Dacia Iluministă

Mişcarea Dacia şi… Lingvistica

Continui aici să propun ”Antroponimie Românească”, lucrare a d-lui Gabriel Gheorghe, un alt inginer ce se ocupă alături de doctori, ofiţeri, avocaţi şi alţi profesionişti, de „umplerea golurilor” din Istoria şi (în cazul de faţă) Lingvistica noastră.

Cine crede că numai ISCORNICII sunt de vină pentru propagarea unor teorii roesleriene ce „minează” CONTINUITATEA noastră, se înşeală deoarece LIMBIŞTI precum IORGU IORDAN sau A.I.PHILIPPIDE sunt implicaţi până la prăsele !

Aşa se explică de ce DICŢIONARELE noastre sunt alcătuite „din căutări în dicţionarele altora” !?!?

Avem datoria morală să RESCRIEM ISTORIA ŞI DICŢIONARELE, deoarece ne-am săturat să „facem pe placul duşmanilor” !!!

Ăştia nu se satură cu resursele noastre, ba chiar vor să ne desfiinţeze ca Neam !!!

Iată câteva „contre” ale d-lui Gabriel Gheorghe :

„Acest fel de vorbărie capătă proporţii apocaliptice, într-o totală lipsă de scrupule ştiinţifice, în volumul, nereprezentativ, al lui Iorgu Iordan, Dicţionar al numelor de familie româneşti [15]î.

Fiul unui grădinar <bulgar>, refugiat de la sud de Dunăre şi stabilit în mahalaua dinspre Tecucel, la marginea oraşului Tecuci (7.000 locuitori la naşterea lui I. I., conform memoriilor sale), I. Iordan face în “opera lui ştiinţifică“ un acerb naţionalism bulgar, pentru o realitate iluzorie.

Indecenţa lui I. I. merge pînă acolo că şi nume ca nenea (care face parte din sistemul, unic, al apelativelor româneşti pentru grade de rudenie – a se vedea Prefaţa), neica, Gogu, Lac, Lacea, Ladea, Latu, Paiu, Pacea, Raliţa etc. sînt date, fără nici o încercare de dovadă, ca provenind din bulgară.

Infantilismul naţionalistului bulgar I. I., dezvoltat pe teren românesc, merge pînă acolo încît, pe multe pagini, trece câte 13 – 14 – dar şi 21 (p. 387) ori 23 (p. 386) – nume româneşti de origine “bulgară“. Fără pic de logică şi argumentaţie, aplică sistemului antroponimistic primordial al Europei o iluzorie influenţă bulgară.

Roeslerian întârziat, lipsit de orice brumă de spirit ştiinţific, eminamente agitator politic şi politruc, ridicat politic de către partidul comunist la ranguri importante în viaţa socială, dar şi în cea ştiinţifică, unde aplica “politica partidului”, slavizant al limbii române pînă în 1950, (când apare broşura lui I. V. Stalin Cu privire la marxism în lingvistică, afirmând că româna nu este slavă), Iorgu Iordan a încercat, cu nişte lucrări derizorii, să schimonosească, să distrugă caracterele civilizaţiei şi culturii române multimilenare.

Pentru a dovedi că influenţa antroponimiei zisă bulgară nu putea să existe deoarece, de aproape o mie de ani, nu mai existau bulgari în Europa, trebuia să aducem dovezile de rigoare. Acesta este motivul pentru care s-a dezvoltat partea privind scurta perioadă a prezenţei bulgare la sudul Dunării.”

…………………………………………………………………………………………….

„ Pînă şi nume ca Dacu, Daciu, Daca sînt, după Iordan, de origine bulgară !?  Anumite nume pe care un Dicţionar echivalent bulgar le consideră de origine română (v. de ex. Datcu), Iordan le consideră de provenienţă bulgară. Magister dixit. şi cu asta basta.

Nume tipic româneşti ca Gaia, Gaga (substantiv comun, sora mai mare, în Oltenia rurală), Dardu, Maica, Nana (mătuşă, sau femeie mai în vîrstă), Ilinca etc., unele menţionate în scris, în această zonă, cu secole înainte de sosirea bulgarilor la Dunăre, sînt declarate împrumuturi din bulgară.

