QR Code Business Card

Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




Hyperian History Of The World (19th Century, Part 3)

Ottobre 17th, 2019 No Comments   Posted in Dacia Iluministă

Hyperian History Of The World (19th Century, Part 3)

Beethoven and subsequent composers of the 19th century belong to what came to be known as the ‘Romantic’ era of music. This mirrors the ‘Romantic’ literary movement which had begun slightly earlier at the end of the 18th century and had flourished in England with great poets such as Wordsworth, Coleridge, Byron, Shelley and Keats.

Whilst these poets became famous and were celebrated at the time, there was another English poet who remained virtually unknown during his lifetime, yet was one of the most distinctive and visionary poets of all time. This was William Blake. Blake didn’t just write poetry but was also a painter and printmaker who tended to decorate his poetry with elaborate and highly original visual art. Blake was truly an oddity whose poetry and painting bore almost no relation to anything else which was being created at the time. Nonetheless, after his death and to the present day he has become one of the most influential artists of all time.

Considered to be mad in his time, Blake claimed to have had many religious visions which informed his work giving it a deeply mystical, spiritual quality, with several of his works being called ‘prophetic’. Blake was deeply critical of the establishment of his time, these criticisms often being stated quite clearly in his poetry. He despised all forms of organised religion and made his political feelings clear with his overt support for both the American and French revolutions and his friendship with Thomas Paine.

Although he opposed conventional religion, Blake was nonetheless deeply religious, and devised his own rich, complex mythology to express his religious ideas. The majority of his poetry consists of expressions of this complex mythology featuring a wide array of archetypal characters leading to some of the most original poetry ever written. Blake’s work reacts to every aspect of his society. He resists not only the religion and politics of the time, but also the newly developing scientific materialist worldview which Blake considered to be cutting people off from the religious and spiritual truths of the universe.

Blake can be considered a quintessential Hyperian artist, one who completely rejected all of the conventions of his time and developed a highly original, personal style to project the wonderfully creative contents of his mind. Blake wrote, “I must Create a System, or be enslav’d by another Man’s. I will not Reason & Compare; my business is to Create.”

Whilst Blake remained unknown in his lifetime, with the other English Romantic poets becoming far more famous, the real literary giant of the era was the german writer Johann Wolfgang von Goethe, one of the greatest writers of all time and perhaps the most influential figure in all of German culture.

Goethe excelled as a writer in almost every genre, writing four novels, hundreds of poems from short lyric poems to longer epic poems, several plays in prose and verse, works of literary criticism, scientific treatises on a range of subjects as well as his own memoirs and an autobiography. His first novel, ‘The Sorrows Of Young Werther’, became a sensation when it was published in 1774 and Goethe remained a celebrity for the remainder of his life. Several of his poems were even set to music by musical titans such as Beethoven and Schubert.

Goethe’s greatest work, completed just before his death in 1832, was his monumental drama, Faust, one of the most influential pieces of literature in history. Written as a play, the work is really a piece of poetry intended to be read rather than performed. However, it has been staged, albeit with a running time of about twenty one hours! In Faust, Goethe presents his version of the classic german legend of Faust, the scholar who sells his soul in exchange for knowledge. Whilst the traditional legend has Faust condemned for his desires, Goethe goes about the story in a different way.

Faust is split into two parts, the first of which was published earlier in 1808. This first part begins with the demon Mephistopheles making a bet with God that he can lure Faust away from righteous pursuits. Faust is striving to gain all possible knowledge and, although he has read everything, still he yearns for more. He turns then to magic, which causes Mephistopheles to appear, firstly in the form a stray dog who follows Faust home. Once the demon appears in human form, the pact is made. Mephistopheles agrees to give Faust everything he wants, whenever he wants it, so long as Faust promises to serve the Devil in hell after he dies. Faust agrees, stating that he is seeking for one moment so perfect that he would wish it to last an eternity, a moment which he hopes Mephistopheles will be able to provide.

The pact is signed with blood and the two begin their adventures, going out to see the world. Mephistopheles causes Faust to take on the appearance of a young, handsome man and Faust meets a girl, Gretchen, beautiful and pure, whom Faust is able to seduce with help from Mephistopheles. This, however, leads to tragedy. In order to meet with Faust, Gretchen drugs her own mother, who then dies from poisoning. Later, Gretchen discovers she is pregnant and her brother challenges Faust to a duel, leading to his death at the hands of Faust and Mephistopheles. Consumed by sorrow, when her child is born, Gretchen becomes mad and drowns the illegitimate child and is convicted of murder. Faust tries to free her from prison but she refuses to escape. Faust and Mephistopheles flee but voices from heaven announce that Gretchen will be saved.

