QR Code Business Card

Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




Hyperian History Of The World (18th Century, Part 2)

Settembre 12th, 2019 No Comments   Posted in Dacia Iluministă

Hyperian History Of The World (18th Century, Part 2)

Philosophically speaking, 17th century rationalism had flourished in continental Europe, beginning with Descartes and culminating with Leibniz going into the 18th century. In parallel to this course, there had also been a strain of philosophy running in Britain which opposed rationalism. This was empiricism.

If the continental rationalists followed the example of Plato, then the British empiricists followed the example of Aristotle. Beginning with Francis Bacon, the empiricists were ‘outward’ looking philosophers, much more like scientists, who looked out into the physical world around them and sought to explain it based solely on their experiences of it.

Towards the end of the 17th Century, it was John Locke who, disregarding rationalism completely, said that humans can only have knowledge that is ‘a posteriori’ i.e. based upon experience. He described the human mind as a ‘tabula rasa’, a blank slate completely empty at our birth but then becoming populated with ideas based only on the experiences we have of the world.

Locke’s empiricism was materialist, philosophically accompanying the empiricist, materialist science of Newton. Going into the 18th century, Irish philosopher and Anglican bishop George Berkeley feared that Locke’s philosophy would lead to atheism and so proposed an alternative version of empiricism which was idealist rather than materialist. According to Berkeley, matter only exists when it is being perceived by an observer. Without observation there is no matter at all. So what stops the room ceasing to exist when we exit it? Conveniently, Berkeley said that god was constantly observing everything in the universe, thereby stopping things from ceasing to exist when we stop observing.

But the most extreme empiricist of the 18th century was Scottish philosopher David Hume. With Hume empiricism descends into absolute skepticism. Given that, according to Hume, all our knowledge derives from our experiences, from what we observe, it becomes impossible to provide any rational explanation of anything, as reason supposes causation and, as Hume insists, causation cannot be observed, therefore we can never really be certain of anything. Hume’s philosophy leads towards complete uncertainty about anything whatsoever.

Of course, another way of looking at Hume’s philosophy is to say that it proves that empiricism is clearly a false ideology which will never provide any certain knowledge about the universe. Unfortunately, Hume did not see it this way, concluding rather that no philosophy could provide any certain knowledge about the universe, as he had presupposed that empiricism was the only relevant philosophy.

Hume’s philosophy was the culmination of British empiricism the way that Leibniz’s was the culmination of continental rationalism. However, the next great continental philosopher, the German Immanuel Kant, was far more influenced by Hume than by Leibniz. Inspired by a desire to resolve Hume’s skeptical conclusions, Kant attempted to sculpt a grand system which would synthesise the two parallel strains of philosophy.

Whereas Descartes divided everything into mind and matter, Kant divided everything into the phenomenal and the noumenal. The phenomenal realm corresponded to the physical realm of matter, the realm that we experience with our senses, that we can see, hear, touch and feel. The noumenal realm corresponded to realm of mind, like Plato’s realm of the perfect Forms, the true realm of things as they really are in themselves. However, in line with empiricism, Kant suggested that we can only ever experience the phenomenal realm and never experience the noumenal realm, as our minds only interpret the noumenal realm and it is this interpretation that creates the phenomenal realm that we experience.

Kant had far more rigorously defined all of these issues philosophically but had still reached the conclusion that we can never know how the universe actually is. This was due to his ignoring of the mathematical side of things. Kant’s attempt was valiant, yet he ought to have ignored British empiricism and focused on Leibniz’s rationalism and its need for mathematical rigour. Ingenious though his philosophy was, Kant’s failure to apply mathematics to it is what resulted in his conclusion that we can never truly know the universe.

Nonetheless, Kant became one of the most influential philosophers of the modern age and his ideas, along with those of the British empiricists, would influence the science which had begun with Newton. As such, science became completely based on empiricism and materialism, Newton was a hero, as were Kant and Hume, with Descartes and Spinoza being reduced to academic curiosities and Leibniz all but forgotten.

Nonetheless, this age of enlightenment was clearly an improvement on the preceding dark age of christian domination. Despite ignoring the wisdom of the great rationalists, the world of the 18th century seemed to be brightening and great wonders were still to come, both artistically and politically.

What Constitutes Existence?

Agosto 23rd, 2019 No Comments   Posted in Dacia Iluministă
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

The New Atlantis

What Constitutes Existence?

Many philosophers and religious thinkers have proposed endless ways to describe the basic nature of existence. So, let’s play the God Game. If you were God, which of the following options would you have chosen? We shall take an incredible tour of the multitude of options available to God.

Materialism: “The world … is corporeal, that is to say, body … and every part of the universe is body, and that which is not body is no part of the universe.” – Thomas Hobbes

Idealism: Everything is mental; the material world is ultimately mental.

