Vă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘DACIA’
De ce … DACIA ?
De ce … DACIA ?
(Teritoriul)
În primul rând pentru că aceasta este denumirea sub care a fost identificat pentru secole, TERITORIUL pe care îl ocupă azi parţial România !
Nimic nu s-a schimbat din semeţia munţilor, vastitatea pădurilor, fertilitatea Bărăganului, mulţimea râurilor, măreţia Dunarii, învolburarea Marii Negre, de la vremea când Burebista, Deceneu, Decebal, Dromichete, sau … Zamolxis, stăteau de strajă în Spaţiul Mioritic.
Sunt suficiente minime cunoştinţe de geografie, pentru a cuprinde vastitatea resurselor de orice fel, cu care teritoriul DACIA a fost dăruit de Dumnezeu. Cele mai importante dintre acestea sunt arcul carpatic şi pădurea „frate cu românul”, ce au permis dăinuirea naţiei, în ciuda tuturor vicisitudinilor. La aceste nenumărate resurse, s-a adăugat poziţia „la răscruce de imperii”, ceea ce a determinat asalturi de pe toate părţile. Autohtonii au răspuns dealungul Istoriei cu forţa, dar şi cu retrageri strategice şi cu armele diplomaţiei, reuşind să rămână o adevărată insulă latină într-o mare slavă, ceea ce reprezintă dovada de netăgăduit a continuităţii noastre.
Prima invazie înfruntată de daco-geţi, a fost cea romană, durată 160 de ani, în urma căreia se susţine că s-ar fi format limba română. Această teorie este hilară, pentru simplul motiv că numai 15% din teritoriul Daciei a fost cucerit şi este imposibil ca restul dacilor liberi să fi adoptat aceiaşi limbă la … distanţă . Mult mai plauzibilă este asemănarea limbilor cuceritorilor şi temporar cuceriţilor. Alte provincii ale Imperiului Roman au rămas sub ocupaţie secole întregi, fără să moştenească limba latină, în timp ce daco-geţii s-au aflat parţial sub ocupaţie numai 160 de ani, timp prea scurt pentru a se finaliza un proces de romanizare.
Este de neînţeles cum se admite pe scară largă, descendenţa noastră din romani, când în realitate, mult mai importantă este influenza slavă, de exemplu ! Ca să nu mai spunem că „ne ploconim” în faţa unui jefuitor. Este ca şi cum popoarele Europei ar fi mândre de invazii precum cele ale lui Napoleon, Hitler, Stalin, etc. !?
Această atitudine, ne este „impostată” de … actualii invadatori !!!
Închei acest articol cu un concept prezentat anterior în italiană (vezi : http://bassdu.mine.nu/?p=288 ) :
Studii ştiinţifice, au demonstrat că celulele organismului, se regenerează în totalitate după 20 de ani, cu excepţia celor ale creierului, care rămân acelea dobândite la naştere. Pe de altă parte,de dată ce eşti născut în DACIA, celulele tale, precum şi ADN-ul , fac parte dintr-un „univers” ce are la bază (şi )„elemente dacice”, fiind noi, „ceea ce mâncăm”, indiferent de … etnie !!! Să nu uităm că tot ce „creşte” în DACIA, îşi trage seva inclusiv din sângele strămoşilor !!!
De dată ce unul ca mine, încă se mai simte … dac, după 20 de ani de emigraţie, înseamnă că ori au greşit oamenii de ştiinţă, ori sunt eu o … excepţie ! 🙂
Voi cum vă „simţiţi” ?
Noi nu suntem urmasii Romei !
SE RESTABILEŞTE DREPTATEA! A CÂTA OARĂ?
