Vă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘Obiective’
PROIECTUL DACIA – POLITICA EXTERNĂ
Noi vrem Respect !
Aşa cum este prevăzut în Principiile şi Obiectivele „Mişcării DACIA”, România va trebui să tindă spre un statut de neutralitate, pe o politică de Pace şi Prietenie, de respect pentru afacerile interne ale statelor, de respect ale drepturilor fundamentale ale oamenilor, ca prim pas pentru o bună înţelegere cu toţi vecinii noştri, cu care intenţionăm să creăm un Spaţiu de comun interes.
În această direcţie, se va începe o intensă activitate diplomatică de informare asupra Principiilor şi Obiectivelor noastre, începând cu vecinii noştri.
În momentul de faţă, toate ţările ex-comuniste sunt nemulţumite de evoluţiile din ultimii 20 de ani. Acestea au deschis porţile Occidentului, care a ieşit parţial din Criză, pe seama „noilor achiziţii”.
Acest lucru a fost posibil prin :
- Deschiderea unor noi Pieţe de desfacere pentru propriile produse, fenomen uşurat de dezmembrarea metodică a industriilor şi agriculturii „fraierilor”.
- Acapararea resurselor naturale şi capacităţilor de producţie la preţuri de nimic.
- Invadarea Pieţei de Credit, cu practicarea pentru autohtoni a unor dobânzi mai mari decât în ţările de origine.
- Exploatarea la sânge a mâinii de lucru şi desfacerea produselor provenite (chiar şi) din Est la preţuri de … Vest. Este cunoscut profitul pe 2010 de 6 miliarde de Euro al colosului Fiat, numai pe seama lucrătorilor din Polonia. Acelaşi lucru este valabil pentru Renault în România, WV în Cehia, etc. Deci se creează Profit în Vest, sărăcind pe producători în Est, care lucrează ca în Vest, dar sunt plătiţi ca în… Est, sau altfel spus : DISCRIMINATORIU, deoarece CAPITALURILE nu au restricţii de tip „Schengen” ! Acest fenomen se extinde şi la celelalte activităţi economice, prin acapararea sau dezmembrarea capacităţilor productive proprii, cu scopul precis de a ne face dependenţi de … alţii !
Aceste ţări (şi în special România), au oferit Occidentului importante avantaje strategice (accesul la Marea Neagră şi Baltică, apropierea de colosul rus, accesul la resurse umane şi materiale importante, noi Pieţe, etc.), fără a fi răsplătite cum se cuvine.
Încă nu suntem acceptaţi fără vize în SUA, suntem trataţi ca „râme” în Europa, aşa cum se vede din recenta respingere la intrarea în Spaţiul Schengen. În acest din urmă caz, România trebuie să declare boicotarea produselor germane şi franceze (inclusiv revederea acordurilor cu Renault) !!! Occidentul nu poate trage de urechi România pentru corupţie (deşi există), când Berlusconi este incriminat în zeci de procese fără ca nimeni să zică ceva !!! Corupţia este o caracteristică a Sistemului şi soluţia este DEMOLAREA DIN TEMELII a acestuia !!! Capitalismul lor este acela care a adus în Estul Europei plăgile prostituţiei, drogurilor, armelor, etc. !
Franţei îi convine aportul lui Brâncuşi, Ionescu, Coandă şi mai recent al miilor de cadre cu studii superioare care „umplu goluri”, ca să nu mai vorbim de profiturile realizate de băncile şi multinaţionalele lor, dar se cramponează de 20.000 de ţigani nomazi !?!?
Păi dacă sunt NOMAZI, să-i trateze ca atare, odată ce sunt pe teritoriul lor !!!
Uniunea Europeană trebuie să devină o PATRIE pentru toţi, cu aceleaşi salarii, drepturi şi obligaţii, altfel, este destinată să… DISPARĂ !
Cum „peştii graşi” nu vor dori acest lucru, avem datoria să ne uităm în altă parte şi să vedem dacă nu cumva împreună cu vecinii noştri de la Baltică până la Mediterană şi tratând cu ruşii, ba chiar şi cu chinezii, nu vom putea găsi soluţii mai bune !