After this first part of the drama was published, it had an immediate effect on German culture. Beethoven once supposedly said that an opera based on Faust would be the greatest work of art of all time. Sadly, Beethoven did not compose this work. Beethoven, however, only knew the first part of Faust, as the concluding, second part wasn’t published until after Beethoven’s death. If the first part of Faust had captured the german imagination, the second part went far further, containing far more elaborate adventures, deeper levels of mysticism and the powerful sense of a deep secret contained within.

The second part of Faust continues the adventures of Faust and Mephistopheles, seeing them first enter the service of the Holy Roman Emperor, where Mephistopheles solves the Emperor’s financial troubles by introducing paper money. Elaborate festivities result from this, culminating in Faust summoning the spirit of Helen of Troy, his ideal of beauty, from Hades. Once the vision of Helen appears, Faust falls in love with her, yet Mephistopheles whisks Faust away back to his old study. There, they discover that Faust’s attendant, Wagner, has created an artificial, miniature human being, called Homunculus. Homunculus goes with Faust and Mephistopheles on their next adventure, as he seeks to become fully human, although he is contained within a glass flask. This quest culminates with the glass smashing, causing the death of Homunculus.

Following this, Mephistopheles goes to the real Helen of Troy, whom he transports to Faust’s fortress, where she meets and falls in love with Faust. Together, they have a son, called Euphorion, a perfect, beautiful youth who eventually becomes overly bold and falls to his death in an attempt to fly. Overcome with sorrow, Helen disappears back to Hades.

Next, Faust begins a new, grand project to become a master of the land and the sea. He wishes to control the sea in order to bring forth a new land. Faust then dwells in this new land, becoming old and blind. Eventually, Faust wishes only to better the lives of those living in his land. In this moment, Faust realises that this is the moment of pure bliss which he would wish to last an eternity. With this final blissful realisation, Faust dies and Mephistopheles believes that he has won the wager and can now claim Faust’s soul. However, angels suddenly appear and take away Faust’s soul, carrying it upwards to heaven. The final scene shows the progression of Faust’s soul towards heaven, with numerous spiritual figures appearing, extolling spiritual matters concerning the soul of Faust, culminating in the final Chorus Mysticus which concludes the drama: “Everything transitory Is only an allegory; What cannot be achieved, Here it will come to pass; What cannot be described, Here it is accomplished; The eternal feminine Draws us aloft.”

Goethe’s Faust is one of the most imaginative works of literature ever written, overflowing with archetypal imagery, profound ideas and deep mystery, with a strong sense of hidden meanings and powerful secrets. The work is also a magnificent gnostic allegory. Whereas older, more christian versions of the legend of Faust end with Faust being condemned for his desire for the knowledge of god, Goethe ends his legend with Faust’s soul ascending to heaven, in a moment of apotheosis. Goethe celebrates the ambition of Faust to acquire knowledge leading to his becoming godlike himself. Yet, importantly, Faust only achieves this after making his deal with the devil, showing how we must embrace both the darkness and the light if we are to transcend them both. This idea echoes that of William Blake in his ‘The Marriage Of Heaven And Hell’, in which Blake states that progression in life is impossible without the unification of contraries, such as good and evil.

Both Blake and Goethe, therefore, present us with highly imaginative versions of the gnostic message, Blake with a completely original mythology, and Goethe with one which draws on old legends and pagan myths full of archetypal figures and imagery. Like Blake, we must all reject the old conventions of this world and create a vision of the future which we can actualise in the here and now. Like Goethe’s Faust, we must all strive for ultimate knowledge, even if that means embracing the darker aspects of life, and we must traverse this benighted world and all of its dark places, if we are to bathe it in the light of our own inner star.

Selling your Soul

Ottobre 10th, 2019 No Comments   Posted in Dacia Iluministă

Selling your Soul

The secret history of the world ensures that few people are aware of the coded messages contained in some famous works of art. One of the finest literary creations in history, the greatest treasure of German literature, is Faust by Goethe. It’s the story, superficially, of a man who sells his soul to the Devil in return for ultimate knowledge. In reality, the story is nothing less than an account of the Gnostic struggle for salvation, and few people were better placed to tell it than Goethe, a literary genius, polymath, and a Grand Master of the Illuminati.

