Interviu cu Stanislav Grof
„Mişcarea Dacia” nu umblă după cai verzi pe pereţi, ci proiectează NOUA PARADIGMĂ cu solide argumente ştiinţifice.
Iată aici un interviu cu d-l Stanislav Grof despre care aflăm din wikipedia:
„Grof connects modern man’s inability to fully and honestly grapple with his psychic conflicts to the contemporary ecological crisis:
In the last few decades, it has become increasingly clear that humanity is facing a crisis of unprecedented proportions. Modern science has developed effective measures that could solve most of the urgent problems in today’s world–combat the majority of diseases, eliminate hunger and poverty, reduce the amount of industrial waste, and replace destructive fossil fuels by renewable sources of clean energy. The problems that stand in the way are not of economical or technological nature. The deepest sources of the global crisis lie inside the human personality and reflect the level of consciousness evolution of our species”
Iată interviul :
“Singura solutie este intoarcerea catre interior” Doctorul Stanislav Grof este unul dintre cei mai importanţi cercetatori ai Conştiinţei din secolul XX. Este fondatorul curentului transpersonal în psihologie şi acela care a reuşit să introducă spiritualitatea ca dimensiune fundamentală a psihicului omenesc, în lumea psihologiei academice. Este unul dintre pionierii studiilor privind forţa vindecatoare a stărilor de conştiinţă extinsă şi creatorul unei tehnici de accesare a acestor stări, numită Respiraţie Holotropică. Este profesor la Institutul de Studii Integrale din California, unde conduce catedra de Filosofie, cosmologie şi consţiintă. Este autorul a numeroase cărţi despre natura conştiinţei. Considerat un geniu în domeniul său, Stanislav Grof este un om de o blandeţe, o simplitate şi o generozitate extraordinare. Am avut ocazia de a petrece două zile împreună cu el, care au fost un regal de idei şi viziuni. Interviul de mai jos este o sinteză a nenumăratelor ore de discuţie din acele zile.
– Sunteţi om de ştiinţă şi totuşi cărtile dvs. înfăţişează un univers de natură spirituală. Cum se vede „criza” prin care trece umanitatea din perspectiva psihologiei?
Una dintre transformarile fundamentale prin care trecem este una de viziune. Ştiinţa tindea să se opună spiritualităţii, considerată ca fiind de ne-dovedit, pentru că se baza pe percepţia subiectivă. Or, subiectivitatea nu era luată în considerare, neputând fi măsurată. Aşa s-a întâmplat că experienţa spirituală, mistică, veche de când umanitatea, a fost exclusă din ecuaţie. Dar, între timp, ştiinţa începe să descopere că subiectivitatea creeaza universul, la propriu. Numai că pare târziu. Lumea pe care am creat-o are atributele ştiintei clasice, mecanice. Este o lume rece, calculată, dură, guvernată de „legi” înguste, în care oamenii sunt consideraţi corpuri într-un univers de corpuri şi drept urmare se simt singuri şi izolati. Am creat o lume din care orice principiu mai înalt – îl poţi numi Dumnezeu, de pildă – a fost exclus. Suntem deci singuri, iar consecinţa e frica. Compensăm frica în faţa unui Univers uriaş şi gol, prin consumul compulsiv, prin a avea, a face, şi creăm o lume care raspunde acestui mod de a privi lucrurile. Tratăm planeta aşa cum ne tratăm pe noi înşine şi pe ceilalţi: ca pe ceva care trebuie supus, învins, exploatat, controlat şi chiar ucis dacă e nevoie, pentru satisfacerea “nevoilor”. Criza prin care trece umanitatea este o criză interioară şi astfel psihologică şi spirituală, dar care a generat o criză exterioară atât de gravă, încât pune în pericol existenţa noastră ca specie. Umanitatea aflată în criză îşi distruge casa şi întrebarea este dacă ne vom da seama la timp.
Ce e de făcut?
În ultimii 40 de ani ani am fost implicat în cercetări asupra conştiinţei şi am putut constata că suferinţa vine din modul de a percepe universul. Trăirea unei expansiuni a conştiinţei conduce frecvent la transformări profunde ale individului, la reducerea semnificativă a agresivităţii, la creşterea înţelegerii, a compasiunii şi a toleranţei, dar, mai ales, la creşterea capacităţii de a se bucura de viaţă. Cu cât bucuria de a trăi creşte, cu atât scade credinţa că trebuie să ai din ce în ce mai mult, şi apare o spiritualitate de natură universală bazată pe ideea că toată creaţia e un tot format prin legatura profundă cu alţi oameni, cu alte specii, cu natura şi cu întregul univers. Nu am nici o indoială că această transformare este nu numai posibilă, dar inerentă. Suntem condamnaţi să ne întoarcem la Adevăr. Întrebarea este dacă se va întampla acest lucru înainte să se strice ceva de nereparat în echilibrul vieţii pe planetă. Mulţi oameni se află în punctul în care realizează eşecul filosofiei de viaţă pe care au urmat-o şi încep să caute alternativa spirituală care echivalează cu o întoarcere acasă, după o lungă rătăcire. Am fost învăţaţi că trebuie să facem mereu ceva ca să fim fericiţi, că trebuie să îndeplinim ceva, să vânăm ceva, să avem ceva, un obiect, o poziţie socială, un partener anume, deci că fericirea este mereu în viitor şi în exterior. Această concepţie ne plasează într-un provizorat permanent. Este o strategie mereu perdantă pentru că niciodată nu ne aduce ce dorim. Singura soluţie este întoarcerea către interior şi descoperirea satisfacţiei existenţiale în dimensiunea spirituală existenţei.
