QR Code Business Card

Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




Paradoxal numai în aparenţă – Referendumul pentru salariu minim de 3270 de euro în Elveţia

Maggio 20th, 2014 No Comments   Posted in Senza categoria

În Elveţia s-a desfăşurat un Referendum cerut de sindicate, pentru instituirea SALARIULUI MINIM de 3270 euro.
În plan secundar, se cerea o GRILĂ DE SALARIZARE de 1:12, adică un astfel de raport între salariul minim şi cel maxim.
Trebuie spus că în Elveţia COSTUL VIEŢII este mult mai mare decât în restul Europei şi că protrivit legilor, CONTRACTELE DE MUNCĂ sunt încheiate la nivel de ramură şi chiar de intreprindere.
Trebuie de asemenea specificat, că mulţi elveţieni au dificultăţi de a-şi acoperi necesităţile, chiar dacă nivelul de salarizare este deja destul de ridicat.
Cert este, că dacă în România ar fi avut loc un astfel de referendum, rezultatul ar fi fost inechivocabil!? Evident că ar fi imposibil de propus aşa ceva, din motive lesne de înţeles.
În mod aparent paradoxal, elveţienii au respins în proporţie de 77% această reformă!?
Spun PARADOXAL, deoarece nimic nu e inexplicabil.
Să vedem ce particularităţi are Elveţia:
Elveţia este de sute de ani CASETA DE VALORI A LUMII, unde sunt ascunse cele mai importante CAPITALURI, de cele mai multe ori rod al ACTIVITĂŢILOR ILICITE ale „depunătorilor”. DISPONIBILITATEA DE CAPITAL esenţială investiţiilor este deci imensă, fiind în acelaşi timp garantată de „depunători”. Mulţi elveţieni lucrează în domeniul bancar, sau cel industrial „hrănit” de acesta, iar alţii în domeniile turismului şi serviciilor, sectoare „satelit” pentru cel mai important PARADIS, chiar dacă mai ales FISCAL.
Se pricepe imediat că majoritatea elveţienilor (se zice 90%) au venituri lunare mai mari de cei 3270 de euro.

Ceea ce se poate spune deja, este că în CONTABILITATEA LUMII, Elveţia trăieşte bine pe seama SISTEMULUI FINANCIAR GLOBAL, deci PE SEAMA ALTOR POPOARE, ci nu datorită unor calităţi deosebite ale locuitorilor săi, cum sunt tentaţi să creadă AUTOLEZIONIŞTII noştri!!!

Haideţi să ne imaginăm o Lume în care BANUL şi AURUL să nu mai aibă VALOARE DE ETALON INTERNAŢIONAL şi să ne imaginăm ce s-ar petrece cu Elveţia!?
 Cine cunoaşte ce prevede MIŞCAREA DACIA apropos de GRILA DE SALARIZARE, BANI şi AUR, pricepe imediat că am avea de-a face cu o MARE SCHIMBARE, după care mulţi ar profita şi prea puţini ar plânge!? 

UNICITATEA „MIŞCĂRII DACIA”

