Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘Tradiţii’
Sistemul De Educație – Copiii
“Copiii sunt în mod intenționat spălați de creier atât de părinții lor, cât și de guvernele lor. Spălarea Creierelor este mecanismul care permite transmiterea virusului Vechilor Religii de la o generație la alta și care permite Valorilor Elitei să fie în permanență încorporate în Societate.
Puteți Reseta Lumea, asigurându-vă că nu este permisă niciodată o astfel de Spălare a Creierului. Toți copiii trebuie să fie protejați prin lege de orice încercare de spălare a creierului. Copiii trebuie învățați cât mai multe Religii diferite, precum şi ateismul, agnosticismul și scepticismul și toate acestea ar trebui să fie Predate Critic, mai degrabă decât “Cu Respect”, adică defectele, aiurelile și ilogicitățile lor ar trebui să fie expuse și chiar ridiculizate.
Adevărul și Rațiunea nu ar trebui să se încline la Crezuri Nebunești doar pentru că sunt vechi și înrădăcinate în societate.
Copiii ar trebui să fie instruiți despre diferitele Sisteme Politice și Economice, din nou cu Spirit Critic, fără ca nici unul să fie promovat drept sistem “drept și corect” așa cum s-a fost făcut până acum cu Capitalismul și Democrația.
Depinde de fiecare să-și formeze propria lor Minte bazându-se pe dovezi, argumente raționale și calitatea și rigoarea teoriei.
Cine ar putea obiecta la asta? – în afară de fanaticii care fac spume la gură? Și nu sunt tocmai ei oamenii de care ar trebui să protejăm Minţile Impresionabile ale copiilor?
Oricine crede că are Argumente convingătoare, nu trebuie să se teamă să-și lase confruntate Ideile cu altele concurente. Tipul de oameni care doresc să-şi mutileze genital copiii pentru a se asigura că aceștia primesc „marca” lor cât mai curând posibil, nu au loc în nicio societate civilizată. Circumcizia ar trebui să fie ilegală în națiunile moderne. Este o practică barbară, superstițioasă, care reprezintă un atac fundamental asupra Drepturilor Omului.
Cei care doresc să sperie psihologic copiii cu povestiri despre eternul iad, nu pot fi lăsați să-și răspândească otrava nestânjeniţi. Tipurilor de oameni care proclamă că „Lăcomia este bună” și „Profitul este bun” nu li poate permite libertatea de mişcare.
Legea „Nu-Spălării-Creierului” (Mental Reboot), este tot ceea ce este necesar pentru a reseta Mintea Colectivă A Omenirii. Copiii vor fi eliberați de ideile otrăvitoare ale trecutului. Cine se poate îndoi că Avraamismul și Capitalismul vor pieri într-o singură generație dacă copiilor li se va garanta o Alegere Liberă? Dacă Omenirea nu a ajuns Iremediabil Irațională, atunci ea va lua Deciziile Raționale care o pun pe o Cale cu totul nouă. Nu este timpul ca rasa umană să-și depăşească greșelile și trecutul copilăresc? Nu este timpul ca Superstițiile și Prejudecăţile să fie destinate uitării? Suntem liberi. Nu suntem obligați să credem ceea ce cred părinții noștri. Trebuie să mai credem într-un Pământ Plat, sau că Soarele orbitează Pământul, doar pentru că acestea au fost odată Credințele Populare? Religiile Avraamice au fost în stare să ardă pe rug oamenii care au afirmat că de fapt Pământul, este cel care orbitează Soarele. Creaţionismul, chiar şi în zilele noastre, respinge Evoluția Darwiniană în totalitate. Avraamismul este Anti-Ştiință și nu este altceva decât Superstiția Antică impusă cu cel mai mare și mai violent Program De Spălare A Creierului din toată istoria omenirii. Avraamismul nu are niciun loc în Era Modernă. ”
“Education System – Children
Children are deliberately brainwashed by both their parents and their governments. Brainwashing is the mechanism that allows the virus of the old religions to be transmitted from one generation to the next and that allows the values of the elite to be permanently embedded insociety.
You can reboot the world by ensuring that no such brainwashing is ever allowed to take place. All children should be protected by law from any attempt to brainwash them. Children should be taught as many different religions as possible, as well as atheism, agnosticismand skepticism, and all of these should be taught critically rather than
“respectfully” i.e. their faults, flaws and illogicalities should beruthlessly exposed and even ridiculed. Truth and reason should not defer to crazy beliefs just because they’re old and entrenched in society.
