Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




Universul Dimensional cu 6 Dimensiuni

Maggio 21st, 2019 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

“Timpul și Spațiul sunt o iluzie numai în sensul că, în mod obiectiv, ele sunt pur și simplu Funcții Matematice pe care le Interpretăm în acest mod.
Prezentul este foarte real, suntem aici în acest moment, Trecutul este plecat pentru totdeauna, iar Viitorul este încă de venit. Realitatea este creată instantaneu, de Minte. Nici măcar „Dumnezeu” nu poate cunoaște Viitorul cu o precizie absolută, pentru că Viitorul va fi decis de toate deciziile pe care le va lua fiecare Minte Individuală.
Ideea că timpul este o Iluzie duce numai la Nihilism, pentru că sfârșeşti prin a gândi că nu există Timp. Timpul este de fapt „Spațiu Imaginar” (rezultat din cele trei dimensiuni Imaginare, și la fel ca şi în Spațiu, tu ai şi o locație în Timp. Această locație este numită Acum, iar Acum este tot ceea ce Există, Trecutul este locația de Acum-uri care s-au întâmplat înainte. Aici vedem că acel timp și ordinea evenimentelor sunt de fapt lucruri separate. Viitorul este doar locația de Acum-uri ce urmează după locația actuală a Acum-ului. Timpul este o coordonată care, de fapt, este adăugată Spațiului, iar Suma este întotdeauna Viteza Luminii.
Acesta este motivul pentru care atunci când mergeți mai repede timpul merge mai încet. Aceste neînțelegeri provin din lipsa de a vizualiza Timpul ca parte a Universului cu șase dimensiuni. Ceea ce experimentăm ca ordonare a evenimentelor este de fapt memoria stărilor trecute, care sunt înmagazinate în Monada Individuală în afara Spațiului și Timpului.

Tot ce există este Acum. Astfel, semnalele tuturor Monadelor Individuale (adică noi) formează circumstanțele care se dezvoltă în viitor. Deci, fiecare dintre noi se auto-determină, prin introducerea propriilor semnale în Acum-ul care se mișcă mereu. Deci suntem cu toții determinaţi de noi înşine, problema este că, atunci când toată lumea se auto-determină, toate aceste semnale se ciocnesc și conflictele creează această lume a Liberului Arbitru.”- Hyperians

Este posibil ca imaginea să conţină: text

ReLigare (4)

Dicembre 19th, 2017 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Trecut v Viitor

Domnia Dogmei (trecut) v Domnia Rațiunii (viitor).
Domnia Elitei Privilegiate v Domnia Elitei Meritocratice.
Religia v Ştiință, Matematică, Filozofie, Psihologie și Sociologie.
Mythos v Logos.
Cosmologia lui Ptolemeu (pământul creat de Dumnezeu și plasat în centrul universului) v Universul Infinit (Pământul nu are un loc special și nu există niciun Dumnezeu Creator).
Dumnezeul Creaţiei v Dumnezeul Evoluţiei.
Dumnezeul Tiran v Dumnezeul Mentorul și Ghid.
Omul ca Sclav al lui Dumnezeu v Omul care devine Dumnezeu.
Devoțiune, Credință, Supunere, Acceptare a Ordinii Sociale v Intelect, Libertate, Autonomie, Independență, Merit, Cunoaștere.
Este timpul ca omenirea să înlăture lanțurile Trecutului. Trebuie să Evoluăm. Musulmanii, evreii și creștinii așteaptă ca noi să fim minţiţi de Coran, Tora și Biblia, pentru un miliard de ani. Nu este Nebunesc? Trebuie să ne mișcăm Înainte și În Sus și să lăsăm pe Retardaţi să se scufunde înapoi în vechiul Noroi care le-a dat naștere. Călătorie sprâncenată.
“Tirania, ca și Iadul, nu este cu ușurință înfrântă, totuși avem această consolare: cu cât Lupta este mai grea, cu atât mai mare este Triumful”. – Thomas Paine”

© Religia Secretă a Illuminaților
Pagina 2381 Cortina Finală

 

Illuminati despre Invazia Musulmană a Europei Avraamice 

„Să vă fie frică!”

Musulmanii către Vest: „Să vă fie frică. Vă luptați cu oameni care iubesc moartea mai mult decât viața.”
Vestul către Musulmani: “Să vă fie frică. Vă luptați cu oameni care iubesc mai mult să vă ucidă decât iubiți voi moartea. De aceea avem cel mai mare arsenal de arme letale din istorie, în timp ce voi aveți Kalashnikov și săbii. “
Lucrul pe care teroriștii musulmani nu l-au înțeles niciodată este că Occidentul nu se reţine să omoare musulmanii – vinovați sau nevinovați. Trebuie să fii suicigaş și nebun să te pui cu Occidentul. Fundamentaliștii musulmani sunt exact așa. Indiferent cât de mult iubesc moartea, ei nu pot bate oamenii cărora le place să-i ucidă.
Musulmanii contează pe faptul că Occidentul este prea corect din punct de vedere politic, prea liberal, multiculturalist și prea slab pentru a se opune Islamului. O parte importantă din strategia lor este de a paraliza guvernele occidentale prin emigrarea în masă a musulmanilor către națiunile occidentale, astfel încât guvernele să se teamă de minoritățile agresive din mijlocul lor.
Ne pare rău, dar când rahatul lovește ventilatorul, Occidentul va folosi armele de distrugere în masă împotriva musulmanilor fără ezitare. Pur și simplu, musulmanii nu au înțeles psihicul Occidentului.
De ce Islamul primitiv crede că poate învinge Occidentul avansat? Este pentru că musulmanii prost educați sunt victime ale gândirii magice. Ei își închipuie că dacă sunt suficient de devotați și suficient de fanatici, Allah va interveni în numele lor și îi va elimina pe necredincioși. Cu alte cuvinte, musulmanii consideră că Dumnezeu este arma lor de distrugere în masă. La asta se rezumă Islamul.” – pag.105  „The War of the Ghosts and Machines” – Mike Hockney

