Dacia Iluministă

Două zile printre vlasi (vlahi) şi sârbi

(1)

După ultimul din multele mele voiaje în … DACIA, mă aflam pe drumul de întoarcere spre … ROMA, când,  în dreptul lui Decebal (pe malul sârbesc al Dunării), la ora 2 din noaptea zilei de sâmbătă 13.02.2010, trecând peste o piatră considerată de mine suficient de mică , am rămas fără pompa de alimentare cu motorină la automobil.

Perplexitatea mea a fost nemăsurată, mai ales că 13 este numărul meu norocos, iar de Decebal … ce să mai vorbim !  Ba mai şi ningea pe ruptelea !  Ba mai aveam şi nevasta şi soacra „on board” !

Ca orice automobilist, am îmbrăcat vesta reflectorizantă, am pus „triunghiul” şi semnalele luminoase, am asigurat familia cu pături, am scos lopata şi lanterna din port-bagaj şi m-am pus pe … aşteptat.

După vreo jumătate de oră ( timp în care zăpada crescuse cu 10 cm.), apare un autobuz, din care coboară şoferul şi un tânăr, care cercetează maşina, constatând că piatra a făcut daune de remediat numai într-un atelier auto. Foarte amabili, se oferă să ducă doamnele la adăpost şi îmi dau numărul de telefon al poliţiei din Donji-Milanovac, asigurându-mă că pe acele meleaguri, toţi vorbesc româneşte. Întradevăr, când am telefonat, mi-a răspuns un poliţist cu care mă puteam înţelege. Foarte amabil, m-a asigurat că va face tot posibilul să gasească pe cineva care să mă remorcheze. Eu mă resemnasem deja că la acea oră din noapte şi în acele condiţii meteo, o să am mult de aşteptat, aşa că am intrat în automobil, mai ales că traficul era … inexistent !

Am simţit un pic de amar în gură, când un SUV cu număr de Bucureşti, m-a depăşit fără atingeri de frână. Nu că aş fi avut vreo „pretenţie”, dar măcar să mă intrebe de … sănătate !?  Se vede treaba că era … un urmaş al Romei.

Cănd am revenit cu telefonul la Poliţie, aşa cum mi se recomandase, mare mi-a fost surpriza aflând că o maşină se afla în drum spre noi. Vă imaginaţi bucuria mea văzând acel Citroen.  Aveam să aflu ulterior că era un poliţist sârb, sculat din somn de colegul său. Trebuie să remarc priceperea deosebită de care acesta a dat dovadă în a mă instrui şi a parcurge în acele condiţii, cei 20 Km care ne separau de Donji-Milanovac, „agăţaţi” cu un cablu, „printre munţi şi printre văi” şi pe o zăpadă ce cădea în neştire.

Ajunşi la destinaţie, am abandonat propriul mijloc de transport şi am fost conduşi de amabilul poliţist-remorcător, la unicul Hotel din localitate, care din nefericire nu avea camere incălzite, fiind frecventat numai vara. Între timp, colegul din sediu  căuta de zor prin telefon un mecanic dispus să facă un control automobilului meu.

Din cele relatate până în prezent, puteţi să vă imaginaţi complexitatea şi gravitatea situaţiei în care ne găseam, mai ales că primul Service pentru automobilul meu se găsea la … 150 Km, iar mecanici pricepuţi şi dotaţi în zonă, pentru automobile mai noi … nu prea se găseau, majoritatea autohtonilor  dispunând de automobile vechi, „ţinute în viaţă”, tocmai pentru că nu sunt … tehnologice.

Astfel am ajuns ca după o discuţie între cei doi „îngeri salvatori”, unul dintre ei să ne ofere … ospitalitate acasă la el !!!

Ceea ce trebuie să subliniez, este că în nici un moment nu s-a discutat de … bani !?

Va urma …