Gennaio 27th, 2014 No Comments   Posted in Politica romena

Unicitatea „Mişcării Dacia” este susţinută în primul rând de faptul că suntem singura mişcare ce are ca obiectiv fundamental O NOUĂ LUME… UN ALT MOD DE TRAI !
Pare desigur exagerată această pretenţie şi nu neg că este dificil de realizat ce ne-am propus, dar un lucru e sigur : ACEASTĂ LUME ŞI ACEST MOD DE TRAI şi-au demonstrat din plin ABSURDITATEA şi a venit vremea să ne gândim la ALTCEVA.
Poate nu toate IDEILE noastre se vor materializa în viitor şi poate nu vom fi noi, aceia care vor da lovitura de graţie SISTEMULUI, dar mare parte din acestea se vor impune, iar noi vom avea satisfacţia morală de a fi anticipat vremurile, chiar dacă numai parţial !
Nimeni nu mai are în spaţiul carpato-dunăreano-pontic PRINCIPIILE noastre şi nimeni nu şi-a imaginat OBIECTIVE ca ale noastre, deşi vorbim numai de „seminţe” pentru o NOUĂ PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ, care urmează să rodească „sub mâini meştere”, pe măsură ce vom creşte CALITATIV şi CANTITATIV.
Spre deosebire de alte grupări ce au ca obiectiv PROSPERITATEA ROMÂNIEI, noi ne bazăm LUPTA NON-VIOLENTĂ pe certitudinea că SISTEMUL este în plin proces de IMPLOZIE, iar noi nu trebuie să facem altceva, decât să PROIECTĂM O LUME NOUĂ din toate punctele de vedere, pentru a umple VIDUL DE PUTERE care se va crea cu acea ocazie. Dar în concepţia noastră, nu e vorba despre PUTERE aşa cum e percepută azi, adică o PUTERE MATERIALISTĂ, ci despre o PUTERE SPIRITUALĂ care va avea ca fundament o NOUĂ SCARĂ A VALORILOR şi o nouă concepţie despre POZIŢIA OMULUI ÎN RAPORT CU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR.
PRINCIPIILE noastre nu sunt „aruncate la întâmplare”, ci au susţinerea LEGILOR NATURALE, care în mod sigur erau mai respectate în EPOCA GENTILICĂ, decât sunt azi !?
PRINCIPIILE noastre sunt în acelaşi timp, DE MARE ACTUALITATE şi sunt susţinute de GÂNDIREA unor VIZIONARI ai zilelor noastre, prezentaţi pe larg în documentele noastre. Deci avem MAEŞTRII pe care detractorii noştri nu sunt în măsură să-i „judece” !!!
Avem în spate ani de dezbateri şi dezvoltări ideologice şi acestea vor continua să aibă loc, deoarece CONJUNCTURILE interne şi internaţionale sunt în mare fermentaţie şi va trebui să ne raportăm permanent la ele.
Principala noastră preocupare trebuie să fie CREŞTEREA CANTITATIVĂ şi mai ales CALITATIVĂ  a mişcării şi de a aduce IDEILE noastre la cunoştinţa cât mai multor concetăţeni, pentru a atinge o MASĂ CRITICĂ capabilă să implementeze MAREA SCHIMBARE !
Pentru cei care nu ne cunosc IDEILE, recomand următoarele link-uri :

https://www.facebook.com/groups/141387601036/
… unde se găsesc materialele noastre de susţinere şi detaliere :
https://www.facebook.com/groups/141387601036/files/
… sau pe PORTALUL „MIŞCAREA DACIA”, unde se poate accede la FORUM, logând cu contul de Facebook, sau cu modalitatea standard, pentru a putea posta :
http://www.miscareadacia.ro/

