Dacia Iluministă » Blog Archive » DESPRE … FAMILIE

DESPRE … FAMILIE

Marzo 16th, 2017 Posted in Senza categoria

Din capul locului vom spune că MIŞCAREA DACIA are o poziţie „atipică” în legătură cu FAMILIA, la fel ca şi în toate celelalte chestiuni. Ne-am dori să nu fie astfel, dar diferenţa majoră dintre noi şi „restul lumii” este profundă şi poate fi redusă la contradicţia dintre LOGOS-ul pe care-l cultivăm noi şi MYTOS-ul care afectează pe ceilalţi. Noi ne bazăm pe CUNOAŞTERE, RAŢIUNE, iar restul pe CREDINŢE (atenţie, că şi Ştiinţa de exemplu e bântuită de Credinţe, după cum e explicat în Manifestul „Ω NOUĂ LUME – OPORTUNITĂȚI EGALE PENTRU TOȚI COPIII”)
În societatea românească,
„majoritatea democratică” are o poziţie CONSERVATOARE în acest domeniu şi cine are „mintea deschisă”, va pricepe din rândurile de mai jos de ce o considerăm astfel, Expunerea aceasta este sintetică, dar suntem disponibili la detalieri pentru cei interesaţi.

FAMILIA versus INDIVID

MIŞCAREA DACIA pune pe primul loc INDIVIDUL, ci nu FAMILIA.
STATUL MERITOCRATIC ILUMINIST pe care-l avem la PRINCIPII, se va ocupa de INDIVID şi se va dezinteresa de FAMILIE aşa cum e percepută azi. Conceptul potrivit căruia „FAMILIA stă la baza societăţii” este toxic şi este impus opiniei publice de către FAMILIILE PRIVILEGIATE care îşi asigură astfel conducerea socio-economică. Acest lucru e posibil datorită instituţiei MOŞTENIRII MATERIALE.
Aceasta este susţinută de conceptul de PROPRIETATE PRIVATĂ, pe care PRIVILEGIAŢII au avut mare grijă să-l introducă în Constituţii.
Asfel, Privilegiaţii (SOMEBODIES) îşi păstrează PUTEREA asupra Săracilor (NOBODIES).
FAMILIA este piatra de temelie a Vechii Ordini Mondiale (OWO).
În MERITOCRAŢIA ILUMINISTĂ proprietatea este INDIVIZĂ/OBŞTEASCĂ şi „toţi INDIVIZII au aceleaşi oportunităţi”, deci NU EXISTĂ PRIVILEGIAŢI.
Modalitatea prin care MIŞCAREA DACIA ar elimina MOŞTENIREA MATERIALĂ incompatibilă cu OPORTUNITĂŢI EGALE PENTRU TOŢI COPIII, este TAXA DE SUCCESIUNE DE 100%

FAMILIA versus STATUL PUTERNIC

MERITOCRAŢIA ILUMINISTĂ preconizează un STAT PUTERNIC, în contradicţie cu LIBERALISMUL actual ce urmăreşte exact contrariul.
Dacă ne gândim la „câte genii s-au irosit datorită lipsei de oportunităţi egale pentru toţi copiii”, tragem LOGIC concluzia că STATUL PUTERNIC nu poate fi privat de existenţa unui număr maxim de COMPETENŢI sub niciun motiv. Iată cum STATUL PUTERNIC este în contradicţie cu actualul concept de FAMILIE şi în general, cu actuala paradigmă socio-economică.
FAMILIA apără Interesul Propriu, care de cele mai multe ori nu coincide cu Interesul Comunităţii/Statului.
Statul trebuie să-şi impună autoritatea în cazul în care este împiedicat de a realiza o societate dreaptă, meritocratică. Aceasta nu poate avea succes dacă permite unor facțiuni din interiorul statului să urmărească programe distincte și opuse. În cuvintele nemuritoare ale lui J.J. Rousseau, oamenii ar trebui să fie “forțați să fie liberi“.

FAMILIA versus EDUCAŢIE

Nu este un secret, sau o derâdere, ci REALITATEA: „majoritatea familiilor sunt ignorante” din motive obiective procurate de actuala paradigmă socio-economică ce favorizează procesul. MIŞCAREA DACIA are în vedere contrariul, adică promovarea CUNOAŞTERII în aşa fel ca fiecare INDIVID să-şi poată realiza deplin Potenţialul cu care s-a născut.
În această situaţie a delega FAMILIILOR IGNORANTE procesul EDUCATIV este un nonsens cu grave consecinţe asupra COMUNITĂŢII şi asupra EVOLUŢIEI OMENIRII.
EDUCAŢIA constituie pentru MERITOCRAŢIA ILUMINISTĂ, primul şi cel mai important OBIECTIV şi va avea conotaţii total diferite faţă de actuala situaţie. De exemplu, EDUCAŢIA se va face în ŞCOLI-INTERNAT sub îndrumarea celor mai Iluminate Minţi ale Comunităţii.
Bineînţeles că FAMILIA poate oferi ceea ce Statul nu poate şi anume DRAGOSTEA PĂRINTEASCĂ.
Aceasta va avea prilejul să se manifeste de Sărbători şi în Vacanţe, prilej pentru părinţi să ia act de DEVENIREA propriilor fii şi fiice
şi viceversa, deoarece părinţii vor avea timp suplimentar pentru propria DEVENIRE.

