Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘Zeitgeist’
ALTE SURSE DE INSPIRAŢIE IDEOLOGICĂ PENTRU „MIŞCAREA DACIA”
„Mişcarea Dacia” este în primul rând o mişcare spirituală, ce-şi propune informarea românilor despre existenţa unor CURENTE DE GÂNDIRE ALTERNATIVE, dar şi SINGURA mişcare politică ce-şi propune IMPLEMENTAREA acestora pe baza unor Principii clare, care determină nişte Obiective coerente acestora. Astfel se explică de ce nu putem fi deocamdată în „rezonanţă” cu nimeni. Este adevărat că există numeroase grupuri organizate ce „atacă” anumite aspecte alături de noi, dar o fac în mod PARŢIAL, fără a incide în LUPTA ANTI-SISTEM.
Pentru a vizualiza afirmaţia de mai sus, imaginaţi-vă un PUZZLE, din care lipsesc piese !… imaginea coerentă, nu se poate obţine dacă se are doar un element, sau numai câteva !!!
Mişcarea Dacia are însă… „setul complet de piese” !
Mulţi ne acuză că nu vrem să CONVERGEM, dar puţini pricep că nu putem aduna mere cu pere !?
Cu toate astea, spre deosebire de M5S, noi ţinem poarta deschisă tuturor acelora care „se vor trezi”, deoarece considerăm UNITATEA NAŢIONALĂ esenţială pentru soarta Neamului !
Sunt unii care propun o „a treia cale”, numai că au descoperit-o între două căi deja „bătute”, iar rezultatul nu va fi altceva, decât „aceeaşi Mărie cu altă pălărie” !?
Noi ne vom „aduna”, cu cei ce cunosc şi apreciază (chiar şi parţial cum o facem şi noi) Mişcarea Zeitgeist, Venus Project, MoVimento Cinque Stelle, Emergency, Slow Food, Mişcarea Descreşterea Fericită, Mişcarea de Tranziţie, Mişcarea „Spre Sud”, mişcarea „Terra Madre”, care ştiu ce-i aia „downshifting”, care au aflat de dr. Rath, Fresco, Groff, Grillo, Strada, Chomsky, Joseph, Laszlo, Russell, Adams, Pedrini, etc. sau care au urmărit, inţeles şi acceptat principiile filmuleţelor prezentate de noi la FIŞIERE ( Activistul Cuantic, Thrive, Creierul Global, şa.).
Rezultă imediat că „vorbim singuri”, deoarece nimeni nu face o SINTEZĂ / ADAPTARE LA SPECIFICUL ROMÂNIEI, a NOILOR CURENTE DE GÂNDIRE, aşa cum facem noi. Toţi pierd timpul cu futilităţi şi rememorări ale trecutului, fără a „ataca” URGENŢELE MOMENTULUI ACTUAL !?
Nu avem pretenţia că „am epuizat subiectul”, specificând noi, că suntem purtătorii unei IDEOLOGII ELASTICE în funcţie de CONJUNCTURI, pentru a elimina eventualitatea unor ŞOCURI VIOLENTE, care se vor produce cu siguranţă, dacă nu vom face o TRECERE TREPTATĂ, eşalonată pe parcursul a ZECI DE ANI !!!
Este evident că nu avem încă VIZIBILITATE, şi asta deoarece INFORMAŢIILE pe care le împărtăşim noi, sunt OBSCURATE de SISTEM , care cultivă IGNORANŢA GENERALĂ prin promovarea sub-culturii, pentru a-şi asigura SUPRAVIEŢUIREA. Astfel, puţini accesează aceste INFORMAŢII, în ciuda largilor posibilităţi oferite de INTERNET.
