Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




Mitul Cavernei – Platon

Dicembre 20th, 2010 No Comments   Posted in Politica romena

După publicarea ultimelor două postări, am primit câteva acuzaţii că aş fi  utopist şi rupt de realitate.

Vreau să prezint pe înţelesul tuturor Mitul Cavernei, o metaforă de-a lui Platon, cuprinsă în cartea a 7-a a operei „Republica”:

Imaginaţi-vă o masă de oameni sechestraţi de la naştere într-o cavernă, obligaţi să vadă numai un Perete. În spatele lor, se află un zid, după care se aprind focuri. Nişte MANIPULATORI, interpun la adăpostul Zidului, între Foc şi Perete, fără ştirea „cobailor”, diferite panouri, reprezentând oameni, animale, sau chiar fiinţe inexistente în Realitate, dând naştere la Umbre, cărora li se pot „ataşa” chiar sunete identificatoare.

Eliberând unul din aceşti „cobai”, acesta va refuza să accepte noua (şi adevărata) Realitate a existenţei şi rolului Focului (care ar şi dăuna vederii), a Panourilor şi chiar a… MANIPULATORILOR. Ba mai mult, dacă „va fi scos din Cavernă la Lumină”, acesta va suferiarsura Soarelui” şi va vedea o Lume mult mai complexă decât ar putea înţelege !

Odată terminată „Iluminarea”, să ne imaginăm ce s-ar întâmpla, dacă va fi trimis din nou în Cavernă, ca să povestească Experianţa sa, foştilor tovarăşi.

În primul rând, ar avea dificultăţi să se obişnuiască la… Întuneric.

Dacă ar încerca să explice foştilor săi tovarăşi Realitatea, ar fi considerat … Nebun, sau chiar s-ar încerca … Eliminarea sa, ca fiind … Periculos.

Metafora este complexă şi o să mă rezum la câteva consideraţii :

Greşesc eu când „mă expun” cu ideile PROIECTULUI DACIA, sau … cei ce mă acuză ?

Principiile şi Obiectivele „Mişcării DACIA” sunt realizabile, sunt juste, sunt profund Umaniste şi totuşi sunt considerate … Utopii. De ce ? Pentru că Lumea este obişnuită să accepte numai… Umbre, produse de … MANIPULATORI !

Păi cum să vină un oarecare să explice ceva ”afară din tipare” ? Mai bine îl luăm în consideraţie pe … Vanghelie !!! Acesta este EXPUS de … MANIPULATORI !!! (deşi se pot folosi şi alte nume mai… ilustre, inclusiv teoreticieni ale diverselor curente ideologice)

Mulţi aşteaptă izbăvirea de la … Lideri, care nu sunt decât … PANOURI !

Ieşiţi la SOARE, români !

…………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Închei prezentând câteva exemple concrete :

O Umbră ce ni se proiectează este ŞOMAJUL. Dacă am aplica principiul enunţat la Mişcarea DACIA” : MUNCĂ MAI PUŢINĂ ŞI PENTRU TOŢI, ar dispărea sindicatele, grevele, agenţiile de colocare, munca la negru, şantajul intreprinzătorilor, ajutorul social, etc.

O altă Umbră este PUBLICITATEA. Suntem induşi (inclusiv subliminal) să cumpărăm produse, care de multe ori sunt inferioare altora, în ceea ce priveşte raportul calitate-preţ., sau care sunt dăunătoare (apa minerală – în realitate… moartă).

O altă Umbră este CREDITUL BANCAR, ce sub acoperirea satisfacerii unor necesităţi impuse de Sistem (automobil, locuinţă, mobilier, etc.), ne transformă în SCLAVI PE VIAŢĂ, desemnaţi să „acopere găurile” provocate în Bănci, pentru a asigura Manipulatorilor câştiguri disproporţionate.

