Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




PSIHOCOSMOS (14)

novembre 7th, 2017 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Intermezzo (1)

O primă Pauză pentru sedimentare şi câteva exemple practice de Analiză Psihologică:

Pledoarie pentru Gică-Contra

Pornim de la Întrebarea:
Îţi place Lumea în care trăim?
Lui Gică Contra, NU.

Nu întotdeauna
Gică Contra are Soluţii, dar are cel puţin Spirit Critic, ceea ce este deja un „pas înainte”. El acţionează DIALECTIC, punând la îndoială o TEZĂ. Este primul pas ce implică apariţia unei ANTITEZE de undeva, de regulă din MINTEA altcuiva, dacă nu din a sa.
Pericolul pentru Gică Contra este să se transforme într-un Troll dacă nu produce o Antiteză, ci se mulţumeşte să Critice o Teză. Este cam ceea ce se petrece cu TeFeLeii din Piaţă, cu ONG-urile aşa-zisei Societăţi Civile, care pricep că nu e bine vacii noastre, dar nu au Idei Raţionale despre „cum ar trebui să fie”. Ei cad regulat în plasa Manipulării Oculte a Sistemului, făcându-se involuntar Drone ale acestuia: Cineva îi dirijează din spate şi ei nu sunt Conştienţi.
Bineînţeles că la Mişcarea Dacia preferăm pe cei care Argumentează Raţional şi Competent, dar mai ales, oferă Sinteze Dialectice.
Gică Contra critică NeConştient ceva din Conştienţă (de regulă Colectivă), ceea ce înseamnă ca pune o cărămidă la Actualizarea Propriei Conştienţe pornind din NeConştienţă.
Numai cei care pornesc de aici, pot
accede la DEVENIRE/Becoming.

Pledoarie pentru METALHEADS

METALARII (Metalheads) se simt ofensaţi dacă sunt chemaţi simplist rockeri şi au dreptate de dată ce unul ca Bono de la „U2” pe de-o parte face pe Binefăcătorul, îl venerează pe Papa, iar pe de alta are conturi milionare în Paradisuri Fiscale, ca şi Madonna şi alţi „Noi Dumnezei ai Majorităţii Democratice”. Apoi, există în Lumea Rock-ului până şi „Rockerii Cre(ş)tini” sau cei New Age care sunt de râsul Metalarilor: iamginaţi-vă un Growling Cre(ş)tin, sau Mosh, Pogo, Head Banging, practicate de unii care promovează „Peace and Love”!?
Vă place Lumea în care trăim?
Metalarilor, NU.

Muzica lor e de PROTEST, REVOLTĂ, NESUPUNERE şi dpdv Psihologic este o Externalizare a Umbrelor unei Societăţi Omeneşti Afectate Psihic. Este
„Sin for Salvation”.
Metalheads
îşi „autoexorcizează” NeConştienţa prin Sunete de Frecvenţă Joasă, având în „viaţa de toate zilele” Conştienţe de Înaltă Frecvenţă. (vezi Undele Cerebrale din „Republica Obştească Dacia (R.O.D.) – Ghid de Meritocraţie Iluministă Practică”)
Metalarii sunt de regulă
Introvertiţi, Anti-Cre(ş)tini, Atei, Raţionali.
Ei sunt „Inner Directed”, iar la concerte îşi exaltează „Other-Directedness”: sunt aceia care-şi explorează major propriul NeConştient, deci au o Energie Mentală Superioară.
Textele (Lyrics) Hard-Metal sunt unice în lumea muzicii, tocmai prin profunzimea Mesajului Anti-Sistem. Nu o să auziţi aşa ceva în Manele, sau alte forme de muzică „uşoară”. A fost odată şi e pe cale de dispariţie căzând în plasa Consumerismului, curentul Hip-Hop, dar acum au rămas doar Metalheads să înfrunte Sistemul în ciuda eforturilor acestuia de a dilua şi de a-şi însuşi acest gen de muzică, de a-l comercializa. Multe grupuri au căzut în această Capcană, dar mai sunt destule care Rezistă (nu în sensul TeFeLeilor). Metalheads sunt ultima Speranţă de Revoltă într-o lume de Sclavi şi Drone.
Nu întâmplător diverse „accidente” şi atentate au vizat acest ambient: sunt un pericol pentru Sistem, fie că avem de-a face cu „majoritatea democratică manelistă”, fie cu politicienii corupţi, fie cu gestionarii cluburilor ahtiaţi după Profit, fie cu fundamentaliştii tuturor Religiilor Majore Retardate.
Este „bazinul revoluţionarilor” cărora
„Peace and Love” le face scârbă. Este bazinul celor care nu întorc şi celălalt obraz dacă sunt pălmuiţi. Concertele metalarilor sunt presărate cu „acţiuni violente” pentru ochii unui necunoscător, care nu pricepe că sunt „explorări ale propriului NeConştient, ale propriei Umbre” şi că asta conduce la Echilibru Psihic (Homeostaza Psihică): nu întâmplător, metalarii se simt relaxaţi după un concert, deoarece şi-au Descărcat, Exorcizat, Conştientizat, Negativitatea”. Metalarii adevăraţi nu fac parte din „majoritatea democratică”.
Metalheads
exorcizează Iadul în care trăiesc zi de zi, din care se Întorc precum Eroii Mitici, pentru a favoriza Calea spre Rai.
Metalarii ştiu în NeConştientul lor că Lumea Materială este opera Demiurgului, a Satanei, că aici este Iadul şi că Lumina este în Lumea Spirituală. Puţini sunt Conştienţi de asta, dar este „primul pas” obligatoriu.
Metaheads deploră Lumea Materială a Întunericului promovând astfel, de cele mai multe ori NeConştient, Lumea Spirituală a Iluminării.
Bineînţeles că nu toţi, ci o bună parte dintre ei: aceia care se recunosc în cele scrise mai sus.
Acestea sunt Motivele pentru care Mişcarea Dacia popularizează METALUL în tot ce a scris şi în postările de pe Reţelele de Socializare.