Panpsychism: all matter has a mental aspect; mind is everywhere; all entities have a unified centre of experience; all entities have their own unique point of view (perspective); all parts of matter involve mind, or more holistically, the whole universe is an organism that possesses a mind; the idea that all matter is imbued with some (greater or lesser) form of consciousness.

The distinction between idealism and panpsychism is that the latter treats everything as mind or as containing mind whereas the former treats things as content of the mind. In panpsychism, a rock, for example, has a mind (albeit rudimentary and unconscious) whereas in idealism, a rock has no independent material existence but is merely a mental phenomenon – an idea in a mind. In panpsychism, a rock doesn’t vanish if the mind perceiving it dies. In idealism, the rock is dependent in the mind’s perception of it, so “dies” when the mind dies. In other words, panpsychism allows for the objective existence of things whereas idealism is purely subjective (all apparently objective things are contained within subjective minds, and do not exist without the subjective minds that sustain them).

Illuminism agrees with idealism that mind and not matter is the basis of reality, but Illuminism is fundamentally an expression of panpsychism. “Panpsychism is the view that the basic physical constituents of the universe have mental properties” — Thomas Nagel

Dualism: the view that mind and matter have independent existence and neither is reliant on the other or originates from the other.

Panpsychism is sometimes seen as dualist since it attributes mind to matter, thus acknowledging the objective existence of matter, and regards everything as having both mental and physical properties. In Illuminism, mind and matter are both mathematical and matter is in some sense “solid” mind i.e. matter is an expression of mind. It has different mathematical characteristics: above all the number zero is excluded from material existence yet defines mental existence.

“In the matter of consciousness, the position of Empedocles may be defined as a rigorous panpsychism. In his view, which seems to be shared to some degree by most early Greek thinkers, the faculty of feeling, perception, and thought does not constitute a prerogative of men and animals, but is assumed to be distributed generally throughout the natural world. From this point of view, there is really no such thing as inanimate nature. The character of any object is conceived of as a vital urge that may be described in terms of thought and volition. This conception is analogous to the ‘animism’ which is said to characterise the attitude of many primitive peoples in their dealings with nature. But the animism of Empedocles is scarcely primitive: it is explicitly formulated as a philosophic principle. He ends the poem On Nature with a warning to his friend Pausanias that the truths communicated must be carefully borne in mind, or else they will leave you all at once, when their times come round, yearning after their fellows, to return to their own dear kind; for know that all things have intelligence and a share in thought. This statement implies a systematic parallelism between physical objects and mental conceptions. Not only does everything have a share in thought, but every thought is treated like a thing. Apparently Empedocles recognizes no radical distinction between the two, for the constituents of the physical world and our perception of this world are described in the same terms:

By earth we behold earth, by water water,
by air bright air, by fire, ravaging fire,
love by love and strife by gloomy strife.
For out of these are all things compounded
and fitted together and with these do they think
and feel pleasure and pain.”

— Essays in Ancient Greek Philosophy, Edited by John P. Anton with George L. Kustas

Reductive panpsychism reduces all material properties to mind.
Reductive physicalism does the opposite and reduces everything to matter.

Reductive physicalism is essentially materialism: everything in the world can be reduced analytically to its fundamental physical, or material, basis. All mental states and processes can be reduced to physical states and processes. All organic and inorganic processes can be explained by reference to the laws of physical nature.

Illuminism, on the other hand, reduces everything, mental and material, to mathematics and asserts that all organic and inorganic processes can be explained with regard to mathematical laws of existence.

Neutral monism: this is the view that the mental and the material are two different perspectives of the same underlying thing, which is itself “neutral” i.e. neither physical nor mental. So, this stance rejects the view that the mental and the physical are two fundamentally different things and asserts that there is only one fundamental “stuff” in the universe (hence why it’s a monism). Neutral monism was first propounded by Spinoza who proposed that mind and matter were two attributes of God (the underlying monism), although Spinoza’s view might better be called dual-aspect monism:

“In strict parlance, neutral monism should be distinguished from dual-aspect monism, which holds that all existence consists of one kind (hence monism) of primal substance, which in itself is neither mental nor physical, but is capable of distinct mental and physical aspects or attributes that are two faces of the same underlying reality in the one substance. … The theory’s relationship to neutral monism is ill-defined, but one proffered distinction says that whereas neutral monism allows the context of a given group of neutral elements to determine whether the group is mental, physical, both, or neither, double-aspect theory requires the mental and the physical to be inseparable and irreducible (though distinct).” — Wikipedia

Schopenhauer, like Spinoza, is a dual-aspect monist. In Schopenhauer’s philosophy, there is only one substance (Will), but it manifests itself physically (phenomenally) and mentally (noumenally), with each being the flip side of the other.

