QR Code Business Card

Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




Masa Rotundă la Chişinău cu tema : „Meritocraţia Iluministă”

Marzo 5th, 2018 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Chişinău – 04.04.2018

Prin amabilitate celor de la „Curaj TV” cărora le mulţumim, iată secvenţe de la Masa Rotundă.
Mulţumim în special lui Oleg Brega, libertarian convins dacă ţinem cont de opiniile sale, dar „onest intelectual” pentru a fi realizat şi publicat reportajul. Este prima televiziune care ne dă spaţiu şi asta nu se uită.

„Mişcarea Dacia” la Congresul Internaţional de Dacologie – Buzău şi Chişinău – 16-21 August 2013 (5)

Settembre 8th, 2013 No Comments   Posted in Attualità

În dimineaţa zilei de 19 August, o parte dintre participanţii la Congresul Internaţional de Dacologie, au plecat spre CHIŞINĂU, pentru a participa la SIMPOZIONUL DE DACOLOGIE organizat de Dacia Revival International, în frumoasă colaborare cu Biblioteca Naţională a Republicii Moldova.
Din câte am înţeles , d-l Napoleon Săvescu ar fi avut intenţia de a organiza Congresul la Chişinău, dar s-a „lovit” de un zid de cauciuc (probabil al latimopatiei) format de partide şi… academii.

Am vrut sa fac Congresul al XIV-lea de dacologie aici la Chișinău. Dar bătând la diferite uși, de la Primar, Președinte… la Ambasadorul RM din SUA dar ușile erau închise.”

Acest „zid”, a fost confirmat de d-l academician Petru Soltan :
Draga doctore Napoleon Săvescu, onorați participanți la acest simpozion, eu sunt transnistrean și am dreptul să spun mai multe cuvinte decât două. Sunt cam mirat de lipsa unor istorici!!! … știu că istoricii de la Politehnică organizează simpozioane…, unde-s ei? Nemaivorbind de cei de la Academie! Unde sunt istoricii de acolo?”

Acad. Petru Soltan-baltica
Din fericire, a apărut d-na jurnalistă Valentina Găluşcă, editoarea site-ului „CERUL ALBASTRU”, care a preluat ştafeta (la link aveţi detalii despre Simpozion):
„Când am aflat că în anul acesta Congresul de dacologie planificat să aibă loc la Chișinău s-a contramandat, deci, m-am întristat și am zis: Cum așa? Oare dacii de aici au pierit? Oare, nu suntem și noi, basarabenii suntem urmașii dacilor?! Dacia a fost și la Nistru, și dincolo, mai departe… Hotarele nu le cunoaște nimeni cu exactitate!
Deci, fiind jurnalistă, editoarea site-ului Cerul Albastru, am publicat două articole și mi-am expus punctul meu de vedere și aceste articole au fost preluate de presa românească de partea dreapta a Prutului și au ajuns și la dacologii din diasporă, la New York. În acele articole am scris că dacă nu este cu putință să se facă anul acesta congresul de dacologie la Chișinău, deci, să se facă măcar un simpozion!
Am venit la dl Alexei Rău, directorul Bibliotecii Naționale din Chișinău și dumnealui m-a întâlnit cu multă amabilitate și a fost de acord. Iată, deci, că Dumnezeu mi-a deschis ușa. Uneori și buturuga mică poate să răstoarne carul mare!
Vă mulțumesc tuturor că ați venit la Chișinău ca să spunem și aici, cu voce tare, adevărul nostru primordial și anume că ANUME dacii sunt strămoșii noștri!
Iar noi toți împreună formăm o națiune cu un trecut foarte îndepărtat și GLORIOS. Suntem un popor de fii ai lui Dumnezeu. Dacii au avut un Duh PUTERNIC, au venit în lume cu o misiune să civilizeze omenirea… Dumnezeu să ne ajute la acest simpozion în dezvăluirea adevărurilor importante din istoria noastră.”
dacologie-40-1024x576

Recomand călduros accesarea site-ului „CERUL ALBASTRU” pentru a avea detalii ale SIMPOZIONULUI şi materiale deosebit de bogate pentru CAUZA DACISMULUI, ale d-nei VALENTINA GĂLUŞCĂ :
( http://cerulalbastru.com/2013/08/simpozion-dacologic-la-chisinau-dacii-nu-au-pierit-niciodata/ )

Eu personal, am lăsat „acţiunea politică” în seama d-lui Napoleon Săvescu, care a făcut să răsune Biblioteca Naţională din Republica Moldova de „NU RIBBENTROP, NU MOLOTOV !” şi am expus materialul „OIERITUL : PRINCIPALA PROBĂ A PRIMORDIALITĂŢII ŞI CONTINUITĂŢII NOASTRE”