Atunci cînd două cuvinte, sau două nume se găsesc în două limbi diferite, fără dovezi exterioare, fără argumente incontestabile, un om de ştiinţă n-ar cuteza să afirme care-i împrumutătorul şi care-i împrumutatul, mai ales că s-ar putea ca împrumutătorul să fie un terţ. O astfel de circumspecţie ar trebui observată cu atît mai mult cînd în joc apare limba română, o limbă străveche, închegată înainte de apariţia unora din limbile vecine.

În scrisoarea pe care mi-a adresat-o, la 16 ianuarie 1981, Preşedintele Universităţii Jean Moulin, din Lyon, prof. Jacques Goudet, unul din cei mai mari romanişti ai lumii, scrie:  Un anumit număr de fapte privind structura limbilor română şi albaneză, mă determină să gîndesc eu însumi că substratul daco-trac a jucat un rol foarte important în formarea limbilor română şi albaneză şi, de asemeni, bulgară, aşa cum le cunoaştem… În ce priveşte lexicul, eu cred că cel daco-trac a fost cu necesitate mult mai bogat decît considerăm noi.

……………………………………………………………………………………………………

Iată alte „perle” ale stimabilului bulgarofil :
„ Populaţia autohtonă a Daciei era, să zicem pe vremea aceea de cel mult (!) un milion de oameni. N-am nici o idee clară, dar vorbesc aşa (!). Deci din punct de vedre etnic, noi sîntem daci, dar din punctul de vedere al limbii şi al culturii, cam 80 la sută (!) sîntem romani. Sigur că n-avem de la daci numai sîngele, cum se zice, avem şi ceva spiritual, fără nici o discuţie. Nu era un popor înapoiat, n-a trăit în epoca de piatră (sic!). Avea o cultură şi o civilizaţie, dar modeste (sic!!) în comparaţie cu a romanilor. Erau mai ales păstori, din cauza configuraţiei solului (!). Ce se putea face? Agricultură foarte puţină (!)… Nu cunoşteau o parte din unelte (!) amintite mai sus (p. 10).

hahahaha ! (nu mă pot abţine… dar să-l lăsăm pe G.Gheorghe să „răspundă” )

Pe lîngă pronunţarea cu aplomb, cu cifre precise, asupra unor lucruri despre care mărturiseşte singur că n-are nici o idee clară, că vorbeşte aşa (s. n.), ca să se afle în treabă, metodă de lucru frecventă în lumea <ştiinţifică>, dar spune nişte enormităţi că şi copiii s-ar prăpădi de rîs citindu-le. Şi asta cu aerul cel mai dezinvolt şi… <savant> din lume.

Vă rog să găsiţi, alăturat, o pagină (anexa 11) din revista americană <National Geographic>, noiembrie 1977 (deci apărută cu mult înaintea interviului publicat în revista noastră) în care se arată că metalurgia cuprului era înfloritoare în spaţiul carpatic cu peste 2000 ani înainte de cele mai vechi unelte similare din Grecia (p. 621), deci cu peste trei milenii înaintea fondării Romei.

Vă place, nu? Uneltele pe care spaţiul carpatic le produce cu peste 3000 ani înainte de existenţa Romei, după omul de ştiinţă I. Iordan nu erau cunoscute în spaţiul carpatic!

După corectarea datărilor cu radiocarbon 14, tot după specialiştii americani, civilizaţia spaţiului carpatic depăşeşte 4000 ani î. e. n., în timp ce piramidele şi Sumerul sînt datate la 3000 î. e. n., Creta la 2600, Micene la 1600 î. e. n. etc., neexistînd (v. art. citat, p. 617) nici o datare mai veche de 4000 î. e. n. în Europa.

Aceeaşi realitate este relevantă de savanţi sovietici (v. <Znanie Silo>, numerele din ianuarie şi februarie 1983), ca şi de numeroşi savanţi britanici, vest-germani, francezi etc.

Dacă aţi fi numai foarte puţin obiectiv, aţi recunoaşte deschis ce nivel de <ştiinţă>, de anticunoaştere răspîndeşte veneratul I. Iordan. Şi, asta, chiar printre elevi.