În acest scop propunem „dezgroparea” politicii lui Titulescu, în scopul realizării unei zone centro-europene, cu circa 200 milioane de locuitori, cu o întindere teritorială semnificativă, cu resurse imense, în care să fie aplanate toate conflictele existente şi unde, pe baza Principiilor şi Obiectivelor noastre, să creăm o alternativă, deschisă tuturor celor dispuşi să se alăture ulterior.
Astfel s-ar putea garanta şi celor de un sânge cu noi din ţările vecine, drepturile fundamentale ce azi le sunt negate !!!
Tactica avută în vedere de Mişcarea DACIA, prevede în primul rând afirmarea Principiilor şi Obiectivelor noastre în cadrul UE, paralel cu puternice contacte diplomatice zonale.
În cazul respingerii viziunii noastre, se va trece la un parcurs independent, de preferat în compania cât mai multor dintre vecinii noştri, căutând concomitent acorduri pe scară largă cu ţări din afara UE, pe baza unui nou concept geo-politic.
Această politică poate părea irealizabilă azi, dar pe fondul unor crize puternice în UE, care ar distrage atenţia, totul poate fi posibil.
Deschiderea către noi scenarii, chiar dacă nu vor fi puse în practică în totalitate, va constitui cel puţin, un stimulent pentru o reconsiderare a statutului României în UE, pe baza acestui POTENŢIAL DE TRATATIVĂ.
Cu alte cuvinte, UE trebuie să priceapă că dacă nu face concesii serioase, există şi alte posibilităţi.
Noi dorim o Lume diversă, iar dacă UE nu va fi receptivă, o vom face singuri, sau … cu alţii !
La Mulţi Ani DACIA !
Mesaj de An Nou
Urez tuturor aderenţilor la „Mişcarea DACIA” un An Nou cu sănătate şi cât mai multe bucurii !
Vă aduc la cunoştinţă că procesul de „rafinare” a membrilor este în plină desfăşurare, mulţi părăsindu-ne din diverse motive, fiind înlocuiţi de „forţe proaspete”, în aşa fel că pentru moment suntem numericeşte… stabili.
Eu consider această situaţie normală, în condiţiile în care mulţi sunt angrenaţi în rezolvarea problemelor de zi cu zi, sau chiar sunt pe poziţii de favoare în actualul Sistem. Ceea ce vreau să garantez tuturor, este că în DACIA viitoare, nimeni nu este de prisos şi nu vor fi victime colaterale, chiar dacă viaţa noastră va suferi o drastică schimbare de rută !
Tuturor le reamintesc importanţa Proiectului nostru, în care fiecare este invitat să-şi aducă aportul după Capacităţi şi Posibilităţi. Nu ne punem deocamdată problema liderilor, fiind noi în stadiul de difuzare a Mesajului şi lărgire a Participării, aşa că toţi pot aduce un aport substanţial, fie că sunt „oşteni”, fie că sunt… „mareşali”. Ca să-l parafrazez pe Napoleon, pot afirma că fiecare oştean are în „traistă” un baston de mareşal ! Fiecare aderent trebuie deja să-şi imagineze DACIA de mâine şi contribuţia pe care o poate aduce pentru realizarea ei, fără altă motivaţie în afară de Iubirea de Patrie şi ai ei locuitori !
Proiectul DACIA este ambiţios, dar este bine definit, are la bază studii şi analize Competente, poartă Principii şi Obiective fatibile şi nu are nimic violent sau imoral. Mesajul nostru este de Pace, ci nu de Răzbunare, este de Iubire, ci nu de Ură, iar dacă mai criticăm pe ici, pe colea şi anume în punctele esenţiale, o facem Justificând, propunând Soluţii, ci nu aruncând invective !
Scepticilor le garantez că vom „exploda”, în ciuda aparenţelor şi … „beznei mediatice”!
