Dacia Iluministă » Blog Archive » SPERJURII LUI HIPOCRAT

SPERJURII LUI HIPOCRAT

Gennaio 25th, 2022 Posted in Senza categoria

SPERJURII LUI HIPOCRAT
(rom.)
Cu ocazia COHOAX-ului am avut ocazia să clasificăm medicii în două categorii: cei care respectă Jurământul lui Hipocrate şi cei care nu o fac. Bineînţeles că mă voi referi la medicii din ţările occidentale. Iată acest Jurământ ce se face la absolvirea Facultăţilor de Medicină:
VARIANTA MODERNĂ A JURĂMÂNTULUI

(aşa cum a fost ea adoptată de Asociaţia Medicală Mondială în cadrul Declaraţiei de la Geneva – 1975)

Odată admis printre membrii profesiunii de medic:
-Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii;
-Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt datorate;
-Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate;
-Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră;
-Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi chiar şi după decesul acestora;
-Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic;
-Colegii mei vor fi fraţii mei;
-Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;
-Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.
Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare”

De la bun început, specific că o minoritate din categoria medicilor respectă acest Jurământ, marea lor majoritate nefăcând-o însă.
Sperjurii, lipsiţi de ONOARE conform jurământului făcut,
au încălcat cu ocazia COHOAX-ului TOATE prevederile acestuia !!! Să le luăm pe rând cu numai câteva din multele exemple ce se pot da:

-Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii;

Sperjurii au ajuns până acolo încât au refuzat cure celor care nu au acceptat să fie Cobai într-un Experiment Genic Experimental care conform Codicelui Nuremberg este INTERZIS.

Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt datorate;

Sperjurii au batjocorit orice om de ştiinţă, inclusiv premianţi Nobel, care nu s-au aliniat la DICTATURA SANITARĂ impusă de Vechea Ordine Mondială. Argumntele Ştiinţifice ale acestora nu au contat în faţa NARATIVEI Guvernanţilor, Big Pharma şi Mediei Vândute.
Mulţi dintre
„recalcitranţi” şi-au pierdut slujbele şi statutul social, dar nu au renunţat la DEMNITATE şi nu au încălcat Jurământul depus. ONOARE lor !!

Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate;

Sperjurii s-au complăcut în a profita Material
de Criză şi a renunţa la DEMNITATE, fiind gras recompensaţi pentru supunerea lor, în vreme ce milioane de oameni au rămas fără serviciu doar pentru faptul că nu şi-au făcut un Tratament Genic Experimental . În general, Economia a fost trimisă într-o Criză cu grave urmări pentru noi toţi, iar Sperjurii au o mare responsabilitate de care vor da socoteală mai devreme sau mai târziu. Acum Sperjurii interzic medicilor „recalcitranţi” să-şi exercite meseria, dar va veni vremea ca rolurile să se schimbe, deoarece ORDINELE au fost executate CONŞTIENT, iar experienţa Nuremberg-ului nu trebuie uitată.

– Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră;

Asistăm stupefiaţi la REFUZUL CURELOR pentru cei „recalcitranţi” (folosesc acest termen pentru a evita Algoritmii Sistemului), chiar dacă afectaţi de Boli Cronice mult mai periculoase decât o Răceală !? Se poate vorbi de Sacralitate, numai dacă e îndreptată spre Satana.

Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi chiar şi după decesul acestora;

Până şi poliţiştii şi adepţii la securitatea unor magazine şi proprietarii acestora au posibilitatea de a accede la astfel de secrete, care numai secrete nu mai sunt în aceste vremuri de Certificate Verzi !?

– Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic;

După cum rezultă din întregul acestui text, Sperjurii încalcă fără îndoială acest paragraf.
Unii o fac din IGNORANŢĂ, iar TOŢI din INTERES MATERIAL.
Nu este niciun secret că majoritatea medicilor au o slabă pregătire universitară şi intră în această categorie exclusiv pentru BANI. Totul este bine implementat de Sistemul care ne vrea PROŞTI şi BOLNAVI, pentru a ne CONTROLA şi EXPLOATA.

– Colegii mei vor fi fraţii mei;

Numai de Frăţie nu poate fi vorba la Sperjuri, când zeci de mii de medici şi alte cadre sanitare „recalcitrante” sunt efectiv lipsiţi de pâinea cotidiană câştigată din ocupaţia pentru care s-au pregătit ani de zile. S-a ajuns la situaţia paradoxală de a se reclama pe de-o parte de către Sistem lipsa cadrelor medicale, iar pe de altă parte să elimini zeci de mii de astfel de cadre, pentru că aşa o impune o Răceală Stragională.

Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;

Curele Medicale nu sunt refuzate nici criminalilor din închisori, migranţilor, străinilor, dar sunt interzise categoriei sociale a „recalcitranţilor”, care totuşi finanţează prin Taxe Sistemul Sanitar. Asta se cheamă DISCRIMINARE şi e mult mai gravă decât alte discriminări, deoarece se aplică propriilor cetăţeni.

– Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.

Sperjurii sunt exact cei care au cedat în faţa AMENINŢĂRII de a rămâne fără ocupaţie şi încalcă grav Legile Umanităţii, iar actualul text o demonstrează pe deplin.
A recomanda Paracetamol Şi Vigile Aşteptare când există cure imediate încă de la primele simptome, după cum s-a demonstrat fără dubii, este CRIMINAL. Fără a mai vorbi că sunt zeci de state unde medicii şi-au făcut meseria în urma unor Anamneze Personalizate, ci nu pe baza unui Protocol Unic impus de „specialişti” de tot rahatul, aflaţi în plata multinaţionalelor Big Pharma.

Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare

În concluzie, este evident că Sperjurii sunt lipsiţi de ONOARE şi se pişă pe Solemnitatea depunerii Jurământului şi pe LIBERTATEA proprie şi a celorlalţi !!
O altă concluzie este şi aceea că dacă iluminiştii pitagoreici acceptă („Silenzio, Assenso”)un GRAND RESET implementat în aparenţă de SCHWAB şi CHARLES reprezentanţi de seamă ai Vechii Ordini Mondiale, avem o mare problemă !?



HYPPOCRATES ‘PERJURERS
(eng.)

With COHOAX, we had the opportunity to classify physicians into two categories: those who keep Hippocrates’ oath and those who do not. Here is this Oath taken at the graduation of the Medical Faculties:

THE MODERN VARIATION OF THE OATH

(as adopted by the World Medical Association in the Geneva Declaration – 1975)

“Once admitted among the members of the medical profession:

-I solemnly pledge to dedicate my life to the service of humanity;

-I will keep my teachers the respect and gratitude they owe;

-I will exercise the profession with conscience and dignity;

-Patients’ health will be a sacred obligation for me;

-I will keep the secrets entrusted to me by patients even after their death;

– I will maintain by all means the honor and the noble tradition of the medical profession;

-My colleagues will be my brothers;

-I will not allow nationality, race, religion, party or social status to be considered between my duty and the patient;

-I will keep full respect for human life from its beginnings even under threat and I will not use my medical knowledge contrary to the laws of humanity.

I take this oath solemnly, freely, in honor. “

From the very beginning, I specify that a minority of doctors respect this Oath, but the vast majority of them do not.

The Perjurers, deprived of HONOR according to the oath made, violated on the occasion of COHOAX ALL its paragraphs !!! Let’s take a look at just a few of the many examples that can be given:

-I solemnly pledge to dedicate my life to the service of humanity;

The Perjurers went so far as to refuse treatment to those who did not agree to be guinea pigs in a Genetic Experimental Experiment which, according to the Nuremberg Code, is PROHIBITED.

-I will keep my teachers the respect and gratitude they owe;

The Perjurers mocked any scientist, including Nobel laureates, who did not conform to the SANITARY DICTATORSHIP imposed by the Old World Order. Their scientific arguments did not matter to the NARRATIVE of Governors, Big Pharma and the Sold Media.

Many of the “recalcitrants” lost their jobs and social status, but did not relinquish their DIGNITY and violate their oath. HONOR THEM !!

-I will exercise the profession with conscience and dignity;

The Perjurers were content to take Material Advantage of this Crisis and give up DIGNITY, being exaggeratedly rewarded for their submission, while millions of people lost their jobs just because they did not undergo an Experimental Gene Treatment. In general, the economy has been sent into a Crisis with serious consequences for all of us, and Perjurers have a great responsibility that they will be held accountable for sooner or later. Perjurers now forbid “recalcitrant” doctors to practice their profession, but the time will come for the roles to change, because the ORDERS have been executed CONSCIOUSLY, and the Nuremberg experience must not be forgotten.

– Patients’ health will be a sacred obligation for me;

We witness in amazement the MEDICAL CARE REFUSAL for the “recalcitrants” (I use this term to avoid System’s Algorithms), even if some of them are affected by Chronic Diseases much more dangerous than a Cold !? One can speak of Sacredness only if it is directed at Satan.

– I will keep the secrets entrusted to me by patients even after their death;

Even the police and security guards of some shops and their owners have the opportunity to access such secrets, which only secrets are no longer in these times of Green Certificates !?

– I will maintain by all means the honor and noble tradition of the medical profession;

As is clear from the entire text, Perjurers undoubtedly violates this paragraph.

Some do it by IGNORANCE, and ALL because of MATERIAL INTEREST. It is no secret that most doctors have poor university education and enter into this category exclusively for MONEY. Everything is well implemented by the System that wants us to be STUPIDS and SICK, in order to CONTROL and EXPLOIT us.

– My colleagues will be my brothers;

The Brotherhood cannot be called by Perjurers, when tens of thousands of doctors and other “recalcitrants” health workers are effectively deprived of the daily bread earned from the occupation for which they have been preparing for years. It has reached the paradoxical situation of the System claiming on the one hand the lack of medical staff, and on the other hand of eliminating tens of thousands of such staff, because this is required by a Seasonal Cold.

– I will not allow nationality, race, religion, party or social status to be considered between my duty and the patient;

Medical Cures are not denied to criminals in prisons, migrants, foreigners, but are prohibited to the social category of “recalcitrants”, who still finance through taxes the Health System. This is called DISCRIMINATION and is much more serious than other discriminations, because it applies to their own citizens.

– I will keep full respect for human life from its beginnings even under threat and I will not use my medical knowledge contrary to the laws of humanity.

The Perjurers are exactly those who gave in to the THREAT to remain without occupation and seriously violate the Laws of Humanity, and the current text fully demonstrates it.

Recommending Paracetamol and Vigilant Waiting when there are immediate cures from the first symptoms, as has been shown without a doubt, is CRIMINAL. Not to mention that there are dozens of states where doctors have done their job as a result of Personalized Anamnesis, but not on the basis of a Single Protocol imposed by “specialists” of all the shit, paid by the multinationals of Big Pharma.

I take this oath solemnly, freely, in honor. “

In conclusion, it is obvious that Perjurers are deprived of HONOR and pee on the Solemnity of taking the Oath and on their own FREEDOM and the freedom of others !!

Another conclusion is that if the Pythagorean Illuminists accepts (“Silenzio, Assenso”) a GRAND RESET apparently implemented by Klaus SCHWAB and Prince CHARLES, prominent representatives of the Old World Order, we have a big problem !?



Leave a Reply