Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘criza alimentară’
LAND GRABBING, sau reapariţia LATIFUNDIARILOR, de data asta INTERNAŢIONALI
Continuăm a DEMASCA ADEVĂRATELE PROBLEME ALE OMENIRII şi a prezenta SOLUŢII FEZABILE, dacă nu pentru acum, măcar pentru VIITORUL APROPIAT, deoarece se apropie … SCADENŢA !
Un proces deja ÎN ACT, care se extinde inclusiv în ţări dezvoltate precum Italia şi care va avea o „explozie” şi în România începând de anul viitor, când străinii vor putea achiziţiona terenuri agricole, este LAND GRABBING-ul, adică ACAPARAREA TERENURILOR AGRICOLE, în special pentru CULTURI NEALIMENTARE, destinate obţinerii BIOCOMBUSTIBILILOR.
Chestiunea BIOCOMBUSTIBILILOR este o FARSĂ, „îmbrăcată într-o haină ECOLOGISTĂ” !!!
Acest fenomen, foarte pregnant în Africa, deja afectată de FOAMETE, va accentua actuala CRIZĂ ALIMENTARĂ, şi asta numai în numele PROFITULUI şi compensării RESURSELOR PETROLIFERE EPUIZATE în proporţie de peste 52%.
Mişcarea Dacia combate aceste ABERAŢII şi propune un pachet de PRINCIPII şi OBIECTIVE pentru : reducerea transportului pe cauciuc şi în general, REDUCEREA DRASTICĂ A DEPENDENŢEI DE COMBUSTIBILII FOSILI, SAU ÎNLOCUITORI, implementarea DESCREŞTERII FERICITE şi a DEZVOLTĂRII SUSTENABILE, în principal prin ELIMINAREA ACTIVITĂŢILOR UMANE FUTILE, prin AUTARHIE la toate nivelurile şi altele, deja detaliate în documentele noastre !
În România se construiesc deja mari instalaţii de BIOCOMBUSTIBIL, pe seama DETURNĂRII DE LA ADEVĂRATA DESTINAŢIE A TERENURILOR AGRICOLE PENTRU CULTURILE ALIMENTARE, fără a se ţine cont nici măcar de faptul că astfel de culturi determină o ACCELERATĂ DEGRADARE A SOLULUI !!!
Se ştie de mult timp, că următoarea criză va fi o CRIZĂ ALIMENTARĂ, datorită inclusiv, BIOCOMBUSTIBILILOR !!!
Cu toate astea, guvernanţii, nu numai cei români, nu mişcă un deget în favoarea propriilor cetăţeni !?!?… vor da socoteală !!!
Un articol care dezvăluie toate dedesubturile LAND-GRABBING-ului este următorul :
http://www.ilfattoquotidiano.it/2013/10/13/distratta-dalla-crisi-italia-perde-terreni-agricoli/734064/
P.S.
INTERMEZZO LINGVISTIC
ÎN ATENŢIA „LINGVIŞTILOR LUI PEŞTE” :
LAND GRABBING înseamnă ACAPARAREA PĂMÂNTULUI.
Potrivit DICŢIONARELOR,, cuvântul GREBLĂ ar avea origini… bulgare ( гребло ) !?… deci şi GRABBLING are aceeaşi origine !?!?
Nu domnilor ! GREBLĂ e cuvânt românesc, derivat din limba traco-celţilor, preluat în bulgara APĂRUTĂ RECENT ÎN AREALUL NOSTRU, deoarece aşa indică LOGICA !
„GRÉBLĂ, greble, s. f. 1. Unealtă sau mașină agricolă cu ajutorul căreia se strâng paiele, fânul etc. sau cu care se mărunțesc bulgării de pământ, se nivelează solul etc. 2. Construcție orientată transversal pe un curs de apă, servind la oprirea buștenilor. – Din bg. greblo.
Sursa: DEX ’98 (1998)”
Îmi vine în minte snoava cu orăşeanca ce uitase cum se cheamă chestia aia de ADUNAT fânul şi de RÂCÂIT pământul, că de aia în engleză GREBLĂ se traduce cu RAKE !… dar LINGVIŞTII LUI PEŞTE vor zice că asta o zice unul „fără patalama”, deci e „fără susţinere patalamară” !?!?
Mişcarea Dacia va IMPUNE rescrierea dicţionarelor româneşti … că ăştia nu ştiu de vorbă bună şi le e necunoscut BUNUL SIMŢ !!!