Children should be taught about different political and economic systems, again critically, with none being promoted as the “right and proper” systems as has been traditionally done with capitalism and democracy. It’s up to everyone to make up their own mind based on
the evidence, rational argument and the quality and rigour of theory.
Who could possibly object to that? – apart from fanatics frothing at the mouth. And aren’t they exactly the people we should be protecting
impressionable minds from?
Anyone who thinks they have a convincing argument should have no fear of letting it take its chances amongst all of the other competing
ideas. The type of people who want to genitally mutilate babies to ensure that they get their “brand” on them as early as possible have no
place in any civilised society. Circumcision should be illegal in modern nations. It’s a barbaric, superstitious practice that stands as a fundamental attack on human rights.
The sort of people who want to psychologically terrify children nwith stories of eternal hellfire can’t be allowed to spread their poison unchallenged. The sort of people who proclaim that “greed is good”and “profit is God” can’t be given a free run.
The No-Brainwashing (Mental Reboot) Law is all that’s needed to reboot the collective Mind of humanity. Children will be released from the poisonous ideas of the past. Who can doubt that Abrahamismand capitalism will perish in one generation if children are given a free choice? If humanity isn’t irredeemably irrational then it will take the rational decisions that set it on a whole new path. Isn’t it time theh human race put its mistakes and its childish past behind it? Isn’t it time it consigned superstition and prejudice to oblivion? We are free.
We are not obliged to believe what our parents believe. Should webelieve in a flat earth or that the sun orbits the earth just because thesewere once popular beliefs? Abrahamic religions were prepared to burnpeople to death for asserting that it was in fact the earth that orbited the sun. Creationism, in the present day, rejects Darwinian evolutionin every regard. Abrahamism is anti-science and is nothing more than ancient superstition enforced by the greatest and most violent brainwashing programme in human history. It has no place inmodernity.” AC
SCRISOARE
SCRISOARE
Voi, ISTORICII şi LINGVIŞTII LUI PEŞTE, puteţi să căutaţi mult şi bine prin cioburi şi hârţoage !… vă explic eu cum e cu PRIMORDIALITATEA şi cu CONTINUITATEA poporului meu !
Ştiu că şi voi sunteţi printre cei care DENIGREAZĂ ocupaţia cea PRIMORDIALĂ şi că azi Iuaţi în batjocură OIERITUL şi OIERII , dar asta deoarece sunteţi FIII ORAŞULUI care trăiesc pe spinarea SATULUI , singurul loc unde se păstrează IDENTITATEA NAŢIONALĂ a unui popor !
Din vremuri imemorabile, ORAŞUL – CETATEA a fost ADĂPOSTUL VENETICILOR, şi al celor celor FĂRĂ DE ŢARĂ, chiar dacă autohtoni, care s-au înconjurat de ZIDURI pentru a-şi menţine PRIVILEGIILE şi CONTROLUL asupra PRODUCĂTORILOR DE BUNURI ESENŢIALE !
PRIMA NECESITATE pentru asigurarea supravieţuirii, a fost şi va rămâne HRANA şi ÎMBRĂCĂMINTEA şi astea nu se realizează pe uliţele cetăţilor !!!… acolo, doar se înzeceşte CÂŞTIGUL „INTERMEDIARILOR” , pe spinarea PRODUCĂTORILOR, pentru ca mai apoi să fie luaţi şi în derâdere cu etichetări dispreţuitoare precum ŢĂRAN şi CIOBAN !?
– Vă daţi mari credincioşi şi ctitoriţi biserici, ignorând în nimicnicia voastră, că şi Isus se definea… PĂSTOR !?
– Aţi înlocuit LÂNA, PIELEA şi BLANA cu PETROLUL !
– CARNEA pe care ne-o puneţi azi pe masă, aparţine unor animale care nu ştiu ce-i PĂŞUNEA şi LUMINA ZILEI ! Numai PUBLICITATEA MINCINOASĂ ne mai amăgeşte cum arată o vacă cu floarea în gură.
– LAPTELE l-aţi făcut PRAF, ca să puteţi să-l subţiaţi cât mai mult !
– BRÂNZA cu care au crescut mii de generaţii, nu mai e bună dacă nu trece prin vase de inox, că alea STRĂMOŞEŞTI de LEMN şi LUT, nu aduc PROFIT nimănui din ORAŞ !
– Aţi fost autorii CIVILIZĂRII prin chimizare, nuclearizare, „export de democraţie”, convertire cu sabia, genociduri, etc.
