QR Code Business Card

Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




„Gazeta Românească” din Italia, sau despre „jurnaliştii lu peşte”

Marzo 15th, 2014 No Comments   Posted in DIASPORA

Pornind de la unele afirmaţii ale lui Beppe Grillo referitoare la români, reprezentanţi „cu vizibilitate” ai acestora au trecut la ofensivă împotriva „Mişcării 5 Stele”, chiar dacă ÎN REALITATE, se trata de discursuri împotriva EFECTELOR GLOBALIZĂRII, printre care şi EMIGRAREA populaţiilor din ţările de baştină, cu toate repercursiunile de rigoare. Alţii au găsit „rasistă” regula M5S de a avea exclusiv cetăţeni italieni în rândurile sale!?
Explicaţia de fond era alta : toţi aceşti „vizibili”, sunt ancoraţi la partide italieneşti, sau rumâneşti, care se simt „vizate” de IDEILE M5S.
Eu am avut aici în Italia diverse controverse pe această temă, inclusiv cu jurnalişti de la „Gazeta Românească”, aşa că nu mică mi-a fost uimirea, când am citit pe această gazetă cu director italian (Sergio Talamo), un interviu al directorului editorialist SORIN CEHAN, luat unui oarecare Florin Dumitru, camionagiu de 43 de ani din Dorohoi, rămas fără slujbă (aşa se înţelege din text), promotor al unei iniţiative de formare a unei mişcări ROMÂNI DE CINCI STELE  !?
Acest grup fb numără 369 de membrii, dintre care jumătate italieni şi printre care se află şi editorialistul!?
Mie personal, mi se pare acest interviu O ÎNCERCARE DE MANIPULARE/DISCREDITARE în detrimentul celei mai importante forţe politice ANTI-SISTEM din Italia şi din Lume!!!
Tot pe acelaşi plan se situează un psihopat pe nume CHIRIAC TIBERIU PAUL, eliminat din timpuri istorice din Mişcarea Dacia pentru motive pe care le puteţi pricepe din evenimentul fb, unde afirmă :

MA NUMESC CHIRIAC TIBERIU PAUL,CETATEAN ROMAN IN VARSTA DE 42 ANI. SUNT UN LIDER DE ANTIRASISM, FAC PARTE DIN COMITETUL IMMIGRANTILOR DIN ITALIA(RESPONSABIL CU AZILUL POLITIC) SI LUPTATOR PENTRU DREPTURILE OMULUI. INCA DIN 2000 A INCEPUT BATALIA MEA IMPOTRIVA MAFIEI NUMARUL 1 DIN ITALIA SI POATE SI DIN LUME(CAMORRA).SUNT UN LUPTATOR IMPOTRIVA MAFIEI SI A CORUPTIEI DIN AMBASADA SI CONSULATELE ROMANE SIN ITALIA SI DIN INTREAGA LUME! NU AM FACUT PARTE DIN NICI UN PARTID POLITIC IN TOATA VIATA MEA. IN ITALIA AM ORGANIZAT ZECI SI SUTE DE MITINGURI(IN MARE PARTE NEAUTORIZATE) UNDE CU MULT SACRIFICIU AM REUSIT SA OBTINEM SI REZULTATE BUNE. SUNT UN ACTIVIST AL MISCARII DIN ITALIA ,,MOVIMENTO 5 STELLE,, IN ROMANESTE ,, MISCAREA 5 STELE”
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
„PENTRU CEI CARE INCA NU MA CUNOSC: SUNT UN AGRAMAT SI UN PROST EDUCAT! EU MA CANDIDEZ PENTRU: PROSTI, AGRAMATI, INCULTI, SARACI, BONLAVI, PENSIONARI IN CRIZA DISPERARII, HANDICAPATI, DEZOCUPATI, LASI…..SI PENTRU CEI CARE NU AU PIERDUT SPERANTA IN SALVAREA ROMÂNIEI! FAC APEL LA CEI CARE VOR UN CANDIDAT CULT, EDUCAT, RESPECTOS, INTELIGENT, FRUMOS, PREZENTABIL, CUNOSCATOR DE MAI MULTE LIMBI, STUDII SUPERIOARE(MASTERATE), CUNOSCATORI DE ISTORIE, CALIFICATI SI PREMIATI DE STARURI INTERNATIONALE, BOGAT,……….V-A R-O-G S-A N-U M-A V-O-T-A-T-I!!!