DEMITIZAREA ISTORIEI

Novembre 24th, 2013 No Comments   Posted in Politica romena

Puţină lume mă citeşte şi şi mai puţină mă înţelege când vorbesc de o PARADIGMĂ VECHE DE MILENII !?
Azi o să clarific viziunea mea asupra ISTORIEI, prin prisma PRINCIPIILOR ŞI OBIECTIVELOR MIŞCĂRII DACIA.
Astăzi, tuturor li se umple gura cu Burebista, Decebal, Ştefan, Mihai, Mircea, Vlad, şamd., cărora le-au fost lipite uneori diverse epitete, cu evidentul scop de a cultiva ORGOLIUL NAŢIONAL, ceea ce la o primă privire, este demn de respect.
În viziunea Mişcării Dacia, aceşti lideri au rămas în Istorie pentru anumite fapte de arme, reforme, sau acţiuni, demne de tot respectul şi recunoştinţă posterioară, dar rămân totuşi EXPRESII ALE VECHII PARADIGME SOCIO-ECONOMICE pe care noi o sintetizăm într-un singur cuvânt, chiar dacă cu „nuanţe” diferite în timp: SCLAVAGISM.
Aceştia au ADMINISTRAT PUTEREA supunându-se REGULILOR SISTEMULUI MULTIMILENAR , aşa cum s-a procedat în toată lumea, cu BUNE şi cu RELE. Şi Ceauşescu a făcut lucruri bune, şi este foarte adevărat !… dar a făcut şi RELE şi dacă nu reuşim să DISTINGEM BINELE DE RĂU, şi să le evidenţiem ca atare, nu pornim pe o „cale sănătoasă” pentru MAREA SCHIMBARE!
Iată cum devine IMPERIOS NECESAR să DEMITIZĂM ISTORIA… s-o rescriem! Oricum va avea un caracter subiectiv, dar sigur va fi ca o apă tulbure care se limpezeşte în timp !
Iată cum NOUA PARADIGMĂ nu permite MINCIUNA, chiar şi când ar avea un „aparent efect benefic” !… „aparent”, deoarece ILUZIILE nu trebuiesc cultivate, fiind… ILUZII !
Asta nu înseamnă însă nici să ne dedăm  la AUTOLEZIONISMUL NAŢIONAL, deoarece Istoria altor naţii e plină cu MINCIUNI şi mai sfruntate. Bineînţeles că o NOUĂ PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ nu va putea fi impelmentată exclusiv în România, ci LA NIVEL GLOBAL, deci MINCIUNII ar urma să-i fie tăiate picioarele prea scurte ÎN TOATĂ LUMEA!
Cineva ar putea să se îndoiască de ŞANSELE DE SUCCES ale unui asemenea curs promovat de „Mişcarea Dacia”, dar asta deoarece NU CUNOAŞTE EVOLUŢIILE LA NIVEL GLOBAL, care indică tot mai puternic apropierea MARII SCHIMBĂRI .
Nu o să intru în DETALII apropos de acest argument al DEMITIZĂRII ISTORIEI, dar în paralel cu afirmaţia NOI NU SUNTEM URMAŞII ROMEI, vă asigur că sunt mii de alte afirmaţii ce-şi aşteaptă DESTĂINUIREA, fără ca rumânii să aibă motive să se simtă mai prejos decât alte naţii !
Noi ne numim Mişcarea Dacia, deoarece se ştie că pe vremea aia, eram „cei mai cinstiţi şi viteji dintre toţi tracii” şi deja am avea motive să ne stimăm, deşi Dacia lui Burebista, sau cea a lui Decebal, deja se supunea, chiar dacă într-o măsură mai mică decât alte state, REGULILOR SISTEMULUI care sunt şi azi în vigoare. Ar fi fost poate mai nimerit să ne numim MIŞCAREA GENTILICĂ, deoarece la acele RĂDĂCINI am vrea noi să ne întoarcem. Chiar dacă nu am făcut-o, prin PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE noastre, „acolo mergem”, DACIA fiind mai mult un „reper palpabil”… un simbol al REÎNTOARCERII DIN DRUMUL ÎNFUNDAT PE CARE NE GĂSIM  !