– Străbunii noştri aveau „câte o plantă pentru fiecare betegeală”, iar voi aţi pus de INDUSTRII FARMACEUTICE cu care mai mult ne ortăviţi, decât să ne vindecaţi !… poate că asta şi vreţi !?
– Ca să vă măriţi PROFITUL aţi inventat E-urile şi IRADIERILE, că metodele de conservare străbune, nu puteau fi aplicate roşiilor şi bananelor luate gratis unora mai sclavi ca noi şi aduse peste mări şi ţări pentru PROFITUL PETROLIERILOR !
– Străbunii noştri nu aveau SCLAVI, pe când voi aţi reuşit deja să ne sclavizaţi pe toţi !
– Aţi înterzis să mai consumăm produsele noastre tradiţionale, ca să ne băgaţi sub nas OTRĂVURILE VOASTRE MC-DONALD-iste !
– Ne-aţi şters TRADIŢIILE şi aţi adus MANELISMUL de pe alte meleaguri !
– Ne-aţi şters CREZURILE pentru a le face loc altora VENETICE !
– Ne-aţi luat LÂNA, INUL şi CÂNEPA ca să ne fraieriţi cu „ţoalele de marcă” şi cu „fibre sintetice” ale aceloraşi PETROLIERI !
– Ne-aţi deconsiderat MUNCA, pentru a da valoare FUTILULUI !
– Ne-aţi gonit în LUMEA LARGĂ, ca să puteţi voi să vă faceţi mendrele !
– Ne-aţi desfiinţat TĂRGURILE unde se practica TROCUL, pentru a vă introduce voi BANII VOŞTRI DE HÂRTIE şi aţi inventat BURSE DE VALORI, unde se recunoaşte deschis că se face SPECULĂ !
– Ne-aţi şters din „memoria colectivă” LEGEA NOASTRĂ VALAHĂ, că deh, nu era SCRISĂ !?… şi ne-aţi adus LEGI STRĂINE de SPIRITUL NOSTRU !… şi le-aţi înmulţit şi continuaţi s-o faceţi, numai ca să profitaţi voi din MULŢIMEA şi AMBIGUITATEA lor !
– Aţi inventat DREPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ, ca să puteţi PROFITA numai voi „aleşii” !
– Aţi inventat ŞOMAJUL ca ARMĂ DE ŞANTAJ SOCIALşi l-aţi adus aici unde în străbuni, OBŞTILE asigurau MUNCĂ PENTRU TOŢI ŞI MAI PUŢINĂ… atâta cât să asigure SUPRAVIEŢUIREA DEMNĂ şi să lase şi timp de dedicat FAMILIEI şi SUFLETULUI !
Vă avertizez că ne fierbe sângele în vine şi că mulţi dintre voi, vor fi curând… popiţi !!!
semnează : un ţăran
P.S.
… şi uite aşa mi-au venit idei pentru o NOUĂ PARADIGMĂ, ba chiar şi pentru o MIŞCARE DACIA, care să militeze pentru o „întoarcere în timp” !… că vorba aia : MERGEM ÎNAINTE, CĂ ÎNAINTE ERA MAI BINE !
Tradiţii de Iarnă în Drajna – Prahova 2012 (2)
O nouă viziune
O să fiu mai explicit, în legătură cu NOUA VIZIUNE ce se propune la „Mişcarea DACIA”.
Cine a avut interesul şi răbdarea să urmărească tot ce s-a spus şi scris până acum, nu putea să nu se … „minuneze”.
Am propus o nouă viziune asupra ISTORIEI şi LINGVISTICII şi imediat „au sărit ca arşi”, mulţi COMPETENŢI apărători a „ceea ce se cunoaşte”.
Am propus un NOU MODEL SOCIAL, ECONOMIC ŞI POLITIC şi s-a întâmplat acelaşi lucru în rândul COMPETENŢELOR din domeniile respective.
Culmea, este că eu mi-am propus să implic în Proiectul DACIA, tocmai… COMPETENŢELE !
Pare totul „DEMOLAT”, deoarece MOTORUL nu există şi fără acesta, CAROSERIA nu se mişcă !
Cu toate astea, eu nu o să abandonez !
O să încerc să mă explic mai bine, în speranţa că TIMPUL îmi va da dreptate.
Să fie clar, că eu CRED în ceea ce spun şi nu prezint un MODEL creat special pentru a dobândi PUTEREA, care nu mă interesează. Experienţa mea de-o viaţă şi input-ul m-au condus AICI şi sunt convins că poate reprezenta un PUNCT DE PLECARE, pentru ORDONAREA HAOSULUI în care ne scăldăm !
