Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘Şamani’
ReLigare (12)
ADN – „ŞARPELE COSMIC” ȘI DE CE ARCHONII ASCUND ADEVĂRUL
de Steve Gamble – fragmente
„În cartea excelentă a lui Jeremy Narby, „Șarpele cosmic – ADN și Originea Cunoașterii”, el investighează Şamanismul și Cunoașterea biochimiei plantelor de populațiile indigene amerindiene.
El a descoperit și lucrările lui Mircea Eliade care afirmă că în Siberia șarpele apare în ideologia șamanică și pe costumul șamanului, chiar şi acolo unde șarpele în sine, este necunoscut.
O carte numită „Viziuni Ayahuasca: iconografia religioasă a unui șaman peruvian”, de Luis Luna și Pablo Amaringo, conține, printre o sumedenie de informații despre șamanismul amazonian, cincizeci de picturi de mare frumusețe ale lui Amaringo, care pictează numai ceea ce vede în timpul viziunilor șamanice. Când Narby a arătat această carte și în special picturile unui prieten cu o bună înțelegere a biologiei moleculare, prietenul său a spus, uitându-se la picturi: „Uite colagenul … şi rețeaua embrionară a axonului cu neuriții lui… acestea sunt triplu helix… și ăsta e fără îndoială ADN-ul, arătând ca un cablu telefonic.” Astfel, Narby a început să privească mai îndeaproape viziunile șamanului și legăturile cu ADN-ul.
Narby a observat în multe texte vechi și simboluri, sigilii și mesaje, aceeași imagine a unui dublu helix sau doi șerpi încolăciți – cum ar fi în Caduceus un simbol antic reprezentând Medicina – sau o reprezentare a ADN-ului. În multe dintre miturile și legendele antice, zeii au avut dualitate, feminin și masculin.
Toate celulele din lume conțin ADN – fie ele animale, vegetale sau bacteriene – și toate sunt imerse în apă sărată. Deoarece cele patru baze ale ADN-ului (adenină, guanină, citozină și timină) sunt insolubile în apă, ele se asociază în perechi pentru a forma trepte ale scării; apoi se răsucesc într-o structură spiralată pentru a evita contactul cu moleculele de apă din jur. Forma „corzii” ADN este o consecinta directa a mediului apos al celulei. Narby a descoperit că ADN-ul are legătură cu apa la fel ca șerpii mitici.
Shamanii folosesc şi alte imagini decât șarpele pentru a explica crearea vieții. Mircea Eliade a arătat că aceste imagini diferite formează o temă comună pe care o numește Axis Mundi sau Axa Lumii și că a găsit această temă în tradițiile șamanice din întreaga lume. Potrivit lui Eliade, Axa Lumii oferă acces la Lumea Cealaltă și la Cunoașterea Şamanică, un fel de pasaj paradoxal, în mod normal rezervat pentru cei morți, pe care șamanii reușesc să o folosească în timp ce trăiesc, iar acest pasaj este adesea păzit de un Şarpe sau de un Dragon. Pentru Eliade, șamanismul este un set de tehnici care permite negocierea acestui pasaj, atingerea Axei, dobândirea Cunoștințelor asociate cu ea și aducerea lor înapoi cu ei – cel mai adesea pentru a vindeca oamenii.
Narby a stabilit legătura dintre originile cunoașterii șamanice și ADN și a simțit că această legătură e evidentă. În literatura de specialitate a biologiei moleculare, forma ADN-ului este comparată nu numai cu doi șerpi încrucișați, ci și cu o frânghie, o viță, sau o scară. Putem vedea în reprezentarea timpurie a simbolului Yin / Yang corelația dintre Sursa Existenței și Şerpii Gemeni (vezi ceramica Cucuteni).
Această „cale șamanică” de Cunoaștere și Înțelepciune, împreună cu înțelegerea vieții și a existenţei, cred că e singura explicație rezonabilă a modului în care strămoșii noștri aveau atât de multe cunoștințe despre univers și despre structura biologică a plantelor. Acest lucru ar putea explica cum de sumerienii cunoşteau orbita și locația planetelor sistemului solar acum șase mii de ani; sau cum tribul Dogon a avut cunoștințe extinse despre sistemul stelar Sirius. Ar putea explica, de asemenea, cum și de ce egiptenii au construit piramidele și de ce maiaşii și aztecii au știut cum să realizeze construcţiile lor minunate. Avem, de asemenea, Stonehenge (Sarmizegetusa) și multe alte construcții aparent inexplicabile din întreaga lume de astăzi.
Cred că originile miturilor de creație provin din aceeași călătorie interioară șamanică pe care toți par să o împărtășească peste tot în lume: Gemeni, Şerpi sau Dragoni și Apă și mai ales, Cunoștințe pe care strămoşii noștri nu le puteau avea în alt mod. Chiar și Biblia are aspectele gemene – Adam și Eva – și Şarpele. Deși, din motive evidente, Biserica a demonizat Şarpele din cauza reprezentării sale simbolice a Cunoașterii și a Înțelepciunii.
Din aceste informații putem să înțelegem că „Şarpele” din cele mai vechi timpuri era asociat cu „Cunoașterea” și cu „Călătoria Interioară”. Ridicarea lui Kundalini – așa-zisul șarpe care sta latent la baza coloanei vertebrale – înseamnă îmbogăţirea Cunoștințelor și Conștientizarea prin accesarea NeConştientului. Povestea lui Kundalini care implică Shiva și Shakti simbolizerază de asemenea, aspectul gemelar al ADN-ului, care accesat prin „Călătoria Interioară” ne duce la Lumină și Înțelepciune.
Ascunderea acestei Căi de Religiile Majore duce la cea mai mare Minciună: înșelăciunea Mythos-ului Archonilor, forțarea omenirii să caute răspunsurile în conștiința bolnavă a Archonilor, decât în Sine, în „Şarpele” (ADN) posesor de Cunoștințe adevărate: Gnoza. Azi putem vedea programarea copiilor mici cu această eroare religioasă în vechiul joc de șerpi și scări: Urcați scările (la cerul lui Dumnezeu) și câștigați. Coborâţi spre șerpi (șarpe / ADN / cunoștințe) și pierdeți. Copiii sunt subtil programaţi mental de la o vârstă foarte fragedă.
Archonii ne-au infectat Sufletul într-o asemenea măsură încât ne-au impus realitatea lor bolnavă. Trebuie să ne străduim pentru a dobândi Cunoștințele care ne-au fost refuzate de ideologiile bazate pe Credință. Totul este despre înlăturarea Vălului Archonilor, până când Lumina se va revela în toată gloria ei!”