Dacia Iluministă

Cuiul Dacic

CUIUL DACIC :

Stimati prieteni,

De mai mult timp s-a nascut intrebarea legata de adevarul istoric al devenirii natiei noastre, al realitatii meleagurilor pe care traim, comparativ cu ce ne-a fost oferit spre studiu scolastic si…credinta oarba !

Suntem martori, in viata, a doua curente de opinie :- unul ce incearca, pe baze pur stiintifice, sa devoaleze adevarata istorie, originea limbii si a stramosilor extrem de puternici din care ne tragem neamul;- altul care reuseste, cu sprijin deplin interesat si informat, sa disipe initiative cu demnitate nationala, pentru mentinere sub obroc si continuare a unui parcurs “desenat”, de multa vreme, de catre manipulatorii istoriei;

Ce este cu adevarat vizibil ? Dezinteresul vadit al conducerii politice,de toate culorile, pentru cultura si educatie, singurele directii care, alaturi desanatate, pot schimba existenta si destinul acestui neam !

“Intunericul” fiintei nationale vine din greutatea pamantului ce acopera inca vestigii istorice, din mizeria care se strange pe siturile expuse intelegerii, din nemernicia conducatorilor de tara, din valorificarea istoriei ca orice alt bun de piata, din directia privirilor generatiilor recente atrase numai de sclipirea comerciala si de culoarea diferitelor monede… Vine din lasitatea noastra, a tuturor romanilor !

Mugur Preda –  Bucuresti/Romania

Cititi si va minunati, in continuare :

*”CUIUL DACIC” *

Pe data de 4 septembrie 1997 soseam la Chisinau sa-mi intalnesc un prieten,Tudor Pantiru – fostul Ambasador al Republicii Moldova la Natiunile Unite. L-am cunoscut pe Andrei Vartic, de profesie fizician-spectroscopist, un pasionat al istoriei dacilor, care-mi spunea: “Este trist sa stai de vorba cu”profesori universitari in arheologie” care sapa tot cu lopata veche de 20-40-100 de ani si nimic altceva, mentinand cercetarea arheologica, in Romania, pe pozitii aproape paukeriste, negand or refuzand sa vada radacinile extraordinare pe care romanii o au in civilizatia lumii”. A face azi cercetare arheologica fara laboratoare de teren, care sa-i spuna cercetatorului ce roca sapa, ce compozitie are cutare caramida sau ciob, fara acces la Internet, la cele mai solide baze de date, fara urmarire prin satelit a ceea ce se intampla in Carpati (ca de pilda misterioasele “arsuri”), fara o echipa solida multi -disciplinara incluzand sociologi, etnologi, istorici, medici, economisti, este in cercetarea arheologica moderna un fel de a juca turca pe rampa de lansarea unei rachete, nevazand altceva decat tuiul.

L-am intrebat cum de ajuns sa fie asa de pasionat de daci, la care Andrei mi-a raspuns: “Pe vremea cand eram student in anul I la Fizica, in 1966 laLeningrad, unchiul meu, Grigore Constantinescu – absolvent al Sorbonei,mi-a facut cadou cartea lui Daicoviciu, “Dacii” – pe atunci o carte interzisa pe teritoriul Republicii Socialiste Sovietice Moldovenesti. Ce a realizat Andrei Vartic, in expeditia sa, este formidabil. Acesta descifreaza Topografia Dacica, redescoperaMetalurgia Dacica – cea mai avansata din lumea antica, descrie materialele de constructie dacice, in special Betoanele Dacice, vorbeste despre Cosmogonia Dacica, Moralitatea la Daci si ce este cel mai important, ii redescopera pe Daci, scriind carti ca: “Ospetele Nemuririi”, “Enigmele Civilizatiei Dacice”, “Fierul-Piatra, Dacii-Timpul”, “MagistraleleTehnologice ale Civilizatiei Dacice”, publicindu-si cercetarile chiar si in conferinte NATO. El, Andrei Vartic, ridica valul nepasarii de pe trecutul nostru dacic. In timp ce se plimba, acum 7-8 ani, in jurul Movilelor Ciclopice de la Sona, descopera in huma acestora o veritabila Ghiara de Sfinx; fiind un om corect, el cheama Institutul de Arheologie din Cluj, care,trimite pe cineva pe soseste peste noapte, o ridica si … dispare.