Pledoarie împotriva Politicienilor şi Clerului

Politicienii indiferent de partid sunt azi prin definiţie „Other Directed” conform principiului Democratic. Ei trebuie să placă cetăţenilor la Alegerile ce devin astfel adevărate Concursuri de Popularitate şi mai puţin de Competenţă. Sunt preocupaţi de Simţurile şi Emoţiile „majorităţii democratice” (Sensing Type şi Feeling Type) şi deloc de Intuiţie şi Gândire (Intuition Type şi Thinking Type). Ei sunt Extravertiţi prin definiţie şi Narcisişti, cultivând propria Persona şi pe cea a grupării pentru care lucrează. Cum această componentă a Conştienţei este limitată din motive ideologice şi programatice, toţi îşi amplifică o Umbră tot mai articulată şi deci, tot mai toxică: de exemplu, se declară ca Ego-Altruişti în vreme ce-şi dezvoltă în NeConştienţă o Umbră Individualistă conformă Paradigmei Sclav-Stăpân. Dacă nu ar face-o, ar fi „eliminaţi” de Sistem. Este explicaţia zicerii: „Puterea Corupe”
Puterea Politicienilor
este cu atât mai mare cu cât este mai consistentă MATERIAL: ei sunt deci prin definiţie MATERIALIŞTI, ignorând total Puterea Spirituală. Până şi Clerurile Religiilor Majore care sprijină Politicienii actuali sunt MATERIALISTE, în contrast evident cu vocaţia lor spirituală: Averile Materiale ale Bisericilor Avraamice, sunt imense, iar sprijinul pe care-l acordă Sistemului Sclavagist este evident tuturor acelora care refuză statutul de Sclav Supus sau Dronă a acestuia. Preocupările Bisericilor pentru Sănătate, Educaţie şi Activităţi Economice sunt incompatibile cu misiunea lor. Asta este o Umbră, o Mască în psihicul bisericilor avraamice, care îşi va arăta efectele dezastroase pentru societate dacă nu sunt Conştientizate, deoarece acestora le lipsesc total COMPETENŢELE în acele domenii.
Ce studiază un preot la Teologie legat de Medicină? Dar despre Matematica Ontologică, Filosofie, Psihologie? Ce ne poate spune un popă despre Formula lui Euler, despre Transformatele Fourier, despre Fizica Cuantică, despre Găurile Negre? Ce ştie un popă despre Economie? Ce Competenţe Profesionale are?
ZERO BARAT!
Persona Bisericilor ia ochii „majorităţii democratice” cu evlavia, solidaritatea, bunătatea, dar Umbra sa care se adânceşte pe zi ce trece, adăposteşte materialismul, individualismul, incompetenţa, manipularea şi ignoranţa.
E suficient să reamintim desele abuzuri ale clerului avraamic, pentru a pricepe ce Umbră puternică îi stăpâneşte.
Se vede că Entităţile Mana ce le influenţează, fac parte din tagma Arhonilor, a Întunecaţilor, ci nu a Phosterilor, a Iluminaţilor.
Este de ultimă oră Scandalul Financiar „Paradise Papers” în care sunt implicaţi regine, fotbalişti, POLITICIENI, magnaţi, bancheri, CLERICI şi BISERICI şi alţi „Noi Dumnezei” ai „majorităţii democratice”, care au sustras propriilor popoare sume imense de BANI pe care i-au purtat prin intermediari în diferite Paradisuri Fiscale. Sunt deja cunoscute nume sonore precum Bono de la U2, Madonna, regina Marii Britanii, cea a Iordaniei, George Soros (marele sponsor al „socităţii civile”!?), oameni din anturajul lui Trump şi PutinHamilton (reprezentant al Sportului Pe Bani)  şa. care deşi erau putred de Bogaţi, nu se mulţumeau, demonstrând fără dubii că sunt GRAV AFECTAŢI PSIHIC. Să fie clar: singura dată când Bogaţii fac un Bine Umanităţii, este când… mor!
Ceea ce ei au „în plus”, lipseşte desigur „undeva”, că Suma Universului e Zero, fiind valabil şi în Aritmetică.
Nu este prima dată că se descoperă aşa ceva, deoarece a mai existat
acum un an şi Panama Papers. Întrebarea este: când se va sparge ulciorul? Sperăm să se petreacă repede, că altfel ajungem la vorba lui J.F.Kennedy: „Cu cât o Revoluţie este mai întârziată, cu atât va fi mai violentă”