LA RĂSCRUCE DE DRUMURI – CROSSROADS

Febbraio 24th, 2013 No Comments   Posted in Politica romena

Când eu am pornit acest blog, acum 4 ani, am făcut-o după ani de informare, meditaţie şi experienţe de viaţă, care mi-au creat convingerea că „aşa cum merge lumea, nu e bine”. Astfel, am hotărât să „fac ceva după puterile mele modeste”, căutând în acelaşi timp, să implic şi pe alţii în această „luptă cu morile de vânt”, convins fiind că SOLUŢII trebuie să fie, deoarece nicio problemă nu este lipsită de aşa ceva.
SOLUŢIA pe care am întrevăzut-o, pe baza input-ului „de la alţii mai deştepţi ca mine” care pot fi identificaţi din ceea ce scriu de 4 ani, a fost … O NOUĂ PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ.
Am încercat să „mobilizez” Diaspora, căutând să mă adresez unor români cu o experienţă mai bogată de viaţă, dar m-am lovit de asociaţionismul şi partidismul „manelizant/sistemic”, pricepând eu cu acel prilej, că puţini făcuseră „saltul calitativ” pe care mi-l imaginasem.
Am încercat atunci „în ţară”, contând pe „numere” şi pe „deschiderea mentală” a celor prezenţi pe diverse platforme de socializare pe INTERNET.
Am pătruns în diverse grupuri pe Facebook (Green, Liga Distributistă, A.E.R. şi altele cu preocupări socio-economice), am intrat pe platforma Universul Românesc, am încercat să aduc un partid deja înregistrat pe „calea cea bună” (PP-LC), am propus tuturor să participe la PROIECTAREA UNEI NOI PARADIGME, dar am eşuat datorită „lipsei de vizibilitate” şi mai ales… „incompatibilităţii ideologice”.
Peste tot eram acuzat de UTOPISM, ca să nu mai spun de cei ce mă acuzau de comunism, fascism, pedelism, pesedism, etc. la fel cum era acuzat BEPPE GRILLO, liderul carismatic al MIŞCĂRII 5 STELE (MoVimento Cinque Stelle) din Italia, cu care MD are în comun IDEILE FUNDAMENTALE !?
Concluzia este că în „spaţiul virtual” nu am găsit „corespondenţe” !?
Peste tot pululă de teoreticieni ai Sistemului, care nu vor, sau nu sunt capabili de a vedea adevăratele probleme ale omenirii în general şi ale românilor în special !?
Toţi continuă să ANALIZEZE şi să BOCEASCĂ, nefăcând altceva, decât să încerce să dreagă busuiocul Sistemului.
Convingerea mea că „am văzut bine”, este pe cale să aibă un sprijin puternic…în afara României !?
Astfel, Mişcarea 5 Stele, este pe cale să devină cea mai importantă forţă politică din Italia, având la căpătâi în mod fundamental, aceleaşi IDEI ca Mişcarea Dacia !!!
Aceste IDEI COMUNE, nu apar întâmplător în diverse colţuri ale lumii, ci determinate de o NOUĂ PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ ce se conturează şi este determinată de INTERCONECTIVITATEA mai multor oameni, care la un moment dat foarte apropiat temporal, vor constitui MASA CRITICĂ necesară unei TRANZIŢII la un alt SISTEM.
În acest sens, vă recomand un film de 63 de minute intitulat CROSSROADS, ce explică pe scurt dar eficient, DE CE şi CUM se va produce această MARE TRANSFORMARE şi care sunt legăturile cu Principiile şi Obiectivele MD.
INTERCONECTIVITATEA amintită mai sus, nu este posibilă însă pe alte baze decât cele deliniate de noi şi astfel se explică de ce ÎI CHEMĂM PE ALŢII LA NOI… nu o facem din orgoliu, explicând eu că sunt numai un „însămânţător”, urmând ca MUNCA GREA ŞI EFICIENTĂ, să urmeze DUPĂ legalizarea mişcării, cu aportul tuturor COMPETENŢELOR, indiferent de „mediul de provenienţă”, având noi ca prim ŢEL, un mare SPIRIT DE UNITATE NAŢIONALĂ. În acel moment, voi lăsa hăţurile şi voi interveni numai în prima fază de „sedimentare” a Principiilor, fiind eu un „pionier” în domeniu… dar atât, deoarece vârsta este cum este, iar eu ce am avut de spus, am cam spus, cu toate limitele de care sunt conştient !

În continuare o să insist pe câteva aspecte din CROSSROADS, care mi se par esenţiale :

