Join Us on FACEBOOKVă invit să vă alăturaţi grupului Facebook Mişcarea DACIA, ce-şi propune un alt fel de a face politică!

Citiţi partea introductivă şi proiectul de Program, iar dacă vă place, veniţi cu noi !
O puteţi face clicând alături imaginea, sau acest link




SPARTA

Febbraio 15th, 2019 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Libertatea Pozitivă şi Libertatea Negativă

„”Cea mai mare armată din istoria omenirii a fost cea a Spartei, motivul fiind foarte simplu: spartanii preluau copiii de la părinți la vârsta de șase ani, îi puneau în barăci și apoi îi antrenau neîncetat ca să devină cei mai buni soldați.

Aici vedem exemplul clasic al Libertății Pozitive (Libertatea PENTRU CEVA), prin care Statul pătrunde în viața cetățenilor săi în cea mai mare măsură și formă și Conduce tot ceea ce fac. Soldații spartani erau reflexia totală a Statului, a Etosului, a Filosofiei și a modului său de operare.

Spartanilor, noțiunea modernă de Libertate Negativă (Libertatea DE CEVA), prin care cetățenii doresc ca Statul să nu se amestece cât de puţin în viaţa lor, ar fi fost de neînțeles.

Adevărata excelență vine numai atunci când Statul și Cetățenii săi sunt o Unitate, cu obiective identice. Acest lucru se poate întâmpla numai în Statele cu Libertate Pozitivă. Statele cu Libertate Negativă sunt fragmentate, atomizate, pline de cetățeni egoiști, lacomi, obsedați de Sine, fără Scop Comun. Toți sar la gâtul celuilalt, sunt Pioni în diverse scenarii ale teoriei jocurilor. Libertatea Negativă merge mână în mână cu Capitalismul Pieței Libere, Consumerismul și Familiile care se luptă fără milă între ele pentru Resurse și Status.

Sparta era foarte departe de Anarhia, Libertarianismul și Capitalismul Pieței Libere, mult mai mult decât se poate imagina. Spartanii vor rămâne vii în memoria umanităţii pentru totdeauna, mult după ce anarhiștii, libertarienii și capitaliștii de piață liberă vor fi dispărut fără urmă din istorie.

Excelența poate locui numai în două locuri – Genii individuale care reușesc în ciuda mediocrității celor din jurul lor și a Statelor care își valorifică resursele umane pentru a le transforma în minuni ale veacurilor.

Sparta, Atena și Roma aveau toate cetățeni activi care slujeau Statului. În democrațiile capitaliste moderne, singura funcție a statului este aceea de a oferi cadrul în care Bogații capitaliști devin tot mai bogați, iar masele se dedau la Consumerism și Fanteziile de evadare alimentate de Tehnologie. În statele moderne, interesele celor Bogați sunt întotdeauna principala prioritate. Statele Moderne nu au obiective privind excelența umană și transmutarea poporului în zei. Bogații nu au niciun interes în astfel de agendă. Ei sunt perfect fericiți cu felul în care stau deja lucrurile, unde ei sunt zeii și toți ceilalți se înclină lor. Libertatea Negativă, ca şi Anarhia și Libertarianismul, conduce în mod invariabil la o conducere a Elitelor Bogate. Lumea nu se preocupă de puterea Guvernului și a Statului. Exact opusul este adevărat. Guvernele moderne și Statele şi-au eliminat toată puterea lor prin doctrina Libertății Negative, iar lumea este de fapt condusă de Elite Bogate care deservesc neobosit propriile lor agende egoiste, cu guverne slăbite și state neputincioase să le contrasteze. Asta este desigur, exact modul în care Elitele Bogate au planificat lucrurile. Prioritatea lor nr.1 a fost să distrugă puterea guvernului și a statului și au reușit dincolo de cele mai optimiste vise ale lor.

Toți anarhiștii, libertarienii și capitaliștii de piață liberă care se opun puterii guvernului și statului, sunt cei mai buni prieteni pe care Elita Bogată i-au avut vreodată. Toate aceste grupuri sunt dușmani ai poporului și trădători de drept.

Numai Libertatea Pozitivă a Republicii Meritocratice – cu putere absolută (“Leviathan”) – poate să supună Elitele Bogate și să le permită Oamenilor să-şi actualizeze la maxim potenţialul, cu maximul ajutor al Statului și a tuturor Resurselor sale. ”

Mike Hockney – ”God Series”

The Illuminated Pleb

“The greatest army in human history was that of Sparta. The reason was very simple. The Spartans removed children from their parents at six years old, placed them in barracks and then trained them relentlessly to be the best soldiers there have ever been.

