Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




Efectul Dunning-Kruger

Marzo 8th, 2018 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

“Efectul Dunning-Kruger a fost demonstrat şi definit de către psihologii americani, David Dunning, profesor la Universitatea Michigan, şi Justin Kruger, specialist în psihologia socială, de la School of Commerce, a Universităţii din New York, considerată a fi cea mai bună şcoală de business din Statele Unite ale Americii. Rezultatele studiilor şi analizelor au fost publicate în 1999, în Journal of Personality and Social Psychology, o revistă ştiinţifică specializată în studiul personalităţii.

Caeacteristici ale Efectului:

Persoanele incompetente tind să îşi supraestimeze nivelul de competentă.
Persoanele incompetente nu pot să recunoască nivelul de competentă al celor cu adevărat competenţi.
Persoanele incompetente nu îşi dau seama de incompetenţa lor.
Dacă o anume situaţie (studiu, formare, exerciţiu etc.) conduce spre o ameliorare semnificativă a nivelului de competentă al unei astfel de persoane, aceasta ar putea recunoaşte şi accepta lacunele anterioare.

Exemple:

– Efectul Dunning-Kruger este extrem de vizibil în viaţa politică, de exemplu, context în care multe persoane incompetente îşi supraapreciază competentele, fiind incapabile, în acelaşi timp, să recunoască nivelul de competentă al altora sau, parafrazând maxima unui umorist francez despre cultură, şi politica este “ca gemul, cu cât ai mai puţin, cu atât îl întinzi mai mult”.
– În mass-media internaţională, s-au făcut nenumărate sondaje şi analize legate de domeniul politic şi s-a ajuns, indubitabil, la concluzia că politicienii, cei mai mulţi dintre ei, sunt atinşi în cel mai înalt grad de efectul Dunning-Kruger, prin chiar faptul că simt nevoia să controleze tot, declarându-se competenţi în tot şi considerând oamenii de rând ca fiind incompetenţi, ei întruchipând, după expresia unui jurnalist de la revista Le Monde, tipologia hiper-hiper-incompetentilor.
– Chiar şi “inflaţia legislativă”, pe care mass-media de la noi si de oriunde o comentează constant, este expresia incompetenţei şi a incapacităţii de recunoaştere a acestui fapt, în eroarea de autoapreciere multi politicieni considerând că, pentru binele poporului, trebuie, printre altele, să legifereze toate aspectele existenţei noastre, depăşind, în sens negativ, cerinţele unei democraţii autentice şi moderne, care ar trebui să vizeze un echilibru între ceea ce este controlabil prin lege şi libertatea individuală.
– În celebrul cotidian britanic, The Times, într-un articol cu titlul “De ce votăm (încă) incompetenţi?”, răspunsul este chiar unul dintre argumentele pe care la oferă psihologii pentru efectul Dunning-Kruger: “Pentru că incompetenţa poate da încredere, iar încrederea este convingătoare. Cei incompetenţi se suprapareciază, cei competenţi au tendinţa de a se subaprecia. A fi inteligent poate crea impresia de ezitare, ceea ce riscă să nu convingă electorii”.
– Un alt exemplu este situaţia în care o persoană, întrebată ceva în legătură cu un domeniu despre care nu ştie nimic, va da un răspuns, evident eronat, cu aerul că este expertă, în locul unui firesc “nu ştiu”. Pe un astfel de efect Dunning-Kruger mizează realizatorii emisiunilor umoristice, când intreabă diverse persoane, la întâmplare, despre fapte reale sau inventate sau despre sensul unor cuvinte şi primind cele mai aiuritoare explicaţii “competente”, majoritatea celor interogaţi vrând cu orice preţ să pară “avizaţi” în orice domeniu.
– Atinsi de efectul Dunning-Kruger sunt si conducătorii de autovehicule cei mai periculoşi (care nu respectă regulile, merg cu viteză excesivă sau consumă alcool), ei plângându-se cel mai mult de incorectitudinea celorlalţi.”

sursa: https://destepti.ro/efectul-dunning-kruger-de-ce-ignorantii-si-incompetentii-se-supraapreciaza