Prof. Mariana Terra
Societatea Internaţională “Reînvierea Daciei” şi revista “Dacia magazin” se mândresc cu faptul că ideile şi dovezile despre vechimea şi prioritatea culturii daco-geţilor în ansamblul concertului mondial cultural – idei ilustrate cu competenţă în cartea doctorului Napoleon Săvescu, “Noi nu suntem urmaşii Romei” – îşi găsesc confirmarea, o dată în plus, în expoziţia deschisă în New York la “Institutul pentru studiul lumii antice” din cadrul Muzeului Universităţii din Manhattan ( 15 E 84 St ) unde pot fi văzute şi admirate exponate uluitoare ce dovedesc, fără niciun dubiu, că CEA MAI VECHE CULTURĂ A LUMII A FOST ÎN SPAŢIUL NOSTRU DE ORIGINE (s.r.)
“THE NEW YORK TIMES”, cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, publică, la 1decembrie a.c. – în secţiunea Science – un articol despre această expoziţie, articol scris de John Noble Wilford şi intitulat “A Lost European Culture, Pulled From Obscurity”.
Prezentăm mai jos fragmente traduse în limba română din acest articol.
O CULTURĂ EUROPEANĂ PIERDUTĂ,
SCOASĂ DIN OBSCURITATE
Înaintea gloriei care a fost Grecia şi Roma, înainte chiar de primele oraşe ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trăit în valea de jos a Dunării şi la poalele Balcanilor oameni care au fost primii în artă, tehnologie şi comerţ la mare distanţă.
Timp de 1.500 de ani, începând mai devreme de anul 5.000 Î.Chr., ei au lucrat pământul şi au construit oraşe, unele cu 2.000 de locuinţe. Ei au fost meşteri pricepuţi în arta bronzului, noua tehnologie a acelui timp. În mormintele lor s-a găsit o varietate impresionantă de ornamente de cap şi bijuterii pentru gât şi, într-un cimitir, au fost descoperite, ca ansamblu de aur, cele mai vechi artifacte din întreaga lume.
Uluitoarele desene ale vaselor vorbesc de rafinamentul limbajului vizual al culturii lor…
Peste 250 de artifacte muzeale din Bulgaria, Moldova şi România sunt expuse pentru prima dată în Statele Unite.
Doctorul David W. Anthony, profesor de antropologie la colegiul Hartwick din Oneonta, NY, curatorul expoziţiei: “Vechea Europă a fost printre cele mai sofisticate şi tehnologic avansate locuri din lume” şi a devzoltat “multe dintre semnele politice, tehnologice şi ideologice ale civilizaţiei.”…
La recenzia făcută expoziţiei, Roger S. Bagnall, director al institutului, a mărturisit că până acum “Foarte mulţi arheologi nu auziseră de aceste vechi culturi europene”. Admirând ceramicile colorate, Dr. Bagdall, un specialist în arheologia egipteană, a remarcat că, în acel timp, “egiptenii cu siguranţă nu făceau vase ca acestea.”
Un catalog al expoziţiei, publicat de Princeton University Press, este primul compendiu de cercetare în engleză despre descoperirile Vechii Europe… Cartea include eseuri ale experţilor din Marea Britanie, Franţa, Germania, Statele Unite şi din ţările în a existat acea cultură…
Pe un vast teritoriu care acum aparţine Bulgariei şi României, oamenii s-au stabilit în sate cu una sau mai multe case adunate înăuntrul gardurilor. Casele, unele cu două etaje, erau încadrate în lemn, cu pereţi în tencuială de argilă şi podea din pământ întărit…
Câteva oraşe ale oamenilor din Cucuteni,… o cultură robustă din nordul vechii Europe, au crescut la mai mult de 800 de acri, ceea ce arheologii consideră un spaţiu mai mare decât orice altă aşezare umană cunoscută în acel timp. Escavaţii viitoare au rolul de a descoperi dovezi definitive ale palatelor, templelor sau ale clădirilor civice mari…
Una dintre cele mai cunoscute (figurine) este figura în argilă arsă a uni om care şade, cu umerii aplecaţi şi mâinile la faţă, ca într-o contemplare. Numit “Gânditorul”, această piesă şi o figurină feminină au fost găsite într-un cimitir al culturii Hamangia, în România…
Un set de 21 de figurine feminine mici, aşezate în cerc, a fost găsit într-un site aparţinând perioadei pre-Cucuteni din nord-estul României…
“Gânditorul”, de exemplu, eşti tu sau eu, arheologii şi istoricii confruntaţi cu şi perplecşi de către o cultură “pierdută” din sud-estul Europei, cultură care a avut o viaţă adevărată înainte ca un singur cuvânt să fi fost scris şi o singură roată mişcată.”…
N.R. Expoziţia este deschisă publicului larg până în 25 aprilie 2010.