Here we see the classic example of positive liberty, whereby the State steps into the lives of its citizens to the maximum degree and shapes and directs everything they do. The Spartans soldiers were the total reflection of the State, of its ethos, philosophy and modus operandi.

To the Spartans, the modern notion of negative liberty, whereby citizens want the State to stay out of their lives as much as possible, would have been incomprehensible.

True excellence comes only when the State and its citizens are a unity, with identical objectives. That can happen only in positive liberty States. Negative liberty States are fragmented, atomized, full of selfish, egoistic, greedy, self-obsessed citizens with no common purpose. They are all at each other’s throats, pawns in the various scenarios of game theory. Negative liberty goes hand in hand with free-market capitalism, consumerism, and families ruthlessly competing with each other for resources and status.

Sparta is as far removed from anarchy, libertarianism and free-market capitalism as it’s possible to get. The Spartans will remain vivid in the human memory forever, long after the anarchists, libertarians and free-market capitalists have vanished without a trace from the historical record.

Excellence can reside in only two places – individual geniuses who succeed despite the mediocrity of those all around them, and States that harness their human resources to the full to transform them into wonders of the ages.

Sparta, Athens, and Rome all had active citizens serving the State. In modern capitalist democracies, the only function of the State is to provide the framework in which rich capitalists get richer and the masses indulge in consumerism and escapist fantasies fuelled by technology. In modern States, the interests of the rich are always the top priority. Modern States have no objectives concerning human excellence and the transmutation of the people into gods. The rich have no interest in any such agenda. They are perfectly happy with the way things already are: where they are the gods and everyone else bows down to them.

Negative liberty, like anarchy and libertarianism, invariably results in rule by rich elites. The world does not have a problem with the power of government and the State. The precise opposite is true. Modern governments and States have had all their power removed by the doctrine of negative liberty and the world is in fact ruled by rich elites relentlessly serving their own selfish agendas, with enfeebled governments and States powerless to stop them. That, of course, is exactly how the rich elites planned things. Their No.1 priority was to destroy the power of the government and the State and they have succeeded beyond their wildest dreams.

All anarchists, libertarians and free-market capitalists who oppose the power of government and the State are the best friends the rich elites have ever had. All of these groups are enemies of the people and outright traitors.

Only the positive liberty Meritocratic Republic – with absolute power (“Leviathan”) – can overcome the rich elites and allow the people to become the best they can be, with the full help of the State and all of its resources.” MH

CE VREM NOI, ILUMINIŞTII PITAGOREICI?

Gennaio 29th, 2019 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

„CE VREM?

Vrem să vedem sfârșitul tuturor RELIGIILOR VECHI, DECĂZUTE, PSIHOTICE din lume. Acesta este secolul douăzeci și unu, iar vechile Superstiții și “Poruncile” tribale nu mai au dreptul să fie aici.

Vrem să vedem sfârșitul CAPITALISMULUI PRĂDĂTOR – sistemul economic conceput pentru a permite unei ELITE MICI, LACOME, INFINIT DE EGOISTE, NARCISISTEşi PSIHOPATICE să stăpânească asupra celorlalți și să instaureze mari DINASTII ale BOGĂŢIEI şi PUTERII ce ne stăpânesc în perpetuitate.

Vrem ca fiecare om de pe pământ să aibă o ŞANSĂ REALĂ de a-și demonstra MERITUL și de a se ridica în raport cu TALENTUL lor, fără ca niciun obstacol invizibil să fie plasat în calea lor, fără a fi nevoie să participe la un joc gândit împotriva lor şi să fie victima unor carteluri nevăzute care trag sforile în numele jucătorilor aleși (PRIVILEGIAŢI).

Vrem ca ființele umane cele mai INTELIGENTE și TALENTATE să conducă lumea, deoarece ar fi o NEBUNIE să o dăm la vârf oamenilor stupizi și neinteligenți, așa cum facem în prezent.

Avem o lume în care se aplică Principiul Lui Petru (https://ro.wikipedia.org/wiki/Principiul_lui_Peter) … oamenii din vârf au fost promovați peste nivelul lor de COMPETENŢĂ, dar nu este nimeni deasupra lor să-i concedieze și ei refuză să fie concediați de cei de sub ei. Trebuie să ne asigurăm că fiecare persoană INCOMPETENTĂ aflată într-o poziție influentă să fie răspunzătoare în fața oamenilor și să poată fi ușor concediată.