chişinău

În ciuda „boicotului oficial”, putem spune că SIMPOZIONUL DE DACOLOGIE  a fost un succes, mai ales că DACISMUL se manifestă pentru prima oară la CHIŞINĂU, în SPAŢIUL DACILOR LIBERI şi asta tot prin meritul d-lui Napoleon Săvescu !
Senzaţia noastră a tuturor celor veniţi de peste Prut şi din lumea largă, a fost aceea că SUNTEM ACASĂ !
Motive personale de satisfacţie, am avut datorită prezenţei la ÎNTÂLNIRE a mai mulţi aderenţi la „Mişcarea Dacia”, decât la Buzău.
Printre alţii, m-am întâlnit şi la Chişinău (deoarece a fost şi la Buzău) cu GHENADI CAZACU, un inimos basarabean, care s-a oferit să publice o Revistă cu denumirea de „NOUA PARADIGMĂ” (prezent şi în finalul filmuleţului de la Cina Festivă de la Hotelul Chişinău) în care să apară materialele noastre.
M-am bucurat să-l cunosc de persoană pe SORIN BECCIU, aderent la MD şi Responsabil pe Chişinău la ACŢIUNEA 2012 !
În concluzie, AU FOST FĂCUŢI MULŢI PRIMI PAŞI ŞI … ÎNAINTE !
Deşi timpul a fost scurt, somnul a ocupat puţin timp, majoritatea acestuia fiind destinată dezbaterilor şi vizitării diferitelor obiective , din care nu putea să lipsească ALEEA SCRIITORILOR şi STATUIA LUI ŞTEFAN CEL MARE :

IMG_20130820_191830
IMG_20130820_193824
Sejurul nostru la Chişinău s-a încheiat cu o Cină Festivă :

A doua zi , pe 21 August, am vizitat alte obiective interesante şi nostalgici, dar bucuroşi de a fi întâlnit „brava gente”, am trecut Prutul… să sperăm că pentru puţin timp încă, străjuit de … vameşi !?
Să fiu iertat dacă am omis pe cineva , dar menţionez că „ţin anumite cartuşe pe… ţeavă !” 🙂

Mesaj din partea Consiliului Unirii

Aprile 27th, 2012 No Comments   Posted in Politica romena

 

Mişcarea Dacia sprijină Consiliul Unirii şi „Acţiunea 2012” !!!

Iată mesajul Consiliului Unirii :

 

„Dragi prieteni – membri ai Consiliului Unirii, reprezentanti ai presei de pe ambele maluri de Prut,

Membrii Consiliului Unirii va anunta ca una dintre actiunile importante din ultima saptamina desfasurata de Consiliul Unirii a fost o conferinta de presa oferita la Bucuresti, in incinta Hanului Manuc. Va trimitem doua linkuri cu articole despre conferinta de presa de la Bucuresti.

http://www.consiliul-unirii.ro/2012/04/22/participantii-despre-conferinta-consiliului-unirii-de-la-bucuresti/

http://www.consiliul-unirii.ro/2012/04/24/consiliul-unirii-la-bucuresti-mai-mult-decit-o-conferinta-de-presa-exemple-video-de-demnitate-cu-m-druc-v-craciun-gen-mircea-chelaru/

Va trimitem, atasat, un lnk unde este un comunicat de presa despre constituirea Consiliului Teritorial Orhei, prin efortul patriotilor romani unioniosti de acolo.

http://www.consiliul-unirii.ro/2012/04/22/comunicat-de-presa-la-orhei-a-fost-constituit-consiliul-teritorial-al-unirii/

Va invitam sa depuneti eforturi pentru a examina posibilitatea crearii structurilor de sprijin ale unionistilor in localitatile din Romania si Republica Moldova si a ne informa prin site-ul www.consiliul-unirii.ro sau prin adresa contact@consiliul-unirii.ro.

Va trimitem comunicatul de presa despre sedinta tradiotionala a membrilor activi din Basarabia-Chisinau, de la 26 aprilie.

Va asteptam pe toti la actiunile de la Chisinau pe 13 si 16 mai.
Am fi recunoscatori daca presa, pe care o invitam la actiunile anuntate, ar oglindi evenimentele mentionate aici.
Comunicat de presa
Joi, 26 aprilie, a avut loc şedinţa tradiţională a membrilor activi ai Consiliului Unirii, la care au participat mai multe persoane. S-a discutat despre conferinta de presa oferita la Bucuresti pe 19 aprilie 2012 de catre copresedinti ai CU si despre actiunile pe care le va intreprinde Consiliul Unirii in viitorul apropiat. Este vorba de manifestarile consacrate implinirii celor 200 de ani de la dezmembrarea Tarii Moldovei in urma razboiului ruso-turc din 1812 si raptul unei parti de teritoriu de catre Imperiul Rus.
Astfel, pe data de 8 mai, reprezentanti ai Consiliului Unirii vor oferi o conferinta de presa in legatura cu programul la care vor participa membrii si simpatizantii entitatilor componente ale Consiiliului Unirii. Este vorba de un Mars pentru comemorarea vicitimelor celor doua sute de ani de ocupatie ruso-sovietica, actiune care va incepe intre 13.00 si 14.00 in Piata Marii Adunari nationale, organizatorii si responsabilii de aceasta manifestare fiind Asociatia Veteranilor Razboiului 1992 “Tiras-Tighina” si Forul Democrat al Romanilor. Marsul va trece pe linga Ambasadele rusa, turca si franceza si se va indrepta spre Teatrul de Vara, unde va avea loc o ampla manifestare national-patriotica romaneasca.
Aceste actiuni sunt sprijinite activ de Platforma civica “Actiunea-2012”, care a fost organizatorul Marsului Unirii de la 25 martie 2012, la care s-au alaturat Consiliul Unirii si Forul Democrat al Romanilor.
S-a convenit ca pe 16 mai sa aiba loc o retragere cu torte si o defilare cu luminari incepind cu Parcul Valea Morilor in perimetrul strazilor Mihai Cogalniceanu şi Alexei Mateevici, de unde coloana va merge spre Ambasada Romaniei pe strada Puskin şi va ajunge in Piata Marii Adunari Nationale, unde va comemora evenimentul trist produs acum 200 de ani.
In urmatoarele saptamini membrii Consiliului Unirii vor actiona pentru a face cunoscute aceste manifestari preconizate si a-i invita pe toti  sa participe, ele insemnind o manifestare de demnitate nationala si de vrere unionista a romanilor de pretutindeni. Sunt asteptati si romanii din Romania, sa fie alaturi de romanii basarabeni.
Serviciul de presa al Consiliului Unirii.”