Illuminism might be considered a dual-aspect monism. Mathematics is the ground of existence (the monism) and takes the form of infinite mathematical points, inbuilt with the laws of mathematics. Since a monad is a rudimentary mind, mind and mathematics are intimately connected. Mind can be considered as subjective mathematics – how it feels to be a mathematical entity; the inside perspective; the inner experience – while matter is objective mathematics, subject to the laws of what humanity calls science. Subjective mathematics is the within of mathematics while objective mathematics is the without.

It is a primary axiom of Illuminism that all of the fundamental units of existence are subjective when experienced internally and objective when viewed externally. Everything is a subject to itself, but an object to everything else. If a subject acquires a body (as in a human being) then that constitutes its objective presence in the world, while the mind is its subjective presence.

William James also developed a neutral monist view, and is perhaps the classic expression of that view. Bertrand Russell said, “James’s view is that the raw material out of which the world is built up is not of two sorts, one matter and the other mind, but that it is arranged in different patterns by its inter-relations, and that some arrangements may be called mental, while others may be called physical.”

Panpsychism can be readily combined with neutral monism. Illuminism is the stance that mathematics is the basis of mind and matter, hence mathematics is the neutral monism in that sense. Each mathematical point is regarded both as a unique mind and as fundamental building block of the material world. (Many of these definitions flow in and out of each other or form a continuum rather than clear-cut distinctions.)

Holism: the view that the whole Universe is an organism that possesses a mind. Equivalent to a certain view of panpsychism.

Animism (from Latin anima “soul, life, mind, breath”; similar in concept to Greek words such as psyche and pneuma): the view that all things have a soul; all animate and inanimate objects possess individual, innate souls; the hypothesis first advanced by Pythagoras and later promoted by Plato that an immaterial force animates the universe (the World Soul).

Animism is the belief that non-human entities are spiritual beings, or embody a life-principle. In this view, there is no separation between the spiritual and physical worlds. Souls/spirits exist not just in humans, but also in all other animals, plants, rocks, and all natural phenomena. Thunder and lightning have souls. Mountains, rivers, woods, stars, planets, galaxies, black holes – they all have souls. The universe is a vast network of ensouled creatures. Personalized supernatural beings (or souls) occupy all objects and govern their existence. Just as a human body is said to have a soul, all bodies of any type at all (including inorganic bodies) also have souls, although of very different mental character. Animism is the view that spirits inhabit the universe in all of its parts.

Extreme animism attributes souls even to abstractions such as words, true names (which have tremendous power in the occult world), and mythological symbols. Shinto, Hinduism, Buddhism, Taoism, Pantheism and Neopaganism all have significant animistic tendencies.

Illuminism is a type of animism since it teaches that living (but unconscious) monads are the source of everything in the world. However, while animism assigns consciousness to all things, Illuminism does not. Illuminism is about the unconscious mind evolving towards consciousness as its highest manifestation.

In Illuminism, unconscious monads are the building blocks of existence. Existence is predicated on fundamental units of mathematical life. Ontological mathematics is alive. All mathematical functions and signals produce an inner experience in the living monads affected by them.

Animism was the first religious system conceived by the human mind and, when equated with ontological mathematics, becomes supremely powerful. However, when associated with primitive beliefs and superstitions, it degenerates into the monotheistic Abrahamic system that there is one single and all-unifying animating force in the universe – God, the Creator.

Abrahamism is animism taken to its extreme position in terms of conscious design of the universe. Illuminism is animism taken to its extreme position in terms of unconscious, teleological evolution of the universe.

Science disregards animism completely, and is thereby incapable of explaining how life comes from non-life. It should be noted that life/non-life dualism is just another way of talking about the mind-body problem. Life and mind are effectively synonymous. You are alive if you have a mind, even if that mind is rudimentary and unconscious.

Illuminism solves mind-body dualism by demonstrating that the body originates in mind (i.e. there is no separate material world). It solves the life/non-life problem by demonstrating that everything is alive (i.e. there’s no kingdom of dead things that are somehow assembled like Frankenstein’s monster into living beings). Existence MUST be monistic. There can be no existential dualism.

Science claims to be a monistic materialism, but philosophically it is radically dualistic since it cannot offer any viable mechanism to account for how mind comes from non-mind or life from non-life. Although science claims that life and mind are materialistic phenomena that originate in more elemental materialistic phenomena, in reality the gulf between mind and non-mind and life and non-life is infinite.

Descartes’ philosophy failed because of its dualism. Either matter must be fully explained by mind, or mind by matter. Illuminism is the proof that matter is ultimately mental and not physical. Science, on the other hand, has wholly failed to prove that mind is ultimately material.

Excerpt from The God Game

Mike Hockney

Artwork by Yuliya Zelinskaya

As Above, So Below

Febbraio 25th, 2019 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia
“Ca Sus, așa şi Jos. Ca Înăuntru, aşa şi Afară
 
Acest principiu hermetic antic este cheia înțelegerii universului. Toată fractura lumii noastre se reflectă la o scară mai mică prin fractura propriilor noastre sine individuale. Lumea este fracturată pentru că suntem cu toții fracţiuni individuale. As Above, So Below.
 
