Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘PD’
LA LOC COMANDA !… sau cum SISTEMUL îşi dă cu stânga în dreapta şi viceversa !
Guvernul Leta nu a căzut !… încă !
După ce Berlusconi a anunţat că retrage în Parlament sprijinul PDL pentru guvern, la cinci zile se răzgândeşte şi … votează ÎNCREDEREA !?
Asta s-a întâmplat, deoarece AŞA AU CERUT BURSELE DE VALORI, speriate de INSTABILITATEA POLITICĂ DIN ITALIA. Drept urmare, vreo 26 de senatori PDL, au promis sprijin guvernului, producând o SPARGERE în „partidului propriul al lui Berlusconi”, care s-a văzut obligat să „o întoarcă ca la Ploieşti”, pentru a nu favoriza această „spărtură”… care oricum s-a produs ! Vice-premierul PDL-ist Alfano şi alţii care rodeau un os în… şi pe lângă guvernul de STÂNGA-DREAPTA (!?!?), cărora Berlusconi începuse să le stea în gât cu toate procesele şi condamnările trecute şi… viitoare, au decis că e momentul să pună PUNCT carierei şefului, că tot îl va declara mâine Parlamentul EXCLUS DIN ACTIVITĂŢILE PUBLICE, ca urmare a unei SENTINŢE DEFINITIVE într-un proces de EVAZIUNE FISCALĂ. Acesta va avea astfel de ales, între ARESTUL DOMICILIAR şi SERVICIUL SOCIAL, fiind el prea bătrân pentru ÎNCHISOARE, deşi mulţi se întreabă , cum de e bun pentru CURVE, iar pentru MITITICA nu !?!?… dar ăştia, nu cunosc REGULILE SISTEMULUI, în care unii pot roade oase, iar alţii, nici măcar pâine moale !?
Iată deci, cum s-a salvat GUVERNUL DE UNITATE NAŢIONALĂ (ÎN JURUL SISTEMULUI) !… nu de alta, dar SONDAJELE îl dau victorios pe Beppe GRILLO cu a sa „MIŞCARE 5 STELE”, care i-ar „păpa” şi pe ăia de stânga şi pe ăia de dreapta
Nenorocirea acestui guvern, e că MORTUL DE LA GROAPĂ , mai poate fi ÎNTÂRZIAT, dar astfel, începe să pută şi … tot la groapă ajunge !
Între timp, PROSTIMEA de stânga nu mai conteneşte să ceară „măsuri de stânga”, iar cea de dreapta de sens contrar, aşa că vă imaginaţi „armonia” care este la guvernare şi CONFUZIA care domneşte între ALEGĂTORI !? Este evident, că singurul care CÂŞTIGĂ CONSENS este GRILLO, deoarece tot mai mulţi italieni au priceput că „PD sau PDL, aceeaşi MIZERIE !” … parcă mi-e cunoscut refrenul !?
Un detaliu semnificativ :
Enrico Leta (NEPOTUL de stânga) este Premier, iar Gianni Leta (UNCHIUL de dreapta) este omul lui Berlusconi !?!?… să nu se creadă că e un … caz !!!… aşa lucrează „EI” !… ocupă TOATĂ TABLA DE ŞAH !… unde am mai văzut eu TABLA ASTA DE ŞAH ???
GUVERNELE astea de UNITATE NAŢIONALĂ, care apar prin toată Europa, sunt de fapt SEMNE ale unei SLĂBICIUNI MORTALE !
Când comuniştii, socialiştii, social-democraţii, liberalii, monarhiştii, etc. se pun laolaltă, sunt asemenea FRICOŞILOR care se înghesuie ca vitele la vederea LUPULUI !… astfel ajungem şi la MIŞCAREA DACIA !