Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘Program’
Pentru enoriaşii Parohiei Ortodoxe române din Rimini
Criza Comunităţii Europene
Va supravieţui Comunitatea Europeană Crizei ? from Miscare Virtuala Dacia on Vimeo.
De ce DACIA ?
Legături între DACIA şi PROGRAMUL ”Mişcării DACIA”
De ce DACIA ? from Miscare Virtuala Dacia on Vimeo.
Pentru aderenţii la ”Mişcarea Virtuală DACIA”
Important !
În acest moment în care ”totul merge strună” (aproape 1100 de aderenţi), au apărut elemente ”destabilizatoare”, care mă obligă să trec la măsuri extreme. Doi administratori au format Frontul de Eliberare a DACIEI, unul altul a ”şters” logo-ul mişcării de pe propriul blog. Cu scuzele de rigoare pentru al patrulea, care se pare că a schimbat casa, am decis cu părere de rău, să rămân DEOCAMDATĂ singurul administrator al grupului Facebook ”Mişcarea Virtuală DACIA”, pentru că am avut dovada că ”până nu ne privim în ochi”, este greu să stabileşti un ”contact” şi să ajungi la o profundă ”cunoaştere”. Părerea mea despre acest Social-Network este nu tocmai bună, dar am hotărât să ”mă arunc în grămadă”, încercând să ”selecţionez” ceea ce este mai bun. Rezultatul a fost peste aşteptări ! Este drept că mulţi au intrat fără şă citească Programul CU ATENŢIE şi fără să priceapă că noi vrem să facem politică. Noi nu vrem un FRONT, care presupune … arme şi combatanţi, cu tot alaiul de ură şi intoleranţă, ba exact contrariul. Noi nu suntem rampă de lansare pentru activităţi comerciale, de servicii (ex. Escort), sau alte bazaconii. Noi nu ne încadrăm în nici o ideologie şi nu avem ”culoare politică” în accepţiunea actuală a cuvântului. Noi nu-i reprezentăm pe … daci, ci … DACIA !!! Şi asta, pentru simplul motiv că nimeni nu poate băga mâna în foc pentru ADN-ul său. Foarte important este însă, respectul pe care noi toţi trebuie să-l purtăm acestui Pământ Străbun, unde ne-am născut, crescut, educat, iubit şi unde mulţi dintre noi vor fi … îngropaţi şi care se cheamă DACIA!!!
Cine nu a citit Principiile şi Programul, este invitat să o facă (la Informaţii), iar cei ce … nu se ”recunosc” în acestea, au la dispoziţie … BUTONUL DE IESIRE din ”Mişcarea Virtuală DACIA”. Între timp, de anumiţi ”perturbatori” m-am ocupat personal, deoarece aici nu este loc de manifestare a proastei creşteri, a imoralităţii, sau a unor ideologii deja condamnate de Istorie.
Vă rog insistent să rămâneţi NUMAI în cazul în care ”suntem pe aceiaşi linie”, pentru că în viitor vom trece la acţiuni concrete şi trebuie să ştim pe cine se poate conta !
Ca să nu avem dubii, repet că nu-mi rezerv nici o ”funcţie” în viitoarea … ”MIŞCAREA DACIA”, dar voi veghea ca aceasta să ”decoleze” … unde şi cum trebuie ”
TOLERANŢA
Despre Toleranţă
Aşa cum am specificat şi cu alte ocazii, ”Mişcarea Virtuală DACIA” are în rândurile sale reprezentanţi ai tuturor etniilor şi cultelor prezente în teritoriu, români din afara graniţelor şi cetăţeni de altă naţionalitate, legaţi sub o formă sau alta de idealurile noastre.
Acest fapt, este în conformitate cu Spiritul acestei Mişcări, ce-şi propune Dialogul şi Respectul Reciproc, drept bază de pornire a acţiunii politice.
În acest context, TOLERANŢA devine o obligaţie a tuturor membrilor !
În rândurile noastre avem inclusiv persoane ce provin din ambienturi … radicale, iar prezenţa lor alături de noi, sub ”umbrela” Programului, sper să fie semnalul acceptării acestui imperativ, pentru că noi nu suntem adepţii unor acţiuni de forţă, pentru impunerea unui punct de vedere !
Orice etnie prezentă pe teritoriul DACIEI, are garantate aceleaşi Drepturi şi Obligaţii !
Orice Credinţă Religioasă, … sau lipsa ei, nu constituie motiv de intoleranţă !
Orice convingere politică extremistă este în contrast puternic cu Principiile şi Programul nostru !
Trebuie să încetăm a ne lăsa manipulaţi pe baza dictonului roman ”Divide et Impera” (ăsta da că vine de la … Roma) !
Aplicarea acestor principii, coroborate cu viitoare acţiuni politice menite să rescrie reguli şi legi azi ne-existente sau ignorate, vor permite asigurarea unei baze sănătoase, reclădirii societăţii civile.