Acest HAOS este rezultatul unei BABILONIZĂRI în care am pierdut ESENŢA SPIRITUALĂ INIŢIALĂ, în favoarea unui MATERIALISM aflat în CONTRAST cu natura divină a OMULUI. Nu cred să existe un DOMENIU nehaotizat !
Ni se spune că anticii studiau astrele, iar până de curând erau arşi pe rug, cei ce combăteau Geocentrismul.
Ni se spune că „dacii erau nişte sălbatici”, dar găsim opere de artă milenare.
Ni se spune că Popoare şi Limbi au dispărut, când SE ŞTIE că „În Natură nimic nu se pierde şi nu se creează, ci totul se transformă”.
Ni se spune că Religia este ASTA, când se ştie că au fost arse Biblioteci şi Liturghii şi că arhetipurile sunt vechi de milenii.
Ni se spune că se exportă Democraţie, când de fapt se exportă Terorism.
Ni se spune că economia nu poate fi decât Capitalistă, când ŞTIM că este IMORALĂ.
Ni se spune că Democraţia este o VALOARE, deşi „a plecat” din Agora, unde era ascultat numai acela care „avea ceva de zis”, pe când azi, „publicul” nici nu-l mai lasă să vorbească pe Orator, care se refugiază în Butoi, dacă nu cumva se mulţumeşte cu „Firimituri” !?
Ni se spune că Pluripartidismul este „garanţia” şi ni se propun vangheli, berlusconi, băseşti, iliesci, etc.
Ni se spune să CONSUMĂM şi nu mai avem CE.
Aş putea continua, dar vă las libertatea de a completa.
Ceea ce propunem noi, nu este SOLUŢIA, ci DIALOGUL PERMANENT, SCHIMBÂND „PUNCTELE DE VEDERE”.
De aceea Obiectivele noastre „au bătaie lungă”, pentru că propunem o SCHIMBARE PERPETUĂ, ci nu un CONSERVATORISM.
Propunem IDENTIFICAREA CAUZELOR şi ELIMINAREA lor, ci nu COMBATEREA EFECTELOR.
Propunem ADMINISTRAREA PROBLEMELOR, ci nu MANIPULAREA lor.
Noi oamenii avem creiere ce lucrează parţial, dar dacă le punem ÎN REŢEA, putem ajunge la o mare PUTERE DE CALCUL, care poate sta la baza UPGRADĂRILOR INDIVIDUALE SUCCESIVE.
Cineva a afirmat că vrem să instaurăm o nouă Religie.
Ţin să precizez că spre deosebire de Religiile „în circulaţie”, noi nu producem o Dogmă „bătută în cuie”, ci propunem CEVA „elastic”, în permanentă „mişcare”, raportat la EVOLUŢIE, deci „neîncadrabil” în această categorie.
Toţi Profeţii au SPUS mari adevăruri pentru timpurile lor, care ori şi-au pierdut pe parcurs ESENŢA, prin transcrieri succesive însoţite de interpretări „de parte”, ori erau ancorate în acea realitate, fapt pentru care azi riscă ANACRONISMUL.
Noi suntem mişcare politică, nu religioasă, deşi interferenţa nu poate fi negată. Astfel, când combatem GLOBALIZAREA, combatem şi INTEGRALISMUL RELIGIOS, ce exprimă PRETENŢIA DE UNIVERSALIZARE a unei Dogme.
Noi nu suntem nici anti-religioşi, pentru că avem chestiuni de altă natură de rezolvat, este drept că pe baza unor Principii ajunse până la noi şi prin străduinţa Bisericii Noastre. Este treaba Clerului administrarea Dogmei şi Bisericii, noi atenţionăm doar : „fiecare pasăre, pre limba ei piere !” şi o facem pentru că ni-s dragi Tradiţiile şi Obiceiurile Neamului, chiar dacă sunt basme, proverbe, zicători, etc.
Interesant de citit
Preluat de pe http://shop.estudio.ro/articole/index.php?prod=adn
În acest articol se poate descifra explicaţia blestemelor, vrăjilor, miracolelor legate de Religii, intuiţiei, profeţiei, etc., ”daruri ancestrale”, pierdute de-alungul secolelor. Îmi vin în minte medicina dacică, Căluşarii, Paparudele, Dragobetele şi alte Obiceiuri strămoşeşti, ce se vor ”topite” sub loviturile … Globalizării ! Cel mai mult trebuie să ne impresioneze însă, capacitatea ”conştiinţei de grup”, de a produce MARI SCHIMBĂRI !