– Care ar fi primul pas?
Uneori acest prim pas îl face fiinţa noastră, prin declanşarea unei crize psiho-spirituale. Psihologia oficială a tratat aceste crize drept crize psihotice, patologice şi le-a suprimat cu medicamente dure, sub diagnostice neclare, dar în realitate, fiinţa noastră interioară declanşa un mecanism de auto-vindecare, de auto-reglare în faţa unei situaţii în care lumea interioară ajungea să fie în divergenţă cu restul universului. Acum, întreaga umanitate se află într-o stare de urgenţă spirituală care pune sub semnul întrebării o întreagă perspectivă asupra vieţii şi descoperă că modul materialist de a vedea lumea nu este suficient. Aşa se explică întoarcerea către meditaţie, către spiritualitate, către credinţă, către medicina naturistă şi holistică, interesul imens pentru psihologia transpersonală. Omenirea pare că face singură acest pas. Pentru fiecare dintre noi vine timpul să privim în interior cu onestitate, atunci când simţim “criza”. Criza este semnul transformării, ceva trebuie să moară, pentru ca apoi să renască. La nivelul unei persoane, dar şi la nivelul întregii umanităţi.
– Vorbiţi despre transformarea umanităţii ca despre o chestiune de timp. Ce crede despre anul 2012 un cercetător al Conştiinţei ca Stanislav Grof?
Este un subiect care mă pasionează pentru că orice profeţie are legatură cu o stare de conştiinţă extinsă. Au existat dintotdeauna mijloace pentru ca profeţii, şamanii, preoţii, misticii să intre în asemenea stări. Toate sistemele mistice ale planetei vorbesc despre aceeaşi realitate. Aşa se face că profeţiile tuturor continentelor despre “sfârşitul timpurilor” sunt aceleaşi, inclusiv în creştinism, unde “apocalipsa”, etimologic, înseamnă nu sfârşit, ci “ridicarea valului”. Profeţiile mayase sunt remarcabile, nu pentru că spun ceva nou, ci pentru extraordinara precizie a sistemului lor astronomic şi astrologic, calculat pe miliarde de ani înapoi în timp, dar care se opresc pe o anumită dată a anului 2012. Faptul că misticii lumii, separaţi de mii de kilometri şi uneori de mii de ani în timp, văd aceleaşi lucruri în incursiunile lor spirituale, este deja extrem de interesant pentru un cercetator al conştiinţei ca mine. Dar când descoperi că de fapt, un întreg calendar întins pe milioane de ani este de fapt un algoritm de evoluţie al Conştiinţei, văzut ca esenţă a universului, acest lucru este senzaţional. Nu încape nici o indoială. Cunoaşterea mayaşă despre natura universului, a conştiinţei şi a timpului depăşeste cunoaşterea ştiintifică de azi. La acea dată astronomică precisă, la care se trece într-un nou ciclu galactic şi cosmic, mayaşii vorbesc despre sfârşitul timpului. Dar timpul, aşa cum începem să ne dăm şi noi seama astăzi, este creaţia Conştiinţei. Sfârşitul timpului este, după părerea mea, sfârşitul unui tip de percepţie, sfârşitul unei lumi aşa cum o cunoaştem noi: o lume a violenţei şi a lăcomiei, egotică, coruptă, sfâşiată de conflicte. După părerea mea, mayaşii vorbesc deci despre un proces de moarte/renaştere, o transformare interioară masivă a umanităţii, dincolo de care timpul liniar nu mai există, aşa cum nu există în stările de conştiinţă extinsă, sau în relatările marilor mistici. Pentru mine, cel mai important argument provine din propriile mele cercetări. Foarte pe scurt, am constatat că stările prin care trece conştiinţa omenească sunt legate în mod sincronic de evenimentele cosmice. Am lucrat cu experţi în domeniu şi am ajuns la concluzia că evenimentele interioare şi cele cosmice se reflectă total între ele. Relaţia între Univers şi Conştiinţă este o ecuaţie. Universul este Conştiinţă. Evenimentele astronomice sunt într-o relaţie profundă cu evenimentele interioare ale conştiinţei omeneşti individuale şi colective, astfel că, pentru mine, cu elementele pe care le am, nu încape nici un dubiu că schimbările majore au început deja şi că lumea acestui secol va fi spirituală sau deloc.
