Vă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘Iluminism’
Poziţia MIŞCĂRII DACIA faţă de manifestaţiile din România
Această poziţie este dictată de PRINCIPIILE expuse pe larg în Manifestul „Ω NOUĂ LUME – OPORTUNITĂȚI EGALE PENTRU TOȚI COPIII”.
Singurul aspect pozitiv al manifestaţiilor este că avem de-a face cu o TREZIRE, dar în viziunea noastră e necesară o DEŞTEPTARE, după cum spune şi Imnul. Cei din Piaţă au priceput că sunt o FORŢĂ şi asta este bine. Probleme se nasc în momentul în care această FORŢĂ în valoare absolută nu are componentele vectoriale pe aceeaşi direcţie, suma lor tinzând spre Zero.
Dacă în Piaţă avem galeria lui Dinamo, Steaua, sau altor echipe de ghiolbani ce câştigă milioane pentru a alerga după o băşică, avem o problemă.
Dacă în Piaţă venim mânaţi de promotorii Liberalismului, Globalizării, Consumerismului, Banksterilor, Privilegiilor Moştenite sau dobândite ILEGAL, Monopolismului Global, Statului Debil, CRAPitalismului şi ai STRATEGIEI TENSIUNII, avem o problemă.
ROMÂNIA a rămas singura ţară din zonă ancorată încă unei Uniuni Europene desuete, deznaţionalizante, dictatoriale, fără a spune pâs!?
Lumea este în cea mai mare fermentaţie din ultimii 72 de ani şi nimic din ceea ce Azi pare SOLID, nu va mai fi ca atare Mâine, iar „Întârziaţii” sunt destinaţi să suporte consecinţe grave.
Paradoxal, în Piaţă sunt cei cărora li se umple zilnic gura de DEMOCRAŢIE!?
Păi dacă PSD a câştigat detaşat alegerile, cum poţi tu Opoziţie să emiţi pretenţii de Guvernare?
Vreţi MAIDAN-izarea României? Voi tinerii, ştiţi ce înseamnă???
O Românie INSTABILĂ POLITIC este în pericol de EXTINCŢIE!!!
Vă asumaţi acest RISC, mai ales voi tinerii ce veţi fi sigur CARNE DE TUN!?!?
Atenţie, că e suficientă o Măciucă la un car de Oale!
Să nu se înţeleagă greşit: MIŞCAREA DACIA nu sprijină NICIUN PARTID şi mai ales PSD-ul, responsabilul major al DEZASTRULUI DIRIJAT DIN AFARĂ AL ROMÂNIEI!!!
Şi MIŞCAREA DACIA urmăreşte REVOLUŢIA, dar cu ÎNŢELEPCIUNE, pentru a evita TRAUME.
Nu este greu de priceput că Opoziţia actuală, la guvernare până mai ieri, nu e uşă de biserică şi are şi ea „faliţii” ei, în aceeaşi măsură ca PSD-ul.
Disperarea Opoziţiei în acapararea Puterii este evidentă dacă ţinem cont că totuşi PSD-ul a mărit salariul minim şi cele din Educaţie şi Sănătate, a mărit pensiile, a eliminat o serie de taxe şi promite o atitudine mai critică în Uniunea Europeană.
Oare voi tinerii de azi credeţi că puteţi face Revoluţie fără a poseda o IDEOLOGIE REVOLUŢIONARĂ? Mai credeţi în basmul că în 1989 a fost Revoluţie? Nu puişori, a fost o LOVITURĂ DE STAT orchestrată din AFARĂ!
Revoluţiile se fac în altă parte, ci nu în Piaţă, mai ales într-o Colonie cum e România azi!
O REVOLUŢIE înseamnă SCHIMBAREA SISTEMULUI, ci nu a unor OAMENI sau PARTIDE ce vor doar „o altă Mărie cu aceeaşi pălărie”.