Psihocosmosul (7)

ottobre 31st, 2017 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

7. Funcţia Transcendentă

Jung a sugerat că Psihicul acționează Dialectic și face uz de un proces arhetipal numit Funcția Transcendentă care poate rezolva conflictele mintale. O anumită idee există în Conștiența (teza), contrabalansată de o idee ridicată de NeConștienţă (antiteza) și a cărui semnificație este adesea neînţeleasă de Conştienţă, deoarece NeConştienţa „vorbeşte” Conştienţei prin Simboluri. Pe scurt, Conştienţa „vorbeşte” engleza, româna şamd. în vreme ce NeConştienţa Individuală, integrată cu NeConştienţa Colectivă „vorbeşte” prin Simboluri valabile în orice limbă. Trebuie subliniat că „limba universalăa NeConştienţei Colective esteMatematica ce este aceeaşi „în toate limbile”, dar Accesibilă Absolut numai la Punctul Omega. În acest context, „Visele Dormind”, fiind în tărâmul NeConştienţei, sunt de fapt Mesaje Simbolice conţinând sfaturi, avertismente, intruziuni şamd. din NeConştient către Conştient.
Deci, dacă
Mintea Conștientă este încurcată cum poate fi făcut vreun progres? Jung a propus Funcția Transcendentă ca operaţie de Sinteză Dialectică a tensiunii create de teză și antiteză.
Mintea încearcă diverse chei, ca să spunem așa, și în cele din urmă găsește pe cea care deschide ușa unei Înțelegeri mai înalte. În cele din urmă Mintea înţelege misteriosul mesaj transmis de NeConștienţă și îl integreaza in Conştienţă.
Când Conștiența continuă să facă acest lucru tot mai mult cu NeConştienta, integrează din ce în ce mai mult din NeConștient și continuă să se
Extindă. Scopul final este de a integra NeConştientul în Conștient și de a înțelege totul – întregul Cosmos.
Funcția Transcendentă ne poate reconecta “cu zeii”. Ne poate restabili contactul sănătos cu Arhetipurile NeConștientului Colectiv. Ea poate vindeca Anxietatea care afectează Ego-Conştienţa, calmeaza Traume dificile si ne readuce pe calea cea buna.
Ego-ul nostru este preocupat de Mortalitate.
Sinele Superior, fiind nemuritor, îndepărtează această neliniște existențială.
Oricine a făcut o legătură puternică cu
Sinele Superior nu mai are nicio îndoială în privința existenței Vieţii De Apoi.

8. Proiecţia

Prin mecanismul de Proiecție, putem lua un factor din noi înșine pe care-l urâm și să-l proiectăm în alții. Proiecția este mecanismul de apărare al Ego-ului ce ne permite să dăm vina pe alții pentru propriile noastre greșeli, să vedem în alţii defectele pe care refuzăm să le vedem în noi înșine. Este transferul problemelor psihice interne în exterior. Este mecanismul țapului ispășitor. Credem că dacă ne aruncăm “păcatele” pe altul, rezolvăm propriile noastre probleme.
Dacă nu înfruntăm
Umbra noastră, vom proiecta invariabil multe din conținutul său în afara noastră, în încercarea de a nega că sunt problema noastră. Cu cât încercăm mai mult să îngropăm conţinutul Umbrei noastre, cu atât mai mare și mai periculoasă devine.

Cea mai mare problemă cu care se confruntă rasa umană este Umbra. Cei mai periculoși oameni de pe Pământ sunt cei care neagă că au o Umbră. Evreii, creștinii și musulmanii sunt Umbra Supremă deoarece religiile lor privesc Umbra ca o lucrare a diavolului şi prin urmare, toți Avraamicii refuză să accepte că au vreo Umbră, deoarece astfel ar fi păcătoși, răi și destinați
pentru iad.
Avraamistii sunt consumati de Umbra lor. Musulmanii în mod special, au devenit nebuni. Ei vor să omoare romancieri, caricaturiști, femei uşoare, adulteri, homosexuali, atei, apostați, necredincioși, pe toți cei care nu sunt “buni” musulmani. Bărbații musulmani sunt obsedaţi de sex şi de aceea femeile musulmane trebuie să poarte hijab, niqab și burqas pentru a le atenua năbădăile hormonale şi teama de sex. Dacă bărbații musulmani ar avea o atitudine sănătoasă față de sex, femeile musulmane ar putea să poarte orice le-ar place.
Musulmanii detestă occidentalii decadenți cu libertatea lor sexuală, drogurile, alcoolul și muzica
lor.
De ce? Pentru că musulmanii doresc și ei acele lucruri, dar religia lor le-
o interzice, așa că își îngroapă dorințele în Umbra lor, apoi le proiectează în occidentali ca pe lucruri repulsive. În realitate, fundamentaliştii islamici sunt OBSEDAŢI SEXUAL; numai faptul că în Rai i-ar aştepta pe „martiri” 72 de virgine ca să le satisfacă Poftele Sexuale reprimate de propria religie, e suficient pentru a demonstra acest ADEVĂR!
Islamul nu trebuie tratat ca o religie, ci ca o condiție psihiatrică.
Se poate spune că trăim în Lumea Proiecției, unde se proiectează toată murdăria din interiorul nostru în alții, cu care intrăm apoi în conflict. Ne imaginăm că ne confruntăm cu un inamic extern, când de fapt, dușmanul adevărat este în noi înșine.
Toate religiile majore, în special cele monoteiste, reprezintă bazele pentru nevroze și psihoze, pentru că ele continuă să lupte împotriva instinctelor umane naturale.
De fapt, aceste vechi religii sunt sisteme perfecte de psihologie – de
PSIHOLOGIE NEGATIVĂ.
Autori lor au fost geniali în manipularea oricărei slăbiciuni umane, a fricii, a anxietății, a fragilității, a speranței. Astfel, ei au exercitat un control total asupra lor. Lumea a devenit a o închisoare, o cameră de tortură. Gnosticii care au etichetat-o ca Iad auperfectă dreptate.
Schopenhauer spunea: “Căci lumea este Iadul și oamenii sunt pe de o parte, sufletele chinuite și pe de altă parte, diavolii”.
Trebuie să înlocuim preoții, papii, pastorii, reverenzii, imamii, rabinii și călugării cu
psihologi și filozofi. Trebuie să înlocuim cărțile “sfinte” cu texte psihologice, rugăciunile cu terapiile.
Religiile vechi sunt moarte. Psihologia este calea de urmat.
Lumea nu este o problemă religioasă, ci una psihologică.
Vechea Ordine Mondială (OWO) este Monstrul NeConştientul nostru fondat pe ignoranță și frică. Dar acum avem Cunoșterea pentru a ucide dragonul, fiara. Putem să activăm de acum P
rogramul nostru de Erou.