Eu am încercat să ating punctele principale ale Noii Ideologii, pentru că lansarea „Mişcării DACIA” în viaţa politică. se va produce numai când vom avea Cadrul Complet. Cine vrea să priceapă mai mult, are posibilitatea să judece inclusiv mesajele mele pe blog, Vimeo şi Youtube, care completează activitatea de pe Facebook. Bineînţeles că nu tot ce am „produs” eu este relevant, sau complet, de aceea vă aştept cu dezbateri. Bineînţeles că odată „descoperită oala”, parcursul poate suferi mari reorientări, chiar şi în cadrul unei conservări ale Principiilor şi Obiectivelor ! Ceea ce propunem noi, nu sunt lozinci, sau vechi ideologii (chiar dacă anumite aspecte pot fi parţial încadrate) şi va trece multă apă pe Dunăre, până vom atinge ţelurile noastre. Noi nu propunem Soluţii pe termen scurt, ci „cu bătaie lungă” !
Reamintesc rolul meu de „aruncător de sămânţă” şi „paznic al Principiilor şi Obiectivelor”, după care mă voi limita la rolul de „oştean”, când „Mişcarea DACIA” va ajunge la Tribunal.
Aşa să ne ajute Dumnezeu !
Mitul Cavernei – Platon
După publicarea ultimelor două postări, am primit câteva acuzaţii că aş fi utopist şi rupt de realitate.
Vreau să prezint pe înţelesul tuturor Mitul Cavernei, o metaforă de-a lui Platon, cuprinsă în cartea a 7-a a operei „Republica”:
Imaginaţi-vă o masă de oameni sechestraţi de la naştere într-o cavernă, obligaţi să vadă numai un Perete. În spatele lor, se află un zid, după care se aprind focuri. Nişte MANIPULATORI, interpun la adăpostul Zidului, între Foc şi Perete, fără ştirea „cobailor”, diferite panouri, reprezentând oameni, animale, sau chiar fiinţe inexistente în Realitate, dând naştere la Umbre, cărora li se pot „ataşa” chiar sunete identificatoare.
Eliberând unul din aceşti „cobai”, acesta va refuza să accepte noua (şi adevărata) Realitate a existenţei şi rolului Focului (care ar şi dăuna vederii), a Panourilor şi chiar a… MANIPULATORILOR. Ba mai mult, dacă „va fi scos din Cavernă la Lumină”, acesta va suferi„arsura Soarelui” şi va vedea o Lume mult mai complexă decât ar putea înţelege !
Odată terminată „Iluminarea”, să ne imaginăm ce s-ar întâmpla, dacă va fi trimis din nou în Cavernă, ca să povestească Experianţa sa, foştilor tovarăşi.
În primul rând, ar avea dificultăţi să se obişnuiască la… Întuneric.
Dacă ar încerca să explice foştilor săi tovarăşi Realitatea, ar fi considerat … Nebun, sau chiar s-ar încerca … Eliminarea sa, ca fiind … Periculos.
Metafora este complexă şi o să mă rezum la câteva consideraţii :
Greşesc eu când „mă expun” cu ideile PROIECTULUI DACIA, sau … cei ce mă acuză ?
Principiile şi Obiectivele „Mişcării DACIA” sunt realizabile, sunt juste, sunt profund Umaniste şi totuşi sunt considerate … Utopii. De ce ? Pentru că Lumea este obişnuită să accepte numai… Umbre, produse de … MANIPULATORI !
Păi cum să vină un oarecare să explice ceva ”afară din tipare” ? Mai bine îl luăm în consideraţie pe … Vanghelie !!! Acesta este EXPUS de … MANIPULATORI !!! (deşi se pot folosi şi alte nume mai… ilustre, inclusiv teoreticieni ale diverselor curente ideologice)
Mulţi aşteaptă izbăvirea de la … Lideri, care nu sunt decât … PANOURI !
Ieşiţi la SOARE, români !