FAMILIA versus RELIGIILE MAJORE

Poziţia MIŞCĂRII DACIA în legătură cu RELIGIILE MAJORE este că „fiecare e liber să creadă ce vrea pe plan INDIVIDUAL, dar îi este interzis PROZELITISMUL de orice fel. Cine doreşte să cunoască RELIGIILE este liber să se INFORMEZE, iar Statul se obligă să asigure celor interesaţi studierea TUTUROR RELIGIILOR şi a ISTORIEI acestora, în aşa fel ca fiecare INDIVID să-şi facă propria IDEE şi să adopte la o vârstă potrivită şi conform LIBERULUI ARBITRU, religia care i se pare mai potrivită, dacă există aşa ceva.
Astăzi sunt încălcate grosolan aceste PRINCIPII în special în FAMILIE şi în EDUCAŢIE, copiii fi
ind îndoctrinaţi religios înainte de a avea bazele necesare de ÎNŢELEGERE şi CUNOAŞTERE.
RELIGIILE MAJORE şi-au demonstrat toxicitatea
de-a lungul mileniilor şi au fost şi sunt instrumente de bază ale actualei paradigme socio-economice.
Aşa cum familia este fundamental în contradicție cu statul, dat fiind că urmărește să pună propriile sale interese peste cele ale statului, tot aşa este şi religia. Religia își propune să promoveze propria agendă inflexibilă, care nu este cea a Statului.
Un STAT PUTERNIC nu poate admite alte REGULI şi COMPORTAMENTE în afară de cele GENERAL-
VALABILE, RAŢIONALE, ŞTIINŢIFICE, bazate pe CUNOAŞTERE şi nicidecum pe CREDINŢE. Acestea se pot manifesta exclusiv pe plan INDIVIDUAL, ci nu SOCIAL. Pentru asta, averile bisericilor vor fi SECULARIZATE şi li se va interzice amestecul în Politică, Economie, Media, Educaţie şi Sănătate. Toate astea sunt apanajul exclusiv al Statului.

Căsătorie

Instituţia CĂSĂTORIEI este anacronică şi putem vedea cu ochii noştri diverşi babalâci însoţiţi de tinere voluptuoase, numai datorită BOGĂŢIEI primilor (căsătorii de convenienţă). Putem vedea mirese cumpărate, poligamia şi fetiţe „căsătorite” la vârsta pubertăţii, pentru că o RELIGIE ABRAHAMICĂ o permite (căsătorii forţate). Putem vedea căsătorii ce se menţin doar pe baza CONTRACTULUI INIŢIAL a cărui rupere ar produce diverse consecinţe materiale neplăcute. Putem vedea ABUZURI de toate tipurile ale soţilor asupra soţiilor şi invers, şamd.

Căsătoria va fi o instituție pe cale de dispariție într-o societate meritocratică. Interesul societăţii se va deplasa de la familie la individ: noua unitate funcțională a statului. Căsătoria ar deveni apoi pur și simplu un aranjament privat între indivizi. Nu ar fi recunoscut de către stat, și cu siguranță nu ar atrage privilegii fiscale sau un tratament preferențial. Statul trebuie să se definească drept o entitate populată de cetățeni, nu de cupluri și familii.
Statul are o datorie față de indivi
zi, și niciuna faţă de instituția căsătoriei. Statul nu poate sta deoparte și să lase familiile să crească rău copiii. Statul Meritocratic este maxim interesat de COPII, deoarece ei reprezintă EVOLUŢIA („capra sare masa, iada sare casa”).