MERITOCRAŢIA nu este doar un sistem politic sau economic. Este vorba despre bunăstarea psihologică pentru toata lumea. Privilegiul este rău. El literalmente distruge vieți și potențialuri. Meritocrația este antidotul.

 

Psihocosmosul (6)

ottobre 30th, 2017 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

 

4. Individuarea

Procesul de Individuare vizează dezvoltarea tuturor aspectelor din noi înșine pe care le-am neglijat.
Este vorba despre a deveni o persoană bine echilibrată. Este vorba despre perfecționarea noastră. Dacă suntem prea
introvertiți, trebuie să explorăm extraversiunea și invers. Dacă suntem prea „Thinking”, trebuie să intrăm în contact cu partea noastră „Feeling”. Dacă suntem prea Intuitivi, dar nu acordăm prea multă atenție lumii din jurul nostru, trebuie să ne acordăm timp şi dezvoltând partea Senzitivă.

Cine nu ar vrea să exceleze în fiecare domeniu, să nu aibă deficiențe sau defecte?
Individuarea este despre descompunerea și analizarea fiecărei părți a psihicului nostru, despre înțelegerea fiecărei componente. Apoi le putem pune din nou pe toate într-o sinteză adevărată și armonioasă.
Individuarea este un proces de auto-dezvoltare, de auto-actualizare, de a lucra cel mai mult cu tine. Ne permite să integrăm pe deplin toate aspectele psihicului nostru și ne conferă un sentiment de integritate psihică și autonomie individuală adevărată. Dă naștere “omului interior”.
EGO trebuie mai întâi să integreze PERSONA, urmată de UMBRĂ, apoi de ANIMA / ANIMUS, apoi de PERSONALITĂŢILE MANA și, în final, de SINELE SUPERIOR. Trebuie să corecteze orice dezechilibru între extraversiune și introversiune și între gândire, sentiment, senzație și intuiție. Când toate acestea sunt terminate, suntem Întregi.
Piatra Filozofală – Lapis – a fost un agent de transmutare legendar despre care s-a spus că permite transformarea metalelor de bază în aur. Alchimistul din secolul al XVI-lea,
Gerhard Dorn, a spus: “Transformați-vă în Pietre Filozofale vii!”.
Asta este ceea ce
Individuarea urmărește să realizeze.
Jung
spunea: „cu cât omenirea a câştigat mai multă cunoaștere științifică, cu cât și-a pierdut sufletul”. Omul occidental nu mai poate experimenta lucruri stranii“. Suntem dezechilibrați din punct de vedere psihologic și din ce în ce mai Înstrăinați de Sinele adevărat. Trebuie să pornim într-un mare proiect de transformare care va împrăștia abisul dintre știință și religie. Illuminismul este singurul răspuns posibil. Illuminismul este viitorul rasei umane.

Procesul de individuare, călătoria spre totalitatea psihică, spre maximizarea auto-actualizării are cinci etape:

1) Analiza și înțelegerea propriei PERSONA. Este ceea ce vrei să fie? Ea reflectă adevăratele tale valori și îți poartă autentic EGO-ul în lume, sau este fals, înșelător, ipocrit, superficial, narcisist?

2) Confruntarea cu UMBRA ta. Trebuie să te confrunți cu lucrurile pe care le-ai blocat în cutia NeConștientului tău personal. De ce le-ai pus acolo? De ce vă temeți de ele? Nu ați reușit să descifraţi adevăratul lor înțeles? Trebuie să integrați aceste conținuturi în Conștiență, astfel încât să nu te mai bantuiască. Aceasta este cea mai dificilă fază de Individuare când trebuie să-ți activezi Eroul interior și să-ți ucizi Dragonii personali, să-ți faci față cu Demonii tăi interiori și să elimini fiecare Monstru din locurile întunecate ale Minții tale.