„Liniştesc” amicii M5S, deoarece numai cetăţenii italieni pot fi activişti, aşa că nu avem de-a face decât cu o MINCIUNĂ GOGONATĂ!

Ca să fie clar, nu am nimic împotrivă ca oricine să se facă purtător al ideilor Mişcării 5 Stele, dar în aceste cazuri este evident că nu avem aşa ceva! „Mişcarea Dacia” o face de la „începuturi” şi în ciuda lipsei de VIZIBILITATE, care este MONOPOLIZATĂ DE SISTEM (a se citi şi Gazeta Românească), pune piatră pe piatră, pentru un fundament serios!

De asemenea, nu ne arogăm exclusivitatea în relaţia cu M5S, chiar dacă „am crescut împreună”, mai ales că avem şi idei diferite în anumite chestiuni, deoarece noi reprezentăm alte conjucturi, tradiţii, istorie, etc.!!! Pur şi simplu, suntem ALERGICI LA PROSTIE, mai ales când DIASPORA demonstrează că MANELISMUL şi MANIPULAREA sunt bine întronate şi „afară”, nu numai „acasă” !

AM FUGIT DE „MINERI”, DAR MULŢI AU VENIT DUPĂ MINE!?
… ba chiar şi „liderul lor spiritual” ILIESCU vine des pe aici, de mulţumeşte diverşi amatori de „fotografii istorice”, care nu ştiu că el de fapt vine la CLUBUL DE LA ROMA şi că pe drumul pribegiei, tocmai el i-a trimis!?… aceştia se supără pe Grillo când le spune ADEVĂRUL, sau pur şi simplu… NU PRICEP!?

Ce deosebeşte totuşi MD de M5S ?

Marzo 23rd, 2013 No Comments   Posted in Politica italiana, Politica romena

Nu e un secret pentru aderenţii la „Mişcarea Dacia”, că avem MULTE IDEI ÎN COMUN cu „Mişcarea 5 Stele” a cărei evoluţie o urmărim cu atenţie, fiind prima forţă politică ANTI-SISTEM, care demonstrează că „timpurile sunt coapte” pentru un „salt calitativ” pe coordonatele noastre !
Am specificat că avem MULTE idei în comun cu M5S, ci nu TOATE, deoarece avem convingerea că noi am mers mai în profunzime în proiectarea unei NOI PARADIGME SOCIO-ECONOMICE şi o să argumentez DE CE, ţinând cont şi de „călcâiele lui Ahile” care s-au notat în evoluţiile ultimelor zile.
Dacă în definirea IDEOLOGIEI M5S, s-au adus ca suport (mai ales la PASSAPAROLA) materiale profund ANTI-SISTEM, „proba faptelor” este mai puţin concludentă. O spun „în prietenie” şi o s-o spun şi liderilor acestei mişcări când voi avea oportunitatea.
CRITICA SISTEMULUI ACTUAL la adresa M5S, se bazează azi pe următoarele „călcâie ale lui Ahile” :

1. CARACTERUL EXCLUSIV ANTIPARTIDIC

Din ceea ce se constată azi, M5S pare axată exclusiv pe ANTIPARTIDISM, fără a „ataca” SISTEMUL în toată complexitatea sa, poate conştientă de „incapacitatea de înţelegere la nivel de masă”. Astfel, dacă ar fi fost după mine, nu m-aş fi limitat la aşa ceva, ci aş fi încercat „să demolez partidele din interior”. Niciun partid nu are azi o majoritate parlamentară care să asigure GUVERNABILITATEA Italiei, ce nu trebuie subordonată după părerea mea „interesului de partid”, care dictează DELEGITIMAREA CU ORICE PREŢ A CLASEI POLITICE… chiar cu preţul INGUVERNABILITĂŢII !? Se ştie că în Partidul Democratic există aripa „tinerilor turci”, care împing spre o alianţă cu M5S… eu aş fi stimulat „ruperea PD” ! În acest fel, s-ar fi putut tenta obţinerea unei majorităţi parlamentare şi s-ar fi asigurat astfel GUVERNABILITATEA. Calea de implementare a unei astfel de acţiuni, ar fi fost o simplă declaraţie a lui Grillo, că „nu discută cu vechea nomenclatură”, dar e dispus a discuta cu „tinerii turci” din toate partidele.
Pentru dezambiguare, iată ce înseamnă „tinerii turci” :
the English-language phrase “Young Turk”, means a reformist or rebellious member of an institution, movement, or political party
see http://en.wikipedia.org/wiki/The_Young_Turks for USA.
Este evident că Grillo mizează pe DELEGITIMAREA ACTUALELOR PARTIDE, forţându-le să facă o ADUNĂTURĂ PESTRIŢĂ care să guverneze, sub „presiunile Pieţei Financiare”, pierzând şi bruma de CREDIBILITATE pe care o mai au, ţinând cont că CRIZA ESTE DEFINITIVĂ şi nu există SOLUŢII ! Evoluţiile viitoare ne vor lămuri !
În ceea ce priveşte Mişcarea Dacia, avem deja prevăzut la Principii că „suntem deschişi tuturor acelora care împărtăşesc Ideile noastre, sau o vor face pe parcurs” !!! SPIRITUL DE UNITATE NAŢIONALĂ este un „must”, dacă se vrea o schimbare adevărată, deoarece STRATEGIA TENSIUNII este o „caracteristică sistemică” ce trebuie eliminată !