Inclusiv chestiunea CĂSĂTORIILOR HOMOSEXUALE se rezolvă prin DISPARIŢIE, deoarece CONVIVENŢA DEVINE O CHESTIUNE PRIVATĂ, între cetăţeni, fără intervenţia Statului. Ceea ce trebuie reglementat, se reglementează prin convenţii între INDIVIZI. În condiţiile dispariţiei EREDITĂŢII şi a PROPRIETĂŢII PRIVATE, precum şi în condiţiile garantării OPORTUNITĂŢILOR EGALE, reglementările se reduc drastic, până la dispariţie. Desigur că având în vedere grija supremă a STATULUI MERITOCRATIC pentru COPII, aceştia nu vor fi la cheremul nimănui deci nici al homosexualilor, ce se vor obişnui cu gândul că nu pot procrea. Este o LEGE NATURALĂ, iar cu astea nu se discută! Sunt atâtea femei şi atâţia bărbaţi care nu procreează deşi heterosexuali, încât e superfluu a discuta chestiunea. Oricum, în SOCIETATEA MERITOCRATICĂ ILUMINISTĂ, rolul principal în EDUCAŢIA şi CREŞTEREA copiilor va reveni Statului şi Comunităţii, părinţii oferind numai ceea ce acestea nu pot oferi la acelaşi nivel: AFECŢIUNEA PĂRINTEASCĂ în primii ani de viaţă.
Chestiunea SEXUALITĂŢII INDIVIZILOR nu este relevantă pentru STATUL MERITOCRATIC, decât în măsura în care dăunează Comunităţii. CONVIVENŢII de orice fel îşi vor reglementa situaţiile conform LIBERULUI ARBITRU, orice DISCRIMINARE sau ABUZ fiind excluse.
SUPRAPOPULAŢIA este deja o PROBLEMĂ în actualele condiţii, iar STATUL MERITOCRATIC ILUMINIST nu consideră PROCREAREA ca un PRIVILEGIU, OBLIGAŢIE sau DREPT, ci ca o ATITUDINE RESPONSABILĂ bazată pe AFECŢIUNEA RECIPROCĂ dintre parteneri, dedicată PERPETUĂRII SPECIEI şi MAXIMEI EVOLUŢII a acesteia prin atingerea de către INDIVIZI a MAXIMULUI POTENŢIAL cu care s-au născut. Procrearea nu este un act ÎNTÂMPLĂTOR, VIOLENT, sau NENUMĂRAT, ci RESPONSABIL, iar atunci când nu se ţine cont de INTERESUL GENERAL, Statul trebuie să intervină.
Vor fi descurajate toate încercările de ignorare a LEGILOR NATURALE: copii în epruvetă, însămânţări artificiale, uter cu chirie, adopţii, eugenetică, şamd.

 

COMUNITATEA versus FAMILIE

În condiţiile dispariţiei „familiei tradiţionale” se va deschide calea COMUNITĂŢII. Nu întâmplător MIŞCAREA DACIA are la PRINCIPII ceva ce nimeni nu are: OBŞTEA. Acolo fiecare INDIVID va avea oportunităţi egale, nu vor exista privilegiaţi, nu vor exista DISCRIMINĂRI şi fiecare va fi răsplătit ETIC în funcţie de un singur criteriu: APORTUL SOCIAL… fără Excesele Liberalismului actual şi fără Egalitarismul Comunismului, ci diversificat, dar în limitele BUNULUI SIMŢ.
„Fiecare sac îşi va găsi petecul său” în total respect pentru LIBERUL ARBITRU al fiecărui component.
„Libertatea unuia se termină unde începe Libertatea celuilalt” şi Omenirea va avea deschisă calea spre o accelerată EVOLUŢIE.

“A person is a complex whole, having a single life; can there be a super-person, composed of  persons as the body is composed of organs, and having a single life which is not the sum of the lives  of the component persons? If there can be such a super-person, as HEGEL thinks, then the State may  be such a being, and it may be as superior to ourselves as the whole body is to the eye.”

CONCLUZII

Deja astăzi, FAMILIA este în Criză dar din motive diverse decât cele enumerate mai sus.
Astăzi avem o Criză Materialistă, ca parte componentă a unei Disoluţii Generalizate a întregii societăţi omeneşti, care poate conduce inclusiv la EXTINCŢIA chiar şi parţială a Omenirii.
„Supravieţuirea nu este obligatorie” iar dacă nu ne vom realinia la Legile Universale
bazate pe RAŢIUNE, pe MATEMATICĂ, pe DEVENIRE (BECOMING), va fi ARMAGEDDON. Pentru asta trebuie să vă decideţi cine să vă conducă Destinele: ÎNTUNECAŢII, sau ILUMINAŢII?… „MAJORITATEA DEMOCRATICĂ”, sau FILOSOFII? … ELITA INDIVIDUALIST-MATERIALISTĂ de azi, sau o ELITĂ ALTRUIST-SPIRITUALĂ?
Alegerea vă aparţine, cu CONSECINŢELE de rigoare!!!

 

Philip Larkin’s poem This Be The Verse

 

They fuck you up, your mum and dad.

They may not mean to, but they do.

They fill you with the faults they had

And add some extra, just for you.

But they were fucked up in their turn

By fools in old-style hats and coats,

Who half the time were soppy-stern

And half at one another’s throats.

Man hands on misery to man.

It deepens like a coastal shelf.

Get out as early as you can,

And don’t have any kids yourself.”



Leave a Reply