Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link
Posts Tagged ‘Logică’
Morgue despre SPĂLAREA CREIERELOR
Despre ŞTIINŢA actuală
“Teza centrală a acestei cărți este că știința este o viziune asupra lumii care se naște din autism, de la oameni care ignoră comunicarea, empatia, liberul arbitru, conștiența și toate lucrurile mentale. Lipsa unui psihic puternic se traduce într-o afinitate față de Materie, opusul Minții Ei se simt ca acasă cu teorii care exclud Mintea, care nu necesită nici un fel de componente mentale, pentru că ei înșiși sunt foarte deficienţi în Minte. Agenda intelectuală a lumii a fost confiscată de autisti. Ei controlează Ştiința și Calculul, ce conduc acum lumea. Toți cei din lumea academică se hrănesc acum cu Ideologia lor Anti-Minte. Oamenii chiar cred că Mașinile pot fi la fel de Conștiente ca ființele umane (cum altfel, dacă înşişi oamenii ar fi doar nişte Mașini în opinia lor?) şi că această Conștiență poate fi încărcată în computere și stocată acolo!? Filozofia a fost distrusă de Ştiința autistă. Toți filozofii academici se simt obligaţi de a păstra paradigma științelor și de a nega Realitatea unei lumi de Minți având un Scop. Este timpul ca Oamenii Minţii să denunţe lumea intelectuală autistică, să înlocuiască Materialismul și Empirismul (ideologia Simțurilor) cu Idealism – Raționalismul (doctrina Rațiunii și a Logicii). Raţiunea este esența Minții. Doar Mintea poate Raționa. Dacă sunteți de acord că Existența este Rațională și Inteligibilă, vă aflați pe partea Minții și împotriva Celor Fără Minte (materialiştii, zombii) “.
Această carte este disponibilă și tipărită:
– Amazon: https://www.amazon.com/dp/1790959659/
– Kindle: https://www.amazon.com/Science-Conspiracy-Autistics-Took…/…/
“The central thesis of this book is that science is a worldview born from autism, from people who struggle with communication, empathy, free will, consciousness and all things mental. Scientists prefer to see themselves as machines or as products of random chance. Their lack of a strong psyche translates into an affinity for matter, the opposite of mind. They feel at home with theories that exclude mind, that require no mental components whatsoever. That’s because they themselves are enormously deficient in mind.
The intellectual agenda of the world has been seized by autistics. They control science and computing, which now drive the world. Everyone in the academic world now falls into line with their anti-mind ideology. People even believe that machines can be as conscious as human beings (how would that be possible unless humans themselves were just glorified machines?) and that consciousness can be uploaded to computers and stored there.
Philosophy has been destroyed by autistic science. All academic philosophers feel the need to parrot the nostrums of scientism, and to deny the reality of a world of purposeful minds.
It’s time for the People of Mind to strike back, to take back the intellectual world from the autistics, to replace materialism and empiricism (the ideology of the senses) with idealism and rationalism (the doctrine of reason and logic).
Reason is the essence of mind. Only minds can reason. If you agree that existence is rational and intelligible, you are on the side of the mindful and against the mindless (the materialists, the zombies).”
Videoconferinţa Mişcării Dacia din 31.10.2018
Tags: Emoţii, Gender, Jung, Keirsey, Logică, Mayers-Brigga, Personalitate, Psihologie, raţiune, Senzaţii, Temperament
CULTUL CELEBRITĂŢILOR
„Simona a castigat in intreaga istorie premii in valoare de 26.219.526 de dolari.
Sportiva noastra a fost intrecuta de Angelique Kerber, care a ajuns la castiguri in valoare de 26.537.626 de dolari dupa succesul de la Wimbledon.
Cum arata top 10:
1. Serena Williams 86.360.661 dolari
2. Venus Williams 40.723.278
3. Maria Sharapova 38.047.109
4. Caroline Wozniacki 30.850.133
5. Victoria Azarenka 29.035.241
6. Agnieszka Radwanska 27.612.200
7. Petra Kvitova 26.803.313
8. Angelique Kerber 26.537.626
9. Simona Halep 26.219.526
10. Martina Hingis 24.749.074”
sursa: http://www.ziare.com/simona-halep/stiri-simona-halep/wta-a-anuntat-clasamentul-premiilor-din-tenis-pe-ce-loc-a-ajuns-simona-halep-1522248
Mulţi sunt revoltaţi de CULTUL PERSONALITĂŢII al „împuşcatului”, deşi ăla a lăsat ceva românilor!?
