Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




Despre BICAMERALISM

ottobre 12th, 2018 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Eşti BICAMERALIST, sau NU!?

„În “Originea Conștienței în Colapsul Minții Bicamerale”, Julian Jaynes a susținut că mintea umană primitivă era mai degrabă „Bicamerală” decât Conștientă. Ceea ce a vrut să spună era că cele două emisfere ale creierului nostru aveau o relație asimetrică una cu cealaltă și că natura umană era împărțită în două prin cele două emisfere, cu o parte Dominantă numită „Zeu” (situat în emisfera dreaptă a creierului) , și o parte a Dominată numită „Om” (în emisfera stângă a creierului).

Când mintea bicamerală domnea, „Zeul” creierului din dreapta dădea ordine executate fără crâcneală de „Omul” din creierul din stânga. Creșterea Conștienței a implicat evoluția treptată a emisferei stângi, devenind mult mai puternică decât emisfera dreaptă, în final învingând-o în totalitate (ca noii zei Olimpici răsturnând vechii zei Titanici). „Zeul” a amuţit și numai „Omul” a rămas, dar acum acesta se putea imagina pe sine însuși ca un fel de Zeu.

Avraamismul păstrează un mare caracter bicameral. Pur și simplu a mutat zeul în emisfera dreaptă, proiectându-l/ antropomorfizându-l în ceruri. „Omul” avraamic se închină în continuare “Zeului”. În viziunea lui Jaynes, poemele epice ale lui Homer reflectă această minte bicamerală mai degrabă decât conștiența modernă, motiv pentru care cartea tratează zeii foarte mult ca și cum ar fi fost reali și direct experimentaţi. În același fel, Biblia reflectă mentalitatea bicamerală. Evreii, ca și grecii, au experimentat direct divinul. În zilele noastre, zeii sau Dumnezeu sunt tăcuți și par să nu interacționeze deloc cu noi. Ori Zeii au plecat – „God is dead – Nietzsche – (sau nu au existat), ori capacitatea noastră de a-i experimenta, sau credinţa că-i experimentăm, a fost pierdută.

Jaynes a oferit o explicație extrem de plauzibilă pentru ceea ce a avut loc: mințile bicamerale concepute pentru zei și dependente de zei au fost înlocuite de minți conștiente destinate acțiunii autonome (și care pot deveni ele însele zei). Bicameralismul este despre Mitul religios, în timp ce Conștiența adevărată este despre Logos şi Rațional.

De fapt, există două specii umane – specia Mythos și specia Logos, aceasta din urmă fiind mult mai evoluată. Omenirea „veche” se închină zeilor. Noua umanitate încearcă să devină zei. Majoritatea oamenilor – probabil 90% – au urme puternice vestigiale ale minții pre-moderne și pot ușor aluneca înapoi. Majoritatea oamenilor religioși din lume au doar un strat subțire de Conștiență, o Minte care este încă în esență Bicamerală. Fenomenul Hipnozei, a argumentat Jaynes, activează mintea bicamerală, cu hipnotizatorul Dominant care acționează ca „Zeu” asupra subiectului Hipnotizat/Dominat. Schizofrenia, a spus Jaynes, este o întoarcere pe deplin a bicameralismului, cu Conștiența victimei copleșită de „vocile zeilor” din capul lui, care îi ordonă.”

Mike Hockney – ”World Overworld Underworld Dreamworld”

IGNAVI

luglio 1st, 2018 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia
„Dante îi considera posesori ai celor mai rele suflete dintre toate. Aceștia erau „Ignavi” – cei neutri, leneși, apatici, oportuniști, cei ale căror singure Cauze erau cele proprii, cei care nu făceau vreodată un angajament față de nimic altceva în afara propriului interes.
 
Acești oameni au provocat un şoc în mintea medievală a lui Dante. Ce ar face el în lumea de astăzi, mai ales din SUA și Europa, unde Ignavi sunt acum mai mult sau mai puțin singurele persoane pe care le puteţi întâlni – oameni care s-au ataşat nemilos la lăcomia, egoismul și narcisismul lor … libertarieni, anarhiști, relativiști, subiectiviști, empiriciști, nihiliști, agnostici, capitaliști prădători și alţii asemenea. Oameni care disprețuiesc statul, societatea și guvernul și sunt interesați doar de propriile nevoi și dorințe. Oameni care resping adevărul absolut și obiectiv. Oamenii care cred că fiecare are calea proprie și propriul adevăr și că singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să-ți asculți propria propagandă, propriile opinii și convingeri, interpretările tale proprii, propriile tale experiențe.
 
