt convins că navigăm pe o corabie a nebunilor, iar eu sunt desigur printre puţinii sănătoşi care spun ADEVĂRURI, chiar dacă supără.

O să mă ocup de problema BĂTRÂNILOR atât de vehiculată azi de SISTEM, care cică e foarte grijuliu în materie şi nu ştie ce să mai facă pentru a-i proteja!?
Din capul locului trebuie să remarcăm că o face fără prea mult succes, de dată ce mor pe capete. Asta nu trebuie să ne facă să uităm că „la balegă moale, puţină apă trebuie” şi că nu avem încă statistici despre bătrânii morţi anii trecuţi de „gripele normale”… s-ar putea (mai mult ca sigur) să fim în prezenţa unei MANIPULĂRI care să aibă ca scop instituirea unor REGIMURI TOTALITARE de tipul „1984”.
https://www.youtube.com/watch?v=znIYfSP0A6E&fbclid=IwAR14NiRDrqlv2XVbAKrZ4isWT0rNgot8YtVzBKHwKXvIbGXhPVILTcrOXpw

Punctul de plecare pentru o ANALIZĂ RAŢIONALĂ a situaţiei din punct de vedere ILUMINIST, este că populaţia din tările „civilizate” este din ce în ce mai înaintată în vârstă, iar natalitatea este în cădere liberă.

Pe de-o parte avem ÎNDÂRJIREA TERAPEUTICĂ de a-i menţine pe bătrâni în viaţă, deşi sunt în marea majoritate a cazurilor nişte LEGUME, care au încetat procesul de DEVENIRE (BECOMING) şi se rezumă la A FI (BEING). Ei nu mai au niciun APORT SOCIAL şi sunt într-un stadiu PARAZITAR pe spinarea COMUNITĂŢII. Desigur că pentru „corecţii politic”, religioşii de toate felurile, adepţii „peace and love”, „societăţii civile” ONG-iste, politicienilor în căutare de popularitate, jurnaliştii sistemului şamd, este revoltător ce spun eu, dar nu şi pentru cei ca mine care cred că MINTEA / SUFLETUL este ETERN pe când CORPUL nu este, şi mai cred că SCOPUL VIEŢII ESTE DEVENIREA, iar când aceasta nu se mai produce, viaţa nu mai are sens.
De ce nu mor oamenii cu zâmbetul pe buze, cum o făceau strămoşii noştri?
Pentru că o religie străină adusă de prin pustii, a înlocuit-o pe a noastră care contempla NEMURIREA SUFLETULUI şi faptul că SUFLETUL ETERN este prizonier într-un CORP în Lumea Materială, care este „rea” prin definiţie. De aceea se bucurau la moarte şi-i plăngeau pe cei născuţi. Ei mai ştiau că sunt PARTE din Dumnezeu şi-şi permiteau să tragă cu săgeţi în zeii potrivnici… ca de la egal la egal. Ca PARTE DIN DUMNEZEU ca şi toate cele, ei respectau NATURA şi nu o considerau un „dar ceresc” al vreunui bărbos din ceruri, ci soră. Ei preţuiau LIBERTATEA mai mult ca orice, nu ca urmaşii lor netrebnici care acceptă o RELIGIE A SUPUNERII OARBE faţă de un DUMNEZEU TIRAN. PILEUSUL pe care-l purtau cei mai vrednici este şi azi simbol de LIBERTATE.
Erau mult mai DEŞTEPŢI şi nativii americani care atunci când nu mai aveau UTILITATE SOCIALĂ, se duceau să-i mănânce ursul. De asemenea, puţini ştiu că şi străbunii noştri se pare că aveau un obicei asemănătoar: din iniţiativa bătrânului devenit neputincios, i se punea pe cap o turtă, iar cel care urma să-i ia locul de căpetenie, i-o rupea cu o măciucă, cu cap cu tot. De aici şi vorba :
„ţi-ai trăit traiul, ţi-ai mâncat mălaiul”. Desigur că asta nu va place „dacilor cre(ş)tini”.
De ce să nu tratăm cu calm Moartea de dată ce ne vom REÎNCARNA pentru a face noi paşi pe calea DEVENIRII DUMNEZEU?

Reîncarnarea

Pentru că religia altora ne vorbeşte de REÎNVIERE care este o ABERAŢIE.