„Morţii de Foame” ce reprezintă „maaaarea majoritate democratică”, nu sunt în stare să priceapă că ignoranta asta a câştigat mai mulţi BANI în câţiva ani, decât zeci de oameni de ştiinţă şi de cultură în întreaga lor viaţă!?!?
Este tipic unei societăţi guvernate de EMOŢII şi SENTIMENTE, după cum a proiectat ELITA CAPITALISTĂ- INDIVIDUALISTĂ-GLOBALĂ.
Dacă vorbeşti „pulimii şi pizdimii”, de exemplu, despre TAXA DE MOŞTENIRE DE 100% care ar desfiinţa această ELITĂ ÎNTUNECATĂ, aceasta sare de cur în sus, deşi cei mai mulţi nu lasă decât DATORII după moarte!? … a fel despre PROPRIETATEA PRIVATĂ… la fel despre TOXICITATEA FAMILIEI ACTUALE… la fel despre RELIGIILE MAJORE şamd.
A venit vremea ca Omenirea să se încredinţeze unei ELITE MERITOCRATICE ILUMINISTE, ALTRUISTE, ce va restabili locul cuvenit RAŢIUNII şi LOGICII.
Omenirea va trebui să decidă de ce parte stă: a ÎNTUNECAŢILOR, sau a ILUMINAŢILOR!?
Nu de alta, dar ILLUMINATI nu au „ieşit la lumină” ca să salveze Omenirea, ci să-i conducă pe cei Vrednici către HIPERUMANITATE, unde IGNAVI nu au acces!
Sociologia (8)
Star Trek sau Mad Max
„Umanitatea are, în esență, posibilitatea de a alege între un Viitor în stil Star Trek sau un viitor stil Mad Max. Acest lucru este exact. Omenirea are posibilitatea de a alege între Iluminare şi Întunecare. Avem de ales între Unitate şi Diviziune. Avem de ales între Pace şi Război. Avem de ales între Altruism și Egoism.
Matematică Ontologică este ceea ce va aduce adevărata Iluminare omenirii, Unitate, Pace, Altruism și Star Trek. Orice altceva va aduce mai devreme sau mai târziu, Întunericul, Divizare totală și Fragmentare, Război, Egoism extrem și cu adevărat… Mad Max.
Trebuie să facem tot ce stă în puterea noastră pentru a ne asigura că umanitatea evoluează și avansează spre un viitor de Iluminare totală de stil Star Trek și nu se regresează și nu se îndreaptă spre un viitor stil de viață Mad Max. După cum stau lucrurile acum, omenirea se aliniază rapid spre Abis. Dacă nu acționăm, în curând nebunia descrisă în Mad Max va deveni REALITATEA noastră colectivă.
Aceasta nu este o glumă. Uită-te puțin la lumea noastră. O mare parte din ea este deja în Mad Max. Există milioane și milioane de oameni nevinovați, pe toată planeta, care sunt forțați să trăiască în iadul pur al sărăciei, iar rasa umană în ansamblu nu face nimic în privința aceasta. Această nebunie dovedește că sistemul nostru economic al capitalismului de piață liberă este un sistem complet corupt. Această nebunie dovedește că actualul capitalism al pieței libere trebuie să fie eliminat și complet înlocuit de capitalismul social cât mai curând posibil. Capitalismul Social, prin programe cum ar fi Educația Universală și Asistența Medicală Universală, poate fi vehiculul care deschide calea către o Economie Bazată pe Resurse și un viitor uman complet liber de Elita Bogată şi cea Religioasă. Un viitor uman mult mai mare și mai fantastic decât orice altceva imaginat vreodată în Star Trek.
Deci, dacă vreți cu adevărat să opriți nebunia omenirii, dacă vreți să vindecați cu adevărat rasa umană de nebunia sa și de dorința ei nebună de a domina (și de a fi dominată), atunci trebuie să citiți „The Truth Series” şi „God Series” și toate celelalte serii de cărți superbe scrise de Illuminati Pythagoreici și trebuie să răspândiți Cuvântul despre ele în orice fel poți. Puteți găsi o întreagă listă a tuturor cărților scrise de Illuminați pe site-ul web unde a început totul: http://www.armageddonconspiracy.co.uk/. Așa că citiți cărțile de Matematică Ontologică și apoi faceți-vă activi în răspândirea mesajului lor de Rațiune și Logică către restul lumii. Mai avem timp să salvăm această specie pe care o numim Omenire, deci ce mai așteptăm? Să salvăm lumea!”
https://sacredcause.com/category/pythagorean-illuminismontological-mathematics/