Aceasta a devenit acum poziția rasei umane care a asigurat ascensiunea irezistibilă a Omului Mediocru, cel mai patetic și individualist tip de persoană care se închină sieşi, care nu are absolut nimic de a da lumii în afară de mediocritate zdrobitoare, minciună și trivialitate. El este exemplul perfect al Efectului Dunning-Kruger. Nietzsche i-a numit pe acești conservatori de sine „Last Men” și i-a considerat produsul final al rasei umane, opusul total al Supermen-ului său.
 
Am intrat acum în Epoca Last Men. Social-Media este mijlocul lor de a-și răspândi peste tot gunoiul plictisitor, distrugând totul despre calitate, merit și excelență. Nu-i mai puteți auzi pe cei cu ceva semnificativ de spus din cauza zgomotului lipsit de sens al mediocrilor.
 
Omenirea este acum la o răscruce de drumuri. Suntem la Endgame. E timpul să alegeți o parte. Dacă doriți să evitați Vestibulul Iadului, trebuie să vă raliați în spatele unui banner și să-i dați totul, să-i dați inima și sufletul.
 
După cum a spus Nietzsche: “Oricine s-a angajat vreodată să construiască un nou Rai, a găsit puterea pentru asta în Iadul său”.
http://www.armageddonconspiracy.co.uk/

Sociologie (7)

febbraio 6th, 2018 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia
„Common Sense”: „Inteligența” pentru Proşti
 
Common Sense este doar o colecție de Prejudecăți dobândite la vârsta de optsprezece ani.”
Einstein
 
Cel mai mare dușman al Iluminării este „Common Sense”. În viața de zi cu zi, Common Sense „lucrează”, de aceea oamenii obișnuiți îl respectă. Majoritatea managerilor de exemplu, au Common Sense, adică știu cum să se adapteze Sistemului, să se supună regulilor acestuia, să se facă promovaţi pe trepte superioare, să evite ideile radicale, să evidențieze succesele lor modeste și să învinovățească pe alții pentru eșecurile lor, să rămână permanent în domeniul convențional, acceptabil și necontroversat. Din păcate, sunt fără speranță la orice altceva. Toate Geniile pe de altă parte, pot „vedea” mult dincolo de sfera Common Sense-ului convenţional. Ei folosesc Imaginația, Intuiția și Ideile Vizionare, nu Trivialitățile Common Sense-ului. Ce ați prefera să fiți – un Manager de mijloc cu o viață comună confortabilă sau un Geniu care a deblocat ușa Tainerelor Existenței? Tragic pentru omenire, cei mai mulți oameni aspiră să fie manageri de mijloc. Asta e amploarea ambiției lor, orizontul lor. Aceştia sunt genul de oameni pe care Nietzsche i-a numit ca „Ultimi Oameni” (Last Man).
O persoană cu Common Sense va alege neputința, banalitatea și conformitatea. O persoană cu Common Sense dorește să fie la fel ca oricine altcineva, dar cu mai mult succes. Doar Excepţionalii sunt capabili să respingă ideea de a se conforma maselor. Nietzsche a descris masele conformiste, spălate pe creier, ca „turmă comună”, petrecându-și viața în pășunat.
Oamenii de afaceri și mulți oameni obișnuiți celebrează acest tip de Common Sense și se înfurie pe „intelectuali”. În multe țări, adevăraţii intelectuali sunt considerați inutili, indiferenți, pierzându-și timpul cu prostii speculative, nepractice. Cu toate acestea, dacă extratereștrii ostili ar intenţiona să extermine lumea noastră, „apărarea” pentru ca umanitatea să-şi merite continuarea existenței, ar fi operele celor mai mari intelectuali și artiști ai noștri, pe care le-am oferi ca dovezi. Nu am arăta conturile de profit și pierderi, PowerPoint-uri manageriale, conturi bancare, casele, sau mașinile noastre.
Nu, le-am arăta picturile și frescele lui Michelangelo, Raphael și Da Vinci, sculpturile lui Rodin, Degas și grecii antici, filosofiile lui Pitagora, Platon, Aristotel, Heraclitus, Descartes, Leibniz, Hegel, Nietzsche, lucrările celor mai mari matematicieni precum Gauss, Fourier, Euler, Riemann, Cantor, ecuațiile științifice ale lui Einstein, Dirac, Heisenberg, Schrödinger, Feynman, Clerk Maxwell; le-am arăta lucrările lui Crick și Watson despre ADN, le-am spune despre Darwinism, despre Freud, Jung și Adler, le-am oferi operele lui Shakespeare și ale lui Goethe, le-ar da poezia lui Byron, Shelley, Yeats, Eliot, muzica lui Beethoven, Mozart și Wagner.
Nu am prezenta străinilor o listă cu Bogați, Celebrități, Manageri, Bancheri, Avocați, Contabili, Antreprenori, Administratori de fonduri speculative și Comercianți de top. De ce nu?
Deoarece știm cu toții că acești oameni nu reprezintă deloc Gloria Umanităţii, Potențialul Uman exprimat la maxim. Deci, trebuie să vă întrebați de ce li se acordă acestora atâta importanță în societatea noastră, când sunt irelevanţi și chiar de rușine. Răsplata Exagerată pe care o primesc pentru eforturile lor mediocre, nu are nicio legătură cu Meritul, cu Excelenţa.
Niciun Geniu adevărat nu se pleacă la Common Sense. Măreţia omului nu sălăşluieşte în arena obișnuită, sterilă, obișnuită, îngenuncheată, a Common Sense-ului. Sigur, Common Sense-ul vă va ajuta să supraviețuiți, dar nu vă va duce niciodată în apropierea Adevărului Existenţei. Common Sense-ul este cel mai rău instrument imaginabil pentru înțelegerea Realității. Întotdeauna conduce oamenii departe de Cunoaștere și aproape de Prejudecăți, așa cum a observat şi Einstein.