 

Dacia viitoare

Novembre 5th, 2010 No Comments   Posted in Politica romena


Naţionalismul

Aprile 29th, 2010 1 Comment   Posted in Politica romena

Naţionalismul


Dacă privim dicţionarele, rămânem cruciţi în faţa unor definiţii (nu toate) care situează NAŢIONALISMUL în „sfera extremismului” !?
Pe dobitocii care dau astfel de definiţii, îi întreb de ce ŢIGANII , sau EVREII, sau POPOARELE EUROPENE OCCIDENTALE pot fi naţionaliste, iar noi NU ??? 
Şi cu asta cred că am epuizat argumentele !!!

GLOBALIZAREA este un fenomen despre care se vorbeşte foarte mult în ultimul timp, deşi acest proces a apărut odată cu primele imperii multinaţionale. CUCERITORII făceau tot posibilul să ”uniformizeze” societatea, prin anientarea resurselor şi specificului naţional al CUCERIŢILOR, ”plimbându-i în schimb cu zăhărelul”.

Este adevărat că în ultimul timp, datorită ”creşterii mobilităţii” şi a ”manipulării mediatice”, acest fenomen s-a accelerat, rămânând însă ceea ce a fost din totdeauna : COLONIALISM CAMUFLAT. În trecut se globaliza cu forţa militară, sau cu alte ”arme”, pe când azi se foloseşte exclusiv … banul. CUCERITORII au aceşti bani şi ”aranjează cărţile pe masă”, în aşa fel ca ceea ce cumpără să coste puţin, iar ceea ce vând să coste mult ! Dar nici asta nu ”îi satură”, pentru că de fapt ceea ce plătesc, o fac cu BANI CE NU EXISTĂ DECÂT PE … HÂRTIE !

Astfel, CUCERIŢII cumpără case ”fără să vadă banii”, pentru a le plăti două – trei generaţii, sau şi mai rău, pierd totul … pentru imposibilitate de plată. Aşa ajung băncile să aibă un patrimoniu imobiliar, fără să … construiască ! TOTUL NU ESTE ALTCEVA, DECÂT UN JOC CU CĂRŢI MĂSLUITE ! Nu degeaba ”se joacă” în Bursă, chiar dacă în final nu este decât o SPECULĂ cu … soarta oamenilor, sau a … statelor ! Aşa s-a ajuns ca România să nu mai aibă nici măcar ceea ce avea pe timpul ”răposatului” ! Toate resursele naturale sunt în mâna Multinaţionalelor, cetăţenii şi Statul sunt îndatoraţi Băncilor străine, iar”mâna de lucru” şi ”crema intelectualităţii” iau drumul emigraţiei, sărăcind Patria şi din punct de vedere Potenţial şi Spiritual. Ba mai trebuie să le fim şi … recunoscători CUCERITORILOR !? Întocmai ca în faţa Columnei lui Traian, unde trebuie să … ne mândrim, în loc să vărsăm o lacrimă !!!


Această situaţie nu mai poate continua !

Noi existăm de milenii AICI şi suntem RĂDĂCINĂ, ci nu … LĂSTAR ! Aşa cum se acceptă că indo-europenii ”au plecat” din Spaţiul Carpato – Dunăreano – Pontic, trebuie să se accepte că şi RESTUL are aceleaşi origini !!!

Circulă fel de fel de ”teorii”, prin care CUCERITORII, vor să ”demonstreze” legături străvechi cu … Spaţiul Mioritic, căutând ”să dea la o parte” tocmai pe legitimii ”ocupanţi”, adică … pe noi !? Aceste ”teorii” trebuiesc combătute cu vehemenţă, dar şi argumentat, mai ales de cei ce ”sunt de meserie” şi care în aceste momente … LIPSESC, spre ruşinea lor.

Am avut norocul să ne naştem în spaţiul cel mai propice SUPRAVIEŢUIRII şi cu cel mai mare şi diversificat POTENŢIAL ! Este RIDICOLĂ orice ”teorie” care încearcă să NE CONVINGĂ CĂ … AM PĂRĂSIT ACEASTĂ FORTĂREAŢĂ NUMITĂ ŞI GRĂDINA MAICII DOMNULUI !