Suntem pentru CONTROLUL PUBLIC al societății, nu pentru CONTROLUL PRIVAT. Capitalismul este un sistem economic destinat să aducă dominarea sferei publice de către sfera privată, prin intermediul “Pieței”, care este nealeasă și neresponsabilă față de popor și în care poporul nu are nici o reprezentare și nici un cuvânt de zis. Capitalismul De Piață Liberă este mijlocul exact prin care s-a sabotat și subminat Democrația, iar oamenii au fost împiedicați să-și controleze destinul.

Poți avea guvernarea de către popor sau guvernare pe către piețele private, dar nu le poți avea pe amândouă. Care ar fi de făcut? TREBUIE să alegeți.

Vrem ca METODELE ŞTIINŢIFICE şi MATEMATICE să fie extinse la politica economică, politica socială, politica religioasă, politica în domeniul drogurilor, politica în domeniul educației, politica în domeniul sănătății, politica polițienească etc. Vrem sfârșitul moralizării ieftine și predicării religioase. Vrem sfârșitul oamenilor predicatori pioși, pomposi, sfinți, să pălăvrăgească despre codurile și credințele lor morale din epoca de piatră.

Vrem sfârșitul abuzului parental asupra copiilor prin îndoctrinare religioasă și chiar mutilare lor fizic (circumcizia şi infibularea).

Vrem ca părinților nebuni să nu li se mai permită să producă copii nebuni, deveniţi nebuni cu credințele nebunești ale părinților lor.

Vrem ca CREDINŢA să fie desființată, să nu fie tratată deloc cu respect. RAŢIUNEA trebuie să fie noul standard.

Vrem o SOCIETATE LOGOS şi o EPOCĂ A RAŢIUNII. Mythos trebuie să rămână în arena de divertisment inofensiv.

Vrem o A DOUA ŞI ULTIMĂ ILUMINARE în care umanitatea să se elibereze în sfârşit de cancerul miturilor religioase antice, care au făcut mai multă pagubă PSIHICULUI UMAN decât orice altceva. Religiile antice au făcut și continuă să facă, miliarde de oameni deranjați MINTAL.

Putem construi RAIUL pe pământ, dar numai prin RAŢIUNE, CUNOAŞTERE și o RASĂ UMANĂ OPTIMIZATĂ INTELECTUAL.
Azi vedem cât de RETARDATĂ este rasa umană de dată ce există miliarde de oameni care disprețuiesc noțiunea de maximizare a inteligenței umane ca obiectiv principal al politicii guvernamentale.

Ce poți să faci cu o umanitate care iubește să fie PROASTĂ și are dispreț absolut pentru INTELIGENŢĂ și niciun interes pentru ea?

Trăim într-o lume în care BANII (MAMMON), ci nu INTELIGENŢA, este Forța Motrice, iar cei cu bani nu vor renunța niciodată la PUTEREA lor lăsând pe cel mai DEŞTEPT să o preia. Întrebarea este foarte simplă … CE AU DE GÂND DEŞTEPŢII SĂ FACĂ?
Au EI voința de a prelua PUTEREA de la cei bogați?
În Star Trek, exact așa s-a întâmplat.

Viitorul umanității trebuie să fie al unei SPECII INTELIGENTE, MERITOCRATICE şi RAŢIONALE, nu ca o specie religioasă în genunchi pentru zeii invizibili sau o specie capitalistă înrobită și stăpânită de super-bogați.”

http://www.armageddonconspiracy.co.uk/

„Sămânţa Auto-Distrugerii”

Dicembre 26th, 2018 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Să reflectăm asupra faptului că ne situăm ÎN EST!!!