… Ieri am trecut Prutul şi am ajuns până la Nistru !

Agosto 16th, 2011 No Comments   Posted in Attualità

De mult timp îmi propun să vizitez Basarabia, dar timpul prea scurt şi programul încărcat al concediilor mele în Dacia, m-au împiedicat să-mi satisfac această dorinţă, până zilele astea. Primul loc în care m-am oprit, a fost Statuia lui Ştefan ce Mare şi Sfânt, aflată la loc de cinste în inima Chişinăului. O să public ceva fotografii ale monumentului şi ale plăcilor comemorative ce dezvăluie soarta statuii marelui Domnitor.

Ştefan cel Mare şi Sfânt străjuieşte inima Chişinăului şi sufletul basarabenilor


Pe cele două plăci de bronz de la intrarea în Parcul din spatele Statuii, sunt descrise peripeţiile acesteia de-a lungul anilor, până în zilele noastre când şi-a recăpătat prestigiul şi semnificaţia.

Hronicul Monumentului (I)


Hronicul Monumentului (2)


Nu întâmplător, Statuia se află în apropierea clădirii Guvernului, în faţa căruia tronează un monument de comemorare a victimelor comunismului, ceea ce la Bucureşti nu se găseşte încă… probabil deoarece mai sunt comunişti prin preajmă !?

... există români care s-au detaşat net de... comunism !


Tot în preajma Domnitorului, în Parcul din spatele Monumentului, se găsesc busturile tuturor oamenilor de cultură ai lor… care sunt şi ai noştri. M-a impresionat profund prezenţa unor buchete de flori la bustul Eminescului !!! Marele Alecsandri străjuieşte falnic în faţa Bibliotecii Naţionale, iar Vieru este onorat şi el alături de marii clasici.

Buchete proaspete la picioarele Marelui Eminescu


Alecsandri străjuieşte Biblioteca Naţională... alături de Tricolor !


În faţa Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie îşi alăptează „puii”, cine alta, dacă nu… Lupoaica !?

Lupoaica tronează şi la Chişinău... nu cumva e... dacică ?


Vizita mea la Chişinău, ghidată de prietenii din „Mişcarea Dacia” cu care am avut plăcerea să mă întâlnesc, nu se putea termina decât pe malurile … Nistrului.

Peisaj încântător, Nistrul în spate, un prieten basarabean şi o casă, adevărat muzeu ţărănesc (inclusiv acoperită cu strat gros de trestie)


Nu ştiu de ce, dar m-am întors acasă cu impresia că dacii ăştia liberi… au ceva în plus faţă de noi !?!?

ROMÂNI UITAŢI

Luglio 20th, 2011 No Comments   Posted in Politica romena

ROMÂNI UITAŢI

Viorel Dolha

Asociaţia Învăţătorilor Ardeleni – preşedinte

Neamul tracilor, după Iorga, „se întindea pe toată peninsula Balcanică, mergea până în Ucraina, se ridica foarte sus, la nord peste Tisa, avea prelungiri pâna la Vistula şi în Asia Mică” [1].

Burebista a reuşit să unifice toate triburile cuprinse între Carpaţii Nordici şi Balcani, între Câmpia Panoniei şi Bug [2]. Mai târziu, stăpânirea romană a aceloraşi ţinuturi şi romanizarea, au condus la formarea aceluiaşi popor între fruntariile pomenite mai sus.

Însuşi istoricul sovietic K. Porski în lucrarea „România” din 1924 afirma că: „daco-romanilor le aparţineau pe atunci toate pământurile de la râul Tisa în vest, până la râul Nistru şi Marea Neagră în est şi de la cursul superior al râului Tisa şi râului Nistru în nord până la Dunăre în sud, adică o suprafaţă ceva mai mare decât România Mare de azi… pe acest teritoriu trăiau daco-geţii romanizati, strămoşii românilor de azi” [3].

Urmaşi ai dacilor liberi romanizaţi, românii maramureşeni în nord-vest, brodnicii, bolohovenii şi berladnicii în nord şi est vor participa (favorizaţi de invazia tătară care a stopat revărsările altor neamuri între Carpaţi şi Nistru) la alcătuirea statului moldovean care se va întinde în scurt timp până la Nistru şi mare, Roman I numindu-se în 1392 „singur stăpânitor al Ţării Moldovei de la munte până la mare”.

Până la 1792 când ruşii vor ajunge la Nistru [4], Moldova a trăit între momente de stabilitate şi chiar o extindere (vezi Pocuţia stăpânită de Moldova vreme de un secol şi jumătate cu întreruperi şi Ucraina sau „Ţara noastră de dincolo” cum numeau Ioan Vodă cel Cumplit la 1574 şi Duca la 1681 părţile transnistriene) şi momente de restrişte pentru că fiecare din vecini era gata să speculeze momentele de slăbiciune.