Filmul tratează chestiunea MARII SCHIMBĂRI, în proximitatea căreia suntem, ca într-o adevărată INTERSECŢIE DE DRUMURI, şi despre care vorbim de câţiva ani la Mişcarea Dacia.
Această MARE SCHIMBARE este „legic justificată” de RUPEREA ECHILIBRULUI OM-NATURĂ DE MÂNA PRIMULUI, iar filmul exemplifică excelent conceptul de HOMEOSTAZIE. Important de relevat, este că SOCIETATEA GENTILICĂ era mai „avansată”, în sensul că acest echilibru, nu era perturbat din motive obiective, precum şi faptul că, în condiţiile implementării unei NOI PARADIGME SOCIO-ECONOMICE, putem acţiona CONŞTIENT pentru restabilirea acestuia, grav compromis de actualul MOD DE VIAŢĂ. Iată una din explicaţiile INTERESULUI NOSTRU PENTRU SOCIETATEA GENTILICĂ, inclusiv pentru denumirea mişcării, promovarea LEGILOR BELAGINE şi a TRADIŢIILOR ANCESTRALE(apropos de asta, BUNE DRAGOBETE TUTUROR, că azi e 24 Februarie !)
PUNCTUL DE PLECARE pentru MAREA SCHIMBARE, aşa cum rezultă şi din film, dar şi din materialele noastre de până acum, este conştientizarea faptului că suntem PARTE A ÎNTREGULUI şi că prin INTERCONECTARE pe baza a noi VALORI, pornind fiecare de la sine însuşi, „putem răsturna carul mare al sistemului” !
După lămurirea chestiunii CINE trebuie să facă schimbarea, se pune întrebarea : CÂŢI trebuie să o implementeze !?
Din film, dar şi din materialele noastre anterioare, rezultă că MASA CRITICĂ trebuie să fie de aproximativ 10% din Omenire, deşi părerea mea este că poate fi şi mai mic acest procent. Astfel se explică „repulsia” noastră pentru conceptul de DEMOCRAŢIE, înlocuit de noi cu conceptul de INTERES GENERAL. Astfel, am argumentat că „o mână de oameni”, pot face ceea ce în film este specificat : EDUCAŢIE.
Dacă toţi bloggerii, jurnalele, televiziunile online, portalurile, etc. prezente printre aderenţi, ar deschide subiectul NOUA PARADIGMĂ, procesul schimbării ar putea EXPLODA, aşa cum se petrece în aceste zile în Italia Mişcării 5 Stele !… ca să nu mai spun că ACCESUL LA O TELEVIZIUNE chiar şi nesemnificativă azi, ar putea face şi mai mult, într-o societate manipulată de acestea doar în slujba SISTEMULUI. De exemplu, am solicitat unor „persoane introduse” accesul la NAŞUL, dar încă nu am primit „invitaţia”. Acestora le aduc la cunoştinţă că ar putea să realizeze un ADEVĂRAT SCOOP cu „efecte comerciale”, dacă numai asta îi interesează, deoarece eu pot vorbi şi argumenta ZILE ÎNTREGI şi GRATIS, despre o „chestie de mare viitor”, precum NOUA PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ !!!… jurnaliştii care nu văd MAREA SCHIMBARE, ori sunt orbi, ori vor să orbească pe alţii, după cum le dictează Sistemul !? Atenţie domnilor jurnalişti şi alte categorii, să nu vă duceţi acolo unde se va duce SISTEMUL !? Desigur că mulţi JURNALIŞTI se tem de „reacţia Sistemului” şi aici o să vă dau exemplul „TV LA 7” din Italia. Acolo, un grup de jurnalişti în frunte cu „CHICCO” MENTANA, au hotărât să facă ceea ce trebuie, adică … SĂ INFORMEZE CORECT ! Astfel, o mare parte a succesului Mişcării 5 Stele, se datorează exclusiv acestui post, care a INFORMAT opinia publică inclusiv de ceea ce se petrece în pieţele Italiei ! Urmarea, a fost o creştere rapidă de share. Imediat SISTEMUL a intervenit, blocând financiar postul prin „repartizare părtinitoare” a publicităţii, obligând proprietarul (Telecom Italia) s-o pună în vânzare. Ceea ce vă pot asigura pentru viitor, este obţinerea de către SISTEM a unui EFECT CONTRAR !!!
Odată pornit TĂVĂLUGUL, sau cum îl numeşte Beppe Grillo, ŢUNAMI, nimic nu ne va mai sta în cale, deoarece aceleaşi celule ale OMIZII, se vor reorganiza în… FLUTURE, în doi timpi şi trei mişcări (vezi filmul) !!!
Întrebarea pe care şi-o pun realizatorii filmului, la care noi am răspuns deja, este : OARE SUNT ATÂT DE PUŢINI, CONŞTIENŢII DE REALITATEA ACTUALĂ ??? Răspunsul este că NU, dar majoritatea CONŞTIENŢILOR nu vor să piardă actualul status şi preferă să „dreagă busuiocul Sistemului” !… sunt consemnate apelurile MD la INTELECTUALITATEA COMPLICE A SISTEMULUI !!! Aceştia însă, „rămân pe tuşă”, incapabili să priceapă că MAREA SCHIMBARE va veni cu, sau fără ei, numai că dacă nu o fac ei, va fi… VIOLENTĂ şi în acel caz „mulţi vor fi popiţi” !
Aşa cum rezultă şi din film, MAREA SCHIMBARE poate fi lentă (noi am prevăzut zeci de ani), sau rapidă, dar cu multă SUFERINŢĂ, cum s-a întâmplat mereu în Istoria Omenirii. Doamnelor şi domnilor intelectuali, vizionaţi filmul şi decideţi-vă să fiţi CELULELE IMAGINALE ALE „OMIZII” !!!