Pe internet se pot vedea exponate la site-ul: http://www.nytimes.com/2009/12/01/science/01arch.html
Nota redacţiei
Unii dintre cei mai renumiţi arheologi ai lumii sunt uluiţi şi recunosc vechimea şi perfecţiunea culturii înflorite pe meleagurile noastre străbune cu mult înaintea cunoscutelor civilizaţii greceşti şi romane.
Continuitatea noastră ca popor evoluat încă de la răsăritul civilizaţiei mondiale este dovedită, de asemenea, prin tradiţiile populare care s-au păstrat până în vremea noastră.
Discontinuitatea noastră ca popor şi ca limbă există numai în mintea acelora pentru care adevărul şi dovezile ştiinţifice remarcabile nu înseamnă nimic, fiindcă minciuna şi dezinformarea perpetuate de-a lungul anilor sunt aliaţii lor la care, spre ruşinea lor, nu renunţă.
Noi avem sacra datorie faţă de contemporani şi faţă de urmaşi de a prezenta adevărul, aşa cum a fost scos la iveală din ceaţa trecutului.
Iar expoziţia recent deschisă în New York despre cultura vechii Europe, în care aportul românesc este de 80%, ne îndreptăţeşte să spunem lumii, din nou, tare şi răspicat: “Noi nu suntem urmaşii Romei!”
Treziti-va domnilor Academicieni !
http://www.youtube.com/watch?v=j0_dsOUoxIE
Zamolxismul …. precursor al … Crestinismului
http://www.youtube.com/watch?v=knqSKD_w8hE
Numai un bolnav de anti-romanism poate sa creada ca acestea sunt … “falsuri”
http://www.youtube.com/watch?v=k0faSMzpTXE
Asta era Dacia lui Burebista !
Putin respect este tot ce dorim !
http://www.youtube.com/watch?v=7NmfM9fLb1Q
Domnilor academicieni, demonstrati ca sunteti locuitori ai stravechii DACIA !
http://www.youtube.com/watch?v=700hJVT_TcA
Apa, Dacia, Zamolxis
DACIA VIITOARE (I)
Premiza
Asa cum am promis, o sa incerc sa-mi imaginez viitorul Spatiului Mioritic (pentru a nu „brusca” sensibilitatea „scepticilor” scriind … DACIA), pe baza unor profetii in care cred, chiar daca … nu o sa se adevereasca. Plec de la premiza ca mai mult ca sigur viziunea mea … nu se va materializa in totalitate, pentru ca sunt fara indoiala „parametrii surpriza” pe care fara voia mea, … ii voi ignora. In conformitate cu vorba de duh: „numai prostii au … certitudini”, declar de la bun inceput ca … orbecaiesc (aceasta afirmatie va fi pe placul unora). Nu am de gand sa descifrez profetiile nimanui, mai ales ca „sunt cifrate” tocmai in acest scop. Ceea ce propun, este doar „un joc de strategie” si va rog … sa-l luati ca atare !