Uneori (ca în 1412 Polonia şi Ungaria [5]) vecinii îşi dădeau mâna pentru a împărţi Moldova.

Primul atac otoman asupra Moldovei a fost în 1420 pentru ca în 1484 turcii să ia Cetatea Albă şi Chilia, iar în 1538 Tighina şi Bugeacul. Alături de tătarii din Buceac vor mai constitui un pericol permanent şi cazacii (dintre care mulţi erau români).

Soarta Tighinei o va avea la 1713 (când va deveni raia turcească) şi Hotinul, el mai fiind ocupat în câteva rânduri de polonezi.

La 1711 ţarul Petru I recunoştea Moldovei vechile hotare până la Nistru şi mare şi întărea neamestecul în treburile Moldovei în clauza: „Din moscali să nu s’amestece la boeriile Moldovei, nici să s’ însoare în ţară nici să cumpere moşii”.[6] La 1770 moldovenii credeau, încă în salvarea ce ar putea veni din partea Rusiei, o delegaţie de boieri cerând Ecaterinei a II-a ajutor în restituirea raialelor Hotin şi Tighina [7].

La un secol după tratatul amintit mai sus, Rusia va răpi în 1812 jumătatea estică a Moldovei ce se va numi de atunci Basarabia, nume sub care era numită atunci decât partea sudică a zonei pentru că fusese în stăpânirea Basarabilor munteni.

Încă din 1807 Rusia obţinuse consimţământul Franţei de a încorpora Moldova şi Muntenia [8]. Dovezi ale politicii de troc ce funcţionau atunci sunt şi faptul că în 1810 Rusia ar fi renunţat la principatele dunărene dacă ar fi primit compensaţii în Caraibe [9] iar 1812 a însemnat un târg în care iniţial ruşii cereau Moldova până la Siret, iar turcii o ofereau doar până la Prut, dar fără Ismail şi Chilia [10].

Scriitorul şi demnitarul rus P.Svinin spunea în 1816 referitor la Basarabia că: „Locuitorii autohtoni sunt moldoveni sau români (valahi)… descendenţii coloniştilor romani” [52].

În 1774, după retragerea armatei ruse din Moldova, trupele habsburgice au ocupat ţinuturile Cernăuţiului, Câmpulungului şi Sucevei (viitoarea Bucovină) pentru care, prin mituirea unor demnitari, vor obţine în anul următor consimţământul Porţii.

Protestele împotriva acestei amputări teritoriale făcute de domnitorul Grigore Ghica îi vor atrage acestuia la 1777 moartea [11].

Încă din perioada războiului Crimeii, N.Golescu şi C.A Rosetti în 1854, Magheru în acelaşi an, apoi în 1855 aceiaşi plus domnitorul Grigore Al.Ghica împreună cu o parte a boierimii şi a fruntaşilor de peste Prut, fac demersuri având sprijinul marilor puteri, mai puţin Franţa, pentru retrocedarea Basarabiei.

În 1856 cu scopul de a îndepărta Rusia de la gurile Dunării, Moldovei i se vor atribui Cahulul, Bolgradul şi Ismailul [12] doar.

Deşi se obţinuseră în aprilie 1877 garanţii din partea Rusiei privind integritatea României cuprinzând şi judeţele sud-basarabene, în 1878 la Berlin, marile puteri îi permit Rusiei de a anexa sudul Basarabiei în schimbul Dobrogei care îi revenea României [13].

Această experienţă tristă îl va face pe Carol I mai apoi să declare „decât să mai câştigăm un război cu Rusia mai bine să-l pierdem cu Germania“ [14].

În teritoriile răpite de austrieci şi ruşi, spunea Eminescu „de atunci şi până acum măsurile silnice pentru stârpirea românismului se iau fără curmare…încât este oprit a cânta în ziua de Paşti ‘Hristos a înviat’ în româneşte” [15], măsuri întărite cu un sistem de colonizare despre care vom aminti în episoadele următoare.

În mai 1915 Austro-Ungaria promitea României Bucovina până la Siret, iar în cazul intrării în război Bucovina până la Prut, zona Mehadiei şi Basarabia cu Odessa(50).

În anul 1914 Rusia recunoştea dreptul României de a uni provinciile aflate sub ocupaţia austro-ungară inclusiv a Bucovinei delimitată după principiul naţionalităţilor.

Bucovina până la Prut va fi recunoscută României şi în tratatul de alianţă dintre România şi Antantă din 4 august 1916 [16].

Sfatul Ţării din Chişinău a hotărât la 2 decembrie 1917 proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti, la 24 ianuarie 1918 independenţa acesteia, iar la 27 martie 1918 unirea Basarabiei cu România.

[17] Sfatul Ţării avea o componenţă etnică în concordanţă cu situaţia naţionalităţilor în provincie: 105 români, 15 ucrainieni, 13 evrei, 6 ruşi, 3 bulgari, 2 germani, 2 găgănzi, 1 polonez, 1 armean, 1 grec. [18] La 28 nov. 1918 Congresul General al Bucovinei a hotărât unirea Bucovinei cu România.