…………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Închei prezentând câteva exemple concrete :
O Umbră ce ni se proiectează este ŞOMAJUL. Dacă am aplica principiul enunţat la „Mişcarea DACIA” : MUNCĂ MAI PUŢINĂ ŞI PENTRU TOŢI, ar dispărea sindicatele, grevele, agenţiile de colocare, munca la negru, şantajul intreprinzătorilor, ajutorul social, etc.
O altă Umbră este PUBLICITATEA. Suntem induşi (inclusiv subliminal) să cumpărăm produse, care de multe ori sunt inferioare altora, în ceea ce priveşte raportul calitate-preţ., sau care sunt dăunătoare (apa minerală – în realitate… moartă).
O altă Umbră este CREDITUL BANCAR, ce sub acoperirea satisfacerii unor necesităţi impuse de Sistem (automobil, locuinţă, mobilier, etc.), ne transformă în SCLAVI PE VIAŢĂ, desemnaţi să „acopere găurile” provocate în Bănci, pentru a asigura Manipulatorilor câştiguri disproporţionate.
O altă Umbră este DEPENDENŢA DE PETROL, fiind noi obligaţi să cumpărăm automobile, când soluţia de bun simţ este dezvoltarea transporturilor în comun ecologice şi distribuirea raţională a forţei de muncă în spaţiu şi timp. Statusul social este măsurat azi în caii putere ai propriului automobil, când metrourile circulă goale ! Ca să nu mai vorbim de kilometrii de asfalt ce sufocă Planeta, pentru o „fâţâială fără sens”, care otrăveşte aerul, apa şi solul.
Ni se propune cu neruşinare NUCLEARUL, când Soarele ne-ar putea satisface toate necesităţile energetice, pentru că aşa vor … PANOURILE lor ( nu cele solare, ci ale lui Platon )!
Dar cea mai mare Umbră este MEDIA, ce cultivă interesele personale ale Mogulilor, impunând Opiniei Publice non-valori, modele sociale imorale, sub-cultura.
Voi încheia cu WikiLeaks, care nu a făcut altceva decât să DĂRÂME ZIDUL şi să deconspire MANIPULATORII. Cum au reacţionat … DEMOCRAŢII ? Arestându-l pe Assanje pentru un prezervativ rupt, pe când Berlusconi continuă să … POARTE PANOURI !!!
Tags: Manipulatori, Mişcarea DACIA, Mitul Cavernei, Obiective, Platon, Principii, Soarele, WikiLeaks
WikiLeaks
WikiLeaks
Mulţi au început să minimizeze „fenomenul WikiLeaks”, ca fiind o altă încercare de manipulare, sau o lovitură „cu bâta în baltă”, deoarece erau chestii care se cunoşteau deja !
Ambele variante provin din sfera celor ce apără SISTEMUL fie din interes , fie din… prostie !
După mine, acest fenomen este „faţa bună” a INTERNETULUI, care demască IPOCRIZIA SISTEMULUI DE PUTERE ACTUAL !
Este suficient să vedem „unde loveşte” WikiLeaks, ca să pricepem acest „detaliu” : PUTEREA POLITICĂ, DIPLOMAŢIA, PUTEREA FINANCIARĂ şi nu în ultimul rând… VATICANUL.
Cei ce susţin că „sunt chestii deja cunoscute”, sunt aceia care , „murdari” cum sunt, consideră această stare ca … NORMALITATE, sau „sunt săraci cu duhul” şi nu pricep că sunt … manipulaţi.
Dezvăluirile vor continua şi vom avea „proba probată” că toţi cei ce ne explică azi cum trebuie să trăim, au alte … vocaţii !
INTERNETUL a devenit astfel o „armă împotriva SISTEMULUI CORUPT şi IPOCRIT”, iar mulţi hachers „au coborât în Arenă”, pentru … DEMOLAREA SISTEMULUI.
Desigur, sunt chestii care se întâmplă de milenii, dar acum avem INTERNETUL, care „luminează” minţile tot mai multor oameni, ce nu mai sunt dispuşi să accepte … IPOCRIZIA şi CORUPŢIA.