2. „POPULISMUL” M5S

Acuzaţia de „populism” adusă M5S, este justificată de :

– Desemnarea unor candidaţi fără o „selecţie la mai multe niveluri”, ceea ce a favorizat pătrunderea în Parlament şi Senat a unora INCOMPETENŢI, care sunt o „pradă uşoară pentru fălcile mediatice ale Sistemului”… asistăm deja la „demonstraţii de incompetenţă” a unora dintre ei !?… e drept că INCOMPETENŢA este o „caracteristică sistemică a tuturor partidelor”, care au nevoie doar de „yes-men”, dar asta demonstrează „continuitatea cu Sistemul” !!!
Mişcarea Dacia are între Principii, inclusiv pentru „organizarea mişcării” : autonomii locale, alegeri directe LOCALE şi indirecte REGIONALE şi NAŢIONALE, COMPETENŢA pe bază de CV şi feedback şi bineînţeles, O CUNOAŞTERE ŞI ÎMPĂRTĂŞIRE PROFUNDĂ A PRINCIPIILOR ŞI OBIECTIVELOR. Astfel, se formează o SITĂ DE SELECŢIE mai deasă.
În plus, Mişcarea Dacia declară din capul locului că respinge din start conceptul de Democraţie aşa cum e înţeles azi, punând pe rimul plan INTERESUL NAŢIONAL, care poate fi cultivat numai pe bază de COMPETENŢĂ, TRANSPARENŢĂ, ETICĂ şi RESPONSABILITATE.

– LIPSA CULTURII POLITICE A ALEGĂTORILOR care nu este doar o caracteristică românească, ci una globală. Astfel, mulţi au „votat de protest” cu M5S, fără a pricepe CE VREA DE FAPT ACEASTA.
Pentru Italia, LUPTA ANTI-SISTEM este mai dură, deoarece SISTEMUL ESTE BINE „ÎNFIPT” !
În mod paradoxal, experienţa socio-economică a românilor care au trăit şi comunismul real, precum şi fragilitatea capitalismului post-revoluţionar, cu ai săi „milionari de carton” şi „politicieni fripturişti”, ar favoriza mai mult o mişcare anti-sistem, aşa cum se declară şi o probează „Mişcarea Dacia” !!!

– „SALARIUL DE CETĂŢEAN” propus de M5S, nu are încă acoperire cantitativă numai pe baza obiectivelor stabilite. Pentru aşa ceva, este nevoie de justificări suplimentare pentru sursele de finanţare, deoarece matematica nu este o opinie !
Mişcarea Dacia are o „variantă” mult mai realizabilă şi anume MUNCĂ PENTRU TOŢI ŞI MAI PUŢINĂ şi propune şi alte măsuri, referitoare la RESURSE, FINANŢE NAŢIONALE, GRILA DE SALARIZARE, AUTARHIA, DESCREŞTEREA FERICITĂ, ELIMINAREA FUTILULUI, DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ, etc.