Resurrection: The Origin of a Religious Fallacy (The Anti-Christian Series Book 6) by [Weishaupt, Adam]
Cât de PROST trebuie să fi să crezi într-o REÎNVIERE în vederea unei „judecăţi de apoi”??? De la această PROSTIE, derivă FRICA ce ne provoacă un SINDROM STOCKHOLM GLOBAL şi refuzul de a ieşi la LUMINĂ din CAVERNA LUI PLATON.
Dacă ne uităm azi la Lumea pe care bătrânii au făurit-o după renunţarea la propria religie, desigur că-şi merită soarta. Sunt pline bisericile de ei şi nu se mulţumesc cu asta, ba mai SPALĂ CREIERELE şi celor de după ei!?
Oamenii ăştia habar n-au CE SUNT, UNDE SUNT şi mai ales, DE CE SUNT AICI!? Dacă încerci să-i LUMINEZI cu GÂNDIREA celor mai INTELIGENŢI oameni din Istorie asupra RĂSPUNSURILOR la aceste întrebări fundamentale, se transformă automat în TROLLS, că „PROSTUL nu e prost destul, dacă nu e şi FUDUL”!?
Ei habar nu au de MATEMATICA ONTOLOGICĂ, de PSIHOLOGIA lui Jung, de FIZICA CUANTICĂ, de FILOSOFIA lui Pitagora, Platon, Hegel, Leibniz, de GĂURILE NEGRE şamd, dar te contrastează cu balivernele „cărţilor sfinte” pe care de asemenea nu le-au citit, sau în cel mai fericit caz, nu le-au înţeles!?
Uitaţi-vă apoi şi la cine cine conduce Lumea: regi şi regine, magnaţi, banksteri, corporatişti, jurnalişti, clerici, politicieni, chiar şi „oameni de ştiinţă”, aproape în totalitate BOŞOROGI. Asta nu înseamnă că TINERII sunt în marea lor majoritate la înălţime pentru a prelua frâiele omenirii, deoarece BOŞOROGII au avut grijă „să-i niveleze în jos” şi există dovezi că al lor Coeficient de Inteligenţă este în cădere liberă.

– Old World Order a avut grijă să pună pe primul loc FAMILIA pentru a-şi menţine peste generaţii PUTEREA, hotărând soarta COMUNITĂŢII nu numai din postura de BOŞOROGI, ci şi din aceea de MORŢI!?
MORŢI fiind, ei îşi plasează propriile odrasle (prin TRANSMITEREA EREDITARĂ A AVERII) la un pas de LINIA DE SOSIRE în vreme ce pulimea şi pizdimea trebuie să se alinieze pe LINIA DE START.
LEACUL?
TAXA DE MOŞTENIRE de 100% cum prevedem noi iluminiştii pitagoreici.

”If you want to rationally guarantee that the dead cannot influence the world and the fates of the living, then you must declare that the dead have no rights at all. In particular, the dead have no right to transmit wealth to their chosen ones amongst the living since this is the origin of privilege, and privilege is that which must be eliminated in a meritocracy.”
– Excerpt from HyperHumanity

Mike Hockney

– OWO a avut grijă să inventeze RELIGII „ale păcii” care să te pună să întorci şi obrazul celălalt dacă eşti pălmuit, care să te îmbrobodească cu Karma, să declare că faci parte dintr-un „popor ales”, sau să te amăgească cu 72 de virgine dacă te arunci în aer.
LEACUL???
Interzicerea acelor „cărţi sfinte” care au frânat DEVENIREA OMENIRII timp de prea multe secole.
„LIBERTATEA RELIGIILOR” este o LIBERTATE NEGATIVĂ (a fi liber DE ceva) fără a se ţine cont de INTERESUL GENERAL. Acesta din urmă nu are decât de suferit de pe urma IGNORANŢEI favorizate de religiile majore. Iluminismul promovează LIBERTATEA POZITIVĂ (a fi liber PENTRU ceva, în speţă, pentru INTERESUL GENERAL al omenirii).