Să încercăm să înțelegem acest lucru puțin mai profund.
 
Dacă un copac cade într-o pădure și nimeni nu este în jur să audă, face un sunet? Pentru a răspunde la această faimoasă întrebare, trebuie mai întâi să ne punem de acord asupra definițiilor tuturor termenilor în cauză. Acest lucru este crucial, deoarece majoritatea neînțelegerilor din știință și filozofie derivă din utilizarea unor termeni care nu sunt clar definiţi.
 
Presupunând că toți suntem de acord cu definiția “copacului” și “pădurii”, să definim întâi “nimeni” și apoi “sunet”. Prin “nimeni” care nu este în jur pentru a auzi căderea copacului, ne referim la orice ființă individuală capabilă să se confrunte cu “sunetul”, care ne conduce la definirea noastră finală – ceea ce este “sunetul”?
 
“Sunetul” este un lucru mai complex decât s-ar putea imagina.
În primul rând, sunetul este o vibrație. Mişcarea obiectelor fizice le face sa vibreze. Această vibrație determină orice alt obiect care atinge obiectul originar să vibreze de asemenea. Acest lanț de vibrații constituie o undă de sunet. Pentru majoritatea oamenilor, acest lucru este suficient ca o definiție a “sunetului”, totuși aceasta nu este de fapt definiția completă. Un “sunet” este de fapt o experiență pe care o avem în Mintea noastră.
 
Gândește-te la un moment în care ai avut un vis. Ai auzit sunete în visul tău? De unde au venit sunetele? Unde erau obiectele vibratoare? Desigur, nu au existat, şi totuși ați auzit un “sunet”. Prin urmare, se pare că obiectele vibratoare nu sunt necesare din punct de vedere absolut atunci când vine vorba de producerea experienței “sunetului”. Mințile noastre sunt în mod clar capabile să producă o astfel de experiență pe cont propriu.
 
Lăsând visele deoparte, cu toate acestea, putem spune acum că un “sunet” necesită patru lucruri:
1) Un obiect vibrator
2) Un organ care primește această vibrație (de exemplu, urechea)
3) Un creier care să proceseze aceste informații
4) O minte pentru a experimenta “sunetul”
 
Deci, în ceea ce privește arborele nostru în pădure, impactul arborelui pe teren creează o vibrație. Această vibrație determină și aerul din zona înconjurătoare să vibreze, creând o undă sonoră care se propagă de la impactul inițial. Dacă am fi fost prezenți în acea zonă, acea undă va intra în urechile noastre, unde vibrația se transformă în impulsuri nervoase care sunt trimise la creier. Creierul procesează apoi aceste impulsuri ca informații senzoriale, dar este Mintea cea care experimentează sunetul final. Revenind la întrebarea inițială, dacă n-ar fi nimeni în jur să audă, arborele ar face un vreun sunet?
 
Răspunsul este, de fapt, nu, nu există niciun sunet. Da, ar exista totuşi o vibrație și o undă ce va rezulta din impact, dar fără un Corp cu un organ de sunet și un Creier, Mintea nu ar putea să primească informația din această Undă de aceea nicio Minte nu ar avea Experiența acestui “sunet”, și tocmai această Experiență ar reprezenta, de fapt, “sunetul”.
 
Cel mai important lucru ce rezultă de aici, este înțelegerea evidenţei că mintea este ceva separat de lumea fizică a materiei. Observați că în cele patru lucruri pe care le-am enumerat ca fiind necesare pentru un “sunet”, Creier şi Minte au fost enumerate separat. Este o eroare comună să considerăm aceste lucruri ca fiind una și aceeași. Nu este cazul. Creierul este încă un obiect fizic, o parte a corpului, dar Mintea este cu totul şi cu totul altceva.
 
Mintea este centrul Experiențelor noastre, locul în care Experimentăm lumea prin Simțuri: Sunet, Vedere, Gust, Miros, Atingere etc. Cu toate acestea, după cum am arătat mai sus, putem avea toate aceste experiențe şi atunci când se visează. În vise, aceste experiențe nu au nicio corespondență cu nimic din ceea ce se întâmplă în lumea “din afară”. Visele sunt în întregime produsele minții.
 
Când dormim, pierdem Conștiența. Fluxul nostru de Experiențe Conștiente este rupt în punctul în care trecem de la starea de treaz la adormire. Cu toate acestea, faptul că visăm arată că, la un anumit nivel, nu există deloc o pauză în fluxul experiențelor noastre. Da, fluxul nostru de Conștiență este rupt atunci când mergem să dormim, dar, sub el, fluxul nostru NeConștient de experiențe nu este afectat.
 