Privitor la cele mai sus poziţia ucrainienilor a oscilat. După ce Rada ucraineană declară la 18 iulie 1917 că Basarabia face parte din Ucraina, în ianuarie 1918 reprezentantul ucrainean la Bucureşti, Georges Gasenko, declara: „Ucraina naţionalistă şi România întregită au doi duşmani comuni: bolşevismul şi albgardismul rus care visează Rusia cea veche una şi indivizibilă…Ucraina democratică, după principiile lui Wilson, nu pretinde acele teritorii care doresc să rămână în graniţele României Mari. Cu această Românie Nouă, Ucraina se va înţelege pe deplin” [20].

În 16 martie 1918 guvernul Ucrainei a trimis guvernelor german, austro-ungar, turc, bulgar şi român o notă în care se afirma: „Basarabia, din punct de vedere etnografic, economic şi politic formează o unitate indivizilă cu teritoriul Ucrainei”. [21] Încă în 26 iulie 1919 Rada ucraineană adoptă o rezoluţie care spune că „nu doreşte în nici un fel să pună în discuţie frontiera actuală între cele două state şi consideră Nistrul ca frontieră definitivă între ele” [22].

Pe plan internaţional unirea Bucovinei cu România e recunoscută la 10 septembrie 1919 [23] iar unirea Basarabiei cu România la 28 octombrie 1920 [24].
România Mare nu a însemnat însă o reunire în acelaşi stat a tuturor românilor. În est, dincolo de Nistru, România a lăsat încă sute de mii de români.

Pe lângă motivele propagandistice, înfiinţarea în cadrul Ucrainei la 12 octombrie 1924 a Republicii Autonome Socialiste Sovietice Moldoveneşti a recunoscut că marginea estică a românităţii trecea cu mult de Nistru [25].

Consecinţă a protocolului adiţional secret la pactul încheiat între Germania şi Uniunea Sovietică la 23 august 1939, URSS prin notele ultimative din 26 şi 28 iunie 1940 obligă România la cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord [26] iar la interpretarea şi punerea în aplicare a acestora a mai răpit şi Herţa, câteva insule pe Braţul Chilia şi Insula Şerpilor după cum se va vedea în capitolele următoare. Se pare că în 1936 Göring ne-a propus în schimbul neutralităţii să ne garanteze graniţele faţă de Ungaria, Bulgaria şi URSS, propunere refuzată de statul român.

După cum se va vedea, URSS în perioada anterioară lui 28 iunie 1940 lăsa să se înţeleagă că va reuni ţinuturile româneşti din stânga şi dreapta Nistrului formând o mare Republică Moldovenească.

La 2 august 1940 însă, Sovietul Suprem al URSS, depăşindu-şi prerogativele, fără a consulta populaţia, şi contrar oricăror principii etnice, economice, istorice, sau geografice, va ceda Ucrainei Bucovina de Nord, Herţa, Basarabia de Nord (Hotinul), Basarabia de Sud (judeţele Ismail şi Cetatea Albă) şi o mare parte din raioanele fostei republici autonome transnistriene (Codâma, Balta, Pesciana, Crutâi, Valea Hoţului, Ocna Roşie, Nani şi Bârzu) [27].

Cedările se pot explica şi prin faptul că Ucraina a fost cea care se ocupa cu organizarea administraţiei în teritoriul răpit în 28 iunie 1940. Maniera dubioasă şi nedreaptă prin care s-au făcut cedările teritoriale către Ucraina sfâşiindu-se Basarabia a fost contestată în 1946 chiar de secretarul P.C. din Moldova, N. Salagor şi primul ministru al R.S.S.M N.Koval care cer într-o scrisoare către Stalin reîntoarcerea în componenţa R.S.S.M. a Hotinului, Cetăţii Albe şi Ismailului. [28] Demersul nu a primit nici un răspuns.

Armata română a trecut Prutul în data de 20 iunie 1941 eliberând ţinuturile româneşti înstrăinate cu un an înainte intrând în Cetatea Albă la 26 iulie 1941.

Din vara anului 1941 şi până în primăvara lui 1944 în Transnistria a funcţionat o administraţie românească amplificând conştiinţa apartenenţei provinciei la viaţa naţională românească. [29]

După ce trupele sovietice forţaseră Prutul la 26 martie 1944, consecinţă a politicii sferelor de influenţă a marilor puteri, România a fost nevoită să consimtă prin tratatul din 10 februarie 1947 la cedarea către URSS a teritoriilor răpite de aceasta în 1940.

În zadar scria regele Mihai la 24 ianuarie 1945 preşedintelui Roosevelt: „trebuie subliniat că atât Basarabia cât şi Bucovina de Nord fuseseră timp foarte îndelungat teritoriu românesc şi că majoritatea locuitorilor sunt de aceeaşi origine etnică şi au aceeaşi limbă şi obiceiuri ca şi ceilalţi locuitori ai acestei ţări.” [30]

Declaraţia de la Chişinău din 26-28 iunie 1991 menţionează că doar în judeţele Crenăuţi, Chişinău, Cetatea Albă şi Bălţi au fost arestaţi 1122 intelectuali între 28 iunie – 4 iulie 1940, că în august ’40 au fost trimişi în Siberia 53.356 tineri (între ‘44-’49 alţi 80.000), că în 12 iunie ’44 au fost deportate 5.000 familii, iar în 28 iunie ’49 alte 11.000, că seceta din ‘46- ’47 a răpus 800.000 basarabeni.