blob:https://www.facebook.com/94fee5c0-d6ea-4d78-a966-528836534824 

– OWO a avut grijă să ne ţină OCUPAŢI, pentru a nu mai avea ocazia de a ne eventual  DEŞTEPTA. Aşa se face că muncesc cu toţii pe ruptelea, şi bărbaţi şi femei, bătrânii ducându-i la Azil, iar copiilor luându-le eventual o bonă… apoi vorbim de FAMILIE ca nucleu de bază al societăţii!?
LEACUL???
„Republica Obştească Dacia”… acolo muncim toţi şi muncim mai puţin, că eliminăm 75% din activităţile de azi dovedite FUTILE, copiii sunt preluaţi de STAT în Şcoli Internat pentru educaţie, avem Comerţ Electronic în locul Shopping-ului actual, Cantine de Cartier, Agricultură Biologică, Bunuri de Îndelungată Folosinţă, Oraşe Depopulate masiv pentru că acolo e sediul ACTIVITĂŢILOR FUTILE şi tot ce mai scriem noi în Cartea Neagră şi care aplicate, ar face actuala Criză imposibilă.

– OWO a avut grijă să implementeze GLOBALIZAREA ca să poată exploata RESURSELE LUMII A TREIA… vede cineva legătura cu DIFUZAREA VIRUŞILOR şi a altor DĂUNĂTORI??? Dar cu FUGA CREIERELOR, a PĂDURILOR şi a celorlalte RESURSE???
LEACUL???
Înainte de a se realiza o Nouă Ordine Mondială, trebuie pornit cu STATUL SUVERAN alcătuit din COMUNITĂŢI COMPOSIBIL AUTONOME… vezi din nou Republica Obştească Dacia.

– OWO a avut grijă să fim MULŢI, PROŞTI şi BOLNAVI, caracteristici de bază pentru SCLAVII PERFECŢI. Trăim de acum „unul peste altul” şi ne-ar trebui vreo 5 planete ca să satisfacem tuturor NECESITĂŢILE VITALE. Şi planetei ăsteia i-am poluat şi distrus solul, apele şi aerul, în numele PROFITULUI unei ELITE PSIHOPATICE.
VAELRIU POPA intuia existenţa unei miriade de SUFLETE ROŞII ce pululă pe Pământ care nu dau SPAŢIU celor DE LUMINĂ din Înalturi. Imaginaţi-vă Spermatozoizii în încercarea lor de a fecunda Ovulul. Tot aşa, SUFLETELE DE LUMINĂ „nu au loc” de cele ROŞII. Drept urmare, omenirea devine din ce în ce mai PROASTĂ.
LEACUL???
Pentru a deveni o COMUNITATE DE ZEI, trebuie să punem pe primul loc CALITATEA, ci nu CANTITATEA.

CUI BONO aşa situaţie???
În primul rând BOŞOROGILOR OWO, familiilor lor şi… BIG FARMA ce face afaceri de aur cu toţi RAMOLIŢII, inclusiv cu cei „comuni”.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi cer

Un lucru e sigur: OWO a priceput că trebuie făcut un SALT DE PARADIGMĂ şi tot ce se întâmplă în aceste timpuri de CORONAVIRUS nu e întâmplător.
Desigur că SALTUL DE PARADIGMĂ pe care-l au în vedere ILUMINIŞTII are altă faţă.
Vom avea de ales deci între EI şi NOI.
Vom avea un scenariu „1984”, sau cel de mai jos:

 

FREE SOURCE and SOCIAL CAPITALISM (7)

Aprile 12th, 2020 No Comments   Posted in Dacia Iluministă

FREE SOURCE and SOCIAL CAPITALISM (7)
GEORGIA GUIDESTONES

Today I read a post by CORONA PARTY about GEORGIA GUIDESTONES, in which there was approval for all the points written except the first, which indicates a maximum world population of 500,000,000 people. However, they do not protest about the POPULATION CONTROL necessary for the future.

”Corona Guy – I am Spartacus.
Ah, right, I’ve been studying the Georgia Guidestones today. Here’s what they say …
1) Maintain humanity under 500,000,000 in perpetual balance with nature.
2) Guide reproduction wisely — improving fitness and diversity.
3) Unite humanity with a living new language.
4) Rule passion — faith — tradition — and all things with tempered reason.
5) Protect people and nations with fair laws and just courts.
6) Let all nations rule internally resolving external disputes in a world court.
7) Avoid petty laws and useless officials.
8) Balance personal rights with social duties.
9) Prize truth — beauty — love — seeking harmony with the infinite.
10) Be not a cancer on the earth — Leave room for nature — Leave room for nature.
Do you approve this message? I kinda dig these guidelines, except the shitty first one. The more of you fuckers there are, the more of you we can infect, and the more life we can have!
The Corona Party: Taking Over the World Person by Person.”