De ce nu ieşiţi în Piaţă împotriva Bogaţilor, Multinaţionalelor Neocolonialiste, Banksterilor, Privilegiaţilor Supraplătiţi din Economie, Media, Sport, Modă, Politică, Justiţie, Publicitate, împotriva Globalizării, Puterii Financiare Globale, Imperialismului Militarist, Multiculturalismului Deznaţionalizant, Religiilor Abrahamice, Dezvoltării Nesustenabile Psihopatice, Inechităţii Sociale, şi tot ce mai combate MIŞCAREA DACIA pe baza unor PRINCIPII ILUMINSTE???
Nici MIŞCAREA DACIA nu aprobă actuala Lege, dar spre deosebire de voi, nu aprobă ÎNTREGUL SISTEM DE LEGI, începând cu Constituţia IMPUSĂ DIN AFARĂ după 1989!!!
MIŞCAREA DACIA ştie ce vrea să pună în loc: MERITOCRAŢIA ILUMINISTĂ izvorâtă din minţile cele mai ÎNŢELEPTE ale Omenirii.
Voi, ce PRINCIPII aveţi? Zero Barat! Iată de ce nu sunteţi un PERICOL PENTRU SISTEM!
Voi tinerii de azi, sunteţi mult mai bine spălaţi pe creiere de SISTEM. Pe vremea Împuşcatului, ştiam măcar că TRĂIM ÎNTR-O MINCIUNĂ… voi nici măcar asta nu pricepeţi, decât cu mici excepţii!?
SISTEMUL e puternic şi numai O FORŢĂ EGALĂ ŞI DE SENS CONTRAR îl poate dărâma!
Nu o spunem ca să vă rănim, ci ca să vă împărtăşim CUNOAŞTEREA!
Şi noi am fost tineri şi am greşit, dar am avut Onestitatea Intelectuală de a ne recunoaşte GREŞELILE, în urma PROPRIILOR EXPERIENŢE şi a INFORMĂRII PERMANENTE din „Surse Alternative Sistemului”. Nu ne-am mulţumit cu ce „ni s-a dat”, ci am CĂUTAT şi altceva!
Depinde de voi dacă veţi constitui o MASĂ CRITICĂ REVOLUŢIONARĂ, sau CARNE DE TUN!
„Celor care simt că ceva este profund în neregulă cu lumea;
Celor care „caută ceva” fără să ştie ce caută şi fără să ştie unde să caute;
Celor care percep că omenirea a rămas fără busolă şi a pierdut drumul;
Celor cărora talentul le permite să înţeleagă;
Celor cărora voinţa le poate susţine efortul;
MIŞCAREA DACIA le poate arăta calea.”
https://www.academia.edu/29966650/%CE%A9_NOUA_LUME.pdf
MIŞCAREA DACIA despre ILUMINISM şi… ILLUMINATI
O NOUĂ ETAPĂ

Începând de azi, voi relua activitatea pe blog.
În ultimul timp am parcurs fără îndoială, cea mai prolifică etapă de DEVENIRE (BECOMING) din toată viaţa mea!
Mulţi vor rămâne şocaţi de ceea ce voi trata de azi încolo, deoarece nu sunt încă pregătiţi pentru a pricepe PRINCIPIILE MIŞCĂRII DACIA, mai ales că ele trebuiesc contemplate ca ÎNTREG COERENT, ci nu luate separat. Acestea sunt prezentate succint în MANIFESTUL ce se află în fază de publicare pe hârtie şi electronic, iar eu o să încerc să le detaliez cât mai mult cu putinţă.
DEVENIREA mea s-a accelerat aproape exclusiv prin mijlocirea Internetului, prin lecturi ale unor materiale necunoscute publicului larg, frecventarea unor „site-uri alternative”, colaborări cu prieteni, întâlniri „face to face”, videoconferinţe, dezbateri la grupul fb „Mişcarea Virtuală Dacia”, prin aprofundarea unor concepte filosofice, psihologice, religioase, economice, sociale, şamd.
Sunt şi eu printre puţinii care au folosit Internetul pentru Iluminare, ci nu pentru ceea ce-l foloseşte „majoritatea democratică”.