CONCLUZII

Este foarte probabil ca aceste analize să se facă şi la M5S, deoarece nu le lipseşte capacitatea. S-a pornit pe o cale „fără întoarcere”, iar evoluţiile viitoare o vor demonstra. Faptul că un membru „Skull&Bones” precum ambasadorul SUA la Roma, invită la cultivarea ideilor M5S, mi se pare de o însemnătate excepţională, ca semn că la nivel mondial SE CAUTĂ O ALTĂ CALE PENTRU OMENIRE !
Grillo a declarat deja că „a început ceva ce nu ştie unde se va încheia” , acelaşi lucru pe care-l susţinem şi noi la Mişcarea Dacia, deoarece conjuncturile vor avea rol determinant. Cert este că Grillo, a priceput că această MARE SCHIMBARE A MODULUI NOSTRU DE VIAŢĂ nu poate fi implementat exclusiv în Italia şi de aceea se gândeşte serios la EXPORTUL IDEILOR M5S în Europa şi în toată Lumea.
Noi răspundem … PREZENT !
Ştiu că mulţi râd în barbă, dar timpul dedicat de Mişcarea Dacia proiectării unei NOI PARADIGME SOCIO-ECONOMICE, nu este TIMP PIERDUT !

Grillo „debarcă” în Europa… Finanţa şi Partidele tremură !!!

Marzo 17th, 2013 No Comments   Posted in Politica italiana, Politica romena

„Grillo sbarca in Europa

“La nostra rivoluzione per funzionare davvero non può limitarsi a un Paese, non può restare in Italia. Dobbiamo coinvolgere tutta l’Europa. Per dare uno scossone alla finanza, ai partiti”. Così Beppe Grillo spiega ai suoi la strategia futura: sbarcare in Europa. Il Fatto Quotidiano vi racconterà in esclusiva i tentativi di diffondere lo spirito del Cinque Stelle, di trovare interlocutori affidabili, di tessere una rete in tutto il continente. Obiettivo: fare il pieno anche nel Parlamento europeo alle elezioni del 2015. Perché, dice Grillo, “io sono un europeista convinto, ma ci vuole un’Europa nuova

TRADUCERE :

„Grillo debarcă în Europa

„Pentru ca REVOLUŢIA noastră să funcţioneze într-adevăr, nu se poate limita la o ţară, nu poate rămâne numai în Italia. Trebuie să implicăm toată Europa. Pentru a da un şoc Finanţei şi Partidelor”.
 Aşa explică alor săi strategia viitoare: DEBARCAREA  ÎN  EUROPA.
„Il Fatto Quotidiano” vă va povesti în exclusivitate, tentativele de difuzare a Spiritului M5S, de a găsi interlocutori de încredere, de a ţese o Reţea pe tot continentul.
 OBIECTIVUL : „a face plinul” şi în Parlamentul European la alegerile din 2015. Deoarece, zice Grillo,, „EU SUNT UN EUROPEIS CONVINS, DAR AVEM NEVOIE DE O ALTĂ EUROPĂ”

„Mişcarea Dacia” este „PE RECEPŢIE” !!!

Sursa :

http://www.ilfattoquotidiano.it/2013/03/16/il-fatto-del-lunedi-grillo-sbarca-in-europa/531553/

 

Scrisoare de acreditare a MD pe lângă M5S

Marzo 17th, 2013 No Comments   Posted in Politica italiana, Politica romena

 

Alla cortese attenzione dei Signori Casaleggio e Grillo,

Nella giornata di sabato 16 marzo ho letto sul Fatto Quotidiano che Grillo starebbe pensando di espandere il Movimento all’estero. Ho quindi ritenuto opportuno dovervi contattare per mettervi a conoscenza del esistenza di un gruppo politico denominato Movimento Dacia di cui sono fondatore e amministratore, il quale condivide le stesse idee fondamentali del M5S ed è locato in Romania.