Este important să înțelegeți diferența dintre NeConștient și Conștiență. Conștiența este pur și simplu un nivel superior de experiențe pe care îl avem în anumite momente, dar nu în orice moment. De exemplu, vă puteți aminti de a fi fost copil? Sau să fii fost născut? Nu ne putem aminti cele mai timpurii părți ale vieții noastre, pentru că încă nu dezvoltasem Conștiența. Cu toate acestea, trebuie să avem totuși un flux de experiență NeConștientă în acele vremuri. De fapt, fluxul de experiență NeConștientă continuă permanent, fără întreruperi sau pauze.
 
Acest flux constant al NeConștientului este ceea ce, la nivelul de bază, constituie o Minte. Conștiența este doar ceea ce pot realiza unele Minți atunci când sunt legate de un Corp suficient de complex sau, mai degrabă, de Creierul său.
 
După cum a subliniat în mod clar Descartes, Mintea și Materia sunt diferențiate de faptul că Materia este Extinsă (ea ocupă spațiu, poate fi măsurată fizic) și Mintea este NeExtinsă (nu ocupă spațiu și nu poate fi măsurată fizic).
 
O minte este un obiect neextins. Nu necesită spațiu fizic pentru că nu face parte din domeniul fizic al materiei. Corpurile (și creierul), pe de altă parte, sunt obiecte fizice și extinse care fac parte din domeniul materiei. Pentru a experimenta Materia, o Minte se conectează la un Creier. Acest creier primește (prin intermediul organelor senzoriale) informații despre lumea fizică, care este apoi experimentată de Minte.
 
Imaginați-vă corpul (sau creierul) ca un televizor. Pe cont propriu, nu face nimic. Cu toate acestea, atunci când se conectează la un semnal de televiziune, este capabil să afișeze imagini și să redea sunete pe baza semnalului respectiv. Semnalul este ca și Mintea, care se conectează la Corp, ca şi semnalul care se conectează la televizor. Dacă televizorul se deteriorează, acesta nu mai poate afișa corect imaginea, însă semnalul original nu este afectat, numai televizorul (MAŞINA), este deteriorat. Când dormim, corpul nostru se oprește temporar. Când opriți televizorul, semnalul este încă acolo, dar nu mai există imagini sau sunet. Într-un mod similar, atunci când te duci să dormi, te desparți de lumea fizică, totuși mintea îşi continuă fluxul de Experiențe NeConștiente pe care le experimentaţi ca visuri.
 
Existența Minții nu poate fi contestată, având în vedere că toți avem experiențe și, prin urmare, trebuie să existe ceva care să aibă acele experiențe. După cum a spus Descartes, “Gândesc, deci Exist”. Cu toate acestea, este dificil de contestat existența lumii fizice în care trăim.
 
Pentru a înțelege diferența dintre Minte și Materie, este important să gândim Matematic. Toată materia poate fi măsurată fizic. La măsurarea dimensiunii unui obiect, de obicei, elaborăm un sistem de măsuri care utilizează numere. Orice obiect fizic poate fi măsurat și i se poate da un număr în funcție de mărimea acestuia. Totuși, Mintea nu poate fi măsurată în acest fel. Nu este NeExtinsă, deci nu necesită nici un Spațiu. Cu toate acestea,Minţii i se poate da totuşi un număr în sistemul nostru de măsurare. Acest număr este, desigur, ZERO!
 
Zero este cel mai fascinant număr din toate. Noi ne gândim inițial la aceasta ca o referire, literalmente, la Nimic. Acum, însă, ne dăm seama că Zero, de fapt, se referă la Minte, care în mod clar nu este deloc Nimic. Motivul pentru care existența minții nu poate fi respinsă este tocmai pentru că este egală cu zero. Rațional, este imposibil ca zero să nu existe. Dacă nimic nu poate împiedica existența unui lucru, atunci acel lucru există. Nimic nu poate împiedica Zero de a existenta, deci trebuie să existe.
 
Cu toate acestea, dacă mintea este zero, cum are vreun conținut? Cum poate avea o astfel de varietate de experiențe, cum are un flux de experiențe, Conștient sau NeConștient? Încă o dată, Matematica ne dă răspunsul.
 
O minte este un recipient de Gânduri. Așa cum obiectele din lumea fizică pot fi măsurate cu numere, tot astfel Gândurile din Minte. Cu toate acestea, în mintea noastră, nu există niciun motiv pentru care ar exista doar un număr limitat de gânduri. În mintea noastră, toate gândurile posibile trebuie să fie prezente într-un fel sau altul, fiecare dintre aceste gânduri fiind un număr.
 
