Dacia Iluministă

Punctul (k) din Programul Mişcării Dacia

Iată de ce Mişcarea Dacia are între Obiective :

„ (k) RECUPERAREA TUTUROR RESURSELOR UMANE ŞI MATERIALE ÎNSTRĂINATE.”

 EDITORIAL din revista AGERO – STUTTGART

HARVARD ÎN CODRUL ROMÂNESC

În pofida avertizării specialiştilor cu privire la pericolul consumului de zahăr, Tereos, cel mai mare producător de profil din Franţa anticipează pentru anii următori creşterea semnificativă a cererii pentru zahăr în Europa de Est. Pentru a deservi clienţii industriali din această zonă, Tereos a preluat „Zaharul Luduş” de la Sucreries du Marquenterre Group. Atunci cînd banii reprezintă scopul, faci „orice” pentru a-i obţine. Fabrica de la Luduş produce anual 34.000 tone de zahăr, aprovizionată fiind de cultura de sfeclă de pe 5.000 hectare ale agricultorilor români. 

Totul la export! Chiar şi codrul nostru a devenit proprietate străină. Investitori din ţările care îşi protejează aurul verde, ştiind că domeniul forestier e sigur şi aduce un profit mult mai bun decît plasamentele în bănci, au pus mîna pe pădurile româneşti şi le exploatează fără milă. Cum România are încă mari suprafeţe împădurite, dar şi o legislaţie care gîngureşte, firmele străine de profil s-au instalat la noi, la scară industrială. În ultimii ani, sute de mii de hectare de păduri au trecut în administrarea unor companii străine. Celebra Universitate Harvard a devenit cel mai mare proprietar de păduri din România, deţinînd, printr-un fond de investiţii, 35.000 de hectare în codrii Vrancei. Un om de afaceri danez a cumpărat pentru exploatare peste 2.000 hectare în pădurile din Dâmboviţa, care includ un important fond de vînătoare. Combinatul de la Sebeş, deţinut de nişte austrieci, toacă anual zeci de mii de metri cubi de copaci. Pe Valea Ierii, Cluj, dealurile, odată împădurite, sînt acum golaşe. Peste 90% din lemnul de acolo este exportat în Austria, Japonia şi America. Pe lîngă aurul verde, „în viitorul apropiat, apa, aerul şi hrana (ordinea nu contează) vor fi la mare căutare, iar preţul acestora va face diferenţa dintre pace şi război” (Alexandru Manafu).

Totul, la vînzare: de pe cîmpuri, de pe dealuri, de pe munţi, de „după dealuri”, mult-premiatul film, nici comercial, nici de top, este o insultă la adresa Bisericii, aşa cum scriam cu puţin timp în urmă. Cît de uşor se pot cumpăra premii internaţionale pe banii I.C.R.! Conform informaţiilor din Le Monde, preluate şi de ziarul La Nacion, premiul ar avea legături cu şeful juriului, Nanni Moretti. De după blocuri, de după dealuri, de ce ne-ar mira tam-tamul din jurul unui film mediocru, care aduce atingere celor sfinte? Şi în artă, ca de altfel peste tot, politica spune că premiile trebuie să corespundă unui „fără număr”. Mă întreb la ce s-a referit primul director străin al celor care călătoresc prin aer, austriacul Heinrich Vystoupil, cînd a vorbit despre stoparea pierderilor la Tarom? Cumva, la cele personale?

  Academicianul Solomon Marcus trage un semnal de alarmă cu privire la pierderea de drum a învățămîntului românesc. Reiese că, pînă în 1989, învăţămîntul era mult mai sănătos. Orice, reformă de după, n-a reuşit decît alinierea la superficialitatea şi aiureala modelului occidental. Exceptînd inspiratele camere ale lui Funeriu, desfiinţarea uniformei, manualele alternative, apariţia şi înmulţirea fabricilor de diplome şi vînzarea acestora, au constituit paşii siguri înspre hăul actual.

Ei, da, vicleni şi lacomi – ăştia sînt proprietarii străini care exploatează forţa de muncă ieftină de la noi şi din ţările sărace. Toată bogăţia acumulată de Occident, inclusiv de casele regale, în ultimele cinci secole, vine din jefuirea, invadarea şi exploatarea altor popoare, pînă la sclavia modernă a corporaţiilor capitaliste. Sub perdeaua de abur a noţiunilor golite de sens, precum, economie de piaţă, democraţie, uniune, liberalizare, privatizare, investitori, ne-au suflat de sub ochi, industria, agricultura, terenurile, pădurile, capetele luminate, şi demnitatea de român. 

Legea falimentului personal, practicată în statele civilizate ale Europei, a fost respinsă încă o dată de guvern, motivîndu-se acordul cu F.M.I., deşi Christine Lagarde a recomandat aplicarea ei în statele afectate de criză. În contrapondere, cînd a fost vorba de favorizarea bancherilor şi a recuperatorilor au fost aprobate ordonanţe la minut. „Ordonanţele de urgenţă au şi ele povestea lor, date nu în momente de criză, ci slujind vajnice interese ale unor grupuri.” (Prof. Adriana Răducanu) Cînd e vorba de românii extrem de săraci, nicio ordonanţă! Mai nou, pentru terenurile agricole ale patriei, Guvernul a decis să mai lase încă un an poarta deschisă cumpărătorilor străini. Cele mai roditoare terenuri agricole au ajuns pe mîna străinilor. Credeţi că mai rămîne ceva de vîndut pînă în 2014? Mă întreb ce fel de agricultură vor să facă străinii la noi, cînd H.A.R.P. mîngîie ţara cu secetă şi inundaţii. Pe terenurile exploatate de aceştia nu mai sînt nici şoareci de cîmp din cauza seminţelor tratate necorespunzător şi a pesticidelor aruncate în brazde. În prezent, 800.000 de mii de hectare de teren agricol din România sînt exploatate de cetăţeni străini sau firme străine. Afaceri necurate la nivel înalt! Şi asigurările de orice fel sînt tot o afacere. Prezenţa a peste 70 de firme de asigurări în România vorbeşte de la sine, deşi, normal ar fi ca Societatea de Asigurări să fie gestionată de Stat. Asigurarea obligatorie a locuinţei urmăreşte să scoată bani din piatra seacă a românilor. Legea asigurărilor seamănă leit cu legea cauciucurilor de iarnă. Legi cu dedicaţie pentru firmele demnitarilor, taxe şi biruri fără număr pentru român, încît trimit cu gîndul la o grevă fiscală. Poporul s-a săturat să întreţină, din sărăcie, cu sute de taxe, statul, atîţia birocraţi, demnitari şi firme-fantomă.

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de