Vi se pare normal ca să difuzezi democraţia (din nou acest cuvânt golit de conţinut !), producând mai multe „victime colaterale” decât printre… combatanţi ?
Vi se pare normal ca Biserica să „coboare” în politica unor state suverane ?
Vi se pare normal ca unul ce a avut „tupeul” să arate PUTREZICIUNEA PUTERII, să stea în închisoare pentru… un prezervativ rupt, când adevăraţii „asatanaţi” stau o viaţă acasă în aşteptarea celui de al treilea grad de judecată ?
Vi se pare normal ca o ţară ce proclamă LIBERTATEA ca VALOARE, să fie … ANTI-LIBERALĂ ?
Vi se pare normal ca Putin să dea lecţii de DEMOCTAŢIE occidentului ?
CONCLUZIE :
Vi se pare normal SĂ NE FACEM CĂ NU VEDEM PUTREZICIUNEA în care trăim ?
„Mişcarea DACIA” are Obiective şi Principii, care NU SUNT ÎN CONSONANŢĂ cu actualul SISTEM !
NEO-COLONIALISMUL
Neo-colonialismul sub acoperirea … Globalizării
După părerea unui critic al globalizării:
„Globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori ambivalent, chiar contradictoriu, care a fost privit și analizat în mod diferit de către cei ce și-au asumat acest risc sau această răspundere. Dincolo de aceste analize, globalizarea rămâne un fapt real, viu, cu care trebuie să ne confruntăm, independent de voința sau opțiunea noastră. Se consideră că cel mai mare pericol (semnalat și de către unii teoreticieni ai globalizării) pe care-l poate implica globalizarea este dezumanizarea unora dintre cei pe care valul ei îi înghite pur și simplu.
Cucerită de piață, dopată de televiziune, sport sau internet, lumea globalizată trăiește în același timp pe fondul unei crize generale a sensurilor vieții, un dezastru cultural și educațional global, simptom îngrijorător, dar sigur, al barbarizării societății viitorului.
Cultura tradițională a societăților dispare sau se preface în spectacol și marfă (McDonaldizarea), cultura umanistă e eliminată tot mai mult de tehno-știința invadatoare și transformată într-o pseudo-știință. Omul mondial sau globalizat, omul centrat doar economic, riscă să devină omul atomizat care trăiește numai pentru producție și consum, golit de cultură, politică, sens, conștiință, religie și orice transcendență. Probabil acesta este ultimul stadiu în evoluția umanității sau “ultimul om”. În ciuda tuturor acestor avertismente nu putem evita sau elimina globalizarea.”
O să încep prin a dezminţi ultima afirmaţie ! Globalizarea poate şi trebuie să fie „aruncată la gunoi”, efectele sale asupra societăţii umane fiind … catastrofale ! Calea, este PUNEREA BAZELOR UNUI ALT SISTEM, care să garanteze popoarelor tot ceea ce Globalizarea a … degradat şi în special … CRITERIILE ETICE ŞI SUSTENABILITATEA DEZVOLTĂRII !
În acest sens trebuiesc citite Principiile şi Obiectivele „Mişcării DACIA” !
În încheiere o să mă refer la un caz particular al GLOBALIZĂRII, unde în loc de FIAT, se poate scrie numele oricărei MULTINAŢIONALE .
FIAT a decis să investească în SERBIA, pentru a produce un autoturism. Muncitorii italieni au protestat imediat, deoarece vor rămâne fără serviciu. Ca răspuns, Sergio Marchione a afirmat că niciun euro din cele 6 miliarde reprezentând PROFITUL multinaţionalei, nu provine din Italia !
Întrebarea mea este : ATUNCI DE UNDE PROVINE ???
Răspunsul este simplu : DIN RESURSELE ALTOR ŢĂRI (Polonia, Brazilia) !!!
Deci, urmărind PROFITUL, se produce şomaj în Italia, folosind resursele altor state, BENEFICIILE interesând numai … „NOMENCLATURA” Companiei !
Iată de ce este IMORALĂ … GLOBALIZAREA !!!











