Dacia Iluministă

Gnosticism

Un pic de Gnosticism pentru cei care nu cunosc Matematica Ontologică:

Mitul Creației

„Care este mitul Creaţiei al Illuminati?
Cu miliarde de ani în urmă, nu exista un Univers Fizic. Singurul lucru care exista a fost „Dumnezeu” – un spirit complet incorporeal. El a fost Gând pur: Minte absolută.
După eoni de contemplare, Dumnezeu a ajuns la o decizie extraordinară: avea să se sinucidă. Era timpul pentru el să producă cel mai important eveniment din toate timpurile – propria lui moarte. Moartea lui Dumnezeu.
Dar cum se sinucide Dumnezeu? Nu este imposibil prin definiție? La urma urmei, nu poți ucide pe cel veșnic, pe cel nemuritor, pe cel lipsit de moarte. Nu puteți ucide existența în sine, și exact așa a fost Dumnezeu: Existența în sine. Și dacă era tot ce era, ce-ar fi rămas când ar muri?
Dumnezeu a înțeles că singura moarte adevărată pe care ar putea-o trăi ar fi una de Transformare; el ar putea deveni o nouă formă de Existență. El ar fi Reîncarnat, ca să spun așa. El nu ar mai fi mintea pură, ci ar încorpora o substanță revoluționară nouă pe care a decis să o creeze – Materia. Totuși, materia, pentru că a venit de la Dumnezeu, ar fi infuzată cu „Dumnezeu”. Fiecare particulă a materiei, indiferent cât de umilă și aparent nesemnificativă, ar fi o scânteie a lui Dumnezeu. Și toate aceste scântei ar avea în ele, o dorință irezistibilă de a-l reconstitui pe Dumnezeu.
Ideea infinit inspirată a lui Dumnezeu a fost că actul creativ final era să se creeze.
Dumnezeu avea să devină Dumnezeu. Nu ar putea fi o faptă mai divină ca asta.
Deci Dumnezeu, o fiinţă care nu exista in spaţiul fizic, o fiinţă care exista in afara spaţiului si timpului, o fiinţă de putere infinită, de energie infinită spirituală si intelectuală, a decis sa se detoneze – să transforme acea energie infinită a minţii în energia fizică infinită a Universului Material. El ar muri pentru a fi renăscut. După moartea sa, toate particulele fizice pe care le-a eliberat moartea – marea mulțime de „scântei divine” – ar găsi o modalitate de a-l readuce la viață într-o nouă formă. El ar da naștere lui însuşi.
Dumnezeu ar trăi, ar muri, va fi renăscut și va trăi din nou. El ar fi supus samsarei. El ar demonstra puterea sa infinită, eternitatea sa neînfricată, trăinicia sa infinită. El ar câștiga Cunoștințe complete și finale despre Existență. Dacă nu s-ar sinucide, nu ar ști niciodată cum ar fi fost să mori. Cunoștințele sale ar fi incomplete. El ar avea lipsuri, ar fi imperfect. Cum ar putea fi el vreun judecător al mortalității dacă el însuși nu ar fi fost supus soartei muritorilor? Cum poți fi Dumnezeu dacă nu ai murit niciodată? Poți să înțelegi moartea doar dacă o trăiești. De asemenea, cum ar putea Dumnezeu să înțeleagă îndoiala dacă nu ar fi experimentat nici asta? Prin uciderea sa, exista o șansă exterioară că nu ar putea reveni niciodată la viață, la vechia sa glorie. Ar fi un element inevitabil de îndoială.
Tot felul de lucruri pe care Dumnezeu nu le-ar înțelege altfel, i-ar fi devenit cunoscute dacă s-ar fi sinucis. A fost singura modalitate de a atinge autocunoașterea supremă, pentru a atinge perfecțiunea cerută unui Dumnezeu. Odin, șeful zeilor vikingi, s-a sacrificat în mod voluntar pentru a-și atinge înțelepciunea cea mai înaltă:
„Pentru nouă nopți răniți de sulița mea, consacrat de mine pentru mine, am rămas agățat de copacul zdruncinat de vânt, de copacul puternic, ale cărui rădăcini oamenii nu le cunosc.” Odin avea un ochi pentru că dăduse pe celălalt lui Mimir, cel mai înțelept dintre toți zeii vikingi, care exista doar ca un cap (fiind decapitat de dușmanii săi). Pentru plata ochiului, Odin a primit sfaturi de la capul lui Mimir, cunoscut sub numele de „Tatăl Înțelepciunii”. Sacrificiul de sine stă în centrul tuturor eforturilor de a crește Cunoașterea. Cei care nu au putere, aceia care sunt prea lași, se vor întoarce întotdeauna de la menirea dură a auto-perfecționării, la palatele sybaritice ale plăcerilor ușoare și distracției ieftine, la toate conforturile și bucuriile minunate care ne înconjoară, tentându-ne să stăm departe de munca grea și deseori ingrată, care stă la baza Progresului. Vikingii au anticipat un eveniment apocaliptic numit Ragnarok, care va aduce moartea zeilor. Dar, după aceea, viața va renaște și vor apărea noi zei. Ragnarok a fost un moment de renaștere frumoasă ca și Armageddon.
În povestea zeului egiptean Osiris, el este ucis, corpul său dezmembrat și bucăţile împrăștiate. Consoarta lui, Isis, le găseşte și-l recompune pe zeu.
În povestea grecească despre Zagreus, zeul este de asemenea ucis și dezmembrat, dar inima lui este salvată de Zeus și e folosită pentru a da naștere lui Dionysus. În creștinism, „Dumnezeu” moare și apoi este înviat. Ideea zeului care moare și revine la viață (uneori într-o formă radical diferită) este o trăsătură puternică a multor tradiții religioase. Cu paisprezece miliarde de ani în urmă, a venit momentul divin. „Să fie lumină!” a spus Dumnezeu, și a fost lumină. El s-a auto-distrus în cea mai mare explozie a tuturor timpurilor – crearea universului materiei din universul minții într-un singur eveniment apocaliptic. Din Mintea pură a lui Dumnezeu – au venit toate „lucrurile” din universul fizic. Momentul morții lui Dumnezeu a fost momentul Creației. A fost punctul Alpha.
Universul fizic este teleologic: are un scop, un final dorit, un „Punct Omega”. Acest punct final este Dumnezeul regenerat. Universul fizic care a fost născut din Dumnezeu încearcă să devină din nou Dumnezeu; nu vechiul Dumnezeu al Minții pure, ci un nou Dumnezeu al Minții și al Materiei.
Dumnezeu știa că crearea materiei nu ar însemna eliminarea minții. Mai degrabă, așa cum materia este o formă de energie (așa cum a demonstrat Einstein), ea este, de asemenea, o formă de minte pentru că a venit din minte. Este minte cu dimensiuni fizice, mai degrabă decât mintea pură, fără dimensiuni.
Universul este viu. Este un organism. Gândește. Caută. Se străduiește. Universul are un Suflet. Încercă întotdeauna să-și găsească drumul spre originea divină. Călătorește dialectic de la Alpha la Omega. Noi, ființele umane, conținem scânteia divină. Noi toți suntem fragmente ale lui Dumnezeu. Vom fi compleţi numai când ne vom fi reasamblat ca Dumnezeu. Aceasta este împlinirea misiunii noastre divine.
Dumnezeul adevărat este Deus Absconditus – Dumnezeul Ascuns. Într-o zi el va fi Deus Manifestus – Dumnezeul Revelat. Suntem cu toții parte din Revelație. Suntem dumnezei ascunși într-un univers care nu știe încă faptul că este Dumnezeu, dar evoluează spre a fi Dumnezeu.
Autorizat de Armageddon Conspiracy” = publicat pe fb de Gnostic Illuminati