“Ei, asa or fi legile pe aici” si-a spus Andrei, putin necajit ca ei, arheologii,nu au discutat si cu el. Era vara, frumos, papadii galbene peste tot, cand Andrei gaseste calupuri de fier dacic de peste 40kg si din nou, corect, ii anunta pe “tovarasii” arheologi care vin, iau si … pleaca. Tot el gaseste in sanctuarul dacic de la Racos, Cuie Dacice si din nou “echipa” de bravi arheologi romani (?) soseste in frunte cu dl. prof. dr. Ioan Glodariu si il felicita, iau Cuiele Dacice, nu inainte de a-i da “cadou” si lui Andrei … un Cui Dacic “cu tema” sa-l cerceteze. Andrei trece cu Cuiul peste granita,acasa, de cealalta parte a Prutului, la ceilalti romani. urmasi ai acelorasi Daci, dar despartiti de niste politicieni care i-au convins pe istoricii moldoveni ca ei ar fi de un alt neam si ca ar vorbi si o alta limba, diferita,Moldoveneasca, ce ar avea si niste foarte mici asemanari cu Limba Romaneasca, dar prea mici pentru a fi luate in consideratie. Dar ei, politicienii din dreapta si din stinga Prutului, cand se intalnesc, uita ca nu folosesc traducatori, ba de multe ori sunt veri ori cumnati, avand si aceleasi nume.Dar sa revenim la Andrei Vartic. Se facuse iarna la Chisinau, intr-o zi ningea, in alta ploua, iar el, Andrei, intr-una din dupa amieze se uita cand pe geam, afara la ploaie, cand la Cuiul Dacic vechi de peste 2000 de ani, primit ca “tema de lucru”, care nu era nici mancat, nici acoperit de rugina, o adevarata minune. Astfel incepe istoria acelui Cui Dacic, Cui al lui Pepelea(spun eu), primit de la profesorul roman, de arheologie, de din dreapta de Prut. Andrei ia cuiul si fuge cu el la Institutul de Metalurgie de la Balti unde,minune, X-Ray-ul arata ca, acel cui de peste 2000 de ani, acel Cui Dacic ce nu vrea sa rugineasca, avea in componenta lui nici mai mult nici mai putin decit alfa-fier pur de 99,97%; nici urma de impuritati, adica de compusi ai carbonului ce raman de la prelucrare. O “Minune Antica”, careva atrage atentia, ca se poate obtine numai in conditii speciale de laborator sau in cosmos! Pana la ora actuala sunt cunoscute in lume numai doua  exemple de astfel de fier antic: stalpul de fier de la Delhi si un disc dinMongolia, datat din secolul IX, cercetat si in laboratoarele de la NASA, cat si la Universitatea Harvard. Specialistii spun ca procesul modelarii unui obiect din fier pur, este mult mai complicat chiar decat obtinerea lui, data fiind posibilitatea introducerii in el a unor impuritati. Discul din Mongolia putea fi modelat doar in cosmos, sustin specialistii de la NASA, iar cercetatorii de la Chisinau aveau aceasi parere despre Cuiul Dacic.Andrei, pragmatic, mai neincrezator, a fugit cu Cuiul la Leningrad, la Institutul Metalurgic caci, fier pur o fi el, dar poate ca suprafata lui sa fi fost vopsita cu vreo vopsea speciala “dacica”, sa nu rugineasca. La Leningrad,cercetatorii au mai descoperit o minune, despre care va voi vorbi mai tarziu.Vrand sa verifice minunea, Andrei ia “Cuiul lui Pepelea” si merge laMoscova. Si de asta data rezultatul a fost acelasi: Cuiul Dacic care nu voia sa rugineasca de peste 2000 de ani, format din alfa-fier pur in proportie de99,97% era acoperit, nu cu vopsea ci cu 3 straturi moleculare, perpendiculare, care-l protejau impecabil, pastrandu-i puritatea – aceste trei straturi fiind, tineti-va respiratia va rog:

1. suprafata – Magnetita “Fe3O4”

2. oxid de fier “FeO”

3. alumo-silicati.