Deci, ne spune I. Iordan că la daci se făcea agricultură puţină, din cauza configuraţiei solului (sic!!) – în cea mai mănoasă cîmpie din Europa, reprezentînd cca 40% din suprafaţa ţării!!

Să vedem ce spun autorii antici (V. Muşat şi I. Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, p. 21):

1) Agricultura era ramura cea mai importantă a economiei geto-dace, rezultă din însemnările lui Herodot, Ptolemeu, completate cu informaţiile date de Criton, medicul grec al lui Traian.

2) Din aceleaşi izvoare rezultă marea dezvoltare a agriculturii şi viticulturii, iar în scrierile lui Strabon, Arrian şi Ptolemeu se menţionează marea întindere a semănăturilor de grîu.

3) Demostene (Discursuri) în sec. IV î. e. n. arată: Cantitatea de grîu adusă din Pont este mai mare decît tot ceea ce ne vine din celelalte porturi, deoarece ACEST ŢINUT PRODUCE CEA MAI MARE CANTITATE DE GRÎU.

4) Descriind expediţia lui Alexandru cel Mare la nordul Dunării, Arrian din Nicomedia scrie: În cursul nopţii au mers prin locuri unde holdele de grîu erau îmbelşugate. În felul acesta au rămas neobservaţi în înaintarea lor pe mal. La ivirea zorilor Alexandru a pornit prin holde. El a poruncit pedetraşilor să înainteze, culâînd grîul cu lăncile înclinate pînă au ajuns la locurile necultivate (s. n.).

Faţă de I. Iordan nu pot să aibă dreptate Herodot, Criton, Strabon, Arrian, Ptolemeu etc., toţi la un loc neavînd atîtea titluri cîte are I. Iordan singur. Mai vreţi şi alte mostre de <ştiinţă> la I. Iordan? Dacă da, să ştiţi că am o tîrnă plină.”

…………………………………………………………………………………….

„…   ştiţi mai bine decît mine că într-un anumit moment, I. Iordan silabisea, după Philippide, cea mai mare enormitate istorică: românii sînt un popor migrator (!). Poate în filologie să se poată afirma orice, doar domeniul filologiei (e) mai puţin solid, fiindcă-i prea subiectiv (I. Iordan, lucr. cit., p. 25).

Să-l ascultăm pe eminentul savant care, de mai bine de 70 de ani, slujeşte cu strălucire ştiinţa etc., etc.

a. Dar unde D-l Philippide atinge maximum de originalitate este la stabilirea VALURILOR DE MIGRAŢIE A (sic!) Românilor (I. Iordan, Originea românilor, Extras din <Revista Critică>, 1929, p. 6).

b. Spre a urmări geografic MIGRAŢIILE DIFERITELOR RAMURI ALE ROMANILOR (subl. ns.)… singurul mijloc cu putinţă era cel folosit de D-l Philippide… Pentru a fi imaginat acest procedeu, un fel de ou al lui Columb, (!) dacă vreţi,… decanul lingviştilor români merită admiraţiunea deplină a tuturor oamenilor de specialitate (sic!) – p. 7.

c. Dacoromânii s-au stabilit în actualele lor teritorii mai de curînd, relativ, mai în îndelungată vreme şi mai treptat… În migraţia lor spre nord şi spre răsăsrit Dacoromânii s-au despărţit în două ramuri (p. 8).”

……………………………………………………………..

„Dar să mai luăm aminte. Într-o cărticică de fabule despre limba română, I. Iordan, în 1983, îl desfiiţează pur şi simplu pe I. Iordan din 1934: A intervenit un punct de vedere pur politic, drept consecinţă, interpretată interesat şi neştiinţific, a părăsirii Daciei de către Aurelian în a doua jumătate a sec. al III-lea (p. 9). Chestiunea cu golul este pur şi simplu o copilărie şi de aceea nu merită a fi pusă. Interpretarea aceasta a părăsirii Daciei de către romani este contrară celei mai elementare logici… etc. …poporul român, deci şi limba lui, s-au format atît la nordul, cît şi la sudul Dunării (p. 10).”