În încheiere, mă voi conecta din nou la RĂDĂCINILE TRACO-CARPO-GETO-DACICE şi voi aminti de credinţa străbunilor noştri că NU POŢI VINDECA TRUPUL, FĂRĂ A VINDECA SUFLETUL , un mesaj foarte pregnant al filmului pe care vă invit să-l vizionaţi (subtitrare în româneşte) :

Istoricul „Mişcării Dacia”

Novembre 20th, 2011 No Comments   Posted in Politica romena

„Mişcarea Dacia” a fost ideată de subsemnatul şi pe parcursul a mai mult de doi ani, inclusiv prin contribuţii ale altor aderenţi, s-a ajuns la stadiul actual, care nu este şi nu va fi „bătut în cuie”. Eu voi veghea totuşi, ca spiritul mişcării să nu fie alterat în profunzimea ideilor cuprinse în Principii şi Obiective şi să nu fim „deviaţi”, sau „asimilaţi”, cel puţin până la consacrarea mişcării prin legalizaredacă se va ajunge acolo !? Chiar şi în cadrul unei viitoare convergenţe cu alte forţe politice, ne vom păstra identitatea, convinşi fiind de justeţea poziţiilor noastre !
Iniţial am conceput această mişcare, ca o formă de organizare politică a Diasporei, care să aducă în atenţia opiniei publice din România o nouă viziune politică,  să prezinte adevăratele CAUZE ale Crizei socio-economice actuale şi să încerce să-i dea SOLUŢII.
Bazându-mă pe experienţa mea de o viaţă, pe lecturi mai puţin abordate de alţii şi pe discrete cunoştinţe în diverse domenii, am început să frecventez partide, asociaţii, forumuri şi jurnale ale Diasporei din Italia, ţara cu cea mai puternică prezenţă de conaţionali.
Demersul meu s-a lovit însă de slaba calitate a celor prezenţi în aceste forme de reprezentare, „absorbiţi” mai toţi de „roaderea unui os” în diversele partide (adevăraţi sateliţi ai unor partide şi mai ales partiduleţe italieneşti, interesate de potenţialul electoral al celei mai importante comunităţi de emigranţi) şi asociaţii aşa-zis culturale (în general pe mâna unor… aculturaţi, interesaţi de subvenţiile guvernamentale, acordate -bineînţeles- pe baza „apartenenţei politice”, în ciuda caracterului lor… apolitic) . Alţii erau total dezinteresaţi de Patrie, unii devenind adevăraţi anti-români, dornici de o cât mai rapidă „integrare”, adevăraţi „scuipători în farfuria” din care mâncaseră din pruncie. Jurnalele şi jurnaliştii români din Peninsulă, s-au dovedit în mare parte incompetenţi şi „în slujba” mogulilor (ca şi cei din ţară). Aceasta este în linii mari imaginea Diasporei, care nu este departe de cea a României.
Grupul Facebook „Mişcarea Virtuală Dacia”, a crescut totuşi numeric, au început dezbaterile pe diversele teme contemplate, au început să se cristalizeze Principiile şi Obiectivele.  A luat naştere grupul „secret” „Mişcarea Dacia”, dedicat celor ce vor să se implice FAPTIC. A crescut nivelul calitativ al membrilor (nici nu vă imaginaţi ce COMPETENŢE avem printre noi… păcat că puţini sunt… activi !?) , dar au fost şi aderenţi intraţi cu scopuri destabilizatoare, sau prost-crescuţi, care au fost eliminaţi, deoarece „Mişcarea Dacia” nu este un loc de manifestare a lipsei de bun-simţ, ci un loc de agregare a celor cu idei asemănătoare şi în paralel, un portal de informare şi educaţie politică, economică, socială, istorică, lingvistică, etc.