Pentru cei ce nu vor să facă o căutare Google, iată câteva link-uri interesante :
http://decrescitafelice.it/
http://it.wikipedia.org/wiki/Carlo_Petrini_(gastronomo)
http://www.terramadre.info/
http://asud.net/it/chi-siamo.html…..http://asud.net/it/dalla-redazione/5-mondo/2151-indipendenza-energetica-in-romania-ma-a-quale-costo.html
http://www.transitionnetwork.org/
http://en.wikipedia.org/wiki/Downshifting…..http://frumoasaverde.blogspot.it/2012/06/fenomenul-downshifting-aurora-liiceanu.html
DEZVOLTARE SUSTENABILĂ
Cei din Mişcarea Dacia au vizionat şi au priceput !… voi ?
Varianta în limba română aici :
Avanpremiera filmului „Zeitgeist – Moving Forward”
Zeitgeist – Moving Forward
Am participat acum două zile la Misano Adriatico (Rimini), la avanpremiera ultimului film al mişcării lui Peter Joseph THE ZEITGEIST MOVEMENT, cu cooperarea lui Jacque Fresco, ideatorul Proiectului Venus. Acesta este al treilea după „The Movie” şi „Addendum”. Acest film va fi disponibil în curând pentru toţi cei interesaţi, fără „piedici” dictate de dreptul de autor.
Trebuie să remarc surpriza mea şi a organizatorilor, în faţa marelui succes de public, în ciuda promovării exclusiv pe Net şi a programării într-o zonă puţin populată, cum este cea rimineză (250.000 locuitori). Avanpremiera a fost programată şi în alte oraşe italiene, cel mai apropiat fiind Bologna şi a avut acelaşi succes neaşteptat. Intrarea a fost liberă, recomandându-se o plată simbolică şi voluntară de 3 Euro, pentru acoperirea cheltuielilor de închiriere a sălilor cinematografice.
Surpriza mea a fost mare, deoarece acum doi ani, nimeni nu ştia ceva despre Mişcarea Zeitgeist, fiind eu printre primii aderenţi din Italia.
Surprinzătoare a fost şi vârsta celor prezenţi, toţi tineri şi „şcoliţi” ( cu păr alb, eram numai 4 persoane), ceea ce demonstrează că aceştia nu sunt „manelişti” şi că prinde rădăcini tot mai profunde, un alt mod de a concepe Lumea.
Scuzaţi calitatea fotografiei, realizată în pauza proiecţiei
Mişcarea Zeitgeist, nu are obiective politice, dar contribuie din plin la formarea unei noi Ideologii, abordată şi de noi la „Mişcarea DACIA”.
Sper ca şi în România să crească acest „lăstar”, deşi implicarea conaţionalilor în „alternative la acest Sistem”, lasă de dorit, aşa cum pot constata pe propria piele. Poate nu am reuşit încă să ne facem vizibili, ceea ce nu este exclus, ţinând cont de mijloacele noastre „subţiri” de mediatizare. De aceea insist ca cei ce cred în noi, să lucreze „din poartă în poartă”, pentru că va veni vremea când se va putea spune : „eram şi eu pe acolo” !
Movimento Virtuale DAC
Movimento Virtuale DAC
Parte quinta
Proverò in seguito a spiegare il collegamento tra The Zeitgeist Movement e Movimento Virtuale DAC.
Perché un movimento anti-sistema è chiamato in causa per uno radicato in questui?
Per spiegarmi, parto dalla premessa che il lettore abbia già preso conoscenza delle fondamenta dei due movimenti.
La domanda “come si fa arrivare alla società umana prospettata con il Movimento Zeitgeist?”, non ha una risposta edificante da parte dei promotori. Cito:
…”Certamente molti lettori si staranno chiedendo: “Come possiamo farlo, considerando il sistema di valori distorto che è ora in funzione? Come possiamo fare questa mossa in avanti o una transizione?” Questa è, infatti, la domanda più difficile. La risposta: dobbiamo cominciare da qualche parte. Ci sono molte cose che possono essere fatte da un singolo o da una comunità che comincerebbe a ritagliare questa visione. Il passo più importante risiede nell’educazione“…
,,,”la vita sulla terra può sbocciare (e così sarà) in un sistema di continua crescita verso il meglio, dove le conseguenze sociali negative, come la stratificazione sociale, la guerra, ingiustizie, elitarismo e attività criminali saranno continuamente ridotte e, idealmente, un giorno non risiederanno più nello spettro dello stesso comportamento umano. Questa possibilità è, ovviamente, molto difficile da considerare per la maggior parte delle persone, in quanto siamo stati condizionati dalla società a pensare che crimine, corruzione e disonestà sono la norma e ci saranno sempre persone che vogliono abusare, ferire e avvantaggiarsi degli altri”…
Chi ha preso conoscenza dei principi di base della Lobby romena e del Movimento Virtuale DAC, farà subito il collegamento.