Răspunsul trebuie să fie un Naţionalism Sănătos, care să ne permită să devenim stăpânii propriilor Resurse, a propriului Trecut, a propriei Culturi, ale propriilor Tradiţii şi în final, a propriului Viitor.

Am zis Naţionalism Sănătos, deoarece există şi unul … Bolnav. Reamintesc tuturor ”intransigenţilor”, o zicătoare românească : ”Nu face altora ceea ce ţie nu-ţi place !” Este nevoie deci de Echilibru între ceea ce se cere altora şi ceea ce se pretinde pentru sine. Regulile trebuie să fie clare şi aceleaşi pentru TOŢI. De exemplu, ceea ce dorim pentru cei de un sânge cu noi ”din afară”, trebuie să fim gata să oferim şi celor diverşi ”din interior” ! Toţi locuitorii DACIEI trebuie să fie mândri de a fi văzut lumina zilei pe acest tărâm binecuvântat, indiferent de etnie, religie sau alte particularităţi ! Asta se chiamă COERENŢĂ !

În încheiere, nu pot să nu mă întreb cum putem noi să ignorăm măreţia şi adevăratul nume al acestui teritoriu ? Cum putem noi să-l adorăm pe Traian şi al său Imperiu ?

Cert este un lucru : de 2000 de ani suntem asediaţi de diverşi GLOBALIZATORI.

… A venit Timpul să ”ne scuturăm” şi să demonstrăm că DACIA, există INCĂ!

DACIA VIITOARE (II)

Novembre 22nd, 2009 No Comments   Posted in Futuro

VIITORUL

Baba Vanga  (fragment): „In bucuria acestei lumi, in Romania isi va incepe lucrarea cel promis. Mai tarziu, atunci cand va fi recunoscut de aceia care sunt drepti si alesi, se va bucura intregul Pamant de nasterea Lui. Dumnezeu il va ocroti intr-un loc, departe de locul unde se odihnesc strabunii sai, pana cand va veni ceasul sau. Cu puterea de sus, de la Dumnezeu, el va fi daruit. Pamantul, apa, focul, ii vor veni in ajutor. Odata cu inceperea lucrarilor lui in aceasta lume, tot ceea ce este construit pe minciuna si pe rau se va narui. El va fi piatra de temelie pentru omenire. Primii care il vor recunoaste vor fi aceia din propriul sau popor din care el a iesit. Drept rasplata, el va aduce apoi acest popor pe cea mai inalta culme a desavarsirii divine din aceasta lume. Acest popor (poporul roman) va deveni prin indreptarea sa o adevarata pilda vie pentru toate popoarele pamantului.”

Traducerea (mea):

In situatia in care Pamantul este ravasit de catastrofe de tot felul si de razboaie, in Romania „isi incepe lucrarea”, Acela ce va deveni „conducatorul spiritual” al intregii omeniri.

Lucrarea” Sa va insemna „indepartarea neta” de tot ceea ce azi constituie … normalitatea. Tot ceea ce este bazat pe „minciuna si rau se va narui”… si aici las imaginatia fiecaruia sa „lucreze” !

 In „final”, poporul roman va deveni „prin indreptarea Sa o adevarata pilda vie pentru toate popoarele lumii”. In viziunea lui S.Sing, Bucurestiul va deveni „Capitala Spirituala” a Pamantului, un adevarat „Nou Ierusalim” si va fi construit in decursul a 10 ani un nou oras, sub forma de „cercuri concentrice, cu zone agricole, productive, spirituale, locative,etc., dispuse „armonios si concentric”.   Aici nu pot sa nu remarc asemanarea „izbitoare” cu … The Venus Project al d-lui Fresco !!!

Totul va fi deci posibil datorita „crutariiSpatiului Mioritic, de aceste viitoare catastrofe si … „venirii” acestui Promis, „ocrotit” pana „la venirea ceasului sau” departe de „locul unde se odihnesc strabunii sai”. Aici las iar imaginatia fiecaruia sa „lucreze” ! Se poate sa fie „cineva  asemanator unui … extraterestru”, sau unul din … Diaspora !

Cert este ca „atunci” vom avea o adevarata … globalizare, nu ca cea ce ni se … prezinta azi !

In „doua cuvinte” iata cum vad eu … urmatorii ani:

In conditiile unor catastrofe naturale (cutremure, inundatii, uragane,etc.)si umanitare (izbucnirea de razboaie nimicitoare), Romania condusa de „cel promis”, isi declara „neutralitatea” si iesirea din Sistemul actual, bazat pe „minciuna si rautate”, punand prima bazele unei Noi Moralitati, care treptat va fi „imbratisata”  si de celelalte popoare, ce-i  vor recunoaste rolul de Ghid Spiritual.

Eu cred in aceste profetii, deoarece consider Pamantul ca fiind … viu, deci in posesia a tot se implica acest termen. Cred ca a venit timpul sa nu mai fim … Nimeni si sa demonstram ca pamantul stramosesc … are grija de locuitorii sai !  

Cine nu crede, poate sa considere totul ca pe un … exercitiu de crestere a … autostimei !