3) întâlnirea cu ANIMA / ANIMUS – imaginea sufletului (Soul Immage). Acest lucru poate fi, de asemenea, o mare încercare personală.
Bărbații trebuie să se confrunte cu femeia lor interioară și femeile cu bărbatul lor interior.
Anima este un depozit al aspectelor feminine ale psihicului masculin, cum ar fi blândețea, răbdarea, acordul emoțional, simpatia, empatia, sensibilitatea, receptivitatea, răbdarea, iertarea, compasiunea, aprecierea naturii.
Animus este partea masculină a psihicului feminin care reflectă analiza, logica, raționalitatea, abstractizarea, independența, agresivitatea, competitivitatea, aventura, cucerirea, gloria, confruntarea cu pericolul, voința de a controla, de a conduce, de a domina, voința la putere (Will of Power).
Toate relațiile voastre cu sexul opus sunt definite aici. O persoană întreagă trebuie să poată înțelege și aprecia calitățile sexului opus, care sunt esențiale pentru sănătatea și progresul colectiv al omului. Am trăit într-o lume dominată de bărbați prea mult timp, dar acum există semne că am putea să cedăm unei culturi feministe la fel de dezastruoase, care disprețuie masculinitatea. Toate rahaturile “macho” trebuie să piară, împreună cu școala de feminism “toți bărbații sunt violatori”.

4) Întâlnirea cu personalitățile mana – zeii și zeițele, ghizii noștri interiori care pot dărui superputeriile și înțelepciunea veacurilor. Aceasta este potențial faza cea mai înălțătoare a individualizării, dar vine și cu multe pericole dacă ne lăsăm copleșiți.

5) Întâlnirea cu SINELE SUPERIOR. Aceasta este faza finală și cea mai inspirată și minunată a Individuării, în care devii tot ce ai în tine să fii. Nu există comenzi rapide, nu există opțiuni ușoare, nu există reparații rapide. Oamenii trebuie să înţeleagă imposibilitatea ideii de “fast-food” pentru Suflet. Nu există nici un McDonalds spiritual care să poată da răspunsuri la viața ta într-un minut. Trebuie să câștigi Iluminarea. Trebuie să muncești din greu pentru asta. Trebuie să-ţi depășești temerile cele mai profunde. Cultura noastră modernă de a oferi totul pe o farfurie este cea mai gravă pregătire posibilă pentru realizarea auto-actualizării. Este opusul formulei corecte. Era modernă este cea mai redusă-spiritual din istoria omenirii.

Individuarea se referă la desprinderea de masa amorfă, de turmă, devenind un individ unic. Câți oameni sunt adevărați Indivizi? Cei mai mulți oameni urmează pur și simplu turma. Aceasta este calea celei mai mici rezistențe, traseul ușor, târâtul prin viață.
Astfel de oameni nu au trăit niciodată cu adevărat. Niciun
musulman de exemplu nu a fost vreodată o ființă umană autentică pentru că ei au un sistem de Credințe care exclude Libertatea şi promovează Supunerea în Masă. Ei sunt 100% Tradition Connected.
Islam este un sistem de distrugere a Individualității. Toate femeile poartă hijab-uri. Toți bărbații au barbă. Toată lumea se roagă de cinci ori pe zi. Toată lumea merge vineri la rugăciuni comune. Toată lumea memorează Coranul. Toată lumea visează
meargă în pelerinaj la Hajj. Toți musulmanii vorbesc despre “frații și surorile” lor, referindu-se exclusiv la musulmani, ceilalţi fiind „necredincioşi” de dată ce nu-l venerează pe Alah. Toți musulmanii visează la o națiune islamică unită care cuprindă toți musulmanii lumii și
visează c
a întreaga lume să se convertească la Islam, iar Legea Sharia să devină legea universală.
E
i sunt anti-democrație, anti-meritocrație, anti-sex, anti-drog, anti-blasfemie şamd. Nimeni nu are voie să creeze imagini cu Mohammed sau Allah. Toată lumea trebuie să mănânce carne halal.
O listă nesfârșită de cerințe menite să facă pe toți roboții islamici incapabili de gândire liberă, independentă.
Musulmanii au nevoie disperată de procesul de Individuare, daiferenţiere, Psihic, r religia lor o face imposibilă.

5. Individuarea şi Diferenţierea

Pentru a favoriza Individuarea, trebuie mai întâi Dezasamblăm, Diferenţiem toate componentele Psihicului Uman unu câte unu. Atunci când reasamblăm, vom avea o cunoaștere și şi o înțelegere mai profundă și vom putea produce imense rezultate în plan Psihic. Lucrurile pe care le-am fi trecut cu vederea, pentru că nu le-am văzut sau nu le-am înțeles în mod corespunzător, pot
acum să fie încorporat
e inteligent.
Un
Psihic Nediferențiat este întotdeauna inferior celui Diferențiat. Pentru a extinde Conștiența, trebuie înțeles NeConștientul.
În
vremurile anticilor se considerau patru elemente: pământ, apă, foc și aer.
În zilele noastre, am identificat
multitudinea de elemente ale Tabelului Periodic. Înseamnă că am
Diferențiat în mod corespunzător elementele, iar acum avem la dispoziție întreaga chimie avansată. Noi putem realiza lucruri de negândit faţă de oamenii antichităţii. Diferențierea ne-a oferit cu mult mai multă Putere. Trebuie să aplicăm Diferenţierea şi propriului nostru Psihic.

Diferențierea implică:
a) diferențierea de ceilalți,
b) diferențierea componentelor
propriei Persona: relația ta cu extraversiunea și introversiunea și cu cele patru funcții ale lui: gândire, sentiment, intuiție și senzație
c) diferențierea conținutului personal
al NeConștienţei de cel al Conștieei tale,
d) diferențierea conținutului
NeConștientului personal
e) diferențierea conținutului
NeConștientului tău personal de NeConștientul Colectiv,
f) diferențierea conținutului NeConștientului Colectiv.