Illuminati (14)

gennaio 22nd, 2018 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Goethe: The Übermensch

„De îndată ce ai încredere în tine, vei ști cum să trăiești.” – Goethe
Numai zeii se încred în ei înşişi. Ai încredere în Rațiune și Logică? Dacă nu, eşti pierdut.
„A fi genial nu este o faptă grozavă dacă nu respectați nimic” – Goethe
Trolls se cred geniali. Ei au zero respect pentru Cunoaștere, Învățare și Adevăr. Ei întotdeauna bălmăjesc despre experiențele lor personale. După cum a spus Kierkegaard, „Oamenii cer Libertatea de Exprimare ca o despăgubire pentru Libertatea de Gândire pe care o folosesc rar”. Trolls nu manifestă niciodată Libertatea de Gândire.
„Anumite defecte sunt necesare pentru existența individualității.” – Goethe
Toate personalitățile au defecte și totuși defectele sunt sursa unicității și chiar şi a geniului.
„Caracterul se dezvoltă în fluxul vieții” – Goethe
Viața nu este un spectacol ce trebuie contemplat pasiv. Renunțarea la viață – așa cum fac și budiștii – este criminală. Nu au caracter. Toți călugării budiști sunt oameni blânzi, identici. Par nişte zombi. Cum poate cineva care-şi neagă Sinele, așa cum fac budiștii, să aibă un Caracter și o Personalitate și să fie în vreun fel interesant? Caracterul este el însuși o Iluzie, conform budiștilor.
„Caracterul se formează în valurile furtunoase ale lumii” – Goethe
Căutați furtuni dacă doriți să deveniţi un personaj extraordinar.
„Caracterul, în lucrurile majore și minore, înseamnă a purta înainte ceea ce simți că poți face” – Goethe
Cei mai mulți oameni nu vor urma niciodată. Ei renunță la primul semn de efort și probleme.
„Pentru ca un om să obțină tot ceea ce i se cere, trebuie să se considere el însuși mai mare decât este.” – Goethe
Trebuie să te crezi întotdeauna Dumnezeu, dacă vrei să faci lucruri Dumnezeieşti.
„Trăieşte Periculos și trăieşte Drept” – Goethe
Nietzsche a preluat această formulă pentru viața sa. Eroul Nietzsche se închina lui Goethe.

Mathematicos (2)

gennaio 11th, 2018 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Omenirea și Adevărul

„Există patru moduri de a înțelege lumea: Religios, Filosofic, Ştiințific și Matematic.
Numai una dintre acestea poate oferi corecta înțelegere, de aceea celelalte trei sunt greșite – indiferent dacă vă place sau nu („jumătăţile” de Adevăr sunt Minciuni).
Iluminiştii nu sunt corecţi din punct de vedere politic. Nu au de gând să spună tuturor că au dreptate. Sunt absolutiști, nu relativiști.