Carl Jung considered Faust a key work of Hermetic and alchemical thought, and Goethe as an alchemical Magus. He said, “I regard my work on alchemy as a sign of my inner relationship to Goethe. Goethe’s secret was that he was in the grip of that process of archetypal transformation that has gone on through the centuries. He regarded his Faust as an opus magnum or divinum [great or divine work]. He called it his ‘main business’, and his whole life was enacted within the framework of this drama.”

Rudolf Steiner said that Goethe “attained the supreme mysteries.”

The story of Faust is also a coded reference to the greatest and most special of all the Illuminati’s Grand Masters – the illustrious Simon Magus. If the world had turned out well, Simon Magus would now hold the position in history that has been assigned instead to Yehoshua ben Yosef, the man better known to history as Jesus Christ.

We have illuminated Faust in the section below, and at the foot of the page we have revealed the truth about the wretched souls known as the Ignavi, and the Gnostic meaning of the children’s story The Pied Piper of Hamelin.

Excerpted, page 370

© The Illuminati’s Secret Religion

Artwork by Chris Rawlins

Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane

Illuminati (17)

Febbraio 3rd, 2018 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Goethe: Illuminatus

„Adevărul trebuie să fie repetat în mod constant, pentru că Erorile se propovăduiesc tot timpul, și nu doar de câțiva, ci de Mulțime. În presă și enciclopedii, în școli și universități, pretutindeni există Eroarea, care se simte fericită și confortabilă în cunoașterea faptului că majoritatea are parte de ea. “- Goethe

Războiul Adevărului implică întotdeauna o minoritate a Adevărului care luptă împotriva unei majorități a Minciunii. Adevărul este mereu depășit numeric, întotdeauna în pericol de a fi șters.
Aceasta este istoria Iluminaților. De aceea, luptătorii pentru Adevăr sunt cei mai viteji și cei mai mari războinici și eroi.

„Nimic nu este mai groaznic decât să vezi ignoranța în acțiune” – Goethe

Atunci aceasta este o lume teribilă.

„Magic este de a crede în tine, iar dacă poți face asta, poți face ca orice să se întâmple” – Goethe

Dacă nu crezi în tine, nu vei realiza nimic.

„Mulți oameni nu au grijă de Banii lor până nu ajung aproape de sfârșitul lor și
alții fac același lucru, dar cu Timpul lor. “- Goethe

Marea majoritate a oamenilor își irosesc astfel toată viața.

„Talentul se dezvoltă în locuri liniștite, Caracterul în întregul curent al vieții umane.” – Goethe

Talent și Caracter – le aveți pe amândouă? Bun venit la Meritocrație.

„Formarea Caracterului trebuie să fie scopul principal al fiecăruia” – Goethe

Pare a fi scopul nimănui în aceste zile. Celebritatea – pentru că nu face nimic – este scopul tuturor.

„Cel mai greu lucru de văzut este ceea ce este în fața ochilor tăi.” – Goethe

Matematica este în fața ochilor tuturor, dar nimeni nu o vede.

„Omul Inteligent găsește aproape totul Ridicol, omul Sensibil cu greu vede ceva “- Goethe

Știința și religia organizată sunt absolut ridicole.

ReLigare (10)

Gennaio 26th, 2018 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Matematica îngerilor