Din întreg teritoriul răpit de sovietici au fost strămutaţi în era stalinistă circa 1.300.000 români.

Foarte mulţi basarabeni s-au refugiat în România (mare parte a intelectualităţii). Învăţătorii refugiaţi din Soroca îi scriau lui dr. Petru Groza în 1945 că „suntem decişi să murim cu toţii aici decât să plecăm în Basarabia”. [53]

Prin „acordul” sovieto-cehoslovac din 29 iunie 1945 intră în componenţa Ucrainei şi Maramureşul de la nord de Tisa, [31] zonă care în timpul războiului fusese anexată de Ungaria.

Adăugându-se la politica de colonizare cu străini şi de deznaţionalizare înfăptuită de ruşi şi austrieci înainte de 1918, perioada postbelică va duce la cote nebănuite aceste practici.

Dovadă a politicii de subţiere a elementului românesc în zonă, sunt şi apelurile lui Hrusciov din 7 ianuarie 1955 şi ale cotidianului „Moldova Socialistă” din 9 ianuarie 1965 care îndemna moldovenii să plece în Kazahstan şi alte republici din est oferindu-le tentante avantaje. [32]

Însă când nu reuşeau să convingă apelau la alte mijloace, astfel ziarul francez „Figaro”scria în 2 martie 1965: „Pentru a termina orice revendicare teritorială a Basarabiei, URSS a reluat deportarea românilor din Basarabia spre Asia Centrală”.

După cum bine a afirmat I.Pelivan „turcul ne jefuia dar nu se băga cu cizmele lui murdare în sufletul nostru stămoşesc”. [33] Ruşii vor atenta şi vor reuşi în bună măsură să altereze conştiinţa naţională a românilor din teritoriile ocupate.

Fără a vorbi de situaţia şi mai disperată a românilor din Ucraina să amintim că în cele patru municipii ale Republicii Moldova din totalul de 106 şcoli în 1988 doar 6 erau pur moldoveneşti, iar dintre cele 201 grădiniţe 119 erau ruse, 64 mixte şi doar 18 moldoveneşti. [34]

La institutul de istorie din Chişinău, până în 1960 nu era nici un moldovean băştinaş, iar prin „cultură” filme de genul celui intitulat „Pasărea albă pătată cu negru” defăimau „atrocităţile” româneşti şi inoculau sentimentele românofobe.[35]

Până în 1961 în biroul P.C.din Moldova nu a acces nici un basarabean, iar în 1976 din 14 membri doar 3 erau basarabeni. În 1989 peste un sfert de milion din cetăţenii R. Moldova de etnie română nu mai ştiau româneşte.

Cu toate acestea românii de acolo încercau să opună rezistenţă. În luna august 1948 se crea o organizaţie antisovietică „Comitetul revoluţionar pentru eliberarea popoarelor Rusiei” [36] iar în 1949 se înfiripase un Front Naţional Patriotic ce îşi propunea limbă română, reunirea cu România.

La congresul din 29 februarie 1961 ţinut în secret s-a alcătuit un raport de 84 pagini . Unul din autorii acestuia a cerut la 12 iunie 1970 audienţă la N.Ceauşescu fiind primit însă de un tovarăş Predescu.

Consiliul Securităţii din R.S.R îl toarnă la Moscova cu adresa 14/006418 din 30.VI 1970 fiind apoi arestat el şi alţi patrioţi basarabeni. [37] În 1960 un tânăr din Bălţi a arborat tricolorul pe coşul unei fabrici şi a luat 3 ani pentru aceasta, un grup de studenţi e condamnat în 1965 pentru propagandă în favoarea unirii cu România, iar în 1970 Al. Usatiuc-Corbu e condamnat la 7 ani muncă silnică în Siberia după ce Ceauşescu a trimis ruşilor scrisoarea pin care acesta i se plânsese de politica de rusificare a Basarabiei. [54]

Prin poziţia luată de China încă din 1964 şi mai apoi în 1976, aceasta critica politica de rusificare a moldovenilor, îi instiga la opoziţie deschisă şi consimţea să susţină pretenţiile României asupra Basarabiei [38].

Maurer a raportat lui Hruşciov despre poziţia Chinei spunând însă că noi nu mai vrem Basarabia. După ce în mai 1976 s-a răspândit zvonul în Bucureşti a unei confruntări armate sovietico-române, N.Ceauşescu vizitează R.S.S.M. [39] în 2 august 1976 cu ocazia chiar a serbării zilei formării acesteia afirmând că România „nu are probleme teritoriale cu U.R.S.S.”.

Aceasta a fost maniera în care ţara mamă în perioada comunistă îşi ajuta fiii înstrăinaţi. Comuniştii români au făcut politica struţului şi când Moscova lăsase hăţurile în voie (din 1986 apăruse Mişcarea Democratică din Moldova) şi pe bună dreptate, indignat, I. Druţă publica în 30 nov.1989 următoarele: „pe malul stâng al Prutului lumea se trezeşte, se scoală, se apucă de treabă pe când la numai câţiva paşi (în România) neamul coborât din aceeaşi rădăcină doarme somnul de moarte.” [40]

Abia la încheierea Congresului al XIV-lea Ceauşescu condamnă „toate acordurile” cu naziştii cu aluzie la Pactul Ribbentrop–Molotov.
În 1990, România, de sculat s-a sculat – dar de treabă serioasă pe tărâm unionist nu s-a apucat pentru că în vreme ce Chişinăul obţinea alfabet latin (31 august 1989) tricolor în 27 aprilie 1990, suveranitate în 23 iunie 1990, stemă în 3 nov. 1990, nou nume în 23 mai 1991, independenţă în 27 august 1991, existând în Republica Moldova un val de simpatie pentru România, iar în Ucraina, un puternic liberalism în problema naţională, Bucureştiul credea încă în steaua Moscovei pregătind tratate cu aceasta.