Prin cercetarile efectuate de profesorul Kiosse si de doctorul GalinaVolodin, utilizand metode de iradiere cu raze X, aplicate la pelicule subtiride semiconductori (asa numitele unghiuri mici), s-a putut observa peliculele protectoare despre care am vorbit mai sus. Profesor Daria Grabco a studiat la microscop microstructura deosebita a fierului dacic si a mai observat ca acest fier are doua straturi de “domene”, unul central si unul de suprafata.Domenele – si aici este “ciudatenia” – sunt orientate perpendicular unul pe altul, asta insemnand ca, mai intai s-a solidificat (in campul magnetic al Pamantului) stratul interior, apoi, peste el s-a aplicat in stare lichida!!! un alt strat, care s-a solidificat si el, dar … in alta pozitie fata de campul magnetic al Pamantului!!!

Ei, domnilor, si asta se intimpla acum peste 2000 de ani, intr-o tara salbatica, populata de tarani daci, primitivi si salbatici. Cuceriti mai tarziu de romani (numai 14% din teritoriul Daciei) care au sosit cu o “mica” armata de 150,000 de legionari si carora le-au trebuit mai mult de 6 ani sa cucereasca ce … cativa kilometri din Spatiul Dacic. Oare s-a intrebat cineva cum a putut rezista in fata Romei, o simpla civilizatie taraneasca? De ce se temeau romanii de daci? De ce Cesar si Burebista au murit in acelasi timp? De ce,de la moartea lui Caesar (care dorise sa porneasca razboiul impotriva dacilor) si pana la cucerirea a numai 14% din Dacia, de catre Traian, au mai trebuit sa treaca 150 de ani? De ce,in toti acesti 150 de ani, romanii si dacii nu s-au avantat in conflicte directe? De ce nici o armata romana nu pleca la razboi, fara sa aibe cel putin unDoctor Dac cu ea?
Ce or fi avut de impartit ei, dacii si romanii, ca acestiadin urma, dupa cucerirea unei bucati atat de neinsemnate din teritoriul Daciei, sa declare cea mai lunga sarbatoare cunoscuta pana in zilele noastre, o sarbatoare de nici mai mult nici mai putin de 123 de zile, in care poporul roman putea sa manance si sa bea gratuit, pe socoteala statului … 123 de zile?!!!
Ce or fi sarbatorit, de fapt, romanii? Astfel se demonstreaza ca ei, Dacii, au lasat documente mult mai rezistente in fata macinarii timpului, decat cele ale anticilor Greci sau Romani, dar in altlimbaj decat in cel scris-vorbit. Limbile sunt si ele supuse distrugerii -alfabetele la fel. Ca dacii ne-au lasat mostre de “civilizatie” extraordinara ca:

– Betoane perfecte, nedistruse de timp, apa si intemperii, de peste 2000 deani

– Metalurgie mai avansata decat ceea din zilele noastre

– Cuie care nu ruginesc de 2000 de ani,

– Calupuri de fier de 40 kg, cand romanii nu puteau sa topeasca in cuptoarele lor bucati mai mari de 25kg.

– Modelele Matematice de la Gradistea Muscelului si, desigur, cele Topografice, prin asezarea “asa ziselor cetati” din Muntii Sureanului,Cindrelului, Persanilor (Racos), intr-o ordine perfect geometrica, de invidiat chiar si azi.Dar nimanui, se pare, ca nu ii pasa acolo sus, la nivel “profesoral” ,de acesti daci – iar Andrei Vartic, in loc sa gaseasca nu intelegere, ci dorinta arzatoare din partea compatriotilor romani, sa fie nevoit sa se duca in Rusia cu acel “Cui al lui Pepelea”, spre a-i cerceta misterele. De ce nu s-a oferit Institutul de Metalurgie din Romania sa faca studii – daca nu din sentiment patriotic, macar din interes stiintific? Pe Andrei Vartic l-a chemat si presedintele de atunci, Ion Iliescu, pentru o intrevedere de 15 minute, care adurat o ora si jumatate, urmata de promisiuni – dar guvernul s-a schimbat !