Premisă: nu intenţionez să-mi procur niciun avantaj material, să mă pretind vreun „guru”, nu intenţionez să intru în politică, ci doar să împărtăşesc celor interesaţi viziunea mea conform PRINCIPIILOR MIŞCĂRII DACIA, elaborate şi finalizate pentru actualele conjuncturi, de către SFATUL MIŞCĂRII DACIA. Asta nu înseamnă că nu vom fi alături de cei care se vor implica în IMPLEMENTAREA proiectului de noi conceput!? Este sigur că vom veghea asupra faptului că PRINCIPIILE nu sunt NEGOCIABILE sau DEFALCABILE. Ele sunt acceptate ÎN BLOC, sau DELOC!?
Toată activitatea noastră de până acum, nu a beneficiat de sponsorizări externe, ca dovadă că nu suntem în slujba nimănui, ci doar a ADEVĂRULUI, RAŢIUNII, CUNOAŞTERII, ILUMINĂRII şi EVOLUŢIEI SPIRITUALE, într-o lume în care domneşte MINCIUNA, IRAŢIONALITATEA, IGNORANŢA, ÎNTUNERICUL şi MATERIALISMUL.
Aceeaşi atitudine vor avea şi alţi membri ai Sfatului Mişcării Dacia pe propriile lor bloguri.
Aceste bloguri vor fi disponibile la grupul Facebook „Mişcarea Virtuală Dacia”, care va deveni doar sursă de informare asupra activităţii mişcării şi nu de dezbatere, la grupul Facebook „Mişcarea Dacia” rezervat aderenţilor la Asociaţia „Mişcarea Dacia”, pe Pagina Facebook „Mişcarea Dacia” şi pe portalul mişcării (www.miscareadacia.ro) accesibil oricui, chiar fără necesitatea înscrierii.
Nu o să vă dăm Soluţii sau Scurtături pentru Iluminare, aceasta fiind un PARCURS INDIVIDUAL… putem fi doar ghizi „puţin mai înaintaţi” pe un parcurs de DEVENIRE pe care noi înşine ne aflăm şi ne vom afla pe tot parcursul existenţei noastre materiale şi spirituale. DEVENIREA se încheie pentru fiecare din noi la PUNCTUL OMEGA şi sunt convins că trebuiesc mai multe vieţi pentru a-l atinge. Trebuie deci să nu ne grăbim şi să nu sărim etape! Va trebui să avem tăria mentală să pricepem şi să recunoaştem când am greşit şi să reluăm drumul de acolo de unde ne-am rătăcit, deoarece „nimeni nu e perfect, ci perfectibil”.
MIŞCAREA DACIA şi-a propus încă de la începuturi să dea SOLUŢII pentru ieşirea din actuala PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ şi să proiecteze o alta, pornind de la EVIDENŢA că nu mai corespunde actualului stadiu de evoluţie al Omenirii. LUPTA noastră nu este uşoară şi va fi tot mai grea, deoarece ELITA ÎNTUNECATĂ-INDIVIDUALISTĂ se opune ELITEI ILUMINATE-ALTRUISTE pe care dorim s-o cultivăm noi. Cine crede că ar fi o bagatelă, sau ceva ce poate rezolva Piaţa, a greşit adresa!
MIŞCAREA DACIA este deci deschisă NEMULŢUMIŢILOR, cu menţiunea esenţială că este deschisă acelora care pot identifica şi combate CAUZELE, ci nu EFECTELE, şi care sunt capabili să elaboreze sau să susţină SOLUŢII.
MIŞCAREA DACIA este considerată de unii UTOPISTĂ, deşi majoritate lor sunt de exemplu ABRAHAMICI, ceea ce este mult mai grav. UTOPIA este izvorul Evoluţiei Omenirii. Toate cuceririle ştiinţei de exemplu, au fost utopii, înainte de a se produce.
„La început vor râde
Apoi te vor combate
În final vei învinge!”
EVOLUŢIA nu poate fi împiedicată!
„Cu cât este mai împiedicată Evoluţia, cu atât va fi mai violentă Revoluţia!” (parafrazare)
Dacă nu vă găsiţi în sintonie cu noi, evitaţi-ne, deoarece nu vom pierde timp cu dezbateri inutile.
„Supravieţuirea nu este obligatorie!”
CONDU, URMEAZĂ, SAU DĂ-TE LA O PARTE!