……………………………………………………………….

 Aberaţiile limbistice ale lui Iorgu Iordan au fost „desfiinţate” şi de alte personalităţi, precum Al Graur, P Ciuculescu , Gh Bolocan, Al Pele, ş.a. după cum se demonstrează mai jos : 

„ Penibila improvizaţie a lui Iorgu Iordan a apărut în iulie 1983, iar prima menţiune a acestui aşa-zis Dicţionar s-a publicat la 22 sept. 1983 în <România literară> şi a aparţinut lui Al. Graur. Este o prezentare de cîteva rânduri, neutră. Totuşi, cu toată prietenia, Al. Graur nu poate să nu-l ironizeze pe prietenul său, dezlănţuit în a acorda origini bulgare, ucrainiene, maghiare etc. unor nume româneşti şi, uneori, numai româneşti.

Deşi ironia lui Al. Graur n-au priceput-o mulţi, chiar universitari (a se vedea scrisoarea lui I. Fischer în partea II.2 şi răspunsul autorului acestor rînduri în partea II.3), ea apare limpede: în materie de nume de persoane, nu avem un sens al cuvîntului, afară de faptul că ne serveşte pentru a denumi un individ. Prin urmare, când găsim că acelaşi grup e folosit în două limbi (…), nu putem stabili cu siguranţă etimologia. Altfel spus, nu înţelegi că, în ce priveşte numele de familie, nu ai nici un criteriu, nici o metodă de a stabili etimologia? Cum poţi să distribui arbitrar origini pentru mii de nume de familie?

Indirect, Graur îi spune lui I. Iordan, prin presă, că-i un act de tembelism să atribui origini fără acoperire.”…şi ţineţi cont că Graur e… evreu (zic eu).

……………………………………………………………….

În <Convergenţe româneşti> din aprilie 1984 ă36î, P. Ciuculescu reţine că Dicţionarul lui I. I. a trezit un val de critici foarte aspre, iar mai departe: Există nume proprii de persoană în România de aspect slav care însă nu pot fi găsite la nici unul din popoarele slave din jur … I. Iordan, lingvist de oarecare reputaţie, dar subordonat unor vederi mai curând politice decât lingvistice. Bulgar la origine…, cu o carieră spectaculoasă şi politică, mai ales după cel de al doilea război mondial, când devine un fel de papă neîncoronat al lingvisticii româneşti şi ambasador român la Moscova. I. I. a oferit prin onomastica românească o lucrare rigidă, dogmatică ştiinţific, de un roeslerianism întîrziat…”

…………………………………………………………………..

„ Gh. Bolocan, într-o lungă recenzie ă38î, critică absenţa a numeroase surse şi foarte multe nume, apreciind că Dicţionarul nu conţine decît cca 30% din numele de familie folosite în ţara noastră.”

……………………………………

„Alexandru Pele (Oradea), într-o recenzie de 42 pagini, rămasă, din păcate, în manuscris [39], face o analiză de profunzime şi dovedeşte că unele nume, cărora I. I. le atribuie origini bulgare, figurează în Iliada (cu 17 secole înainte de aducerea bulgarilor în sudul Dunării, în diferite inscripţii etc. dinainte de apariţia bulgarilor.”

…………………………………………….

CONCLUZII  ale d-lui Gabriel Gheorghe :

Tuturor celor care au scris despre Dicţionarul numelor de familie româneşti al lui I. Iordan, de care avem cunoştinţă, nu le-a scăpat observaţia, formulată în varii forme, că tipul nu este decît un prestidigitator căruia îi place să califice şmecheriile şi vicleniile lui infantile ca strict ştiinţifice (a se vedea Convorbirea cu Mihai Zamfir [37]).

În realitate (v. Partea II), noi n-am putut identifica urme de ştiinţă în lucrările sale, pe care le-am studiat. Dicţionarul nu reprezintă decît ultima consecinţă dintr-o succesiune de lucrări produse de un creier care s-a ilustrat prin lipsă de sistematizare, prin neorînduială mintală. Astfel că Dicţionarul, lipsit de virtuţile speciei, este inutilizabil pentru antroponimie, ceea ce dovedeşte – a cîta oară? – că un om de ştiinţă poate deveni un bun politician, dar, dintr-un politruc, nu se poate obţine niciodată un om de ştiinţă.