Animalele sunt mult mai „mintoase” (mindful) decât rocile. Oamenii sunt mult mai mintoşi decât animalele. Omul genial este mult mai mintos decât omul obișnuit. Există o scară ascendentă de mindfulness, iar oamenii nu sunt punctul terminus… Îngerii sunt. Îngerii, așa cum a subliniat Sfântul Toma Aquinas, sunt Intelecturi Imateriale, care pot genera Corpuri Fizice – când au nevoie de ele – prin Puterea, Cunoașterea și Înțelegerea Minții lor.
Dacă Ştiința este Limbajul Materiei, care este Limbajul Minții? Este MATEMATICA.
Secretul Existenței este că, din punct de vedere Ontologic, Matematica nu poate fi separată de Lumină, iar Lumina este baza Spiritului.
Mintea ta nu este altceva decât un set complet și consistent de Fotoni. Fotonii nu au nici o extensie în spațiu și timp, ceea ce înseamnă că sunt în afara spațiului și timpului. EI sunt în Singularitatea Frecvenţelor, a lucrurilor Nemuritoare, mai degrabă decât în lumea spațială a lucrurilor Muritoare. Lumea Luminii este Lumea Sufletească și numai Matematica este relevantă pentru această lume. Știința, subiectul care se ocupă de Materie, nu are nici o aplicație în Lumea Sufletului.
Fotonii nu au masă, deci nu fac parte din Existența Materială. Fotonii nu au extensie, nici dimensiuni, nu sunt în spațiu și timp, adică sunt tot ceea ce se cere unui Suflet Nemuritor.
Când aprindeţi o lumină, lumina NU se revarsă în Spațiu-Timp. Mai degrabă, spațiu-timpul interacționează cu Lumea Sufletelor – Spațiu-Timpul afluează prin Lumea Sufletelor – producând strălucirea caracteristică a luminii. Fotonii sunt Gândurile Sufletului Cosmic.
Îngerii nu sunt obiecte de credință religioasă. Sunt Ființe Vii, care din moment ce sunt făcute din Lumină Pură, sunt compatibile cu știința. O formulă matematică poate fi procurată Îngerilor. Fiecare proprietate a Îngerilor poate fi matematizată. Descrierea Metafizică a Îngerilor oferită de Sfântul Bonaventure și de Sfântul Toma de Aquinas este complet convertibilă la un tratament matematic precis.
E timpul să regândiți complet subiectul Îngerilor. Ei nu sunt agenți ai Credinței religioase, ci ai Raționalismului Matematic. Acestea sunt „variabilele ascunse” necesare pentru a explica Mecanica Cuantică, ce altfel degenerează în nonsensul iraționalist, indeterminist, anti-cauzalitate proferat de Materialist-Empiriciștii științifici.
Adevarul te va elibera. Matematica este Adevărul, Baza Vieții, a Lumii, a Minții, a Sufletului și a Îngerilor.
Îngerii sunt Singularități Mentale în afara spațiului și timpului, care pot intra în spațiu-timp ca ființe fizice, dacă vor asta. Sunt mai mulți Îngeri pe Pământ chiar acum. Știi cum să-i recunoști?
Goethe a scris: „Totul este mai simplu decât ne putem imagina şi în același timp mai complex și mai interconectat decât se poate înțelege”.
Știința nu cunoaște nici jumătate din asta. Matematica Ontologică o cunoaște pe deplin. Matematica nu este o abstractizare ireală, este fibra și esenţa Existenței, de care totul se leagă. Nu înțelegeți Realitatea dacă nu reușiți să înțelegeți Ontologia Matematicii.
Ești gata să vezi Lumina?

Illuminati (14)

Gennaio 22nd, 2018 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Goethe: The Übermensch

„De îndată ce ai încredere în tine, vei ști cum să trăiești.” – Goethe
Numai zeii se încred în ei înşişi. Ai încredere în Rațiune și Logică? Dacă nu, eşti pierdut.
„A fi genial nu este o faptă grozavă dacă nu respectați nimic” – Goethe
Trolls se cred geniali. Ei au zero respect pentru Cunoaștere, Învățare și Adevăr. Ei întotdeauna bălmăjesc despre experiențele lor personale. După cum a spus Kierkegaard, „Oamenii cer Libertatea de Exprimare ca o despăgubire pentru Libertatea de Gândire pe care o folosesc rar”. Trolls nu manifestă niciodată Libertatea de Gândire.
„Anumite defecte sunt necesare pentru existența individualității.” – Goethe
Toate personalitățile au defecte și totuși defectele sunt sursa unicității și chiar şi a geniului.
„Caracterul se dezvoltă în fluxul vieții” – Goethe
Viața nu este un spectacol ce trebuie contemplat pasiv. Renunțarea la viață – așa cum fac și budiștii – este criminală. Nu au caracter. Toți călugării budiști sunt oameni blânzi, identici. Par nişte zombi. Cum poate cineva care-şi neagă Sinele, așa cum fac budiștii, să aibă un Caracter și o Personalitate și să fie în vreun fel interesant? Caracterul este el însuși o Iluzie, conform budiștilor.
„Caracterul se formează în valurile furtunoase ale lumii” – Goethe
Căutați furtuni dacă doriți să deveniţi un personaj extraordinar.
„Caracterul, în lucrurile majore și minore, înseamnă a purta înainte ceea ce simți că poți face” – Goethe
Cei mai mulți oameni nu vor urma niciodată. Ei renunță la primul semn de efort și probleme.
„Pentru ca un om să obțină tot ceea ce i se cere, trebuie să se considere el însuși mai mare decât este.” – Goethe
Trebuie să te crezi întotdeauna Dumnezeu, dacă vrei să faci lucruri Dumnezeieşti.
„Trăieşte Periculos și trăieşte Drept” – Goethe
Nietzsche a preluat această formulă pentru viața sa. Eroul Nietzsche se închina lui Goethe.