Pentru a demonstra că în 1990-1991 erau coapte premisele unirii voi cita din Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova: „Subliniind că fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din RASSM formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al URSS încălcând chiar prerogativele sale constituţionale a adoptat la 2 august 1940 ‘legea URSS cu privire la formarea RSSM unionale’ iar Prezidiul său a emis la 4 nov.1940, ‘decretul cu privire la stabilirea graniţei între RSS Ucraina şi RSS Moldova’, acte normative prin care s-a încercat în absenţa oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrărilor acestor teritorii şi apartenenţa noii republici la URSS….

Considerând actele de dezmembrare ale teritoriului naţional de la 1775 şi 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluţie a istoriei şi de voinţa liber exprimată a populaţiei Basarabiei şi Bucovinei… Subliniind dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria – parte componentă a teritoriului istoric şi etnic al poporului nostru…

Luând act de faptul că parlamentele multor state consideră înţelegerea încheiată la 23 august 1939 între URSS şi Germania ca nulă ab initio şi cer lichidarea consecinţelor juridice ale acesteia.” [41]

După declararea de către Chişinău a independenţei, un grup de senatori americani a întocmit un proiect de rezoluţie care cerea guvernului SUA „să sprijine eforturile viitoare ale Guvernului Moldovei de a negocia paşnic dacă o doresc, reunificarea Moldovei şi nordului Bucovinei cu România aşa cum s-a stabilit în tratatul de pace de la Paris din 1920 conform normelor în vigoare ale dreptului internaţional şi Principiului 1 al Actului final de la Helsinki”.

Frontul Popular din Moldova care domina atunci viaţa politică la est de Prut îşi propunea în statutul său „retrocedarea raioanelor istorice de N şi S ale Moldovei incluse în mod voluntarist în perioada stalinismului în componenţa RSS Ucrainiene”. [42]

Treptat Moscova s-a dezmeticit şi a început să sape curentul filoromân uzitând o întreagă artilerie propagandistă şi nu numai propagandistă (vezi războiul din 1992) până ce a convins Moldova să între în CSI.

Avântul forţelor naţionale s-a mai temperat, intransigenţa în aplicarea legii limbii de stat a scăzut (de la 531 grupe cu 12.346 ruşi ce învăţau româna în ’90, abia 27 grupe cu 350 cursanţi au mai rămas în ’97).

Găgăuzia [43] a obţinut o autonomie specială la 23 decembrie 1994 cu 30 localităţi şi 1850 km2, iar zona nistreană (însumând raioanele din stânga Nistrului şi Tighina) e pe cale cu siguranţă să obţină o autonomie cu competenţe şi mai extinse.

Unionismul nu s-a stins încă în Republica Moldova, el fiind îmbrăţişat de Frontul Popular Creştin Democrat condus de Iurie Roşca şi de Partidul Forţelor Democratice condus de Valeriu Matei.

În 1996 la Congresul V al FPCD nu puţine au fost luările de cuvânt de genul „Noi am fost şi vom rămâne consecvenţi în promovarea opţiunii unioniste” [44]. Şi tupeul Kremlinului a crescut însă, în 1993 apărând la Moscova un calendar care arăta printre oraşele ruseşti şi Cetatea Albă, Bender, Ismail, Orhei, Chişinău.

Mi-am propus a trata mai ales despre românii din Ucraina considerând R. Moldova stat românesc unde românii nu mai sunt în pericol.

Nu am putut însă ocoli problema românilor din Republica Moldova pentru că destinul lor a fost cam acelaşi şi abia la destrămarea URSS s-au trezit că trăiesc în ţări diferite.

În cele ce urmează, după câteva date comune despre românii din Ucraina, va urma în fiecare din capitolele următoare, o analiză a fiecăreia din provinciile româneşti aflată în componenţa statului vecin.

Ucraina are o suprafaţă de 603.700 km2 şi o populaţie de 51,4 mil. locuitori din care 72,7% ucrainieni iar 0,9% respectiv 459.350 români şi moldoveni la recensământul din 1989. Din cele 24 regiuni (oblastii) ale Ucrainei sunt populate cu români după cum urmează: Odessa (149.537), Cernăuţi (184.836), Transcarpatia (29.485), Nicolaev (16.673), Kirovograd (10.694) şi alte regiuni (73.128) [45].

Independentă de la 24 august 1991, a doua ţară europeană ca întindere şi a cincea ca populaţie din Europa, are încă din 25 iunie 1992 o lege cu privire la minorităţile naţionale [46] destul de generoasă, la care din 1997 se adaugă şi obligaţiile asumate prin tratatul cu România, generos şi el.

Până acum însă aproape că au lipsit transpunerile în practică ale legislaţiei în domeniu, guvernele române de până acum neînvăţând nimic din lecţiile pe care Ungaria le dă în domeniul apărării ungurilor de peste hotare atrăgându-şi simpatia Europei întregi.