There were comments against the first two points, with which I disagree.
The figure of 500 million is only a number, but it is not far from the TRUTH from my point of view and I have argued on other occasions on this issue, including in the “Black Book”.
Specifically, the idea of an ACCELERATED ELIMINATION of 6 billion people cannot come to the mind of any healthy human being, but only to sick minds like OWO. There is talk in the environment of conspirators, especially about VACCINES and VIRUSES, but a sick imagination can come with other ideas.
We have in our minds a conscious and gradual reduction of birth rate, idea also accepted by CORONA PARTY. Already in the West “is practiced”, even if for reasons other than those we indicate.
At present, only IGNAVI multiply as rabbits.
Isn’t it time for them to stop reproducing so MUCH and IRESPONSIBLE?
Are we not followers of QUALITY, but not of QUANTITY?
Isn’t it the time to facilitate the REINCARNATION OF UPPER SOULS?
We all like SEX, but we can also use condoms because the act of REPRODUCTION must become RESPONSIBLE and respond first of all to the GENERAL INTEREST. Remember the volcanian of Star Trek?
The argument “terra can feed 10 billions” is RIDICULOUS: we already eat, drink and breathe SHIT, and many billions of people don’t even have it !? There are many states in which NATALITY is favored, without ensuring a standard of living corresponding to the 3rd millennium. Can’t they be denied ACCESS TO TECHNOLOGIES and AID in order to change their policy?
MAJOR RELIGIONS are other supporters of the increase in birth rate of their people. Can’t they be denounced and passed outside the law? And they, like predatory CAPITALISTS, need a LOT of SLAVES … a lot of DRONES.
I could argue hours in a row on this topic and I wonder why so many enlightened do not understand such a RATIONAL thing !? This is because they are victims of POLITICAL CORRECTNESS, LIBERALISM, MULTICULTURALISM, EMOTIONS and FEELINGS with which their brain was washed and they cannot wake up. At this time I can not express my opinions for the above post, as I am increasingly censored by FAKEBOOK.
An issue worthy of attention in this context, is what we have pointed out in our books as well:
OWO has finally understood that the current PARADIGM is UNSUSTAINABLE and is looking for an EXIT ROAD, without losing CONTROL..they forces us to stay in the house although it is unproductive in the fight against the virus because we lack the SUN, MOVEMENT, SCHOOL, SOCIALIZATION, SALARIES etc. It is a more virulent flu, but it is not the first in the history of mankind. Nobody is talking today about OVERPOPULATION, PM10, POLLUTION, EATING STRESSED ANIMALS, INSIPID GMO VEGETABLES, IRADIATED FRUITS, FERTILIZERS, ANTIBIOTICS and EXFOLIANS etc.
THEY are responsible that the EARTH’S ANTICORPS are SO VIOLENT. Not for nothing is repeated the last point on the GEORGIA GUIDESTONE: Leave room for nature !!! Leave room for nature !!!
It seems that OWO has decided to move to DEGROWTH to be part of SUSTAINABLE DEVELOPMENT, but in a way contrary to what we romanian illuminists have in MIND (the “originals” from other countries do not really treat the issue) !? If we, the RATIONAL ones, do not enter the GAME, then OWO will introduce a “1984” scenario. Lately, I have become pessimistic about the illuminists ability to counteract OWO TACTICS and STRATEGY. Their attitude is totally passive and conservative at this juncture. I come back saying that “we are talking about the sex of the angels and the ottmans are under the walls” !!!

Este posibil ca imaginea să conţină: posibil text care spune „THE BEST FLU”

The CORONA PARTY

Marzo 31st, 2020 No Comments   Posted in Dacia Iluministă

Corona Guy here. How are you guys doing? Have we knocked on your door yet? We aim to get round to everyone. Just give us time. We’re more persistent than the Jehovah’s Witnesses.

We’re still laughing at your attempts to stop us with toilet paper and pasta. You guys are so lame. Ooooo, we’re so scared of your pink loo roll. Bash us over the heads, why don’t ya? Smother us in pink ass paper!

Do you, like, groom your big fat asses? Do you worship them in the mirror? Do you show your fat ass on Snapchat?

The Corona Party: Taking Over the World Person by Person.