Odată cu Diferențierea, trebuie să înțelegem Integrarea – cum să punem cel mai bine diferitele
componente din nou împreună.
Individuarea este un proces nesfârșit de Diferențiere, Integrare, Analiză și Sinteză, repetându-se dialectic pe planuri mai mari și mai înalte, cu rezultatul extinderii propriei Conștiee.
Procesul se poate termina numai când devenim Dumnezeu.

6. Psihicul pe larg

Nu doar indivizii au Psihic,  ci şi Religiile, Corporațiile, Instituțiile și Guvernele, Națiunile și Intreprinderile și toate au nevoie de examinarea Psihicului lor.
Toate au
Persona, Ego, Umbra, Anima / Animus, Personalitati Mana si un Sine, si aproape toate sunt azi bolnave psihic.
(va urma)

PSIHOCOSMOS (5)

ottobre 29th, 2017 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Mecanisme şi Caracteristici Mentale

1. Programul Sacru

Arhetipurile sunt la baza unui Program secvențial conceput pentru a ne conduce de la potențialul maxim la actualizare maximă. Arhetipurile sunt teleologice (au un scop/rost). Scopul lor este să ne ajute. Ele ne pot conduce până la Dumnezeu dacă lăsăm Programul Sacru să fie executat corect. Dacă nu, ne rătăcim și trebuie să reluăm „Ciclul Infernal al Materiei”, până nu-l implementăm.
Dacă proiectăm o societate care lucrează mână în mână cu Arhetipurile, putem construi Raiul pe Pământ. Este ceea ce Iluminismul urmăreşte, deci şi Mişcarea Dacia.
Dimpotrivă, dacă menţinem o societate care folosește puterea distructivă a arhetipurilor, ne vom procura imense daune. Acesta este exact situaţia de acum. Mai degrabă decât să lucrăm cu arhetipurile, lucrăm împotriva lor. Trăim într-o lume a
Umbrei cu tot conținutul întunecat și toxic al acesteia.

Omenirea a reușit să facă aproape totul greșit. A ales mereu pe zei greșiţi, prooroci greșiți, eroi greșiţi, teorii greșite, lideri greșiți. De ce? Pentru că niciodată nu s-a înțeles şi refuză să-şi cunoască Sacralitatea. E prea susceptibilă la partea întunecată.
Dar toate daunele pot fi anulate.
Omenirea poate fi reparată. Poate începe de la cap. Tot ce trebuie este să îngroape Trecutul. Toate căile vechi trebuie să piară. Mai presus de toate, vechii zei ai mainstream-ului, toate religiile majore trebuie să fie părăsite. Ele sunt Agenții Umbrei. Ele stau în calea Luminii. Ori avem curajul să ne eliberăm de aderența lor rece, moartă, ori vom petrece Eternitatea adorând zei falși doar pentru că strămoșii noștri au făcut-o.

Porneşte cu Programul Sacru!


2. Parabola „Farul Umanității

Iată cum poate fi înţeles simbolic Psihicul Omenesc:

PERSONA este ca a gazdă primitoare de la ușa din față a unui Far, cu cel mai bun comportament în beneficiul oaspeților săi. Cand oaspeții pleacă, Masca/Persona poate fi scoasă și EGO se poate plimba liniştit în salon. Mai târziu, EGO / SINELE INFERIOR urcă scara în spirală către Lumină, privind din când în când în camerele întunecate de la diferite etaje. Aceste camere sunt acolo unde UMBRA există, tăcută, secretă, de unde se uită si asteaptă, gata sa intervină in orice moment. Aceste camere umplu EGO-ul cu Anxietate.
Dar una din camerele superioare conține o femeie frumoasă, captivantă.
EGO și-a descoperit ANIMA, sufletul său geamăn, dragostea sa adevărată, reprezentanta sexului opus care îl Completează.
În vârful farului,
EGO-ul întâlnește SINELE său Superior și simte o enormă Împlinire.
Dar există încă o posibilitate ulterioară:
EGO, transformat acum în SINELE SUPERIOR, poate intra în LUMINA însăși și devine Imago Dei – imaginea lui Dumnezeu – răspândind Lumina Divină în întregul Cosmos.
Imaginați-vă toate acele Lumini care merg spre a forma o singură
Rază Divină care luminează Eternitatea. Asta este ceea ce omenirea poate deveni.

3. Ego-Inflaţia

Când EGO se identifică cu SINELE în mod greşit, adică fără să treacă prin călătoria lungă și greoaie de a-şi descoperi Sinele Superior, se spune că suferă de “EGO-Inflație“. Asta înseamnă că își umflă imaginea de sine și sentimentul de valoare într-o asemenea măsură încât se consideră a fi Dumnezeu.
Membrii Vechii Ordini Mondiale (OWO) suferă de ego-inflație. Cultul Celebrităţii este de asemenea despre Ego-Inflaţie. Acești oameni cred că sunt „Noii Dumnezei” care se plimba printre noi și din nefericire, noi le facem jocul.
Naziștii au suferit un episod colectiv de Ego-Inflație. Ei au pretins că sunt “rasa superioară”, cu cel mai pur sânge arian, făcând astfel să apară o lungă, teribilă și irațională Umbră. Tot ceea ce era slab, dezgustător, rușinos și impur în ei au proiectat în alții, și în special în aceia care păreau foarte străini arianismului – evreii.