Istoria poporului nostru Carpato-Dunarean, nu a fost scrisa inca, iar Sarmisegetuza este inca un mister acoperit de pamanturi care poate ca o protejaza. Unii spun ca numele ei vine de la Sarmis e (si) Getuza, altii mai initiati in tainele Vedice, il citesc Sarmi Seget Usa, adica “Eu ma grabesc sacurg” (in sanscrita). Din nefericire, azi plang si caprele din Muntii Orastieide mizeria ce domneste in “Zona Sacra” a Sarmi-Segetusei. Excavatii cu buldozere, nepasare, chiar reavointa, iau locul a ceea ce ar fi trebuit sa fie declarata rezervatie a cetatilor dacice din Muntii Sureanului. Ce nume ciudat si acest Sureanul – ce o fi insemnand, domnilor arheologi, istorici, lingvisti?

Il citez din nou pe prietenul meu Andrei Vartic, care spunea ca “Lipsa idolilor in asezarile dacilor din Muntii Suryanului (Surya, zeul soarelui laindienii arhaici, urmasi ai arienilor Carpato Danubieni, spun eu) ne duce cu gandul la Marele creator Divin al poporului dac, Daksha, zapacit si el de Creatia sa, aflata in continua, ireversibila si cuantificata descoperire aDrumului Frumos. De aceea el, daco-romanul, cand spune “buna ziua” de fapt spune “Bun e Dyaus”. El Dyaus Pitar (pitar – cel ce aduce pita – insanscrita) a fost primul mare zeu al arienilor (indo-europeni cum se maispune). De la el se trage Zeus, Saturn, si intorcandu-ne la cea mai veche,poate, poveste a genezei, cand Zeului Suprem i-a placut Pamantul, le-a dat nastere prin respiratia sa, celor 7 zei ai genezei lumii, avandu-l conducator pe Marele Zeu Dak-Sha.

Sursa care cuprinde şi alte materiale interesante despre înaintaşii noştri  : http://www.scribd.com/doc/74393450/CUIUL-DACIC