O altă Umbră este DEPENDENŢA DE PETROL, fiind noi obligaţi să cumpărăm automobile, când soluţia de bun simţ este dezvoltarea transporturilor în comun ecologice şi distribuirea raţională a forţei de muncă în spaţiu şi timp. Statusul social este măsurat azi în caii putere ai propriului automobil, când metrourile circulă goale ! Ca să nu mai vorbim de kilometrii de asfalt ce sufocă Planeta, pentru o „fâţâială fără sens”, care otrăveşte aerul, apa şi solul.

Ni se propune cu neruşinare NUCLEARUL, când Soarele ne-ar putea satisface toate necesităţile energetice, pentru că aşa vor … PANOURILE lor ( nu cele solare, ci ale lui Platon )!

Dar cea mai mare Umbră este MEDIA, ce cultivă interesele personale ale Mogulilor, impunând Opiniei Publice non-valori, modele sociale imorale, sub-cultura.

Voi încheia cu WikiLeaks, care nu a făcut altceva decât să DĂRÂME ZIDUL şi să deconspire MANIPULATORII. Cum au reacţionat … DEMOCRAŢII ? Arestându-l pe Assanje pentru un prezervativ rupt, pe când Berlusconi continuă să … POARTE PANOURI !!!

WikiLeaks

Dicembre 11th, 2010 No Comments   Posted in Politica romena

WikiLeaks

Mulţi au început să minimizeze „fenomenul WikiLeaks”, ca fiind o altă încercare de manipulare, sau o lovitură „cu bâta în baltă”, deoarece erau chestii care se cunoşteau deja !

Ambele variante provin din sfera celor ce apără SISTEMUL fie din interes , fie din… prostie !

După mine, acest fenomen este „faţa bună” a INTERNETULUI, care demască IPOCRIZIA SISTEMULUI DE PUTERE ACTUAL !

Este suficient să vedem „unde loveşte” WikiLeaks, ca să pricepem acest „detaliu” : PUTEREA POLITICĂ, DIPLOMAŢIA, PUTEREA FINANCIARĂ şi nu în ultimul rând… VATICANUL.

Cei ce susţin că „sunt chestii deja cunoscute”, sunt aceia care , murdari cum sunt, consideră această stare ca … NORMALITATE, sau „sunt săraci cu duhul” şi nu pricep că sunt … manipulaţi.

Dezvăluirile vor continua şi vom avea „proba probată” că toţi cei ce ne explică azi cum trebuie să trăim, au alte … vocaţii !

INTERNETUL a devenit astfel o „armă împotriva SISTEMULUI CORUPT şi IPOCRIT”, iar mulţi hachers „au coborât în Arenă”, pentru … DEMOLAREA SISTEMULUI.

Desigur, sunt chestii care se întâmplă de milenii, dar acum avem INTERNETUL, care „luminează” minţile tot mai multor oameni, ce nu mai sunt dispuşi să accepte … IPOCRIZIA şi CORUPŢIA.

Vi se pare normal ca să difuzezi democraţia (din nou acest cuvânt golit de conţinut !), producând mai multe victime colaterale” decât printre… combatanţi ?

Vi se pare normal ca Biserica„coboare” în politica unor state suverane ?

Vi se pare normal ca unul ce a avut „tupeul” să arate PUTREZICIUNEA PUTERII, să stea în închisoare pentru… un prezervativ rupt, când adevăraţii „asatanaţi” stau o viaţă acasă în aşteptarea celui de al treilea grad de judecată ?

Vi se pare normal ca o ţară ce proclamă LIBERTATEA ca VALOARE, să fie … ANTI-LIBERALĂ ?

Vi se pare normal ca Putin să dea lecţii de DEMOCTAŢIE occidentului ?

CONCLUZIE :

Vi se pare normal SĂ NE FACEM CĂ NU VEDEM PUTREZICIUNEA în care trăim ?

Mişcarea DACIA” are Obiective şi Principii, care NU SUNT ÎN CONSONANŢĂ cu actualul SISTEM !