Dacia Iluministă

DRAJNA DE SUS (2)

La o aruncătură de băţ de casa mea, se află CASTRUL ROMAN , ce urmează să fie explorat mai profund, începând din luna August a acestui an.
Am fost chiar martor ocular la o primă vizită a echipei ce se va ocupa de explorare.

Iată câteva detalii, desprinse din documentaţia Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova :

„Castrul roman este situat în sud-estul Drajnei de Sus, pe platoul dealului Grădiştea, la altitudine de 475m,separat pe linia nord-sud de valea râului Drajna şi pârâul Ogretin. Castrul intră în literatura de specialitate după 1888, prin publicarea de către Gr. Tocilescu a unor serii de ştampile cu numele unităţilor militare cantonate acolo. Meritul descoperirii castrului îi revine lui M.D. Bazilescu profesor la Drajna.
Grigore Tocilescu face săpături în anul 1888 de mică amploare, în zona hypocaustului, rezultate ce vor fi publicate.Grigore Tocilescu a realizat câteva sondaje şi a descoperit cărămizi şi ţigle cu ştampilele legiunilor I Italica,V Macedonica, XI Claudia şi a cohortei Commagenorum.
M.D. Brazilescu va publica la rândul său o notă în Marele Dicţionar Geografic al României. În 1932 Constantin Daicoviciu publica o serie de ştampile din materiale aduse de M.D. Bazilescu. Cercetări de suprafaţă a realizat si M. Al. Baracila. Primele cercetări sistematice au fost efectuate în anii 1939-1940 de către profesorul Gheorghe Ştefan. S-a constatat că acest castru are forma dreptunghiulară cu dimensiunile 176x200m, că există un singur strat de dărâmături. Alături de obiectele specifice au fost descoperite şi monedele, cele mai recente fiind din anul 116-117 din ultimii ani de domnie ai împăratului Traian.
În urma săpăturilor arheologice reîncepute în anul 1992 în incinta castrului s-au descoperit numeroase cărămizi cu ştampile care atestă prezenţa unor trupe romane precum:Cohors I Flavia Commagenorum, Pomenită şi într-o diplomă militară din anul 105 p.Chr. printre trupele provinciei din sudul Dunarii; precum si trei detaşamente din legiunile I Italica staţionate la Novae (Sistov), V Macedonia staţionată la Troesmis (Iglita) şi XI Claudia Pia Fidelis staţionată la Durostorum (Silistra). După monedele descoperite aici, castrul a funcţionat numai în timpul domniei împăratului Traian şi avea sarcina supravegherii populaţiei băştinaşe. Urmele ceramice dovedesc prezenţa unei populaţii getice după părăsirea castrului de către trupele romane în urma retragerii aureliene.
Construirea castrului de la Drajna de Sus este legată probabil de acţiunile lui Laberius Maximus în zonă, desfăşurate în cursul primului război daco-roman (101-102) şi care aveau ca obiectiv fructificarea victoriei obtinuţe anterior de roman în provincia Moesia Inferior,cu prilejul atacurilor combinate ale dacilor şi ale roxolanilor. Laberius urmărea prin aceste operaţiuni atât destrămarea alianţei dintre daci şi roxolani, prin înfrângerea acestora din urmă, şi implicit transformarea lor în popor clientelar Imperiului Roman,cât şi împiediacrea unei concentrări de forţe din partea dacilor pe frontul principal de război. Acţiunile lui Laberius Maximus la nordul Dunării s-au desfăşurat în toamna anului 101, romanii neavând probabil timp necesar încheierii operaţiunilor din cauza venirii iernii, care a adus cu sine necesitatea construirii de castre. Odata cu venirea primăverii, Laberius lasă în castrele construite mici garnizoane, se deplasează pe Olt şi ajută ulterior la desfăşurarea ofensivei romane spre Mureş şi mai apoi în valea Streiului.
Castrul de la Drajna de Sus, alături de cele de la Mălăieşti şi Pietroasele a servit aşadar ca adăpost armatelor lui Laberius Maximus în timpul iernii din 101-102, urmând ca în primăvara anului 102 să reprezinte baza operaţiunilor desfăşurate de acesta la nord de munţi. După încheierea păcii castrul roman de la Drajna de Sus rămane ocupat de Cohors I Commagenorum. De altfel, Muntenia şi toată partea răsăriteană până la hotarul cu roxolanii, sunt anexate provinciei Moesia Inferior. Castrul de la Drajna de Sus a fost utilizat de romani probabil până la anii 117/118 p. Chr. Castrul roman se află situat la sud-est de satul Drajna de Sus pe dealul Grădiştea. Aşa cum a fost remarcat in literatura istorică pe baza dovezilor epigrafice şi numismatice, castrul roman de la Drajna de Sus a aparţinut provinciei Moesia Inferior care a fost extinsă la nord de Dunare între anii 101-117/8 p. Chr. În această perioadă, castrul roman de la Drajna de Sus pare să fi fost cea mai mare bază militara romană situată strategic pe deal, controlând astfel căile de acces în vale. Rolul său principal este în legatură directă cu castrele de la Mălăieşti, Târgşorul Vechi şi Voineşti, împreună cu care făcea parte dintr-un sistem de apărare în primele decenii ale secolului al-II-lea p. Chr, prin care controlau trecerea din şi spre sud-estul Transilvaniei prin trecătorile muntoase.
Siteul arheologic de la Drajna de Sus este înscris pe Lista Monumentelor Istorice din anul 2004, publicată în Monitorul Oficial numarul 646 bis din 16 aprilie 2004. Are codul PH-I-s-B-16174.
Campania arheologică 2011 şi săpăturile sistematice sunt derulate de Muzeul de Istorie si Arheologie Prahova în colaborare cu Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” – Bucureşti şi Institutul de cercetări eco-muzeale Tulcea”