Acum, imaginați adăugarea fiecărui număr, începând cu 1, apoi cu 2, apoi cu 3 etc. Care ar fi totalul? Nu ar fi ceva imposibil de mare? Cu toate acestea, aici avem de-a face doar cu numere pozitive. Nu există niciun motiv pentru care gândurile nu pot fi şi numere negative. Prin urmare, trebuie să adăugăm și numerele negative. În cele din urmă, pentru fiecare număr pozitiv există un număr negativ corespunzător. Prin urmare, odată ce toate se adună împreună, totul este anulat, oferind un răspuns final, desigur, ZERO!
 
Am arătat, prin urmare, cum o minte poate conține toate gândurile posibile, toate numerele posibile, dar totuși să fie egală cu zero în ansamblu. Totuși, așa cum nu există nimic care să împiedice existența tuturor gândurilor posibile în mintea noastră, nu există nimic care împiedică existența unui număr infinit de minți. Dacă o minte este egală cu zero, atunci un număr infinit de minți ar fi în continuare egal cu zero, deci un număr infinit de minți trebuie să existe.
 
Numai obiectele care, în general, sunt egale cu zero pot exista. Prin urmare, colecția infinită de minți este tot ceea ce există cu adevărat în universul nostru. De unde vine atunci Materia?
 
Gândiți-vă la vise. Ne-am dat seama că materia nu era necesară pentru ca noi să avem experiență senzorială, ca atunci când visăm că avem, adesea foarte vii, experiențe senzoriale care sunt produse în întregime de mințile noastre, care nu corespund a nimic din lumea fizică “exterioară”. În cele din urmă, acest lucru este valabil pentru toate experiențele. Materia poate fi produsă doar de Minți, având în vedere că am arătat că Mințile sunt tot ce există.
 
Dacă o minte este egală cu zero și există un număr infinit de minți egale cu zero, atunci aceste minți trebuie să existe toate împreună, în același punct, o Singularitate. Acest punct, acest domeniu mental al tuturor minților, este ceea ce noi numim “Sursă”. Toate mințile din Sursă există împreună, în același punct, în principiu toate „unul peste celelalte”. Prin urmare, conținutul acestor Minți, numărul infinit de Gânduri pe care l-am discutat mai sus, trebuie, de asemenea, să existe toate împreună, „unul peste celălalt”. Prin urmare, este posibil ca gândurile dintr-o minte să interacționeze cu gândurile din alte minți.
 
Pentru a menține valoarea finală de zero, gândurile din fiecare minte trebuie să fie întotdeauna legate împreună, ca o singură unitate. Totuși, acest lucru nu împiedică gândurile dintr-o singură minte să interacționeze cu gândurile din „Mintea Mamă”, având în vedere că toate mințile există împreună în același punct, Sursa. Este interacţiunea acestor gânduri între toate mințile, care creează domeniul fizic pe care mințile le Experimentează. Acest domeniu fizic, pe care îl numim Holos, este de fapt doar o proiecție din toate mințile din Sursă. Experiențele pe care le avem în Holos sunt la fel ca și experiențele pe care le avem atunci când visăm, numai că în timp ce Visul Individual este propria noastră experiență privată, Holos este un Vis Colectiv, visat împreună de toate mințile din Sursă, in acelasi timp.
 
Aceasta explică de ce fractura lumii se reflectă în mințile noastre individuale. Dacă lumea fizică, Holosul este făcut de toate mințile individuale împreună, atunci orice fractură din acele minți individuale se vamanifesta în Holos.
 
Așa cum am explicat mai sus, fiecare minte conține un număr infinit de gânduri, gânduri despre toate numerele atât pozitive, cât și negative. Cu toate acestea, aceste gânduri nu sunt statice. Dacă ar fi, nimic nu s-ar întâmpla vreodată. Pentru ca orice să se întâmple în univers, pentru ca orice experiență să fie făcută, gândurile din mintea noastră trebuie să fie în mișcare. Această mișcare a gândurilor noastre determină echilibrul dintre pozitive și negative. Aceasta este sursa fracturii din mintea noastră. Această fractură în mințile individuale se manifestă apoi în Holos, produse de toate mințile împreună. Așa cum am spus mai sus; As Above, So Below”.
 
Prin urmare, pentru a vindeca această lume, pentru a pune capăt fracturii și pentru a aduce Era Unităţii, trebuie mai întâi să abordăm fractura din propriile noastre minți individuale. Conștiența ne permite să reflectăm asupra fluxului constant al Experienței NeConștiente, care ne permite să învățăm despre univers, să înțelegem rațional ceea ce se întâmplă. Nivelurile mai înalte ale Conștienței, pe care le putem obține cu toții prin folosirea mai mult a Ratiunii pure, ne vor permite să preluăm controlul asupra Gândurilor din Mintea noastră. Apoi, putem începe procesul de a readuce în echilibru toate aceste gânduri, atât pozitive, cât și negative. Pentru că fiecare Minte Individuală conține atât aspecte pozitive, cât și negative, Lumină și Umbră. Ambele trebuie explorate pentru a le readuce Echilibrul (Homeostaza).
 
