Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘BMW’
VW, BMW, Audi, ne-au „păcălit”???
Se face atâta caz de „păcăleala” trasă lumii de VW, Audi, BMW, când de fapt REALITATEA este alta!?
Utilizarea MOTORINEI pentru mijloacele de transport, a fost „indusă” de SUA pentru restul lumii, în principal pentru Europa, cunoscându-se din principiu că aceasta este un combustibil poluant. În SUA, autovehiculele erau până nu demult exclusiv pe BENZINĂ, care are un impact minor asupra AMBIENTULUI. Totuşi, din prelucrarea ŢIŢEIULUI rezulta un reziduu, care trebuia valorificat, aşa că a fost impusă „restului lumii” folosirea acestei FRACŢIUNI DE DISTILARE.
STRATEGIA ENERGETICĂ A SUA s-a schimbat în ultima vreme, un semnal fiind ACHIZIŢIONAREA FIAT de către CHRYSLER, având ca scop „FURTUL TEHNOLOGIEI DIESEL (şi nu numai) A CASEI AUTOMOBILISTICE ITALIENE”, pe fondul CRIZEI determinate de EPUIZABILITATEA REZERVELOR PETROLIERE GLOBALE.
DEZASTRUL AMBIENTAL produs de „stoarcerea” rezervelor petroliere mai ales prin FRACTURAREA HIDRAULICĂ A ŞISTURILOR BITUMINOASE, nu mai putea fi ascunsă opiniei publice de către MAGNAŢII PETRODOLARILOR!!!
În al doilea rând, MINCIUNA este o cerinţă a celor care vor PROFIT, aşa că nu trebuie să ne mirăm prea tare!?
În al treilea rând, GERMANIA a pierdut WW2 şi se pare că a uitat cine a câştigat!?… aşa că ăia i-au „garnisit” EMIGRAŢIA SĂLBATICĂ provocată cu bună ştiinţă, cu această „cireaşă”!?
În al patrulea rând, cineva a descoperit că UREEA, care ne duce cu gândul spre URINĂ, poate reprezenta o altă sursă de PROFIT, sub numele de AdBlue.
În felul ăsta vom avea ceva asemănător cu înlocuirea plumbului din benzină cu MTBE, ETBE, TAME, etc.!?!?… ca să avem CHEMTRAILS şi la sol, nu numai în aer!?
În al cincelea rând, nu numai nemţii produc autovehicule cu tehnologii vechi de zeci de ani!?
În al şaselea rând, prea aveau unii BMW în curte, ca şi WC-ul!?
etc.