Stiinta si spiritualitate: ADN-ul este influentat de cuvinte
Cele mai recente cercetari rusesti explica fenomene ca intuitie, clarviziune, vindecari miraculoase spontane, autovindecari, influenta mentalului asupra climei, etc.
Grazyna Fosar si Franz Bludorf arata ca ADN-ul poate fi influentat si re-programat prin cuvinte si anumite frecvente. Aceste descoperiri deschid calea unui nou tip de medicina in care ADN-ul poate fi re-programat folosind cuvintele si anumite frecvente, deci fara a-l sectiona si inlocui anumite gene. Chirurgia genetica are un concurent redutabil!
Doar 10 % din ADN-ul uman este folosit pentru a fabrica proteine. Doar aceasta mica parte face obiectul cercetarilor occidentale deja cunoscute Si popularizate. Restul de 90 % este considerat ”material de balast”, adica fara importanta. Cu toate acestea, cercetatorii rusi, convinsi ca natura nu este deloc risipitoare, s-au alaturat unor lingvisti si geneticieni hotarati sa descopere adevaratul rol al celei mai mari parti din adenomul uman. Rezultatele si concluziile acestor cercetari sunt revolutionare!
Cuvintele care vindeca
Conform acestora, ADN-ul uman nu este doar responsabil pentru construirea corpului nostru, dar serveste si ca depozit de informatii si cale de comunicare. Adica un fel de Internet. Lingvistii rusi au descoperit ca intregul cod genetic, indeosebi partea de 90 % declarata inutila de occidentali, respecta aceleasi reguli folosite in toate limbile umane.
Astfel, ei au comparat regulile sintactice (modul in care cuvintele formeaza fraze si propozitii), semantice (studiul intelesurilor intr-un anumit limbaj) si cele gramaticale de baza. Astfel, au descoperit ca moleculele alcaline din ADN respecta regulile gramaticale obisnuite folosite in toate limbajele umane. Cu alte cuvinte, limbajele umane nu au aparut ”la intamplare”, ci sunt rezultatul ADN-ului.
Biofizicianul si biologul rus Piotr Gariaev si colegii sai au explorat si comportamentul vibrational al ADN-ului, adica efectul anumitor frecvente asupra acestuia. Concluzia este stupefianta: cromozomii vii functioneaza exact ca si computere holografice/solitonice folosind radiatie laser generata endogen chiar in interiorul ADN-ului!
Cu alte cuvinte, ei au reusit sa moduleze anumite modele vibratorii pe o raza laser cu care au influentat ADN-ul si informatia genetica. Si din moment ce structura ADN-ului este aceeasi cu cea a limbajului uman, se pot folosi cuvinte si propozitii in mod direct pentru a influenta ADN-ul, nefiind nevoie de nici o decodificare.
Acest lucru s-a demonstrat experimental! ADN-ul viu (din tesuturi, nu �in vitro�) reactioneaza prompt la raze laser modulate prin cuvinte si propozitii, dar chiar si la unde radio, daca se folosesc frecventele corespunzatoare. In acest fel se explica stiintific de ce afirmatiile, antrenamentul autogen, hipnoza si gandirea pozitiva pot avea efecte atat de puternice asupra omului.
Este deci normal si natural ca ADN-ul sa reactioneze la limbaj. In timp ce cercetatorii occidentali extrag �chirurgical� anumite gene din lantul ADN si le introduc in alta parte pentru a face experimentari, rusii au lucrat entuziasti la dispozitive care le permit sa influenteze metabolismul celular prin frecvente radio si luminoase corespunzatoare si astfel sa repare anumite defecte genetice.
Grupul de cercetatori al lui Gariaev a reusit sa demonstreze ca, folosind aceasta metoda, pot fi reparati cromozomii afectati de razele X. Mai mult, ei au �capturat� modele informationale dintr-un ADN si le-au transmis altuia, in acest fel re-programand celulele pentru un alt genom. Astfel, au transformat embrioni de broasca in embrioni de salamandra, doar prin transmiterea modelului informational corespunzator!
In acest fel, intreaga informatie a fost transmisa fara nici un efect secundar de tipul celor intalnite in practicile occidentale. Aceasta reprezinta una dintre cele mai mari revolutii in stiinta medicala, care va duce cu siguranta la transformari uluitoare! Rezultatele spectaculoase au fost obtinute doar prin folosirea vibratiilor si a limbajului in locul tehnicilor oarecum �barbare� de chirurgie moleculara. Aceste experimente arata imensul potential al geneticii vibrationale care are evident o mai mare influenta in formarea organismelor fata de procesele biochimice ale secventelor alcaline din ADN (partea de doar 10 % din total).