Pentru a rezolva această Lume Fracturată, trebuie să înțelegem mai întâi propria noastră Psihologie, să ne adâncim profund în ambele aspecte ale noastre, atât în Lumină, cât și în Umbră, și să le aducem amândouă în echilibru, în unitate “.
 
sursa: Secrets Of The Greenwood

Mathematicos (6)

Febbraio 9th, 2018 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Cuvinte și Numere

Adevărul refuză cuvintele create de om pentru a-l descrie. Rezultatul Cuvintelor este MytosCredință, Opinie, Interpretare… concepte omenești ale Realității.
Antidotul este Logos. Dacă Mythos este Cuvântul, Logosul este Numarul. Ne apropiem cu atât mai mult de Adevăr, cu atât mai mult cu cât folosim Numerele Ontologice pentru a-l descrie. Singularitățile zero / infinit nu pot fi ignorate în niciun sistem Logos.
Textele Religioase sunt false deoarece nu folosesc Matematica (Numerele). Știința e poziţionată mai bine decât Religia pentru că o face, dar o face incomplet, nefolosind TOATE Numerele, alunecând în filosofia greșită (Mythos) a Empirismului și Materialismului.
Matematica Abstractă este inferioară Matematicii Ontologice deoarece, ca şi Ştiința, nu reușește să definească și să utilizeze corect Numerele.

Lucrarea lui Descartes a fost punctul culminant al unui proces de eliberare a Algebrei de Cuvinte, după cum Geometria greacă a eliberat Construcțiile de Numere. Odată ce a oferit un formalism pentru descrierea relațiilor algebrice, progresul a fost rapid. După patruzeci de ani de la publicarea Geometriei Algebrice a lui Descartes, filosoful german și matematicianul Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646-1716) a creat o Algebră a Infinitului. Aceasta este ceea ce numim „Calculul”, un instrument puternic pentru analiza Creșterii și a Schimbării.
Isaac Newton (1642-1727) a făcut o descoperire echivalentă mai înainte, dar el a extins doar notația lui Descartes, mai degrabă decât să-l depășească, așa că este forma leibniziană de Calcul, cea care predomină astăzi. Astfel, au fost doi filozofi, Descartes și Leibniz [Mike Hockney: Idealist-Rationalişti!], care au creat Notaţiile și Ideile care au format Matematica de atunci. … Procesul de a găsi cât de repede se schimbă Cantitatea se numește Diferențiere. Când Diferenţiem o funcție, obținem rata de Schimbare a acesteia. “
Ziauddin Sardar și Jerry Ravetz”

 

Mintea și Corpul

Cum se relaţionează Mințile la Corpuri? Dacă Mințile controlează cu adevărat Corpurile (cum se pare că fac), cum se explică? Răspunsul este Transformarea Fourier care permite funcțiilor matematice dintr-un Domeniu de Frecvență în afara Spațiului și Timpului (un domeniu mental) să fie reprezentate ca funcții materiale în spațiu și timp (un domeniu fizic).
Materialismul Ştiințific nu poate ajunge la această concluzie matematică simplă, deoarece neagă existența unui domeniu mental neobservabil, fără dimensiuni, în afara spațiului și timpului.
Transformarea Fourier stă la baza Mecanicii Cuantice și Holografiei. Mai mult sau mai puțin, toate problemele științei ar dispărea dacă oamenii de știință ar accepta realitatea ontologică a Transformărilor Fourier care unește două Domenii Matematice: unul în spațiu și timp (Materie – Corp) și altul în afara spațiului și timpului (Mintea).
Transformarea Fourier este exemplul arhetipal al locului în care matematica se ciocnește cu metoda experimentală a științei, care Ştiință alege să susțină Experimentele în locul Matematicii. Dacă ar inversa această politică, știința ar deveni matematică și toate absurditățile Empirismului ar fi depășite.
Știința este îngrozită de faptul că Realitatea este împărțită în două categorii radical diferite (mintea neobservabilă și materia observabilă), deoarece metoda științifică se adresează numai uneia dintre ele (materie observabilă). Totuși, Transformarea Fourier este un instrument matematic fundamental care demonstrează că nu puteți avea o Realitate care nu se împarte în două domenii inter-conexe, transformabile.
Știința nu a reușit niciodată să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat Transformarea Fourier. Dacă s-ar întâmpla, ar vedea că nu are altă posibilitate decât să accepte Ontologia Dualistă (de fapt Monismul cu dublu aspect) asociată cu Transformarea Fourier – un domeniu observabil (al materiei) și un domeniu neobservabil (mintea), care dă naștere acesteia (materia).
Știința spune că nu există Minți, ci doar Materie, care dă naștere la Minte. Leibniz a spus că există infinite minți matematice care dau naștere la fenomenul materiei. El ar fi invocat Transformarea Fourier pentru a-și explica sistemul, dacă ar fi fost cunoscut în zilele lui. Pentru Leibniz, nu există Substanțe Materiale, doar Fenomene Materiale care derivă din Minţile Matematice (adevăratele Substanțe ale Existenței).