Artefactul „extraterestru” de la Aiud

„Un obiect cu provenienţă necunoscută, descoperit întâmplător lângă râul Mureş la Aiud, judeţul Alba, ridică întrebări fără răspuns de 40 de ani. Denumit „călcâiul de aluminiu“, obiectul pare din altă lume, iar unii susţin că este extraterestru.
Obiectul a fost descoperit în anul 1973, de câţiva muncitori care lucrau la o balastieră pe malul Mureşului, lângă Aiud. Au scos din pământ, de la peste 10 metri adâncime, trei corpuri, dintre care două erau asemănătoare, iar unul diferit.
Chemat la faţa locului, un specialist a identificat două corpuri ca fiind fosile, iar al treilea ceva ce semăna cu un topor din metal.
Obiectele au fost duse la Cluj-Napoca pentru a fi analizate amănunţit. Specialiştii din Cluj au identificat două fragmente de os din scheletul unui mastodont, dar nu au putut identifica ce reprezintă a treia piesă în greutate de aproximativ 2 kilograme.
„Obiectul, lung de circa 20 de centimetri, lat de circa 12,5 cm şi gros de 7 cm, prezenta două goluri cilindrice, de diametre diferite, practicate astfel încât golul cu secţiunea mai redusă penetra către baza celuilalt, perpendicular. Golul cu diametrul mai mare prezenta în plus o ovalizare a părţii sale inferioare, efect ce părea a fi produs de un ax cu capul rotunjit, cu care s-ar fi asamblat. Pe suprafaţa sa inferioară cât şi lateral, obiectul prezenta urme ale unor lovituri repetate, dintre care unele au fost puternice. Toate detaliile remarcate sugerau faptul că piesa a facut parte cândva dintr-un ansamblu funcşional şi că a fost pierdută dintr-un motiv oarecare, în albia de atunci a raului“, a scris inginerul Florin Gheorghiţă, în cartea „Enigme in Galaxie“, apărută în anul 1983.
Cercetările efectuate la Cluj au indicat că oasele găsite au aparţinut unui rinocer păros, animal care a trăit între perioadă cuprinsă între 10.000 de ani şi 80.000 de ani în urmă. Problemele au apărut atunci când s-a încercat datarea călcâiului de aluminiu.
Supoziţie: Talpa unui suport pentru aterizare
„Repetatele analize metalografice aveau să ridice semne de întrebare şi mai mari. Astfel, din buletinul emis de centrul de cercetări ICPMMN (Măgurele) rezulta că metalul din care fusese realizată piesa era de fapt un aliaj complex, format din 12 elemente diverse, între care elementul principal, era aluminiul, în proporţie de circa 80%. Deci, piesa respectivă este un aliaj din aluminiu!
Un aspect cu totul neobişnuit era existenţa unui strat anormal de oxid de aluminiu pe întrega suprafaţă a obiectului. Este ştiut faptul că acest metal se oxidează foarte greu în profunzime, în mod uzual acoperindu-se cu un strat superficial de oxid protector care limitează pătrunderea fenomenului de oxidare în masa metalului.
Explicaţia cea mai plauzibilă pare a fi şi din acest punct de vedere, vechimea foarte mare a obiectului… Dar aluminiul a fost descoperit în laborator în anul 1825 de catre Oersted, şi producerea sa pe cale industrială a început abia în 1883… Într-un secol era practic imposibil sa se produca un strat de oxid atât de gros”, afirmă autorul Florin Gheorghiţa.
Nimeni nu a putut să identifice obiectul sau să-i găsească vreo asemănare cu un produs al omului. Excepţie a făcut un specialist în tehnica aviatică ce a sugerat că obiectul ar putea fi talpa unuia din suporţii de aterizare, de la un aparat de zbor nu prea mare, care în coborâre, se aşeaza lent pe sol. O mostră din obiect a fost analizată în Elveţia, unde s-au confirmat rezultatele buletinului de la Măgurele. Unii specialiştii au spus că ar avea o vechime de 250.000 de ani. Rezultatele analizelor efectuate indică faptul că obiectul ar avea între 400 de ani şi 80.000 de ani.
Alţii au mers mai departe şi au apreciat că fiind găsit lângă oasele de mastodont ar fi putut rămâne acolo după o luptă dintre animalul preistoric şi aparatul care a aterizat pe pământ. Toate sunt speculaţii care încing imaginaţia celor care analizează posibile prezenţe extraterestre pe pământ.
„Călcâiul“ de la Aiud este şi astăzi în custodia Muzeului de Istorie din Cluj-Napoca, care nu l-a expus niciodată pe motiv că nu are o provenienţă certă.

Articol preluat de la Magazin Cultural Ştiinţific : http://www.2012en.ro/2012/04/artefactul-extraterestru-de-la-aiud/

… nu înţeleg de ce nu este expus !? Faptul că „nu are origine cunoscută” nu este un argument. Mîine-poimâine cineva va spune că provine de la căruţa lui Atilla (presupunând că acesta cunoştea roata) şi atunci poate va fi expus !? 🙂

Cert este că dacă putem proba ştiinţific existenţa unor „obiecte prelucrate” mai vechi decât permit „documentele”, ori unele ori altele au hibe importante. Să ne amintim de „cuiul dacic” ce este alcătuit din fier pur şi care are o structură intimă posibil de obţinut numai în… imponderabilitate,dar asta o ştiu metalurgii, ci nu … istoricii !

Aceste obiecte EXISTĂ şi ridică mari semne de întrebare, la care „istoricii” nu ştiu să răspundă. Iată de ce trebuie „trimişi” la Legende, care sunt mult mai fundamentate decât „documentele lor” !… dar ei nu o vor face, deoarece se dau „oameni de ştiinţă” care „nu cred până nu văd (documente)”. Sunt curios ce vor scrie în viitor istoricii despre Războiul din Afganistan, Irak, etc. Cum ştiu deja răspunsul, concluzionez că Istoria Scrisă nu este rodul unei „cercetări ştiinţifice”, ci doar „mijloc de manipulare”.