În 27 nov. 1991, Parlamentul României a adoptat o declaraţie privind nerecunoaşterea referendumului de independenţă a Ucrainei pentru teritoriile smulse României în 1940 care era programat pe 1 decembrie 1991.

Se cerea statelor lumii care vor recunoaşte Ucraina să declare expres că această recunoaştere nu se extinde asupra teritoriilor româneşti menţionate şi se pronunţa pentru începerea unui dialog cu Kievul în vederea examinării împreună a problemelor.

Declarţia, din start nerealistă, a rămas literă moartă şi nici nu fusese măcar în intenţia cuiva de a o aplica. [47] Ba poate a dat apă la moară nationaliştilor ucrainieni grupaţi în RUKH.

Parcurgând propunerile şi dezideratele societăţilor „M.Eminescu”, „Aron Pumnul”, „Alianţa Creştin Democrată a Românilor din Ucraina”, publicate în revista „Ţara” din Chişinău nr.47/1996 se poate spune că tratatul româno-ucrainean din 1997 le însumează în cvasi-totalitatea lor.

La începutul lui decembrie 1996 la Cernăuţi s-a desfăşurat o reuniune consultativă a reprezentanţilor societăţilor culturale şi obşteşti şi a fruntaşilor mişcărilor de renaştere ale românilor din principalele zone ale Ucrainei: Transcarpatia, Odessa, Cernăuţi, Kiev. Din comitetul de iniţiativă făceau parte I.Popescu (sociolog la universitatea din Cernăuţi şi deputat în parlamentul de la Kiev reales la alegeri), Arcadie Opaiţ (vicepreşedinte al societăţii cernăuţene „M.Eminescu”), V.Tărâţeanu (director al ziarului „Arcaşul”, deputat în Consiliul regiunii Cernăuţi şi cel care a înscris ACDRU în Uniunea Federativă a Naţionalităţilor Europene).

Scopul comitetului este înfiinţarea Uniunii Românilor din Ucraina [48] care după legea ucraineană e obligatoriu să aibă filiale în 13 regiuni ale Ucrainei. După I.Popescu, dacă românii ar fi uniţi ar obţine 5-6 locuri în Rada Supremă, însă chiar la reuniunea amintită cei din sudul Ucrainei (mai puţin bătăioşi) au cerut ca ei să fie numiţi moldoveni.

Români „mai verzi” decât cei din sud (basarabeni şi transnistrieni), bucovinenii vor acccepta probabil ca viitoarea uniune să poarte în denumire, în paranteză şi sintagma de „Moldovean”.

În Cernăuţi, în româneşte, pe lângă cotidianul de stat, „Zorile Bucovinei” unealtă a autorităţilor, mai apar, cu greutate ce e drept „Arcaşul” şi „Plai românesc”. În Odessa, până în 1992 apărea în mod cert „Luceafărul”care deplângea însă că în Reni, raion cu majoritate românească, ziarul local îşi încetase tocmai apariţia la fel cum în Transcarpatia trecerea de la limba rusă la ucraineană a dus la dispariţia revistei „Prietenia română”.

La alegerile parlamentare, regionale şi raionale din acest an, românii din Ucraina au reuşit să-şi impună la Kiev pe deputatul amintit propus din partea ACDRU pe listele Partidului Renaşterii Regionale, la Cernăuţi 23 de deputaţi (cu 4 ani în urmă doar 9 deputaţi), din raionul Hliboca 6 locuri din 8. Şi acestea cu toate că nu au mers uniţi, candidând şi în afara ACDRU, ba ca independenţi, ba în noua Uniune a Societăţilor Româneşti.

ACDRU a prezentat la Praga în cadrul Congresului FUEN din 20-24 mai ’98 raportul „Deznaţionalizarea şcolilor româneşti” în care se arată că cele 113 şcoli româneşti din Ucraina (87 în reg. Cernăuţi, 18 în reg. Odesa, 8 în reg. Transcarpatia) sunt supuse la mari presiuni spre a nu mai fi studiate toate materiile în româneşte. Au fost anexate documente şi peste 10.000 semnături.

Depinde doar de românii din Ucraina şi de eforturile consecvente şi insistente pe plan diplomatic şi financiar ale României dacă prevederile generoase ale tratatului vor fi sau nu aplicate.

Fără nici un dubiu însă tratatul recunoaşte frontierele actuale ale Ucrainei, dar să nu uităm că este un tratat pe 10 ani şi mai apoi referitor la aceleaşi teritorii Eminescu [49] prorocise la 27 iunie 1878 că „rezolvarea definitivă a chestiunii va rămâne amânată” spunea el „până la un război viitor”, iar noi credem că până la momentul când frontierele Europei vor uni şi nu vor despărţi. La acea dată însă, după cum am mai spus, ar fi bine ca dincolo de frontieră să mai existe români.

Conform recensământului din 1989 românii din URSS erau 2.797.226 în Moldova, 459.350 în Ucraina, 178.667 în Rusia, 34.053 în Kazahstan, 6.113 în Uzbekistan, 2.904 în Georgia, 5.116 în Bielorusia, 4.161 în Letonia, 2.536 în Turkmenistan, 1.966 în Azerbaigian, 1.936 în Kirghizia, 1.623 în Lituania, 1.303 în Estonia, 912 în Tadjikistan, 557 în Armenia. [51]

SURSA : http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php?t=35