Dată fiind importanţa deosebită a unui Dicţionar de antroponime româneşti pentru spiritualitatea românească şi europeană, sperăm ca organele abilitate să ia în seamă necesitatea alcătuirii unui corpus de nume româneşti, pe bază de surse determinate apriori. După rezultatele de pînă acum ale Margaretei Dovganiuc, sîntem îndreptăţiţi să estimăm că acesta va depăşi 150.000 de nume, mai ales populare, ceea ce va situa antroponimstica românească de departe pe primul loc în Europa.

Închei aici postarea, concluzionând că mulţi venetici „au spus iordane” despre Istoria şi Limba noastră şi că a venit vremea „să facem curăţenie în ograda noastră, ci nu a lor” !!! … la astfel de „bulgăroi cu ceafa groasă şi grecotei cu nas subţire” se referea şi Marele Eminescu !!!… nu suntem „naţionalişti extremişti”, dar nici nu acceptăm ca „venetici” să ne stâlcească Istoria şi Limba !!! 

P.S. Menţionez că d-l Gabriel Gheorghe este inginer, dar se prezintă astfel :

„ Am solicitat admiterea în Societatea de Studii Clasice în 1978, iar activităţile care-mi conferă autoritatea, exclusiv ştiinţifică (atîta cît există), sînt cu totul independente de prezenţa mea în SSC.

Astfel:

a. Sunt de două ori laureat (în 1968 şi 1069) al premiilor republicane pentru lucrări deosebit da valoroase în cercetare – proiectare,

b. Am elaborat (în afara articolelor de ziar şi conferinţelor) şi publicat cca 50 lucrări, însumînd cca 5000 pagini editoriale. Dintre acestea unele au fost publicate direct în străinătate: Franţa, 1967 şi 1973, R. F. Germania, 1969 şi 1973, Belgia, 1968, Italia, 1969 şi 1970, Austria, 1977.

Ultimele mele cărţi s-au bucurat de traduceri în engleză, spaniolă, germană şi maghiară, ca să mă refer numai la cele pentru care am fost solicitat şi am dat acorduri scrise. O lucrare de specialitate, de peste 500 pagini este în curs de publicare la una din cele mai celebre edituri din străinătate.

c. Numeroase inovaţii, invenţii, metode de lucru şi de calcul proprii, comunicate şi recunoscute pe plan internaţional.

d. Activitatea mea ştiinţifică, concretizată în lucrări, este cunoscută şi apreciată în:

– SUA (anexele 1 şi 2);

– Marea Britanie (anexele 3 şi 4);

– Franţa (anexele 5, 6 şi 7);

– Italia (anexa 8);

– Austria (anexa 9);

– Ungaria (anexa 10) etc.

Deşi deţin cîteva zeci de aprecieri de genul celor menţionate, mă opresc la 10 anexe) a5î , care pot fi ilustrative, pentru a nu risca refuzul poştei la expedierea scrisorii.

Calificat în SUA ca well known Rumanian specialist (anexa 2), în Italia ca noto sul piano internationale (anexa 8), lucrările mele, însumînd cca 1800 pagini editoriale, fiind considerate impressive, very fine (anexele 1, 3, 4), fondamentale (anexa 6) etc., ce spor de autoritate ar putea adăuga calitatea de simplu membru într-o societate de studii, oricare ar fi aceasta? Şi ce înseamnă un membru (poate fi şi de simplu auditor) între sutele de membri ai unei astfel de societăţi?

Nu cred în acest neant înregistrabil, totuşi neant, care este autoritatea titlurilor, şi nu calific lucrările decît după valoarea lor intrinsecă, a sporului de cunoaştere pe care-l aduc. Nu există cercetător conştiincios care să nu fi parcurs munţi de prostie, imprimaţi sub titulaturi pompoase.”

Sursa : http://getica.go.ro/antroponimie.htm