Io sono un ingegnere romeno venuto in Italia alla fine del 1990 come rifugiato politico in seguito ai turbamenti sociali (Mineriade), provocati dalla ex-nomenclatura comunista rediviva. Non sono mai stato membro di nessun partito sia nel mio paese d’origine che in Italia, ed anche prima dell’affermazione del M5S ho seguito le prese di posizione di Beppe Grillo ed altre correnti convergenti col suo pensiero politico (Movimento di transizione, Downshifting, Zeitgeist, Chomsky, Laslo, Russell etc.).
In seguito, il 26 marzo del 2009, ho preso l’iniziativa di lanciare una piattaforma di discussione e promozione di queste nuove idee politico-sociali-economiche aprendo un blog e spostando successivamente la discussione su un gruppo Facebook, il quale ad oggi conta più di 2600 iscritti attentamente selezionati. Mi rendo conto che il numero non è significativo a causa della scarsità dell’organo mediatico a mia disposizione e per via dell’oscuramento dei media romeni in Italia ed in Romania che ci conoscono (1. prima pagina) (2. pagina quarta) ma non ci danno spazio, essendo ampiamente politicizzati dall’attuale casta. Questo tuttavia non ci ha scoraggiati e abbiamo proseguito nel nostro intento di progettazione di un nuovo paradigma socio-economico, ampiamente contrario all’attuale Sistema, documentato ampiamente nella sezione documentaria del gruppo Facebook e sul blog soprascritto.
Durante questo periodo abbiamo promosso materiali dal blog di Beppe Grillo e successivamente del M5S, invitando i rumeni d’Italia a votare M5S come unica alternativa al Sistema vigente.
Per il carattere emigratorio recente dei rumeni, oggi il Movimento Dacia conta molte adesioni anche al di fuori di Italia e Romania (Moldavia, Serbia, Ucraina, U.S.A. ed altri paesi europei), allargando ulteriormente il bacino di propagazione.

Mi farebbe estremamente piacere avere un contatto con lo staff o col Signor Casaleggio od il Signor Grillo, finalizzato alla convergenza dei due movimenti ed alla creazione di un movimento europeo che trasformi l’attuale “Unione sovietica dell’Europa” in un Europa dei popoli e non dei capitali.
Io sono sempre a disposizione e sono pronto a venire incontro a qualunque vostra richiesta chiarificatoria. Intendo chiarire che non aspiro in alcun modo a fare carriere politica, essendo io solo il “guardiano” dei Principi ed Obiettivi del movimento fino alla sua legalizzazione.

In attesa di un vostro gentile riscontro,

Porgo cordiali saluti

Ing. Teava Gheorghe Giovani

 

 

„MoVimento Cinque Stelle” sub atacul SISTEMULUI !

În aceste zile, avem posibilitatea să facem un INPUT uriaş din „experienţa M5S”, deoarece ca şi noi, aceştia şi-au propus să intre în politică, pentru a folosi „mijloacele” Sistemului, în scopul DEMOLĂRII acestuia !?!?
Astfel, putem deja constata DEOSEBIRI DE TACTICĂ ŞI STRATEGIE între „Mişcarea Dacia” şi „M5S”, în urma descoperirii unor „călcâie ale lui Achile” ale mişcării italiene, pe care le-am sesizat mai demult, specificând noi în mod regulat, că avem APROAPE toate ideile în comun, ci nu TOATE.

După rezultatul exaltant la alegerile italiene, M5S este „sub atacul Sistemului” şi o să exemplific şi o să deliniez diferenţele de TACTICĂ ŞI STRATEGIE dintre mişcările noastre, fără a nega VALIDITATEA PRINCIPIILOR GENERALE, care ne situează în aceeaşi barcă :

– Un prim „călcâi al lui Achile”, s-a demonstrat a fi INCOMPETENŢA unor aleşi ai M5S ce urmează a ocupa scaunele Parlamentului, câţiva dintre aceştia acordând interviuri mijloacelor media ale Sistemului, expunându-se la un „montaj după regulile artei manipulării”, în ciuda interdicţiei exprese a lui Grillo&Casaleggio de a face acest lucru !?

Noi am prevăzut deja că „purtători de cuvânt” ai MD sunt exclusiv persoanele care cunosc foarte bine Principiile, Obiectivele, Tactica şi Strategia mişcării şi care vor fi desemnaţi ca membrii ai SFATULUI MD, deja în fază de constituire provizorie. Este evident că nimeni nu poate vorbi în numele mişcării „în necunoştinţă de cauză”, chiar dacă a afirmat „adeziunea la cauză” !… noi avem printre PRINCIPII la loc de frunte COMPETENŢA şi RESPONSABILITATEA şi astea nu sunt două CONCEPTURI FORMALE !!!
Noi o să ne începem „discursul electoral” spunând alegătorilor că NU le promitem „accesul indiscriminat la guvernare”, ci numai pe bază de COMPETENŢĂ, TERITORIALITATE ŞI RESPONSABILITATE, singurele promisiuni fiind aceea de a asigura TRANSPARENŢA PROCESULUI DE GUVERNARE, PRINCIPII ETICE şi urmărirea exclusivă a INTERESULUI GENERAL !… cine va pricepe acest mesaj simplu, ne va acorda ÎNCREDEREA, iar noi vom lucra pentru a fi consecvenţi promisiunilor făcute !!!