Ca Lumea nu este in buna stare de sanatate, nu este un secret, fiind pe buzele Papei, ale lui Obama, ale marilor analisti economici si politici, etc. Celor care considera ca aceasta „este o Criza ca si celelalte”, sunt multi care raspund ca azi, spre deosebire de trecut, exista „doua elemente” cu totul si cu totul … noi si anume: existenta armelor de distrugere in masa la indemana „oricui” si … lipsa resurselor necesare unui nivel de viata asemanator Occidentului, pentru „noii veniti”, China, India, Brazilia, etc. Cum de fiecare data in Istorie, tensiunile au degenerat in conflicte armate, in care s-au folosit TOATE mijloacele de distrugere a adversarului, nu ma imbat cu apa rece, ca acum se va intampla … altfel !
Ca Pamantul a fost supus de-a lungul timpurilor diverselor catastrofe, nu este un element de … noutate.
Ca Centrele de Putere Temporare au migrat la diverse latitudini si longitudini, este demonstrat ( o spune si numele).
Toate aceste adevaruri, demonstreaza „banalitatea” unor profetii, care au ca subiect … Romania. Sunt voci, care sustin ca nimic nu este intamplator, ci datorat unor cauze, conform principiului actiunii si reactiunii si ca o buna cunoastere a cauzelor, coroborata cu o … inspiratie divina, poate conduce la valide … prorociri.
Atat Nostradamus, Sundar Sing, Petrache Lupu, cat si Baba Vanga, prospecteaza Romaniei un mare viitor spiritual, iar eu o sa incerc sa-mi imaginez … cum se va ajunge ACOLO. Toti cei nominati, descriu Romania (Dacia), ca un teritoriu martirizat de-a lungul secolelor, motiv pentru care … mila dumnezeiasca are toate motivele sa se manifeste (in sfarsit!) … si pentru noi !
Multi vor surade sceptici, dar tin sa le spun ca „intortochiate sunt caile Domnului” si ca deseori „buturuga mica rastoarna carul mare”, … cand exista un bun PUNCT DE SPRIJIN !
Va urma !
Prezidentiale 2009
De ce voi vota Cernea …
Tin sa specific de la bun inceput ca Cernea nu-mi place din diverse motive si ca „nu am nimic deosebit” impotriva celorlalti candidati, acestia din urma, fiind doar expresia „normala” a unui Sistem … invechit, daca nu chiar … mort !
Ma indoiesc de posibilitatile oricarui candidat de a … satisface cerintele fundamentale, ale unei adevarate Schimbari, in Spatiul Mioritic. Sunt prea … prinsi „inauntru” ! Foarte curand o sa vedem „prabusindu-se” acest Sistem, impreuna cu tot ceea ce-l reprezinta (parerea mea … si nu numai !).
Cernea este cel mai putin … „manjit”, desi provine din anturajul ONG, care mie personal „nu-mi place” (cati prieteni imi fac !). Nu-mi place pentru ca sunt structuri care isi propun sa gaseasca solutii la problemele de care Statul … se dezintereseaza si care nu sunt la adapostul … „ochiului necuratului”. Astfel s-a ajuns ca nemernici (minoritati) sa se „intereseze” de problemele omenirii, numai prin prisma unui … castig !
Cat despre alte … defecte ale acestuia, nu le consider mai „de calitate” dacat ale „celorlalti” !
Votul meu se vrea un vot de protest impotriva Sistemului, cu specificarea neindiferenta, ca as dori o prabusire a acestuia … pacifica si … cu ajutorul mijloacelor democratice pe care le avem la indemana, deci … VOTUL.
99% sunt convins ca … nu se va intampla asa, ci ca va trebui sa „dam cu capul de tocul usii”, pentru ca Marile Schimbari nu au venit niciodata … pe covoare de catifea, cum inca mai cred unii.
In viitoarele postari, o sa incerc „sa-mi imaginez”, cum va fi Romania (pardon DACIA), „luand de bune” profetiile citate in postarea anterioara (si nu numai), pentru a ma face inteles de ce … „nu dau doi bani” pe actualele alegeri.
O sa “exersez” dreptul meu “fundamental”, … cu tot … umorismul de care sunt capabil intr-o asemena circumstanta !