Invatatorii spirituali si esoterici cunosteau de mii de ani faptul ca acest corp uman este programabil prin limbaj, cuvinte si prin gand. Acum s-a demonstrat si explicat stiintific acest lucru. Desigur, frecventa folosita trebuie sa fie cea corespunzatoare. Si de aceea nu oricine are succes totdeauna sau nu obtine rezultate de aceeasi anvergura. Omul trebuie sa �lucreze� asupra proceselor interioare si sa obtina o anumita maturitate spirituala pentru a putea stabili o comunicare directa si constienta cu ADN-ul. Cercetatorii rusi lucreaza la un dispozitiv care va asigura succesul cu conditia folosirii frecventei corecte.
Fiecare face propria revolutie interioara
Insa un om cu o constiinta spirituala inalta nu are nevoie de nici un fel de dispozitiv! El nu depinde de vreun aparat pentru a-si reprograma ADN-ul. Fiecare dintre noi putem sa realizam acestea, iar stiinta confirma! Cercetatorii rusi au descoperit ca ADN-ul uman creeaza tipare morfologice in vid, si produce asa-numitele �gauri de vierme� magnetice. Acestea sunt echivalentele microscopice ale celebrelor �poduri� Einstein-Rosen care se gasesc in apropierea gaurilor negre cosmice si care fac legatura intre doua pucte foarte indepartate, un fel de scurtatura.
Acestea sunt ca niste tunele avand capetele in diverse zone din cosmos prin care informatia poate fi transmisa in afara legilor spatiului si timpului. ADN-ul atrage astfel de informatii din macrocosmos si le transmite constiintei noastre. Este ca un rezonator multiplu, ca un aparat de radio capabil sa receptioneze mai multe posturi diferite, in functie de frecventa pe care acestea emit.
Acest proces de hipercomunicare este extrem de eficient intr-o stare de relaxare profunda. Stresul, grijile sau un mental hiperactiv obstructioneaza acest proces Si informatiile primite sunt distorsionate si inutile. Natura foloseste acest fel de hipercomunicatie de milioane de ani. Omul modern cunoaste doar o mica parte sub numele de intuitie.
Un exemplu din natura: in cadrul unui musuroi de furnici, daca regina este separata spatial de colonie, furnicile continua sa construiasca musuroiul conform planului initial. Daca insa regina este omorata, intreaga activitate din colonie se opreste. Nici o furnica nu stie ce sa mai faca. Se pare ca regina transmite furnicilor ce si cum sa faca, prin intermediul constiintei de grup, iar furnicile o asculta orbeste, ca si cum nu ar avea constiinta proprie.
Omul experimenteaza acest fel de hipercomunicare atunci cand are o intuitie sau o inspiratie. Timp de mai multe zeci de luni, un barbat de 42 de ani visa noaptea ca este conectat la un sistem de informatii de tip CD-ROM. In acest mod, cunostinte verificabile, din domenii foarte diverse, i-au fost transmise, iar el le verifica dimineata. O adevarata cascada de informatii – ca o enciclopedie! Marea majoritate a lor erau din afara sferei sale personale de cunoastere si atingeau detalii tehnice despre care el nu stia nimic.
Efectul de ADN fantoma
Acest fel de hipercomunicare genereaza efecte spectaculoase, atat in ADN, cat si in fiinta umana. Cercetatorii rusi au iradiat o mostra de ADN cu lumina laser, iar pe ecranul aparatului a aparut modelul de unda care era de asteptat. Atunci cand ei au scos mostra de ADN, forma de unda nu a disparut, ci a continuat sa existe! Mai multe experimente de acest fel au aratat ca forma de unda este totusi generata de mostra indepartata, al carei camp energetic ramane. Acest efect a fost numit efectul �ADN fantoma�. �Gauri de vierme� microscopice
Se afirma ca energia din afara spatiului si timpului obisnuit continua sa �curga� prin �gaurile de vierme� activate, chiar si dupa ce ADN-ul este indepartat din experiment. Efectul secundar observat este acela ca si in jurul fiintelor umane capabile de hipercomunicare s-au detectat astfel de campuri electromagnetice inexplicabile.