“Capitaliștii de Piață liberă vor merge oriunde în Lume, unde își vor maximiza Profiturile, nu au loialitate față de America și nici nu au interes pentru poporul american. Predarea Puterii unui Sistem Economic căruia nu-i pasă de bunăstarea ta – cum Americanii au făcut – va duce la Dezastru, care se apropie. În schimb, este capitalismul pieței libere, nu America, ce guvernează lumea. Nodurile au ajuns la Pieptene. Americanii, fiind cea mai puternică Naţiune Capitalistă, au crezut că Economia De Piaţă Liberă le va permite să controleze Lumea. În schimb, America este doar un nod al unui sistem globalist, iar capitaliștii de guvernământ nu au niciun interes deosebit în afară de PROFITUL IMEDIAT.. Dacă China, Brazilia, India, Rusia și națiunile din Africa oferă randamente mai mari decât America, atunci capitaliștii își vor investi banii, indiferent de ce înseamnă asta pentru America. America, prin cea mai mare comoară (capitalismul), s-a auto-distrus, deşi asta a fost întotdeauna Logica inerentă a Capitalismului Pieței Libere. Numai o națiune degenerată nu poate vedea când consumă otravă.O parte din opiniile lui Oswald Spengler („Apusul Occidentului”) a fost că Occidentul a epuizat mai mult sau mai puțin, tot ceea ce era implicit în valorile sale culturale. În această Paradigmă Occidentală nu au mai fost multe de realizat. Pentru ca lumea să meargă mai departe, era nevoie de O Nouă Paradigmă și asta ar veni, gândea Spengler, din Est (Atenţie, că şi România e „din Est”, numai să avem o DEŞTEPTARE la nivel naţional, ceea ce pare puţin probabil în ciuda eforturilor noastre!? – N.T.). Occidentul ar cădea în uitare, înainte de a fi înviat în viitor, cu o Paradigmă Radical Nouă care s-o separe de ceea ce fusese înainte în Occident. Suntem exact în această poziție acum? Vestul a eșuat, iar Steaua Estului (în special China) se ridică rapid. Occidentul, în cel mai bun caz, va aluneca încet în Umbră, dar un Cataclism pare la fel de probabil. ”
Mike Hockney

The Illuminated Pleb

7 ore

Jake Martin
1 hr ·
“Free-market capitalists will go anywhere in the world where they can maximize their profits. They have no loyalty to America and no interest in the American people. To surrender power to an economic system that doesn’t care about your welfare – as the Americans have eagerly done – is to court inevitable disaster. That disaster is now arriving. The chickens have well and truly come home to roost. Americans thought that free-market capitalism would allow them, as the most powerful capitalist nation, to rule the world. Instead, it’s free-market capitalism itself, not America, that rules the world.

America is just one node of a globalist system and the ruling capitalists have no particular interest in it. If China, Brazil, India, Russia and the nations of Africa offer higher returns than America then that’s where the capitalists will invest their money, regardless of what that means for America. America, through its greatest treasure (capitalism) has destroyed itself, and, moreover, that was always the inherent logic of free-market capitalism. Only a degenerate nation cannot see when it’s drinking poison.

Part of Spengler’s point was that the West had more or less accomplished everything implicit in its cultural values. There was little more to achieve within this Western paradigm. For the world to move on, a new paradigm was needed and it would come, Spengler thought, from the East. The West would slip away into oblivion, before being resurrected in the future, with a radically new paradigm separating it from what had gone before in the West. Are we in that precise position now? The West has failed and the star of the East (especially China) is rising rapidly. The West, at best, will slip slowly into the shadows, but now a cataclysm looks just as likely.” MH

Sociologia (8)

Febbraio 6th, 2018 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Star Trek sau Mad Max

Umanitatea are, în esență, posibilitatea de a alege între un Viitor în stil Star Trek sau un viitor stil Mad Max. Acest lucru este exact. Omenirea are posibilitatea de a alege între Iluminare şi Întunecare. Avem de ales între Unitate şi Diviziune. Avem de ales între Pace şi Război. Avem de ales între Altruism și Egoism.
Matematică Ontologică este ceea ce va aduce adevărata Iluminare omenirii, Unitate, Pace, Altruism și Star Trek. Orice altceva va aduce mai devreme sau mai târziu, Întunericul, Divizare totală și Fragmentare, Război, Egoism extrem și cu adevărat… Mad Max.

Trebuie să facem tot ce stă în puterea noastră pentru a ne asigura că umanitatea evoluează și avansează spre un viitor de Iluminare totală de stil Star Trek și nu se regresează și nu se îndreaptă spre un viitor stil de viață Mad Max. După cum stau lucrurile acum, omenirea se aliniază rapid spre Abis. Dacă nu acționăm, în curând nebunia descrisă în Mad Max va deveni REALITATEA noastră colectivă.

Aceasta nu este o glumă. Uită-te puțin la lumea noastră. O mare parte din ea este deja în Mad Max. Există milioane și milioane de oameni nevinovați, pe toată planeta, care sunt forțați să trăiască în iadul pur al sărăciei, iar rasa umană în ansamblu nu face nimic în privința aceasta. Această nebunie dovedește că sistemul nostru economic al capitalismului de piață liberă este un sistem complet corupt. Această nebunie dovedește că actualul capitalism al pieței libere trebuie să fie eliminat și complet înlocuit de capitalismul social cât mai curând posibil. Capitalismul Social, prin programe cum ar fi Educația Universală și Asistența Medicală Universală, poate fi vehiculul care deschide calea către o Economie Bazată pe Resurse și un viitor uman complet liber de Elita Bogată şi cea Religioasă. Un viitor uman mult mai mare și mai fantastic decât orice altceva imaginat vreodată în Star Trek.