– De asemenea, se speculează de către ORGANELE MEDIATICE ASERVITE SISTEMULUI, că M5S a trimis în Parlament „casalinghe” (femei casnice) şi „operai” (muncitori), incapabili de a desfăşura COMPETENT activitatea legislativă. Acest lucru e dat pe seama POPULISMULUI M5S, care pentru a cuceri Puterea, nu se dă în lături de a trimite INCOMPETENŢI în Parlament, pentru a fi mai uşor „manipulaţi” de liderii reali.

MD consideră aceste „derapări” ca fiind sechele ale „spiritului democratic” recepţionat de mase şi satisfăcut conştient de Grillo şi Casaleggio pentru a accede la Putere, ceea ce nu e de condamnat prea tare… e o „manipulare”, dar am specificat că se folosesc „mijloacele puse la dispoziţie de Sistem”, nu !? Noi respingem categoric aceste „principii democratice”, aşa că vom face o selecţie atentă a tuturor candidaţilor, pe filiera „local-regional-naţional” care la M5S … lipseşte, dar pe care noi o avem deja implementată.
Acuzaţia de „incompetenţă”, nu este de luat totuşi în seamă, deoarece nu e nimic nou sub soare, SISTEMUL folosind deja acelaşi procedeu de desemnare a candidaţilor, aşa că … „râde ciob de oală spartă” !!!

– Un alt ATAC AL SISTEMULUI se bazează pe faptul că „Grillo e bogat” şi că vrea să fie şi mai bogat, folosind M5S în „scopuri personale”, la fel ca şi Casaleggio.

Răspund că măcar de am avea şi noi nişte sponsori bogaţi, care să proiecteze MD pe firmamentul politicii româneşti şi care să sprijine Principii şi Obiective ca ale noastre, sau ca ale M5S, deoarece ar însemna o auto-diminuire previzibilă a bogăţiei proprii, ci nu contrariul, ştiut fiind că MD ca şi M5S şi-au propus autodesfiinţarea concomitent cu dispariţia sistemului partidic şi lipsa oricărui avantaj material în urma militării şi chiar a desfăşurării activităţii de lider !
Trebuie semnalată totuşi o diferenţă substanţială între bogăţia lui Grillo, rezultată din activitatea sa de comic plătit benevol de public şi clasa politică îmbogăţită din BANII PUBLICI luaţi cu japca !!!
Pe de altă parte, intrând în politică, Grillo a încetat să mai facă spectacole, deci şi să încaseze, atât el cât şi Casaleggio, contribuind substanţial  din propriul buzunar !

– O altă acuzaţie a M5S, adusă de intelectualii de stânga, se bazează pe realitatea că NU TOŢI AU INTERNET, deci nu pot participa la guvernare.

Răspund că cine nu are Internet azi, nici nu trebuie să emită pretenţii la guvernare, fiind exclusiv SCLAVI AI SISTEMULUI şi ai organelor sale mediatice, deci nu sunt INFORMAŢI ŞI COMPETENŢI !… ca şi mulţi posesori care fac un uz „manelistic” !?!?
Aceşti detractori uită că M5S, ca şi MD, militează pentru INTERNETIZARE GRATUITĂ PE BANDĂ LARGĂ, asigurând tuturor accesul la INFORMAŢIE ŞI EDUCAŢIE, deci şi la GUVERNARE !?

– O altă acuzaţie a celor de stânga, este că nu se aliază cu Partidul Democratic, singurul colocat mai aproape de Programul său.

Răspund aşa cum am răspuns la acuzaţiile că Mişcarea Dacia nu se aliază cu nimeni, din lipsă de „compatibilitate ideologică”.
Se uită că Partidul Democratic a susţinut politica guvernului tehnic a „bancarului” Mario Monti, care a doborât statul social în Italia, la cererea expresă a Puterii Financiare Mondiale !? Atâta timp cât oameni ca Bersani, Bindi, Veltroni, D-Alema, etc. vor fi lideri ai PD , această alianţă este imposibilă !

În încheiere, confirm atenţia noastră pentru evoluţiile din Italia, cu scopul de a face INPUT şi de a netezi calea Mişcării Dacia.
Un lucru e sigur, aşa cum afirma Grillo : s-a pornit un TZUNAMI care va avea efecte în toată lumea, iar Mişcarea Dacia este „pe creastă” !!!