Dispozitive electronice ca CD playere sau similare pot sa inceteze sa functioneze timp de cateva ore. Pe masura ce campul electromagnetic incepe sa dispara, aceste dispozitive revin la o functionare normala. Multi vinedecatori si terapeuti cunosc aceste efecte de mult timp. Cu cat atmosfera este mai incarcata iar energia este mai mare, cu atat sansele ca aparatul de inregistrat sa se opreasca devin mai mari. Iar butonarea aparatului nu-l va repune in functiune decat dupa cateva ore, timp in care energia a disparut.
In cartea lor �Vernetzte Intelligenz� (Inteligenta Conectata), Grazyna Gosar si Franz Bludorf explica aceste fenomene foarte clar si precis. Ei citeaza surse care afirma ca in trecut, umanitatea era conectata foarte strans, la fel ca si celelalte forme de viata, la constiinta de grup si actiona ca un grup. Insa, pentru a experimenta si modul individual de constiinta, oamenii au trebuit sa uite de hipercomunicare, aproape in totalitate.
Constiinta de grup superioara
In acest moment, la nivel de umanitate, constiinta individuala este relativ stabila, si se poate creea o noua forma de constiinta de grup, cu adevarat superioara, in care putem sa avem acces la intreaga informatie prin intermediul rezonatorului biologic prezent in fiecare celula din corpul nostru – ADN-ul – fara sa fim fortati sau manipulati de la distanta in ceea ce priveste informatia in sine. Ca si in Internet, ADN-ul nostru poate sa transmita propriile informatii in aceasta vasta retea care este VIATA, poate sa primeasca informatii din aceasta retea si poate chiar sa stabileasca contacte directe cu alti participanti din retea.
Vindecarile miraculoase de la distanta, telepatia, clarviziunea, pot fi astfel explicate cu usurinta si in mod natural. De exemplu, unele animale de casa cunosc dinainte cand se vor intoarce acasa stapanii lor. Acest lucru poate fi interpretat prin prisma hipercomunicarii si a constiintei de grup. Orice constiinta colectiva nu poate fi folosita la nesfarsit fara o constiinta individuala. Altfel, ne-am intoarce la o stare primitiva in care instinctul de turma ar putea fi extrem de usor de manipulat.
Hipercomunicarea in acest moment inseamna ceva cu totul diferit: cercetatorii spun ca daca oamenii (care dispun de o constiinta individuala) isi vor regasi accesul la constiinta de grup, vor avea atunci puteri de creatie supraumane cu care vor putea sa modeleze intreaga viata de pe planeta. Cert este ca umanitatea se indreapta evident spre o astfel de constiinta de grup superioara. Se estimeaza ca 50 % din copiii care se nasc acum vor avea mari probleme la scoala. Ei sunt cunoscuti sub numele de �copii indigo� datorita aurei lor de aceasta culoare care indica o inalta constiinta si o puritate exemplara.
In acelasi timp, se nasc din ce in ce mai multi copii cu puteri de clarviziune (conform cartii �Copii indigo din China� de Paul Dong). Acesti copii ne invata pe noi, adultii, ce inseamna constiinta de grup superioara, prin exemplul personal. De exemplu, clima nu poate fi influentata de un singur om, de regula. Insa poate fi iunfluentata de o constiinta de grup – nimic nou pentru unele triburi care aduc ploaia prin dansurile lor. Vremea este puternic influentata de frecventele proprii de rezonanta ale Pamantului, asa-numitele frecvente Schumann. Dar acestea sunt exact aceleasi frecvente care sunt produse in creierul nostru, iar atunci cand mai multi oameni actioneaza in sincronicitate, la unison, se formeaza un efect similar luminii laser – acela de manifestare �in aceeasi faza�. Astfel se explica in termeni stiintifici cum se poate influenta vremea!
Cercetatorii constiintei de grup au formulat teoria �Civilizatiei de tip I�. O umanitate care a trecut la stadiul constiintei de grup superioare nu ar avea nici probleme de mediu, si nici lipsa de energie. Pentru ca ar avea un control natural si firesc asupra tuturor energiilor si proceselor de pe intreaga planeta. Aceasta include si un control asupra eventualelor catastrofe! Iar o �Civilizatie de tipul II� ar putea avea control asupra energiilor din intreaga ei galaxie.
Constiinta de grup superioara creeaza ordine
Si acum, o adevarata �bomba�: atunci cand un numar foarte mare de oameni se concentreaza asupra unui acelasi scop (de exemplu un meci de fotbal, sarbatoarea Craciunului sau alte evenimente similare ca anvergura), s-a demonstrat experimental ca generatoarele de numere aleatoare incep sa ofere numere ordonate, in loc de numere aleatoare. Cu alte cuvinte, o constiinta de grup superioara (ordonata) creeaza ordine in intreg mediul!