Deci, dacă vreți cu adevărat să opriți nebunia omenirii, dacă vreți să vindecați cu adevărat rasa umană de nebunia sa și de dorința ei nebună de a domina (și de a fi dominată), atunci trebuie să citiți „The Truth Series” şi „God Series” și toate celelalte serii de cărți superbe scrise de Illuminati Pythagoreici și trebuie să răspândiți Cuvântul despre ele în orice fel poți. Puteți găsi o întreagă listă a tuturor cărților scrise de Illuminați pe site-ul web unde a început totul: http://www.armageddonconspiracy.co.uk/. Așa că citiți cărțile de Matematică Ontologică și apoi faceți-vă activi în răspândirea mesajului lor de Rațiune și Logică către restul lumii. Mai avem timp să salvăm această specie pe care o numim Omenire, deci ce mai așteptăm? Să salvăm lumea!”

https://sacredcause.com/category/pythagorean-illuminismontological-mathematics/


Sociologia (1)

Gennaio 8th, 2018 No Comments   Posted in Mişcarea Dacia

Instituţia Căsătoriei

1. Viaţa Sexuală
de David Apotheosis Pietsch (n.a. – selecţii)

Monoteismul = monogamie
Politeismul = polyamority
Un Dumnezeu, Un Soț.

“Eu sunt stăpânul vostru, creatorul vostru, supuneți-vă, slujiți-mi, faceți cum vreau eu, nu există alți dumnezei în afară de mine, eu sunt întreaga ta realitate, nimic nu există dincolo de mine, orice recunoaștere sau închinare la alţi zei duce la moarte și la focul veşnic al iadului! Eu vă posed, așa că faceţi-mi voia! Supuneţi-vă! “-

Semnat: Dumnezeu Monoteist

“Eu sunt soţul tău, ascultă-ma, serveşte-mă, fă cum doresc eu, eşti proprietatea mea, nu există alti barbati dincolo de mine, eu sunt lumea ta, te definesc, sexul sau flirtul cu alti bărbaţi duce la persecutie sau chiar moarte, eu te am, fac ce vreau cu tine! Supune-te! “

Semnat: Soț Monogam.

Monogamia poate fi văzută ca un rezultat direct al religiei monoteiste (și într-adevăr, cel mai probabil a apărut inițial ca instituție legală în națiunile abrahamice, astfel ca bărbaţii să pretindă proprietatea față de femei), în care patriarhul cosmic (yahweh) ordonă angajament și iubire necondiționate și necontestate pentru toți sclavii… soțul patriarhal, monogam, face același lucru cu soția lui. El o are pe ea complet supusă și dependentă de el, distrugându-i propria autonomie, liberul arbitru și alegerea independentă. Toți ceilalți bărbați sau femei devin invizibili și inexistenți pentru ei și se așteaptă ca ei să se supună pe deplin singurului lor soț pentru întreaga Viaţă. În unele culturi islamice, este imposibil ca femeia să-și părăsească soțul, deoarece riscă să fie ucisă cu pietre. Polyamoritatea este demonizată și considerată un păcat, la fel ca politeismul. Dacă “înșeli” partenerul tău, chiar și într-o națiune mai avansată cum ar fi America, ești catalogat ca „rău”, totuși persoana care te tratează ca Posesiune a sa și ca Obiect nu este niciodată pusă la îndoială.
Există o mulțime de legături între mentalitatea monoteistă abrahamică și mentalitatea patriarhală, monogamică… Avraamicii cred despre Căsătorie că este ceva sacru și minunat, că au făcut lucrurile morale și corecte și că au obținut ceva grozav. Ei nu-și dau seama cât de a dracului devine Umbra lor din cauza acestui „angajament”, sau cum promovează inconştient Instituţia Controlului Patriarhal. Bineînțeles, oamenii vor face așa cum vor și vor avea motivele lor și poate că unele căsătorii nu sunt aşa de rele de cum am spus, dar în general, nu-mi place Instituția Căsătoriei în actuala concepţie și cred că statul nu ar trebui să se intereseze de căsătorii din punct de vedere legal sau financiar, sau să persecute oamenii pentru „adulter” sau promiscuitate.
Sunt sigur că Mariajul este o instituție de pur Control influențată satanic, întruchiparea și exprimarea sexuală a Monoteismului, devenit dominant din punct de vedere social prin Avraamism. Este o cale pentru oameni de a vedea cum ar fi să fii ca și yahweh pentru câțiva ani, dar numai în familie.
Aș vrea să trăiesc mai degrabă în ascetism decât să-mi predau Liberul Arbitru unui „soț” pentru tot restul vieții mele.
Monogamia face și mai grea întâlnirea cu parteneri sexuali, pentru că majoritatea oamenilor sunt „luați” (indiferent de dracu înseamnă asta) și chiar dacă simți o dorință înflăcărată în vine, sexul este complet în afară de discuţie, pentru că există „partenerul fix”. Pentru cei cu un control mai mic al impulsurilor, acest lucru poate duce la furie, deoarece cei care sunt singuri și nu pot găsi un partener în această lume înstrăinată sunt lăsați cu nimic altceva decât cu mâna lor dreaptă, internetul și imaginația (lol). Asta cauzează de asemenea, cartelul subteran al traficului sexual și prostituției, deoarece am făcut foarte greoi sexul natural, liber, sigur, consensual.
Orice se poate crede, Natura, NeConștientul, Dialectica Socială, Dionysus și Rațiunea vor căpăta spaţiu în timp util și toate vor fi libere, în toate aspectele vieţii.”