Adevărul

Ființele umane, prin schimbarea Atitudinilor Interioare ale Minții lor, pot schimba Aspectele Exterioare ale vieții lor” – William James

Lucrul pe care trebuie să-l schimbați mai presus de toate este atitudinea voastră față de Adevăr. Trebuie să vă întrebați ce fel de caracter trebuie să aibă Adevărul și cum putem avea acces la el. Avem oare acces la Adevărul etern prin Sentimentele, Simțurile, Intuițiile noastre, sau prin Rațiunea noastră? Dacă Adevărul nu se referă la Sentimente, este inutil să vă aduceți Sentimentele la căutarea Adevărului. Același lucru este valabil și pentru Simțuri.
Este Adevărul în „Conștiența Golită” (prin Meditaţie în religiile orientale)? Ce inseamnă asta? „Conștienţa Golită” se referă la o stare ipotetică, empirică a Minții. Are o legătură exact Zero cu Adevărul etern, necesar, cognoscibil și inteligibil.
Când îl caută, oamenii caută de regulă altceva decât Adevărul. Ei vor ca lucrurile să le hrănească Simțurile, Sentimentele și Intuițiile și nu au decât dispreț pentru Rațiune (Martin Luther – „Raţiunea e o curvă a Diavolului”). Cu toate acestea, numai Raţiunea este despre Adevărul etern, necesar. 1 + 1 = 2 este cea mai Adevărată declarație pe care ați făcut-o vreodată. Este Adevărat dintotdeauna, chiar şi dinainte de apariţia Omului în Univers, spre deosebire de toate Sentimentele, Senzațiile, Ipotezele, Credințele, Opiniile, Experiențele, Interpretările și Intuițiile Mistice.

Nu putem niciodată să știm totul. … Nu poți ajunge până la sfârșitul Înțelegerii, dar puteți înțelege întotdeauna mai mult. “- Tara Shears

Din contră, cu siguranță putem cunoaște toate lucrurile și înțelege totul… Matematic.
Numai Matematica poate fi înțeleasă pe deplin și definitiv și, dacă Realitatea este matematică (așa cum este și cum trebuie să fie), atunci Realitatea însăși poate fi înțeleasă pe deplin și definitiv.”



 

 

ReLigare (8)

Gennaio 26th, 2018 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Îngerii sunt reali

„Datorită scepticismului științific, Îngerii sunt de obicei considerați o absurditate, însă mulți dintre cei mai mari intelectuali ai lumii, cum ar fi Socrates, Platon, Plotinus, Sf. Augustin, Bonaventure, Thomas Aquinas, Descartes și Leibniz, au acceptat existența lor. Acești gânditori iluştri erau mult mai inteligenți decât oamenii de știință tipici, și trebuie spus că știința nu a demonstrat niciodată inexistența Îngerilor şi cu atât mai mult, a Minţii. De fapt, Îngerii sunt creaturile arhetipale ale Minții, deoarece sunt fără corpuri materiale. Sunt intelecturi pure și posedă o Cunoaștere uluitoare, divină. Atunci când au nevoie temporar de un organism pentru a interacționa cu oamenii, ei își pot valorifica puterea și cunoștințele intelectuale pentru a produce unul, din atomii din aer.

Existența Îngerilor este dovedită de Matematică. Îngerii nu sunt mai misterioși sau mai incredibili decât numerele „imaginare” și „complexe”, monadele leibniziene (singularități) sau fotonii fără masă, fără dimensiuni, sau zero și infinit. O mare parte din cele susţinute de oamenii de știință cu privire la Mecanica Cuantică sunt de un ordin mult mai ridicat de improbabilitate, ilogică și absurditate decât orice s-ar fi spus despre Îngerii. De fapt, știința ar face bine să studieze Matematica „Îngerilor” -Ontologică- dacă dorește să spună lucruri sănătoase, raționale despre Mecanica Cuantică.

Oamenii aparțin Ordinii Dimensionale a Existenței, iar Îngerii aparțin Ordinului Fără Dimensiuni.
Știința, bazată pe Materialism, Empirism și Dimensionalitate, nu poate spune literalmente nimic despre existența fără dimensiuni, dar există un subiect suprem pentru știință care poate face totul atât de ușor… Matematica.

Plotinus a spus: „Omenirea se găsește la jumătatea distanței dintre zei și fiare”.

Ce suntem noi – animale mai evoluate sau îngeri căzuți? … sau suntem noi Înger în Maimuţă?”