Cine face „rezistenţă” în România ?
Mi-a căzut în mână mesajul unor „rezistenţi” :
MISCAREA NATIONALA DE REZISTENTA DIN ROMANIA
Doamnelor şi Domnilor Senatori şi Deputaţi ai
PARLAMENTULUI ROMÂNIEI,
V-am adresat un Apel cu câteva zile înaintea ”Plenului” din 27 august, apel prin care vă ceream să vă îndepliniţi mandatul cu care aţi fost trimişi în Forul Suprem legislativ al Ţării, acela de a fi permanent în slujba Poporului, a Naţiunii Române. Urma să luaţi act de Hotărârea CCR, neconstituţională, nedreaptă şi vădit antinaţională, luată de o instituţie aservită preşedintelui suspendat, ca şi alte instituţii de forţă ale Statului. Iar faţă de această hotărâre să decideţi asupra căii de urmat. De aceea v-am şi întrebat :
”Ce veţi face Doamnelor şi Domnilor Aleşi ai Neamului ?”
• veţi audia cu resemnare această sentinţă dată împotriva Poporului, dictată de mai-
marii ”democraţiilor consacrate” occidentale şi transmisă prin prea-plecata lor slugă numită Băsescu Traian, sau
• veţi refuza să comiteţi cea mai mare sfidare la adresa Poporului din întreaga
istorie Parlamentară a României, veţi ţine cont de voinţa exprimată prin vot a celor care v-au trimis să-i reprezentaţi cu onoare în Parlament şi veţi finaliza Suspendarea prin DEMITERE ?
Ştiţi prea bine că îl puteaţi Demite, întrucât era un act perfect legal. Dar pentru asta trebuia să vă asumaţi Onoarea şi Demnitatea răspunderii de a hotărî soarta propriului Popor. Nu sunt cuvinte mari, găunoase ci o realitate pe care unii dintre Dvs. poate că nu au înţeles-o sau cărora li s-a impus să o ignore. Am crezut în Dvs., în promisiunile repetate că vreţi să schimbaţi în bine traiul amar la care ne-au condamnat Băsescu şi acoliţii lui, că veţi pune capăt regimului totalitar instituţionalizat de aceşti indivizi corupţi, vânzători de Neam şi Ţară.
Ştim cu toţii ce s-a întâmplat : suspendatul, prin impostură, uzurpare şi trădare a reuşit să ”ciuruie” din nou, de această dată nu doar politicienii care i s-au opus cu adevărat, ci chiar Poporul Român. Nu spunem propriul popor pentru că el este un individ fără ţară şi credinţă ; un păgân care jură strâmb pe Biblie ; un uzurpator care a câştigat întotdeauna doar prin furt şi înşelăciune, care ne urăşte şi se află în război deschis cu Naţiunea Română.
În ce ne priveşte, vom face cunoscută în toată Ţara ”Lista cu parlamentarii Marii Trădări Naţionale”. Dar mai credem că mulţi dintre Dvs. sunteţi încă de bună credinţă, hotărâţi să nu cedaţi, să nu vă lasaţi şantajaţi sau cumpăraţi. S-ar putea ca de experienţa şi devotamentul Dvs. să fie nevoie şi la viitoarele alegeri parlamentare, când vom începe restructurarea din temelii a actualei clase politice. Vă veţi convinge atunci de ceea ce înseamnă Voinţa Poporului Suveran !
Până atunci însă, este absolut necesar şi vă cerem în mod imperativ să susţineţi cu toată hotărârea iniţiativa domnului senator de Braşov Ioan Ghişe, legală şi perfect realizabilă. Ce a afirmat el, că : ”POPORUL a decis, băsescu e DEMIS” nu e o simplă lozincă, ci o realitate juridică ce nu poate fi şi nu trebuie ignorată de Domniile Voastre. Astfel, nu veţi fi consideraţi drept complicii acestui personaj malefic, devenit unealta mârşavă a celor porniţi să îngenuncheze Naţiunea Română.
Ne vom ruga la Bunul Dumnezeu să Vă lumineze mintea şi să Vă dea tăria de a lupta pentru Binele acestui Neam, pentru viitorul nostru şi al urmaşilor noştri !.
Semnează pentru :
– Mişcarea Naţională de Rezistenţă, Preşedinte exec. Lt.Col.(rez) Viorel Tocan, ofiţer CADA
1990, Secr.gen. Ileana Grigore, fost deportat şi refugiat politic, Preş. Senat Ilie Tudor, fost deţinut politic, Membrii de onoare : Cristiana Anghel, cadru didactic, protestatar şi Octavian Pelin jurist, membru fondator, magistrat Alex. Moleanu, Preş. Filiala MH. a MNR
– Fundaţia ”Iuliu Maniu-Ion Mihalache”, Preşedinte Jean Basoc, membru PNŢ-cd.
– Fundaţia ”Memoria”, filiala Argeş, Preşedinte Prof.univ.dr.ing. Ilie Popa
Dacă ăştia se ocupă cu REZISTENŢA în România, înseamnă că tare mai suntem PROŞTI !?
Eu răspund pe scurt aşa :
…„parlamentarii marii trădări naţionale” sunt aceia care „au schimbat cazaca fără legitimitate politică” şi care au produs astfel schimbarea raportului de forţe în Parlament !!! Acesta nu este un exemplu de comportament democratic, deoarece cetăţenii care le-au dat votul, le-au spus cu acea ocazie şi CU CINE SĂ MEARGĂ !!!! Asta este ceea ce nu pricepe majoritatea „poporului” !!! … şi mai terminaţi cu boborul ăsta că niciodată nu a făcut şi nu va face Istorie !!! … acesta nu este un sprijin pentru Băsescu, ci o simplă analiză politică de fond ! Cine se exprimă în aceşti termeni, „dând vina numai pe o parte a clasei politice”, este vector al celeilalte părţi (cu aceeaşi origine FSN-istă), la fel de responsabilă pentru Dezastrul României, deci MANIPULEAZĂ din greu !!! Totodată trebuie priceput că România are aceleaşi probleme cu toate statele Lumii şi că acestea au ORIGINE SISTEMICĂ ! … mai terminaţi cu chestii de genul „lasă că venim noi şi vă scoatem din rahat”, că România va face numai ceea ce i se va permite de SISTEMUL instituit de alţii !!! Vreţi MAREA SCHIMBARE ??? … dărâmaţi sistemul !!! … că nu o să ajungă România mare putere economică sau alte bazaconii, aşa de capul ei !!!