Experimente din mediul universitar au demonstrat ca lumea fizica si lumea mentala sunt conectate si interdependente! Pentru mai multe detalii asupra rezultatelor proiectului, vizitati http://noosphere.princeton.edu/fristwall2.html
ADN-ul este acum privit si ca un superconductor organic ce functioneaza la temperatura normala a corpului, spre deosebire de superconductoarele artificiale care necesita temperaturi foarte joase, intre -200 Si -400 grade Celsius. Toate superconductoarele sunt capabile sa stocheze lumina, si deci, informatie. Si in acest mod se poate explica cum de ADN-ul poate stoca si transmite informatie atat de bine.
In ceea ce priveste asa-numitele �gauri de vierme� (wormhole), acestea sunt, in mod normal, foarte instabile si dispar in numai o fractiune de secunda. In anumite conditii, astfel de �gauri de vierme� se pot organiza de la sine formand zone de vid in care, de exemplu, gravitatea se poate transforma in electricitate. Astfel de zone de vid sunt ca niste mingii radiante de gaz ionizat care dispun de o energie imensa.
Puterea constiintei
Esista anumite zone din Rusia unde astfel de mingii radiante apar foarte des. Rusii au inceput programe masive de cercetare care au condus la cateva concluzii uimitoare. Foarte multi oameni cunosc aceste zone de vid sub forma unor mingii stralucitoare care apar pe cer. Privesc atent la ele si se intreaba ce ar putea fi.
Odata am gandit : �Salut! Daca sunteti OZN-uri, zburati in triunghi�. Si, dintr-o data, sferele au format un triunghi. Cu alta ocazie, le-am spus ca sa accelereze de la zero la viteza infinita, si asa au facut. Evident, am crezut ca sunt OZN-uri. Prietenoase, din moment ce au facut ce le-am rugat eu, ca sa-mi faca pe plac.
Acum, rusii au gasit in acele zone unde apar sferele luminoase, ca aceste mingii pot fi ghidate prin gand. Pentru ca s-au detectat frecvente foarte joase in jurul acestor sfere, frecvente similare cu cele produse de creierul nostru. Din cauza acestei similitudini, sferele reactioneaza la gandurile noastre!
Trebuie sa va avertizez ca nu este o idee prea buna sa sari pe una dintre aceste mingii care este asezata pe sol. Pentru ca energia pe care o detine este asa de mare incat ar putea sa ne provoace mutatii genetice� Sau ar putea sa nu. Pentru ca, spre exemplu, se stie ca multi invatatori spirituali produc astfel de sfere vizibile de energie atunci cand se afla in stari adanci de meditatie, declansand astfel stari placute si inaltatoare spiritual.
Este deja celebru cazului unui invatator spiritual care medita pe scaunul lui, iar cand cineva a vrut sa-l fotografieze, in poza nu se vedea decat un nor alb-stralucitor, ca o ceata. Pur si simplu, acest fel de fenomene trebuie sa fie in legatura cu gravitatia si anti-gravitatia, cu acele �gauri de vierme� care sunt stabilizate prin gand, si cu hipercomunicatia, adica o legatura cu energii din afara structurii noastre spatio-temporale obisnuite. Generatiile anterioare, care au avut astfel de experiente de contact prin hipercomunicare si sfere luminoase, le numeau experiente cu ingeri. Desi multe din aceste interactiuni se crede ca au fost doar transferuri de energie spirituala dinspre acele sfere inspre om, asta nu inseamna ca nu exista ingeri!
Stiinta oficiala cunoaste deja zone de pe aceasta planeta cu anomalie gravitationala (care contribuie la formarea unor astfel de sfere luminoase de vid). Pana acum devierea gravitationala era de sub 1 % din valoarea totala a campului. Recent, s-au descoperit alte zone care au o anomalie gravitationala de 3 – 4 %. Unul din aceste locuri este Rocca di Papa, la sud de Roma (pentru localizarea exacta, consultati cartea �Vernetzte Intelligenz�). Acolo, diverse obiecte de felurite forme, de la sfere pana la autobuze (da, nu e greseala tipografica), se inalta spre cer.
Referinta: �Vernetzte Intelligenz� de Grazyna Fosar Si Franz Bludorf, ISBN 3930243237, http://www.fosar-bludorf.com/
SURSA: Active Information Media