Iată mai jos câteva fotografii personale de la faţa locului, unde se găsesc grămezi impresionante de relicte arheologice (clicaţi pe fotografie, pentru mărire) :

Acest Castru, ar părea că dă „apă la moară” LATINOPAŢILOR, dar este valabil exact CONTRARIUL !
Păi dacă a fosr folosit de romani între 102 şi 117 d.C., aşa cum demonstrează monedele descoperite, care se limitează la vremea lui Traian, înseamnă că atât „înainte”, cât şi „după”, romanii nu prea au mai pus piciorul pe acolo !!!
Cei 16 ani de acertare a romanilor, nu puteau da naştere la „modificări genetice” în populaţia băştinaşă, aceasta lăsând urme arheologice mult mai profunde, dacă ţinem cont de cei câţiva metrii cubi de cioburi şi materiale de construcţie aparţinătoare daco-geţilor.
Chiar şi un eventual „accident” (viol, prostituţie, etc.) s-ar fi estompat de-a lungul generaţiilor următoare !
Cert este că ceea ce nu se regăseşte în documentaţia Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova, este referirea la… SARE, Drajna fiind la 1o km de actualul Slănic Prahova !  Ştim cu toţii importanţa SĂRII pentru om, animale şi… romani !?
Tot aici se găseau şi „gropile de smoală”, de fapt zăcăminte petrolifere de suprafaţă, de unde se extrăgeau diverse fracţiuni ale petrolului (ungere, combustie, izolaţie, etc.).
Apropos de SMOALĂ, sau ZMOALĂ cum i se mai zice în sate, DEX-ul spune că vine din slavonă, deşi azi, ruşii spun  „шаг”, sârbo-croaţii spun „nagib”, bulgarii spun „катран”, slovacii spun „stúpanie”, iar polonezii spun „pak” !?… adică noi suntem mai slavoni ca slavii ???…  sau slavii au împrumutat de la noi cuvântul, că doar aici erau gropile de smoală ???
Zona văii Teleajenului şi Buzăului sunt renumite pentru FRUCTE şi derivatele lor alcoolice : VINUL şi ŢUICA, dar şi pentru STUPĂRIT, favorizat tocmai de bogăţia FLOREI SUBMONTANE.
Importante resurse mai sunt APA, CĂRBUNELE, CALCARUL, LEMNUL, ca să nu mai pomenim… OILE.
Poziţia strategică a Drajnei, rezultă din faptul că de aici se pot controla trei mari căi de acces spre Transilvania : Cheia-Săcele, Slon-Tabla Buţii şi Chiojd-Vama Buzăului, toate cu „plecare” de la Târşor, în vecinătatea Ploieştiului, de unde mai pleca şi drumul de pe Valea Prahovei.
În vecinătatea Castrului Drajna, care se află „pe vale”, ca toate castrele şi aşezările romane, cu scopul evident de CONTROL AL CĂILOR DE ACCES, se ridică muntele CETĂŢEA.  Sunt voci care suspectează că RAMIDAVA, încă nelocalizată de istorici, ar fi prin zonă !?
Evident că pe romani nu-i interesa „apărarea pe înălţimi” şi nu ar fi exclus, ca aceştia să fi procedat ca la Sarmizegetusa, demolând fortificaţiile de pe înălţimi şi „coborând” aşezările, conform propriilor interese.
Remarcaţi şi denumirea zonei Castrului Drajna : GRĂDIŞTE !!!
Zona Prahovei, Teleajenului şi Buzăului, sunt renumite pentru bogăţia descoperirilor arheologice, deşi explorările au fost foarte rare. Să ne amintim de COIFUL DE AUR DE LA COŢOFENEŞTI, datat în sec. al V-lea î.C.
Promit să aprofundez chestiunea, fiindu-mi „la îndemână” !