Il Grande Cambiamento può arrivare, come già prospettato, in maniera violenta, oppure pacificamente, partendo dal sistema attuale, cosiddetto democratico, per impostare “dall’alto” una nuova società umana. Questa è la mia risposta e spero che sia anche la vostra!
The Venus Project con il suo Zeitgeist Movement, è giovane ma con una grande diffusione (basta vedere le “visite” sul loro sito!) e vorrei vedere i miei connazionali in prima fila, nel promuovere questa nuova visione sul futuro della società umana.
Alla prossima !
The Venus Project parte seconda
The Venus Project
Parte seconda
Proseguirò nel demarcare il classico pensiero massonico da quello di Zeitgeist.
Tutti i due, partono dalla necessità di dare risposte a dei problemi veri, come sovraffollamento, inquinamento, mancanza di risorse, ecc., che sono al cospetto di tutti.
Il primo cerca di imporre dal alto di una elite, una strategia basata sulle manipolazioni malvagie, comprendenti guerre, diffusione di malattie più o meno reali, creazione di tensioni tra popoli, teorie demoniache tipo Eugenia, ecc., con l’unico scopo di indurci ad autoregolarci numericamente. Questo tipo di manipolazione è malvagia perche si fa dal ombra. Uscite dal ombra delle riunioni tipo Bilderberg, lasciate perdere le pratiche esoteriche, fissatevi dei traguardi condivisibili senza l’uso dalla manipolazione, fate trionfare il bene comune ! Attenzione, perche esiste una legge universale che dice: a un’azione corrisponde sempre una reazione di uguale intensità !
Zeitgeist invece è un movimento aperto a tutti, con un traguardo altro che segreto. E vero che è stato proposto da un’elite, però qualcuno doveva cominciare ! Adesso sta a tutti noi condividere e sviluppare eventualmente il programma.
Il degrado della società umana lo vediamo noi stessi come romeni, quando vediamo i nostri politici, i nostri delinquenti, le nostre associazioni,ecc., ma tutti noi ci accontentiamo a costatare e basta ! E facile vedere il degrado, ma è più difficile indicare le soluzioni.
Nessuno di noi ha la chiave magica, ma insieme possiamo farcela ad una sola condizione: essere uniti sulla base di un programma condivisibile. Io ho indirizzato il mio appello, a chi altro se no, ai miei connazionali per fare un fronte comune davanti alla minaccia di un futuro poco rassicurante. Non solo, faccio appello a tutti quelli che sono in contatto ravvicinato, di altre nazionalità, pur che adottino il nostro progetto. E chiaro che l’edificazione di un monumento dell’olocausto a Bucarest,per dare un esempio, non la condivido e non dovrebbero condividerla anche i nostri amici ebrei, perche è una manifestazione nazionalistica, esclusa dai principi di Zeitgeist Movement. A questo proposito,direi anche di non guardare indietro rischiando di inciampare, perche il nostro camino è in avanti, essendo noi sicuri di non ripetere gli errori del passato.
Molti hanno paura del respiro mondiale di Venus Project, però a mio avviso Mr. Fresco&co., non avranno niente in contrario al mantenimento di una certa autonomia territoriale. Per esempio, credo che si può immaginare una costruzione a forma di pagoda in Giappone !
Bisogna aprire subito un dibattito serio sull’argomento . In seguito proverò ad approfondire i principi di base, cosi come sono presentati da Mr. Fresco&co.
Alla prossima !