Evreii au fost prezentați de propaganda nazistă ca ciumaţi infectând Germania cu toxine. Au fost prezentaţi ca o tumoare ce trebuia extirpată pentru a salva pacientul.
Bineînțeles, ironia supremă este că evreii, autoproclamaţi ca
popor ales, aveau aceeaşi părere despre toate Neamurile. Evreii sunt cei care au comis genocid împotriva Canaaniților și le-au furat pământul, iar în prezent tratează palestinienii cam în modul în care naziștii au tratat evreii în ghetouri.
Ce oferi aia primeşti.

PSIHOCOSMOSUL (4)

ottobre 27th, 2017 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

UMBRA/SHADOW

Umbra/Shadow este arhetipul NeConștientului Individual. Înmagazinează tot ceea ce este respins de Ego și Persona. Este întotdeauna de același sex ca Persona, adică Persona/Masca unui bărbat va fi însoţită de o Umbră masculină și Persona/Masca unei femei de o Umbra de sex feminin.Umbra este imaginea lui Dorian Gray ținută închisă în cel mai profund seif. Totuși, cu cât este mai mult ascunsă, cu atât îi crește puterea.
Umbra este partea noastră întunecată – necivilizată, animală, primitivă, brută, neadaptată.
O persoană sănătoasă trebuie să se străduiască să-şi integreze
Jekyll și Hyde pentru a obține un bun Echilibru al Psihicului.
Umbra poate fi, de asemenea, un depozit al Creativității Reprimate. Băiatul care vrea să fie dansator de balet sau violonist, dar nu poate pentru că prietenii și familia lui consideră asta inacceptabil, își va îngropa partea artistică în Umbra sa.
Umbra este
forța întunecată din natură care, dacă este exploatată și sublimată, poate da naștere la o Creativitate incredibilă, iar dacă o lăsăm liberă, poate elibera o Distrugere teribilă, poate provoca Nevroze, Psihoze, sau chiar acţiuni criminale.
Nevroza se instalează atunci când un Ego este atacat de elemente NeConștiente și nu se poate ocupa de ele corect, dar totuși rămâne intact. În Psihoză, un Ego vulnerabil este copleșit de conținutul NeConștientului, atât Individual cât și Colectiv, și se dezintegrează complet. Victima Psihozei nu mai este o ființă umană Conștientă. Ego-ul său s-a destrămat. El și-a pierdut capacitatea de a fi Conștient și acum sălăşluieşte doar în lumea crepusculară a NeConștientului.

ANIMA / ANIMUS

Anima / Animus provine din latină şi înseamnă Suflet.
În timp ce
Umbra este de același sex cu Persona, dar are caracteristicile psihologice opuse, Anima (pentru bărbați) sau Animus (pentru femei) are atât aspectele psihologice opuse, cât și sexul opus. Anima / Animus este, de asemenea, cunoscut sub numele de Soul-Image. Reprezentarea noastră internă a „sufletului geamăn” perfect. Aceasta ghidează relațiile noastre cu sexul opus și mai presus de toate, determină cum și de cine ne “îndrăgostim”.
Primul nostru contact cu
Anima / Animus este prin părintele nostru de sex opus. Această relație are în mod invariabil o influență imensă asupra dezvoltării ulterioare a Soul-Image. Este posibil să încorporăm multe dintre calitățile părintelui sau dimpotrivă, să respingem calitățile pe care le manifestă.
Soul-Images sunt proiectate în interesele noastre apropos de dragoste – de aceea iubiţii/tele noștri/
astre par a avea o calitate deosebită pe care nimeni nu o posedă.
Pentru bărbați,
Anima reprezintă Eros (dragoste / sex). Poate fi reprezentată de o fecioară, o curvă, o seducătoare, o femme fatală, o sirenă, o muză – cineva care ne electrizează.
Pentru femei,
Animus reprezintă Logos (Raţiunea) și reflectă căutarea femeii pentru Înţelegere și Cunoaștere. Când este fată, Animus este de regulă tatăl ei. Înaintând în vârstă, devine figura ideală a unui Erou. Mai târziu, poate fi o figură respectabilă, cum ar fi un filosof, om de ştiinţă, doctor sau un preot.

Dacă cineva are o Raţional-Persona (thinking type), Soul-Image este Sentiment-Orientat (feeling type) și invers. Dacă e Intuitiv, va avea un Senzitiv Soul-Image și invers.
Anima este partea feminină a bărbatului, femeia sa interioară. Este prin intermediul ei, că înțelege sexul feminin. Pentru o femeie, Animus este aspectul masculin, bărbatul ei interior.
Dacă se întâmplă
ceva în neregulă cu dezvoltarea arhetipală a Anima / Animus, un individ se poate identifica cu Soul-Image și astfel, poate dobândi caracteristici ale sexului opus. Jung a considerat acest lucru ca fiind la baza homosexualității și transvestismului. Dacă un bărbat se identifică cu Anima, el devine efeminat și Persona și Anima lui se răstoarnă și se îndrăgostește de bărbați.
În alte cazuri, Anima (feminin) și Umbra (masculin) (sau Animus-masculin și Umbra -feminin în cazul femeilor), se amestecă. Acest lucru poate face ca Soul-Image să se conecteze la sexul greșit sau la impulsurile Umbrei întunecate și periculoase. Aceasta conduce la fenomene precum homosexualitatea non-efeminată, bisexualitatea, bondage, sadomasochismul, dominația și supunerea, precum și toate tipurile de “perversiune” sexuală. În alte cazuri, Anima / Animus se poate asocia cu anumite
Obiecte, ceea ce duce la Fetișism.