2. Implicaţii Socio-Economice

Instituţia Căsătoriei trebuie eliberată de actuala Paradigmă Sclav-Stăpân (ca TOATĂ societatea de altfel). Instituţia Căsătoriei se integrează din plin în Paradigma Pieţei Libere aflată sub guvernarea lui MAMMON.
Asistăm azi inerţi la „căsătorii din interes economic”: tinere sărace care se căsătoresc cu bătrâni bogaţi, ba chiar fetiţe în fragedă pruncie ce sunt cumpărate de musulmani, fără ca „societatea civilă” (ONG-uri), guvernanţii naţionali, organizaţiile internaţionale (UNICEF, ONU, UE şamd), organele mediatice sau clerul să intervină în numele Drepturilor Fundamentale ale Oamenilor.
Impactul Social este devastant şi actualul exemplu de „Toleranţă cu Intoleranţii Islamici” (Multiculturalismul şi Corectitudinea Politică) este edificator, inducând în mod serios orice Om Raţional să creadă într-un Scenariu Elaborat de cultivare a Fricii, Individualismului, Rasismului, Extremismului, Înlocuirii Etnice, Nivelării În Jos a Cunoaşterii şamd.
După cum afirmă Iluminismul, LIBERUL ARBITRU este singurul Drept Natural al Omului, celelalte fiind atribuite sau retrase de Om, deci discutabile. Exact acest Unic Drept Natural este călcat în picioare de Instituţia Căsătoriei aşa cum e conceptualizată azi!
Pentru a înţelege întotdeauna mai bine CAUZELE unei situaţii, trebuie pusă întrebarea: Cui Foloseşte? (Cui Bono?)
Evident că Instituţia Căsătoriei foloseşte celor BOGAŢI pentru a-şi asigura PRIVILEGIILE MOŞTENITE: avere, pile, relaţii, nepotism, favoritism, popularitate  şamd, chiar dacă tocmai ei sunt cei care o „încalcă” mai mult!?
Vorba aia (extrapolare): „Nu face ce face Bogatul, ci ceea ce-ţi zice!”

3. Implicaţii psihologice

Pentru ca Omenirea să accelereze procesul DEVENIRII (BECOMING), de mare importanţă este ECHILIBRAREA (HOMEOSTAZA) PSIHICĂ.
Aceasta e valabilă atât la nivel Individual, cât şi Social„As Above So Below”.
Pornind de la Tipurile de Personalitate MYERS-BRIGGS, această Echilibrare ar fi favorizată de COMPLEMENTARITATE: cuplurile cele mai reuşite sunt deci acelea în care personalităţile soţilor „se completează reciproc”. Evident că în Paradigma Pieţei Libere această necesitate nu este contemplată, cu efectele negative de rigoare.
Omenirea este azi DezEchilibrată fiind tot mai expusă Emoţiilor, Simţurilor, Tradiţiilor şi Narcisismului şi trebuie să facă conform principiilor Iluminismului, Saltul spre Raţiune, Intuiţie, Logică şi Altruism.