Una dintre cele mai mari provocări ale omului este aceea de a stabili care dintre cele patru este cea care ne dă Adevărul și care sunt cele trei care ne înșeală. Omenirea își poate atinge Potențialul numai atunci când se aliniază cu Adevărul și respinge Minciuna.

Omenirea a fost până acum guvernată de Minciună. Aceasta continuă până în prezent.

Mintea omenească ar prefera aproape orice Adevărului, în timp ce e în totalitate receptivă la Minciună.

Nietzsche: “Care, în cele din urmă, sunt Adevărurile omului? Numai incontestabile Erori.“

Rasa umană nu a evoluat cu privire la Adevăr, a evoluat mai degrabă în ceea ce privește Supraviețuirea și Reproducerea, dintre care nici una nu este preocupată în cea mai mică măsură de întrebarea „ce este Adevărat și care este valoarea Adevărului

Orice lucru care nu a evoluat conform Adevărului ipso facto a evoluat în conformitate cu Non-Adevărul, adică cu Minciuna.

Nimic nu este mai problematic pentru omenire decât Adevărul. Oamenii sunt uimitor de înstrăinaţi de el. Dacă le prezentaţi Adevărul în față, ei nu vor reuși să-l recunoască – pentru că oamenii nu au nici un organ pentru Adevăr. Adevărul, pentru ființa umană obişnuită, este invizibil.

Religia oferă o înțelegere a lumii bazată pe Credință (Emoţii) și Misticism (Intuiție). Ea respinge tot ceea ce nu are o relație directă, experimentală cu Dumnezeu.

Filosofia oferă o înțelegere bazată pe Gândirea speculativă, dar nu poate produce niciodată dovezi pentru afirmaţiile sale.

Ştiința oferă o înțelegere bazată pe Simțuri, respingând totul din domeniul Non-Senzorial. Toate „dovezile” științifice sunt dovezi Senzoriale, prin urmare, presupun o repudiere ideologică a oricăror alte dovezi.

Din punct de vedere istoric, practic nimeni nu a acceptat că Matematica este modul corect şi unic de înțelegere a Realității. Matematica este privită ca o abstracție misterioasă, ireală, sau ceva prea sofisticat pentru lumea obișnuită.
Potrivit lui Platon, Realitatea se referă la un domeniu transcendent şi inteligibil.

Evoluând fără respect față de Adevăr, acesta pare ireal pentru noi. De fapt, avem exact aceeași atitudine față de Adevăr, ca şi faţă de Matematică. Nu este o coincidență. Matematica este Adevărul, iar umanitatea nu are o relație evolutivă cu Matematica / Adevărul.

Toate adevărurile din Matematică sunt veșnice, deci sunt în afara Evoluției. Descoperim Adevărul prin depășirea condiţiei umane, prin legătura cu ordinea eternă, necesară, infailibilă a Existenței (aceea a Matematicii). Adevărul şi Matematica nu au nimic de-a face cu Emoţiile noastre și cu Intuițiile Mistice (religie), sau cu Simțurile (știința).

Numai ființele umane cele mai inteligente se pot conecta la Adevăr.

Adevărul, prin definiție, a fost întotdeauna Adevărat. Nu poate fi Falsificat și nici nu poate fi verificat Experimental. Adevarul şi Matematica nu au nimic de-a face cu Simţurile si Experienţele, deoarece datează dinaintea lor.

Concepeți un univers fără oameni, deci fără Emoţiile şi Simţurile acestora.

Un astfel de univers a existat dintotdeauna – este universul invizibil, Noumenal în care Matematica şi Adevărul se află de-a pururea în scenă.

Azi interpretăm acest Univers, doar Fenomenal. Sarcina este să-l interpretăm în mod nou, dezbrăcat de orice aparenţe, dezbrăcat de tot ce este uman.

Doar un lucru rămâne adevărat atunci când eliminați toate considerentele umane: Matematica.

“Dumnezeu” este o construcție umană.
Nirvana este o construcție umană.
“String Theory” este a construcție umană.
Singurul lucru care nu este o construcție umană este Adevărul = Matematica Ontologică.

Ultimul loc în care persoana obișnuită ar căuta Adevărul este în Matematică, deci exact locul unde să-l găsească.

Problema nu este să întâlnim Adevărul, ci să-l recunoaștem.”


QR Code Business Card