De doi ani încoace, ne-am văzut de „treaba noastră”, ne-am extins treptat aria de acţiune în România şi în afara acesteia, am organizat primele întâlniri ale aderenţilor ( este adevărat că fără un mare succes de participare) şi am ajuns la 1600 de… „daci”. Din nefericire, mulţi nu participă din diverse motive la activitatea grupului şi numărul în sine, este departe de a reprezenta ceva în spectrul politic românesc, dar noi „o să rămânem pe poziţii”, convinşi că „dezvoltările” sunt numai o chestiune de … TIMP şi… CONJUNCTURI.
Cert este că noi am apărut ca ALTERNATIVĂ la partidele existente, care se demonstrează incapabile să dea RĂSPUNSURI la diversele probleme ale societăţii de azi. Suntem singurii care vorbim „în acelaşi timp” despre : DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ, EPUIZABILITATEA RESURSELOR, CRIZA VALORILOR, IMORALITATEA SISTEMICĂ, REUNIFICAREA DACIEI MARI, DREPTURI PENTRU ROMÂNII DIN AFARA GRANIŢELOR, O NOUĂ POLITICĂ REGIONALĂ, ELIMINAREA FUTILULUI DIN ACTIVITĂŢILE OMENNEŞTI, DEMOLAREA SISTEMULUI PARTIDIC, COMBATEREA GLOBALIZĂRII, COMBATEREA MONOPOLISMULUI ŞI SISTEMULUI FINANCIAR MONDIAL, CULTIVAREA INTERESULUI NAŢIONAL, CULTIVAREA TRADIŢIILOR ŞI OBICEIURILOR STRĂMOŞEŞTI, RESPINGEREA SUBCULTURII, O NOUĂ POLITICĂ A FAMILIEI, RESCRIEREA ISTORIEI ŞI DICŢIONARELOR, REORGANIZAREA SOCIETĂŢII ROMÂNEŞTI PE PRINCIPII DE TERITORIALITATE, COMPETENŢĂ ŞI RESPONSABILITATE, etc…. într-un cuvânt, noi proiectăm o … NOUĂ PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ.
Nimeni din actualul spectru politic nu va avea „răspunsurile pregătite”, în cazul unui COLAPS SISTEMIC… NOI DA !!!
De acum încolo, putem spune că „am semănat” o adevărată NOUĂ IDEOLOGIE şi că aşteptăm contribuţia cantitativă şi calitativă a cetăţenilor interesaţi de o MARE SCHIMBARE, lăsând deschisă posibilitatea dezvoltării acesteia, de către COMPETENŢELE SPECIFICE pe care le aşteptăm în rândurile mişcării.
Eu am declarat din capul locului, că rolul meu este limitat de „intrarea în legalitate” a mişcării şi că aştept deci, tineri valoroşi care să preia ştafeta.
Asta nu înseamnă că rolul „bâtrânilor” este neimportant, deoarece o vorbă din bătrâni spune că „cine nu are bătrâni, trebuie să şi-i procure !”
Şi asta deoarece oamenii ce au parcurs diverse „vremuri”, pot împărtăşi propria experienţă, în ideea de a se evita „recălcarea unor drumuri deja bătute şi demonstrate… falimentare”. În trecut, se pomenea în LEGILE FRUMOASE (LEGILE BELAGINE) despre rolul important al OAMENILOR BUNI, al SFATULUI BĂTRÂNILOR, al ÎNŢELEPCIUNII ce se atinge cu trecerea anilor, etc.
Oamenii care nu respectă „părul alb”, sunt oameni ce nu-şi respectă părinţii, educatorii, tradiţiile, trecutul, etc., într-un cuvânt… PATRIA !
Pentru o adevărată MARE SCHIMBARE este nevoie de energia tinerilor, dar şi de înţelepciunea bătrânilor care mai pot da „o mână de ajutor” !
Eu şi cei ce-mi stau în preajmă, „am cam terminat ce aveam de spus” şi acum apelăm la voi toţi să „răspândiţi” ideile noastre, să aduceţi alături de noi prieteni, rude, cunoştinţe, colegi, pentru că până ce numărul nostru nu va avea o cifră în plus… nu vom ajunge nicăieri !!!

E rândul vostru !!!