MANA

“Mana” este un cuvânt polinezian care înseamnă „o forță vie, supranaturală, divină”, care poate alege să dăruiască noroc, puteri magice și mare înțelepciune asupra oamenilor. În ceea ce privește psihologia jungiană, ea se referă la puteri superioare ascunse în profunzimile psihicului pe care le putem accesa și elibera. Intuiţia şi Inspirația provin de acolo, precum și Spiritele și Îngerii Păzitori care pot apărea oamenilor în timp de criză pentru a-i salva.

„Istoricul religiilor și scriitorul Mircea Eliade clarifică faptul că MANA (sau echivalentul său în alte culturi primitive, atât antice cât și contemporane) se găsește în aceeași prezență fizică a lucrurilor. Fiind o ființă animată (vizibilă sau invizibilă) sau inanimată, există pentru omul arhaic o forță de viață latentă; evocarea forței latente a lucrurilor de către preot este însăși esența practicilor șamanice proprii religiilor arhaice” – Wikipedia (Ita)

Aceasta este puterea divinităților Mana care deși ne pot conferi puteri divine, ele pot la fel de bine să ne conducă şi spre
nebunie și să ne distrugă, la fel ca și practica kundalini (“Puterea Şarpelui”) ce poate duce la Iluminare sau Nebunie.
Personalitățile sau divinitățile Mana pot părea cu totul copleșitoare pentru Ego, în special pentru un Ego vulnerabil. Ele au caracterul unei forțe externe, superioare. Astfel de divinități pot induce Schizofrenie. Persoanele care devin posedate de ele sunt consumate de Megalomanie. Cineva ca Hitler – un orator fermecător capabil să utilizeze Energia Umbrei și să captiveze o mare națiune – a fost un om posedat, o Personalitate Mana. Cu toate acestea, dacă divinitățile Mana sunt integrate corect în Conştienţă, te pot face un SuperOm.

„De ce monarhii sunt încă populari? De ce țările din secolul 21 au încă familii “regale”? Este pentru că oamenii reduşi mintal proiectează divinități Mana în acești regi și regine, prinți și prințese. Oricine admira regalitatea este un nebun. În mod similar, “profeții” sunt proiecții Mana. Din nou, numai minoraţii mental sunt posedaţi de ei. Lecția este că toate cele mai mari comori pe care le oferă NeConștientul vin cu avertismente. Acestea vă pot afecta serios sănătatea. Toate aceste abilități superioare la care avem potenţial acces trebuie tratate cu mare grijă și integrate cu Conștiența noastră cu prudență, abilitate și control suprem… puţini sunt capabili de aşa ceva.”

Iată un exemplu de Arhetipuri din MATRIX:
Neo trebuie să renunțe nu numai la falsul Persona, dar și la o întreagă lume falsă. Agentul Smith este Umbra lui, Trinity este Anima lui, în timp ce Morpheus, Oracolul și Arhitectul sunt înţelepţii săi consilieri Mana.

SINELE / SELF

Sinele/Self este arhetipul Unității, Totalității și Integrității.
Jung susţinea că „
din acest Arhetip a venit ideea Dumnezeului monoteist.”
Putere
a mai mare decât Ego, la care avem cu toții acces, este Sinele.
Scriitorii mari, artiștii, oamenii de știință și gânditorii, apelează la această sursă: Sinele Superior.
Psihicul este totalitatea Conștienței și a NeConștienţei, iar Sinele se află în centrul său.
Acesta este
Sinele nostru Superior în comparație cu Sinele Inferior reprezentat de Ego. Este Sinele nostru adevărat ce este legat la Inima Vie a Cosmosului.
Jung spunea despre Self că „ nu este numai Centrul, ci și întreaga Circumferință care îmbrățișează atât Conștientul, cât și NeConștientul; este Centrul acestei totalități, la fel cum Ego este centrul Conştientului.“. Self/Sinele este definit perfect de Monada Leibniziană:


Pentru „a închide Cercul”, iată „Generatorul de Monade”: Formula lui Euler, „The God Formula


În termeni religioși, l-am numi pe
Lucifer drept Persona Morală, pe Satana ca Umbra Malefică, pe Sofia ca Anima Înțeleaptă, Logos-ul ca Animus Raţional, și Abraxas ca Sine Superior, Entelehia Cosmică.
Sarcina noastră, ca
Ego individual, este de a integra toate aceste componente. Dacă reușim atunci ajungem la același nivel ca Abraxas. Devenim literalmente GOD.
În povestea lui
Goethe despre Faust, chipul public al lui Faust este Persona (la care el renunță atunci când își vinde sufletul Diavolului), Mephistopheles este Umbra lui, Elena din Troia este Anima, iar Dumnezeu este Sinele Său Superior.
Sinele/Self este “întreaga persoană”.
Ego este capabil să integreze conținutul NeConștientului Individual, dar nu poate face același lucru cu NeConștientul Colectiv.
Sinele, la ultimul nivel, poate realiza acest lucru.

“Viața mea este o poveste despre auto-realizarea NeConștientului”.
Jung


QR Code Business Card